Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie

Chei si pesteri din MUNTII LOCVEI

geografie

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
NOTIUNI DE CARTOGRAFIE
Procesele fluviatile
Pesteri si trecatori din MUNTII SEBES
CULOARUL SIRETULUI
Municipiul Alba Iulia
Relieful Romaniei
MODELAREA NATURALÃ A RELIEFULUI
GERMANIA
Importanta ariilor protejate, in raport cu prioritatile enuntate de strategia nationala si internationala de conservare
Muntii Fagaras - Carpatii Meridionali


MUNTII LOCVEI

PARCUL NATIONAL CHEILE NEREI-BEUSNITA




Parcul national Cheile Nerei-Beusnita va cuprinde in final cinci rezervatii integrale. Cea mai importanta este rezervatia cu acelasi nume creata la propunerea facuta de L. Botosaneanu si St. Negrea (1969) intr-un studiu special. Ea are rolul de a ocroti Cheile Nerei in intregime si Valea Beusnita, inclusiv o zona tampon in jurul lor. Este vorba de peisajul neasemuit de frumos al celor mai lungi si practic neintrerupte chei din Romania, de valoarea lor deosebita sub aspect floristic, faunistic si speologic. Aceasta rezervatie urmeaza sa se extinda putin spre sud-est, nord si indeosebi in partea centrala., pentru a cuprinde intreaga zona de la est de raul Beu (Muntii Aninei). Susara, a doua rezervatie a parcului national, este o vale salbatica din apropierea Sascai Montane, cu versantii abrupti, acoperiti de o vegetatie de liliac, frasin si numerosi arbori vigurosi de tisa. Rezervatia muntilor Simion si Rol din apropierea Oravitei (de care am vorbit la caile de acces pentru Pestera de sub Padina Popii), cu vegetatie aproape nealterata, va cuprinde intregul masiv calcaros. Parcul va mai contine rezervatia Bigar din Cheile Minisului, inclusiv pitorescul izbuc cu acelasi nume (vezi nota respectiva) si zona calcaroasa invecinata Lisovacea pentru arboretele de brad si molid plantate, dar foarte frumoase (vezi caile de acces la Pestera de la Valee). Cele cinci rezervatii ale parcului vor totaliza 2 721 ha, dintre care l 564 ha arborete de protectie absoluta a solului, restul urmand a fi scoase din productie. Cea mai mare parte a parcului va include zona tampon (26 458 ha) alcatuita din paduri exploatabile, izlazuri si pasuni. La vest si est vor exista cate o zona de preparc, formata in mare parte din terenurile agricole ale comunelor invecinate.

Astfel spus, viitorul parc national va cuprinde o buna parte din sudul Muntilor Aninei si o mica parte din nordul Muntilor Locvei. Sunt munti calcarosi de altitudine medie (varful cel mai inalt, Leurdis, atinge l 159 m), apartinand celei mai extinse zone calcaroase a tarii, sinclinoriul Resita-Moldova Noua. Asa se explica abundenta fenomenelor carstice : chei, doline, poduri si tunele naturale, marmite si alte forme de eroziune, izvoare carstice puternice, cursuri de apa cu albia concretionata, lacuri carstice, pesteri si avene.

Vedeta numarul unu a parcului national ramane, de deparle, Nera in cheile sale. Nascuta ca parau cristalin pe platoul golas al Muntilor Semenic si devenita in depresiunea Bozovici (Tara Almajului) un rau lenes si malos de campie, nimeni n-ar putea banui vigoarea apelor sale. Dupa Sopotu Nou, la 200 m altitudine, intalnind impunatoarea masa de calcare mezozoice a zonei Resita-Moldova Noua, Nera isi schimba brusc directia, coteste spre nord-vest si, ajunsa la o noua tinerete, isi adanceste cu vigoare un defileu ingust pe o lungime de peste 19 km. Ele intrunesc salbaticia Cheilor Carasului, grandoarea Cheilor Bicazului si gingasia Cheilor Turzii. Strecurandu-se meandru dupa meandru printre carsii si cleanturi semete cu varfuri pana la 400- 650 m, Nera si-a rostuit minunatele chei : o adevarata chemare lansata iubitorului de drumetie, de liniste si frumos. Portiunile mai largi ale cheilor alterneaza cu unele foarte inguste in care baza peretilor se afla la o distanta de numai 50 m si chiar mai putin. Este drept ca ele nu ofera pe alocuri nici un drum confortabil si uneori nici macar o poteca drumetilor temerari care strabat coltul acesta de tara de o aspra maretie. Calea trebuie uneori dibuita prin hatisul de padure in care „serpii” incolaciti ai lianelor intretes parca navodul care sa-l retina pe calator. Abrupturile calcaroase inalte, cu fruntile zimtuite si cu piciorul inecat in oglinda apei, pot fi cateodata urmarite pe potecuta ingusta, daltuita in stanca. Dar de cate ori nu se pierde aceasta potecuta, lasandu-te, lipit de perete, sa calculezi cu grija locul unde vei aseza pasul urmator pentru a nu te pravali in apele raului, aici involburate, aici suspect de linistite si afunde.

Alta vedeta a parcului national, care atrage drumetul ca un magnet, este Valea Beusnitei. Ea ne intampina cu superbele sale cascade ce se succed pe albia de tuf calcaros. Peisajul ocrotit e intr-adevar fermecator. El include o intinsa poiana dominata de abruptul semet al Plesivei, salba de cascade amintite, izvorul carstic Ochiul Beului si padurea deasa si batrana in care cresc arbori si arbusti relictari de origine sudica si sud-est europeana cum sunt alunul turcesc, liliacul, carpinita si mojdreanul. Paduri asemanatoare intalnim si in Cheile Minimului si pe Valea Susara. In total se cunosc aici l 200 specii si subspecii de plante superioare, dintre care 7 numai in Muntii Aninei si peste 20 doar din unul sau doua locuri situate in afara acestor munti. Alunul turcesc, una din raritatile florei romane, atinge abundenta maxima pe Valea Beusnitei. Fauna terestra include si ea o serie de elemente sudice (mediteraneene, balcanice sau caucaziene), dintre care unele rare ; e vorba de specii de melci, miriapode si gandaci carabizi, de scorpionul carpatic si de unele specii de soparle si serpi care trebuie protejate. Cheile Nerei sunt folosite de pasarile sudice drept culoar de patrundere spre Europa centrala. Pesterile din aceste chei adapostesc si ele o fauna bogata, cel mai remarcabil element fiind un coleopter, descoperit si descris din Pestera Porcariului. Sa mai mentionam ca Nera ramane singurul rau din lume in care se poate asigura supravietuirea pestelui Cobitis elongata (fisa mare), relict preglaciar in fauna Europei.

Apele din zona parcului national colectate din Nera in chei sunt nepoluate, acest rau fiind inca unul dintre cele mai curate din tara ; padurile din jur sint in buna parte neatinse de secure, iar pesterile intacte. Iata de ce turistul zilelor noastre nu trebuie sa uite nici un moment ca suntem datori sa lasam generatiilor urmatoare o natura tot atat de viguroasa si de frumoasa ca aceea care ne incinta acum pe noi.

CHEILE NEREI, DE LA UN CAPAT LA CELALALT

Intre Sopotu Nou si Sasea Romana sunt 22 km, dintre care aproape 20 km de chei propriu-zise (pe schita : intre punctele A si B). Recomandam celor ce vor sa-si faca o imagine completa asupra Cheilor Nerei parcurgerea acestora (in sezonul favorabil !) in trei zile, noptile urmand a fi petrecute in cort (prima in Poiana lui Vogiun, a doua in saua de pe Carsia Ciochinii din apropierea Cantonului Damian); cheile pot fi parcurse si in doua zile, aceasta parcurgere a cheilor o recomandam numai drumetilor obisnuiti cu astfel de excursii, insotiti eventual de cunoscatori ai locurilor si echipati corespunzator. Din echipament (care e de dorit sa fie redus la strictul necesar avand in vedere distantele si dificultatile) nu trebuie sa lipseasca : cizme de cauciuc lungi, sac de dormit si un cort (pe 19 km de chei nu exista decat cateva salase care pot oferi doar podul cu fan ). Amatorii de pesteri si avene vor trebui sa renunte la vizitarea lor din cauza, echipamentului voluminos pe care ar trebui sa-l duca in spinare (scari speologice, corzi de asigurare, lampi etc.). In schimb o mare satisfactie ar putea avea cei care ar parcurge cheile cu barca pneumatica (recomandabil de doua persoane, fara chila), sau iarna pe patine daca gheata permite, in schimb, primavara, si de cate ori sunt perioade prelungite de ploi, Cheile Nerei trebuie evitate : apa tulbure si involburata urca amenintator, uneori pana deasupra potecii, rupand copacii din cale si carandu-i la mari departari. Asadar sa alegem cu grija perioada excursiei in chei. Alpinistii pot gasi si ei pereti verticali, cu fisuri si surplombe, pana la 200 m (Carsia Rolului, Turnu Be-gului, Carsia Soimului, Carsia Caprarului etc.).

O descriere turistica ampla a parcurgerii cheilor de la un capat la celalalt este facuta in volumul Drumetind prin Muntii Banatului de L. Botosaneanu si St. Negrea (ed. I 1968, ed. a II-a, 1976). De aceea ne vom limita la o descriere foarte sumara a celor mai importante fenomene carstice de pe traseu. Dar mai intai sa dam distantele de parcurs :

Bozovici - Sopotu Nou (22 km sosea asfaltata). Sopotu Nou-Ogasul Bresnic (2,2 km drum de caruta si poteca ; ½ ora cu piciorul). Ogasul Bresnic- Poiana lui Trifu (3,2 km pe poteca cu trecere prin vaduri ; l ora cu piciorul). Poiana lui Trifu-Lacu Dracului-Poiana lui Vogiun (circa 4 km ; l ora cu Piciorul urmand poteca peste Culmea Lacului si peste Cracu Iordanului ; daca se merge tot timpul pe langa firul apei se face mai mult). Poiana lui Vogiun- Cantonul silvic Damian (6,5 km pe poteca pana in punctul „La Carlige”, apoi dincolo de puntea facuta nu de mult, pe drum de caruta ; circa 21/2-3 ore cu piciorul). Cantonul silvic Damian-Podu Beului (aproape 4 km pe drum de caruta pana in Poiana Lindina si mai departe pe drum forestier ; l ora cu piciorul). Podu Beului - Sasea Romana (2.5 km pe poteca sapata in stanca, trecand prin tunele artificiale ; 3/4 ora cu piciorul). Sasea Romana-Oravita (25 km sosea asfaltata). La Oravita exista hoteluri.



Pana in 1972 n-au existat marcaje in zona. Dupa 1972 s-au executat cateva marcaje. Pe noi ne intereseaza urmatoarele : banda rosie intre Sopotu Nou- Podu Beului si Sasea Romana ; banda albastra intre Sasea Romana-Podu Beului-Valea Racajdelului- Anina ; triunghi albastru : Ochiul Beului-cascadele Beusnitei.

La mai bine de 2 km de la Sopotu Nou (urmareste 54), dupa confluenta cu paraul Bresnic, valea se ingusteaza, calcarele inlocuiesc granitele si caracterul de chei incepe sa se contureze. Nu departe de Bresnic, Nera face marele cot de la Feregoasa, dupa care strabate Poiana Crovu Bidareschi si intra in cheile propriu-zise formate dintr-un culoar lung alcatuit de peretii mai multor carsii. Chiar in intrarea in acest culoar, drumul de caruta se termina si incepe poteca. Trecand pe Unga izvorul carstic Bigar, in spatele caruia e ascunsa o pestera, si prin Poarta Meliugului, Nera iese din culoar si intra in Poiana lui Trifu (sau a Meliugului). Dincolo de frumoasa si plesuva Carsie a Meliugului, care strajuieste poiana la capatul din aval, raul intra din nou la stramtoare, scaldand pe stanga peretii Culmii Lacului, in acesti pereti se afla cateva pesteri mici, printre care Pestera de la Lacu Dracului, in gura careia se afla lacul carstic cu acelasi nume (vezi mai departe). Turistii vin la lac direct prin padure, pe un drumeag ce se desface din Drumul Camenitei in punctul „La Logor” (vezi 54). Mai departe Nera se strecoara printre pintenul Culmii Lacului si peretele inalt de 150 m al Carsiei Albinei, ciuruita de mici pesteri, jormand unul dintre cele mai mari coturi din chei, Conveiul Lung. La numai cateva sute de metri mai jos, dupa confluenta pe stanga cu Ogasul Porcului (pe valea caruia se poate urca la un aven), Nera face inca un cot puternic, Conveiul Scurt. Dupa acest cot, ea primeste tot pe stanga cel mai puternic izbuc din chei, Izvorul Iordanului, si intra in Poiana lui Vogiun (sau a Alunilor). Aceasta poiana stramta si lunga este dominata la capatul din aval, pe dreapta, de Carsia Caprariului, pe crestetul careia se afla o pestera, iar pe stanga, de cleanturile de la Farna, perforate de guri de pestera si avene greu accesibile. Pe urmatorii 6 km, intre Poiana Vogiun si Cantonul Damian, Nera strabate cea mai pitoreasca si salbatica portiune a cheilor. Pe stanga, chiar la parasirea poienii, urcand putin pe Pagina Ulmului, ajungem sub Pesterile lui Vat in care s-au gasit oase de urs de caverna si ras fosil. Putin in aval, la inceputul Carsiilor Dese, se deschide langa poteca Pestera Boilor (pe care o prezentam la locul potrivit). De la aceasta pestera, urmand poteca care tine tot timpul malul stang, ba trecand prin tunele, ba coborand langa apa raului, ajungem in dreptul pesterilor „La Gauri”, la care se urca printre carsiile Barbesu Mic si Barbesu Mare. In dreptul cleanturilor „La Carlige” poteca trece pe malul drept (exista o punte noua), find adapostita pe o portiune de un semitunel sapat imediat deasupra apei adinci ce scalda peretii. Chiar aici, urcand serpentinele unei poteci prin padure, putem vizita locul denumit „La Coveti”, niste marmite uriase adancite de Ogasul Vaii Rele, apoi - parasind poteca - putem cauta la stanga gura unei pesteri mascate de un iederar. Revenind la poteca, mergem pe ea pana la Pagina Seaca, unde da intr-un drum de caruta care o continua pe sub Fata Damianului pana la Cantonul silvic Damian (Des-pedea). In acest sector de chei, in versantul stang se deschid pesterile Gaura Porcariului si Dubova (ambele prezentate in continuare), in aval de Dubova, pe aceeasi poteca, ne intampina impresionanta piramida de calcar a Turnului Mare al Begului, inalta de circa 200 m si cu mult grohotis la baza, in care se ascund vipere cu corn. Begul Mare este continuat de Begul Mic si perpendicular pe carsiile acestora se dezvolta o lunga curmatura (Carsia Ciochinii) care obliga Nera la unul din cele mai indraznete si mai lungi „conveie” ale sale. Dincolo de apa, in dreptul ei, se ridica Carsia Rolului, masiva si impunatoare, cu turnurile sale care o inalta la 270 m deasupra apei si in peretele careia e sapata Pestera Rolului, vestita pentru faptul ca a servit de adapost haiducului banatean Adam Neamtu. In aval de stramtoarea (de numai 50 m intre bazele peretilor opusi) formata de Rol si Begul Mic, Nera strabate doua „poieni” (Lindina si Miaica), apoi primeste pe dreapta cel mai important afluent al sau in chei, Beul. De la Podu Beului putem merge :

la stanga, prin Cheile Nerei in continuare, apucand poteca ce strabate o succesiune de mici tunele dinamitate in stanca pana la Foeroaga Mare unde valea se largeste treptat, caracterul de chei dispare si curand ajungem la Sasea Romana ;

la dreapta, pe Valea Beului in directia rezervatiei naturale Beusnita (cu vegetatia sa remarcabila, cu puternicul izvor carstic Ochiul Beului si cu exceptionalele cascade ale Beusnitei) urmand o poteca si apoi un drum forestier (circa 5 km) ;

inainte, prin Cheile Chichiregului, pe un drum forestier pana in satul Potoc (4 km) si de aici, pe acelasi drum, pana in apropiere de Slatina Nera (5 km); mai departe, la dreapta, pe sosea asfaltata ajungem la Oravita (24 km).

* PESTERA DE LA LACU DRACULUI

Localizare si cai de acces. Intrarea se gaseste in versantul stang al Cheilor Nerei, format din Culmea Lacului, la 500 m in aval de confluenta cu paraul Aimeliug, 210 m altitudine si 3 m deasupra raului (vezi nota despre Cheile Nerei si 54).

Date istorice. Lacul din gura pesterii e cunoscut de multa vreme de localnici si constituie unul dintre principalele obiective turistice pentru care sunt vizitate cheile. Pestera si lacul au fost cercetate de A. Negrea, St. Negrea si V. Sencu in anii 1962 - 1966. In primavara anului 1981, speologii scafandri ai grupului GESS-Bucuresti (Cristian Lascu, I. Povara, C. Vanau, S. Sarbu) au descoperit la fundul lacului, la o adancime de 12 m, o galerie care patrunde in masivul calcaros. Dupa strabaterea unui culoar inecat lung de 25 m ei au iesit din nou la suprafata intr-o frumoasa sala. In care calcarul alb si spalat alterneaza cu stratele negre de silex, o neobisnuita arhiva de informatii geologice, tainuite pana acum de apele adanci ale lacului. Se afla aici stranii forme de coroziune, posibile numai in mediul subacvatic, dar si vechi trunchiuri de arbori si forme mai rare de viata (spongieri de apa dulce).

Descriere. Urcand un mic damb al versantului impadurit cu fag al Nerei ramanem uimiti de admiratie, in fata ne apare nefiresc de brusc luciul unui lac de 35/18 m, incremenit la vreo 12 m mai jos, pe jumatate varat sub bolta enorma si innegrita a pesterii, in apa limpede cu reflexe verzi-albastrui sau violet-negre (dupa cum cerul este senin sau innourat) se pot zari multi pesti. Lacu Dracului are 12 m adancime maxima si este alimentat de apele Nerei fie direct printr-un sistem de canale subterane, fie prin intermediul unor galerii inundate ale pesterii.

Pestera ca atare este neinteresanta, luminata direct sau difuz in cea mai mare parte. Sistemul de galerii si sali accesibile, neinecate, totalizeaza abia 68 m (vezi 55). O galerie larga si lunga, puternic descendenta, ne conduce intr-o sala din care se desfac cateva galerii ; dintre ele una ascendenta ne duce la un soi de balcon natural, la 8 m deasupra lacului, facut parca anume pentru admirarea acestuia. De aici cuprinzi toata oglinda apei ; in ciuda peretilor negri si reci ai grotei, un petic de cer si citiva fagi inalti de pe buza vagaunii intunecate in care e cuibarit lacul reusesc sa se reflecte in ea. In sali si galerii exista argila si bolovanis de calcar, dar si diferite formatiuni (stalactite, planseu concre-tiionar cu stalagmite si coloane, scurgeri parietale).



Studiile specialistilor au dus la concluzia ca atat pestera cat si cuveta lacului s-au format pe fete de strat mai ales sub actiunea apelor Nerei si ca odinioara bolta pesterii acoperea lacul in intregime.

Conditii de vizitare. Pestera nu este amenajata si practic nedegradata. Ea se afla in perimetrul ocrotit al rezervatiei Cheile Nerei-Beusnita din parcul national cu acelasi nume. Galeriile accesibile turistilor se pot vizita in timp scurt, fara echipament special, numai cu o lanterna. Pentru o plimbare pe lac se recomanda barca pneumatica (pe care trebuie s-o aducem). Ca mai in toate pesterile trebuie o imbracaminte calduroasa (11-13° si 100% umiditate).

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Povara si L Viehmann (1976), L. Botosaneanu si St. Negrea (l 976).

* PESTERA BOILOR

Localizare si cai de acces. Intrarea se afla in versantul stang al Cheilor Nerei format din Carsiile Dese la 210 m altitudine si 7 m deasupra raului. Este situata chiar langa poteca in imediata apropiere a vaii seci Pagina Ulmului (vezi nota despre Cheile Nerei si 54).

Date istorice. Oamenii din partea locului cunosc pestera si folosesc prima sala ca adapost pentru vitele aduse la pascut. A fost cartata si cercetata complex prin anii 1961-1963 de L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea.

Descriere. Pestera masoara 126 m si este sapata pe un sistem de diaclaze si tunele de presiune. Portiunile descendente alterneaza cu cele ascendente. Intrarea destul de mare (4 m inaltime) conduce printr-un mic culoar intr-o sala inalta de 7 m si luminata printr-o spartura in perete (Fereastra) cu diametrul de 2 m. Aceasta sala comunica cu galeria principala printr-un labirint de culoare stramte, in parte inaccesibile, in care se ajunge urcand un prag de 3 m. Galeria principala, in general ingusta, inalta de 2-4 m si lipsita de ramificatii, prezinta pe parcurs largiri prin prabusire, poduri naturale, inele de eroziune, tunele de presiune cu sectiune ovala si dispozitii sifonale. De altfel galeria, cotind mereu la dreapta, devine scunda si larga; coboara brusc 3 metri si se termina printr-un lac-sifon permanent.

In timpul viiturilor puternice apa infiltrata prin fisuri din masiv formeaza un paraias subteran care apare prin lacul-sifon si se evacueaza prin ponoarele si sorburile din podea, reusind numai uneori sa iasa prin gura pesterii si sa ajunga la Nera. Urmele apei sunt vizibile peste tot : marmite, lapiezuri, lame, hieroglife si lingurite. Ici-colo apar inceputuri de concretionare a pesterii.

Pestera prezinta interes nu numai pentru hidrologie carstica, ci si pentru biospeologie. Aici traiesc specii terestre remarcabile de crustacei, pseudoscorpioni si insecte fara aripi, iar in apa marmitelor si a lacului-sifon specii tipic subterane de crustacee microscopici.

Conditii de vizitare. Pestera se afla pe teritoriul ocrotit al rezervatiei Cheile Nerei-Beusnita, parte din parcul national cu acelasi nume. Nu este amenajata si nu prezinta urme de degradare. Desi este o grota rece, cu mici baltoace, cu peretii daltuiti de apa si lipsita de frumuseti de calcit care atrag de obicei pe turisti, fiind langa poteca in calea drumetului nu trebuie ocolita. Avand o flanela (temperatura in jur de 10 grade si umiditatea maxima), o casca de protectie si cizme de cauciuc (dupa seceta prelungita merg si bocanci) se poate parcurge toata pestera dus-intors numai in jumatate de ora. Atentie la cele doua praguri a trei metri fiecare.

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), L. Botosaneanu (1971), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, L Povara si L Vdehmann (1976).

* PESTERA GAURA PORCARIULUI

Localizare si cai de acces. Intrarea este situata in versantul stang al Cheilor Nerei la 240 m altitudine si circa 50 m deasupra raului.

De la Cantonul Damian se merge pe malul stang al Nerei pana la confluenta cu Ogasu Porcariului si in continuare, mai bine de 300 m, pana la Zavoiul Pesterii. De aici se urca Cracu Pesterii pe o poteca prin padure pana la baza unui abrupt, unde se afla intrarea mascata de arbori. Pentru detalii si alte informatii vezi nota despre Cheile Nerei si 54.

Date istorice. Pestera este cunoscuta de padurarii de la Cantonul Damian si de localnici, care adapostesc aici caii si oile. A fost cartata si cercetata in intervalul 1961-1967 de L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea.

Descriere. Pestera este fosila, usor ascendenta, cu portiunea finala ascendenta, sapata pe fete de strat de catre apele de infiltratie, vizibil stratificate, cu intercalatii de silex. Galeriile si salile masoara 152 m (5 m denivelare).

Prin gura ogivala, inalta de 7 m, si printr-o „fereastra” din dreapta lumina patrunde difuz in Sala Cailor (8 m inaltime). Dupa o gatuitura dam in Sala Oilor, ceva mai scunda si intunecoasa. Dincolo de pragul de pietre facut de ciobani ca sa nu treaca oile, galeria se ingusteaza treptat, nu fara dilatari sub forma de mici sali cu inaltimi intre 2 si 9 m. O prabusire inchide galeria devenita ascendenta in ultima sa parte.

Primele sali, cu umplutura groasa de pamant si balegar si cu multe muste si paianjeni pe pereti, nu sunt atragatoare. Abia dincolo de pragul amintit, trecand prin gropi si santuri reastupate partial cu argila, sfaramaturi de calcit si bolovani de calcar, patrundem in portiunea frumos concretionata a pesterii care culmineaza cu Sala Cururilor. Aceasta sala este inzestrata din belsug cu stalactite de tipuri si marimi diferite, cu coloane imense si scurgeri (parietale groase care scanteiaza la lumina lampilor. Mai exista aici mari baraje de travertin ce delimiteaza bazine uscate, tapitate cu perle de caverna. Nu lipsesc nici stalagmitele si domurile, iar in partea finala exista gururi pline cu apa de picurare. Toamna se instaleaza in acest sector o colonie de peste 200 rinolofi.



Desi mica, pestera prezinta un interes deosebit pentru biospeologi. Printre micile vietati de pe podea pot fi vazute doua specii troglobionte, lipsite de ochi : un miriapod (Lithobius dacicus) si un gandac (Banatiola vandeli), ultimul descris chiar din aceasta pestera, in apa din goluri traiesc, deasemenea, doua specii tipic subterane de crustacei minusculi.

In afara de fauna merita amintit faptul ca din sapaturi s-au scos colti de urs de pestera si s-au gasit obiecte de podoaba din sticla si agat a caror varsta n-a putut fi inca precizata.

Conditii de vizitare. Pestera se afla in perimetrul rezervatiei Cheile Nerei - Beusnita. Este neamenajata si usor degradata pe alocuri. Se poate vizita fara echipament special, doar cu o sursa de iluminat. Atentie numai la trecerea prin sapaturi si la blocurile prabusite din ultimul cot al galeriei. Pestera fiind rece (9-10° in timpul verii si toamnei si 98-100% umiditate) se impune o imbracaminte adecvata.

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), L. Botosaneanu (1971), M. Bleafru, V. Decu. St. Negrea, C. Piesa, I. Povara si L Vtehmainn (1976), L. Botosaneanu si St. Negrea (1976).

* PESTERA DUBOVA

Localizare si cai de acces. Intrarea se deschide in versantul stang al Cheilor Nerei la 220 m altitudine si 33 m deasupra raului.

De la Cantonul Damian se merge in amonte pe malul stang al raului pana la confluenta cu Ogasul Porcanului si in continuare inca 140 m, (pana in dreptul abruptului calcaros in care se zareste, printre arbori, gura principala suspendata in perete la mai bine de 20 m inaltime. Pentru a ajunge la ea ne cataram cu truda printre arbori, pe stancaria din stanga in parte instabila acoperita de muschi isi pa-mint, pana in dreptul deschiderii, iar de aici, cu asigurare in coarda, traversam spre peretele sur-plombat. Pentru detalii si alte informatii, vezi nota despre Cheile Nerei si 54.

Date istorice. Intrarea in pestera este cunoscuta de padurari, vanatori isi de locuitorii din apropiere. Desi este cea mai mare pestera din Cheile Nerei, avand gura neprimitoare, suspendata in peretele surplombat. este evitata de drumeti. Pestera a fost cartata in anii 1961-1962 si cercetata aproape anual pana in 1970 pentru studiul biocenozelor de catre A. Negrea si St. Negrea.

Descriere. Pestera este fosila, ascendenta si totalizeaza 384 m de galerii si sali. Ea a fost sapata in cea mai mare parte pe fete de strat de catre apele de infiltratie care formau in trecut un curs de apa temporar ce drena galeriile sistemului principal. Aceste calcare sunt vizibil stratificate atat la exterior cat si in pestera, prezentand benzi de silex negru.

Prin intrarea larga si inalta (10/6 m) se patrunde intr-un vestibul scurt din care se desfac doua galerii : cea din stanga duce in pestera propriu-zisa, iar cea din dreapta, numita Galeria Miniaturilor, face un cot brusc si se deschide in perete ca o fereastra spre abis. Pestera propriu-zisa este alcatuita din doua parti distincte: un sistem principal de galerii mari, inalte si usor ascendente, format din doua ramuri dispuse in unghi de 90°, cu mai multe sali pe parcurs, si un al doilea sistem, extrem de ramificat, de galerii inguste, joase si foarte ascendente, care se termina prin canale inaccesibile, unele avand probabil legatura cu dolinele de la suprafata.

Galeriile si salile sistemului principal sunt slab concretionate. Tavanul este aproape in intregime nud, doar ici-colo cateva stalactite, printre care si anemolite groase. Peretii sunt in schimb mai bine cencretionati, avand scurgeri, coralite si morudmilich. Podeaua este stalagmitata pe o singura portiune (Sala Fagurilor) unde exista gururi mici si un baraj de travertin inalt de 2 m. In rest se gasesc blocuri de calcar de diferite mairimi desprinse din tavan, iar pe alocuri pietris rulat din cuart isi cuartit, care impreuna cu nivelurile de eroziune si podurile naturale tradeaza activitatea unui fost curs subteran. Dintre salile acestui sistem ne retine atentia in primul rand Sala Liliecilor, care adaposteste o colonie de sute de rinolofi. Pe stancaria prabusita haotic s-a depus cu vremea un strat gros de guano umed care emana miros de amoniac, in el colcaie niste rame vargate de pestera avand pina la 20 cm lungime si misuna gandaci de guano, iar la lumina lampilor vine multa musca de guano. Sistemul principal se termina cu Sala Argilelor, caracterizata prin depozitul de argila concretionata care imbraca blocurile prabusite pe panta inclinata a salii si prin picurarea abundenta din tavan.

Galeriile intortocheate ale sistemului ascendent sunt accesibile din apropierea Salii Liliecilor, urcand o panta cu mult guano uscat si prafos. Ramificatiile sale (vezi 58) au destule urme de eroziune si coroziune a apei (tunele de presiune cu sectiune ovala, inele de eroziune, hieroglife), dar si destule portiuni cu formatiuni stalagmitice destul de frumoase (microgururi cu cristale, coralite, tuberculi, stalagmite si coloane).

Prin cotloanele sistemului ascendent exista vizuini de animale carnivore iar pe alocuri, in ambele sisteme, numeroase oase de rozatoare, lilieci si insectivore. In gropile facute probabil de cautatorii de comori prin unele cotloane din sistemul principal se mai gasesc oseminte de Ursus spelaeus. Interesant de amintit este ca in calcarul peretilor s-au gasit amoniti (fauna fosila caracteristica jurasicului).

Conditii de vizitare. Pestera este situata in (perimetrul ocrotit al rezervatiei Cheile Nerei - Beusnita. Nu este amenajata si nici degradata. Urcusul din poteca pana la gura pesterii trebuie facut cu asigurare in coarda sub supravegherea unui cunoscator al acestei tehnici, in interior este nevoie de casca de protectie, salopeta, flanela (temperatura este de 10-11,5° iar umiditatea 98-100% mai peste tot), bocanci antiderapanti si mijloace de iluminat strict individuale. Rezulta ca pestera se recomanda numai turistilor antrenati, condusi de un speolog. Accesul in Galeria Emilian Cristea, Galeriile in „V” si in Galeria Alunecoasa necesita pitoane, carabiniere si coarda, deci tehnica alpina ; prin urmare aceste galerii trebuie evitate de turisti, ele fiind indicate numai speologilor amatori.

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. j Bleahu. V. Decu, St. Negrea, C. Hesa, I. Povara si I. Viehmann (1976), L. Botosaneanu si St. Negrea j (1976).






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1014
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site