Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Statistica

REGIMURI DE CURS DE SCHIMB

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic




REGIMURI DE CURS DE SCHIMB

Evolutia istorica a sistemului monetar international a demonstrat ca alegerea regimului optim de rata de schimb s-a dovedit a afi o problema care inca nu a fost rezolvata la nivelul economiei mondiale. Conform aprecierilor FMI, evolutiile regimurilor valutare de dupa 1970 (vezi Bubula & Itker-Robe [2002]) s-au cantonat in doua directii:





tari ce au adoptat cursuri valutare flotante (in crestere incepand din 1970);

tari care au adoptat un regim valutar bazat pe ancorarea monedei.

Aceasta era structurarea FMI dupa abandonarea SMI de la Bretton Woods.

Pana in prezent, s-au conturat mai multe tipuri de regimuri valutare (sura FMI), (conform diagramei urmatoare), in functie de interventia autoritatilor in determinarea si infleuntarea cursurilor valutare si, implicit a pietei valutare, FMI evidentiind trei grupe mari de regimuri de curs de schimb:

A. Regimuri bazate pe cursuri valutare fixe (asa numitele: HARD PEGS REGIMES);

B. Regimuri bazate pe cursuri valutare flotante (FLOATING REGIMES);

C. Regimuri intermediare (INTERMEDIATE REGIMES) (ce reprezinta, in fapt o combinatie a primelor doua).

A. REGIMURI VALUTARE BAZATE PE CURSURI FIXE

In acest caz, cursul valutar ramane constant sau poate varia in jurul unor benzi inguste de variatie, netinand cont, insa de evolutiile celorlalte variabiel macroeconomice care vin, totusi sa infleunteze piata valutara. Se evidentiaza, astfel, putenica implicare a autoritatilor in inluentarea si mentinerea cursului valutar in limitele impuse pietei.

Daca ne raportam la perioada etalonului aur-devize (mai precis Sistemul de la Bretton Woods) fiecare moneda a fost evaluata in aur, pornind de la paritatea fixa adoptata: 1 USD = 1/35 uncii de aur. Paritatile astfel stabilite trebuiau mentinute, facandu-se abstractie de faptul ca aurul reprezenta, pe langa etalon monetar, si o marfa al carei pret se stabilea pe piata bunurilor, pretul variind fata de aceasta definitie oficiala si, de aicim, generand presiuni asupra paritatilor fixe dintre monedele sistemului si dolar.

Cu toate acestea, nu putem sa nu evidentiem avantaje ale unui astfel de sistem, pricnipalul aspect fiind cel legat de stabilitatea conferita in planul relatiilor comerciale internationale , mai precis in cazul importurilor si exporturilor care se pot dezvolta, data fiind lipsa modificarilor la nivelul cursului valutar si, implicit aparitia de pierderi generate in conditiile existentei unor variatii.

Toate acestea, raportandu-ne tot la Sistemul Bretton Woods, au contribuit, din plin la dezvoltarea operatiunilor speculative care au avut un efect nefast asupra activitatii bancilor centrale, acestea fiind obligate sa depuna un efort financiar din ce in ce mai mare pentru a mentine paritatea fixa la nivelul propriei economii si, bineinteles, in plan international.

Odata cu abandonarea sistemului Breton Woods, au continuat sa se dezvolta alte forme ale regimului bazat pe rate de schimb fixe, in prezent acestea fiind reprezentate de:

regimurile valutare ce nu dispun de un emitent de moneda distinct, individual:

regimuri valutare bazate pe moneda altui stat (dolarizarea, spre exemplu);

uniunile monetare.

aranjamentele de forma consiliului monetar.

  1. REGIMURILE VALUTARE FARA EMITENT INDIVIDUAL:
    1. Regimuri valutare bazate pe moneda altui emitent.

De foarte multe ori, existenta la nivelul pietei internationale a unei monede puternice, pe fondul reducerii cresterii economice din propria economie, a condus la orientarea catre acea valuta care conferea populatiei o mai mare incredere in ceea ce priveste mentinerea propriei puteri de cumparare. Toate acestea combinate si cu imposibilitatea unei autoritati moentare de a-si impune prpria moneda (datorita costurilor de emisiune, a lipsei instrumentelor care sa-i permita mentinerea puterii de cumparare, a gradului redus de dezvoltatre al economiei respective, determina autoritatile sa adopte, drept moneda a propriului sistem moneda altei tari.

Astfel ca putem vorbi de o „dolarizare” a economiei. Autoritatea monetara renunta astfel, la independenta controlului asupra propriei politici monetare.

Ce trebuie amintit aici este situatia in care, chiar daca nu se poate include in aceasta categorie, economia, pe fondul unei evolutii nefavorabile, se orienteaza catre moneda altei tari, in defavoarea propriei monede. Aceasta nu presupune „dolarizarea” economiei in sensul de „hard peg regime”, tara respectiva beneficiind de propria politica monetara adoptata de autoritatea monetara. In aceasta situatie, banca centrala este obligata sa depuna insemnate eforturi financaire (care afecteaza rezerva valutara proprie) pentru a mentine un anumit nivel al cursului valutar al propriei monede. Lipsa, insa, a unui efort conjugat al autoritatilor, care sa contribuie la redresarea economica, poate genera grave probleme in planul stabilitatii monetare.

    1. Regimuri valutare bazate pe crearea uniunilor monetare.

In acest caz, tari din aceeasi zona, accepta sa dispuna de aceeasi autoritate monetara care sa asigure si emisiunea monedei care sa fie utilizata in plan regional.

Teoretic, o zona monetara este caracterizata de urmatoarele elemente:

definirea unei relatii fixe intre moneda tarilor ce au aderat la uniune si moneda centrala (moneda uneia dintre tari sau o moneda noua);

convertibilitatea si transferabilitatea monedelor tarilor membre intre ele;

constiuirea unor rezerve valutare comune si gestionarea acestora la nivel central;

reglementari valutare comune aferente relatiilor cu alte tari decat cele din cadrul uniunii.

Istoric vorbind, acestea au functionat, chiar inainte de Sistemul de la Bretton Woods, este adevarat intr-o forma rudimentara, daca ne gandim la Uniunea Monetara Latina, spre exemplu. Un alt exemplu de uniune monetara il reprezinta Uniunea Europeana care avea drept moneda de baza ECU, determinata ca o moneda cos, bazata pe contributia monedelor tarilor membre, aceasta reprzentand o etapa intermediara catre Uniunea Monetara Europeana actuala (aceasta din urma nemaiputand fi inclusa inaceasta categorie de cursuri valutare, cursul euro bazandu-se pe cotarea libera pe piata).

  1. CONSILIUL MONETAR

Consiliul monetar reprezinta autoritatea monetara obligata sa asigure mentinerea unui curs valutar fix pentru propria moneda fata de o valuta puternica de pe piata internationala, valuta ce devine si principalul element de rezerva. Pe langa aceasta conditie, consiliul monetar trebuie sa asigure si o a doua conditie ce decurge din statutul de autoritate monetara, diferentiindu-l de banca centrala, si anume cea legata de emisiunea monetara a propriei monede care trebuie sa fie in stransa corelatie cu nivelul rezervelor detinute si, bineinteles cu nivelul fixat al cursului valutar.

Astfel ca, daca banca centrala poate emite moneda in orice moment in functie de nevoiele economiei si de conditiile concrete generate de aceasta, emisiunea monetara a consiliul monetar este strans legata de nivelul rezervelor. Baza monetara, in acest caz trebuie sa fie data de nivelul rezervelor valutare pe care le gestioneaza exprimate in moneda nationala la nivelul cursului fix.

Adoptarea consiliului monetar ridica nenumarate problema, adoptarea acestuia fiind considerata, de nenumarate ori, ca singura solutie de iesire din criza.

Hong Kong (1983), Argentina (1991), Estonia (1992), Lituania (1994), si Bulgaria (1997) sunt doar cateva exemple in acest sens.

Consiliile monetare au fost larg raspandite, de-a lungul a peste 150 de ani in aproape 70 de tari sau colonii. Astazi sunt in functiune peste 10 consilii monetare.

Prima intentie de creare a unui consiliu monetar a dus la aparitia uneia dintre primele banci centrale din lume in 1844. Un grup de economisti britanici, grupati in ceea ce se numeste Currency School, au avut influenta politica necesara pentru a transpune in termeni institutionali viziunea lor despre sistemul monetar. In 1844 s-a dorit transformarea Bancii Angliei in consiliu monetar. Intrucat la acea data economistii nu realizasera ca in cadrul bazei monetare atat numerarul cit si depozitele trebuie acoperite cu rezerve, s-a legiferat numai acoperirea cu rezerve a unei parti din numerar, nu si a depozitelor. Prima incercare reusita de creare a unui consiliu monetar a fost realizata in colonia britanica Mauritius in 1849. Sistemul monetar bazat pe consilii monetare a inregistrat apogeul in 1940, cand aproape 50 de tari aveau consilii monetare.

B. REGIMURI VALUTARE BAZATE PE CURSURI VALUTARE FLOTANTE

Caracteristica acestor regimuri este faptul ca determinarea cursului valutar are la baza confruntarea fortelor pietei valutare, fara a presupune interventia autoritatilor (in cazul flotarii libere – free floating) sau in conditile unei interventii a autoritatii monetare, dar fara a impune o anumita directionare a pietei, predeterminata. (in cazul flotarii administrate fara traiectorie determinata- managed free floating).

Daca ne gandim la avantajele acestui sistem, din punct de vedere macroeconomic, in conditiile in care economia mondiala este stabila, existenta unor astfel de cursuri valutare este benefica, contribuind la o permanenta balansare a economiilor. Acest lucru nu s-ar realiza in cazul cotatiilor fixe, deoarece mentinerea acestora ar impune reducerea cresterii economice in anumite tari in defavoarea altora.

Flotarea libera da o mai mare independenta si bancii centrale, aceasta nefiind fortata sa aiba invedere in permanenta mentinerea cursului fix.

Pe de alta parte, existenta acestor cursuri valutare flotante, poate determina si actiunea investitorilor, acestia orientandu-si capitalurile catre tarile care ofera o rata a dobanzii atractiva.

Exista si dezavantaje, flotarea libera a cursului valutar putand genera nenumarate riscuri, daca ne reportam la nivel microeconomic, riscul de tranzactie fiind cel mai apropiat exemplu.

C. REGIMURI VALUTARE INTERMEDIARE:

In acest caz, avem, in fapt, o combinare a caracteristicilor celor doua categorii amintite anterior.

Vorbim de:

1) flotarea controlata stricta a cursului valutar;

2) ancorarea valutara (soft peg);

1) In cazul flotarii controlate strict a cursului valutar, banca centrala stie cu exactitate cand trebuie sa intervina pe piata pentru a influenta cursul valutar si in ce directie. Luarea acestei decizii este data de mai multe aspecte precum situatia balantei de plati (mai precis a balantei comerciale), nivelul rezervelor valutare, gradul de dezvoltare al pietelor paralele care pot infleunta semnificativ piata valutara, piata valutara prin mecanismele acesteia neputand asigura, in mod automat, ajustarea dezechilibrelor (in special a celui extern).

2) In cazul mecanismelor bazate pe „soft peg” se au invedere mai multe variante:

a) ancorarea fixa conventionala (conventional fixed pets), ancorarea vizand fie o valuta, fie un cos de valute;

b) crawling pegs – caz in care cursul valutar ancorat este periodic ajustat fata de moneda sau monedele ancora. Ajustarea se face cu un anumit procent (de regula de nivel scazut), procent determiat:

- fie in functie de evolutia cursului valutar pe piata (forward / backward looking),

- fie in functie de evolutia unor principale variabile macroeconomice precum diferentialul dintre tinta de inflatie si rata inflatiei previzionate in ceea ce priveste relatiile cu principalii parteneri externi, diferentialul dintre nivelul cursului valutar determinat pe piata valutara oficiala si cea paralele (spre exemplu cea a caselor de schimb valutar).

c) banda orizontala de variatie (horizontal band) – caz in care cursul valutar este lasat sa varieze cu o marja de cel putin ± 1% fata de un curs valutar oficial fixat formal sau de fapt de autoritatea monetara. Banca centrala trebuie, in aceasta situatie sa fie in permanenta pregatita pentru a interveni (direct sau indirect) pe piata pentru a mentine cotatia pietei intre limitele stabilite prin politca proprie.

d) crawling band

Spre deosebire de banda orizontala de variatie, care se mentine pe o perioada indelungata de timp, in cazul acestui tip de regim valutar, se realizeaza o ajustare periodica a cursului valutar oficial (cel fixat) cu un anumit procent (de nivel destul de mic), ajustare determinata de modificarile intervenite la nivelul economiei reale, modificari ce determina presiuni asupra cursului valutar.

Ca urmare, toate aceste tipuri de regimuri valutare vin sa evidentieze nenumaratele probleme ce pot fi generate de rata de schimb.

4.2.REGIMURI DE CURS DE SCHIMB PENTRU ȚARILE IN CURS DE ADERARE LA EMU

Incepand cu anii 90, in tarile Europei Centrale si de Est una dintre principalele probleme ridicate a fost cea legata de regimul de curs de schimb ce se impunea a fi adoptat. Regimurile adoptate au fost in concordanta cu cerintele programului de stabilizare macroeconomica adoptat.

Multe dintre aceste tari, in lupta acestora cu inflatia, dar si in perspectiva aderarii la UE au adoptat un regim de curs fix. In conditiile in care presiunile inflationiste s-au diminuat, ajungand la un nivel ce tinde spre o cifra, regimurile de curs de schimb au devenit mult mai flexibile. Alegerea regimului de curs de schimb este dependenta si de strategia adoptata in directia indeplinirii criteriilor de convergenta nominala si reala.

Din punct de vedere al evolutiei regimurilor de curs de schimb adoptate, se disting trei etape la nivelul tarilor emergente din Europa Centrala si de Est:

prima etapa – aferenta primilor ani dupa evenimentele din 1989 si momentul adoptarii unui program de stabilizare macroeconomica(1989-1994);

RCS fix: Ungaria, Polonia, Slovacia;

RCS intermediar: Cipru (ancorarea fata de o moneda – ECU, apoi EURO)

RCS flotant: Bulgaria, Letonia (1992-1994), Slovenia, Romania.

e doua etapa – reprezentand perioada de tranzitie propriu-zisa (1995-2000) (pentru unele dintre tarile vizate aceasta etapa a fost mult mai restransa);

RCS fix: Bulgaria (1997 – consiliu monetar), Estonia, Letonia, Malta;

RCS intermediar: Cipru, Cehia, Ungaria, Polonia;

RCS flotant: Cehia (din 1997), Polonia (din 2000), Romania;

etapa de preaderare (de intrare in faza de tranzitie catre UME) (practic, avem in vedere perioada de dupa 2001):

RCS fix: Bulgaria, Estonia, Letonia, Malta;

RCS intermediar: Cipru, Ungaria;

RCS flotant: Cehia, Polonia, Romania;

Ultima etapa coincide si cu demararea pregatirilor pentru trecerea la o noua faza de tranzitie: participarea la Mecanismul ratelor de schimb european (ERM 2).Astfel ca, incepand cu 2005 o parte a acestor tari emergente au luat decizia de a adera la ERM2 (Cipru, Estonia, Malta, Slovenia, Slovacia, Lituania, Letonia), ulterior acestui moment Cipru, Malta si Slovenia aderand la UME.

Daca ne raportam la Romania, aceasta a avut un regim de curs de schimb cu flotare controlata, referinta fiind EURO, din 2005 odata cu liberalizarea contului de capital vorbind de flotare libera. Alte tari care doresc sa adere la UME, precum Bulgaria si Bosnia, continua sa aiba consiliu monetar, moneda ancora fiind euro.

Țari precum Croatia, Macedonia, Serbia, au un regim de curs de schimb bazat pe crawling peg fata de euro.

Cu toate acestea, din punct de vedere al etapei de tranzitie catre UME (ERM2) directia este aceeasi pentru toate tarile, in sensul ca unul dintre criteriile de convergenta vizeaza stabilitatea cursului de schimb (avandu-se in vedere variatia cursului propriei monede fata de euro cu o marja de variatie de +/- 15%).



Asa cum independenta bancii centrale este definita ca fiind de jure/ de facto, acelasi lucru putem sa-l evidentiem si din punct de vedere al cursului de schimb.

Se evidentiaza clar doua situatii privind regimurile de curs de schimb:

de jure;

de facto.

In realitate, insa, regimurile de curs de schimb intalnite in realitate sunt mai degraba intermediare, decat fixe sau flotante, toate acestea fiind date de asa numita frica de flotare sau de ancorare.

Frica de flotare = regimul de curs de schimb este mai flexibil de jure decat de facto. In cazul Romaniei, chiar daca in perioada de pana in 2005 se vorbea de o flotare administrata a cursului de schimb (de jure), de fapt BNR stabilea o tinta de curs de schimb neoficiala, tinta in functie de care se stabileau si interventiile BNR pe piata. Cu toate acestea, nivelul rezervelor monetare facea imposibila adoptarea de jure si de facto a unei strategii de ancorare a monedei nationale.

Frica de ancorare a monedei = evidentiaza faptul ca regimul de curs de schimb este, de fapt, mult mai fix de jure, decat o evidentiaza realitatea pietei din economia respectiva.

Adoptarea unui anumit tip de regim de curs de schimb s-a bazat pe avantajele si dezavantaje induse la nivelul economiei, tinand cont de caracteristicile acesteia, stiut fiind faptul ca o strategie de curs de schimb nu poate fi aplicata in aceleasi conditii de fiecare economie.

CURS FIX:

Avantaje:

Ø      riscul valutar aferent tranzactiilor internationale si investitiilor straine se diminueaza;

Ø      mentinandu-se un curs de schimb fix, se poate evidentia o reducere a costurilor aferente finantarii internationale;

Ø      se poate inregistra si o reducere a ratelor de dobanda interne fata de cele de pe piata internationala;

Ø      mentinandu-se stabilitatea in plan valutar, dar si in plan monetar (diminuarea ratelor de dobanda) se realizeaza o reducere a ratei inflatiei;

Dezavantaje:

Ø      manifestarea unor crize financiare poate genera costuri ridicate pentru ajustare macroeconomica, conducand, in final la reducerea credibilitatii autoritatii monetare;

Ø      politica monetara proprie este dependenta de politica monetara aferenta tarii emitente a monedei ancore;

Ø      socurile externe genereaza presiuni puternice asupra economiei, generand costuri ridicate pentru mentinerea cv;

CURS FLOTANT:

Avantaje:

Ø      Neutralizeaza impactul socurilor externe, a socurilor generate de economia reala si impactul inflatiei asupra competitivitatii operatiunilor de export;

Dezavantaje:

Ø      Cursul valutar prezinta o volatilitate mult mai mare, efectul fiind nefavorabil asupra tranzactiilor internationale (mai ales asupra investitiilor straine);

Daca avem in vedere realizarea criteriilor de convergenta nominala si reala (in vederea aderarii la UME, se poate observa ca un regim de curs de schimb favorizeaza realizarea criteriilor nominale, in timp ce un regim de scurs de schimb flotant asigura o mai buna realizare a criteriilor reale.

Astfel ca, criteriile de convergenta economica vizeaza (Sursa BNR):

Criteriile de convergenta reprezinta testul economic de evaluare a stadiului de pregatire a unei economii pentru a participa la etapa a treia a Uniunii Economice si Monetare. Aceste criterii au fost stabilite prin Tratatul de la Maastricht, ratificat de catre toate statele membre UE in 1993, si se refera la:

stabilitatea preturilor: rata medie a inflatiei (calculata prin indicele armonizat al preturilor de consum) pe ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 1,5 puncte procentuale pe cea (respectiv, media aritmetica a ratelor inflatiei) a celor mai performante state membre in ceea ce priveste stabilitatea preturilor; in plus, aceasta evolutie trebuie sa se dovedeasca a fi sustenabila.

finantele publice: pozitia financiara a guvernului trebuie sa fie sustenabila, aceasta fiind atinsa prin mentinerea unei pozitii bugetare fara atingerea unui deficit considerat excesiv. In particular: (i) deficitul bugetar al statului (planificat sau efectiv) nu trebuie sa depaseasca 3 la suta din PIB; daca aceasta valoare este depasita, deficitul bugetar trebuie sa fie redus substantial si continuu, catre o valoare apropiata de cea de referinta sau depasirea valorii de referinta trebuie sa fie exceptionala si temporara: (ii) datoria publica nu trebuie sa depaseasca 60 la suta din PIB, iar daca inregistreaza valori mai mari trebuie sa se diminueze semnificativ si sa se apropie de valoarea de referinta intr-un ritm satisfacator.

ratele dobanzii: rata medie nominala a dobanzii pe termen lung pe ultimele 12 luni nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2 puncte procentuale pe cea (respectiv, media aritmetica a ratelor dobanzii pe termen lung) a celor mai performante state membre in ceea ce priveste stabilitatea preturilor; rata dobanzii poate fi masurata pe baza titlurilor de stat pe termen lung sau pe baza altor valori mobiliare comparabile.

stabilitatea cursului de schimb: cursul de schimb trebuie sa se mentina in intervalul dintre marjele de fluctuatie din cadrul mecanismului cursului de schimb (ERM II), pe o perioada de cel putin doi ani, fara tensiuni severe, in special fara a se proceda din proprie initiativa la devalorizarea monedei nationale fata de euro. Noul mecanism al cursului de schimb (ERM II) a inlocuit ERM in ianuarie 1999 si are drept scop fixarea monedelor statelor membre care nu fac parte din zona euro la euro prin stabilirea, de comun acord, a unui curs central, fix dar ajustabil, fata de euro si a unei benzi standard de fluctuatie de +/-15 puncte procentuale. O banda mai ingusta de fluctuatie poate fi stabilita, de comun acord, pe masura ce se inregistreaza progrese in ceea ce priveste convergenta.

Criterii pentru intrarea in ERM II

Acordul ce defineste conditiile specifice pentru participarea in mecanismul cursului de schimb (ERM II) va fi semnat de presedintele BCE si guvernatorul BNR. Anterior insa, ministrii de finante ai statelor membre din zona euro si ai tarilor care participa la ERM II decid cursul de schimb central al leului (RON) fata de euro precum si banda standard de fluctuatie pentru interventia obligatorie a bancilor centrale participante.

Situatia conditiilor de referinta pentrui indeplinierea criteriilor:

rata inflatiei: „cel mult trei state membre care au inregistrat cele mai bune rezultate in domeniul stabilitatii preturilor”, utilizata pentru definirea valorii de referinta, a fost aplicata prin calcularea mediei aritmetice neponderate a ratei inflatiei din urmatoarele trei state membre UE cu cele mai scazute rate ale inflatiei: Malta (1,5%), Olanda (1,7%) si Danemarca (2,0%). Prin urmare, rata medie este de 1,7%, iar valoarea de referinta obtinuta prin adaugarea a 1,5 puncte procentuale este de 3,2%.

Deficitul bugetar: pentru fiecare tara se determina ponderea in PIB;

Cursul de schimb In cazul actualei editii a Raportului de convergenta, perioada de referinta este reprezentata de intervalul 19 aprilie 2006 – 18 aprilie 2008. Toate cursurile de schimb bilaterale sunt cursurile de referinta oficiale ale BCE;

Ratele de dobanda pe termen mediu: „cel mult trei state membre care au inregistrat cele mai bune rezultate in domeniul stabilitatii preturilor”, utilizata pentru definirea alorii de referinta, a fost aplicata prin calcularea mediei aritmetice neponderate a ratelor dobanzilor pe termen lung ale acelorasi trei state membre UE incluse in calcularea valorii de referinta cu privire la criteriul stabilitatii preturilor. Pe parcursul perioadei de referinta luate in considerare, ratele dobanzilor pe termen lung ale acestor trei tari au fost de 4,8% (Malta), 4,3% (Olanda) si 4,3% (Danemarca); prin urmare, rata medie a dobanzii este de 4,5% si, prin adaugarea a 2 puncte procentuale, valoarea de referinta este de 6,5%.

Tara

Perioada

Stabilitatea preturilor

Finantele publice

Curs de schimb

Rata dobanzii pe termen lung

Buget stat (%PIB)

Datorie publica

(%PIB)

Moneda particip la ERM2

Curs de schimb fata de euro

Bulgaria

NU



Cehia

NU

Ungaria

NU

Polonia

NU

Romania

NU



VALORI DE REFERINȚA

Sursa: ECB – Raportul de convergenta 2008

Criteriile de convergenta reala:

Presupune diminuarea decalajelor dintre tari cu privire la nivelul productivitatii si cel al preturilor, ceea ce implica cresterea veniturilor din tarile in curs dezvoltare catre nivelul existent in tarile industrializate

Este sintetizata prin

Nivelul PIB/locuitor exprimat la paritatea puterii de cumparare standard (PPS);

Gradul de deschidere al economiei= (import + export de bunuri si servicii)/PIB

Ponderea comertului cu UE* in total comert exterior.

REGIMURI DE CURS DE SCHIMB IN ROMANIA

Avand in vedere cazul Romaniei, Fondul Monetar International, a evidentiat evolutia regimurilor valutare adoptate de autoritatea monetara in perioada de tranzitie:

Unde:

- 1 ancorare conventionala a cursului valutar fata de un cos de valute;

- 2 – flotare adminstrata strict (tightly managed floating);

- 3 – backward - looking crawling peg

- 4 - forward – looking crawling peg

- 5 - forward – loking crawling band

- 6flotare administrata

- 7 flotare libera

Sursa: Bubula A, Otker-Robe, I. (2002) – The evolution of exchange rate regimes since 1990: Evidence from de facto policies, IMF, WP 155.

Etapele liberalizarii pietei valutare au fost reprezentate de modificarile mecanismului si regimului valutar:

1992 (regimul valutar prin car agentii economici puteau sa pastreze integral valuta incasata);

1994: liberalizarea de facto (chiar daca de jure era realoizata din 1993) a licitatiei valutare interbancare;

1997: liberalizarea cursului de schimb si adoptara unui nou regulament valutar;

2005: noul regulament valutar prin care se asigura si liberalizarea contului de capital.

In perioada 1997-2004, politca de curs de schimb a fost, de jure, de flotare administrata a cursului valutar, BNR intervenind frecvent pe piata valutara interbancara;

Anul 2000 a adus schibarea monedei de referinta (de jure): trecerea de la USD la un cos de valute format din EURO s USDi; vorbim de un cos valutar format din:

Ø      60% euro;

Ø      40% usd

cele doua ponderi fiind date de importanta celor doua monede in comertul exterior al Romaniei si in tranzactiile financiare.

Din 2004 structura cosului de valute s-a schimbat:

Ø      75% euro;

Ø      25% usd., anul 2005 reprezentatn data de la care valuta oficiala de referinta este EURO.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2330
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site