Diplomatie secreta si comunicare publica in raporturile Est - Vest

Diplomatie secreta si comunicare publica in raporturile Est - Vest

Instaurarea unui tip aparte de conflict - razoiul rece in relatiile internationale a avut consecinte asupra asupra tuturor domeniilor inclusiv al comunicarii dintre state. Pina la declansarea confruntarii Est-Vest deschiderea ostilitatilor dintre state presupunea inchiderea canalelor oficiale de comunicare, de data aceasta nu s-a mai intimplat asa. Reprezentatele diplomatice ale celor doua superputeri si ale statelor satelite/aliate au continuat sa "functioneze" fara, insa, sa se poata si comunica asa cum s-a intimplat dupa incheierea conflictelor anterioare. In 1952, ambasadorul SUA la Moscova, George Kenan, a comparat izolarea sa, la Ambasada SUA, cu experienta pe care a trait-o la Berlin cind a fost internat ca prizonier in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Din aceasta perspectiva comunicarea internationala indirecta, prin discursuri politice ale sefilor de stat sau inalti functionari cu raspundere in politica externa, capata o importanta deosebita in relatiile dintre hegemonii celor doua blocuri politico-militare ca si intre satelitii lor. Se instituie, in fapt, un tip aparte de comunicare, denumita de unii specialisti ai domeniului drept o"diplomatie a semafoarelor" . Importanta unui asemenea tip de comunicare creste si ca urmare a intrarii in scena a unui alt tip de vector de "transport" la tinta a informatiei si anume televiziunea.[3]

Aceasta presupunea transmiterea unor simboluri si semnale care descifrate, la timp, dadea informatia esntiala in legatura cu adevarta pozitie pe care una sau alta dintre superputeri o adoptau in legatura cu o criza politica sau militara si care, la nivel propagandistic, era condamnata cu vehementa. Astfel au fost demontate crizele politice si militare si cele doua superputeri - SUA si URSS - si acestea au putut sa evite confruntarea directa in primii ani ai razboiului rece.

O prima verificare a acestui tip de comunicare s-a facut in timpul "crizei berlineze"(1948-1949). In momentul in care Marea Britanie, SUA si Franta au hotarit sa creeze un guvern german separat si o moneda pentru partea vestica de ocupatie gestionata de ele, Uniunea Sovietica a reactionat oprind caile terestre de acces dinspre zona de ocupatie controlata de puterile occidentale spre Berlin. S-a creat un moment de mare tensiune internationala care risca sa duca la o confruntare directa intre fostii aliati . Acest moment a fost exploatat la maxim de propaganda oficiala de la Moscova incit opinia publica internationala a crezut ca lumea se afla in pragul unui nou razboi de data asta intre fostii aliati.

A intrat in functiune arta semnalelor si comunicarea indirecta pe principiul "artei semafoarelor". Stalin a acordat, ziaristului american Smith Kingsbury, un interviu in care preciza printre altele: " in cazul in care guvernele puterilor occidentale ar fi de fost de acord cu aminarea stabilirii unui stat german separat pina la convocarea unei sesiuni a Consiliului ministrilor de externe ai celor trei mari puteri, URSS ar fi fost in masura sa anuleze restrictiile anuntate" . Acesta a fost punctul de pornire care a dus la o comunicare reala prin intermediul funtionarilor din politica externa a celor doua superputeri. Contactul initial a fost stabilit intre Philip Jessup, loctiitorul reprezentantului american la ONU si reprezentantul sovietic in Consiliu, Iacob Malik. Aceasta intilnire a avut loc ca din intimplare, la inisiativa lui Jessup, care il astepta pa colegul sau sovietic in rezidentele provizorii ale statelor membre la Natiunile Unite, din Lake Succes. Dupa un schimb de cuvinte de circumstanta reprezentantul SUA s-a interesat daca lipsa unei mentiuni cu privire la problema reformei valutare in interviul lui I.V. Stalin avea o semnificatie anume. Malik i-a raspuns ca omisiunea nu fusese accidentala , si ca era vorba de o problema de mare importanta, care ar putea fi descutata la reuniunea viitoare a ministrilor de externe . Aceasta conferinta a avut loc la Paris(23 mai 1949) si a fost punctul de plecare pentru normalizarea accesului spre Berlinul de Vest.

Un alt exemplu al comunicarii de tip "arta semafoarelor" a fost cel al negocierilor legate de incetarea conflictului din Coreea. La jumatatea anului 1952 se crease un anume echilibru de forte pe teatrul de operatiuni militare iar guvernul american intuia ca nu mai este posibila o solutie militara avantajoasa. In aceste conditii Departamentul de stat il insarcineaza pe George Kenan, bun cunoscator al realitatilor sovietice, sa-l contacteze pe Iacob Malik. Cei doi diplomati se intilnesc in zilele de 1 si 5 iunie 1951. Kenan afla ca URSS este interesata de solutionarea conflictului dar ca nefiind parte a acestuia nu are motive de a participa, prin delegati anume la intilnirile celor doua parti.

Aceasta luare de pozitie sovietica a fost primita cu mult interes de americani , si in consecinta comandantul fortelor americane din Coreea, generalul Ridgway, a luat initiativa de a face un apel, prin radio, partilor chineza si nord coreana, de a se aseza la masa negocierilor. Problema coreana si-a gasit astfel o rezolvare care a convenit atit sovieticilor cit si americanilor in raport de interesele pe care aceste doua mari puteri le aveau in zona. Experienta comunicarii in probleme delicate ale mediului international, cum a fost cea din Coreea, si care a condus la o solutie acceptabila prin arta semafoarelor a aratat liderilor de la Kremlin si Washington ca dincolo de comunicarea prin propaganda este nevoie de o comunicare directa.

A aparut ideea conferintelor la nivel inalt, care fusese lansata de fostul premier britanic W Churchill inca din 1953 dar in conditiile razboiului rece nu s-a putut realiza. Au fost necesare alte mesaje date si de o pare si de alta pentru a se ajunge la Conferinta de la Geneva cind liderii marilor puteri se aflau din nou in comunicare directa, asa cum nu se mai intimplase de la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial. Asa cum subliniaza analistii politici si istoricii sedintele plenare s-au caracterizat prin comunicare cu exces de protocol si formalism si uneori intr-o atmosfera stinjenitoare. Contactele informale prilejuite de diferite coctailuri si dineruri care urmau sesiunilor plenare, au facut posibil ca procesul de negocieri sa continue mai liber si cu mesaj nevirusat ideologic.

Cazuri asemanatoare de comunicare prin arta semafoarelor s-au produs intre Moscova si Washington si cu prilejul altor doua crize: criza ungara din 1956 si criza rachetelor cubaneze din 1962. De remarcat faptul ca acest tip de comunicare nu era prezent decit intre superputeri, satelitii Moscovei si intr-o oarecare masura si aliatii SUA nu erau antrenati in nici un fel. Asa au fost posibile erorile de perceptie aparute la satelitii Moscovei in legatura cu descifrarea mesajelor din razboiul imagologic pe care cele doua superputeri il purtau. Explicatiile sint multiple dar doua ni se par relevante. In primul rind mesajele cu care URSS si SUA se bombardau reciproc nu erau destinate satelitilor. Interpretarea cuvintelor cheie cum au fost cele legate de liberalizarea regimului sovietic dupa disparitia lui Stalin ca si operatia de revigorare a "democratiei" din Uniunea Sovietica de catre noi conducatori sovietici aveau alt inteles pentru liderii de la Budapesta sau de la Belgrad. Au crezut ca sint reale si ca vor determina schimbari in fizionomia si structurile politice si economice ale regimurilor comuniste din tarile satelite Moscovei. Avind aceasta perceptie eronata rezultata din interpretarea mesajelor din razboiul imagologic purtat de Kremlin cu Casa Alba liderii comunisti maghiari chiar au trecut la adoptarea unor masuri de reala democratizare a regimului. Din aceasta perspectiva se poate considera ca au dreptate acei analisti care considera ca "Evenimentele din 1956 nu au fost, insa, provocate de catre autoritatile de la Washington, ci de catre guvernul de la Moscova, unde Nikita Hrusciov isi consolida statutul de succesor al lui Stalin" .

Analiza "filmului" evenimentelor derulate in URSS si Ungaria ne confirma ipotezele de lucru. La Congresul XX al PCUS, Hrusciov a dezvaluit, intr-un raport secret, numeroase acte de coruptie a fostului dictator sovietic si a promis o relaxare a relatiilor cu acele tari socialiste care au fost ostracizate de Stalin si liberalizare a regimului comunist. Conducerea comunista de la Budapesta a hotarit sa treaca la "liberalizarea" regimului comunist, neintelegind sensul semnaleleor pe care N.Hrusciov le-a transmis odata cu acel raport. Revolta a fost alimentata si de "comunicarea" pe care Administratia americana a facut-o prin postul de radio Europa Libera, cind s-a luat hotarirea de a transmite textul cuvintarii liderului sovietic . Tineretul a iesit in strada si a cerut ca liderul comunist indepartat de la putere de catre fidelii lui Stalin sa fie numit prim-ministru. Evenimentele au degenerat in revolta anticomunista. Europa Libera a transmis si a facut publice toate evenimentele din Capitala Ungariei. Unii dintre angajatii postului,dizidenti unguri au facut aluzii la un posibil ajutor occidental in arme si chiar trupe. Solicitarea de ajutor a venit si din interiorul Ungariei de la insurgenti. Pentru Moscova era o problema. A intervenit comunicarea dintre cele doua superputeri prin arta semafoarelor. Presedintele american a declarat in cadrul unui discurs printre altele ca pentru SUA, Ungaria "era la fel de inaccesibila ca si Tibetul"

Erorile de interpretare a evenimentelor care s-au derulat in URSS dupa moartea lui Stalin in aprecierile liderilor comunisti chinezi au determinat schimbari esentiale in procesul de comunicare intre partidele comuniste si guvernele din cele doua tari. Discursul nu mai are acuratete. Nu conteaza schimbul de idei si opinii ce creionarea in "mintea" cititorului a imaginii pe care doreste sa o transmita. Analizind acest tip de comunicare       Chen Jian ajunge lsa concluzia ca "In its criticism of Moscow's 'big-power chauvinism' and the Soviet leader Nikita Khrushchev's de-Stalinization effort, Maoist discourse was dominated by metaphors, myths, and symbols crucial to the promotion of Mao's continuous revolution, which also caused Beijing's deepening discord with Moscow. All of these developments served as the prelude to the great Sino-Soviet polemic debate in the 1960s, eventually leading to each of the Communist giants to regard the other as a 'traitor' to true Marxism-Leninism."[13]

Un caz special din istoria razboiului rece in care arta semnalelor a condus liderii superputerilor la o comunicare directa pentru a se evita o catastrofa nucleara a fost criza rachetelor instalate de sovietici in Cuba. Perceputa ca o actiune de netolerat pentru securitatea SUA Administratia a reactionat foarte dur la adresa Moscovei amenintind cu represalii militare. Canalele de comunicare neoficiale paralele cu discursul public si peste comunicarea mass media au fost cele care au stopat cursul periculos al evenimentelor . Astfel au fost purtate negocieri secrete si neoficiale, pe de o parte, intre diplomatul sovietic Alexandru Fomin si ziaristul american John Scali care lucra pentru Departamentul de stat, iar pe de alta intre ambasadorul sovietic la Washington, Anatoli Dobrinin si fratele presedintelui american Robert Kennedy . Intr-o discutie pe care Dobrinin a avut-o cu R. Kennedy acesta afirma ca are mandat din partea lui Hrusciov sa arate in mod clar care sint interesele sovietice in aceasta parte de lume si cum intelege sa le apere . Lucrurile nu numai ca au evoluat spre detensionarea situatiei internationale dar s-a luat hotarirea ca intre cele doua capitale Moscova si Washington sa existe o "legatura"directa ceea ce in istorie a trecut drept "telefonul rosu".

Acest tip de comunicare a fost specific doar marilor puteri si nu se regaseste ca regula in relatiile dintre o mare putere si un stat satelit al URSS. De multe ori comunicarea purta amprenta presiunii pe care marea putere o exercita in tara respectiva sau reflecta nivelul de confruntare din ecuatia bipolara. Intr-un document al Departamentului de Stat se sublinia ca: "Problemele actuale cu privire la relatiile Statelor Unite cu Romania nu pot fi rezolvate() in afara contextului mai larg al relatiilor noastre cu URSS, cu sfera est-europeana a dominatiei sovietice si cu statele Europei de Vest" "Istoria relatiilor bilaterale romano-americane, in primii ani ai Razboiului rece, este si istoria iritarii cu buna stiinta a autoritatilor de la Bucuresti de catre diplomatia Washingtonului"

Comunicarea dintre Bucuresti si Washington a fost bruiata, pe de o parte, de grila ideologica de interpretare a realitatilor politice din mediul international iar pe de alta de incapacitatea de a sesiza comunicarea dintre superputeri prin coduri si arta a semafoarelor. Din aceste motive unii reprezentanti ai diplomatiei romane, prezenti in SUA, se plingeau autoritatilor din tara ca nu mai inteleg care este adevarata linie a politicii externe americane in ceea ce priveste relatiile cu URSS si cu Estul. La intervale foarte scurte de timp oficiali ai Departamentului de Stat utilizau cuvinte foarte dure la adresa Uniunii Sovietice, pentru ca imediat presedintele Truman sa afirme ca SUA nu vor renunta la discutiile cu URSS in scopul unei reconculieri, in numele ideii ca "aceste doua mari popoare nu se poate sa nu se inteleaga pe viitor"

Deorece la Bucuresti nu puteau fi descifrate mesajele comunicarii de tip arta semafoarelor practicata de diplomatia celor doua superputeri comunicarea diplomatica indirecta se incadra in paradigma conflictuala. Concludent in acest sens este mesajul transmis la Washington de seful diplomatiei comuniste, Ana Pauker cu prilejul rostirii unui discurs de Ziua Femeii. Aceasta dupa ce condamna politica imperialista ale SUA afirma: "fac pregatiri de razboi impotriva URSS si a tarilor de democratie populara . Adjunctul ministrului de externe, Grigore Preoteasa, ataca in termeni duri Aministratia SUA afirmind, in aceeasi nota cu seful sau, "ca imperialismul american si englez reinvie fascismul si militarismul german, rascoleste poftele de cotropire numai vremelnic adormite ale burgheziei"

Analiza discursurilor oficiale ale liderilor de la Bucuresti, a scrisorilor de protest pe care guvernul roman le-a adresat la unor foruri internationale, prin care se apara de unele comentarii negative lansate de diplomatia americana cu privire la modul cum se respectau drepturile cetatenesti si politice in Romania arata ca mesajele erau specifice unei comunicari de criza si conflict. Nu doar discursurile liderilor P.M.R. ci si tonul presei romane era unul excesiv de dur, care sugera un razboi iminent, intre Est si Vest mai ales dupa infiintarea N.A.T.O. Epitetele folosite in mesajul comunicarii indirecte cu Administratia SUA aveau o incarcatura negativa considerabila si transmiteau cititorului o stare de alerta generala, care s-ar fi regasit doar in cazul unor iminente pregatiri de razboi.

Criza rachetelor cubaneze a aratat ca diplomatia semafoarelor isi consumase resursele si a continua un astfel de tip de comunicare devenea periculos pentru insasi existensa ca actor al celor doua superputeri. Tehnologia si mai ales cresterea rolului arsenalului atomic in doctrina fiecarei din partile adverse faceau ca orice eroare de interpretare a intentiilor in ecuatia ofensiva/defensia sa duca la holocaust nuclear. Apare nevoia unei comunicari directe si oportune dintre superputeri. Asa s-a nascut celebrul "fir rosu" ce legau cele doua capitale-Moscova si Washington-ul. Acest tip de comunicare nu numai ca a salvat Planeta de la distrugere dar a condus si la detensionarea relatiilor internationale. De mentionat faptul ca nu a disparut in totalitate arta semafoarelor. Acest dialog dintre superputeri a continuat prin unele forme specifice ale propagandei prin care isi transmiteau reciproc cresterile/descresterile in planul inarmarii si a puterii militare de care fiecare dispunea la un moment dat. Fiecare dintre parti anuntau prin media de care dispuneau ce armamente au mai introdus in arsenal si de cite ori poate sa-si distruga adversarul. Relevant in acest sens sint imaginile de la paradele militare organizate de liderii de la Kremlin cu diferite prilejuri. Acest proces de comunicare a condus la ceea ce specialistii au numiot dilema de securitate ce a caracterizatrelatiile Est-Vest in timpul razboiului rece

Detensionarea relatiilor Est-Vest in deceniile urmatoare crizei rachetelor ca si inceputul unei politici de distansare a Romaniei fata de Moscova au determinat schimbari importante in comunicarea Washington - Bucuresti. Discursul lui Nicolae Ceausescu(21 august 1968) prin care a condamnat interventia URSS si a altor state socialiste in Cehoslovacia pentru a stopa reformele din aceasta tara a avut un ecou deosebit in lumea libera . In anul urmator vizita lui Richard Nixon (august) si a presedintelui francez Charles de Gaulle au marit si mai mult aura de disident al presedintelui roman in fata democratiilor occidentale ceea ce a condus la o comunicare directa si mai pragmatica intre Bucuresti si capitalele principaleleor state democratice.

Interersant este de remarcat faptul ca desi intre cele doua superputeri s-a inaugurat un canal de comunicare special a carui menire era de a nu se produce erori de perceptie in ceea ce priveste politica de securitate diplomatia dintre Moscova si Washington nu a cunoscut schimbari de esenta. Complexitatea vietii internationale, aparitia unor crize si conflicte cu impact global cum au fost cele din Orientul mijlociu determina cancelariile celor doua superputeri sa foloseasca si canale de comunicare prin terti specific starii de razboi. Actorul A in conflict de interese si ideologice cu actorul B au blocate canalele de comunicare prin care sa ajunga la o negociere/inbformare bazata pe incredere si deschidere reciproca. Evenimentele internationale ii obliga la o asemenea comunicare dar fie din orgoliu fie sub impactul propagandei nu pot sa depaseasca "barierele" de comunicare. Referindu-se la un asemenea blocaj generat printre altele si de razboiul propagandistic practicat pe scara larga intre Beijing si Moscova George Macovescu relateaza ceea ce i-a spus Mao:" De ce sa ne unim? Se intreaba Mao. Nu se poate. Noi am fost jigniti, etichetati, declarati dogmatici, militaristi, dictatori. Eu sunt un dictator un dogmatic!() Cind a fost aici tovarasul Bodnaras, i-am spuzs ca putem astepta zece mii de ani pentru a ne uni. Apoi am redus o mie de ani. Ceva mai tirziu, am mai redus o mie, dar mi-am dat seama ca am redus prea mult. Nu mai reduc nimic. Opt mii de ani". Aceste bariere vor fi depasite cu ajutorul unui alt actor C care are credibilitate atit la A cit si la B.

Diplomatia Bucurestiului isi va construi o imagine de "mare putere dipolmatica" asigurind canalele de comunicare intre sovietici si chinezi, intre arabi si evrei sau intre sovietici si americani. Un asemenea tip de comunicare gasim in memoriile fostului ministru de externe George Macovescu. In jurnalul sau povesteste cum din insarcinarea lui N. Ceausescu dupa ce acesta a avut o intrevedere cu presedintele egiptean Anwar El Sadat a plecat la Washington pentru a transmite un mesaj americanilor din partea egiptenilor.

Pe masura ce la Moscova se schimba raportul dintre comunistii conservatori dogmatici si cei reformatorii si dialogul Est-Vest intra in tiparele normalitatii la Bucuresti comunicarea cu marile democratii revine la caracteristica anilor de inceput al razboiului rece. Reformele lui Gorbaciov si adoptarea de catre acesta a unui stil de comunicare direct si sincer cu Statele Unite care a dus la rezolvarea unor probleme de maxima importanta din viata internationala care au fost ocolite decenii de-a rindul tocmai datorita comunicarii in paradigma ideologica intre cele doua sisteme politice mondiale, au determinat la Bucuresti adoptarea unui tip de comunicare de criza si conflict omnidirectional. Situatie ce va continua pina la caderea regimului de dictatura a familiei Ceausescu.

Propaganda a fost un alt tip de comunicare care a fost utilizat de ambele blocuri politico-militare cu mai mult sau mai putin succes. Comunicarea prin aceasta forma urmarea redesenarea hartilor mentale ale propriilor cetateni pentru ca acestia sa "vada" realitatea prin tiparele ideologiei. Dintre nenumaratele exemple care ar putea ilustra acest aspect ne oprim la modul cum corespondentul postului de radio Moscova, Iakov Victorov, a relatat din Washington tragica moarte a presedintelui John Kennedy si a modului cum presa americana a relatat pe de o parte doborirea de catre aviatia israeliana a avionului KAL 007 apartinind companiei Arab civilian jetliner , in februarie 1973 si a doboririi de catre sovietici a avionului de pasageri apartinind Korean Air Lines in septembrie 1983. In primul caz se constata ca desi, in esenta, personalitatea presedintelui era corect redata, faptele relatate in acord cu informatiile ce erau pe piata presei libere dar interpretarea lor era facuta prin grila ideologiei comuniste: lupta dintre fortele raului intruchipate de imperialismul american/occidental si fortele binelui intruchipate de progresistul regim sovietic/URSS. "Sa ne intrebam - relata jurnalistul de la Radio Moscova - Cine a profitat de pe urma asasinarii lui Kennedy? Raspunsul este clar. Avem de-a face cu o organizatie criminala subventionata de fortele intunecate ale reactiunii. Campionii razboiului rece acei oameni salbatici si chiar bolnavi care au vazut ca actiunile presedintelui Kennedy, aprobate de intrgul popor american, duceau la relaxarea relatiilor internationale"

In cel de-al doilea caz observam ca, desi in esenta fapele erau aceleasi,       doborirea de catre fortele militare a unor aparte de zbor apartinind companiilor civile de transport aerian, interpretarea fapelor este diferita datorita faptului ca intr-un caz Vinovatul era un stat prieten iar in celalalt adversar al S.U.A. Doborirea avionului coreean de pasageri este vazuta de presa americana si interpretata corect, ca " un act de barbarie singular prin barbaria sa in comportamentul statelor in mediul international. Intreaga poveste nu nu va fi cunoscuta niciodata, dar este cit se poate de clar ca sovieticii au decis in mod deliberat sa doboare un avion neinarmat deoarece a intrat in spatiul lor aerian neinteresindu-i faptul ca aceasta decizie va cost vieti nevinovate. Au murit 269 de oameni printre care si congresmenul Larry McDonald." Doborirea avionului arab de pasageri este presentata ca un accident tragic si regretabil datorat lipsei de precizie a dreptului international in ceea ce priveste tipul de reactie a statului cind un avion ii survoleaza teritoriul fara permisiune. Media a reluat pe larg opiniile expertilor in drept international din principalele Universitati americane. Profesorul Louis Sohn de la Universitate Harvard remarca in unul din cotidienele americane: "Pe de o parte o tara are dreptul sa-si protejeze interesele. Pe de alta parte scopul ar trebui sa tina seama de a nu pune in pericol viata. Marea problema este faptul. Ce a determinat pilotul sa refuze a se supune avertizarilor primite ?" Un alt punct de vedere reluat de media a fost a profesorului Andreas Lowenfeld. Oficialii israelieni isi mentin punctul de vedere potrivit caruia pilotul francez al Companiei Libiene a refuzat sa indeplineasca ordinul de aterizare dupa ce a survolat instalatiile militare israeliene dispuse de-a lungul Canalului de Suez. Asa ca avioanele de vinatoare israeliene au deschis focul asupra avionului de pasageri. Sursele egiptene afirma ca pilotul s-a ratacit din cauza unei furtuni si a intrat in zona interzisa. Pilotul avionului de pasageri a crezut ca avioanele militare erau MIG-uri egiptene. "In asemenea situatii - conchidea profesorul Lowenfeld-te ghidezi dupa principiul legal potrivit caruia o natiune (Israelul aici) trbuie sa-si exercite dreptul de a se proteja cu folosirea unui minim de forta"

Prima confruntare propagandistica purtata intre Est si Vest pe timpul unui conflict/crize major in relatiile internationale, s-a derulat pe timpul razboiului din Coreea. Statele Unite ca principal actor din lumea libera in acest conflict a utilizat cam aceleasi tehnici si metode folosite si in cel de-al doilea razboi mondial. Propaganda comunista nu a fost nici modificata esential fata de strategia folosita de sovietici impotriva nazismului . Comunicarea se adresa opiniei publice si viza legitimitatea si scopul razboiului. Fiecare din parti se straduiau sa convinga lumea internasionala de justetea luptei pe care o duce si sa ponegreasca partea adversa.

Conflictul din Vietnam va aduce va fi si un salt in ceea ce priveste comunicarea in situatii de criza si conflict. Razboiul purtat in jungla vietnameza sau in aer cu forte conventionale a fost dublat de aprige confruntari psihologice intre militarii aflati in conflict pe teatrul de operatiuni dar si de dueluri propagandistice rezervate politicienilor in arena internationala. Asistam la o separare in ceea ce priveste comunicarea intre beligeranti prin care se urmarea inselarea, manipularea si dezinformarea reciproca si comunicarea intre statul beligerant si opinia publica internationala care devine instrument preponderent politic

Tot in aceasta perioada apare si o alta forma a comunicarii adoptate de sistemele militare ale beligerantilor - relatiile publice(PR). Desi obiectivele stabilite de catre fortele americane specializate in razboiul informational au fost multiple si cu programe concrete se apreciaza ca doar actiunea intitulata Vino acasa a fost un succes . Acesta era destinat insurgentilor comunisti. Prin forme persuasive de comunicare acestora li se promiteau un statut onorabil si confortabil de prizonier de razboi pina la terminarea conflictului cind putea deveni cetatean liber al Republicii Vietnam.

Comunicarea pentru a insela adversarul si al dezinforma a fost folosita in Vietnam prin actiunea cu numele de cod Humidor . Forte speciale americane rapeau pescarii dintr-un anume sat si ii transportau rapid pe o insula unde li se prezenta o falsa formatiune de rezistenta numita The Sacred Sword, of the Patriots League/Sabia sfinta a Ligii Patriotice. Dupa un timp acestia erau eliberati si dusi acasa pentru a relata cele vazute autoritatilor si celorlalti locuitori. Aceasta urmarea crearea de tinte false si deruta in rindurile rezistensei comuniste. Eficienta propagandei si ale altor forme de comunicare specifice razboiului modern de catre SUA nu a fost atit de ridicata in raport cu obiectivele propuse. In primul rind mesajul n-a avut forta persuasiva necesara "stergerii" din mintea nord-vietnamezului a imaginii de invadator sadita de propaganda comunista. Codurile si simbolurile specifice culturii asiatice au fost prea putin prezente in mesajul elaborat de "emitatorul" american pentru "receptorul" nord-vietnamez, astfel ca eficienta comunicarii a fost inca din start pusa sub semnul indoielii. Propaganda de la om la om folosita de liderii comunisti a fost in multe cazuri mai eficienta deoarece era facuta in interiorul matricei culturale si nu erau prezente barierele culturale ca in cazul americanilor.

De remarcat faptul ca specialistii militari in comunicare si actiuni psihologice au analizat si cercetat atit succesele cit si esecurile produse de minuirea necorespunzatoare a acestor arme, incarcate cu imagini, simboluri, cuvinte si care nu ucid . Rezultatele au fost evidente in confruntarea la scara larga dintre comunism si democratie in perioada de sfirsit a razboiului rece. Sovieticii au folosit toate formele de propaganda de la cea alba, cenusie pina la cea neagra. Un exemplu de actiune de succes desfasursata de KGB a fost cea din Indonezia din 1964 si a avut ca obiectiv eliminarea influientei SUA din aceasta tara. Folosindu-se de agenti ai servicilor secrete cehoslovace KGB-ul a desfasurat, in toamna anului 1964, o actiune de intoxicare a presedintelui Sukarno prin care acesta a fost convins, cu documente "apartinind" CIA, ca SUA urmareste asasinarea sa si invadarea tarii. Dupa ce a vazut documentele americane "strict secrete" presedintele indonezian si-a facut public sentimentul antiamerican.[36]

In plan psihologic, confruntarea Est-Vest a fost decisa de modul cum competitorii au inteles impactul pe care il au asupra oamenilor imaginile, informatia, cultura, ideologia si muzica, tot ceea ce tine de un nou mod de viata. Castigul/pierderea in aceste noi forme de confruntare nonclasica nu se putea evalua cu masurile clasice, in numarul de pierderi pe campul de lupta, sau in distrugerile pe care le provoci adversarului, ci in influenta pe care acestea o au in schimbarea modului de a gandi al oamenilor, a modului lor de a percepe lumea in care traiesc

In aceasta confruntare Moscova si satelitii ei au propagat inlaturarea exploatarii de clasa, eliberarea nationala pentru tarile in curs de dezvoltare. In opozitie, SUA si aliatii lor au propagat ideile democratiei pluraliste si au recurs la forta de atractie a muzicii rock, a filmului western si a modei blue-jeans. In aceasta confruntare, rock-ul si blue-jeans-ii au avut o forta de penetrare si de erodare a sistemului socialist mai mare decat apelurile la lupta de clasa ale Moscovei. Claude Karnoouh nu exagereaza prea mult cand afirma ca socialismul "s-a prabusit sub presiunea imaginilor supermagazinelor si a serialelor de televiziune americane. La urma-urmei, Lenin a fost invins de alianta lui Mc Donald's cu Coca Cola, a lui Yves Saint Laurent cu Mercedes

Liderii comunisti, pana la Mihail Gorbaciov, formati in dogmele ideologiei comuniste de tip stalinist, n-au fost capabili sa depaseasca limbajul de lemn al unei propagande invechite de tip secol al XIX-lea si n-au inteles rolul informatiei, puterea mijloacelor mass-media in modelarea constiintelor. Jean Heffer considedra ca acest fapt tine de esenta regimului politic comunist de a conserva pe perioade lungi aceiasi lideri, care avanseaza in varsta si pierd capacitatea de a intelege evolutia societatii si prin urmare de a o renova.

Nu acelasi lucru s-a intamplat in Occident. Iata de exemplu, la inceputul presedintiei, R.Reagan l-a sprijinit pe F.Marcos in Filipine. Insa pe masura ce transmisiunile TV continuau, si americanii au vazut cum demonstranti pasnici si simpatici din clasa mijlocie erau atacati de batausii lui Marcos, pozitia lui Reagan a inceput sa se schimbe. Crainicul de televiziune de la Washington Post scria: "nu da bine sa fii aliat cu piticul asta rau de la televizor. Liderii comunisti din Estul Europei n-ar fi inteles acest lucru pentru ca erau convinsi de un fapt: cenzura dura si controlul absolut al mass-media si mai ales al televiziunii este suficient pentru a-ti impune vointa. Alvin Toffler este de parere ca "Daca Ceausescu ar fi studiat rolul noului sistem mass-media global, de exemplu, in rasturnarea lui Ferdinand Marcos in Filipine, ar fi stiut ca detinerea controlului mass-media interne nu mai e de ajuns pentru a tine poporul in ignoranta, evenimentele politice interne sunt jucate tot mai mult pe o scena globala (.). Ceausescu n-a reusit sa inteleaga revolutia mondiala a mijloacelor de informare, platind cu viata, in ziua de Craciun, 1989

Analizele de imagine in confruntarea Est-Vest din timpul razboiului rece, mai ales pentru perioada sa de final arata ca a castigat cel ce a dominat fluxurile comunicatiilor si a reusit sa impuna valorile, aspiratiile si propria imagine in opinia publica. Or, dupa cum apreciaza reputatii analisti ai problemei, "intaietatea SUA in lume in acest domeniu este indiscutabila. Leadershipul american se afirma si in ceea ce priveste stapanirea retelelor, fabricarea si vanzarea de echipamente, conceptia si productia de media. Conceptul de Free flow of Information a dat mai mult ca oricand un avantaj sistemului american, fiind capabil sa faca cunoscute temele sale dominante oriunde in lumea libera".

Sovieticii n-aveau nici o sansa de a contracara ofensiva imagologica deoarece traficul lor in imperiul undelor hertiene nu era decat de 0,3% din cel al Intelsat-ului. Prin urmare, filmele si foiletoanele produse in SUA au invadat ecranele mari si mici din lumea intreaga, difuzand modelul culturii si civilizatiei americane. "Niciodata american way of life n-a avut o forta mai mare de penetrare"

Pe de alta parte, este vorba despre lipsa de modernitate a mai tuturor produselor din fostul sistem socialist. Nimeni nu pune la indoiala performantele produselor militare sovietice. Dar cetateanul obisnuit intra in contact nemijlocit cu produsele civile. Pentru ca este vorba despre o confruntare intre doua sisteme, consideram ca modernitatea produselor obisnuite a contat enorm in verdictul cetateanului din lagarul socialist. Modernitatea automobilului occidental, a televizorului, a pantofului daca vreti, rezumau totul si aveau o forta de convingere, pe care nu trebuia sa o mai releve nimeni. Pe fondul unui nivel de trai modest - expresia directa a ineficientei sistemului - bombardamentul noilor produse din Occident a putut avea o influenta decisiva. Asa s-a produs desprinderea lenta dar inevitabila a cetateanului de sistemul in care, poate candva, crezuse. Odata ce desprinderea a avut loc, implozia si prabusirea nu mai erau decat o problema de timp.

Presa, radioul, televiziunea, muzica usoara au avut un rol major in remodelarea convingerilor politice ale ascultatorilor din Europa Centrala si de Sud-Est ca si din URSS. Inca din 30 martie 1948, SUA au elaborat pentru Consiliul National de Securitate un document - N.S.C./7 - de importanta geopolitica si geostrategica, prin care erau formulate obiectivele si metodele de confruntare cu lumea comunista. Printre acestea, un loc important il detinea intensificarea programelor anti-comuniste la radio. Ulterior, acest document a fost completat printr-un altul, elaborat in aprilie 1950 - N.S.C./68 - care a schitat imaginea Americii in cruciada impotriva comunismului. Cei care au elaborat N.S.C./68 credeau ca "Doar prin afirmarea practica, pe plan international si pe plan intern, a valorilor noastre esentiale putem sa ne pastram integritatea, si in acesta consta prezentarea reala a planurilor Kremlinului". Astfel, doctrina parintilor fondatori ai Americii, potrivit careia natiunea lor era un for al libertatii pentru intreaga omenire, a impregnat filosofia americana a razboiului rece.Sovieticii n-au inteles importanta cruciala pe care o au mijloacele de informare in masa in redesenarea atlasului mental al cetatenilor si prin urmare n-au acordat atentia cuvenita luptei pentru stapanirea spatiului informational. Presa din Uniunea Sovietica si tarile-satelit era o presa de propaganda prin excelenta, extinsa la scara de imperiu sau stat, in serviciul liderilor de partid. Ea trebuia sa exprime adevarul oficial si grilele sale de interpretare, adica singura versiune a ceea ce este Adevarat, Frumos, Bun. Abia catre sfarsitul razboiului rece liderii de la Kremlin au inteles acest lucru, dar era deja prea tarziu. Iata ce afirma Mihail Gorbaciov la o instruire a diplomatilor, in luna mai 1986: "Lupta pentru cucerirea opiniei publice este la fel de obligatorie pentru diplomati ca si tinuta de negociere. Au fost pana acum cazuri de reactie nesanatoasa a unor ambasadori, atunci cand reprezentanti ai unora dintre organizatiile noastre speciale, membri ai delegatiilor noastre erau dispusi sa participe la polemici, la dezbateri, in timp ce ambasadorii voiau sa le limiteze participarea". Gorbaciov a sesizat ca "inevitabilitatea razboiului intre blocuri, victoria comunismului, democratia populara superioara celei capitaliste" erau clisee epuizate inca din anii '50-'60; pana si N. Hrusciov le-a inlocuit cu ideea coexistentei pasnice si a incercat sa modernizeze propaganda prin reactivarea societatii civile. Societatea a inceput sa se relaxeze si, odata cu relaxarea din URSS, a inceput procesul si in alte tari. Trezite din amorteala de decenii, "structurile profunde ale poporului au inceput sa se miste" si sa ceara mai mult decat o simpla reformare a sistemului.Se poate aprecia ca in timpul razboiului rece comunicarea internationala a jucat rol important in fiecare din momenetele cheie ale evolutiei raporturilor Est Vest.