Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

DemografieEcologie mediuGeologieHidrologieMeteorologie

Parcul Cismigiu - Istoria gradinii Cismigiu cu poze

geografie

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Test geografie- clasa a IX-a
PORTALURI DIN CENTRUL VECHI AL BUCURESTIULUI
Filanda - Lacurile Finlandeze, Litoralul Finlandez
Danemarca - Cadrul natural, Clima
SLANIC MOLDOVA
Statele Unite ale Americii - Principalele atractii
VOINEASA
RELATIILE TROFICE INTR-O PADURE DE FOIOASE
VATRA DORNEI
BAILE HERCULANE



Istoria gradinii Cismigiu





Gradina Cismigiu este cea mai veche gradina publica din Bucuresti. Este asezata in centrul orasului, are o suprafata de circa 16 hectare si este marginita de doua artere importante: bulevardul Regina Elisabeta si bulevardul Schitu Magureanu. In partea sud-estica a gradinii este Colegiul National Gheorghe Lazar. Gradina Cismigiu este amenajata in genul parcurilor engleze si are mai multe intrari: doua prin bulevardul Regina Elisabeta, doua prin bulevardul Schitu Magureanu, una prin str. Stirbei Voda.

Istoria gradinii Cismigiu incepe cu Hrisovul din 1779 al domnitorului Alexandru Ipsilanti, care, satul de ravagiile pe care le faceau desele inundatii ale Dambovitei si de bolile ce urmau porunceste sa se aduca apa de izvor buna de baut, de departe si cu multa cheltuiala. Astfel se vor face doua cismele, una in ulita Boiangiilor si alta langa Manastirea Sarindarului. Privind cu atentie izvorul lui Eminescu, realizam ca acel firicel de apa reprezinta, dupa doua veacuri, urmele cismelei lui Alexandru Ipsilanti.

In locul in care este astazi gradina Cismigiu era acum 2-3 veacuri proprietatea unui negutator pe nume Dura, o intindere mare denumita gradina datorita arborilor seculari ce cresteau incalciti pe intinderea ei, iar in mijloc exista o balta ce colecta apele revarsate des ale Dambovitei. Treptat, in folclorul urban „lacul lui Dura Negutatorul” dispare din toponimie si apare acela al „Cismigiului”. Orasul nu s-a extins foarte mult catre Vest din cauza inundatiilor aproape anuale care umflau lacul Cismigiu (nivelul sau crestea pana la Cercul Militar de astazi).

In 1830 generalul conte Pavel Kiseleff da dispozitie baronului maior Borroczyn de a seca balta si sa transforme terenul intr-o gradina. In 1837 incep unele lucrarile de secare a baltii, iar in 1840 arhitectul Faiser arata ca, datorita diferentei de nivel, apele Dambovitei, la fiecare inundatie se revarsa in balta Cismigiului, concluzia fiind ca trebuie remediat cursul Dambovitei pentru reusita lucrarilor sau ridicarea malurilor. Lucrarile propriu-zise de secare incep in 1844.

Abia in 1847, Bibescu Voda, din „taxa pentru diplomele boierilor de neam“, in suma de 43.121 de lei si 28 de parale, il angajeaza pe arhitectul peisagist vienez Carl Meyer „sa conserve balta si sa faca din ea un loc delicios“. Dupa abdicarea lui Bibescu, fratele sau, Barbu Stirbei, continua lucrarile pe cheltuiala proprie, supraveghindu-le personal. Atunci s-a sapat helesteul, s-au construit podete, s-a plantat vegetatia, s-au facut banci fara rezematoare si „s-a inchipuit o pestera“.

Artistul peisagist Carl Friedrich Wilhelm Meyer transformase drumul de tara al Banesii intr-o minunata sosea si un parc elegant si care poarta numele generalului Pavel Kiseleff. Din 1844 incep exproprierile celor care aveau case si locuri in zona baltii, iar in 16 iulie 1845 s-a hotarat trecerea baltii si a teritoriilor invecinate in stapanirea Sfatului Orasenesc pentru a putea fi creata o minunata gradina publica. Astfel va lua nastere Cismigiul, datorita vointei domnitorilor Gheorghe Bibescu (1842-1848) si Barbu Stirbey (1848-1853) si talentului arhitectului Carl Friedrich Wilhelm Meyer ajutat de gradinarul Franz Harer.

Cismigiul a fost inaugurat, cu mare pompa, ca o gradina „evropeneasca“ in 1852, dandu-i-se pentru putin timp numele de Gradina Stirbei Voda, dupa cel care a infaptuit-o. Bucurestenii au dat navala sa vada noua gradina, sa asculte muzica „stabului ostirii“ si pe cea a tarafului de lautari. Incet, incet Cismigiul a devenit loc de intalnire pentru intelectuali, pentru protipendada, dar si pentru cei dornici de barfeala si petit, asa cum spunea poetul Alexandru Sihleanu.

In Cismigiu au putut fi ascultati Anton Pann si taraful sau, dar si Strauss, cu „banda sa vieneza“.
Aici se organizau baluri, serbari campenesti si intreceri sportive. Se faceau concursuri de alergari in jurul lacului, unul dintre competitori reusind sa inconjoare balta de 42 de ori intr-un ceas, record care a fost trambitat ca un adevarat maraton. Aici s-au organizat primele meciuri de box in aer liber, mirandu-i pe paznicii mahalagii ca asa oameni seriosi „se bat fara pricina“ si nici nu-si scot macar manusile, ca sunt „asa de scumpe“.

O singura data de la infiintarea Cismigiului i-a fost schimbata destinatia de gradina publica, si anume in timpul ocupatiei germano-bulgare din primul razboi mondial, cand in straturile unde trebuiau sa creasca flori ocupantii au plantat zarzavaturi.

Dupa abdicarea lui Gh. Bibescu in 1848, noul domnitor, Barbu Stirbei, hotaraste sa se sape un helesteu si un canal de legatura cu Dambovita. Cel mai important an pentru transformarea gradinii a fost . Pentru prima data s-a facut imprejmuirea cu uluci, s-au montat o suta de „canapele” (lavite) fara rezematoare, din lemn de stejar si lungi de un stanjen.

Lucrarile de infrumusetare s-au incheiat in 1854, cand s-a facut si inaugurarea oficiala a gradinii Cismigiu. In , o parte a lacului a secat datorita pantofarilor dimprejur ce aruncasera aici resturile de materiale specifice meseriei lor.

La 1857 parcul era vizitat de iubitorii de nou si de aventuri galante, realitate descrisa de N. T. Orasanu: „aici fu o balta mare, un loc umed, mocirlos/salbatec din natura, necurat, nesanatos/insa arta poate multe si ea facu un paradisu/cum la multi din ipokimeni nici ca le trecea prin visu./… Aici vine toata mana, si samestecara impreuna/eleganta, lux, mandrie, maniere si turnura,/vorbe dulci si complimente sbor din fiecare gura./Cate un june c’o grizeta, prin tufisuri ca se pierde”

Theodor Aman citind pe o banca in Cismigiu

„aici fu o balta mare, un loc umed, mocirlos/

salbatec din natura, necurat, nesanatos/

insa arta poate multe si ea facu un paradisu/

cum la multi din ipokimeni nici ca le trecea prin visu/…

Aici vine toata mana, si s amestecara impreuna/

eleganta, lux, mandrie, maniere si turnura,/



vorbe dulci si complimente sbor din fiecare gura./

Cate un june c’o grizeta, prin tufisuri ca se pierde”

Ministerul de Interne (numit pe atunci - din Nauntru) s-a ocupat in mod deosebit de aceasta gradina, dand o serie de dispozitii. Plimbarea pe alei se putea face de la rasarit pana la orele 22, iar in noptile luminoase, pana la miezul noptii. Nimeni nu avea voie sa intre in gradina calare sau cu trasura, la fel intamplandu-se si cu cainii si cu alte dobitoace. Interzis le era accesul si vanzatorilor ambulanti. Se pedepseau si cei ce calcau pe iarba ori rupeau flori. Pana si atmosfera prea zgomotoasa era sanctionata.

Lucrarile de infrumusetare a gradinii au fost terminate in 1854, cand a si fost inaugurata oficial. Lacul, pajistile si straturile de flori, copacii si tufisurile, colinele si platourile, grotele si aleile se imbiau cu gratia lor desavarsita. Si nelipsite erau acordurile muzicilor militare si ale tarafurilor lautaresti.

Canalizarea Dambovitei, in perioada 1880-1884, a oferit municipalitatii prilejul de a reface canalul de scurgere a apei din Cismigiu, de data asta preferandu-se betonul pentru baza fundatiei. Conducta respectiva, numita „Kanalul Cismigiului” a fost mentionata pentru prima oara in „Planul Bucurestiului”, realizat de maiorul Rudolf Artur Borroczyn, in 1852, din porunca domnitorului Barbu Stirbei (1849-1856). Terminarea canalului trebuia sa fie urmata de secarea intregului lac si curatirea namolului depus pe fundul acestuia pana la o adancime de 0,75 m. Namolul rezultat din aceasta activitate se depozita pe malul lacului pentru indreptarea conturului acestuia. Lacul a mai fost curatat in perioada 1862-1864 de salariatii Ministerului Lucrarilor Publice, insa activitatea s-a limitat numai la partea dinspre strada Schitu Magureanu. Abia in 1885, Consiliul Comunal a hotarat sa paveze fundul lacului pentru a-l face salubru si a preveni formarea namolului. Activitatea a fost evaluata la 80.000 lei.


Gradina Cismigiu. Lacul, si restaurantul Monte Carlo

Lacul avea o capacitate de 20.000 m.3 Apa provenea din izvoare, ploi si scurgerile de pe „proprietatile Florescu si Cretulescu”, cantitatea zilnica ajungand la 100 m.c. Apa insuficienta a lacului a determinat Primaria sa monteze patru tasnitori (1869), al caror debit era asigurat de catre Serviciul Apelor. Insa nici aceasta masura nu a acoperit necesarul de apa. Planul realizat de D. P. Sesquieres, sub supravegherea lui G. Cerchez privind canalizarea Dambovitei, ofera detalii si despre Gradina Cismigiu, care avea doua iesiri in Bulevardul Schitu Magureanu, trei in Bulevardul Independentei, patru in Piata Walter Maracineanu si niciuna in strada Stirbei Voda.

Cismigiul a fost si locul reprezentatiilor in aer liber, cu scop cultural si, in special, pentru ajutorarea celor nevoiasi si a celor sinistrati in urma incendiilor si a inundatiilor ce aveau loc in acea vreme destul de frecvent. Doamne din inalta societate, costumate in taranci, vanzatoare si florarese, vindeau in chioscuri special amenajate dulciuri, delicatese, citrice, precum si diverse suveniruri. Mai ales vara, actorii ambulanti romani si straini dadeau in Cismigiu diverse reprezentatii cu taxa de intrare. Astfel, in 1880 este amintit un indraznet acrobat strain, supranumit „Eroul de la Niagara”. In 1889, Leona Dare, o frantuzoaica, a dat o serie de spectacole ridicandu-se la o inaltime destul de mare cu un balon. Dedesubtul balonului se afla un trapez de care ea, tinandu-se cu dintii, executa diferite figuri acrobatice. Veniti din toate partile Capitalei, oamenii se imbulzeau sa vada „minunea”. Tot in timpul verii se faceau si plimbari cu barcile pe lac ori intreceri de inot. Iarna, lacul se transforma intr-un veritabil patinoar unde, mai ales tinerii din lumea buna organizau concursuri de viteza si de fond, dotate cu premii in bani si obiecte.

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea a fost montat la intrarea principala in Cismigiu, vizavi de Primarie, unul dintre primele chioscuri de ziare din Capitala. Si astazi, refacut, chioscul poate fi admirat la intrarea de pe latura din dreapta a gradinii. O atractie deosebita a Cismigiului a fost restaurantul in stil romanesc ridicat de arhitectul Ion Mincu si botezat Monte Carlo. Bombardat in timpul razboiului, restaurantul a fost refacut, pastrandu-i-se numele. Si astazi localul cu terasa amplasata pe malul lacului continua sa atraga clientii dornici de a fi serviti intr-un cadru mirific. Pe alei se gasesc statui: cea a Maicii Samara, a lui George Panu, Monumentul Eroilor francezi, Izvorul Sissi Stefanidi - o mama indurerata de moartea fiicei sale toarna apa cu ulciorul. O alta atractie a gradinii este si Izvorul lui Eminescu, unde si astazi vin oamenii sa ia apa. Primii ghiocei, culorile toamnei, incremenirea iernii si, nu in ultimul rand, soarele verii sclipind ca un diamant in apele lacului ne ademenesc mereu pasii pe aleile nemuritoarei de acum gradini, pentru a o vedea iar si iar, pentru a ne umple aici sufletele de bucurie, de bunatate si de frumusete.

Meyer, chemat sa amenajeze gradina Cismigiu socotise ca va ramane putin timp in Bucuresti. Numai ca soarta a vrut altfel: fermecat de Bucuresti si de societatea care l-a primit cu o deosebita caldura, precum si din pricina noilor contracte pe care domnitorul i le oferea, si-a tot amanat plecarea. Tanarul era vazut adesea in compania logofatului Sutu, a printului Ghica, a printului Bogation, precum si a altor personaje din lumea buna bucuresteana. Era primit cu incantare de familiile Otetelesanu si Cantacuzino. In saloanele pe care le frecventa a cunoscut-o pe Elena Lazarescu, frumoasa fiica a serdarului Manolache Lazarescu, de care s-a si indragostit. Parintii fetei au consimtit la sentimentele celor doi tineri.



Precum Meyer, un alt vienez, Ludwig Angerer, se indragosteste de Bucuresti, ramanand si el sa traiasca alaturi de locuitorii lui. A fost unul dintre primii fotografi ai Bucurestilor si cel mai bun fotograf al Vienei, in 1860 fiindu-i conferit titlul de Furnizor al Curtii Imperiale. Cismigiul a fost unul dintre subiectele sale predilecte.

In 1852, moartea surorii sale, la numai 17 ani, lui Mayer ii provoaca o mare durere. Dupa numai doua saptamani, la 38 de ani, moare si el. A fost ingropat in cimitirul Bisericii Evanghelice, apoi osemintele i-au fost mutate in apropierea Bisericii Mavrogheni, langa gradina Cismigiu, ce i-a fost atat de draga.

De-a lungul timpului si alti peisagisti si botanisti au contribuit cu talentul lor la alte infrumusetari, cum este profesorul de Botanica Hofman care a creat Gradina Botanica, horticultorul elvetian Louis Leyvraz (1863), arhitectul Josepth Hartl cel care a cladit spitalul Brancovenesc si Fr. Rebhuhn.

Avand mana libera din partea lui Gheorghe Bibescu, Meyer foloseste balta transformand-o intr-un lac incantator, cu toate instalatiile de canalizare pentru a fi la nevoie golit si curatat. Toata suprafata lacului este pardosita cu beton, instaland in centru o frumoasa fantana arteziana. Meyer traseaza alei, foloseste fiecare ridicatura de teren pentru ca vederea in ansamblu a parcului sa fie cat mai placuta. Se planteaza peste 30.000 de arbori, speciile fiind indigene, aduse din padurile judetelor Ilfov, Dambovita, Prahova- artari-acer negundo si jugastru-acer campestre, tufan, stejar-quercus robur si quercus cerris, tei-tilia, brazi, frasini, ulmi-ulmus campestris, plopi albi si plopi negri- populus alba, populus nigra, arin -alnus glutinosa, salcie alba, galbena, verde (rachita), carpen-carpinus betulus, alun-corilus avelana, corn-cornus mas, lemn cainesc-ligustrum vulgare, malin- prunus padus, maces- rosa canina, meri salbatici- pirus malus cat si arbori rari: torreaya nucifera, calin, castanul rosu si galben, gyngo biloba, cryptomeria japonica, cephalotaxus drupaceae si multe alte specii decorative. Pentru largirea sortimentului sunt aduse plante de la Jurich din Brasov, Peinther din Viena si Levyras din Bucuresti.

Incantat de lucrarile lui Meyer, noul domn Barbu Stirbey ii prelungeste contractul si astfel in Cismigiu mai sunt realizate grote artificiale, poduri, covoare florale.

Vasele decorative erau facute 'din zinc vopsit imitand marmura' si decorau rondurile si peluzele gradinii. Mayer cere, pentru a completa decorul gradinii,comandarea la Viena a unei statui colosale a 'Dianei cu caprioara', iar pentru alte obiecte de ornament ca poduri, banci, grilaje etc. Cere o deplasare de doua luni la Londra, trecand prin Olanda si la intoarcere prin Sverin-Meklenburg (orasul sau natal).

Dupa moartea lui Mayer in 1861 se adauga chioscuri iar dintr-un raport al gradinarului Hoffman aflam detalii despre lucrarile pentru terminarea 'pesterii'. Din acelasi an se gasesc planurile si devizele unor poduri si ale unui bufet, executate de arh Al. Orascu. Hoffmann  se ocupa cu completarea vegetatiei cu specii mai rare. Sunt adusi de la Viena numerosi arbori: platani- platanus occidentalis, magnolii, liriodendron tulipifera, alun cu floare purpurie, peri, frasini pletosi-fraxinus pendula, meri decorativi-malus floribunda.

Gradina Cismigiu a fost reamenajata, in 1910, de arhitectul F. Rebhun, taindu-se plopii batrani si plantandu-se un rand dublu de tei, vizibili si in prezent. Dormitoarele muncitorilor, situate in nordul parcului, au fost inlocuite cu o gradina de trandafiri, aclimatizandu-se si plantandu-se plante exotice aduse pentru prima data in Romania (lotus, magnolia stelata, prunus triloba, malus floribunda).

Planul initial a fost mereu completat si in anii urmatori alti gradinari vor continua opera peisagistului Mayer. Astfel ca in 1943 in plin razboi s-a dat in folosinta in prezenta primarului, generalul Ion Rascanu si a ministrului Culturii Nationale, I. Petrovici, Rondul Roman sau Rondul Scriitorilor, o oaza intr-o latura a Cismigiului, decorata cu 12 busturi de scriitori. Busturile care compun Rondul Roman sunt:

-Mihai Eminescu (1850-1889) Poetul National, sculptor Ion Jalea

-Alexandru Odobescu (1834-1889) publicist, sciitor, om politic; sculptor Milita Petrascu

-Titu Maiorescu (1840-1917) publicist, critic literar, om politic; sculptor Dimitrie Barlad

-I.L. Caragiale (1866-1912) scriitor, dramaturg, publicist; sculptor Oscar Spaethe

-George Cosbuc (1866-1918) poet, publicist, autor de manuale); sculptor Ioan Gr. Popovici

-St. O. Iosif (1875-1913) poet, publicist; sculptor Cornel Medrea

-Ion Creanga (1837-1889) scriitor, povestitor; sculptor I. Gr. Popovici

-Alexandru Vlahuta (1858-1919) poet, scriitor, povestitor; sculptor Oscar Han

-Duiliu Zamfirescu (1858-1922) poet, romancier, dramaturg; sculptor Alexandru Calinescu

-B. Petriceicu Hasdeu (1838-1907) istoric, scriitor, profesor universitar; sculptor Mihai Onofrei

-Nicolae Balcescu (1819-1852) istoric, om politic; sculptor Constantin Baraschi

-Vasile Alecsandri (1819-1890) poet, scriitor, om politic; sculptor Theodor Burca

Unicitatea Gradinii Cismigiu o regasim in conceptia ai diversitatea materialului dendrologic, aici gasindu-se unele exemplare declarate „arbori ocrotiti”, printre care: Platanus x acerifolia; Picea excelsa inversa (molid rosu); Torreya nucifera - langa Grota; Torreya californica; Cedrus atlantica (pin rosu japonez).
























Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2596
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site