Politici monetare

1. INTRODUCERE


Monetarismul a debutat cu formularea lui Milton Friedman in 1956, a unei versiuni a teoriei cantitative, enuntand ideea ca moneda reprezinta unul din mijloacele importante de pastrare a avutiei si ca cererea de moneda depinde partial de productia monetara, rolul dobanzii in influentarea acesteia fiind mai putin pus in evidenta . Daca cererea de moneda, sustine Friedman , este o functie stabila a unor variabile masurabile si previzibile si daca se cunosc valorile acestor variabile atunci devine posibila si previziunea acestora .
O scoala economica priveste controlul masei monetare drept o conditie necesara si suficienta pentru a asigura controlul inflatiei . Monetaristii au drept element convergent al conceptiei lor convingerea legata de importanta schimbarilor ofertei de bani in interpretarea corecta a cauzelor inflatiei .
Recomandarile specifice politicii economice promovate de catre monetaristi vizau atingerea unei rate stabile a cresterii ofertei de bani, astfel incat sa devina posibil controlul inflatiei .
Monetaristii considera drept un fapt bine stabilit ideea ca 'inflatia este intotdeauna si peste tot un fenomen monetar', asa cum a afirmat M. Friedman. Ei mai sustin de asemenea ca socurile monetare, care sunt expansiunile si contractiile monetare rapide, sunt o cauza majora a ciclurilor in economie. Insa o politica monetara activa de atenuare a efectelor indezirabile ale ciclurilor nu este recomandata. Aceasta deoarece efectele politicii monetare sunt resimtite de economia reala cu mari si variabile intarzieri. Asadar, tentativele de a utiliza activ politica monetara discretionara pentru a stabiliza ciclul este mai curand probabil sa inrautateasca lucrurile. De exemplu, daca am experimenta o recesiune, o relaxare a politicii monetare azi, va avea principalul sau impact peste aproximativ 2 ani. Intre timp economia se poate sa-si fi revenit deja, astfel incat relaxarea politicii monetare abia daca ar mai adauga atunci gaz pe foc. Astfel, monetaristii opteaza pentru reguli de politica economica, care sa nu se afle la discretia celor care fac politica.
Regula de politica economica pe care o recomanda este sa stabileasca o rata de crestere stabila pentru oferta baneasca.
Pentru monetaristi, obiectivele de control al inflatiei si de a minimiza socurile monetare pentru economie sunt ambele atinse prin stabilirea si mentinerea unei rate de crestere a ofertei de bani.



2. POLITICA ECONOMICA SI POLITICA MONETARA


In primul rand si la modul general, politica monetara inseamna a cunoaste posibilitatile de a actiona prin moneda asupra monedei.
In epoca contemporana s-a renuntat de mult la conceptul de neutralitate monetara care in trecut, ascundea, ca un voal, esenta relatiilor monetare, astfel ca, acum, politica monetara este recunoscuta ca o componenta esentiala a politicii economice.
In economia de piata, politica economica este o interventie deliberata a statului in domeniul economic si in scopul de a infaptui anumite obiective de ordin structural sau conjunctural.
In conditiile in care statul este considerat centrul de decizie si promotorul acestei politici, sub controlul Parlamentului, insarcineaza administratia sa execute aceste ordine.
Printre obiectivele cele mai frecvent intalnite mentionam cresterea economica in ritmuri inalte, in conditiile unei folosiri depline a fortei de munca si a stabilitatii preturilor si a comertului exterior.
Acest obiectiv de fapt este un optimum in infaptuirea caruia se intampina dificultati, adesea insolubile.
Prin politica economica statul isi propune sa constranga subiectele economice private sa accepte orientarile si deciziile subordonate interesului public supunand sub control principalele variabile economice si sociale.
Pentru a realiza obiectivele politicii economice se folosesc numeroase instrumente de interventie:
control direct (preturi, salarii, comert exterior);
politicile financiare, bugetare, fiscale, ale echilibrului banesc si ale veniturilor.

Intre acestea din urma politica monetara este unul din instrumentele cel mai frecvent utilizate exprimate esential ca: ansamblul masurilor luate, prin banca centrala sau autoritatile monetare, pentru a exercita o anumita influenta asupra dezvoltarii economiei sau pentru a asigura stabilitatea preturilor si a cursurilor valutare.
In derularea ei, politica monetara trebuie sa tina cont de actiunea sistemului bancar, care reprezinta si exprima nevoile economiei, si de actiunea Tezaurului, care reprezinta si exteriorizeaza cerintele statului.
Domeniul de actiune este totodata larg cat si foarte precis. Prin moneda, prin reglarea cantitatii de moneda, se actioneaza pentru a controla lichiditatea si a satisface nevoile economiei. Obiectivele politicii monetare se confunda cu cele ale politicii economice, pentru realizarea carora aceasta actioneaza ca un instrument. Aceasta implica, pe de o parte, necesitatea de a asigura un maxim de coerenta intre tehnicile politicii monetare si celelalte instrumente ale interventiei.
Pe de alta parte, este necesar sa subliniem ca exista o ordine in actiunea si manifestarea lor: obiectivele strict monetare apar ca un stadiu preliminar (si frecvent prealabil) realizari obiectivelor economice. Corelatiile intre politica monetara si politica economica si ratiunile interconditionarii lor au o anumita iteratie semnificativa. Realizarea obiectivelor politicii monetare se face in stransa legatura cu coordonatele politicii economice. Semnificatia politicilor monetare nu poate fi deplina daca nu exprima aceasta corelatie.
Astfel in formularea ei deplina, politica monetara poate fi definita ca ansamblul interventiilor bancii centrale sau autoritatilor monetare care se efectueaza asupra lichiditatii economiei, in scopul de a contribui, prin utilizarea tehnicilor sau instrumentelor monetare la realizarea obiectivelor economice.



2.1 POLITICILE MONETARE SI DE CREDIT


Politicile monetare si de credit folosesc ca instrumente rata dobanzii, conditiile de creditare si masa monetara in circulatie.
Avand in vedere ca prin aceste instrumente se urmareste in primul rand prezervarea, sau restabilirea echilibrului economic, aceste politici se folosesc in mod diferentiat in functie de stadiul in care se gaseste economia nationala in evolutia ei ciclica. De pilda, in faza de ascensiune economica prelungita, pentru a evita punctul critic ' de supraincalzire', care, se stie este urmat de o criza economica si de faza de depresiune, este necesara franarea activitatii economice prin reducerea cererii si a incitatiei agentilor economici intreprinzatori de a face investitii. In consecinta se iau masuri de crestere a ratei dobanzii si de introducere a unor restrictii suplimentare in acordarea de credite de catre institutiile bancare, ceea ce reduce volumul investitiilor. Agentii economici reactioneaza prin reducerea productiei, oprirea cresterii veniturilor, in special a salariilor ceea ce reduce consumul. Astfel se tempereaza atat consumul de bunuri si servicii cat si de bunuri pentru investitii, ceea ce permite atingerea scopului propus si anume, incetinirea ritmului de crestere a activitatii economice in general si a celei de productie in special.
In aceeasi directie actioneaza si reducerea masei monetare de pe piata prin oprirea de emisiuni suplimentare cerute de cresterea activitatii economice. Reducerea lichiditatii sporeste recurgerea la credite, dar in acest domeniu rata dobanzii ridicata si restrictiile suplimentare stopeaza apetitul de a investi. Astfel, prin conjugarea politicii in domeniul creditului si in cel monetar se atinge scopul urmarit.
In situatia de stagnare a activitatii economice, de depresiune, politicile urmaresc stimularea activitatii economice,in primul rand prin incitarea de a investi si in general prin cresterea veniturilor, ceea ce repercuteaza asupra sporirii cererii. In consecinta parghiile mentionate sunt folosite in sens invers, se reduce rata dobanzii, sporesc facilitatile in acordarea de credite, sporesc emisiile monetare (se promoveaza o inflatie controlata).



3. SCOPURILE SI CONSTRANGERILE
POLITICII MONETARE


Politica monetara ca si cea fiscala urmareste 4 scopuri:
asigurarea angajarilor,
stabilitatea preturilor,
rata adecvata a schimbului valutar,
rata inalta a cresterii economice.

Pentru realizarea acestor obiective autoritatile monetare iau in considerare 4 categorii de constrangeri:
prevenirea panicii financiare,
evitarea instabilitatii excesive a ratei dobanzii,
revenirea anumitor sectoare ale economiei sa suporte povara politicii restrictive
castigarea si mentinerea increderii investitorilor straini.



3.1 SCOPURILE

Angajari mai numeroase

Inmultirea angajarilor mainii de lucru este evident unul dintre scopurile oricarei politici macroeconomice. Oricine doreste sa evite somajul puternic, avand in vedere mizeria pe care o aduce in randul oamenilor, precum si pierderea substantiala de productie pe care o provoaca.
Mai mult decat atat, daca nu cunoastem nivelul adecvat al somajului, nu avem o imagine statistica buna asupra somajului actual. Datele privind somajul, care sunt stranse pe baza urmaririi lunare a familiilor sunt incerte; ele reflecta existenta reala a somajului pentru ca tin cont doar pentru cei care cauta de lucru eliminand pe cei care au renuntat sa mai caute de lucru considerand ca nu au sanse sa gaseasca.
In acest fel, nu numai ca nu cunoastem cu precizie nivelul real al somajului, ci si nivelul somajului actual. Aceasta inseamna ca uneori este dificil sa apreciem daca somajul este prea inalt sau prea scazut.

Stabilitatea preturilor

Al doilea scop este stabilitatea preturilor, care pare evidenta, dar este departe de acest lucru.
Efectele corozive ale inflatiei ne-au coplesit pe toti. Una dintre responsabilitatile majore ale unui guvern democratic este sa mentina conditiile in care cetatenii sa dispuna de dreptul de a decide asupra propriului lor destin. In timpul inflatiei, indivizii sunt tot mai frustrati pe masura ce valoarea preturilor creste in fiecare saptamana sau salariul lunar se lichideaza datorita unui proces care se afla in afara controlului lor.

O rata adecvata de schimb valutar

Atat timp cat toate tranzactiile valutare intermediaza alte tranzactii economice, se pune intrebarea cum se poate determina rata de schimb si de ce cursul valutar variaza atat de mult in cursul anului sau chiar in cateva luni. Un raspuns posibil ar fi ca rata de schimb reprezinta pretul banilor nationali care se modifica pana la nivelul la care pretul marfurilor similare din alte tari este mai mult sau nu difera prea mult de suma cheltuielilor aferente tranzactiilor si transportului .

Cresterea economica

Se da multa atentie faptului ca rata actuala de crestere economica este scazuta . Unul dintre elementele determinante ale cresterii economice este reprezentat de investitii. O rata mai inalta a investitiilor nu inseamna numai mai mult capital pe muncitor, ci si o cale importanta de introducere a progresului tehnologic, atat timp cat inovatiile se materializeaza adesea in echipamente noi.
O cale de crestere a investitiilor este mentinerea ratei reale a dobanzii la un nivel foarte scazut. Dar acest lucru duce la extinderea inflatiei, pentru a preveni marirea inflatiei o astfel de politica ar trebui sa fie insotita de o politica fiscala restrictiva, adica de un surplus guvernamental larg sau, de mentinerea unui deficit mai mic.



3.2 CONSTRANGERILE

Prevenirea panicii financiare

Panica financiara si recesiunea, care apar in consecinta, vor conduce la marirea somajului. Prin urmare evitarea panicii financiare ar putea fi considerata ca fiind atasata scopului maririi numarului angajarilor. Dar prevenirea panicii financiare este o preocupare de baza a autoritatilor monetare si necesita o abordare separata.
Factori care pot determina panica financiara: falimente bancare si incapacitatea lor temporara de a-si reface depozitele valutare ; colapsul preturilor asigurarilor.

Stabilirea ratei dobanzii

Instabilitatea cheltuielilor cauzeaza instabilitatea venitului national prin multiplicator. Cu o oferta fixa de bani, ratele dobanzii cresc atunci cand cheltuiala este anormal de ridicata . Aceasta creeaza o scadere a investitiilor, care reduce efectul de expansiune a cheltuielilor initiale ridicate. Aceasta e ceea ce inginerii numesc feedback negativ. Cresterea ratelor dobanzii reduce tendinta de expansiune. Similar, cand cheltuielile scad, ratele dobanzii scad si astfel investitiile cresc, ceea ce explica scaderea initiala a cheltuielilor.
Fixarea ratelor dobanzilor anuleaza acest efect de stabilizare a sectorului monetar.
Stabilirea ratei dobanzii este cea mai buna politica pentru care se poate stabiliza venitul national,atunci cand cererea de bani este instabila, dar fixarea ofertei de bani e preferabila daca instabilitatea isi are originea in cheltuielile reale.

Ponderea sarcinii politicii restrictive

Unele sectoare sufera mai mult decat altele pe seama politicii monetare restrictive. In prezent cele mai afectate sunt ramurile care fac exporturi si care sunt in concurenta la import.
Scopul politicii monetare restrictive este de a reduce cererea de resurse cand aceasta cerere este excesiva si prea inflationista.

Mentinerea increderii investitorilor straini

Trebuie adoptata o politica restrictiva pentru a reasigura investitorii straini ca se va preveni cresterea ratei inflatiei, crestere care ar determina ca valoarea monedei sa scada pe piata valutara.



4. INSTRUMENTELE MONETARE


Instrumentele utilizate in influentarea economiei sunt:
instrumentele si tehnicile de interventie indirecta,
instrumentele si tehnicile de interventie directa sau reglementarile bancare.

Tehnicile interventiei indirecte sunt utilizate pentru controlul indirect asupra ofertei de moneda limitand, pentru intermediarii monetari, accesul la lichiditatea bancii centrale. Tehnicile de interventie globala si indirecta se sprijina pe un triplu fundament:
dependenta sistemului bancar fata de banca centrala,
corelatia existenta intre volumul de credit si nivelul activitatii economice,
caracterul elastic al cererii de credit fata de nivelul dobanzii.

Dintre instrumentele care apartin acestui grup mentionam: taxa scontului si politica de open market.
De asemenea, sistemul rezervelor minime obligatorii se afirma printre principalele instrumente folosite pentru a impune astfel o utilizare predeterminata a activelor bancare.
Tehnicile de interventie directa asupra lichiditatii actioneaza prin modificarea operatiilor de credit , actioneaza asupra unor sfere determinate a relatiilor de credit, sprijinind deopotriva liniile directoare ale politicii economice, mai ales prin prisma intereselor insusi sistemului bancar, functionalitatii si eficientei sale.
Taxa scontului reprezinta dobanda uzuala pentru creditele acordate catre banca de emisiune in cadrul operatiilor de rescontare. In cadrul economiei de piata exista multiple valori ale dobanzii, tinand cont de diversitatea conditiilor de creditare se formeaza o rata medie a dobanzii,dar toate aceste diferite valori ale dobanzii se afla la o distanta data de taxa scontului, astfel ca la orice modificare a ei, trebuie sa varieze concentrat.
Pozitia taxei scontului in cadrul esafodajului de dobanzi ale pietei determina si utilizarea ei ca instrument al politicii monetare. In principal, actiunea taxei scontului influenteaza piata capitalurilor, sfera creditului si respectiv ritmul desfasurarii vietii economice in ansamblul ei.
Astfel, scaderea taxei scontului determina diminuarea generala a dobanzilor, sporeste eficienta utilizarii creditelor pentru intreprinzatori si-i orienteaza in sensul dezvoltarii activitatii lor pe baza angrenarii de capitaluri suplimentare.
Cresterea taxei scontului are ca urmare sporirea generala a dobanzilor, inrautatirea conditiilor de obtinere a creditelor si duce la scaderea profiturilor pentru cei care utilizeaza capitaluri suplimentare.
Manevrarea taxei scontului actioneaza si asupra capitalurilor straine .Scaderea taxei scontului duce la emigrarea capitalurilor straine si chiar a unor capitaluri indigene, lasand sarcina inviorarii numai pe seama capitalurilor interne ramase. Cresterea taxei scontului atrage in tara capitaluri straine. Efectele manevrarii taxei scontului asupra afluxului si refluxului capitalurilor straine implica recurgerea la aceasta metoda in scopul eliberarii balantei de plati. Cresterea taxei scontului atrage o invazie a capitalurilor straine si are momentan un efect binefacator in echilibrarea balantei de plati. Afluxul capitalurilor poate insa veni in contradictie cu conjunctura dezvoltarii economice la aceeasi data si cu obiectivele politicii economice si de credit.
Rescontul se poate defini, pentru banca de emisiune, ca o achizitie ferma, cu plata imediata, a unor creante, in termen, prezentate de bancile comerciale. Un regim similar au si pensiunile, respectiv achizitiile insotite de angajamentul de rascumparare la un anumit termen a creantelor de catre banca prezentatoare.
Operatiunile de rescontare se caracterizeaza prin trasaturi proprii semnificative:
se desfasoara pe baza unei rate a dobanzii fixe, stabilite de catre banca de emisiune, cunoscute in prealabil, a carei valabilitate este de durata, nivelul acesteia fiind determinant in orientarea bancilor solicitante;
initiativa operatiunilor si oportunitatea lor sunt hotarate de bancile comerciale, banca de emisiune, avand un rol pasiv de a raspunde acestor solicitari;
furnizeaza la nevoie lichiditati bancilor comerciale.

Politica operatiilor la piata libera (open market ) este istoric insotitoarea fireasca a politicii de rescont, ambele avandu-si originea in economia engleza, unde se foloseau complementar pentru asigurarea sensului dorit de evolutia lichiditatii, creditului si dobanzii.
Trasaturile specifice ale operatiilor la piata libera sunt:
nivelul dobanzii practicate, variaza in functie de evolutia pietei si indeosebi sunt determinate de orientarea pe care banca centrala doreste sa o impuna;
in desfasurarea operatiunilor banca centrala are un rol activ. Acesta initiaza alimentarea pietei monetare cu lichiditati, in special prin oferte proprii;
operatiile pe piata libera au un dublu sens. In timp ce operatiile de rescont se limiteaza numai la alimentarea cu lichiditati a bancilor comerciale, operatiile la piata libera permit bancii de emisiune, deopotriva sa acorde credite, dar sa si imprumute, reducand astfel lichiditatile bancilor si prin aceasta ale economiei nationale.

Astfel, politica open market este interventia bancii centrale pe piata monetara, zisa piata libera sau deschisa ( fata de alte piete ale creditului din economie care sunt tot mai mult sau mai putin controlate) pentru a creste sau diminua lichiditatile agentilor ce opereaza pe aceasta piata, deci posibilitatile lor de acordare a creditului si de creatie a monedei scripturale.



5. AGREGATE SI INDICATORI MONETARI


Analiza situatiei monetare , a structurii si evolutiei diferitelor componente ale masei monetare , este subordonata proiectarii politicii monetare viitoare , remarcandu-se, in ultimul timp, o noua linie de conduita favorabila aplicarii unor metode cantitative de dimensionare si dirijare a acesteia. Metodele respective constituie un amestec de modele de tip neo-keynesist si monetarist.
Schimbarile monetare s-au asociat cu fenomene economice si sociale de o maxima virulenta ca recesiunea, inflatia si somajul, fenomene greu de controlat si stapanit prin mecanismele monetare instituite dupa al doilea razboi mondial.



5.1. INDICATORI MONETARI

Definirea, calcularea si interpretarea indicatorilor monetari trebuie apreciata in contextul elaborarii unei conceptii generale de analiza a interactiunii dintre variatiile masei monetare si a celorlalte fenomene monetare precum si principalele procese economice: plasarea si utilizarea resurselor, productia si comercializarea bunurilor si serviciilor; formarea preturilor; oscilatiile cursurilor de schimb; situatia generala a balantei de plati externe. De derularea acestor procese depinde in ultima instanta marimea si dinamica masei monetare, iar evolutia si tendintele acesteia din urma influenteaza procesele respective.
Pentru ca indicatorii monetari sa permita cuantificarea acestor influente este necesar ca ei sa reliefeze dinamica masei monetare si evolutia ei si sa permita evaluarea conexiunilor intre procesele monetare si economice.
In raport de aceste aprecieri, monetaristii grupeaza indicatorii monetari in doua categorii:
indicatori ce exprima caracterul politicii monetare ca expansionista sau restrictiva;
indicatori ce ofera informatii privind estimarea efectelor exercitate de politica monetara asupra celei economice, ei exprimand in acest caz obiectivele politicii monetare.

Utilizarea acestor doua categorii de indicatori este necesara si posibila in conditiile in care in economia unei tari functioneaza o piata financiar monetara dezvoltata si complexa.
In practica monetara din tarile dezvoltate se utilizeaza ca indicatori de reflectare a caracterului si obiectivelor politicii monetare rata dobanzii si agregatele monetare.
Utilizarea cu prioritate a agregatelor monetare ca indicatori monetari nu exclude folosirea ratei dobanzii in analizele monetare, inclusiv pentru aprecierea caracterului politicii monetare promovate de autoritati.



5.2. AGREGATE MONETARE

Unul dintre scopurile majore ale analizei monetare il reprezinta selectarea acelor agregate monetare care sa raspunda cel mai bine cerintelor de reflectare a caracterului si obiectivelor monetare, adoptata de autoritatea monetara a unei tari pe o anumita perioada.

Agregatele monetare - indicatori ai politicii monetare

Agregatele monetare difera in general de la tara la tara in functie de conditiile existente, respectiv de gradul de dezvoltare a pietei financiare, de conceptele si politicile care domina scena monetara si de nevoile practice imediate si de perspectiva, totusi, ele au anumite caracteristici comune. Pornind de la aceste aprecieri, specialisti au grupat agregatele monetare in trei categorii:
Moneda primara - reprezinta moneda emisa si controlata de banca centrala; se defineste ca diferenta dintre activ si pasive nemonetare din bilantul acestei institutii.
Moneda ca mijloc de plata, respectiv masa monetara in sens restransa cuprinzand produsele monetare, respectiv mijloace de plata, create de banca centrala si celelalte banci si institutii financiar bancare
Moneda ca avutie neta care include produsele monetare amintite, inclusiv acele active care nu se utilizeaza ca mijloace de plata in mod curent, dar care se pot transforma mai rapid sau mai lent in lichiditati.

Compozitia agregatelor monetare

Alegerea unui agregat monetar, ca indicator al politicii monetare, presupune parcurgerea urmatoarelor etape:
Selectarea grupului de active monetare ce trebuie incluse in compozitia unui agregat sau altul;
Evaluarea performantelor agregatelor monetare in corelare cu evolutia PNB si cu indicele preturilor, respectiv cu rata inflatiei,
Alegerea corespunzatoare a diferitelor categorii de active selectate.

Agregatele monetare cuprind atat mijloacele de plata ( moneda efectiva, depunerile in conturi la vedere ) detinute de agentii nefinanciari rezidenti, cat si acele plasamente financiare susceptibile de a fi transformate cu usurinta si rapiditate in instrumente de plata, fara riscul pierderilor de capital.
Agregatele monetare pot fi definite prin integrarea succesiva a produselor monetare create in scopul asigurarii lichiditatii agentilor financiari si nefinanciari.

6. CONCLUZII


In primul rand si la modul general, politica monetara inseamna a cunoaste posibilitatile de a actiona prin moneda asupra monedei.
Printre obiectivele cele mai frecvent intalnite ale politicii monetare mentionam cresterea economica in ritmuri inalte, in conditiile unei folosiri depline a fortei de munca si a stabilitatii preturilor si a comertului exterior.
In derularea ei, politica monetara trebuie sa tina cont de actiunea sistemului bancar, care reprezinta si exprima nevoile economiei, si de actiunea Tezaurului, care reprezinta si exteriorizeaza cerintele statului.
Domeniul de actiune este totodata larg cat si foarte precis. Prin moneda, prin reglarea cantitatii de moneda, se actioneaza pentru a controla lichiditatea si a satisface nevoile economiei. Obiectivele politicii monetare se confunda cu cele ale politicii economice, pentru realizarea carora aceasta actioneaza ca un instrument.
Astfel in formularea ei deplina, politica monetara poate fi definita ca ansamblul interventiilor bancii centrale sau autoritatilor monetare care se efectueaza asupra lichiditatii economiei, in scopul de a contribui, prin utilizarea tehnicilor sau instrumentelor monetare la realizarea obiectivelor economice.
Politica monetara ca si cea fiscala urmareste 4 scopuri:
asigurarea angajarilor,
stabilitatea preturilor,
rata adecvata a schimbului valutar,
rata inalta a cresterii economice.

Pentru realizarea acestor obiective autoritatile monetare iau in considerare 4 categorii de constrangeri:
prevenirea panicii financiare,
evitarea instabilitatii excesive a ratei dobanzii,
revenirea anumitor sectoare ale economiei sa suporte povara politicii restrictive
castigarea si mentinerea increderii investitorilor straini.
Instrumentele utilizate in influentarea economiei sunt:
instrumentele si tehnicile de interventie indirecta,
instrumentele si tehnicile de interventie directa sau reglementarile bancare.

Dintre instrumentele care apartin primului grup mentionam: taxa scontului si politica de open market.
Tehnicile de interventie directa asupra lichiditatii actioneaza prin modificarea operatiilor de credit , actioneaza asupra unor sfere determinate a relatiilor de credit, sprijinind deopotriva liniile directoare ale politicii economice, mai ales prin prisma intereselor insusi sistemului bancar, functionalitatii si eficientei sale.
Agregatele monetare cuprind atat mijloacele de plata ( moneda efectiva, depunerile in conturi la vedere ) detinute de agentii nefinanciari rezidenti, cat si acele plasamente financiare susceptibile de a fi transformate cu usurinta si rapiditate in instrumente de plata, fara riscul pierderilor de capital.
Agregatele monetare pot fi definite prin integrarea succesiva a produselor monetare create in scopul asigurarii lichiditatii agentilor financiari si nefinanciari.
Unul dintre scopurile majore ale analizei monetare il reprezinta selectarea acelor agregate monetare care sa raspunda cel mai bine cerintelor de reflectare a caracterului si obiectivelor monetare, adoptata de autoritatea monetara a unei tari pe o anumita perioada.


BIBLIOGRAFIE
1. BASNO, C. ; DARDAC, N. ; FLORICEL, C. - ' MONEDA . CREDIT. BANCI.' ,
EDP, Bucuresti 1999.
2. LIPSEY, R.; CHRYSTAL, K. - ' Economia pozitiva' , Ed. Economica,
Bucuresti 1999
3. TASNADI, AL., DOLTU, C. - 'Monetarismul' , Ed. Economica, Bucuresti 1996
4. MAYER, TH., ALIBER, R. - 'Money, Banking, and The Economy' EDP Buc.'93
5. *** - ' Opinia Nationala' , Nr. 260- 270 , Ianuarie 2000
6. www.monetarism.ro
7. www.zf.ro

   Daca referatele nu sunt de ajuns, va recomandam pagina de download gratuit, unde veti gasi prezentari PowerPoint, programe executabile, programe pentru examene, etc.