Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie

DEZASTRELE DE NATURA COSMICA

geografie

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Relieful major continental si oceanic
Grupa Fagaras
Muntii Semenicului - PREZENTARE A MUNTILOR SEMENICULUI Sl ANINEI
STATIUNEA SOVATA
STATELE EUROPEI suprafata, populatia si capitalele
CALIMANESTI - CACIULATA
Santiago de Chile
PROGRAMA PENTRU EXAMENUL NAłIONAL DE BACALAUREAT - GEOGRAFIE
BAILE OLANESTI
Muntii Parang Caracterizare geografica

DEZASTRELE DE NATURA COSMICA




Dezastre produse prin caderi de meteoriti

Meteoritii cad pe Pamant aproape zilnic. Datorita dimensiunilor mici si frecarii cu aerul atmosferic, de obicei meteoritii se separa in fragmente mai mici, se consuma prin ardere si dispar. Putini dintre ei, care au dimensiuni initiale mai mari, ajung sa izbeasca solul.

Se apreciaza ca masa meteoritilor si a materialului meteoritic ce ajunge zilnic pe suprafata Terrei este de maximum 500.000 t. Nu se cunoaste ca vreo cometa sa fi avut impact cu solul terestru, astfel ca meteoritii sunt singurii mesageri cosmici palpabili (exista si muzee cu meteoriti) care ajung pe Pamant. .

Meteoritii de mari dimensiuni (zeci, sute sau chiar mii de metri in diametru), care patrund in atmosfera si izbesc Pamantul sunt, din fericire, foarte rari. Urmele impactului acestor corpuri, in trecutul geologic sau in vremurile istorice exista si sunt studiate, fiind o marturie clara a posibilitatii producerii fenomenului. Pe suprafata terestra sunt detectate, cu ajutorul fotografiilor aeriene, peste 230 de cratere cauzate de caderea meteoritilor. Se apreciaza (Lupei, 1979) ca Terra este lovita de un meteorit gigant (peste 20 t) la fiecare 1-5 mil. ani.

Acum 14,8 mil. ani un meteorit cu masa de doua miliarde de tone a cazut cu o viteza de 22 km/s si s-a izbit de sol intr-o zona in care astazi se gaseste orasul Nordlinger (Germania). Din cauza uriasei energii, corpul ceresc s-a evaporat complet, iar suflul exploziei si caldura degajata au distrus orice urma de viata pe o raza de 100 km2. Astazi, pe locul impactului se gaseste un crater cu diametrul de 25 km (Koening si Heierli, 1998).

Cercetarile efectuate (initial a fost considerat ca fiind crater vulcanic) au indicat ca in urma impactului craterul format a avut adancime de 500 m. Fragmentele de suveit (roca speciala, care contine portiuni sticloase cu minerale de inalta presiune, rezultate - dupa cum s-a observat si in craterele de pe Luna - prin impactul meteoritilor) gasite in crater si in imprejurimi au clarificat geneza. Un foraj executat in crater a aratat ca zona sfaramata de sub el, rezultata prin impactul meteoritului, depaseste 2.000 m grosime.

Un alt crater fosil, denumit Canyon Diablo (de la canionul din apropiere) se afla in Arizona (SUA), intre orasele Winslow si Flaggstaff. Aici s-a dedus, dupa urmele de impact cu suprafata solului, ca meteoritul a avut un diametru de aproape 25 m si ca viteza sa a fost de 15-20 km/s. In jurul craterului, cu diametrul de 1,2 km si 174 m adancime, s-au gasit fragmente de fero-nichel meteoric.

Forajele executate in baza craterului nu au identificat meteoritul ci sedimentele unui lac secat, iar adancimea initiala a craterului se pare ca a fost de 450 m. Diamantele gasite in resturile de meteorit din jur au condus la concluzia ca presiunea a fost de 1.000 kilobari, iar temperatura peste 7600 C.

Unii cercetatori considera ca legendara Atlantida a disparut in urma ciocnirii cu un meteorit cantarind 21011 t, in arealul de azi din largul coastei americane, in dreptul orasului Charleston. Impactul ar fi fost echivalent cu forta unei explozii nucleare de 30.000 de megatone si ar fi provocat nu numai distrugerea civilizatiei atlantice ci si grabirea dezghetului calotelor glaciare si disparitia a mii de specii de plante si animale (Muck, 1978).

La 30.06.1908, barografele automate ale statiilor meteorologice din Marea Britanie au inregistrat, timp de 20 de minute, o serie de oscilatii deosebit de puternice ale Atmosferei, care nu au putut fi explicate o lunga perioada de timp. Au fost inregistrate si unele perturbari ale campului magnetic al Pamantului. Fenomenele s-au datorat unei uriase explozii care a avut loc in Rusia, pe cursul superior al raului Tunguska Pietroasa, care se varsa in fluviul Enisei, explicata prin caderea unui meteorit.

Un martor ocular, aflat la 100 km departare, a vazut un fulger care a crescut si s-a transformat intr-o uriasa bila de foc, dogorind caldura, iar zgomotul a fost asurzitor. Calatorii unui tren siberian, aflat la 300 km distanta, au vazut explozia semanand cu un soare, iar zgomotul extrem de puternic al acesteia l-a determinat pe mecanic sa opreasca. La 800 km distanta, in orasul Irkutsk, s-a resimtit un cutremur perceput si de seismografele din Moscova, St. Petersburg, Jena, Washington si insula indoneziana Java. Nori negri s-au inaltat pana la 20 km inaltime.

In anul 1927, in zona inca se recunostea o portiune arsa a padurii, numita aici taiga, avand un diametru de 65 km. Lipsea craterul de impact si meteoritul, care se presupune ca s-a evaporat. Masa sa a fost aproximata la un milion de tone.



Nimic nu ne opreste sa presupunem ca, in viitor, fenomenul nu se va repeta, generand dezastre greu de imaginat. Deja, de aproape l0 ani, exista la Los Alamos National Laboratory un grup de cercetatori care studiaza posibilitatea devierii de catre om a unor corpuri de acest gen, ce pot lovi Pamantul.

Cea mai probabila (se apreciaza ca reprezinta doar o chestiune de timp) este caderea pe suprafata Terrei a unor obiecte din apropierea Pamantului, denumite NEO (Near Earth Objects). De exemplu, in iunie 2002, asteroidul 2002 MN, cu un diametru de aproximativ 100 m, a fost pe cale sa loveasca planeta noastra, de care s-a apropiat pana la distanta de 120.000 km (Nadis, 2003). Emotiile nu s-au risipit insa, o noua stire indica apropierea de Pamant, in anul 2012, a altui asteroid si mai mare (cu diametrul in jur de 2 km), cunoscut sub denumirea de NT7.

1.2 Dezastre provocate prin ciocnirea dintre soare si o alta stea

De parca n-ar fi de ajuns dezastrele care au sau ar putea avea loc pe Pamant, trebuie precizat ca si ciocnirea dintre Soare si o alta stea poate crea efecte catastrofale asupra vietii de pe planeta noastra, determinand, la extrem, chiar disparitia ei. Fenomenul este destul de putin probabil sa se petreaca intre Soarele nostru si o stea din zona de Univers in care ne aflam, dar totusi, in alte parti, ciocnirile a doua stele sunt fenomene destul de frecvente.

Sa ne imaginam care ar fi efectul ciocnirii Soarelui cu o stea pitica alba (stea superdensa, care ar contine masa corespunzatoare Soarelui intr-un volum de 100 de ori mai mic), pe care pamantenii ar putea-o percepe ca un imens si extraordinar joc de artificii. Steaua pitica alba ar strapunge Soarele intr-o ora, ca un proiectil, dar cu o viteza mult mai mare, de peste 600 km/s. Ar lua nastere o unda masiva de soc, care ar comprima si incalzi intregul Soare peste temperaturile de aprindere termonucleare (Shara, 2003).

Dezastrul ar fi iminent. In acea ora Soarele ar elibera tot mai multa energie de fuziune, cat elibereaza de obicei in 100 mil. de ani. Soarele ar exploda, caci cresterea presiunii ar impinge gazul spre exteriorul sau la viteze mult mai mari decat vitezai de evadare, dand nastere unei nebuloase gazoase. Steaua pitica alba si-ar continua nestingherita drumul prin spatiu, fiind afectata doar de o usoara incalzire a straturilor sale exterioare.

Ce s-ar intampla cu Pamantul? Probabil ca ar supravietui, dar viata ar dispare. Atmosfera si cea mai mare parte a hidrosferei (mari, oceane, lacuri, fluvii, rauri, panza freatica) s-ar evapora, iar noaptea ar fi permanenta. Dispare si miscarea de rotatie, nemaiexistand steaua centrala in jurul careia s-a invartit pana in momentul ciocnirii, iar Pamantul si celelalte planete ratacesc prin galaxie.

Daca Soarele s-ar ciocni de o stea de acelasi tip, densitate si marime, evenimentele s-ar derula cu totul altfel decat in cazul coliziunii cu steaua pitica alba. Stelele se suprapun, se comprima si se distorsioneaza reciproc in forma de semiluna, iar o mica parte din masa lor tasneste perpendicular pe directia miscarii. In scurt timp ele vor fuziona si vor forma o singura stea (Alastair, Cameron si Seidl, din Shara, 2003).

Este mult mai probabil ca stelele ce se ciocnesc sa aiba mase putin diferite decat identice, iar ciocnirea sa nu fie frontala, ci oarecum dezaxat.

Cele doua stele vor dansa impreuna si se vor uni definitiv. Steaua mai mare ce ia nastere va fi mai fierbinte (cu consecinte adecvate asupra Pamantului), mai luminoasa si mai albastra (Shara, 2003) decat parintii din care s-a format si va avea o viata mai scurta.

Consecintele ciocnirii stelelor asupra planetelor ce le insotesc prin spatiu sunt greu de imaginat, dar, cu siguranta, dezastruoase, efectele fiind probabil cu atat mai mari cu cat se gasesc mai aproape de locul accidentului.

Respinsa multa vreme, ideea ciocnirilor stelare prinde tot mai mult contur in lumina noilor descoperiri in domeniile astrofizicii. Desi Universul pare foarte linistit, se apreciaza ca in el, la fiecare ora, doua mii de stele se ciocnesc intre ele, spulberand sentimentul nostru de siguranta.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1202
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site