Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Statistica

ASPECTE PRIVIND FINANTELE PUBLICE

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic




ASPECTE PRIVIND FINANTELE PUBLICE

1. Sistemul bugetar




1.1. Aspecte generale

Notiunea de buget este tratata de regula sub trei aspecte:

- sub aspect formal, ca document program sau plan bugetar, in care statul inscrie anual marimea si structura veniturilor si cheltuielilor din cadrul economiei publice.

- sub aspect juridic, fiind actul prin care se prevad si se aproba prin lege veniturile si cheltuielile anuale ale statului si ale altor entitati de drept public

- sub aspect economic ca relatii economice sub forma baneasca ce iau nastere in procesul repartitiei P.I.B, in legatura cu indeplinirea functiilor si sarcinilor statului.

In literatura de specialitate apar mai multe notiuni asemanatoare legate de buget si anume: Bugetul Public National, Buget de Stat, Buget General consolidat.

Bugetul Public National reprezinta, din punct de vedere formal, actul prin care sunt stabilite si autorizate veniturile si cheltuielile unei persoane de drept public cum ar fi statul, intreprinderile de stat, orasele, comunele, judetele, departamentele, etc.

In mod corespunzator, Bugetul de Stat este actul prin care sunt prevazute si autorizate de catre Parlament, veniturile si cheltuielile statului ca persoana publica.

In afara bugetului de stat ( ca exceptie de la principiul unitatii bugetare), anual pot fi aprobate veniturile si cheltuielile unor fonduri speciale, care au destinatii precise, expres precizate prin legi speciale. In prezent se constituie doua fonduri speciale, ale caror venituri si cheltuieli se inscriu in bugetul Fondului national unic al asigurarilor sociale de sanatate si respectiv in Bugetul Asigurarilor de somaj.

Bugetul General Consolidat reprezinta 'ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate si consolidate intre ele', pentru a forma un intreg.

In concret, cu referire la finantele Romaniei, bugetul general consolidat, desi nu este un buget de sine statator in elaborare, aprobare, executare si raportare, este suma bugetelor din cadrul sistemului bugetar romanesc. Prin urmare, el cuprinde bugetele locale, toate bugetele prevazute la pet.7, art.2 din Legea nr.500/2002- Legea Finantelor Publice, si in plus, mai cuprinde fondurile speciale administrate de M.E.F.P, alte ministere si agentii din afara cadrului bugetar, precum si alte operatiuni extrabugetare ale ministerelor, finantate prin imprumuturi externe si fondurile de contrapartida create din Incasarile din imprumuturi externe.

In situatia transferurilor de resurse dintre bugetele sistemului, in cadrul bugetului general consolidat este necesar sa fie eliminate-prin consolidare-posturile care pentru un buget reprezinta o cheltuiala ( bugetul ierarhic superior), iar pentru bugetul ierarhic inferior un venit, in vederea evitarii dublei inregistrari a cheltuielilor sau a veniturilor. Prin urmare, este obligatoriu ca o anumita resursa publica sa fie evidentiata o singura data ca venit public, cum de asemenea, este obligatoriu ca orice plata de casa sa fie contabilizata o singura data ca si cheltuiala publica.

La determinarea bugetului general consolidat trebuiesc de asemenea evidentiate si veniturile obtinute din privatizare si din recuperarea activelor bancare de catre A.V.A.S.(Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului).

1.2. Structura sistemului bugetar

Structura sistemului bugetar al fiecarei tari depinde de structura organizatorica a statului.

In statele de tip unitar (inclusiv Romania), sistemul bugetar cuprinde doua trepte/niveluri: un buget al administratiei centrale de stat si bugetele unitatilor administrativ-teritoriale cu personalitate juridica (bugetele locale).

In statele de tip federal ( S.U.A, Canada, Elvetia, India, Mexic, Brazilia, etc.) sistemul bugetar este organizat in trei trepte/niveluri: bugetul federatiei, bugetele statelor/provinciilor/regiunilor membre ale federatiei si bugetele locale.

Repartizarea veniturilor si cheltuielilor intre verigile componente ale sistemului bugetar in fiecare stat, se face in functie de modul in care au fost delimitate atributiile intre aparatul de stat si cel local.

Referitor la repartizarea cheltuielilor intre verigile sistemului bugetar, aceasta (repartizarea cheltuielilor) difera de la tara la tara, dar in principiu, putem discuta de trei situatii:

a)         cheltuieli finantate in totalitate din bugetele centrale (sau federate): cheltuieli de aparare, cheltuieli privind datoria publica externa.

b)            cheltuieli finantate partial din bugetele centrale si partial din bugetele locale: cheltuieli pentru intretinerea organelor puterii si administratiei de stat, procuraturii si justitiei; cheltuieli pentru invatamant, cheltuieli pentru sanatate; etc.

c)            cheltuieli finantate din bugetele locale: constructia de locuinte, transportul urban, gospodaria locala; cheltuieli pentru actiuni economice de importanta locala ( industria locala, comert si servicii), etc.

In privinta modului de repartizare a veniturilor bugetele locale retin, de regula, partea cea mai mare a acestora ( peste 50% ).In vederea acoperirii cheltuielilor bugetelor locale, se au in vedere:

- veniturile proprii ale bugetelor locale, care pot fi de natura fiscala ( impozite, taxe ) sau de natura nefiscala ( din exploatarea intreprinderilor si domeniilor ce apartin administratiei locale).

- cote aditionale, acestea reprezentand un adaos la impozitele care alimenteaza bugetele centrale, dar sunt percepute in favoarea bugetului administratiei locale;

- sumele defalcate din impozitele ce alimenteaza bugetul administratiei centrale, incasate direct pe teritoriul unitatii administrativ - teritoriale in cauza-sistem practicat in prezent si la noi;

- subventii de echilibrare primite de bugetele locale de la bugetul administratiei centrale sau de la alte bugete ierarhic superioare;

- imprumuturi publice contractate de la autoritatile locale prin lansarea unor titluri de imprumut pe piata de capital ( obligatiuni ) sau contractarea directa cu diferite institutii financiare specializate.

Conform Legii Finantelor Publice nr. 500/2002 art.2, pct.7, sistemul de bugete din Romania cuprinde:

Bugetul de Stat

Bugetul Asigurarilor Sociale de Stat (BASS);

Bugetul Fondurilor speciale

Bugetul Trezoreriei statului;

Bugetul institutiilor publice autonome;

Bugetul institutiilor publice finantate integral sau partial din bugetul de stat;

Bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat si a caror rambursare de dobanzi si alte costuri se asigura din fonduri publice;

Bugetul fondurilor externe nerambursabile.

La acestea vom adauga noi si Bugetele locale, pe care Legea nr.'500/2002 le omite, dar care au o reglementare distincta - Legea Finantelor Publice Locale nr.273 din 29 iunie 2006 (M.O.Rnr.618/18.07.2006)

1. Principiile bugetare

Principiile bugetare au fost elaborate la inceputul sec XIX, avand ca si scop:

organizarea unei gestiuni clare si precise, riguroase a finantelor publice;

ajuta Parlamentul/legislativul, oferindu-i informatiile necesare autorizarii

bugetului;

ajuta Guvernul/executivul, in activitatea de executie si control a bugetului; Aceste principii sunt urmatoarele:

Principiul universalitatii, conform caruia veniturile si cheltuielile publice

trebuiesc inscrise in bugetul de stat, cu sumele lor totale (globale), toate veniturile si cheltuielile publice putandu-se realiza numai in cadrul bugetului de stat. Exceptii de la acest principiu sunt bugetele mixte si bugetele nete.

Principiul unitatii, conform caruia, toate veniturile si toate cheltuielile se inscriu

intr-un singur document. Exceptii de la acest principiu sunt: conturile speciale ale trezoreriei; bugetele autonome; bugetele extraordinare; bugetele anexa. In practica bugetara romaneasca, unitatea bugetara este urmarita si realizata prin bugetul public national.

Principiul anualitatii bugetului, conform caruia bugetul trebuie elaborat si votat in fiecare an. Referitor la perioada de executie a bugetului, se pot aplica doua sisteme pentru executia de casa a bugetului: sistemul de gestiune, respectiv sistemul de exercitiu.

Principiul neafectdrii veniturilor, conform caruia nici unul din veniturile statului nu trebuie instituit si incasat cu o destinatie anume, dupa incasarea lor la buget, veniturile trebuind sa se depersonalizeze.

Exceptii de la acest principiu sunt bugetele extraordinare.

Principiul specializarii bugetare, potrivit caruia veniturile bugetului trebuiesc
inscrise in buget si aprobate pe surse de provenienta, iar cheltuielile bugetului se inscriu in buget
pe categorii/destinatii. Punerea in aplicare a acestui principiu se realizeaza prin intermediul
clasificatiei bugetare.

Clasificatia bugetara este o schema unitara de grupare a veniturilor si cheltuielilor bugetare, dupa anumite criterii: criteriu administrativ, criteriul economic, criteriul functional s.a.

Principiul echilibrului bugetar, conform caruia, bugetul public trebuie sa fie
echilibrat, adica se necesita acoperirea cheltuielilor din veniturile ordinare.

Exceptii de la aceasta regula sunt: transferurile de credite; viramentele de credite; creditele globale; fondurile speciale-secrete la dispozitia Guvernului.

Principiul publicitatii bugetului, conform caruia, bugetul, atat in faza de proiect
cat si dupa ce a fost supus dezbaterii si aprobarii Parlamentului, trebuie adus la cunostinta opiniei
publice prin intermediul mass-media. In plus, Legea bugetului de stat si contul privind incheierea
exercitiului bugetar precedent, sunt publicate in Monitoml Oficial al Romaniei.

8. Principiul realitatii bugetare cere ca la constituirea bugetului, sa se tina cont de realitatea obiectiva, atat veniturile cat si cheltuielile trebuind sa fie evaluate in mod realist, pe baza de date certe.

In acest scop se folosesc urmatoarele metode de 'constituire' a bugetului:

a)      Metoda automata sau a penultimei

b)      Metoda majorarii sau diminuarii

c)      Metoda evaluarii directe

d)      Metoda analizei costuri-avantaje(costuri-eficacitate)

e)      Metoda de planificare - programare - bugetizare

f)       Metoda de bugetizare cu baza zero

g)      Metoda rationalizarii optiunilor bugetare

1.4. Procesul bugetar

Procesul (sau procedura) bugetar(a) reprezinta metodologia unitara de intocmire, adoptare, executare, incheiere si control a fiecarui buget in parte, precum si a bugetului public in ansamblul sau. Altfel spus, procesul bugetar este ansamblul operatiunilor pe care le comporta bugetul din momentul inceperii lucrarilor de elaborare si pana in momentul incheierii sale.

Procesul bugetar cuprinde urmatoarele etape:

Elaborarea proiectului de buget

Aprobarea bugetului

Executia bugetului

Incheierea exercitiului bugetar si intocmirea contului de executie bugetara

Controlul bugetar

Elaborarea proiectului de buget.

In practica financiara exista trei metode de elaborare a proiectului de buget:

a)      sistemul initiativei prezidentiale - aplicat in S.U.A;

b)      sistemul initiativei guvernamentale (Guvernul) - aplicat in Anglia;

c)      sistemul mixt: in acest caz, initiativa bugetara apartine Guvemului, Ministerul Finantelor intocmind o 'schita de buget', iar dupa insusirea bugetului de catre Guvern* bugetul este supus dezbaterii si aprobarii Parlamentului.

- Guvernul definitiveaza proiectul si elaboreaza textul final, plus documentele

insotitoare: expunerea de motive; anexele; elementele de fundamentare.

- Intreaga documentatie este apoi transmisa Parlamentului pentru dezbatere si

aprobare.

Toate operatiunile de mai sus urmeaza anumite etape si un anumit calendar acestea fiind

expres prevazute in Legea Finantelor Publice nr.500/2002.

Adoptarea si aprobarea bugetului

Odata cu proiectul de buget definitivat, Guvernul elaboreaza si un raport privind situatia macroeconomica pentru anul pentm care se elaboreaza bugetul si proiectia pe 3 ani si le transmite Parlamentului pentru adoptarea si aprobarea bugetului. Cele doua camere ale Parlamentului au drepturi egale privind aprobarea bugetului, procesul de aprobare presupunand parcurgerea unor etape si efectuarea unor activitati de catre comisiile de specialitate si plenul Camerei Deputatilor si Senatului si apoi de camerele reunite.

Dupa aprobarea Legii bugetare anuale de catre Parlament aceasta este transmisa Presedintelui Romaniei pentru promulgare.

Executia bugetului

Prin executarea bugetului intelegem ansamblul operatiunilor legate de incasarea veniturilor si efectuarea propriu-zisa a cheltuieiilor, punandu-se astfel in practica ceea ce s-a prevazut si a fost aprobat de Parlament.

Executia bugetului antreneaza un numar mare de participanti: agentii guvernamentale, aparat fiscal, institutii financiare, etc.

Conducerea generala a executiei bugetului este de competenta Guvernului iar raspunderea, ca organe de specialitate, revine Ministerului Finantelor (pentru executia bugetului de stat) si organele de specialitate ale administratiei publice locale (pentru bugetele locale), respectiv Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale pentru executia B.A.S.S si bugetului asigurarilor de somaj.

Executia bugetului presupune doua parti:

a) Executia partii de cheltuieli presupune implicarea ordonatorilor de credite
(primari, secundari, tertiari) in aplicarea a patru etape distincte: angajarea cheltuieiilor, lichidarea
cheltuieiilor, ordonantarea cheltuieiilor, plata (sau achitarea propriu-zisa).

Referitor la cheltuieli, cifrele aprobate prin legea bugetara anuala au caracterul unei limite maxime, peste care nu se poate trece iar realizarea acestor cifre (efectuarea propriu-zisa a cheltuielilor) nu este obligatorie (se pot efectua cheltuieli sub nivelul prevazut si aprobat).

b) Executia partii de venituri presupune realizarea urmatoarelor etape:
asezarea (identificarea si evaluarea materiei impozabile); lichidarea impozitului (stabilirea
cuantumului impozitului datorat de fiecare contribuabil, in raport cu materia impozabila detinuta
si cotele legale de impunere); emiterea titlului de percepere a impozitului; perceperea (incasarea
efectiva a impozitului datorat, aceasta ultima etapa incluzand si urmarirea, operatiune care
intervine atunci cand contribuabilii nu-si achita la termen obligatiile fata de buget).

Primele 3 etape sunt de natura administrativa si se realizeaza de organele fiscale specializate.

A patra etapa, perceperea impozitului este o operatie de gestionare a banilor publici si se executa de contribuabilii-incasatori in cadrul activitatii de executie de casa a bugetului public, activitate care presupune inregistrarea veniturilor incasate de la persoane fizice, juridice, institutii publice, etc., in conturi distincte pentru diferite bugete.

Executia de casa se poate realiza prin doua sisteme:

Executia de casa prin sistemul bancar, practicata in S.U.A, Marea Britanie,
s.a.;

Executia de casa prin sistemul de trezorerie , sistem aplicat si in Romania
incepand cu anul 1992 fiind infiintata Trezoreria statului indeplineste doua functii:

a)      Functia de casier public (casier al statului);

b)      Functia de banca a statului (bancher), trezoreria find conceputa (prin actul de infiintare) ca o banca de depozit si ca o banca de emisiune (aceasta ultima atributie nu este inca functionala la Trezoreria Statului in cazul Romaniei)

Referitor la venituri, valoarea aprobarii autorizatiei data de Parlament are caracter obligatoriu, ferm. Cifrele aprobate trebuiesc realizate cel putin la nivelul aprobat altfel se considera o lipsa in activitatea celor cu atributii in acest sens.

In privinta perioadei de executie a bugetului, in practica s-au adoptat doua sisteme pentru executia de casa a bugetului:

- sistemul de gestiune, aplicat in prezent in Romania, care presupune a executarea bugetului se face pe durata anului bugetar, de regula, anul calendaristic.

- sistemul de exercitiu, in care durata exercitiului bugetar este mai mare cu 3-6 luni decat a anului bugetar, ceea ce inseamna ca dupa ultima zi a anului bugetar se mai lasa disponibilul executivului ( contul de executie ramane deschis) inca o perioada de 3-6 luni pentru lichidarea situatiei din anul precedent ( in aceasta perioada functioneaza in paralel doua bugete, unul pentru anul expirat si unul pentru anul in curs). Un asemenea buget a avut Romania in perioada 1923-1934.

Incheierea exercitiului bugetar

Executia se incheie la sfarsitul anului bugetar si presupune inregistrarea contabila a veniturilor si cheltuielilor, a incasarilor si platilor aferente (care sunt evidentiate in darile de seama trimestriale si anuale intocmite de ordonatorii principali de credite, depuse la Ministerul Economiei si Finantelor Publice).

Documentele care se intocmesc si se inainteaza Parlamentului spre aprobare, referitoare la incheierea exercitiului bugetar, sunt:

a) Contul general anual de executie a bugetului de stat intocmit de M. Ec.
F.P (pe baza darilor de seama si a conturilor privind executia de casa a bugetului de stat). Aceasta
permite stabilirea rezultatului final al executiei bugetare ( excedent, deficit sau echilibru bugetar).

Contul de executie bugetara imbraca anumite particularitati in functie de solutia adoptata de tara respectiva in ceea ce priveste durata executiei bugetului, existand cele doua sisteme descrise anterior la pet.3 'Executia bugetulur si anume : sistemul de gestiune ( care presupune faptul ca la data expirarii anului bugetar, se incheie si contul de executie al bugetului respectiv, veniturile si cheltuielile realizate ulterior urmand a se inscrie in executia bugetului in anul in care ele s-au realizat) si sistemul de exercitiu (in care, contul de executie bugetara pe un an reflecta totalitatea operatiunilor aferente bugetului anului respectiv, chiar daca realizarea lor s-a facut in cele 3-6 luni ce urmeaza terminarii anului bugetar).



Odata cu contul general de executie a bugetului de stat, mai sunt intocmite si transmise Parlamentului:

b)      Conturile anuale de executie a tuturor ordonatorilor principali de credite;

c)      Conturile anuale de executie ale bugetului asigurarilor sociale si bugetelor fondurilor speciale, intocmite de M. Ec. F.P in colaborare cu Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale (M.M.S.S) si Ministerul Muncii;

d)      Contul anual de executie a bugetelor locale, intocmit de M.Ec.F.P;

e)       Contul general al fondului de tezaur al statului;

f)        Contul general al datoriei publice, intocmit de M.Ec.F.P si care cuprinde operatiile privind datoria publica efectuate in tara si in strainatate.

Pe baza documentelor de mai sus, Curtea de Conturi va intocmi apoi Raportul public anual pe care il prezinta Parlamentului, furnizand astfel informatii concrete cu privire la executia bugetului public national.

Controlul bugetar semnifica in fapt, controlul executiei bugetare, prin control
urmarindu-se modul de respectare a deciziilor Parlamentului, impiedicarea depasirii creditelor
bugetare si evitarea neincasarii veniturilor stabilite, diminuarea delapidarilor si a risipei.

Controlul bugetului de stat este de mai multe feluri in functie de criteriul care se are in vedere pentm realizarea distinctiei, astfel:

Dupa natura persoanelor controlate:

control asupra administratiei publice

control asupra gestionarilor publici

Din punct de vedere al faptelor controlate:

2.1. control al veniturilor publice

2.2. control al cheltuielilor publice

Din punct de vedere al momentului cand se executa:

control prealabil

control paralel in executia bugetului

control ulterior

Dupa natura organelor de control, controlul poate fi:

control administrativ

control jurisdictional

control politic.

Gruparea controlului bugetar dupa acest ultim criteriu este cea mai importanta.

Controlul administrativ se exercita de catre autoritatile executive si se executa in interiorul organelor administratiei (control intern, ierarhic, exercitat in cadrul ministerelor si altor agentii guvernamentale, etc., prin functionari proprii si control extern, exercitat de organe specializate ale M. Ec. F. P).

Este, de regula, un control preventiv sau concomitent asupra executiei bugetului si se executa in special asupra cheltuielilor si mai putin asupra veniturilor, persoanele controlate fiind, in principal administratorii si mai putin gestionarii publici, care sunt supusi controlului jurisdictional.

Controlul jurisdictional este exercitat de un organ juridic specializat, Curtea de Conturi, organ independent, subordonat doar Parlamentului. Acest control urmareste in primul rand sa protejeze finantele publice de delapidari, neglijenta, etc.si vizeaza activitatea gestionarilor publici.

Controlul politic se exercita de Parlament, fiind un control anterior (se exercita cu prilejul dezbaterilor prilejuite de votarea bugetului), un control paralel cu executia bugetului (se realizeaza cu prilejul interpelarilor membrilor Parlamentului adresate Guvemului cu privire la venituri si cheltuieli) si un control ulterior (se realizeaza cu prilejul dezbaterilor generate de votarea contului de incheiere a exercitiului bugetar).

2. Sistemul cheltuielilor publice

2.1. Caracterizarea sistemului cheltuielilor publice

Acoperirea necesitatilor generale ale statului se face pe seama resurselor banesti, mobilizate prin intermediul relatiilor financiare. Folosirea resurselor banesti astfel mobilizate are loc prin intermediul cheltuielilor publice.

Sistemul cheltuielilor publice cuprinde totalitatea cheltuielilor ce se efectueaza din fondurile financiare ale statului pentru actiuni social-culturale si economice, pentru intretinerea organelor statului si pentru aparare si siguranta nationala, etc[1].

Conceptiile despre cheltuielile publice, cu privire la continutul si rolul lor, au evoluat de-a lungul timpului, urmand practic, evolutia stiintei finantelor. Astfel, in perioada finantelor clasice, cand predomina ideea liberalismului economic - caracteriza prin neinterventia statului in economie - cheltuielile publice erau considerate ca inevitabile, important fiind volumul lor si nu continutul lor. In perioada finantelor moderne s-a adoptat o conceptie mai nuantata cu privire la cheltuielile publice, punandu-se accentul pe efectul economic al acestora.

Cheltuielile publice au inregistrat o tendinta de crestere rapida dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, cand evolutia lor in marime absoluta ( adica in preturi curente), a fost influentata de modificarea puterii de cumparare a monedei nationale ( practic in toate statele care dupa razboi au adoptat strategii de reconstructie si crestere economica, puterea de cumparare a monedei nationale a crescut in mod treptat si constant). In acelasi timp insa, fenomenul inflationist determina cresterea preturilor, ceea ce duce implicit, la cresterea nominala a cheltuielilor publice. Dimensiunea reala a cresterii cheltuielilor publice poate fi corect comensurata, urmarind evolutia acestora in corelatie cu evolutia P.I.B ( sau a venitului national) si a numarului populatiei, in contextul in care, cresterea cheltuielilor publice in P.I.B. este dependenta de nivelul de dezvoltare economic-sociala a fiecarui stat.

Daca la inceputul sec. al XX - lea, ponderea cheltuielilor publice in P.I.B. era de aproximativ 3%, spre sfarsitul sec. XX, ele depaseau 40% in majoritatea statelor ( 42% in Spania, 50% Italia, 60% Suedia, etc.).

Daca cheltuielile publice reprezinta totalitatea resurselor repartizate si utilizate de catre stat, pentru desfasurarea activitatilor sale, cheltuielile bugetare reprezinta doar o parte a cheltuielilor publice - este adevarat ca cea mai mare parte - respectiv, acele cheltuieli care se mobilizeaza, repartizeaza si utilizeaza prin Legea bugetara anuala.

2.2. Continutul cheltuielilor publice

In mod practic, cheltuielile publice reprezinta relatii economico-sociale in forma baneasca, care iau nastere intre stat - pe de-o parte - si diversi beneficiari - persoane fizice si juridice - pe de alta parte, cu ocazia repartizarii si utilizarii resurselor fmanciare publice, in vederea indeplinirii functiilor $i sarcinilor statului.

Asadar, cheltuielile publice sunt relatii de repartizare a fondurilor fmanciare catre institutive publice, populatie si agenti economici, ele dand continut celei de-a doua faze a functiei de repartitie a fmantelor publice - faza de distribuie a fondurilor utilizate in prim faza ( constituirea fondurilor publice).

Dimensionarea si alocarea cheltuielilor publice, repartizarea lor pe destinatii si ordonatori de credite, se realizeaza in functie de prioritatile Programului economico-social de dezvoltare a unei tari.

Cheltuielile publice se efectueaza din diferite fonduri fmanciare constituite la nivel macro si microeconomic cum sunt: bugetul statului, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, fondurile institutiilor publice, din bugetul trezoreriei statului, din alte surse decat cele bugetare, iar utilizarea lor efectiva urmeaza anumite principii si reguli, respectiv, regulile disciplinei bugetare si anume:

orice cheltuiala publica nu poate fi efectuata, fara a fi prevazuta intr-un act normativ, cu respectarea Legii Finantelor Publice, care reglementeaza, in principiu regimul cheltuielilor publice si a legii privind adoptarea bugetului de stat prin care se stabileste pentru un an financial marimea creditelor bugetare alocate pentru fiecare destinatie;

pentru a fi efectuata, o cheltuiala publica trebuie sa fie necesara si oportuna, lucru confirmat printr-un control financiar riguros preventiv si postoperativ;

cheltuielile publice nu se pot efectua in mod automat, chiar daca au fost prevazute in mod expres intr-un act normativ; confirmarea efectuarii unor cheltuieli publice are loc doar daca sumele acordate anterior sunt justificate sub aspectul eficientei si scopul angajarii cheltuielilor respective, in conditiile realizarii indicatorilor specifici;

orice cheltuiala publica trebuie sa fie acoperita sub aspectul sursei de alocare;

sumele reprezentand cheltuieli publice sunt nerambursabile.

2. Criterii de clasificare a cheltuielilor publice

De-a lungul timpului, pe masura ce stiinta finantelor a evoluat si s-a dezvoltat, au aparut mai multe criterii utilizate in clasificarea cheltuielilor publice efectuate de un stat.

In finantele clasice, cand natura cheltuielilor publice era oarecum omogena, in clasificarea acestora s-a utilizat, indeosebi, criteriile administrative[2].

In perioada moderna, fara a fi abandonate clasificarile administrative, se utilizeaza tot mai mult, clasificari pe criterii politie, economice, fmanciare sau de alta natura[3].

A. Clasificarile administrative au la baza fie structura administrativa a statului, fie functiile fundamentale ale statului, rezultand astfel, doua tipuri de clasificari administrative: una organica si una bugetar administrativa ( sau functionala).

A 1. Clasificarea organica este cea mai veche clasificare si are la baza criteriul institutiilor prin care se efectueaza cheltuielile publice ( ministere, departamente, institutii publice autonome, unitati administrativ-teritoriale, etc.) si regrupeaza cheltuielile publice dupa autoritatea administrativa - care potrivit legii bugetare, este autorizata sa le efectueze. Clasificarea organica este folosita la repartizarea cheltuielilor publice pe ordonatorii de credite bugetare ( ordonatori principali, secundari si tertiari).

A2. Clasificarea functionala ( sau bugetar administrativa) este de data mai recenta, fiind introdusa pentru prima oara in anul 1947 in S.UA. si grupeaza cheltuielile publice, in raport cu principalele functii ale statului, respectiv, grupeaza cheltuielile publice dupa destinatia lor prevazuta in bugetul de stat astfel:

cheltuieli pentru activitati social-culturale;

cheltuieli pentru intretinerea puterii si administratiei de stat, a puterii judecatoresti;

cheltuieli pentru aparare nationala, asigurarea ordinei publice si a sigurantei nationale;

cheltuieli pentru activitati economice;

cheltuielile aferente datoriei publice si cheltuielile determinate de emisiunea si plasarea valorilor mobiliare necesare finantarii acestei datorii, precum si de riscul garantiilor de stat in conditiile leon.

Fiecare din aceste functii ale statului se subdivid pe subfunctii ( ex: actiunile social-culturale se subdivid in : invatamant, sanatate, cultura si arta, asistenta sociala, etc.).

Cheltuielile fiecarei subfunctii sunt apoi divizate, in raport de natura lor economicas ( cheltuieli de personal, cheltuieli materiale, subventii, transferuri, cheltuieli de capital).

O asemenea grupare a cheltuielilor publice se prezinta Parlamentului sub forma unei anexe la legea bugetara anuala si are numai o valoare informativa, nu si o valoare juridica.

In cadrul clasificatiei functionale, cheltuielile publice din Romania se grupeaza astfel:

I. SERVICII PUBLICE GENERALE

1. Autoritati publice si actiuni externe ( Presedintia Romaniei, autoritati legislative, autoritati executive, autoritati judecatoresti, alte organe ale autoritatilor publice)

Cercetare fundamentala si cercetare dezvoltare

Alte servicii publice generale

Plati de dobanzi si alte cheltuieli aferente datoriei publice

Transferuri cu caracter general intre diferite niveluri ale administratiei

II. APARARE NATIONALA, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

Aparare nationala

Ordine publica si siguranta nationala

III. CHELTUELI PENTRU ACTIUNI SOCIAL-CULTURALE

Invatamant

Sanatate

Cultura, recreere si religie

Actiuni privind activitatea sportiva si de tineret

Asigurari si asistenta sociala

IV. SERVICII SI DEZVOLTARE PUBLICA, LOCUINTE, MEDIU SI APE

Locuinte, servicii si dezvoltare publica

Protectia mediului

V. ACTIUNI ECONOMICE

Actiuni generale economice, comerciale si de munca

Combustibili si energie

Industrie extractiva, prelucrare si constructii

Agricultura, silvicultura, piscicultura si vanatoare

Transporturi

Comunicatii

Cercetare si dezvoltare in domeniul economic

Alte actiuni economice

VI. IMPRUMUTURI ACORDATE

Imprumuturi acordate

VII. REZERVE, EXCEDENT- DEFICIT

Rezerve

Excedent

Deficit

B. Clasificarile politice disting doua categorii de cheltuieli publice si anume:

cheltuieli neutre ( care nu influenteaza direct mediul economic si social)

cheltuieli active ( prin intermediul carora se urmareste atingerea unor
obiective diversificate). In raport de natura obiectivelor urmarite, cheltuielile active pot fi
impartite in mai multe categorii:

>       cheltuieli active care vizeaza direct sau indirect un obiectiv politic   ( subventionarea unui partid sau a unui ziar, protectia unei anumite clase sau categorii sociale);

>       cheltuieli active prin care se urmaresc obiective sociale (ex. cheltuieli cu asistenta sociala, alocatii, indemnizatii si ajutoare sociale, etc.);

>       cheltuieli active prin care se urmaresc obiective economice ( subventii, alocatii bugetare, cheltuieli pentru investitii, etc.);

>       cheltuieli active prin care se urmaresc diverse alte obiective ( ex: formarea profesionala, ridicarea nivelului general de cultura, protectia mediului, dezvoltarea in profil tentorial, etc.).

In raport de forma de manifestare, cheltuielile publice active pot fi speciale ( care permit actiunea asupra anumitor sectoare economice sau sociale si imbraca, mai ales, forma subventiilor) si globale ( care permit actiunea asupra echilibrului economic general si implicit, exercitarea unui anumit rol asupra conjuncturii economice.

O alta clasificare sub aspect politic a cheltuielilor publice, pennite distingerea cheltuielilor publice in :

>        cheltuieli fara contraprestatie ( nu presupun o contraprestatie din partea beneficiarului. Exemple: subventiile, alocatiile pentru copii, transferurile pentru echilibrarea bugetelor locale);



>        cheltuieli cu contraprestatie ( cheltuieli facute in vederea procurarii bunurilor si serviciilor necesare bunei functionari a sectorului public).

C. Clasificarile economice utilizeaza doua criterii de clasificare:

unui, care imparte cheltuielile publice in cheltuieli curente ( de functionare ) si cheltuieli de capital de investitii)

al doilea criteriu, care imparte cheltuielile publice in cheltuieli privind serviciile publice ( administrative) si cheltuieli de transfer ( de redistribuire).

Cheltuielile curente ( de functionare ) sunt destinate asigurarii intretinerii si bunei functionari a investitiilor publice si sunt:

>       cheltuieli materiale, reprezentate de sumele utilizate pentru achizitionarea e bunuri si servicii indispensabile desfasurarii activitatii ( materiale, furnituri de birou, telefon-fax, iluminat, etc.)

>       cheltuieli de personal, reprezentate de sumele utilizate pentru plata salariilor functionarilor publici, a pensiilor pentru limita de varsta a acestora, etc.

> plata dobanzilor, subventiile, transferurile si rezervele.

Cheltuielile publice sunt, in cea mai mare parte a lor, cheltuieli curente, ele reprezentand un consum definitiv de P.I.B., motiv pentru care trebuie sa se inoiasca anual.

Cheltuielile de capital (investitiile) sunt destinate achizitionari sau construirii de bunuri publice de folosinta indelungata, a unor obiective importante ( ex: construirea de unitati industriale, constructii de drumuri, autostrazi, spitale, diguri, baraje, sisteme de irigatii, cladiri administrative, etc.), care contribuie la imbogatirea si modernizarea sectorului public. Ele nu reprezinta un consum final de P.I.B. , ci o transformare a bogatiei publice, uneori creand chiar premizele de sporire a acesteia.

Pornind de la aspectul efectelor economice pe care le au cheltuielile publice, se vehiculeaza o alta impartire a acestora, in cheltuieli productive si cheltuieli neproductive, aceasta clasificare fiind apropiata de gruparea in cheltuieli de functionare ( curente) si cheltuieli de capital (investitii), fara a se confunda totusi cu aceasta.

Cheltuielile de functionare ( curente) sunt considerate, de regula, cheltuieli neproductive, ele asigurand subzistenta organismului public, in timp ce cheltuielile de capital sunt, de regula, cheltuieli productive, fie direct, fie indirect. Exista insa si cheltuieli de capital care, in mod clar, au un caracter neproductiv, cum este cazul cheltuielilor pentru procurarea echipamentului militar. Cheltuielile privind serviciile publice ( administrative) se deosebesc de cheltuielile de transfer, prin existenta unei contraprestatii directe si echivalente in raport cu efortul statului. Ele cuprind, in general, cheltuieli pentru remunerarea serviciilor, a prestatiilor, a furniturilor achizitionate de stat pentru asigurarea functionarii institutiilor publice sau pentru investitii in sectorul public[4].

Cheltuielile de transfer reprezinta operatiuni de redistribuire a unor fonduri publice catre anumite categorii de persoane fizice si/sau juridice si a unor organisme publice si/sau private. In categoria cheltuielilor de transfer efectuate de stat, distingem:

cheltuieli pentru asistenta sociala, reprezentand sume acordate unor organisme sociale sau unor categorii sociale defavorizate ( pensionari, persoane cu handicap, persoane in varsta sau care au venituri sub o anumita limita, veterani de razboi, etc.), care imbraca forma alocatiilor, ajutoarelor, subventiilor, prestatiilor sociale, etc.

cheltuieli de transfer ( sume alocate) catre sectorul cultural-educativ, pentru acordarea de burse elevilor, studentilor, etc. sau subventionarea institutiilor din acest domeniu;

subventii acordate (alocate) unor intreprinderi publice sau private;

transferuri pentru echilibrarea bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale sub forma sumelor defalcate din veniturile bugetului de stat sau subventiilor de echilibrare;

dobanzi platite pentru imprumuturi interne sau externe contractate de stat, cotizatii externe platite de stat catre organisme internationale, ajutoare externe, etc.

In Romania, clasificatia economica este primul criteriu folosit in prezentarea generala a cheltuielilor publice, acestea fiind detaliate pe capitole, subcapitole, articole de cheltuieli si alineate. Potrivit clasificatiei economice, cheltuielile publice se grupeaza astfel:

I. CHELTUIELI CURENTE

. Cheltuieli de personal

Cheltuieli materiale si de servicii

Subventii ( alocatii de stat de la buget pentru institutive publice, subventii pe produse si activitati, subventii pentru acoperirea diferentelor de pret).

Prime

Transferuri ( de la bugetul de stat catre bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de sat si fonduri speciale, ajutoarele sociale, alocatii, indemnizatii, etc.)

Fonduri de rezerva

Dobanzi aferente datoriei publice interne si externe si alte cheltuieli legate de datoria interna

Alte transferuri

Asistenta sociala

Alte cheltuieli

II. CHELTUIELI DE CAPITAL

Active nefinanciare

Active financiare

Fondul National de Dezvoltare

III. OPERATIUNI FINANCIARE

Imprumuturi acordate

Rambursari de credite si plati de dobanzi si comisioane la credite

IV. REZERVE, EXCEDENT/ DEFICIT

16. Rezerve, excedent/deficit

Alte clasificari ale cheltuielilor publice functie de criteriile economice sunt:

>  dupa rolul cheltuielilor in procesul reproductiei sociale, cheltuielile publice se
grupeaza in :

- cheltuieli economice ( pozitive) - acele cheltuieli care, direct sa indirect, contribuie la crearea de venit national ( ex.: cheltuieli pentru dezvoltarea sectorului de stat; cheltuieli pentru dezvoltarea agriculturii; acordarea de subventii intreprinderilor private; cheltuieli pentru invatamant, etc.). Aceste cheltuieli au ca efect crearea de valoare adaugata si reprezinta o avansare de P.LB.

- cheltuieli reale ( negative) - acele cheltuieli care reprezinta un consum definitiv ( ex: cheltuieli militare, cheltuieli pentru asigurarea ordinei interne si a justitiei, etc.). Aceste cheltuieli reprezinta un consum definitiv de P.I.B.

> dupa natura nevoii satisfacute, cheltuielile publice se grupeaza in:

cheltuieli materiale

cheltuieli de personal

> dupa frecventa lor, cheltuielile publice se grupeaza in :

cheltuieli curente ordinare) - acele cheltuieli care se fac in mod regulat, necesitand o permanenta reanoire datorita principiului continuitatii serviciului public. Cheltuielile de functionare sunt, de regula, cheltuieli ordinare.

cheltuieli cu caracter exceptional ( extraordinare) - acele cheltuieli care se efectueaza numai in situatii deosebite, nivelul acestora fund mai dificil de estimat iar finantarea lor se asigura, de regula, pe calea inprumuturilor sau emisiunilor monetare.

D. Clasificarile financiare au in vedere momentul si modul in care cheltuielile publice afecteaza resursele financiare ale statului. Din acest punct de vedere, vom distinge trei categorii de cheltuieli: cheltuieli definitive, cheltuieli temporare si cheltuieli virtuale( posibile).

Cheltuielile definitive presupun o iesire defmitiva de resurse din tezaurul public, atat pentru asigurarea functionarii curente a institutiilor publice, cat si pentru realizarea de investitii in sectorul public si cuprind, atat cheltuieli curente, cat si cheltuieli de capital. Majoritatea cheltuielilor publice au caracter defmitiv, iar dintre aceste cheltuieli definitive, majoritatea sunt inscrise in mod explicit in buget, in timp ce altele, imbraca forma asa-ziselor cheltuieli fiscale ( exonerari, reduceri, deduceri din materia impozabila).

Cheltuielile temporare nu reprezinta sarcini definitive pentru stat, sunt iesiri temporare de resurse financiare publice care vor fi urmate, la intervale mai apropiate sau mai indepartate de timp, de intrari corelative de fonduri( credite si avansuri acordate in anul curent, imprumuturi acordate colectivitatilor locale, avansuri acordate de stat in contul furniturilor ce urmeaza a fi achizitionate pentru sectorul public). Cheltuielile temporare nu figureaza in bugetele publice, ele gestionandu-se separat prin trezoreria publica.

Cheltuielile virtuale sau posibile reprezinta cheltuieli pe care statul se angajeaza sa le efectueze numai in anumite conditii/circumstante, cheltuiala avand o existenta conditional ea devine reala,numai daca se realizeaza conditia respectiva. De exemplu, garantiile acordate de stat pentru acordarea unor imprumuturi ( catre intreprinderi publice sau private, colectivitati locale, state straine, etc.), pot conduce la cheltuieli publice numai daca rambursarea lor din resursele special constituite sau de catre debitorii girati nu poate fi infaptuita. Daca debitorul devine insolvabil, statul preia sarcinile imprumutului. In aceeasi categorie pot fi incluse si fondurile de rezerva si de interventie inscrie in buget, pe care guvemul le utilizeaza daca se produc evenimente deosebite: calamitati naturale, conflicte sociale grave, razboaie, etc.

E. Clasificarea folosita de institutiile specializate ale O.N.U., este o clasificatie care are la baza doua criterii principale: clasificatia functionala si clasificatia economica.

Clasificatia functionala O.N.U. a cheltuielilor publice, cuprinde:

Cheltuieli pentru servicii publice generale ( presedintie sau institutia regala; organe legislative; justitie; procuratura; notariat; alte institutii de drept public; aparatul administrativ economic si financiar cu caracter executiv);

Cheltuieli pentru aparare, ordine interna si securitate nationala( armata; cercetare stiintifica si experiente cu arme; baze militare pe teritorii straine; participarea la blocuri militare; participarea la conflicte militare; lichidarea unnarilor razboiului; institutii de ordine publica si securitate);

Cheltuieli pentru educatie, sanatate si securitate sociala ( educatie: scoli primare, generale, licee, universitati si colegii, institute de cercetare fundamentala, institute postuniversitare; sanatate: spitale si clinici, unitati profilactice, antiepidemice, etc., institutii de cercetari, diagnostice, pentm medicii de familie; securitate sociala si bunastare: asistenta sociala, asigurari sociale, protectie sociala);

Cheltuieli pentru locuinte si servicii comunale ( locuinte si intretinerea lor, operatii de agrement, institutii de cult);

Cheltuieli de recreatie, cultura si religie ( institutii si actiuni culturale, operatii de agrement);

Cheltuieli pentru actiuni economice ( actiuni in favoarea unitatilor economice de stat si ale unitatilor private din unele ramuri economice, combustibil si energie, agricultura, minerit, industrie si constructii, alte afaceri economice, subventii pentru export, participarea la organisme internationale economice si la societati internationale economice, cheltuieli de cercetare in domeniul economic);

Alte cheltuieli, pentru alte actiuni.

Clasificatia functionala acopera toate componentele cheltuielilor, unele avand destinatie diferita in clasificatia economica: imprumuturi acordate, transferurile, dobanzile, rezervele.

Clasificatia economica a O.N.U. cuprinde totalul cheltuielilor publice si imprumuturi

minus rambursari.

In totalul cheltuielilor publice se cuprind:

>       Cheltuielile care reprezinta consum final de venit national: salarii, bunuri si servicii;

>       Subventii si transferuri;

>       Dobanzi aferente datoriei publice;

>       Formarea bruta de capital ( investitii brute; stocuri materiale; achizitii de terenuri; transferuri de capital; investitii financiare; imprumuturi acordate-garantate; rambursari de credite; dobanzi si comisioane aferente);

In categoria imprumuturilor minus rambursari, avem:

>       Intrari de credite externe ( se adauga)

>       Rate anuale de rambursat ( se scad)

In Romania, gruparea cheltuielilor publice este reglementata prin Clasificatia indicatorilor privind finantele publice, elaborata de Ministerul Economiei si Finantelor Publice, si care cuprinde o clasificatie economica si o clasificatie administrativ-functionala a acestora.

Ca anexa la legea anuala de aprobare a bugetului de stat, Guvemul prezinta Parlamentului un document sinteza a proiectului de buget ce are la baza aceste doua clasificari.

2.6. Principalele categorii de cheltuieli publice ale societatii

2.6.1. Cheltuieli publice pentru actiuni social-culturale - aceste cheltuieli sunt destinate in principal, asigurarii unui venit minim pentru toti membrii societatii, asigurarii unei garantii persoanei in caz de somaj, boala, batranete, precum si asigurarea pentru toti membrii societatii a unor servicii publice generale.

Analiza in dinamica a cheltuielilor social-culturale scoate in evidenta tendinta lor de crestere absoluta si relativa, datorita influentei mai multor factor, dintre care amintim: dezvoltarea economica factorul demografic cresterea costurilor serviciilor sociale

promovarea conceptului de universalitate a accesului la unele servicii de interes
public ( ex: educatia, sanatatea) si de exercitare a unor drepturi egale pentru toti
cetatenii.

Ca structura, cheltuielile social-culturale se refera la urmatoarele domenii de activitate:

invatamant sanatate cultura si arta

protectie sociala - care se refera la asistenta sociala si asigurarile sociale( alocatii
si alte ajutoare pentru copii, pensii si ajutoare de boala, asigurari sociale de stat,
pensia suplimentara, ajutorul de somaj etc.).

Sursele de finantare a cheltuielilor social-culturale se constitue din:

a) fondurile bugetare ( bugetul de stat, bugetele locale si bugetul asigurarilor

sociale de stat);

b)    fonduri financiare cu destinati speciala ( fonduri extrabugetare) - ex: fondul asigurarilor sociale, fondul de somaj, fondul special pentru sanatate, fondul special pentru invatamant, etc.;

c)    fondurile proprii ale agentilor economici, afectate pregatirii profesionale a

salariatilor, protectiei muncii, sprijinirea unor activitati cu caracter social-cultural, etc.;

d)    veniturile proprii realizate de institutiile social-culturale din activitatile lor specifice

e)    veniturile populatiei;

1) fondurile unor organizatii non-profit;

g) ajutorul financiar extern.

Caracterizarea generala a principalelor cheltuieli social-culturale

Cheltuielile publice pentru invatamant( educatie) sunt investitii intelectuale, pe
termen lung, efectele aparand dupa 20-25 de ani.

Aceste cheltuieli sunt finantate pe seama resurselor bugetare( centrale si locale), a taxelor de studiu, a imprumuturilor, donatiilor, ajutoare externe, etc.

Cheltuieli publice pentru sanatate pot avea caracter diferit, in functie de
beneficiarii acestora si de scopul urmarit, astfel:

- cheltuieli de investitii in resurse umane ( se fac in perioada copilariei, adolescentei)

- de consum intermediar( mentinerea capacitatii de munca)

- cheltuieli de consum final ( privesc ingrijirea medicala a celor care o necesita).

Cheltuieli publice pentru cultura, religie si activitati sportive, conduc la cresterea nivelului cultural, moral, fizic al populatiei si vizeaza finantarea acestor activitati.

Cheltuieli publice pentru asistentd sociala sunt destinate in special ocrotirii unor categorii sociale speciale: varstnici copii, persoane cu handicap, veterani de razboi, vaduve de veterani de razboi,etc.

Ca surse de finantare a acestor cheltuieli mentionam bugetul de stat ( finantarea centrelor de minori, a centrelor pentru refugiati, alocatiile pentru copii,etc.), bugetele locale ( finantarea caminelor de batrani, a caminelor pentru copii cu handicap, cantine de ajutor social, ajutorul social pentru incalzirea locuintei, etc.) donatii.

Cheltuielile publice privind asigurarile sociale de stat, sunt finantate prin intermediul Bugetului Asigurarilor Sociale de Stat, buget care se intocmeste si executa independent de bugetul e stat si vizeaza o serie de forme de protectie sociala, cum sunt: pensiile, trimiterea la tratament si odihna, indemnizatii, ajutoare, s.a., adresate persoanelor cuprinse in sistemul asigurarilor sociale de stat.



Cheltuielile publice pentru somaj sunt reprezentate de acele cheltuieli pe care statul le suporta pentru plata ajutorului de somaj, o forma de sustinere materiala a persoanelor care sunt, temporar fara loc de munca.

Aceste cheltuieli sunt finantate prin Bugetul Asigurarilor Sociale de Somaj, care se constitue pe seama contributiilor obligatorii, percepute asupra fondului brut de salarii, contributii datorate atat de angajator cat si de angajati si pe seama unor donatii si sponsorizari. Bugetul Asigurarilor Sociale de Somaj este constituit pe principiile si regulile bugetelor fondurilor speciale, ca anexa la Bugetul Asigurarilor Sociale de Stat si este aprobat de catre Parlament o data cu acesta.

Sprijinul acordat somerilor poate imbraca trei forme:

alocatia (indemnizatia) de somaj -se acorda celor care au lucrat anterior, au o anumita vechime si au platit cotizatii;

ajutorul de somaj - acordat celor noi veniti pe piata muncii;

plati compensatorii - acordate salariatilor disponibilizati.

Asigurarile sociale de sanatate

Asigurarile sociale de sanatate reprezinta principalul sistem de finantare a ocrotirii si promovarii sanatatii populatiei prin asigurarea unui pachet de servicii de baza.

Asigurarile sociale de sanatate in Romania sunt obligatorii si functioneaza pe baza unor principii si anume:

alegerea libera a Casei de asigurari de sanatate;

solidaritate si subsidiaritate in colectarea si utilizarea fondurilor;

participarea obligatorie la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru formarea fondului national unic al asigurarilor sociale de sanatate;

acordarea unui pachet de servicii medicale de baza in mod echitabil si nediscriminatoriu oricarui asigurat;

transparent activitatii sistemului de asigurari sociale de sanatate.
Constituirea fondului national de asigurari de sanatate se face din:

>       contributia de asigurari sociale de sanatate suportata de persoane fizice, ca si asigurati si de persoane juridice, care angajeaza personal salariat;

>       subventii de la bugetul de stat;

>  dobanzi, donatii, sponsorizari si alte venituri in conditiile legii.
Administrarea fondului de asigurari de sanatate se face de catre Casa Nationala de

Asigurari de Sanatate si prin casele de asigurari sociale de sanatate judetene si a municipiului Bucuresti.

Persoanele juridice si fizice la care iti desfasoara activitatea asiguratii sunt obligate sa depuna lunar la casele de asigurari declaratii privind obligatiile la fondul de asigurari sociale de sanatate.

In sistemul de asigurari sociale de sanatate sunt cuprinse urmatoarele categorii de persoane, in conditiile achitarii de catre acestia a contributiei la asigurarile sociale de sanatate:

cetatenii romani cu domiciliul in tara;

cetatenii straini si apatrizii care au domiciliul sau rezidenta in Romania;

copiii pana la varsta de 18ani si tinerii pana la varsta de 26 ani, daca sunt elevi, ucenici, studenti si daca nu realizeaza venituri;

sotul, sotia si parintii fara venituri proprii aflati in intretinerea unei persoane asigurate;

persoanele cu handicap care nu realizeaza venituri din munca, pensie sau alte surse si se afla in ingrijirea familiei;

pensionarii;

femeile insarcinate sau lauzele, daca nu au niciun venit sau au venituri sub salariul minim brut pe tara;

persoanele persecutate politic dupa 6 martie 1945, persoanele deportate ori constituite in prizonieri, veteranii de razboi, invalizii si vaduvele de razboi, luptatorii pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, daca nu realizeaza alte venituri decat cele provenite din drepturile banesti acordate de stat, precum si cele provenite din pensii;

persoanele care satisfac serviciul militar in termen;

se afla in concediu medical;

executa o pedeapsa privata de libertate sau se afla in arest preventiv;

beneficiaza de indemnizatie de somaj.

Calitatea de asigurat se dovedeste cu un document justificativ: adeverinta sau carnet de asigurat.

Contributia lunara a persoanelor fizice asigurate se stabileste sub forma unei cote procentuale (6.5%) care se aplica asupra:

veniturilor din salarii care se supun impozitului pe venit;

veniturilor din activitati desfasurate de persoane care exercita profesii liberale sau autorizate potrivit legii sa desfasoare activitati independente;

indemnizatiilor de somaj;

veniturilor din dividende si dobanzi si altor venituri care se supun impozitului pe venit.

In cazul persoanelor care realizeaza venituri de natura celor de mai sus, sub nivelul salariului minim brut pe tara si care nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, contributia lunara de 6.5% datorata se calculeaza asupra sumei reprezentand o treime din salariul de baza minim brut pe tara.

Persoanele juridice sau fizice la care isi desfasoara activitatea asiguratii au obligatia sa calculeze si sa vireze Casei de Asigurari o contributie de 7% raportata la fondul de salarii realizat datorata pentru asigurarea sanatatii personalului din unitatea respective.

Pentru cetatenii straini care se asigura facultativ, contributia la fondul de asigurari sociale de sanatate se calculeaza prin aplicarea unei cote de 15% la valoarea a doua salarii de baza minime brute pe tara pentru un pachet de servicii stabilit prin contractul cadru.

Veniturile colectate de casele de asigurari se utilizeaza pentru:

plata serviciilor medicale, a medicamentelor, a materialelor sanitare in conditiile stabilite prin contractul cadru;

cheltuieli de administrare, functionare si de capital in limita a maximum 3% din sumele colectate;

fondul de rezerva in cota de 1% din sumele constituite la nivelul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.

Serviciile medicale de care beneficiaza asiguratii, suportate din fondul de asigurari sociale de sanatate sunt:

servicii medicale profilactice (controale periodice pentru depistarea bolilor ce pot avea consecinte majore de mortalitate, servicii de planificare familiala, servicii stomatologice preventive etc.);

servicii medicale curative (servicii medicale de urgenta, tratamentul medical, chirurgical si unele proceduri de recuperare);

medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale.

Bugetul fondului de asigurari sociale de sanatate se aproba de Parlament, la propunerea Guvernului, ca anexa la legea bugetului de stat. Bugetele de venituri si cheltuieli ale caselor de asigurari de sanatate se aproba de ordonatorul principal de credite in conditiile legii.

Sumele ramase neutilizate la nivelul caselor de asigurari la sfarsitul fiecarui an se vireaza in contul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, iar sumele ramase neutilizate la nivelul C.N.A.S. la sfarsitul anului se reporteaza in anul urmator.

4. Asigurarile sociale de stat

Consideratii generale

Asigurarile sociale de stat reprezinta forme de ocrotire a cetatenilor aparute o data cu dezvoltarea industriala si adresate salariatilor, micilor producatori, liberilor profesionisti, intreprinzatori, agricultori, altor categorii ale populatiei.

Scopul asigurarilor sociale de stat este ocrotirea cetatenilor supusi riscului (pericolului) anumitor imprejurari, accidentelor, invaliditatii, a limitelor de varsta, maternitate etc., o data cu participarea acestora la procesul de productie sau la alte activitati, iar protectia care se asigura se poate prezenta sub diferite forme, cum ar fi: pensii de batranete si invaliditate, indemnizatii in caz de accidente de munca, boala profesionala si maternitate, asistenta medicala etc.

Sub aspect financiar, asigurarile sociale participa la repartitia unei parti din P.I.B., iar ca si continut economic, reprezinta relatii fmanciare.

Asigurarile sociale reprezinta acea parte a relatiilor social-economice, banesti cu ajutorul carora se formeaza, repartizeaza si utilizeaza fondurile banesti necesare ocrotirii obligatorii a salariatilor si pensionarilor si membrii familiilor lor.

Principiile asigurarilor sociale de stat

Sistemul public national de asigurari sociale este organizat pe baza urmatoarelor principii: principiul solidaritatii sociale, principiul obligativitatii, principiul contributivitatii, principiul repartitiei. Administrarea si gestionarea sistemului public national de asigurari sociale este asigurata de Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale, autoritate publica autonoma de interes national, cu personalitate juridica.

Sursele de formare a fondurilor asigurarilor sociale

Fondurile asigurarilor sociale se constituie in majoritatea tarilor din:

- contributiile agentilor economici, salariatilor si statului. In Romania CAS-ul

este principala sursa de formare a Fondului de Asigurari Sociale de Stat,

reprezentand peste 9,5% din totalul veniturilor sociale.

- contributia la pensia suplimentara

- contributia salariatilor si pensionarilor care merg la tratament balnear sau

odihna( cca.1% din totalul veniturilor sociale)

- sume rezultate din lichidarea debitelor din anii precedenti

- sume rezultate din majorarile si amenzile aplicate pentru neplata la timp si

integrala a CAS-ului

Excedentul bugetului anului precedent care se reporteaza pe anul urmator.

4.4. Formele de ocrotire prin asigurarile sociale de stat

Principalele forme de ocrotire a cetatenilor prin asigurarile sociale sunt:

A. Pensiile: - pentru munca depusa

pentru pierderea capacitatii de munca din cauza unui accident de munca sau boala profesionala

pentru pierderea capacitatii de munca in afara procesului de munca

pensia de urmas

ajutorul social

pensia suplimentara.

B. Trimiterile la tratament balnear si odihna

C. Indemnizatiile si ajutoare de asigurari sociale, cum ar fi:

indemnizatii pentru pierderea temporara a capacitatii de munca din

cauza unei boli sau accident

indemnizatii in caz de matemitate

indemnizatii pentru ingrijirea copilului in varsta de pana la 1 an

ajutoml de deces

indemnizatii pentm prevenirea imbolnavirilor, refacerea si intarirea

sanatatii, care imbraca forme multiple, cum ar fi:

indemnizatie pentru trecere temporara in alta munca;

indemnizatii pentru reducerea timpului de munca; B indemnizatie pentru carantina;

ajutoare pentm procurarea de proteze, alte produse ortopedice (
care nu sunt suportate potrivit legii de asigurarile sociale de
sanatate);

■ ajutoare pentru tratament balnear (care nu sunt suportate potrivit legii de asigurarile sociale de sanatate) etc.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Bota Anton Florin

Condor I.

Dracea Marcel, Berceanu Dorel Lazureanu M.

Morar loan Dan

Manolescu Gheorghe.

Tulai I. Constantin

Vacarel I.

Finantele si societatea contemporana , vol. I, Repere ale integrarii: Finantele

Drept fiscal si financiar , Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 1996.

Finante Publice, Editura Siteci, Craiova, 2005.

Curs de stiinta si legislatie financiara , Editura M. Badeanu, Bucuresti, 1942.

Finante Publice, Editura Universitatii din Oradea, 2004.

Buget - abordare economica si financiara, Editura economica, Bucuresti, 1997.

Finante Publice si Fiscalitate, Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj -Napoca, 200

Probleme ale teoriei finantelor, Editura Stiintifica, Bucuresti

Revista ' Dreptul ' nr.8/1995 - Giurgiu Liviu., Consideratii asupra domeniului public.

Constitutia Romaniei, forma revizuita, publicata in M.O.R. nr. 767/31.10.200

*** Legea nr.500 din 11 iulie 2002 privind finantele publice, publicata in Monitorul Oficial nr.

597 din 108.2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

*** Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finantele publice locale, , publicata in Monitorul

Oficial nr. 618 din 18.7.2006, cu modificarile si completarile ulterioare.

*** Legea nr. 213/14.09.1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia publicata in Monitorul Oficial nr. 448 din 24.09.1998.



I. D. Morar, op.cit., pag. 69.

M. Dracea, D. Berceanu, op.cit.,pag.72-79.

Idem, pag. 72-79.

M. Dracea, D. Berceanu, op. cit., pag.75-77.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1172
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site