Impozitele – principala resursa financiara publica

Impozitele – principala resursa financiara publica

Impozitul este definit ca fiind plata baneasca obligatorie, generala si definitiva, efectuata de persoane fizice si juridice in favoarea bugetului statului in cuantumul si la termenele precis stabilite de lege, fara obligatia din partea statului de a presta platitorului un echivalent direct si imediat.

Prelevarile fiscale

Prelevarile fiscale se realizeaza prin intermediul impozitelor si taxelor.

Caracteristicile fundamentale al impozitului sunt urmatoarele:

- caracterul pecuniar, impozitul este in general o prelevare baneasca;

- caracterul obligatoriu, este vorba de o prelevare impusa si incasata de stat, si nu de o prelevare cu caracter voluntar;

- caracterul fara contraprestatie imediata si directa, nu exista o contraprestatie directa ca nu este pretul unui serviciu primit, dar exista o contraprestatie indirecta sub forma utilizarii serviciilor publice;

- caracterul definitiv, contribuabilul nu mai primeste banii inapoi aferent impozitului platit;

- caracterul financiar, impozitul serveste la acoperirea cheltuielilor publice.

In elaborarea unui produs fiscal (impozit, taxa, drepturi si contributii cu caracter fiscal) apare necesitatea stabilirii in momentul elaborarii si ulterior in etapa legislativa, in mod clar si concis, a elementelor care formeaza structura tehnica a impozitelor.

Elementele ce trebuie avute in vedere, atunci cand se proiecteaza, legifereaza si analizeaza un produs fiscal:

a) Faptul generator          

Faptul generator constituie evenimentul juridic sau material care da nastere la aparitia obligatiei fiscale. Producerea acestuia contribuie la indeplinirea conditiilor legale necesare ca impozitul sa devina exigibil fiscal.

Astfel, intocmirea unor acte juridice de vanzare, schimb sau donatie, cu titlu gratuit, constituie evenimente juridice care genereaza aparitia unor obligatii fiscale.

Alte evenimente pot fi de natura materiala:

- intocmirea unui rol fiscal: pentru impozitul pe venitul global, impozite directe locale;

- realizarea de beneficii: impozitul pe beneficiile societatii;

- realizare de venituri diverse: impozitul progresiv pe venitul persoanelor fizice, retinut la sursa, impozitul pe dividende, redevente, venitul de capital, venitul agricol;

- transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor sau serviciilor economice: TVA;

- decesul: taxele de succesiune.

Faptul generator da nastere la aparitia creantelor fiscale a statului asupra contribuabililor.

b) Sfera de aplicare

Sfera de aplicare constituie un element complex prin care se caracterizeaza persoanele si operatiunile impozabile, precum si delimitarea spatiala a acestora.

Aceasta presupune precizarea urmatoarelor elemente:

A. Natura contribuabilului de drept (platitor) care este obligat prin lege la plata impozitului (se precizeaza daca subiectul impozabil este persoana fizica sau persoana juridica).

In cazul persoanelor fizice, sfera de aplicare, poate fi determinata pentru fiecare titular al unui venit sau bun cu caracter patrimonial, sau aceasta poate sa cuprinda un ansamblu de persoane, situatie in care apare necesitatea precizarii contribuabilului platitor.

B. Felul operatiunilor impozabile.

Un prim criteriu are in vedere consecintele pecuniare ale operatiunilor impozabile: operatiuni cu titlu oneros si operatiuni cu titlu gratuit.

Un alt criteriu de delimitare a sferei de aplicare a unui impozit are in vedere natura activitatilor economice, fiind determinate, fie de modul de organizare a agentilor economici, fie de caracteristicile operatiunilor economice sau alte cauze.

C. Spatiul teritorial

Pentru fiecare impozit in parte trebuie sa se precizeze teritoriul pe care se aplica: la nivel de stat, colectivitati locale sau la nivel de uniuni economice regionale.

Din acestea rezulta ca, pentru determinarea sferei de aplicare a unui impozit se utilizeaza criterii multiple:

- un criteriu personal: contribuabilul de drept;

- criterii reale: operatiuni impozabile, scutirile partiale sau totale;

- un criteriu teritorial.

c) Asezarea impozitului

Asezarea impozitului consta in a determina si evalua materia impozabila, in vederea stabilirii bazei de impozitare asupra careia se va aplica cota impozitului.

Determinarea materiei impozabile pentru fiecare impozit in parte este influentata de criteriile reale si de criteriul teritorial utilizate in determinarea sferei de aplicare a impozitului, cu care trebuie sa fie in concordanta.

In determinarea materiei impozabile apare, fie necesitatea optiunii intre principiul realitatii si respectiv al personalizarii impozitului, fie recurgerea la utilizarea unor elemente specifice ambelor principii.

Principiul realitatii nu tine seama de interesele individuale, familiale, sociale si de situatia personala a contribuabilului. Principiul personalizarii impozitului are in vedere natura si importanta bunurilor economice, a veniturilor obtinute, obligatiile legate de asigurarea reconstituirii veniturilor si a patrimoniului, obligatiile de intretinere a membrilor familiei si cheltuielile profesionale ce revin contribuabilului.

Asezarea impozitelor necesita determinarea urmatoarelor elemente: materia impozabila, metoda de evaluare, deducerile si abaterile. Materia impozabila este un element de natura materiala, in timp ce metoda de evaluare, deducerile si abaterile (scutiri, reduceri, facilitati) sunt elemente de natura tehnica, respectiv de politica fiscala.

d) Calculul impozitului 

Determinarea cuantumului monetar al impozitului necesita stabilirea:

- persoanei care efectueaza calculul (contribuabilul de drept sau administratia fiscala);

- cota de impozitare:

- scutirile, reducerile si majorarile acordate-aplicate;

- procedeul de calcul.

Pe langa stabilirea cotelor este necesara precizarea procedeului de calcul. Se poate utiliza procedeul impunerii proportionale, a progresivitatii simple, al progresivitatii compuse.

Cotele progresive compuse sunt stabilite pe transe de venituri si cresc intr-un ritm variabil. Pentru fiecare transa de venit impozabil exista o cota de impozit care se aplica asupra veniturilor din transa respectiva, iar cota este cu atat mai ridicata, cu cat venitul este mai mare.

Cuantumul prelevarii fiscale se determina prin insumarea cuantumurilor partiale calculate pe fiecare transa de venit.

e) Persoana obligata la plata impozitului

Determinarea persoanei obligate la plata impozitului trebuie sa fie in concordanta cu criteriul personalizarii utilizat pentru determinarea sferei de aplicare a acestuia. Pentru fiecare impozit, in parte, trebuie sa se stipuleze clar si precis, persoana fizica sau juridica obligata prin lege fie la plata, fie la calculul si plata impozitelor catre trezoreria statului. In caz de neplata sau plata cu intarziere, platitorul de impozit datoreaza majorari de intarziere-dobanzi, penalizari de intarziere sau/si penalitati, dupa caz.

f) Procedee si modalitati de incasare

Pentru fiecare impozit in parte trebuie sa se precizeze:

- procedeele de incasare;

- modalitatile de incasare;

- momentul incasarii.

In etapa actuala, incasarea impozitelor corespunde „sistemului exigibilitatii financiare”, ceea ce presupune ca obligatia de a plati impozitul este determinata de data producerii faptului generator sau date exigibilitatii fiscale.

g) Tipuri de impozite prin care se realizeaza prelevarile fiscale

Impozitele se pot grupa dupa diferite criterii:

- dupa obiectul impunerii, impozitele se pot grupa in impozite pe avere, impozite pe venit si impozite pe cheltuieli;

- o deosebita importanta teoretica si practica prezinta gruparea impozitelor in: directe si indirecte.

Impozitele directe se percep direct de la persoanele fizice sau juridice care, trebuie sa suporte, la anumite termene, sarcina fiscala stabilita pe baza datelor de care dispun organele fiscale privind persoanele, averile, posesiunea sau venitul fiecarui contribuabil si a cotelor fixate prin lege.

Diferentierea sarcinii fiscale in functie de veniturile (averea) sau situatia personala a fiecarui subiect impozabil inseamna, adoptarea sistemului de impunere personala.

Impozitele personale sunt de doua feluri:

- impozite pe venit;

- impozite pe avere;

Impozitul pe venit este datorat de persoanele fizice care au resedinta intr-un stat, precum si de cele nerezidente care realizeaza venituri din surse situate pe teritoriul acestui stat cu unele exceptii prevazute de lege.

Se cunosc doua sisteme de impunere a veniturilor:

- impunere separata a veniturilor provenite din fiecare sursa;

- impunere globala a veniturilor, indiferent de sursa din care provin.

Impunerea separata se realizeaza fie prin instituirea mai multor impozite, fiecare vizand veniturile dintr-o anumita sursa, fie prin instituirea unui impozit unic, dar care asigura un tratament diferentiat fiecarei categorii de venituri in functie de natura acestora.

Impunerea globala consta in cumularea veniturilor realizate de o persoana fizica, din diverse surse, si supunerea acestora unui singur impozit.

Impozitele directe actioneaza in mod direct asupra capacitatii contribuabilului, pe cand impozitele indirecte lovesc in mod indirect capacitatea contributiva individuala.

Impozitul direct afecteaza:

- venitul economisit si de investit existent, facand abstractie de capacitatea contributiva a subiectului impozabil (impozite directe de tip real sau obiective);

- venitul realizat de persoane fizice si juridice, avand in vedere capacitatea contributiva (impozite directe de tip personal sau subiective).

Impozitele indirecte nu se stabilesc direct si nominativ asupra contribuabililor, ci se aseaza asupra vanzarii bunurilor sau prestarii unor servicii.

Impozitele indirecte se realizeaza sub forma impozitelor pe consum, percepandu-se la vanzarea anumitor marfuri sau la prestarea unor servicii. Ele se realizeaza de la toti cei care consuma bunuri din categoria celor impuse, independent de veniturile, averea sau situatia personala a acestora.

In sistemul impozitelor indirecte intra: taxele de consumatie (acciza, TVA), taxele vamale si alte impozite indirecte.