Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


SPECIFICUL ETNO-CULTURAL AL REPUBLICII MOLDOVA INAINTEA DECRARARII INDEPENDENTEI

Sociologie

+ Font mai mare | - Font mai mic



SPECIFICUL ETNO-CULTURAL AL REPUBLICII MOLDOVA INAINTEA DECRARARII INDEPENDENTEI

Una dintre cele mai dificile probleme cu care s-a confruntat societatea moldoveneasca in anii care au precedat declararea independentei a fost cea referitoare la relatiile interetnice. La momentul declaratiei independentei, la 27 august 1991, pe teritoriul Republicii Moldova existau doua regiuni care isi declarase deja independenta fata de Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca (RSSM).




Reconsiderind evenimentele care s-au produs in acea perioada am putea constata ca exista o discrepanta pronuntata intre esenta actelor adoptate de institutiile statului (Parlament, Presedintie, Guvern) si modalitatea in care aceste evenimente au fost reflectate in mass media locala si internationala. Unul dintre cele mai interesante documente, in acest sens, este Hotarirea Parlamentului cu privire la statutul juridic al persoanelor apartinind minoritatilor etnice, lingvistice si religioase in contextul conflictului armat din raioanele din partea stinga a Nistrului” Nr. 1039-XII din 26.05.92 . Denumirea documentului demonstreaza ca parlamentarii au incercat sa fie precauti, fiind constienti de posibilitatea unor interpretari eronate sau chiar a unor provocari. Pe de o parte, din document se vede ca dupa declararea independentei Republicii Moldova autoritatile s-a angajat sa respecte cu strictete normele internationale referitoare la drepturile omului si sa garanteze indeplinirea lor pentru a nu admite careva discriminari.

Pe de alta parte, se observa ca hotarirea Parlamentului este o reactia la o sfidare cauzata de invinuirile si actiunile adversarilor proceselor ce se desfasurau in acel timp in Republica Moldova si in intreg spatiu al Comunitatii Statelor Independente (CSI). Hotarirea Parlamentului scoate in evidenta o anumita situatie demografica si sociala creata in tara la momentul declararii independentei, situatie pe care o califica drept o “urmare a politicii imperiale de asimilare, aplicata de-a lungul istoriei”.

Astfel, in conformitatea cu rezultatele recensamintului efectuat in 1989 pe teritoriul Republicii Moldova locuiau:

moldoveni 2 768 875 (63,86 %),

ucraineni 584 196 (13,47 %),

rusi 540 900 (12,47%),

gagauzi      154 877 (3,57%),

bulgari 87 648 (2,02%),

evrei (1,5%)

altii (3,11%).

Total: 4 335 733

Tinind seama de aceasta realitate, Parlamentul a considerat ca problemele minoritatilor etnice, lingvistice si religioase nu pot sa-si gaseasca o solutie satisfacatoare decit intr-un cadru de dezvoltare a proceselor democratice, bazat pe constituirea statul de drept, in care sistemul judiciar functioneaza in temeiul legii (Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferintei pentru dimensiunea umana a C.S.C.E. din 29 iunie 1990, p. 30, la care Moldova a aderat la 10 decembrie 1991).

Dupa proclamarea suveranitatii statale, autoritatile au incercat sa puna bazele functionarii statului de drept pe intreg teritoriul national in conformitate cu standardele internationale. Intr-o perioada extrem de scurta Republica Moldova a aderat la cele mai relevante documente juridice internationale referitoare la drepturile omului (Declaratia Universale a Drepturilor Omului, Pactelor internationale ale drepturilor omului, ale Documentelor C.S.C.E.)

In baza principilor din documentele mentionate mai sus minoritatilor etnice, lingvistice si religioase, persoanelor apartinind acestor minoritati li-au fost oferit dreptul de a avea propria lor viata culturala, de a exprima, pastra si dezvolta in deplina libertate indentitatea lor etnica, culturala, lingvistica si religioasa, de a mentine si dezvolta cultura lor sub toate formele, la adapost de orice tentativa de asimilare contra vointei lor (Documentul de la Copenhaga, p. 32), de a profesa si practica propria lor religie sau de a folosi propria lor limba (Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice art. 27)

La 1 septembrie 1989 a fost adoptata Legea cu privire la functionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, care asigura cetatenilor ce apartin minoritatilor etnice si lingvistice folosirea libera a limbii lor materne, atit in particular, cit si in public, fapt confirmat de realitatile concrete a relatiilor publice si private. In virtutea faptului ca cetatenii rusolingvi nu cunosteau limba romana/moldoveneasca functionarilor publici care nu cunosteau limba de stat li s-a oferit termene indelungate (ulterior prelungite de citeva ori) pentru insusirea ei, desi articolul 6 al legii stipula ca in relatiile cu functionarii publici cetatenii sunt in drept sa aleaga limba de comunicare.

O analiza atenta a argumentelor opozantilor adoptarii legislatiei lingvistice in 1989 scoate in evidenta inconsistenta acestora. Afara de invocarea faptului ca noua legislatie lingvistica contravenea, dupa parerea lor, normelor Constitutiei URSS si ca continea unele erori stilistice este imposibil de a gasi argumente ce ar arata o posibila strimtorarea a drepturilor minoritatilor nationale. Printre actele normative adoptate de Parlamentul Republicii Moldova si considerate de catre liderii separatisti de la Tiraspol ca ar fi de natura sa incalce drepturile cetatenilor ale cetatenilor rusolingvi se numara legile cu privire la functionarea limbilor, cetatenie, migratie si administratia publica locala . Ulterior examinarea acestora legi de catre expertii Consiliului Europei n-a scos in evidenta nici un fel de pericole ce ar fi putut ameninta drepturile minoritatilor nationale.

In conformitate cu legislatia in vigoare la acel moment, persoanele care apartin minoritatilor etnice, lingvistice si religioase dispuneau de institutii, organizatii sau asociatii educative, culturale si religioase proprii, care le permitea exprimarea si dezvoltarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice ori religioase. Nici o dispozitie legislativa nu putea ingradi profesarea si practicarea religiei sau a credintei minoritatilor. In conformitate cu documentul citat mai sus, la acel moment pe teritoriul Moldovei functionau urmatoarele institutii de invatamint:



a)      Prescolare:

in limba de stat (614),

rusa (1333),

in limba de stat si rusa (373),

evreiasca (1);

b)      Preuniversitare:

in limba de stat       (1032),

rusa (429),

in limba de stat si rusa (132),

bulgara (11 clase),

gagauza (44 clase),

ucraineana (174 clase),

evreiasca (o scoala);

c)      universitare -

in cele 11 institutii de invatamint superior 1/3 din studenti studiau in limba rusa, iar din numarul total de cadre didactice (4257) 783 erau rusi, 395 ucraineni, 56 bulgari, 41 gagauzi.

Componenta nationala a specialistilor cu studii superioare si medii de specialitate in anul 1989 era urmatoarea:

moldoveni      49,9% si respectiv 54,1%

rusi      23,4% - 17,8%

ucraineni      16,6% - 18,5%

evrei      4,5% - 2,5%

bulgari 1,9% - 2,5%

gagauzi 1,7% - 3,1%

In conformitate cu principiul reprezentarii proportionale, din cei 356 deputatii din Parlament (ales in februarie – martie 1990) 257 erau moldoveni, 49 rusi, 32 ucraineni, 10 gagauzi si 8 bulgari. In Guvern si in conducerea administratiei publice centrale erau 4 rusii, 3 ucrainenii, 1 gagauz si un 1 evreu. In organele autoadministrarii locale 4,9 % erau rusi, 11,9 % - ucraineni, 3,2 % - gagauzi, 2,5% - bulgari.

In conformitate cu prevederile Documentului Reuniunii de la Copenhaga, potrivit carora persoanele apartinind minoritatilor au dreptul sa difuzeze si sa schimbe informatii in limba lor materna si sa aiba acces la aceste informatii, Parlamentul constata ca in anul 1992 pe teritoriul Republicii Moldova se editau si difuzau 3 ziare in limba de stat, 4 in limba rusa, 5 bilingve; 16 reviste se editau in limba de stat, 3 in limba rusa, 2 in limba ucraineana, 2 in gagauza, 1 in bulgara, 14 erau bilingve (romana-rusa), 1 in idis si rusa, 1 in rusa si gagauza. De asemenea, nu exista nici o ingradire pentru circulatia ziarelor si revistelor editate in Rusia si Ucraina.



Rezultatele politicii de editare a cartilor arata in felul urmator in 1991: 402 titluri de carti in limba de stat cu un tiraj de peste 9 milioane exemplare, 107 titluri de carti in limba rusa cu un tiraj de peste 6 milioane si 11 titluri de carti in limbile gagauza si bulgara cu un tiraj de peste 100 mii exemplare.

Programele televiziunii nationale realizau zilnic (15 ore de emisie), in medie cite 5 ore zilnic in limba rusa, 3 ore pe luna de emisie in limba ucraineana, gagauza si bulgara si 1,5 ore in idis. O situatie similara era atestata si la radioul national.

Putem observa ca autoritatile publice incercau sa reactioneze in mod adecvat la schimbarile care au survenit ca urmare a dezintegrarii URSS, fapt care a produs o serie de efecte negative in viata sociala, economica si politica, afectind statutul minoritatilor etnice, lingvistice si religioase. In acel context politic, desi parea ca eforturile trebuiau indreptate, in primul rind, spre impulsionarea reformele economice, de drept, reducerea costului social al tranzactiei, atenuarea tensiunilor sociale, nu au fost uitate nici problemele minoritatilor nationale. Au fost adoptat hotariri speciale ale Parlamentului si Guvernului referitoare la masurile pentru imbunatatirea studierii limbilor minoritatilor nationale: rusa , ucraineana, gagauza , bulgara , evreiasca . Experienta statelor din Europa Centrala si de Est, care au trecut de la un regim politic dictatorial la unul democratic, arata ca alinierea legislatiei interne la standardele internationale in materia drepturilor omului este singura cale apta sa consolideze democratia si sa asigure persoanelor care apartin minoritatilor etnice, lingvistice si religioase drepturile legitime de a-si apara si dezvolta identitatea. De aceea, nu trebuia inventat nimic, ci trebuiau doar aplicate standardele respective. Dar la acel moment, pentru o mare parte din cetateni, putin contau drepturile echitabile, asigurate prin legislatie. Modalitatea de reflectare in mass media a evenimentelor din aceea perioada arata ca erau dominante asteptarile unei posibile victorii a fortelor revansarde in vederea refacerii imperiului sovietic. Anume aceste asteptari au alimentat sperantele separatistilor si i-a facut sa atribuie conflictului din Transnistria o dimensiune de discriminare etno-lingvistica pentru a-si justifica politica secesionista. Liderii separatisti au invocat necesitatea separarii regiunii de Moldova pe motiv ca nu se respectau drepturile minoritatilor etnice si lingvistice. Pentru a evita aceste speculatii Parlamentul a incercat sa identifice si alte solutii prioritare:

- adoptarea unei noi legi privind organizarea administrativa a Republicii care ar prevedea organizarea judetelor ca unitati administrativ-teritoriale de o intindere mai mare, ridicarea la rangul de municipiu a principalelor orase ale tarii si infiintarea de noi structuri de autoadministrare locala, din care sa faca parte reprezentantii alesi ai comunitatilor locale, potrivit principiului reprezentarii proportionale si conform vointei electoratului, exprimate prin vot secret.

- adoptarea legii cu privire la garantarea drepturilor persoanelor apartinind minoritatilor etnice, lingvistice si religioase va conferi o noua dimensiune convietuirii pasnice a moldovenilor, rusilor, ucrainenilor, gagauzilor, bulgarilor, evreilor si a celorlalti cetateni ai tarii.

- adoptarea unei noi Constitutii care sa corespunda noilor exigente politice, care urma sa fie supusa validarii unor foruri internationale componente, in primul rind organismelor specializate ale Consiliului Europei.

Dar, aceste eforturi n-au avut vre-un efect semnificativ in vederea solutionarii gravelor probleme carora li s-a atribuit un caracter etnic. Vom vedea in continuare ca ulterior liderii separatisti au recunoscut ca, de fapt, conflictul a avut un carecter politic, ci nu etnic.



Monitoru Oficial #5/111, 30.05.1992

Hotarirea Guvernului #336, 09.07.1991

Hotarirea Guvernului #150, 24.05.1990

Hotararea Guvernului #428, 23.06.1992

Hotarirea Guvernului #682, 09.12. 1991






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 959
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site