Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


BIZANTUL SUB MANUIL II SI IOAN VIII

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Imagini ale Spaniei de la Independenta la Republica Frontului Popular
FORMAREA ORDINULUI IEZUIT
Thomas Bilney
Cultura, istorie, comunicare: presa in istoria culturii romanesti
Vladislav al II-lea al Tarii Romanesti
John Twkesbury
Isaac Martin
Armata romana din Dacia
Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana pentru Energia Atomica (CEEA sau Euratom)
Jerome din Praga



BIZANTUL SUB MANUIL II SI IOAN VIII





Dezagregarea imperiului otoman in urma luptei de la Ankara (1402) si a captivitatii (apoi, dupa putin) a mortii lui Bayezis I, a luat sfarsit odata cu terminarea luptelor dintre numerosii sai fii; Isa, Suleiman, Musa si Mehmed. In 1413, Mehmed I ucide pe Musa, care se bucurase de sprijinul lui Mircea cel Batran, Domnul Țarii Rominesti si ramane fara competitori, stapanul netagaduit al imperiului otoman. Totusi, pentru Bizant, domnia lui Mehmed I (1413-1421) a fost o epoca de relativa liniste. In lectia noastra trecuta am vazut cum mai ales in Moreea (Peloponezul de azi), la curtea despotilor bizantini de la Mistra, inflorea o cultura remarcabila prin originalitatea ei.

Odata cu moartea lui Mehmed I si venirea pe tron a fiului sau Murat al II-lea, lucrurile au luat o alta intorsatura. Noul sultan, care se va bucura de o domnie indelungata, de 30 de ani (1421-1451) avea o alta fire si fusese iritat de sprijinul pe care asociatul la tronul din Constantinopol Ioan (viitorul bazileu Ioan al VIII-lea), a dorit sa-l acorde unui rival al lui Murad. Acesta s-a hotarat, deci, sa asedieze Constantinopolul.

In 1422, asadar, ne gasim in fata primului asediu otoman al cetatii imperiale bizantine, pe care-l cunoastem doar partial datorita cronicarului bizantin Ioan Kananos. Asediul, n-a dus, insa, la rezultatul dorit de turci si aceasta din mai multe pricini. In primul rand, armata otomana nu se refacuse complet dupa dezastrul din 1402 si dupa luptele fratricide dintre succesorii lui Bayezid I. In cel de-al doilea rand, zidurile de intarire ale Constantinopolului care dainuisera atatea veacuri, se aflau inca in buna stare iar turcii otomani nu dispuneau inca de puterea de de foc exceptionala a artileriei, de care vor da dovada in viitorul si ultimul asediu din 1453. pietatea populara a pus - si de data aceasta salvarea capitalei pe seama sprijinului sufletesc primit de la populatia care s-a luptat cu eroism si din partea Maicii Domnului, pastrarea de veacuri a Cetatii lui Consstantin. Sfasiati si de neintelegerile launtrice, turcii s-au retras, nu inainte de a ataca alte regiuni ale imperiului. Thesalonicul nu a putut fi inca ocupat (ci 8 ani mai tarziu); in schimb, ostile otomane coboara pana la istrul de Corint, strapungand zidul construit cu putini ani inainte de Manuil al II-lea si pustiesc intinse regiuni din Moreea.

Bizantul, in situatia sa disperata, recurge din nou la calatoriile pentru ajutoare in Apus ale suveranilor. Fiindca Manuel II, batran si bolnav, nu mai putea intreprinde el insusi o asemenea calatorie, il va trimite pe fiul si asociatul sau la tron Ioan al VIII-lea, care vreme de un an zabaveste in Italia (Milano si Venetia) si apoi in Ungaria, la Buda, unde se va intalni si cu imparatul apusean din acea vreme, Sigismund de Luxemburg.

In 1424, dandu-i-se de stire ca tatal sau este grav bolnav, Ioan isi grabeste intoarcerea. Un izvor bizantin (Gh. Sphrantzes) ne pomeneste de drumul sau, din Ungaria spre portul romanesc Chilia de la Marea Neagra, unde-l asteptau cateva corabii bizantine, care l-au si purtat la Constantinopol, unde-l asteptau cateva corabii bizantine, care l-au si purtat la Constantinopol, unde mai putin de un an mai tarziu, tatal sau, Manuel al II-lea, inceteaza din viata, iar el ramane autokrator (singur stapanitor).



Trecerea spre Chilia a lui Ioan al VIII-lea, a dat nastere in prima jumatate a secolului al XVIII-lea la o pioasa povestire, pusa pe seama mitropolitului Gheorghe al III-lea al Moldovei, potrivit careia, la intoarcerea sa spre patrie si anume, in drum spre Chilia, Ioan al VIII-lea ar fi strabatut Moldova, a fost intampinat cu mare pompa cu Alexandru cel Bun, de mitropolitul tarii si de marii dregatori, carora bazileul le-ar fi fagaduit autocefalia bisericii moldovene, care pana atunci ar fi atarnat de scaunul arhiepiscopal de la Ohrida. Se adauga ca aceasta recunoastere a neatarnarii Bisericii moldovene s-ar fi si savarsit putin mai tarziu si ar fi fost intarita prin hrisoave si daruri de icoane, sosite de la Constantinopol.

Legenda, socotita veridica de cativa cercetatori romani deoarece trecerea spre Chilia lui Ioan al VIII-lea nu poate fi pusa la indoiala s-a efectuat in realitate, prin Țara Romaneasca, unde domnea viteazul luptator impotriva turcilor, Dan al II-lea, si nu prin Moldova. Oricum ar sta lucrurile, ramane un fapt zdruncinat trecerea unui imparat bizantin prin-trunul din cele doua principate romanesti de sine statatoare. De altfel, aceasta situatie l-a si indemnat pe imparat sa apuce aceasta cale. Cata vreme Peninsula Balcanica nu fusese cuprinsa de turci, drumul spre Europa Centrala se facea pe acolo, pe uscat, numai ca acum intreg acest tinut fusese inca din ultimii ani ai sec al XIV-lea ocupat de otomani.

Ajuns imparat de sine statator, in 1425, Ioan al VIII-lea nu si-a exercitat efectiv dominatia, decat asupra Constantinopolului. Celelalte putine regiuni, care mai ramasesera in mainile bizantinilor, erau guvernate ca apanaje de fratii sai. Thesalonicul insa, va cadea in 1430, si datorita altui cronicar bizantin, Ioan Anagnostes, cunoastem imprejurimile asediului si cuceririle turcilor a acestui al doilea oras al imperiului. Silniciile turcesti au fost cumplite si s-au exercitat atat impotriva oamenilor cat si a edificiilor (a bisericilor mai ales, transformate in moschei). Singura biserica Df. Dimitrie, a ramas nepangarita.

Occidentalii cum a fost calatorul francez (burgund) Bertrandos de la Broquiere, care mai tarziu a trecut prin Constantinopol si ne-a lasat o descriere a situatiei Capitalei Bizantului mai credeau insa in posibilitatea salvarii imperiului prin unirea crestinilor intre dansii. Cat priveste pe Ioan, acesta a dat dispozitii de intarire a zidurilor de aparare ale orasului. Este ultima incercare a unui imparat bizantin de a-si pune intreaga nadejde in zidurile nebiruite care fusesera ridicate, cu o mie de ani in urma de Teodosie II cel Tanar.

Totusi scaparea statea tot intr-un eventual ajutor din partea apusenilor. Aceasta l-a determinat pe bazileu sa intre in tratative cu papa (Eugeniu al IV-lea), care vor duce la Sinodul de la Ferrara-Florenta, despre care ramane sa vorbim in lectia urmatoare.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 493
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site