Continutul economic, trasaturile si sfera finantelor publice

Continutul economic, trasaturile si sfera finantelor publice

Prin semnificatii si modul in care s-a conturat conceptul de "finante", rezulta ca esenta economica a finantelor rezida in procesele si relatiile banesti pe care le exprima, desi acceptiunea mai larga sau mai restransa data acestui concept, ca si sensurile multiple ale folosirii notiunii respective genereaza nuantari in interpretarea continutului lor. In acest sens, continutul economic si implicit trasaturile finantelor apar a fi, atat comune, cat si specifice unor componente circumscrise sferei acestora.

Tipice, in abordarea cea mai restrictiva a conceptului de finante, sunt considerate procesele si relatiile economice la care participa statul, pe de o parte, si persoane fizice sau juridice, pe de alta parte, pentru constituirea si distribuirea sau utilizarea de fonduri banesti necesare indeplinirii functiilor si sarcinilor sale publice, conturand un domeniu mare al finantelor, cunoscut sub denumirea de "finante publice", care prezinta si unele trasaturi specifice.

Totodata, insa, in cadrul proprietatii private, crearea si functionarea entitatilor economico - sociale, respectiv a intreprinderilor, organizatiilor, asociatiilor, etc. si, in general, desfasurarea oricarei activitati, in conditiile dezvoltarii relatiilor marfa-bani, genereaza procese si relatii de constituire si distribuire sau utilizare de fonduri banesti corespunzatoare activitatilor desfasurate. Ele se manifesta intre entitati ori persoane juridice sau fizice private, ca procese si relatii de procurare, alocare, cheltuire sau recuperare de resurse banesti. Aceste procese si relatii banesti, dand expresie aceluiasi continut economic comun finantelor, contureaza un alt domeniu mare de manifestare a acestora, denumit generic "finante private", caracterizate si prin unele trasaturi distinctive de cele publice.

Structurarea pe cele doua mari domenii ale sferei de manifestare a finantelor are la baza diferentierea nevoilor de consum si ofertei de utilitati in doua mari categorii: publice si private. Evolutia societatii umane a impus o anumita separare (delimitare) aproximativa a nevoilor de consum de bunuri si servicii si a modalitatilor de satisfacere a lor pe doua paliere (private si publice), carora le corespund cele doua componente majore ale sferei finantelor.

S-a constatat, astfel, ca nevoile individuale de hrana, imbracaminte, incaltaminte, habitat, deplasare, informare, comunicare etc., in interesul personal, al individului pot fi satisfacute, in mod convenabil, prin consumuri individuale de bunuri sau servicii. Aceste consumuri se realizeaza, de regula, de o maniera privata, pe seama utilitatilor procurate si administrate, individual sau la nivel de microgrup (familie), implicand optiuni si decizii proprii, personale, sub incidenta preferintelor, posibilitatilor si conditiilor (concurentiale) existente pe piata reala (alimente, haine, locuinte, diverse servicii etc.).

Pe de alta parte, traind in societate, indivizii se confrunta cu necesitatea unor activitati de interes mai larg, cu caracter social, care determina consumuri de bunuri si servicii, de o maniera colectiva, cum sunt cele pentru ordinea interna, apararea nationala, combaterea calamitatilor naturii, securitatea sociala etc. Ele presupun, in mod obiectiv, existenta unor institutii publice adecvate, care prin activitatile specifice ofera populatiei asemenea bunuri si servicii, denumite generic utilitati publice. O trasatura definitorie pentru acestea este caracterul neconcurential si indivizibil al accesului la consumarea lor, respectiv posibilitatea folosirii bunurilor si serviciilor publice in comun de catre o multitudine de persoane.

In acelasi timp, satisfacerea unor asemenea nevoi prin oferta de utilitati publice nu contravine individualizarii consumului ca proces real, iar in anumite domenii (educatie, ocrotire sanitara, asistenta sociala etc.) denumite generic cvasipublice sau semipublice, consumurile imbina trasaturi, atat ale utilitatilor private, cat si publice. Sunt asimilate acestora si unele nevoi de utilitati cu caracter economic (combaterea eroziunii solului, constituirea de retele rutiere si cai ferate, lucrari de irigare, desecare, impadurire, explorari geologice si exploatari miniere sau forestiere, crearea unor ramuri sau subramuri economice considerate de interes national), mai ales, atunci cand sectorul privat intampina dificultati in asigurarea unei oferte adecvate, adesea indispensabile.

Limitele in care nevoia totala de utilitati se acopera pe cale privata sau publica se pot modifica sub impactul cerintelor de optim sau mutatiilor de ordin politic, ideologic, etc.

In principiu, insa, satisfacerea nevoilor de utilitati prin oferta privata, respectiv publica trebuie sa raspunda unor criterii de rationalitate, care in final se regasesc in dimensiunile PIB. Maximizarea PIB devine, astfel, un criteriu deosebit de relevant in optimizarea raporturilor dintre utilitatile private si cele publice, in societatea moderna, in care alaturi de sectorul privat al economiei fiinteaza si un sector economic public.

Armonizarea ofertei de bunuri si servicii private cu cea publica apare, la randul sau, ca premisa favorabila dezvoltarii economice si sociale, nivelul optim al acestora situandu-se la confluenta utilitatilor marginale ale celor doua tipuri de oferta. Ea presupune evitarea, atat a unor actiuni publice ce asigura o utilitate inferioara celei marginale, cat si acoperirea prin oferta privata a unor nevoi care, prin natura lor, pot fi satisfacute mai avantajos in varianta publica, luand drept criteriu al optiunilor, in acest sens, maximizarea utilitatilor totale oferite pentru satisfacerea cat mai deplina a cererii.

In concordanta cu rationamentul anterior, optimizarea proceselor de formare, alocare si cheltuire a fondurilor banesti, in cadrul finantelor publice, respectiv al celor private, presupune maximizarea ofertei totale (private si publice) de utilitati, la o marime data a resurselor ce pot fi consumate, admitand relatiile urmatoare:

Ut=Up+Us ()

Cp+Cs=Up+Us (2.2.)

in care:

Ut = utilitati totale; Up = utilitati private; Us = utilitati sociale (oferite de stat); Cp = consumuri (nevoi) private; Cs = consumuri (nevoi) sociale.

Sub aspectul posibilitatilor de asigurare a ofertei de utilitati (private si publice) intr-o economie mixta, raportul de marime dintre acestea inregistreaza modificari importante, atat in timp, cat si in spatiu, sub influenta unei multitudini de factori obiectivi si subiectivi. Acest raport se afla si sub incidenta modului de functionare a mecanismelor economiei de piata care, in conditii specifice, face necesara sporirea sau restrangerea ofertei de utilitati publice, in corespondenta cu modificarile ce survin in oferta privata si cererea agregata. Mutatiile ce survin si intrepatrunderea dintre ofertele si cererile de utilitati private si publice se reflecta pregnant in derularea si interconditionarea fluxurilor financiar-monetare, ce au loc in cadrul economiei nationale, respectiv intre cele doua mari domenii ale finantelor.

Indiferent de acceptiunea data (larga sau restransa) si de domeniile de manifestare ale finantelor (publice sau private), in prim plan, se releva continutul lor comun, de procese si relatii de natura economica, ce presupun, in principiu, formarea, distribuirea si utilizarea resurselor banesti in activitatea economica si sociala.

Trasaturile finantelor publice

Prin modul de manifestare si continutul lor economic, finantele prezinta anumite trasaturi distinctive, fata de celelalte categorii de procese si relatii economico-sociale.

Trasatura definitorie a finantelor, in ansamblu, rezida in forma baneasca de exprimare a proceselor si relatiilor economice pe care le desemneaza acest concept, atat in acceptiunea larga, cat si in cea restransa, date acestora.

Asadar, se cuprind in sfera finantelor procesele economice si relatiile sociale bazate pe folosirea banilor; ele avand acelasi continut economic si aceasta trasatura comuna. Conform acestei trasaturi, se impune constatarea ca numai procesele economice care se realizeaza in forma baneasca au un continut financiar si se inscriu, deci, in categoria denumita generic "finante". In mod implicit, este de admis ca toate celelalte procese economice, inclusiv cele de repartitie a produsului national realizate in forma natural-materiala nu se incadreaza in sfera finantelor.

Pe de alta parte, in conditiile exprimarii valorice prin bani, procesele economice in forma baneasca si cele in forma natural-materiala se conditioneaza reciproc, iar finantele apar ca parte integranta a activitatii economico-sociale. Sub acest aspect, este de observat ca prin derularea continua a proceselor respective au loc miscari ale sumelor de bani, ce descriu fluxuri financiare, aflate in interactiune cu cele ale transmiterii valorii intre participanti prin fluxurile reale (sub forma materiala a bunurilor si serviciilor).

In concordanta cu aceasta caracteristica, procesele si relatiile economice cuprinse in sfera finantelor se concretizeaza, in principiu, prin formarea si utilizarea de fonduri banesti de catre persoane fizice sau juridice, antrenand fluxuri financiare de intrare (alimentare sau constituire) si de iesire (distribuire sau utilizare) a sumelor ce alcatuiesc fiecare fond banesc, financiar.

O alta trasatura, ce caracterizeaza mai pregnant finantele publice, dar intr-un mod aparte si pe cele private, consta in transferul de valoare care se produce intre participantii la respectivele procese si relatii economice. Potrivit acestei trasaturi, manifestarea finantelor (in sens restrans), concretizeaza, in principiu, un transfer din valoarea aflata, la un moment dat, la dispozitia unui participant, catre un alt participant la procesele si relatiile respective. Acest proces de transferare a valorii, pentru a avea continut financiar, se presupune a fi efectuat in forma baneasca.

In mod obisnuit, un asemenea transfer antreneaza si modificarea marimii patrimoniului administrat de catre participantii la aceste procese si relatii. Modificarile in marimea patrimoniului pot avea loc in ambele sensuri, dupa cum participantii cedeaza sau primesc sume de bani in cadrul acestor raporturi financiare. Astfel, daca un participant acumuleaza resurse banesti suplimentare el isi majoreaza fondurile financiare de care dispune, iar daca cedeaza sume de bani altor utilizatori isi diminueaza aceste fonduri, inregistrand si modificari corespunzatoare ale patrimoniului administrat.

De asemenea, este de remarcat ca transferul de valoare se realizeaza printr-o cedare-primire (intre participanti) a unei sume de bani si reprezinta, implicit, un transfer de putere de cumparare. El are, deci, ca efect direct si imediat, reducerea disponibilitatilor banesti si a puterii de cumparare la persoana care cedeaza o suma de bani si cresterea acestei puteri de cumparare la cea care primeste suma respectiva. Spre deosebire, un transfer in forma naturala a bunurilor si serviciilor, nu are un continut financiar.

In fine, transferul de valoare caracteristic finantelor are loc, fie cu titlu definitiv, fie pe principiul rambursabilitatii. Este evident ca, daca transferul are caracter definitiv, suma de bani si puterea de cumparare aferenta nu mai revin persoanei de la care s-a facut transferarea. Prin comparatie, atunci cand suma respectiva urmeaza a se restitui persoanei de la care provine, transferul se realizeaza cu titlu rambursabil si apare numai ca un fenomen temporar. Ca urmare, dupa un interval de timp, suma de bani revine la punctul de plecare juridic, concretizand o miscare a valorii in sens invers, specifica relatiilor de credit, dar care se inscriu in categoria generala a finantelor, in sens larg.Fenomenul transferului de valoare prezinta insa anumite particularitati, in cele doua domenii ale finantelor. In domeniul finantelor publice, se pot distinge mai multe particularitati ale transferului de valoare.

In primul rand, transferul are, de regula, un caracter definitiv, nerestituibil, atat dinspre persoanele fizice si juridice catre stat, cat si invers.

In al doilea rand, transferul respectiv presupune, de regula, fie acumularea, fie distribuirea (utilizarea) de resurse (fonduri) banesti si se realizeaza, in principiu, fara o contraprestatie directa si imediata, din partea beneficiarului sumei de bani transferate. Caracterul de transfer fara contraprestatie presupune ca persoana de la care se face transferul nu obtine in schimb un echivalent in bunuri, servicii sau bani din partea persoanei in favoarea careia se face transferul. Cazul tipic al unui asemenea transfer se produce intre persoane fizice sau juridice, pe de o parte, si stat, pe de alta parte, cu prilejul constituirii si distribuirii fondurilor banesti administrate de catre autoritatile de stat, implicand, de regula, trecerea valorii dintr-o forma de proprietate in alta. Astfel, preluarea prin transfer a unor venituri (impozite) de la persoanele fizice sau juridice la aceste fonduri are loc fara obligatia statului de a oferi in mod direct persoanelor respective o valoare compensatorie. In mod asemanator, transferul in sens invers, de la fondurile financiare publice catre persoanele beneficiare de sumele de bani distribuite, nu implica o contraprestatie directa din partea acestora catre stat. Sub acest aspect, este de remarcat ca pentru aceeasi persoana, nu se stabileste vreo legatura intre sumele transferate catre stat si cele de care beneficiaza ea din partea statului. Dar, in mod indirect si in momente diferite, este posibila, fie si partial, o compensatie valorica privind sumele de bani cedate de catre diferitele persoane si foloasele de care beneficiaza ele pe seama cheltuielilor facute de catre stat.

In al treilea rand, transferul de valoare si de putere de cumparare vizeaza, in principiu, scopuri (nevoi) cu caracter colectiv. Asa, de pilda, transferurile banesti de la persoanele fizice si juridice la stat au ca scop satisfacerea unor nevoi comune ale societatii. Se pot asimila acestora si transferurile de resurse banesti intre persoanele fizice si juridice care vizeaza realizarea obiectivelor specifice si desfasurarea activitatii diferitelor colectivitati economice si sociale, cum sunt: intreprinderile, organizatiile, institutiile, etc.

Fenomenul de transfer se realizeaza, de asemenea cu particularitati in sfera finantelor private, unde relatiile dintre participanti se bazeaza pe proprietate privata, personala. In mod deosebit, in cazul intreprinderilor private, miscarea valorii sub forma sumelor de bani poate avea loc, fie prin raporturi cu alte persoane fizice sau juridice, fie prin operatiuni interne ce vizeaza constituirea (sporirea) sau distribuirea (utilizarea) de fonduri banesti pentru propria activitate. In primul caz, transferul are loc in mod asemanator celui din domeniul finantelor publice, desi in principiu participantii sunt persoane private. In cel de-al doilea caz, nu se mai realizeaza un transfer veritabil de valoare dintr-o proprietate in alta, ci doar o dirijare interna a valorii catre anumite fonduri banesti proprii sau de la acestea spre locuri de utilizare ce corespund nevoilor de satisfacut. In acest caz, puterea de cumparare este afectata doar sub aspectul posibilitatii de acoperire a diferitelor categorii de cheltuieli (de functionare, de investitii) in interiorul entitatii respective. In plus, toate operatiunile de plati si incasari, implicand miscarea sumelor de bani, chiar cele legate de cumparari-vanzari de bunuri si servicii sunt asimilate celor financiare, incluzandu-se in domeniul finantelor private.

Fata de unele particularitati ale transferului de valoare, evidentiate mai sus, rezulta ca anumite procese si relatii economice, desi se realizeaza in forma baneasca, dar presupun schimburi de echivalente, cum este si vanzarea-cumpararea marfurilor pe bani, nu s-ar incadra in acceptiunea restrictiva a notiunii de finante. In acelasi timp, insa, in acceptiunea larga, sfera finantelor tinde a se suprapune pe cea a folosirii banilor, in toate functiile acestora. In acest sens, toate operatiunile banesti efectuate de entitati (persoane) private sau publice pot fi si sunt considerate, mai ales in practica, de domeniul activitatilor financiare.

Componente principale ale sferei finantelor.

Ansamblul proceselor si relatiilor economice care alcatuiesc sfera larga a finantelor (publice si private) se structureaza pe mai multe categorii financiare cu particularitati de manifestare imprimate de formele de proprietate, specificul activitatilor, caracterul definitiv sau temporar al transferului de valoare etc. Cele mai importante componente ale acesteia sunt: bugetul de stat si bugetele altor autoritati publice care, la randul lor, incadreaza categorii financiare specifice, concretizate prin venituri si cheltuieli bugetare (impozite, taxe, imprumuturi publice, alocatii sau credite bugetare, subventii, etc.); creditul; asigurarile; finantele intreprinderilor (firmelor) etc.

Bugetul de stat, ca si bugetele altor autoritati publice, concentreaza procesele si relatiile financiare caracterizate prin transferul de valoare cu titlu definitiv sau nerambursabil si fara contraprestatie directa, de la persoane fizice si juridice catre stat sau alte autoritati publice si invers. Resursele banesti vehiculate prin relatiile aferente acestei componente a finantelor se administreaza de catre stat si alte autoritati publice in cadrul fondului bugetar sau altor fonduri financiare destinate realizarii de actiuni publice.

Creditul reprezinta o alta categorie financiara, desemnand acele procese si relatii financiare, ce se desfasoara pe principiul rambursarii (restituirii) sumelor de bani (care fac obiectul lor) si al platii de dobanda de catre beneficiar (debitorul) in favoarea partii care cedeaza temporar dreptul de folosinta a sumei respective (creditorul). Ca relatie financiara, creditul presupune, adesea, participarea unor institutii financiar-bancare (denumite generic intermediari financiari) specializate in redistribuirea resurselor banesti intre detinatorii de disponibilitati si utilizatorii acestora, ele mijlocind un transfer banesc temporar, grefat pe miscarea valorii in ambele sensuri (la anumite intervale de timp) intre creditor si debitor.

Asigurarile, considerate global ca o categorie financiara, reprezinta un grup distinct de procese si relatii financiare generate de necesitatea combaterii si prevenirii efectelor distructive ale unor fenomene naturale sau evenimente cu caracter aleatoriu si cu impact negativ asupra vietii si activitatii umane, cunoscute sub denumirea generica de riscuri. Acest tip de relatii financiare este specific constituirii si utilizarii fondurilor banesti denumite de asigurare sau de protectie, imbinand caracteristici ale bugetelor publice cu cele ale creditului, in functie de producerea evenimentelor fata de care iau nastere relatiile de asigurare. Astfel, daca evenimentele (riscurile) asigurate se produc, generand pagube si nevoia de "despagubiri", procesele si relatiile ce compun aceasta categorie financiara se aseamana mai mult cu cele de "credit", intrucat fata de miscarea initiala a valorii, de la asigurat la asigurator (sub forma contributiilor sau a primelor de asigurare), se realizeaza si o miscare inversa ocazionata de plata despagubirilor (sumelor asigurate), ce echivaleaza cu o restituire a contributiei platite, ce poate fi asimilata rambursarii unui imprumut (credit).

Finantele intreprinderilor (firmelor) constituie o categorie financiara complexa ingloband relatiile prin care sunt procurate, distribuite si utilizate resursele banesti in desfasurarea activitatii acestor entitati. Ele se concretizeaza prin procesele de formare si utilizare a capitalului si fondurilor banesti ale firmei. Intre formele tipice pe care le imbraca acestea se disting: aportul de capital (in bani) adus de actionari inclusiv de catre stat (prin cumpararea actiunilor emise de firma); plasamentele de capital in proiecte de investitii, respectiv pe piata financiara; repartizarea rezultatului financiar (profitului) pentru reinvestire sau acordare de dividende etc. Dar, in acceptiunea larga, pot fi luate in considerare si veniturile, cheltuielile si celelalte procese sau relatii in forma baneasca generate de crearea, functionarea si eventual lichidarea intreprinderii.

Desigur, manifestarea concomitenta a diferitelor componente ale finantelor implica si posibilitatea interactiunii sau intrepatrunderii lor, ca si existenta unor zone de interferenta in care se regasesc tipuri de procese si relatii financiare apartinand unor categorii financiare diferite.

In mod obisnuit, insa, finantele publice sunt asociate cu existenta si functionarea statului, inclusiv a unitatilor administrativ-teritoriale si, in general, a institutiilor de drept public, iar problematica lor vizeaza constituirea resurselor banesti necesare autoritatilor publice, efectuarea cheltuielilor pentru infaptuirea de obiective si actiuni de interes public, inclusiv contractarea de imprumuturi si datorii publice, asigurarea echilibrului bugetar si financiar macroeconomic, inclusiv sustinerea dezvoltarii economiei etc.

Prin comparatie, finantele private sunt asociate cu activitatea economico-financiara bazata pe proprietatea privata a firmelor, intreprinderilor (societatilor comerciale), organizatiilor, societatilor de asigurare, a celor de investitii, a bancilor si altor entitati private. Ele abordeaza procesele si relatiile de formare a resurselor banesti necesare acestora, cheltuielile, imprumuturile contractate, creantele de incasat si obligatiile de plata aferente activitatii lor, inclusiv rezultatele financiare, distributia profitului, echilibrul financiar microeconomic etc. Lumea finantelor private, in acceptiunea sa moderna, este reprezentata prin ansamblul de operatori (agenti) economici si sociali care realizeaza gestiunea financiara a patrimoniilor individuale sau a patrimoniului intreprinderilor, avand la baza exprimarea si evaluarea prin bani a tuturor resurselor angajate in fiecare activitate, iar domeniul principal de manifestare a ei este cel al pietelor financiare si al evaluarii activelor ce se schimba pe aceste piete.