Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Fascismul in stat

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Viata cultural-artistica - Dacia
Patrick Hamilton
Dacia in perioada interbelica
STRUCTURA SI ACTIVITATEA SERVICIILOR DE INFORMATII ROMANESTI (1914 – 1916)
Armata romana din Dacia
PERSONALITATEA LUI EUGEN CRISTESCU
Imparatul Domitian si problema dacica
Regele Decebal
INSTITUTIONALIZAREA SERVICIILOR SECRETE SI IMPLICATIILE DE ORDIN POLITIC
Dacia si Imperiul in secolul al IV-lea

Fascismul in stat

In cercurile conservatoare se asteapta cu interes sosirea tinerilor deputati fascisti, dintre care multi n-au implint treizeci de ani.



Grupul fascist se va abtine sa participe la sedinta in care se va pronunta discursul tronului. Este un scandal extraordinar. Cesare de Vecchi, fascist si monarhist convins, protesteaza, si Mussolini trebuie sa admita ca el dovedeste „vederi personale, care nu trebuie si nu pot sa angajeze nici totalitatea fascismului italian, nici chiar pe neodeputatii fascisti”.

El da inapoi si, de fapt, este singurul deputat care nu asista la sedinta solemna din 11 iunie.

De altfel, la 23 iuni, Giolitti demisioneaza si la 4 iulie ii succede Bonomi. Bonomi, fost ministru de razboi, asupra caruia apasa atatea acuzatii de filofascism, a fost ales de Mantova, pe o lista a blocului national, pe care figurau si fascistii si avand ca emblema o facsie.

De catva timp, in Italia iau fiinta grupuri hotarate, Arditi del Popolo, care, renuntand la cuvantul de ordine al lui Turati :”Fiti buni, fiti sfinti, fiti lasi”, intind curse squadrelor fasciste. In aceste grupuri nu este nimic clar: unul dintre cei doi sefi ai lor va trece la fascism, iar celalalt va fi mai tarziu (1926) calificat drept agent provocator, dar ei reprezinta totusi o forta: la 6 iulie defileaza la Roma inarmati cu bate si cu pumnale. Cand actioneaza, ei scutura apatia si descurajarea taranilor sau a muncitorilor. Insusi Mussolini simte nevoia de a se apara din vreme impotriva acestei primejdii, si evenimentele din Sarzana. In sfarsitul lunii iulie, ii confirma necesitatea de a manevra.

Orasul Sarzana, dominat de castelul lui, strans intre metereze din secolul al XV-lea, rezista squarelor din Carrara si Florenta. S-a constituit un grup de aparare, alcatuit din oameni cu convingeri diferite, de la anarhisti la republicani, si, sub presiunea lui, carabinierii au arestat o squadra de fascisti.

Intamplarea starneste mare valva, toata Italia vorbeste despre ea, caci este prima oara cand o ciocnire sangeroasa ii opune pe fascisti fortelor ordinii.

La 23 iulie, Camera discuta, in Montecitorio, tulburarile care au avut loc.

La 3 august, sub inalta autoritate a presedintelui Camerei, De Nicola, e semnat un pact de pacificare intre socialisti si fascisti. Partidul socialist declara, in pact, ca nu are nimic comun cu Arditi del Popolo. Confederatia Generala a Muncitorilor se alatura acestei declaratii prin semnatura lui Baldesi.

La 16 august, 544 de fascii din Emilia si Romagna se aduna la Bologna,orasul lui Grandi. Ele nu recunosc pactul de pacificare. Apar pancarde: „Pentru Mussolini, tradatorul, lovituri si iarasi lovituri! Cine a tradat va fi tradat!”

Senzatie: In ziua de 17, Mussolini demisioneaza din Comisia executiva a miscarii: „Nu eu sunt acela care pleaca, ci ceilalti ma constrang sa plec”.

Cu toate acestea, in ziua de 19, Comitetul central al fasciilor respinge demisia lui Mussolini, si el accepta sa asiste la sedintele Comisiei executive. Criza nu s-a terminat, Mussolini a simtit insa batand vantul singuratatii si, la sfarsitul acela de august, se vede in situatia sa se orienteze repede din nou.

Din acest moment, Mussolini nu mai urmareste altceva decat sa arunce asupra squadrelor haina comoda a unei denumiri politice, si, incepand din 7 septembrie, deputatii fascisti, convocati de el la Milano, propun transformarea miscarii in partid politic. Mussolini vede in acest fapt un triplu avantaj: va putea lua iar in mana miscarea, va dispune astfel, pentru el insusi, de un instrument sigur de actiune politica, si , in sfarsit, acest partid va fi in stare sa devina ceea ce squadrele nu sunt: un partid de masa.

Incepand din 12 septembrie, 3 000 de fascisti organizeaza un mars asupra Ravennei: sunt „coloanele de foc”, care se indreapta spre oras in frunte cu Grandi, Balbo, Arpinati. Se comemoreaza a 600-a aniversare a mortii lui Dante. La 25 septembrie, la Mola di Bari sosesc in piata, pe de miezul noptii, doua trasuri. In timpul zilei, deputatul socialist Giuseppe de Vagno a tinut o adunare. Din umbra arcadelor, un agent informator inainteaza spre trasuri: „E aici!” – le spune el celor ce sosesc. Acestia bat la usa unei case scunde. De Vagno apare: se aud trei impuscaturi, apoi zgomotul unei grenade, apoi tropotul cailor.

Fara indoiala, asasinarea deputatului pune capat acordului. De altfel, denuntarea lui s-a facut in mod oficial. Marchizul Compagni telegrafiaza presedintelui Consiliului ca squadrele lui isi reiau liberatatea de actiune. Guvernul, la randul lui, elaboreaza linistit, in ziua de 27, un decret-lege foarte sever pentru detinatorii de arme.

La 10 octombrie, Mussolini formuleaza, in mod clar scopurile partidului care trebuie sa inlocuiasca miscarea fascista: „Pentru a canaliza si a strange un manunchi de tinere energii in jurul unei remarcabile energii individuale, care sa se poata servi de el ca o masa de manevra pentru propiile sale scopuri, concepute in armonie cu adevaratul interes al Italiei”.

Congresul miscarii urmeaza sa se deschida la Roma la 7 noiembrie.

Acesta a ales de la inceput tema capabila sa realizeze umanitatea congresistilor. Ei au venit, din toata Italia, in mare numar la Roma.

Sosirea acestor tineri agresivi este insotita de tulburari.



Seara zilei de 8 este penibila. Greva generala paralizeaza orasul.

Congresul hotaraste sa se considere asediat in Augusteo, si in ziua de 9 noiembrie 1921, la ora 23, intr-o atmosfera apasatoare si imbacsita, ia nastere Partidul national fascist (P.N.F.). Mussolini, dupa ce a declarat in mod teatral: „Vreau sa dispar din noua organizatie, caci trebuie sa va vindecati de mine si sa mergeti singuri”, e la conducerea partidului, impreuna cu altii, printre care si Grandi; Michele Bianchi devine secretarul general al partidului.

Discursul-program rostit de Mussolini a accentuat aspectul „liberal” al miscarii: „In domeniul economic, noi suntem liberaliVoi restitui caile ferate si telegraful companiilor particulare”Si facand aluzie la trecutul lui, in rasetele congresistilor, a adaugat: „Nu este vorba sa intram in socialism, ci sa iesim din el”.

E ovationat, purtat in triumf, primeste flori. Mussolini este acum, intr-adevar, seful acestui nou partid, care, la 15 noiembrie, renunta oficial la pactul de pacificare, isi pastreaza squadrele armate.

Bonomi inceaca sa reactioneze, dar trecutul lui il leaga de fascism. Pentru a obtine eliberarea fascistilor inchisi la Florenta, fascia orasului se declara gata sa dezvaluie numele „ functionarilor lui Bonomi” care, in timpul expeditiilor fasciste, au dat un sprijin neconditionat, furnizand arme, informatii si indemnand la incendii si crime. Cand se anunta ca Bonomi are intentia sa dezvaluie sqaudrele, P.N.F. lanseaza urmatorul apel: „Catre toatele sectiile partidului! Catre toate squadrele de lupta ! Circula zvonul unei noi ofensive impotriva fascismului. Incepand din 15 decembrie, toti membrii sectiilor vor face parte din squadrele de lupta”.

In curand militarizarea partidului este totala: sqadrele devin militie, o adevarata armata. „Principii” sunt cei care actioneaza in randurile militiei, „triarii” alcatuind rezerva. Aceasta militie este impartita in centurii, cohorte, legiuni. „Avangardistii” sunt tineri de la 10 la 15 ani, „balillii” (copii pana la 9 ani), „grupurile feminine” ajung sa faca din P.N.F. un stat paralel, alcatuind o armata gata de razboi.

Intr-adevar, guvernul Bonomi se clatina.

La 2 februarie, Bonomi si-a dat demisia: doar popularii lui don Sturzo l-au sustinut. Imediat cercurile politice se indreapta spre batranul magician: Giolitti.

Aceasta reaparitie constanta a marelui om de stat dinainte de 1914 demonstreaza ea singura cat este de descumpanita clasa conducatoare italiana si incapacitatea ei de a rezolva criza. Giolitti accepta, dar Sturzo opune vetoul sau: Giolitti este omul nominalizarii titlurilor, reticent la discutiile cu Vaticanul si, pe deasupra, compromis prin colaborarea cu fascismului.

Cu Giolitti la putere, cel putin aparentele ar fi deosebite. Intre timp, Bonomi, caruia nu i se gaseste succesor, este invitat de rege sa se prezinte in fata Camerei.

In ziua de 17 februarie, Bonomi este rasturnat cu 295 de voturi contra 107; criza incepe, dar vetoul mussolinian impotriva oricarui guvern antifascist, aceasta provocare, pe care nici un om politic „constitutional” nu indrazneste s-o infrunte, dovedeste ca criza este totodata primul semn al agoniei regimului.

In aparenta, criza este totusi repede rezolvata. Au revenit aceleasi nume: Giolitti, Orlando, De Nicola, dar Sturzo isi mentine votul. In cele din urma este acceptat Luigi Facta ca cel mai mic rau posibil.

La 3 martie, cand Facta n-a obtinut decat votul de incredere, Fiume este din nou agitat: cu ajutorul carabinierilor si al fascistilor din oras, deputatul fascist Giunta ia cu asalt palatul guvernamental. Se proclama din nou anexiunea orasului liber la Italia. Guvernul Facta accepta ca orasul sa fie incredintat Comandamentului militar italian.

La 1 mai se decreteaza greva generala, „bufoneria aceasta socialista”, - scrie Mussolini, dar fascistii se aduna la Bologna, la Rovigo. Incidentele, mortii sunt numerosi. La Ferrara, fascistii lui Balbo ocupa orasul, proclama greva generala ca sa atribuie concesiunea lucrarilor publice sindicatelor fasciste. La 19 mai, o adunare asemanatoare are loc la Rovigo.

Ultima dintre aceste moblizari este ocuparea Bolognei. La 1 iunie, autoritatile militare restabilesc linistea, si guvernul trateaza imediat cu Italo Balbo.

Guvernul a capitulat din nou: prefectul Mori este transferat la Bari. Mussolini nu poate, fireste, decat sa-si mareasca pretentiile. El scrie: „Nu mai incape indoiala ca fascismul si statul sunt destinate, poate intr-un timp relativ scurt, sa se identifice. In ce mod insa? Cumva intr-un mod legal?”.

La inceputul lunii iulie 1922, actiunile sqadrelor se inmultesc.

La 18 iulie, o motiune a popularilor, la care, se raliaza socialistii, il condamna pe Facta. Dar surpriza vine din partea lui Mussolini. El declara ca grupul lui va vota motiunea impotriva lui Facta, incercare cam naiva de a disimula semnificatia antifascista a crizei.




Reapar toate opozitiile, toate antipatiile personale, toate sectarismele. Orlando, intrebat daca ar accepta sa formeze guvernul, renunta.

In timpul acesta, ofensiva fascista s-a declansat din nou: la Magenta, la Ravenna, unde palatul Byron, sediul cooperativelor, este asediat.

La Roma, politicienii consultati in vederea formarii guvernului se succed in zadar. La 29 iulie, Turati, liderul social-democrat, accepta sa se duca la rege sa sprijine un guvern Bonomi.

Deodata se afla ca „Alianta muncii”, care la 20 februarie inglobeaza principalele sindicate, a hotarat o greva generala, incepand cu 31 iulie, la miezul noptii. Pe de alta parte, regele primeste de la trei prefecti vestea ca fascistii pregatesc o noua lovitura de stat. Trebuie actionat repede.

Declansarea grevei inlesneste identificarea statului cu fascismul. Mai mult inca, infruntarea se produce intre un fascism in plina putere si mase slabe, crunt lovite timp de doi ani, afectate de somaj si dezorientate de miscarea aceasta neasteptata, care pare conceputa special pentru a sustine tratativele parlamentare ale lui Turati.

Actiunea, pornita prost, nu poate decat sa esueze. Pretutindeni fascistii incep lupta si o continua dupa ce „Alianta muncii” a cerut, la 2 august, reluarea lucrului. Luptele dureaza cinci zile, si toata populatia participa la aparare. Ordinul este: „Sa rezistam sau sa murim pe loc”

Greva a insemna un „Caporetto al miscarii muncitoresti”, sudand fortele ordinii cu un fascism, a carui victorie apare din ce in ce mai clar unor italieni ca solutie a crizei politice si sociale a tarii. Si asta cu atat mai mult cu cat presa continua sa prezinte fascismul ca o „reactie sanatoasa de aparare si de salubritate politica impotriva anarhistilor distrugatori”.

In timpul acestor actiuni,Mussolini a ramas la Roma, retinut de incurcaturile lui amoroase si poate si din prudenta.

La Milano, oamenii lui, imbatati de victorie, isi inmultesc proiectele. Finzi, omul de incredere al lui Mussolini, il anunta, la inceputul lunii august, pe Luigi Albertini despre iminenta unei lovituri de stat. Camera va fi dizolvata prin forta, apoi va fi instalat un directorat de D’Annunzio, Mussolini, Nitti si marii industriasi, Giovani Agnelli si Alberto Pirelli.

Circula zvonuri despre legaturi stabilite intre fascisti si ofiteri superiori, printre care se numara si ducele d’Aosta.

Italia a intrat in perioada intrigilor, a comploturilor care tes in cenusia semisecretelor, caci aproape totul este deja sfaramat sau cucerit, corupt sau dizolvat, favorabil sau indiferent.

Totusi, in mod formal, guvernul pe care fascismul l-a golit de putere, ramane pe loc, asediat din toate partile, resemnandu-se adeseori, gata la toate compromisurile, dar continuand sa functioneze: la 9 august,Facta, omul care continua sa se bucure de „incredere”, obtine 247 de voturi fata de 121 contra. In Camera, Mussolini nu-i din punct de vedere decat seful unui grup de 35 de deputati, care fac parte din opozitie.

Adevarul e ca in aceasta luna august chestiunea e deja depasita, caci de la comisarul de politie pana la capitanul garzii regale, de la prefect pana la Riccio, ministrul lucrarilor publice, fascismul este deja prezent in toate angrenajele statului, de la cel mai umil pana la cel mai important.

Din acest moment, chestiunea care se pune nu e decat a sti cum va deveni fascismul stat. La 13 august, Mussolini se afla la Milano si prezideaza Consiliul national al P.N.F. Credincios tacticii lui, el inainteaza un pion pe fiecare dintre cele doua table de sah: parlamentara si insurectionala. Consiliul cere dizolvarea Camerei si anularea alegerilor, dar in acelasi timp examineaza situatia militara a fascismului si creeaza un comandament suprem, alcatuit din trei persoane, cu scopul executarii oricarei actiuni militare necesare.

Este primul jalon al Marsului asupra Romei.

Dar Mussolini este de o prudenta felina, straduindu-se sa indeparteze obstacolele inainte de a actiona. La 14 august afla ca la Cargnacco, D’Annunzio a fost grav ranit, cazand din balconul sau.

Mai ramane Sturzo. Cu toate presiunile Vaticanului, preotul slab si zambitor se mentine pe pozitiile sale antifasciste.

Ofiterii raman credinciosi regelui, si in ochii lor fascismul nu poate, nu trebui sa mearga impotriva Coroanei. Ei sprijina fascismul ca miscare nationala si antisocialista, dar, daca va fi cazul, ei vor apara monarhia impotriva lui.

Luna august 1922 se termina. La 28 august, in urma hotararii guvernului, municipalitatea din Milano este dizolvata.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 622
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site