Legile de actiune ale factorilor ecologici

Legile de actiune ale factorilor ecologici

Componentele mediului influenteaza organismele, imprimand o anumita intensitate a proceselor fiziologice (crestere, dezvoltare) si, corelat cu aceasta, reprezentarea speciei in ecosistem. Astfel, mediul, prin constituentii sai, devine un factor, un factor ecologic.

Primele referiri la influenta acestora asupra organismelor dateaza chiar inainte de aparitia ecologiei ca stiinta. Ele sunt rezultatul cercetarilor efectuate de chimistului german Justus von Liebig elemente nutritive asupra productivitatii plantelor. In urma acestora, in 1862 este enuntata legea minimului.

Legea minimului

Productivitatea plantelor (populatiilor) este conditionata de substantele minerale (factorii ecologici) aflate in sol in cantitatea cea mai mica fata de necesitatile plantei (populatiilor). Cresterea proportiei acestui element duce la cresterea productiei, pana cand un alt element ajunge in situatia de minimum relativ

Plecandu-se de la aceasta lege s-au formulat principiile fertilizarii rationale, folosite si astazi, prin folosirea ingrasamintelor minerale.

Desi a fost formulata pentru a descrie o realitate caracteristica functionarii organismelor vegetale, sensul legii poate fi extrapolat (termenii din paranteze) la toti factorii ecologici.

Astfel, dezvoltarea unei populatii - apreciata prin frecventa, abundenta, densitate etc. - va fi influentata, in primul rand, de factorul ecologic care se va situa cel mai departe fata de nevoile speciei respective.

Realizarea unor modele pentru aprecierea reactiilor posibile ale sistemelor ecologice in raport cu eventuale modificari ale configuratiei factorilor ecologici a evidentiat faptul ca modelele bazate pe legea minimului sunt potrivite, cu deosebire, pentru studierea factorilor care reprezinta resurse (materiali), si mai putin pentru factorii conditionali.

O alta extrapolare se poate face luand in considerare si variatia pozitiva a factorului in raport cu nevoile plantei. De exemplu, cresterea concentratiei de elemente nutritive peste nevoile plantei, respectiv pozitia de maximum relativ. Studiile ulterioare, materializate in enuntarea unor noi legi referitoare la modul cum reactioneaza organismele la modificarea intensitatii sau concentratiei factorilor ecologici, justifica aceasta extrapolare. Astfel, in 1909, E.A. Mitscherlich corecteaza, pe baze experimentale, ideea concretizarii liniare a efectului factorilor minimi, elaborand legea actiunii factorilor de crestere.

Legea factorilor de crestere

Cresterea factorilor nutritivi nu se traduce prin sporuri proportionale ale recoltei, ci prin cresteri tot mai mici, pana la maximum posibil in conditiile concrete.

Un pas important, in sensul generalizarii, este facut o data cu enuntarea, in 1911, de catre Shelford a legii tolerantei, recunoscandu-se astfel modul de influenta al fiecarui factor ecologic asupra speciilor.

Legea tolerantei

Fiecare specie prezinta limite de toleranta in raport cu toti factorii ecologici, intre acestea diferentiindu-se domenii de favorabilitate, respectiv carenta, optim ecologic si exces