Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Statistica

Cheltuielile publice pentru actiuni economice

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic




Cheltuielile publice pentru actiuni economice

In cadrul cheltuielilor publice pentru actiuni economice, cu un loc central revine celor suportate direct din bugetul statului, care se pot grupa in:

- cheltuieli cu dezvoltarea sectorului economic de stat;

- cheltuieli cu acordarea de subventii;




- cheltuieli cu cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica.

a) Cheltuielile pentru dezvoltarea sectorului economic de stat

Cheltuielile pentru actiuni economice cuprinse in aceasta subgrupa se finanteaza direct din bugetul de stat si se concretizeaza in realizarea unor obiective economice constand in: construirea de noi intreprinderi; dezvoltarea, modernizarea sau reutilarea, de proportii mai mari, a intreprinderilor existente; rascumpararea intreprinderilor preluate in proprietatea statului (nationalizate) de la intreprinzatorii privati; plati legate de datoriile contractate de stat pentru dezvoltarea acestui sector, inclusiv a dobanzilor aferente. In principiu, acestea reprezinta cheltuieli de investitie in obiective economice proprietate de stat.

b) Cheltuielile cu acordarea de subventii

Cheltuielile din aceasta subgrupa vizeaza, in esenta, acoperirea pierderilor pe care le pot inregistra intreprinderile, atat din sectorul privat, cat si din cel public, ca urmare a actiunii unor factori cu impact negativ, inclusiv a practicarii unor preturi mai scazute, controlate de stat, pentru anumite bunuri si servicii destinate consumului intern sau exportului. Finantarea acestor actiuni, prin acordarea de subventii din bugetul public, se justifica prin prisma interesului national, de a asigura, pe de o parte, un consum satisfacator de bunuri si servicii strict necesare pentru populatie, la preturi acceptabile, sau stimularea exporturilor, ca suport al incasarilor in valuta, iar pe de alta parte, recuperarea cheltuielilor si obtinerea unui profit acceptabil pentru intreprinderile furnizoare.

Marimea cheltuielilor de acest tip depinde atat de conditiile de productie si vanzare ale intreprinderilor, cat si de nivelul la care se angajeaza statul sa subventioneze diferitele produse si servicii de acest fel, garantand intreprinzatorilor obtinerea unui venit satisfacator.

In principiu, se poate admite ca marimea acestui venit (profit) trebuie sa fie comparabila cu cea posibil de realizat pe piata interna, prin vanzarea bunurilor si serviciilor respective la preturi libere, nedirijate de stat. Prin urmare, statul se angajeaza sa garanteze producatorilor respectivi un asemenea nivel de pret (obtenabil pe piata interna in conditiile non-interventiei sale), compensand intreprinzatorilor diferenta nefavorabila, prin acordarea de subventii. Acestea se pot stabili si acorda de catre stat si cu scopul de a se acoperi pierderile realizate de intreprinderi cu capital de stat, datorate costurilor mari inregistrate de acestea din cauze obiective, care depasesc preturile formate liber pe piata, in conditii de concurenta. In acest sens, pretul garantat de stat ar urma sa acopere integral costurile recunoscute si, eventual, sa permita obtinerea unui profit minim de catre producator. In consecinta, marimea subventiei va fi, in principiu, egala cu diferenta dintre pretul garantat de stat si pretul efectiv la care se valorifica bunurile si serviciile respective, conform relatiei urmatoare:

S = Pg Pe

in care: S= subventia pe unitate de masura a produsului;

Pg= pretul unitar garantat de stat;

Pe= pretul unitar efectiv de vanzare al produsului.

La nivelul unei intreprinderi, suma ce se va acorda ca subventie depinde de subventia pe unitate de produs si volumul vanzarilor de bunuri si servicii subventionate.

La scara economiei nationale, marimea cheltuielilor publice pentru subventii efectuate din bugetul de stat va fi reprezentata prin suma subventiilor acordate, pentru diferite produse si servicii, tuturor intreprinzatorilor.

Subventionarea, ca forma de cheltuiala publica este practicata larg in relatie directa cu dezvoltarea productiei pentru export, iar forma ei concreta, cea mai cunoscuta, o reprezinta primele de export. Scopul principal urmarit prin acordarea primelor de export este stimularea producatorilor in cresterea volumului productiei vandute pe pietele externe, care permite largirea activitatii si asigurarea unui numar sporit de locuri de munca, mai buna valorificare a resurselor nationale, exportul fiind si principala cale de obtinere a valutei necesare efectuarii platilor externe.

Subventiile, sub denumirea generica a primelor de export, se practica in mai multe variante, intre care, cele mai cunoscute sunt: acordarea de prime in bani; reducerea tarifelor la servicii publice oferite intreprinzatorilor; restituirea impozitelor, etc.

Prima de export in bani poate fi stabilita, fie ca suma fixa, pe care o acorda statul pe unitatea de masura a productiei ce se exporta, fie ca diferenta intre pretul cel mai ridicat pe piata interna si pretul cel mai scazut ce se obtine pe piata externa. In acest fel, se urmareste sa se asigure exportatorului un venit suficient de mare din activitatea privind exportul pentru a putea fi comparabil cu cel obtenabil la productia vanduta pe piata interna, stimulandu-l sa-si sporeasca vanzarile la export.



Restituirea impozitelor sau taxelor aferente productiei exportate, incasate anterior, sau renuntarea la a mai incasa impozitele corespunzatoare productiei exportate reprezinta o alta forma de subventionare a economiei. Subventia se concretizeaza prin venituri suplimentare rezultate din impozitele sau taxele platite anterior, dar restituite de stat si ramase definitiv la dispozitia intreprinzatorilor exportatori.

Reducerea tarifelor de transport cu mijloacele statului pentru bunurile ce se exporta reprezinta o varianta indirecta de subventionare a exportatorilor, intrucat aplicarea unui tarif redus presupune renuntarea de catre stat la o parte a veniturilor proprii, egala cu diferenta de tarif neincasata si lasata in favoarea intreprinzatorului respectiv.

O alta varianta de subventionare indirecta se realizeaza prin comenzi facute de stat la preturi superioare celor de pe piata interna sau externa, pentru anumite bunuri sau servicii, asigurand furnizorilor acestora acoperirea unei parti a cheltuielilor si/sau obtinerea de profituri.

Se asimileaza subventionarii si acordarea de avantaje valutare, prin acceptarea unui regim avantajos de folosire a valutei de catre firmele respective, statul lasand o parte mai mare sau toata valuta incasata de exportatori la dispozitia acestora, desi, ca regula, ea este preluata si preschimbata in moneda nationala, in functie de cursul valutar.

In conditii determinate, subventionarea, ca expresie a cheltuielilor publice cu caracter economic, poate servi drept instrument eficace de protejare a economiei nationale si de stimulare a dezvoltarii anumitor ramuri, respectiv de restructurare si modernizare a acesteia.

In ultimele decenii, in plan mondial, s-a conturat o politica de atenuare si chiar eliminare a practicilor protectioniste, inclusiv de limitare a subventionarii economiei, pornind de la considerentul ca subventiile ar avea un impact negativ asupra derularii schimburilor internationale si dezvoltarii globale. Totusi, majoritatea tarilor lumii, fie in curs de dezvoltare, fie dezvoltate continua sa efectueze, in proportii variate, cheltuieli publice bugetare cu acordarea de subventii unor intreprinderi, subramuri sau ramuri economice, cum este, de exemplu, agricultura, urmarindu-se sustinerea producatorilor autohtoni.

Alte cheltuieli publice cu caracter economic finantate din bugetul statului se refera la anumite actiuni de interes national intreprinse prin institutii specializate, asimilate celor bugetare. Intre actiunile economice de acest fel se pot mentiona: combaterea daunatorilor si bolilor la culturile agricole, combaterea epizootiilor si asigurarea de servicii sanitar-veterinare in zootehnie; selectia si ameliorarea soiurilor; combaterea eroziunii solului; realizarea unor lucrari de irigatii, amenajari de teritoriu sau servicii de cadastru, de meteorologie, etc. Asemanatoare prin continut celorlalte cheltuieli economice, subventionarea acestor actiuni poate contribui la conservarea si producerea valorii si implicit la cresterea economica.

Eficienta cheltuielilor publice pentru actiuni economice

Efectuarea cheltuielilor publice in general si a celor pentru actiuni economice, in special, presupune cuantificarea si alocarea volumului de resurse financiare necesare realizarii diferitelor obiective sau actiuni, urmarind obtinerea unei eficiente cat mai ridicate. In acest scop, sunt necesare calcule de fundamentare bazate pe o documentatie specifica, luand in considerare factorii tehnici, economici si uneori sociali, care conditioneaza realizarea fiecarui obiectiv, atat prin prisma efortului financiar, cat si prin cea a rezultatelor (efectelor) utile ce urmeaza a se obtine. In mod deosebit, in cazul obiectivelor economice de natura investitiilor (crearea de noi intreprinderi, dezvoltari, modernizari, reutilari, etc.) se impune elaborarea mai multor variante de realizare a acestora, pentru a se putea alege, in final, cea mai avantajoasa. Din aceasta perspectiva de abordare a cheltuielilor pentru actiuni economice, prezinta importanta majora calcularea unor indicatori de exprimare a eficientei lor folosind rationamente similare fundamentarii deciziilor privitoare la investitii.Cel mai adesea, asemenea indicatori se bazeaza pe luarea in calcul a elementelor de efort, constand din sumele ce se investesc si cheltuielile de exploatare, si a celor de efect care se regasesc in profit sau beneficiu.Dintre indicatorii principali utilizati in determinarea si aprecierea nivelului eficientei acestor cheltuieli ca si a investitiilor, in general, alaturi de profitul actualizat se disting:




a) Valoarea neta (prezenta) actualizata (venit net actualizat), care se exprima prin relatia:

unde:

Vn valoare (neta) prezenta actualizata (venit net actualizat)

Vt - venitul obtenabil

It - investitia finantata

Ct cheltuielile de exploatare

a - rata de actualizare

t momentul (anul) de referinta

Indicatorul calculat astfel, pune in evidenta marimea venitului net actualizat, ce se poate obtine in diferite variante de realizare si finantare a obiectivului respectiv si orienteaza spre a alege varianta in care nivelul sau este cel mai ridicat si, implicit, eficienta apare a fi mai mare.

b) Investitia specifica, care exprima marimea investitiei de finantat, pe unitatea de masura a produsului sau a capacitatii de productie, si poate fi determinata:

- fie ca raport intre investitia totala (It) si volumul productiei realizabil (Q), conform relatiei:



- fie ca raport intre investitia totala (It) si capacitatea de productie (Cq exprimata in unitati de masura corespunzatoare) a obiectivului ce se finanteaza, potrivit relatiei:

Calculat pentru variante diferite de realizare a obiectivului, nivelul cel mai redus al acestui indicator evidentiaza varianta care, sub acest aspect, asigura cea mai mare eficienta.

c) Efectul negativ antrenat de imobilizarea fondurilor financiare (in investitia ce se finanteaza). Acest efect consta in aceea ca fondurile financiare corespunzatoare sumelor ce se cheltuiesc raman blocate pe perioada de la inceperea finantarii lucrarilor de investitii pana la darea in exploatare a obiectivului si atingerea parametrilor proiectati. In acest interval, resursele cheltuite nu contribuie la producerea de valoare noua, respectiv de PIB si acesta este un efect economic negativ, care se produce in mod obiectiv. In principiu, insa, ar fi de dorit ca acest efect sa fie cat mai redus, ceea ce este posibil, fie prin reducerea perioadei de timp in care fondurile financiare folosite stau imobilizate (aplicand solutii tehnice mai rapide in executia lucrarilor), fie prin alegerea variantei cu un volum mai redus de investitii si esalonarea, in timp, mai rationala a sumelor ce se cheltuiesc, pentru realizarea obiectivului. Sub acest din urma aspect, daca suma investitiilor se esaloneaza intr-un mod care presupune cheltuieli mai mici la inceput si mai mari spre sfarsitul perioadei de executie a investitiei, efectul negativ va fi mai mic, sau invers.

In determinarea marimii efectului negativ al imobilizarii fondurilor financiare este necesar a lua in calcul suma de cheltuit, esalonata pe durata de realizare a obiectivului, durata perioadei de executie a investitiei si rata de venit net sau valoarea neta obtenabila in conditii comparabile de functionare a unui obiectiv similar. Admitand, de exemplu, ca suma cheltuielilor de investitii pentru un obiectiv se esaloneaza pe un numar intreg de ani, efectul negativ al imobilizarii fondurilor investite (Eni) la nivelul unui an al perioadei de executie, rezulta din relatia:



unde:  a - rata de actualizare;

It cheltuiala cu investitia realizata in anul t ;

d - durata in ani a perioadei de executie a investitiei;

t - anul de referinta.

Fractiunea - 1/2 este inclusa in calcul semnificand faptul ca sumele cheltuite pe parcursul unui an stau imobilizate un numar diferit de zile, care in medie reprezinta circa jumatate din an. In mod implicit, durata efectiva de imobilizare pentru fiecare moment t la care se refera calculul efectului negativ se reduce cu ½ , adica cu jumatate de an.

Luat in considerare pentru alegerea variantei de investitii ce se poate finanta, acest indicator ar trebui sa prezinte un nivel cat mai redus, dat fiind faptul ca o anumita pierdere din venit este inevitabila in cazul investitiilor in obiective economice, pentru care este necesara o perioada mai indelungata de la inceperea executiei pana la punerea in exploatare si atingerea parametrilor proiectati.

d) Termenul de recuperare a investitiei, care exprima in ani sau fractiuni de ani timpul necesar pentru recuperarea sumelor cheltuite(investite), fie din profitul obtenabil anual, fie din venitul brut realizat (anual) prin vanzarea productiei (dupa punerea in functiune a obiectivului), conform relatiilor:

in care:

Tr(Dr) termenul (durata) de recuperare a sumei investite;

It investitia totala (suma totala cheltuita) pentru realizarea si punerea in functiune a obiectivului;

Pa profitul realizabil anual;

Vba venitul brut (inainte de deducerea cheltuielilor de exploatare) anual.

Prima relatie de calcul a termenului (duratei) de recuperare a cheltuielilor de investitii, pe seama profitului anual, este, evident, mult mai concludenta decat a doua si se utilizeaza in mod obisnuit. Rezultatul stabilit astfel arata care este numarul de ani sau fractiuni de an necesar pentru recuperarea sumelor avansate, fiind considerata mai eficienta varianta pentru care nivelul acestui indicator este cel mai redus.

Eficienta cheltuielilor pentru actiuni economice, respectiv a investitiilor se exprima si cu ajutorul altor indicatori, pe langa cei prezentati, dar calcularea lor pentru diferite variante de realizare a unui obiectiv duce, de regula, la rezultate contradictorii. In timp ce valorile unor indicatori apar favorabile alegerii unei variante, altele indica a fi mai eficiente alte variante de realizare si finantare a aceluiasi obiectiv. In aceasta situatie, devine necesara optiunea pentru varianta in care rezultatele indicatorilor calculati evidentiaza, pe ansamblu, o eficienta globala mai mare. Rezolvarea acestei probleme este, insa, cu atat mai dificila, cu cat diferitii indicatori exprima fiecare in parte, cu intensitati diferite, numai anumite laturi ale eficientei globale. Inca nu s-a construit un indicator agregat, care sa concentreze ansamblul elementelor de efect si efort privind investitia, astfel incat sa exprime sintetic gradul de eficienta al oricarei variante de realizare a acesteia si sa permita alegerea celei mai avantajoase.

O solutie posibila, in acest sens, ar putea fi ordonarea intr-un tabel virtual a indicatorilor folositi in prezent, atribuind fiecaruia un numar de puncte, dupa importanta si puterea de exprimare a eficientei investitiilor, dintr-un punctaj total de 100 sau 1000 de unitati, care sa serveasca drept baza de evaluare a fiecarei variante. Ulterior, ar urma sa se procedeze la calcularea valorilor tuturor indicatorilor (in toate variantele concrete avute in vedere pentru realizarea unui obiectiv) si determinarea punctelor ce revin efectiv fiecaruia, in functie de nivelul real calculat pe fiecare varianta. In acest scop, se poate porni cu acordarea numarului maxim de puncte (prestabilit in tabel) indicatorului respectiv in varianta cu cel mai bun nivel al sau si determinarea numarului proportional de puncte cuvenite aceluiasi indicator, in fiecare dintre celelalte variante. In final, totalizand punctele rezultate pentru fiecare varianta, ar urma sa se opteze pentru aceea care insumeaza cel mai mare numar de puncte aferente indicatorilor calculati, comparativ cu celelalte variante. . In final, totalizand punctele rezultate pentru fiecare varianta, ar urma sa se opteze pentru aceea care are cel mai mare numar de puncte.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1059
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site