Asistenta financiara externa si rolul sau in procesul dezvoltarii

STUDIU DE CAZ

Asistenta financiara externa si rolul sau

in procesul dezvoltarii

In sistemul relatiilor economice internationale contemporane, asistenta financiara externa pentru dezvoltare reprezinta o institutie relativ recenta. Ea a aparut ca o expresie a extinderii si adancirii permanente a cooperarii economice dintre toate tarile lumii, pe fondul reconstructiei economice a tarilor afectate de cel de-al doilea razboi mondial. Ulterior, asistenta financiara externa s-a concentrat tot mai mult pe problema lichidarii subdezvoltarii, a surmontarii decalajului existent intre tarile bogate si cele sarace. Ca instrument economic, analiza si definirea asistentei externe nu au menirea de a inlocui, ci de a completa factorul intern, efortul propriu, care este si va ramane elementul esential al cresterii economice a fiecarui stat.

Asistenta externa este destinata acoperirii unor nevoi. Notiunea de nevoi de asistenta externa este o parte componenta a unei categorii mai cuprinzatoare, aceea a nevoilor economice ale unei natiuni.

In cazul statelor care si-au cucerit relativ recent independenta politica, se manifesta o contradictie intre necesitatile lor tot mai mari si posibilitatile limitate de acumulare interna existente. Desi au inregitrat unele succese importante, ele sunt inca departe de situatia in care sa fie capabile de a-si finanta propria dezvoltare economica, numai pe baza acumularii interne. Exista o serie de factori ce nu pot fi controlati de tarile in dezvoltare, factori care le diminueaza posibilitatile de insusire a plusprodusului realizat in cadrul economiei lor nationale, sporind astfel nevoile de asistenta financiara externa:

• limitarea veniturilor in devize ce ar putea fi obtinute din exporturi de catre statele slab dezvoltate, ca urmare a barierelor tarifare si netarifare impuse de catre tarile dezvoltate, precum si a nivelului necorespunzator al preturilor la produsele lor de export. In acest fel, tarile in dezvoltare sunt impiedicate sa-si valorifice eforturile proprii pe piata mondiala;
• cresterea substantiala si permanenta a preturilor produselor importate. In majoritate cazurilor, fiind lipsite de o industrie prelucratoare corespunzatoare, tarile in dezvoltare sunt nevoite sa cumpere din strainatate echipamentul necesar procesului de industrializare. In conditiile in care societatile transnationale duc o politica de practicare a unor preturi foarte ridicate la masini, utilaje, know-how etc., tarile importatoare se vad nevoite sa faca fata unor cheltuieli din ce in ce mai mari. Astfel, chiar daca reusesc sa exporte mai mult, ele nu ajung decat sa acopere sau sa depaseasca foarte putin nivelurile importurilor anterioare;
• transferul profiturilor obtinute de firmele straine care activeaza pe teritoriul acestor state, profituri care, daca ar fi reinvestite pe plan local, s-ar constitui in surse de finantare a dezvoltarii statelor in curs de dezvoltare.

Asistenta financiara reprezinta activitatea de sprijinire a dezvoltarii tarilor in dezvoltare, desfasurata de guverne nationale si de organisme financiare internationale. De regula, aceasta asistenta financiara pentru dezvoltare este legata de proiecte specifice de dezvoltare economico-sociala.

Asistenta financiara externa include mai multe elemente:

• Ajutoare- donatii si imprumuturi acordate tarilor beneficiare prin organisme oficiale si care comporta elemente de favoare si de libertate de minim 25% din suma totala.
• Donatii (granturi)- transferuri, in bani sau natura, care nu implica rambursare.
• Imprumuturi pentru ajutor- sunt acordate pe perioade mai mari de un an de organisme publice sau de guverne, care corespund criteriului amintit la ajutoare. Operatiunile de reesalonare si imprumuturile acordate pentru refinantarea unei datorii contractate, publice sau private, sunt incluse in aceasta categorie.
• Alte contributii ale sectorului public- reprezinta operatiuni al caror scop este finantarea dezvoltarii si care includ un element de libertate mai mic de 25%. Aici se includ operatiunile de reamenajare a datoriei externe efectuate de sectorul public in conditii de piata.
• Aportul sectorului privat- cuprinde investitii directe, investitii de portofoliu si credite la export.

Asistenta financiara poate fi legata de executia unui proiect specific (de ex.:construirea unui spital) sau fara asemenea specificatii (sub forma unui sprijin bugetar, o linie de credit pusa la dispozitia guvernului pentru schimburi externe).

Pe termen scurt si mediu, alocarea de asistenta financiara trebuie sa se faca pornindu-se de la necesitatile tarilor receptoare. Astfel, scopul asistentei financiare trebuie subordonat procesului de dezvoltare din tarile beneficiare.

Alocarea finantarii trebuie sa tina cont si de nevoi, dar si de capacitatea de absorbtie a tarii beneficiare. Cel mai bun tip de ajutor este acela care satisface nevoile tarii respective si, in acelasi timp, potenteaza efortul propriu. In felul acesta, ideea necesitatii si capacitatii de absorbtie sunt combinate ideal.

Pornind de la faptul ca asistenta financiara este menita sa contribuie la atenuarea decalajului existent intre tarile bogate si cele sarace, in literatura de specialitate s-a conturat un set de criterii economice privind modul de alocare a asistentei financiare:

• nivelul saraciei, scopul principal fiind eliminarea ei;
• favorizarea tarilor care au un set viabil de masuri de administrare a asistentei financiare;
• favorizarea tarilor cu cea mai mare eficienta in utilizarea ajutorului extern.

Aceste criterii sunt, totusi, rareori urmarite in programele de ajutorare ale celor mai multi dintre donatori. Aceasta situatie se datoreaza multitudinii de obiective pe care le au in vedere tarile donatoare.

Din punct de vedere al scopului pentru care este acordata asistenta financiara, aceasta poate fi clasificata in doua categorii:

a) asistenta financiara pentru achitarea unor bunuri si servicii importate din tarile donatoare (mai ales in cazul ajutoarelor legate);

b) asistenta financiara pentru finantarea anumitor proiecte (dezvoltarea infrastructurii, construirea unor obiective etc.).

Se apreciaza ca alocarea fondurilor este destul de rar determinata de necesitatile reale ale tarilor in dezvoltare. Se pare ca cea mai mare parte a asistentei oficiale bilaterale (cu exceptia celei acordate de tarile scandinave) se bazeaza mai mult pe considerente de ordin politic si militar sau pe decizii ad-hoc ale donatorilor, fara a fi luate in consideratie, de multe ori, elementele economice.

Astfel, acordarea asistentei financiare oficiale pentru dezvoltare este, de cele mai multe ori, dictata de interesele si motivatiile donatorilor. Aceste motivatii pot imbraca o paleta destul de larga:

o       motive umanitare si morale;

o       motive politice (extinderea sferei de influenta a tarilor donatoare);

o       motive militare (sustinerea unui aliat traditional sau potential);

o       motive economice (noi piete de desfacere, noi surse de aprovizionare cu materii prime ieftine etc.).

De cealalta parte, tarile receptoare au nevoie de aceste fonduri nu doar din motive pur economice. Exista o serie de motivatii, care le determina sa accepte uneori conditii deloc avantajoase, cum ar fi, de exemplu, dorinta puterii politice de a suprima opozitia, existenta coruptiei etc.

In ultima perioada, se constata un declin al asistentei oficiale pentru dezvoltare. Dincolo de problemele interne cu care s-au confruntat donatorii, configuratia politica a sfarsitului de mileniu a adus anumite modificari in ceea ce priveste criteriile de alocare ale acestuia. Sfarsitul Razboiului Rece a diminuat, dar nu a eliminat importanta intereselor comerciale si strategice care au dominat deciziile privind alocarea de asistenta financiara din trecut. Se utilizeaza, in continuare, ajutorul extern ca instrument de politica comerciala si politica externa. Acest lucru se poate observa privind ierarhia tarilor care au primit cea mai mare cantitate de asistenta financiara de la tarile membre O.C.D.E. Printre primii beneficiari de asistenta financiara de la O.C.D.E. nu se numara decat 3 din cele 66 de tari considerate cele mai sarace. Celelalte sunt prin traditie aliati sau reprezinta in regiunile lor interesele donatorilor.

Se contureaza tot mai mult ideea de evaluare a criteriilor de alocare a ajutorului extern, ca urmare a faptului ca opinia publica din tarile donatoare este sceptica in ceea ce priveste eficienta ajutorului extern. Sunt tari in dezvoltare care depind intr-o masura ridicata de ajutorul extern, ceea ce implica cel putin doua consecinte: ca urmare a dependentei, ele sunt extrem de vulnerabile in fata creditorilor, ceea ce diminueaza capacitatea lor de negociere a conditiilor impuse de acestia, pe de alta parte, dispare, in mare masura, interesul de a promova acele politici menite sa creasca contributia efortului propriu in procesul dezvoltarii.

Donatorii de asistenta financiara sunt, in cea mai mare parte, guverne ale tarilor industrializate, dar intra in aceasta categorie si tari membre ale O.P.E.C., precum si alte tari in dezvoltare. Cele mai multe dintre aceste guverne acorda asistenta in mod direct, pe cale bilaterala, dar si indirect, prin canale multilaterale sau prin alte canale.

Unul dintre principalele canale utilizate pentru acordarea asistentei financiare este Asociatia Internationala pentru Dezvoltare, componenta a Bancii Mondiale. Un alt canal este reprezentat de agentiile specializate ale O.N.U., P.N.U.D., F.A.O., F.I.D.A. etc.

Cu toate ca nevoile de asistenta financiara au crescut permanent, volumul fondurilor alocate a ramas in urma acestor nevoi. Ajutorul pentru dezvoltare reprezinta mai putin de 0.5% din P.N.B.-ul tarilor donatoare. Statele Unite ale Americii au ramas cel mai important donator, din punct de vedere al volumului, dar contribuie cu cel mai mic procent (din punct de vedere relativ, ca procent din P.N.B.) la ajutorarea tarilor in dezvoltare.

In ultimul timp, fluxurile nete catre tarile in dezvoltare nu au cunoscut modificari spectaculoase. Ca regiuni, Africa sub-sahariana si Orientul Mijlociu au primit aproximativ jumatate din fluxurile concesioanle. De asemenea, se remarca ponderea ridicata, dupa 1990, a asistentei financiare in conditii de favoare acordata Europei foste comuniste si Asiei Centrale, ceea ce arata interesul donatorilor pentru aceasta regiune ce

experimenteaza trecerea la economia de piata.

Din punctul de vedere al efectelor asistentei externe catre tarile in dezvoltare, acestea se pot manifesta cel putin sub doua forme. In primul rand, este problema datoriei externe. Din moment ce cea mai mare parte a asistentei imbraca forma imprumuturilor, tarile beneficiare trebuie sa gaseasca cai de a plati ratele si dobanzile aferente. Imprumuturile contractate de tarile subdezvoltate in perioada postbelica au fost, cel mai adesea, pe termen scurt si in conditii de piata. Capacitatea lor de plata a ramas, in felul acesta, in urma datoriilor contractate. Acest lucru a constituit o serioasa amenintare pentru programele de dezvoltare in tarile sarace.

Un al doilea efect il constituie conditionarile obisnuite care insotesc, de regula, un ajutor extern. Acestea implica niste costuri ridicate, care se reflecta negativ in economia beneficiarilor de asistenta financiara. Tot mai mult, ajutorul extern este acordat pe baza de aliante si mai putin pe criteriul saraciei. Primele 10 tari, care detin 2/3 din populatia globului ce traieste in absoluta saracie, receptioneaza doar 10% din asistenta financiara externa. Salvador, o tara de 5 ori mai bogata decat Bangladesh, primeste de 16 ori mai multa asistenta financiara de la SUA.

O mare parte din asistenta financiara externa pentru dezvoltare se reintoarce in tarile de origine sub forma platilor pentru consultanta, know-how, tehnologie etc. In aceste conditii, este necesara acordarea asistentei oficiale externe pe criterii obiective, legate de problemele reale ale dezvoltarii din tarile sarace. Cooperarea dintre toate partile implicate in acest proces complex se constituie intr-o cerinta tot mai imperioasa legata de eficienta ajutorului public pentru dezvoltare.

In era globalizarii, cooperarea pentru dezvoltare trebuie sa aiba in vedere modalitatile prin care tarile sarace au capacitatea sa valorifice oportunitatile deschise de aceasta si sa suporte costurile sale inevitabile. In ultima jumatate de secol, asistenta oficiala pentru dezvoltare se pare ca nu a avut efectul dorit asupra cresterii economice. Principalele probleme care se pun in legatura cu eficacitatea ajutorului extern sunt urmatoarele:

• asistenta trebuie acordata pe o baza mai selectiva? Daca da, atunci ce criterii "de alocare" trebuie utilizate: o mai buna guvernare, politici macroeconomice mai performante, democratia, respectarea drepturilor omului?
• ce se intampla cu tarile cele mai sarace si cu cele mai slabe performante? Ce politici sunt considerate "sanatoase", cat ajutor extern trebuie acordat pentru a nu fi prea putin sau pentru a nu fi prea mult? Cine ia deciziile legate de aceste probleme?
• cum trebuie apreciata eficienta asistentei oficiale pentru dezvoltare? Doar prin prisma donatorilor (% din P.I.B. alocat ca ajutor extern) sau si prin prisma receptorilor? In acest sens, mai multi specialisti considera ca este necesar sa se calculeze alti indicatori, care sa reflecte mai corect eficienta ajutorului public pentru dezvoltare, dat fiind faptul ca, cel putin pana in prezent, aceasta eficienta inca se lasa asteptata.
• Care trebuie sa fie relatia asistenta financiara externa si comertul international? Cantitativ, asistenta financiara pentru dezvoltare este mult inferioara comertului international. Comertul international a fost considerat in mod traditional motorul cresterii economice. Cu toate acestea, optiunea pentru comert este adesea sacrificata in favoarea celei pentru asistenta financiara. Din perspectiva donatorilor, oferirea de concesii comerciale tarilor in dezvoltare este limitata de puterea politica a producatorilor interni ce vor fi afectati de aceste concesii. Din perspectiva beneficiarilor de asistenta, nesiguranta pietelor de export, a preturilor pentru unele dintre produsele lor traditionale de export (unele materii prime si produse agroalimentare), precum si tendinta de a limita ajutorul extern pentru tarile ce incep sa obtina resurse din export pot constitui motive pentru care asistenta financiara externa poate fi preferata comertului international.

Problematica asistentei financiare pentru dezvoltare este extrem de actuala si de complexa. Noua orientare a procesului dezvoltarii, catre aspectele sociale, de calitate a vietii, pun politica ajutorului extern intr-o noua lumina, dat fiind faptul ca pe parcursul a jumatate de secol, scopul primar al asistentei oficiale pentru dezvoltare, de eliminare a saraciei, nu numai ca nu a fost atins, dar a devenit tot mai indepartat.