Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie

Pesteri si trecatori din MUNTII SEBES

geografie

+ Font mai mare | - Font mai mic




MUNTII SEBES

PESTERA DE LA TECURI




Localizare si cai de acces. Pestera de la Tecuri este situata in sud-vestul Muntilor Sebes, pe versantul stang al vaii superioare a Straiului, in apropierea liniei de contact intre cristalin si calcare, la o altitudine de 926 m ( 82). Se ajunge la pestera urcand pe o poteca ce porneste din extremitatea nordica a satului Crivadia si care urca versantul Muntilor Sebes. Dupa un drum forestier de aproximativ 8 km, trecand peste cumpana apelor, se coboara putin pana deasupra statiei de funicular, unde se deschide in mijlocul unei zone impadurite avenul pesterii. Coborand 12 m, pe o scara de lemn, se ajunge la fundul avenului, de unde pornesc cele 2 galerii ale cavitatii.

Cazare numai la locuitorii din Baru Mare sau Crivadia. Se pot instala corturi in apropiere.

Date istorice. Pestera a fost descoperita de catre un localnic la inceputul secolului XX. Cu ocazia exploatarilor forestiere s-a construit prima scara utilizata de lucratori pentru aprovizionarea cu apa din pestera.

Cercetarile stiintifice au inceput in 1952 de catre Val. Puscariu si T. Orghidan. Au urmat cercetari repetate pana in 1958 de catre colectivul Institutului de speologie constituit din M. Dumitrescu, T. Orghidan, Val. Puscariu si J. Tanasachi. In cursul cercetarilor s-a intocmit si planul pesterii.

Descriere. Din fundul avenului pornesc cele 2 galerii ale pesterii - galeria principala si galeria lacului - care insumeaza o lungime de 485 m si o diferenta de nivel intre gura avenului si fundul galeriilor de aproximativ 49 m.

Galeria Principala orientata sud-vest - nord-est incepe printr-un culoar ingust de 2-3 m si cu o inaltime de l-10 m. La capatul acestui culoar s-a instalat o poarta solida de fier, al carei lacat a fost de nenumarate ori spart si pestera saracita de splendide formatii cristaline, incepand din spatele portii, galeria se largeste la 6-10 m si pastreaza o inaltime de 12-13 m. Planseul de calcit este descendent, cu gururi pe margini, iar peretii cu frumoase scurgeri parietale si formatiuni stalagmitice. Extremitatea sudica a acestei galerii este ascendenta si acoperita cu blocuri prabusite, reprezentand principalul punct de patrundere a apei ,ce a sapat galeria.

Dupa 50 m planseul devine orizontal, iar la o distanta de cativa metri se ridica impunatoare una din cele mai spectaculare stalagmite din pesterile tarii noastre, inalta de 7 m, ea are suprafata ornamentata cu strangulari succesive, marturii ale evolutiei factorilor fizico-chimici din timpul schimbarii sale. In spatele acestei stalagmite se ridica un perete stalagmitic masiv, care, aparent, pare sa inchida brusc galeria. Drumul se poate continua insa printr-o mica deschidere din extremitatea vestica a barajului stalagmitic.

Un culoar stramt conduce in ultima parte a galeriei, caracterizata prin bogatia formatiunilor stalagmitice, concretiuni si scurgeri parietale, ca si prin numeroase forme cristaline particulare. Distrugerile repetate au facut sa dispara minunatele cristale transparente ce captuseau pe fata inferioara placa desprinsa din tavan si ramasa ca o masa de calcit langa peretele vestic al galeriei largite. Se semnaleaza in aceasta portiune a galeriei gururi cu pisolite - continand apa sau uscate. Bogatia in forme cristaline si concretionare a acestei extremitati constituie marturii ale actiunii unui nivel linistit de apa in masa adanca a calcarelor acoperite la suprafata de padure.

A doua galerie care porneste din aven, Galeria Lacului, este orientata spre sud si pe traiectul ei se gaseste o sala larga de 20 m si ocupata de un lac a carui adancime la nivel scazut este de 2,5 m. Cand nivelul creste, sifonul de la intrarea in sala ramane sub apa. Din sala lacului galeria se continua cu o ramificatie spre sud si alta mai scurta spre vest- nord-vest. In ramificatia sudica exista un put in care s-a putut patrunde pana la adancimea de 35 m. Prezenta permanenta a lacului cu variatii de nivel demonstreaza ca pestera de la Tecuri este inca in legatura cu reteaua de apa subterana.

Concretionarea bogata de pe parcursul galeriei principale, constituita din scurgeri parietale, domuri, stalagmite, stalactite, perdele, formatiuni coraliforme, se datoreste in mare masura apei de infiltratie. Umiditatea este de 100% in galeria lacului si de 90% in restul pesterii. Temperatura aerului variaza pe galeria principala intre 5-7° in cursul anului. Resurse alimentare bogate in fundul avenului, unde si fauna de nevertebrate este relativ bine reprezentata, dar banala, in galeria principala s-a gasit coleopterul troglobiont endemic Sophrochaeta dacica. In nici o deplasare nu s-au intalnit colonii de lilieci. Neinsemnata cantitate de guano din mica incapere ascendenta de langa intrarea in galeria principala denota stationarea pasagera a unui numar restrans de lilieci apartinand speciei Rhinolophus ferrumequinum.

Conditii de vizitare. Pestera a fost declarata monument al naturii in 1954 si inchisa cu porti metalice. Se poate vizita in orice anotimp, dar numai cu aprobarea Comisiei Monumentelor Naturii a Academiei R.S.R. si cu ghizi de la Cercul speologic „Piatra Rosie” din Petrila care au reamenajat recent pestera. Parcurgerea galeriilor nu prezinta greutati deosebite. Sunt necesare : salopeta, cizme de cauciuc si barca pentru trecerea lacului. Atentie la putul de -35 m din Galeria Lacului !

Bibliografie. M. Dumitrescu si col. (1967), M. Bleahu si col. (1976).

* PESTERA CETATEA BOLII

Sinonimie : Pestera Bolii.



Localizare si cai de acces. Pestera se afla langa statia de cale ferata Cetatea Bolii, intre Banita si Petrosani, la confluenta nurilor Jupaneasa cu Balta Banitei. Deschisa in calcarele jurasice ale Dealului Bolii, la o altitudine de 720 m, pestera reprezinta un tunel sapat de raul Jupaneasa.

Accesul din gara la insurgenta se efectueaza pe un drum usor, de aproximativ 200 m. Se poate ajunge tot atat de usor din soseaua de asfalt, paralela cu calea ferata. Cazarea la hotel, in Petrosani, sau la cabana Pestera Bolii.

Date istorice. Primele date bibliografice asupra acestei pesteri se datoresc, lui M. J. Ackner

(1838). O scurta descriere a tunelului a fost facuta de A. Bielz (1881 si 1889) ; Teglas Gabor aminteste de pestera in 1902, iar O. Floca in 1957.

Colectivul Institutului de speologie „Emil Racovita”, condus de M. Dumitresou si T. Orghidan a publicat in 1967 rezultatele obtinute in urma unui studiu complex asupra a 16 pesteri din Hunedoara, dintre care face parte si Cetatea Bolii. Cercul de speologi amatori din Petrosani a mai descoperit o pestera deasupra cursului subteran (1975).

Descriere. Pestera reprezinta un tunel lung de 455 m, cu o diferenta de nivel intre insurgenta si resurgenta de 2-3 m. Deschiderea de la insurgenta este inalta de 10 m si larga la baza de 20 m, fiind orientata spre est-nord-est. In interiorul pesterii, cursul apei este meandrat. Largimea maxima de 45 m se gaseste la o distanta de 75 m de la insurgenta, inaltimea se mentine intre 10-12 m, iar orientarea generala est-nord-est spre vest-sud-vest.

Terasa actuala constituita din material aluvionar apare cand pe un mal, cand pe celalalt, la o inaltime de 20 cm in apropierea insurgentei si de 50 cm la resurgenta.

Terasa superioara se gaseste la 2-3 m deasupra nivelului apei, constituind platforme cu perete abrupt si acoperite cu argila fina (amestecata cu guano, care urca in panta inca l-2 m. La nivelul acestei terase se deschid cateva diaclaze perpendiculare pe cursul subteran, care au peretii stalagmitati. Materialul fin, depus pe terasa superioara, arata existenta unui curs lin sau de apa stagnanta, dupa care a urmat o perioada de activitate intensa a apei, indicata de peretii abrupti pana la cursul actual. Bolta pesterii de la resurgenta este inalta de 10 m, cu o largime la baza tot de 10 m, fiind orientata spre sud. Apa raului Jupaneasa, la iesirea din pestera, formeaza o cascada pe sub podul de cale ferata. Vizitatorii pot parasi cursul subteran pe la resurgenta, urcand povarnisul de 5 m de pe marginea estica a boltii.  Fauna actuala este reprezentata de cateva nevertebrate putin interesante. Existenta guanoului pe platformele din adancul pesterii denota adapostirea pasagera a unor colonii de lilieci.

Conditii de vizitare In ultimii ani s-au pus punti peste pinul subteran, partial afectate de viituri. De aceea echipamentul obisnuit necesar unei vizite in mediul subteran trebuie completat neaparat cu cizme de cauciuc in vederea traversarii apei, a carei adancime mai mare ajunge in cateva locuri la 50-60 cm, iar in 2 sau 3 puncte chiar la l m. Se recomanda vizitarea vara si toamna cand apa este scazuta.

Bibliografie. M. J. Ackner (1838), E. A. Bdelz (1881 si 1889), M. Dumitresou si col. (1967), M. Bleahu si col. (1976).

** PESTERA LUI COCOLBEA

Fig 085

Sinonimie: Gaura lui Cocolbea.

Localizare si cai de acces. La 2 km nord-est de satul Ponor, pe malul stang al paraului Ohaba, se gaseste deschiderea inalta a pesterii. Este sapata in fasia de calcare ce incadreaza la sud cristalinul Muntilor Sebes. Paraul Sipotul Cocolbei care iese din pestera, conflueaza dupa 100 m cu paraul Opritei si dupa un km se varsa in apa Ohabei care vine din Sura Mare. Altitudinea : 450 m.

In satul Ponor se poate ajunge din halta de pe traseul caii ferate Petrosani-Hateg, parcurgand o distanta de un km, sau din soseaua de asfalt paralela cu calea ferata. Loc de cazare in casele localnicilor din Ponor.

Date istorice. Prima explorare a pesterii, pe o lungime de 45 m, a fost efectuata de geologul I. Gherman (1934), iar studiul formatiunilor calcaroase de la est de bazinul Hategului se datoreste lui A. Mamulea (1957).

In 1967 sunt publicate rezultatele obtinute de colectivul Institutului de speologie „Emil Racovita”, condus de M. Dumitrescu si T. Orghidan, asupra cercetarilor complexe efectuate in 16 pesteri din regiunea Hunedoara, printre care si P. lui Cocolbea.

Descriere. Deschiderea inalta de 18 m, in forma de ogiva, are o largime la baza de 4,5 m si este orientata spre vest. Pestera e constituita dintr-o galerie principala cu o lungime de aproximativ 100 m. Portiunea inferioara a acesteia este parcursa Permanent de cursul subteran; portiunea superioara reprezinta cursul intermitent al Sipetului Cocolbei. In portiunea inferioara, galeria pastreaza o inaltime de 18-20 m si o latime ce variaza intre 3 si 10 m. La distanta de 45 m de la intrare, diaclaza principala se intretaie cu o a doua, orientata est-nord-est -vest-sud-vest, inaccesibila, dar care se uneste cu Speria superioara.



La capatul portiunii inferioare a galeriei principale se afla un lac lung de 10 m, lat de 4 m si adanc de 5 m. Se poate inainta prin partea nordica a lacului folosind un rest de planseu ingust (50- 70 cm) pana la extremitatea estica unde, incepand cu topirea zapezii si pana la inceputul iernii, curge peste pragul de 6-7 m o cascada al carei zgomot rasuna pana in afara pesterii. De aceea portiunea superioara a galeriei, intermitent activa, nu se poate vizita decat in timpul iernii. Accesul se poate efectua cu ajutorul unei scari de lemn de 3 m, de pe care se poate monta o scara speologica.

Portiunea de galerie in ,care se patrunde, si prin care timp de 6 luni curge apa, are o largime ce variaza cu spatii largi comunicand intre ele prin gatuiri cu praguri. Majoritatea portiunilor largite reprezinta bazine sapate de apa si de materialul rupt si antrenat de curent. Aceasta galerie ascendenta se termina cu o panta descendenta care da intr-o incapere finala de 3/4 m ocupata in intregime de un lac.

Primavara, nivelul lacului incepe sa creasca si la un moment dat se revarsa si, impreuna cu apa infiltrata prin hornuri, dau nastere unui curent de apa puternic care contribuie la formarea cascadei. Pentru a afla cum se face drenarea continua intre lacul superior (II) si cel inferior (I) s-a turnat fluo-resceina in lacul superior. Abia dupa doua zile apa lacului inferior s-a colorat foarte slab ; in schimb, apa din izvorasui din peretele nordic din apropierea intrarii s-a colorat numai dupa o jumatate de ora. In concluzie, apa din lacul inferior, care se revarsa continuu si in timpul iernii printr-o suvita subtire de apa, trebuie sa mai fie alimentata si din reteaua de ape subterane permanente ce-si au originea la contactul calcarelor cu sisturile cristaline. Legatura dintre lacul superior si cel inferior este, asadar, foarte slaba.

Pestera este lipsita de concretiuni, cu exceptia Peretelui sudic al galeriei intermitent active, care prezinta sculpturi sapate in forma de lingurite. Fauna actuala e destul de saraca, in apa s-au descoperit crustacei din genul Niphargus.

Conditii de vizitare. Pestera se poate vizita relativ usor. Sunt necesare haine de protectie si cizme de cauciuc iar pentru turistii antrenati o scara pentru urcat pragul dintre cele doua portiuni ale galeriei. Nu se recomanda vizitarea pe timp ploios, cand pragul se transforma in cascada.

Bibliografie. I. Gherman (1934), A. Mamulea (1952), M. Dumitresou si col. (1967), M. Bleahu si col. (1976).

** PESTERA SURA MARE

Sinonimii. Pestera Mare de la Ohaba Ponorului.

Localizare si cai de acces. Curs subteran de proportii monumentale al Vaii Ohaba, Sura Mare se deschide la baza versantului numit „Fruntea Mare”, cu 500 m aproximativ la nord-est de localitatea Ohaba (jud. Hunedoara), la o altitudine de 460 m (Bazinul Streiului).

Accesul cu trenul este posibil prin halta Ponor (linia Petrosani-Simeria), de unde, cu piciorul, se trece mai intai prin satul Ponor, iar apoi prin Ohaba (in total 4 km). Cu masina se poate ajunge din soseaua asfaltata Petrosani-Simeria, care se paraseste (la indicatorul rutier Ponor) urmandu-se o sosea carosabila pana la Ohaba. De aici, urcand pe defileul vaii Ohaba - drum foarte dificil cand apele sunt crescute - dupa 500 m se ajunge la gura pesterii.

Nu exista posibilitati de cazare decat in casele localnicilor sau in corturi ridicate la marginea satului Ohaba. In apropierea intrarii nu sunt posibilitati de instalare a acestora.

Date istorice. Primii exploratori ai portiunilor de la intrarea pesterii au fost Toma Ienciu si Schadler, in 1929. I. Gheamiaoi strabate, cativa ani mai tarziu, aproximativ 700 m cu ajutorul unei barci si publica descrierea traseului in 1934.

In 1950 T. Orghidan si R. Codreanu, in urma informatiilor date de Val. Puscariu, ajung la intrarea Surei Mari si incearca, fara succes, trecerea pe sub marile blocuri de calcar, de sute de tone, cazute din tavan, ce obstrueaza, dupa primul lac, intrarea in valea subterana, in 1954, D. Dumitrescu, J. Tana-sachi si T. Orghidan reusesc sa exploreze cu ajutorul unei barci pneumatice aproximativ 900 m din cursul subteran, intocmindu-se schita traseului respectiv. In 1963 T. Orghidan si I. Bostan reusesc cu un echipament usor, costume subacvatice si cu camere pneumatice de automobil, sa ajunga la l 800- 2 000 m distanta de la intrare, avand astfel posibilitatea de a vedea frumoasele concretiuni de mari dimensiuni - baldachine in forma de ciuperca - care barau accesul din loc in loc. In 1967, M. Dumitrescu si colaboratorii publica descrierea si planul primilor l 000 m explorati ( 86). Expeditiile romano-iugoslave (1967) si romano-engleze (1968 si 1969) ajung pana la un lac de sifon oare nu poate fi depasit (a fost explorat pana la 30 m adancime). Cu aceasta ocazie se realizeaza prima harta completa a cursului activ accesibil pana azi. Dupa aparitia si inflorirea miscarii speologilor amatori in tara noastra, tentativele curajoase au continuat, datele asupra acestei pesteri imbogatindu-se pana in ultimii ani (inclusiv cu o harta a peste 3 km de galerii), dar fara a se obtine o depasire a traseului cunoscut, sifonul constituind o piedica inca neinvinsa.



Descriere. Cursul subteran activ al Vaii Ohaba a fost sapat pe liniile a doua fracturi paralele distantate cu aproape 1 km una de alta. Aceste linii reprezinta in acelasi timp si contactele dintre jurasic si cretacic. Apa din loc in loc paraseste una din falii pentru a trece in cealalta prin dialaze largite. Datorita acestui fapt, aspectul general al cursului este sinuos si tavanul foarte inalt, iar galeriile inguste. Deschiderea pesterii este monumentala, de aproape 40 m inaltime si 12 m la baza, mai larga cu citiva metri in partea de sus. Galeria activa, unica, are 3 143 m lungime.

Se patrunde cu greu printre blocuri enorme, dupa ce mai intai se traverseaza un lac de 20 m lungime, a carui adancime (1,20 m) este mai mica catre peretele drept. Dupa trecerea pe sub blocuri ce strabat cam 120 m de galerie larga de 8-10 m printre numerosi bolovani, ajungandu-se la o prima sala de mari proportii (45/35 m) cu tavanul inalt de 40 m. Peretele nordic al salii (malul drept al apei) adaposteste o aglomerare de aluviuni de 4-5 m inaltime, in care au fost gasite resturi de ceramica neolitica si oase de animale domestice. Din extremitatea estica a salii galeria cursului subteran isi reia directia spre nord, fiind presarata cu dorne a caror adancime nu trece de 2 m (cea mai lunga dintre ele, Dorna Mare, este situata la 420 m de la intrare si are peste 70 m lungime), intre dorne, se afla portiuni de vale subterana ascendente, in care paraul curge cu vioiciune, dar care se strabat greu din cauza numeroaselor blocuri care ingreuiaza si transportul echipamentului si, mai ales, al barcii.

La 250 m dincolo de aceasta prima sala, galeria coteste spre est, mentinandu-se astfel pe o distanta de 500 m, de unde directia acesteia devine din nou Nordica, in acest punct, la aproape 950 de metri de la intrare, pe malul stang al paraului subteran, apare un mic afluent permanent. Pe tot parcursul primului kilometru tavanul se mentine intre 40 si 30 m, cu exceptia Dornei Mari, unde tavanul se lasa pana la 2-3 m. Este probabil ca la apele mari torentul subteran are aici regim de curgere fortata. Pentru aceasta pledeaza si suprafetele netede si rotunjite ale tavanului. Pe primul parcurs de l 000 m scurgerile parietale, singurele formatiuni de concretionare, sunt extrem de rare. Dupa l 200 de metri apar formatiuni de calcit de mari proportii. Ele sunt formate dintr-o „palarie” sprijinita la 7-9 m inaltime de cei doi pereti ai galeriei, din care se lasa in jos, sub forma de scurgeri in franjuri, „piciorul” in forma de baldachin, care atinge nivelul apei. Colorate in galben ruginiu si alb, aceste formatiuni provoaca o adevarata incantare. Forma si originea lor dau o caracteristica pregnanta Surei Mari si din punct de vedere al speleotemelor. In aceasta portiune a galeriei ce se intinde cu aceleasi caractere pana in Sala Mare, tavanul pierde pe alocuri din inaltime, dar se mentine peste tot la 10-15 m deasupra apei. Trecerea cand pe deasupra, cand pe dedesubtul „ciupercilor” face explorarea obositoare, intarziind inaintarea. Panta devine in aceiasi timp mai rapida, fiimd necesara escaladarea unor cascade de 2-3 m inaltime.

In fine, la circa 2 300 m distanta de la intrare se patrunde dintr-o data in Sala Mare, care reprezinta portiunea terminala (pana in prezent) a Surei Mari. Ea rasplateste din belsug eforturile facute. Aici se afla cele mai frumoase gururi din tara.

Dupa Sala Mare pestera continua pe inca circa 800 m, dupa care un sifon adanc opreste inaintarea. Sura Mare poate fi considerata datorita complexitatii sistemului, ai proportiilor si ai speleotemelor - pe cat de rare, pe atat de impresionante - ca unul din cele mai grandioase fenomene carstice din Romania. Golurile sale subterane, ramase pana astazi necunoscute in parte, s-au nascut datorita activitatii paraului Ponor, ale carui izvoare se afla in cristalinul Sebesului. La intalnirea barierei de calcar, in punctul denumit Lunca Ponorului, acesta isi incetineste cursul, formand numeroase meandre pe o suprafata de aluvionare perfect neteda, amintind pana la un punct poliile din R. S. F. Iugoslavia.

Apele provenite din paraul Ponorului inunda in timpul ploilor toata Lunca Ponorului, formand un lac temporar, a carui presiune a facut ca apele sa-si croiasca un drum prin accidentele teotoraice ale calcarelor cretacice si jurasice ale versantului Fruntea Mare, dupa cum am vazut, faliate si diaclazate. Un alt punct de absorbtie al aceluiasi sistem se gaseste la sud-vest de Lunca Ponorului, la 1,5 km distanta in punctul numit „Fata Dealului”. Micul parau, care isi are izvorul foarte aproape si care patrunde aici in calcare, a aratat, prin colorari cu fluoresceina facute de T. Orghidan si M. Dumitrescu la 17.VIII. 1964, ca apele acestui parau se intalnesc in subteran cu ale ale Ponorului, intrucat atat in aceasta incercare cat si in precedenta, cand a fost introdusa fluoresceina in Lunca Ponorului, apa Ohabei a iesit colorata, dar cu intarziere de 30 de ore. Aceasta intarziere este desigur datorata dornelor si sifoanelor existente pe parcurs.

Umiditatea in pestera este de 100%. Temperatura aerului oscileaza intre 8° si 10°, iar a apei intre 7°si 9°. Se simte curent de aer pe tot parcursul explorat. Pe platforme exista material transportat de apa si guano de liliac. Pestera Sura Mare este unica in tara noastra si pentru adapostirea celor mai numeroase colonii de lilieci in hibernatie. Distanta de la intrare pana in zona coloniilor mai mari observate este de aproximativ 350 m. Colonia de Pipistrellus pipistrellus, constituita din mai multe zeici de mii de indivizi, este pentru zona temperata singurul exemplu cunoscut in literatura de specialitate. La inaltimi mai mari exista pe pereti si colonii de Miniopterus schreibersi.

Fauna de nevertebrate este relativ bogata in portiunea de la intrare si in general saraca pe platformele acoperite cu guano. Printre altele s-a descoperit un gandac din genul Sophrochaeta iar in nisipurile aluvionare ale cursului subteran un crustaceu subteran (Bathynella).

Conditii de vizitare. Strabaterea cursului subteran din Sura Mare, cu dorne, praguri, cascade si sifoane, nu poate fi realizata decat cu greutate chiar de speologii rezistenti si cu multa experienta in explorarile cursurilor subterane. Din echipament nu trebuie sa lipseasca flanele de rezerva, costumul de neopren, bara pneumatica, cordeline si surse puternice de iluminat. Cei ce inainteaza in profunzimea pesterii nu trebuie sa uite timpul necesar intoarcerii si legatura permanenta cu exteriorul prin telefon de campanie.

Turistii pot admira numai intrarea monumentala, sala de la intrare si cel mult inceputul galeriei, luminat difuz, pana la prima dorna.

Bibliografie. I. Gherman (1934), A. Mamu-lea (1952), M. Dumitrescu si T. Orghidan (1963), M. Dumitrescu si col. (1967), M. Bleahu si col. (1976).






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1129
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site