Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

Statistica

SCURT ISTORIC PRIVIND APARITIA BANCILOR

finante

+ Font mai mare | - Font mai mic




SCURT ISTORIC PRIVIND APARITIA BANCILOR

Referitor la originea bancilor, in literatura economica de specialitate se intalnesc diferite pareri si opinii. Unii cercetatori sustin ca primii bancheri au fost cei care efectuau schimbul de bani. Acestia se numeau zarafi si au fost primii pretuitori ai monedelor si intermediari ai circulatiei monetare.




Alti cercetatori, asociaza notiunea de banca momentului in care un grup de persoane a avut ideea de a primi disponibilitati banesti sub forma de depozite, de la cei care doreau sa faca economii, si a oferi imprumuturi celor care aveau nevoie de fonduri suplimentare.

Primele dovezi ale unei activitati bancare se regasesc in Orientul Apropiat (Babilon) si Egiptul Antic. In acea perioada, templele erau deopotriva, loc de rugaciune si loc de pastrare a banilor si tezaurelor. Babilonienii cunosteau practica de a incredinta templelor depozite de valori, iar romanii efectuau in Forum operatiuni de acelasi tip. Egiptenii, asirienii, fenicienii, grecii, ca popoare cu un anumit grad de civilizatie, derulau operatiuni de comert si se ocupau si cu schimbul de monede si de metale pretioase. Trapezitii greci si argintarii romani mijloceau schimbul de monede, primeau depuneri de valori spre pastrare si acordau imprumuturi.

Detinatorii de moneda batuta aveau in aceasta un important sprijin in realizarea schimburilor de bunuri si produse, dar utilizarea banilor le crea si multe neajunsuri. Astfel, deplasarea banilor la locurile de utilizare implica costuri de transport si genera riscuri de pierdere sau furt. De asemenea, pentru proprietarii de moneda, simpla detinere a acesteia nu le aducea nici un venit sau profit. Pornind de la aceste neajunsuri, detinatorii de capitaluri sub forma de monede au inceput sa incredinteze aceste disponibilitati unor intermediari (zarafi, trapeziti, argintari, etc.) in scopul unei pastrari sigure si al unei remunerari sub forma de dobanda, pe care o platea intermediarul ca urmare a folosirii depozitului ca resursa de imprumuturi ulterioare.

Astfel se eliminau neajunsurile detinatorilor de capital monetar si se creeaza temeiul unei continue si ample valorificari a capitalului monetar apartinand agentilor economici. Noii intermediari, satisfac nevoi si cerinte de mare utilitate pentru intreaga viata economica si sociala, fiind in anumite limite un factor hotarator de progres.

Dupa cum am mai aratat, unii autori considera zarafii, trapezitii, argintarii, ca fiind precursorii bancherilor, cei care au pus bazele aparitiei bancilor. Alti autori afirma ca operatiunile de schimbare de moneda de catre zarafi, ca si cele de acordare de credite de catre camatari si efectuarea de operatiuni de pastrare de valori nu sunt chiar o ilustrare a prezentei activitatii bancare. Potrivit opiniei acestora, aparitia bancilor moderne este strans legata de dezvoltarea comertului si acumularea capitalului monetar pe aceasta baza, ca urmare a dezvoltarii productiei manufacturiere si expansiunii generale a economiei.

Aceeasi autori sustin ca banca nu este emanatia Antichitatii si a Evului Mediu, ci creatia bancii este legata de punerea in circulatie a unui tip de bani diferit de cel al monedei de metal, cu valoare intrinseca, crearea monedei fiduciare. Cu toate ca in Evul Mediu au aparut o suita intreaga de banci care au inlesnit operatiunile de transfer legate de intensele schimburi comerciale din bazinul mediteranean, multi autori considera ca despre activitate bancara se poate vorbi numai odata cu aparitia bancilor care si-au propus emisiunea de bilete de banca.

Ca urmare a nevoilor de plata si transferuri de fonduri, generate de amplificarea schimburilor comerciale in secolele XII-XVI, au aparut multe organizatii bancare ca:

Banca Venetiei (1171),

Banca din Barcelona (1341),

Banca din Geneva (1407),

Banca din Milano (1593).

Banci autentice, moderne, care au reprezentat modele ale structurilor bancare create ulterior, sunt considerate insa Banca din Amsterdam (1609), Banca din Hamburg (1619), Banca din Stockholm (1650) si, cu deosebire, Banca Angliei (1694). In SUA prima banca a fost creata in 1791 (The First Bank of the United States) care a imbinat rolul unei banci centrale cu operatiuni specifice bancilor comerciale.

Astfel ca asemanarile , mai mult sau mai putin exterioare ale activitatilor templelor, zarafilor si camatarilor cu activitatea bancara nu sunt suficiente pentru a le considera, cu toata rigoarea, activitati bancare propriu zise. In 1856 s-a semnat actul de concesionare pentru infiintarea Bancii Nationale a Moldovei cu capital german, francez, englez si o mica parte romanesc. In 1864 a fost infiintata prima institutie de credit romaneasca – Casa de Depuneri si Consemnatiuni, ea urma sa isi constituie fonduri din domeniul privat (depuneri) si din domeniul public (taxe, disponibilitati ale institutiilor publice, etc. Plasamentele Casei de Depuneri si Consemnatiuni urmau sa fie orientate spre crearea de intreprinderi industriale, ferme agricole, etc. Inainte de infiintarea Bancii Nationale in 1880, au fost deschise si alte institutii bancare cu capital preponderent autohton : Banca Romania (1865), Creditul Funciar Rural si Urban (1873 – 1875), Banca Marmorsch-Blank

Pana in secolul al XIX-lea, activitatea bancara s-a structurat pe trei domenii specifice:

o          banci de emisiune care detineau monopolul emisiunii monedei nationale;

o          banci comerciale care activau ca institutii de intermediere financiara;

o          institutii financiare specializate, cum ar fi casele de economii si cooperativele de   credit.

In prezent, activitatea de intermediere financiara se deruleaza printr-o diversitate de institutii cum sunt: institutiile de credit, societatile de asigurari, fondurile de investitii, societatile de investitii financiare, societatile de leasing. Institutia de credit reprezinta entitatea care desfasoara cu titlu profesional activitate de atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile si de acordare de credite in cont propriu si entitatea emitenta de moneda electronica. Institutiile de credit se pot constitui si pot functiona ca banci, organizatii cooperatiste de credit, institutii emitente de moneda electronica si case de economii pentru domeniul locativ. Prin intreaga lor activitate, prin serviciile pe care le presteaza, bancile au un rol hotarator in viata economica contemporana. Practic nu exista domeniu al vietii economice si sociale care sa nu aiba tangenta cu activitatea bancara. Bancile sunt indispensabile unei bune si eficiente functionari a mecanismului economico-social, practic, fara banci, economia nu ar mai functiona la ora actuala, acestea fiind principalul intermediar financiar in orice economie.

1.1.1 Aparitia primelor banci si reuniuni de credit romanesti

Putem vorbi de aparitia primelor societati bancare in Romania relativ tarziu fata de celelalte tari europene. Transilvania va fi provincia romaneasca in care ia fiinta prima banca din Romania, Banca „Albina', sediul la Sibiu, ca o expresie a eforturilor depuse de personalitati ale vremii pentru emanciparea romanilor si in acest domeniu.

Bancile sasesti au fost modele pentru viitoarele institute de credit romanesti. Gratie privilegiilor de care s-a bucurat in mod permanent populatia saseasca din Ardeal din partea regilor Ungariei, dezvoltarea sa economica s-a desfasurat nestingherita; avea organizatii de meseriasi si negustori sub forma breslelor bine inchegate si exclusiviste, iar burghezia saseasca a contribuit din plin la acest proces. in acest context, sasii sunt primii care pun bazele organizarii creditului in Ungaria si, implicit, in Transilvania. De la operatiunile de intermediere de plati facute de Samuel Dobosi in Sibiu la inceputul secolului al XVIII-lea, se trece la infiintarea, in anul 1835, la Brasov, a primei banci sasesti - „Kronstader Allgemeine Sparkassa', prin eforturile lui Peter Traugott Lange. Scopul infiintarii este unul altruist, asa cum reiese din statutul acesteia (jumatate din beneficii sa fie varsate pentru „operare de folos public', iar restul pentru fondul de rezerva) si mai putin comercial. Primul institut de credit maghiar ia fiinta abia in 1840, la Budapesta - „Pesti elso hazai takarekpenztar', iar a doua banca saseasca in anul 1841, la Sibiu - „Hermannstadter Allgemeine Sparkassa', aceasta din urma devenind cea mai importanta banca a sasilor si, totodata, principalul model pentru viitoarele institutii de credit romanesti.[1]



1.1.2 Principalele legi care au reglementat infiintarea bancilor romanesti din Ardeal

In preajma anului 1870, in adoptarea legilor de catre oamenii politici unguri, se face simtita o oarecare tendinta liberala. Noul cadru legislativ devine favorabil obtinerii autorizatiilor de functionare pentru societatile romanesti care aveau ca obiectiv promovarea creditului. Una din cele mai liberale legi din Europa acelor vremuri a fost legea comerciala, adoptata sub denumirea de Legea XXXVII din 15 mai 1875, care reglementeaza infiintarea societatilor comerciale. Pentru infiintarea bancilor romane, importanta deosebita au avut reglementarile din art. 147-209, cu privire la societatile pe actiuni si reglementarile din art. 223-257 privind asociatiunile, .adica „acele societati al caror numar de membri este nehotarat si care au ca scop promovarea creditului, a castigului sau a economiei membrilor ei prin purtarea comuna de afaceri sau pe baza de reciprocitate' (art. 223 din legea publicata in „Compass Romanesc' pe 1898, editat de N. Petra Petrescu).

1.1.3 Continuarea procesului de constituire a sistemului bancar in Romania in perioada 1900-1948

Inceputul secolului poate fi caracterizat de un progres economic general al tarii. Iata insa ca anul 1907 va aduce cu el doua crize importante: criza monetara internationala izbucnita in S.U.A. si criza agrara sociala din tara, declansata de rascoalele taranesti.

Nu a urmat o perioada linistita, desi economia se redreseaza constant. Intre 1908-1910 creste productia de cereale, dar reculul urmatoarelor crize din Europa – politice si economice, se resimte si in tara noastra.[2] Perturbarile economice au determinat declansarea unei crize financiare, iar bancile au sistat creditarile.

Al Doilea Razboi Mondial a declansat o explozie de cereri de restituire a depozitelor, inclusiv din partea bancilor straine. Sprijinul permanent al Bancii Nationale s-a concretizat in sporirea volumului creditului de scont, restabilind credibilitatea sistemului bancar prin oferirea catre banci a sansei de a onora cererile de restituire a depozitelor.

Capitalul romanesc este atras in noile banci infiintate, ce incep sa functioneze in judete si in capitala. Numarul lor a crescut de la 27 in 1900, la 97in 1913.[3]

In timpul Primului Razboi Mondial, statul roman s-a imprumutat permanent de la Banca Nationala. Datoria statului fata de Banca Nationala a continuat sa creasca, astfel incat in 1918 ajunsese la 160 milioane lei. Totusi, incepand cu 1922, guvernul a permis acestei banci sa acorde un sprijin mai important economiei, in timp ce statul isi plateste o parte din datorie.

Dupa razboi, economia grav afectata a fost marcata de reforma agrara si de modernizarea si extinderea cailor ferate, dar si de importul excesiv, exportul redus, inflatia monetara si deprecierea monedei nationale. Totusi,numarul bancilor comerciale a continuat sa creasca, de la 486 la 683 in 1922. crescand si capitalul social, desi, la un moment dat, Banca Nationala si-a pus problema „daca acest fenomen de nefireasca proliferare nu ar trebui sa se faca numai dupa o cercetare serioasa, din care s-ar constata necesitatea reala a infiintarii unei noi banci'.

Infiintarea Casei de compensatiuni in 1919 a insemnat un progres al activitatii bancare prin evitarea manipularii numerarului si reducerea costurilor serviciilor. Casa s-a constituit prin asocierea unui numar de 17 banci mari din Bucuresti, iar mai mult de jumatate din rulajul total al acesteia era reprezentat de patru mari banci: Marmorosch Blank&Co Banca de Credit Roman, Banca Comerciala Romana si Banca Romaneasca. Asociatia Bancilor, care a luat fiinta in anul 1923 la initiativa Bancii Nationale, avea ca scop coordonarea activitatii acestora si apararea intereselor profesionale.



Perioada 1925-1928 este marcata de o falsa revigorare a activitatii bancare, pe fondul cresterii continue a capitalului acestora si a concurentei pentru atragerea depozitelor, atragere bazata exclusiv pe cresterea doban­zilor. Ca urmare, a crescut dobanda la creditele acordate si la plasamentele efectuate, consecintele fiind prudenta redusa urmata de scaderea solvabi­litatii debitorilor, cresterea protestelor efectelor de comert si de falimente.

Intregul sistem bancar romanesc, destul de subred, s-a resimtit dramatic in timpul marii crize economice din 1929-1933. Cele mai afectate au fost bancile populare sau comerciale, dar si unele din marile banci. Numarul lor, al bancilor populare, a scazut de la 4.743 in 1928 la 4.577 in 1933, iar cel al bancilor comerciale de la 1.122 in 1928 la 893 in 1933. S-a produs falimentul a peste 20% din bancile existente[4], dar se apreciaza ca nu numai ca urmare a efectelor crizei, ci si datorita conditiilor in care s-au acordat creditele.[5] Creditul de rescont acordat de Banca Nationala a salvat o parte din bancile comerciale, dar taxa scontului a crescut de la 6% la 9%. De asemenea, s-a introdus controlul circulatiei devizelor, iar in 1934 s-a adoptat Legea asanarii datoriilor agricole si urbane, cu scopul de a se clarifica situatia debitorilor bancilor si a datoriilor bancilor fata de deponenti.

De retinut este prima lege bancara, intrata in vigoare cu scopul de se introduce controlul Bancii Nationale si al Consiliului Superior Bancar[6] asupra comertului de banca, Legea pentru organizarea si reglementarea comertului de banca.'[7]

Legea pentru inlesnirea si refacerea creditului[8] a contribuit si ea la refacerea activitatii bancare si consolidarea sistemului bancar, prin spriji­nirea fuziunii bancilor, ceea ce a determinat o scadere a numarului acestora de la 970 la 272 (1935-1941).

S-au creat apoi[9] institutii specializate, pentru creditarea principalelor sectoare ale economiei nationale, cu sprijinul si participarea Bancii centrale: Institutul National de Credit Agricol, Institutul National de Credit al Meseriasilor, Institutul National de Credit Aurifer si Metalifer, Institutul de Credit Romanesc.

A functionat in aceasta perioada Banca Centrala Cooperativa (din 1929), cu rol important in creditarea activitatii economice, transformata apoi in 1938, in Institutul National al Cooperatiei.

Desi fara realizari deosebite, sistemul bancar romanesc incepuse sa functioneze. Razboiul insa si-a lasat amprenta si in acest domeniu, guvernul imprumutandu-se de la banci pentru Fondul Apararii Nationale, gestionat de Ministerul Finantelor. Sprijinul Bancii Nationale a fost constant si in perioada de dupa intrarea in razboi, incercand sa mentina conditiile unei activitati bancare sanatoase, cu scopul limitarii efectelor monopolului german asupra economiei romanesti.

1.1.4 Activitatea bancara in perioada 1948-1990

Aceasta etapa a debutat sub influenta nefasta a urmarilor razboiului. Sistemul   bancar era format din 232 de banci, 22 fiind considerate banci mari cu un capital de peste 60 milioane lei. Efectele razboiului – scaderea productiei industriale, dezorganizarea transporturilor si cresterea preturilor – s-au resimtit in activitatea bancara sub forma micsorarii depozitelor de fonduri si a plasamentelor economice ale bancilor.

Odata cu etatizarea Bancii Nationale a Romaniei, aceasta a fost imputernicita sa asigure controlul si indrumarea tuturor bancilor publice si private. Redresarea economiei romanesti s-a bazat din nou pe eforturile bancii centrale, dar legile emise in aceasta perioada[10] nu au dus la efectul sconta. Inflatia si cresterea datoriei publice au determinat declansarea reformei monetare in 1947[11] si punerea astfel in circulatie a leilor stabilizati. Acest moment semnifica trecerea de la sistemul monetar capitalist la sis­temul monetar socialist.

Nationalizarea[12] a insemnat, pentru sistemul bancar, intrarea in proprietatea statului, in prima etapa, numai a Societatii Nationale de Credit Industrial, iar ulterior3 s-a dispus dizolvarea si lichidarea intreprinderilor bancare si a institutiilor de credit de orice fel, cu capital de stat sau particular. Au fost exceptate: Banca Nationala a Romaniei, Societatea Nationala de Credit Industrial, Casa de Economii si Cecuri Postale (C.E.C.), Casa de Depuneri si Consemnatiuni, precum si intreprinderile bancare si institutiile de credit infiintate printr-o conventie speciala intre Stat si un stat strain si al caror capital a apartinut ambelor state. Decretul a abrogat si Legea comertului de banca din 1934, dar nu au intrat sub incidenta lui institutiile de credit cu caracter profesional si mutual si cele care fac operatiuni numai cu membrii lor.



In urma acestor prefaceri enorme suferite de societatea romaneasca, sistemul bancar era alcatuit din: Banca Nationala, transformata in Banca R.P.R. (Banca de Stat - „Bancastat'), Banca de Investitii, Banca de Credit pentru Investitii (1957) si Casa de Economii si Consemnatiuni6 (C.E.C.). Mai tarziu, s-a putut vorbi si de banci specializate ca: Banca Romana de Comert Exterior (1968), Banca pentru Agricultura si Industrie Alimentara (1968), subordonate Consiliului de Ministri. Principala operatiune efectuata de aceste banci consta in creditarea economiei socialiste planificate; se efectuau, de asemenea, si decontari intre unitatile economice, dar creditul era doar un instrument de politica financiara a partidului unic.

Creditarea comertului international era asigurata de Banca Romana de Comert Exterior (B.R.C.E.), iar Banca pentru Agricultura si Industrie Alimentara (B.A.I.A.) credita si finanta productia agricola, industria alimentara si sectorul apelor. Domeniul investitiilor a fost controlat de Banca de Investitii ce aviza indicatorii de eficienta economica si finanta lucrarile de constructii-montaj. Casa de Economii si Consemnatiuni avea ca obiectiv principal atragerea economiilor banesti ale populatiei intrebuintate apoi pentru creditarea economiei nationale, dar efectua si operatiuni de incasari, plati si creditare a populatiei.

In concluzie, in deceniul anilor 90 s-a pornit de la existenta unui sistem bancar excesiv de centralizat, majoritatea functiilor bancare fiind concentrate in operatiunile Bancii Nationale a Romaniei. Doar anumite domenii erau acoperite de banci specializate – operatiunile de comert exterior fiind apanajul Bancii de Investitii, operatiile din domeniul agriculturii si partial al industriei alimentare erau efectuate de Banca Agricola, iar Casa de Economii si Consemnatiuni prelua operatiunile cu pasive ale persoanelor fizice, creditarea acestora fiind extrem de redusa.



„Gazeta Transilvaniei” din 1909, p. 31-32.

Conflictul franco-german asupra Marocului este urmat, in 1912, de confruntarea italiano-turca ce a determinat inchiderea Dardanelelor, impiedicand exportul de cereale de catre Romania –Turcu, I., Drept bancar, vol. I.

Printre acestea se numara : Banca pentru credit, comert si industrie – Societate Anonima de la Blaj (1920), Banca Viticola a Romaniei – Societate Anonima din Bucuresti (1922), Banca Poporala – Societate Anonima de credit, industrie si comert din Dej (1922), Institutul de credit si economii – Societate pe actiuni din Jibou (1925), Societatea Nationala de Credit Industrial – Societate Anonima din Bucuresti (1923), Banca Centrala pentru Industrie si comert S.A. din Cluj (1923).

Banca Generala a Tarii Romanesti, Banca Marmorosch Blank si altele.

Numarul mare de credite si usurinta cu care s-au acordat au dus la ruinarea deponentilor- Ibidem, pag. 76.

Consiliul Superior Bancar, persoana juridica de drept public, era alcatuit din Guvernatorul B.N.R., un delegat dintre administratorii B.N.R., trei delegati ai Ministerului Finantelor, un delegat al Consiliului Superior Economic, doi delegati ai Ministerului Justitiei, profesorul de Moneda, credit si schimb de la Academia de inalte Studii Comerciale din Bucuresti si trei delegati al Asociatiei Bancilor Romane.

Publicata la 8 mai 1934.

Publicata la 20 aprilie 1935.

Februarie-aprilie 1937.

Legea nr. 1056/1946 privind etatizarea B.N.R. (M. Of. Nr. 298 din 28 decembrie 1947), Legea nr. 249/1947 pentru sanctionarea nerespectarii normelor B.N.R. privind acordarea si utilizarea creditelor (M. Of. Nr. 159 din 15 iulie 1947).

Prin Legea nr. 287/1947 privind reforma monetara (M. Of. Nr. 187 din 16 august 1947).

Legea nr. 118/1948 (M. Of. Nr. 133 bis din 11 iunie 148).






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1928
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site