Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


JOCUL PE MAI MULTE TABLOURI

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic




JOCUL PE MAI MULTE TABLOURI





Colaborarea intre SSI si Abwehr a fost reconfirmata oficial si prin urmare autorizata, incepand cu data de 7 septembrie 1940, cu ocazia intrevederii de la Bucuresti intre generalul Ion Antonescu, conducatorul statului roman, si amiralul Wilhelm Frantz Canaris, seful Serviciului de informatii al armatei germane.

Aceasta colaborare era normala, atata timp cat noul regim politic al Romaniei intelegea sa-si fundamenteze politica externa prin alianta cu Germania. Colaborarea informativa intre SSI si Abwehr a functionat cu rezultate bune, dar in momentul in care s-a produs marea cotitura a Frontului de Est, iar romanii au inceput sa fie criticati de germani ca nu si-au aparat corect sansele in batalia de la Stalingrad si Cotul Donului, s-au luat masuri contrainformative de ambele parti. Germanii, in afara de Abwehr si-au facut simtita prezenta pe frontul secret din Romania, cu numeroase alte structuri informative; Eugen Cristescu vorbeste de 11 servicii germane, din care doar 3 erau autorizate de statul roman. SSI si-a creat in structura sa Agentura I — integrata Sectiei II Contrainformatii —, al carui sef era lt.col. Traian Borcescu, pentru a-i supraveghea pe germanii care desfasurau actiuni informative pe teritoriul Romaniei neautorizate de statul roman.

Mai trebuie mentionat ca masurile contrainformative fata de germani nu au fost totusi de conjunctura ori izolate, ci — asa cum atesta fara dubii documentele de arhiva — au constituit un adevarat program pe care Eugen Cristescu l-a pus in aplicare evident cu aprobarea lui Ion Antonescu. „Teoria mea — spunea Eugen Cristescu — era ca guvernul a luat aceasta linie cu nem­tii, dar tara nu trebuie sa se inece, trebuie lasata o rezerva nationala, care sa continue statul mai departe . Si adauga: „La un moment dat, vazand ca germanii fac o actiune subversiva foarte puternica, Antonescu mi-a spus: Fa un serviciu special pe aceasta latura. Eu am gandit si am hotarat ca serviciul acesta trebuie sa apara ca un serviciu independent. Daca simt germanii ceva, sa spunem ca l-au facut evreii si democratii si l-am insarcinat pe Soreanu , care a facut acest serviciu cu o serie de gazetari evrei din Bucuresti si din Ardeal, intre care Munteanu, si cu o serie de tineri national-taranisti ardeleni, oameni care au adunat o serie intreaga de date, urmareau pe sasi, aveau legatura cu ei si mi-au adunat un material foarte serios si important in aceasta directie“. De asemenea, Soreanu avea stranse legaturi si cu dr. Filderman, seful comunitatilor evreiesti din Romania.

Deci, jocul dublu a fost impus de „inalte ratiuni de stat . Romania era un stat mic, iar interesele sale nationale trebuiau aparate si in situatia in care alianta cu Germania se prabusea. Vom explica in cele ce urmeaza riscurile foarte mari la care s-a expus SSI-ul pentru a realiza jocul pe mai multe tablouri.

Reteaua „inginer Popovici–Rica Georgescu“ si impacientarea germanilor. In luna iulie 1941, Abwehr-ul a primit, din Istanbul, o informatie potrivit careia proprietarul restaurantului Taxim, Misu Iorgulescu, urma sa vina la Bucuresti, aducand si 20 000 lire sterline, bani destinati agentilor englezi din Romania. Abwehr-ul a transmis aceasta informatie SSI-ului conform conventiei de colaborare. Germanii nu aveau dreptul sa desfasoare actiuni de retinere pe teritoriul Romaniei. Prin urmare, Misu Iorgulescu a fost asteptat pe aeroportul Baneasa de agenti SSI, care l-au retinut si transportat direct la sediul Sectiei Juridice. Perchezitia amanuntita asupra bagajelor nu a dus la descoperirea vreunei sume de bani. La ancheta informativa a declarat ca el cunoaste mai multi englezi din Istanbul care ii viziteaza restaurantul, numindu-i si pe fratii de Chastelain. Aprofundandu-se cercetarea informativa, Misu Iorgulescu a oferit indicii suficiente care au condus la descoperirea retelei de spionaj „inginer Popovici-Rica Georgescu”. Ea fusese organizata de Gardyne de Chastelain, care timp de 14 ani indeplinise functia de director comercial al Societatii petrolifere „Unirea”. Chastelain i-l recomandase in mod special pe Valeriu (Rica) Georgescu lui Popovici. Reteaua informativa mai cuprindea pe maistrul Balan, specialist in radio-transmisiuni, plus alte 10 persoane care indeplineau oficiul de informatori si curieri. Inginerul Popovici primise 80 000 000, iar Rica Georgescu 18 000 000 lei. La perchezitia domiciliara s-au mai gasit 56 000 000.

Rica Georgescu era ginerele lui Sever Bocu, seful organizatiei national-taraniste din Banat. De altfel, era in relatii foarte apropiate cu Iuliu Maniu, care il cunostea si pe Chastelain si stia despre organizarea grupei (retelei) informative. La ancheta, primul a cedat inginerul Popovici care a avut si nesansa sa ii moara un frate pe front. Scopul marturisit al organizatiei a fost de a mentine legatura intre englezi si Maniu. In plus, Rica Georgescu „cauta sa speculeze problema revendicarii Ardealului de Nord”. El afirma ca o buna parte din cei 18 000 000 lei pe care i-a luat personal de la organizatie au fost intrebuintati pentru propaganda in Ardealul de Nord si ca de acest lucru ar fi stiut si doctorul Nicolae Lupu si Ion Mihalache, alti doi fruntasi de seama ai PNA. Numai ca, Eugen Cristescu mentiona, intr-una din declaratiile sale pe aceasta tema, ca cei doi oameni politici — Lupu si Mihalache —, fiind intrebati de maresalul Ion Antonescu, daca stiu ceva, au raspuns ca nici nu-l cunosteau pe Rica Georgescu si nici nu aveau cunostinta de faptele sale.

Pus intr-o astfel de situatie delicata, seful SSI, Eugen Cristescu, a actionat cu prudenta. El ne spune textual: „Constatand astfel manoperile si diversiunile incercate de Rica Georgescu, pe baza aprobarii maresalului Antonescu, am luat masuri ca declaratiile lui Rica Georgescu, care urmau a figura in dosarul cercetarilor si al procesului, sa fie inlocuite cu declaratii care sa trateze numai latura pur juridica, iar declaratiile cu corelatiuni politice au constituit un dosar special, ce a fost predat maresalului Antonescu. Aceasta operatiune mai urmarea si scopul ca germanii sa nu afle acest lucru sau cel putin sa nu aibe dovezi ca sa motiveze un proces diplomatic pe tema legaturilor oamenilor politici romani cu Aliatii, chit ca aveau banuieli in acest sens

Pana la urma, procesul nu s-a mai judecat — in ciuda presiunilor facute de germani — datorita interventiei lui Iuliu Maniu, care a amenintat ca va depune ca martor. De altfel, Rica Georgescu a beneficiat de un asemenea regim de detentie incat avea la un moment dat o garsoniera in care locuia cu sotia si un servitor. Rica Georgescu a facut parte din primul guvern instaurat la 24 august 1944, dupa arestarea maresalului Ion Antonescu, iar in 1947 a plecat impreuna cu sotia sa in Statele Unite.

Din a doua jumatate a anului 1942 au aparut si primele semnale despre neincrederea cu care incepea sa fie privit Eugen Cristescu de catre germani. Un raport al Agenturii I, din 30 noiembrie 1942, mentiona: „In cercurile apropiate atasatului de presa german a inceput sa circule zvonul ca dl director general, Eugen Cristescu, va fi schimbat de la conducerea SSI deoarece urmareste activitatea germanilor si in mod intentionat neglijeaza urmarirea activitatii agentilor anglo-saxoni care misuna in Capitala, facand spionaj pe o scara intinsa si lansand tot felul de zvonuri menite sa produca panica si racirea relatiilor germano-romane. In acelasi timp se afirma ca Serviciul condus de dl director general Eugen Cristescu nu vrea sa urmareasca atent actiunea evreilor care au devenit foarte obraznici si tendentiosi, bazandu-se pe unele succese fara importanta ale statelor democratice”. Iar la 29 aprilie 1943, aceeasi Agentura I din Sectia Contrain­formatii a SSI revenea cu un alt raport pe aceasta tema: „Toti acestia, era vorba despre o serie de persoane identificate ca transmitand informatii germanilor despre Eugen Cristescu — n.n., fac afirmatii ca dl Eugen Cristescu a inceput sa joace pe doua tablouri si in acelasi timp n-are destula autoritate spre a pune la punct, sau nu vrea acest lucru, elementele anglofile din cadrul SSI. Unul dintre cei invinovatiti ca are o activitate alaturi de anglofili, pe care se sprijina, este dl lt.-col. Traian Borcescu

Trebuie mentionat ca astfel de informatii pe care le detineau germanii despre seful SSI erau cat se poate de exacte. Eugen Cristescu depasise faza supravegherii si izolarii agenturii germane din Romania, cat si pe cea a protejarii opozitiei politice si asigura prin canalele Serviciului sau, legaturile si ale opozitiei si ale lui Ion Antonescu cu Aliatii.

Contactele informative cu americanii. Un prim contact, atestat documentar, intre SSI si serviciile secrete americane, a fost stabilit de Eugen Cristescu in primavara anului 1943. Nu este foarte clar din initiativa carei parti s-a realizat respectiva intalnire. Stim doar ca ea a fost mijlocita de George Littman, un vechi prieten si informator al lui Eugen Cristescu, fost inainte de razboi antreprenor al Cazinoului din Sinaia. In acel moment era membru al misiunii engleze din Turcia. La cererea partii americane, mesagerul a fost Gheorghe Cristescu, fratele lui Eugen Cristescu, trimis sub acoperire de curier diplomatic. La intoarcere, acesta a intocmit un raport, datat 10 martie 1943 si pastrat sub forma de manuscris intre hartiile personale ale lui Eugen Cristescu. De regula, astfel de documente nu se pastreaza. Ele se distrug imediat ce beneficiarul a luat la cunostinta informatiile si datele transmise. Documentul are o valoare istorica deosebita, fapt pentru care nu poate fi inteles daca nu este reprodus in intregime. Iata textul:

„Intreband persoanele cu care am luat contact la Istanbul de ce s-a insistat ca legatura sa se faca printr-un intim al lui Eugen Cristescu, ruda, frate, mi s-a raspuns:

— Pentru ca am gasit ca aceasta este cea mai directa si buna legatura; pentru ca in afara de latura oficiala, comunicarile aveau si o parte ce-l priveau direct si personal pe Eugen Cristescu. Noi americanii cunoastem mai precis si apreciem mai exact decat altii si chiar decat voi rolul important ca factor de ordine al lui Eugen Cristescu in viata statului roman. Stim si avem bune informatii ca Germania va cere Romaniei sacrificii cu mult mai grele decat cele facute pana acum, sarcini de nesuportat, pe care maresalul Antonescu nu le va putea accepta si satisface. Germanii envisajeaza o asemenea situatie si in consecinta pregatesc terenul pentru orice eventualitate. Avem informatii ca s-au inteles cu Horia Sima, impunandu-i o totala supunere in cazul cand eventual il vor aduce la conducerea statului roman, in fruntea unui regim legionar. In acea ipoteza, maresalului i se va aranja o disparitie cu ajutorul teroristilor ocrotiti atat in Germania, cat si in tara. O formula similara, dar mai simpla, se va utiliza si pentru vicepresedinte. Horia Sima a cerut ca Eugen Cristescu sa-i fie predat lui, fie ca s-ar afla in tara, fie ca ar fi in Germania, deoarece are cu el o crancena rafuiala. Pe de alta parte, organele speciale sovietice (NKVD-ul si Kominternul) socotesc pe Eugen Cristescu ca pe inamicul nr. 1 al comunismului in Romania. Aceste organe socotesc ca bolsevizarea Romaniei nu s-a putut efectua gratie in mare parte darzei lupte a lui Eugen Cristescu, atat ca director al Sigurantei in trecut, cat si ca sef al SSI-ului roman, acum. Considerand ca evenimentele s-ar putea precipita, am inteles a-l avertiza pe Eugen Cristescu de aceste lucruri pe calea cea mai directa si sigura ce am gasit: dumneata.



— Nu inteleg aceasta ingrijorare pentru soarta unor adversari — am obiectat.

— Noi, americanii — mi s-a raspuns —, intelegem a trece peste baricadele in domeniul informativ. Desi pe baricade opuse, am socotit totusi a face acest avertisment spre a nu fi surprinsi de evenimente. Noi prevedem ca Romania va trece poate prin perioade de crize generale. Crize pasagere. Vedem pentru atunci in Eugen Cristescu unul din factorii chibzuiti si cu tact, care ar intelege mai bine ca orice alt om de stat roman situatia tarii sale (a dat dovada si in Comisia romano-bulgara). Oare de ce Germania n-a intervenit in favoarea altui factor informativ, desi in acel timp politica romana era situata pe baricada opusa? Noi, americanii, consideram ca dezvoltarea democratiilor are la baza ordinea sociala, iar ordinea sociala are la baza cunoasterea cat mai profunda a realitatilor, adica informatia. Iata explicatia intrevederii si a canalului ales, a incheiat convorbitorul meu.

Din cele discutate, am tras in general urmatoarele concluzii: a) Serviciul de informatii american nu doreste dezordini in Romania; b) nu ar dori deocamdata, cel putin, amestecul si al Intelligence Service-ului englez. Deci, divergentele intre Serviciul de informatii american si cel englez; c) se situeaza pe baricada opusa tendintelor serviciilor speciale sovietice. Pentru aceasta si alte considerente, doreste a mentine legatura cu Romania prin organele SSI, intr-un cadru cat mai restrans, cu garantia celei mai desavarsite discretiuni. G[heorghe] C[ristescu]

Documentul acesta ne arata limpede preocuparea fiecaruia dintre serviciile secrete aliate de a-si asigura o pozitie cat mai buna in Europa Centrala, de Est si Sud-Est, pentru perioada ce avea sa urmeze dupa terminarea razboiului. Deosebit de interesant este si faptul ca americanii il apreciau pe seful SSI — Eugen Cristescu — punandu-si in el mari sperante pentru viitorul democratic al Romaniei.

Un alt document extrem de interesant ce atesta contactele dintre autoritatile romanesti si cele ale SUA, mijlocite prin intermediul SSI, provine din Arhivele Federatiei Ruse, respectiv, „Mapa speciala” a lui Stalin. Este vorba despre marturia unui prizonier militar roman, colonelul Ion Popescu, din SSI, achetat de societici. Colonelul roman marturiseste ca la recomandarea lui Eugen Cristescu, la inceputul lunii noiembrie 1943, a fost primit intr-o audienta secreta la Mihai Antonescu, vicepresedintele Consiliului de Ministri si ministru de Externe al Romaniei, care l-a insarcinat cu o misiune confidentiala la Madrid. Acolo, ofiterul roman trebuia sa intre in contact cu ambasadorul SUA din capitala Spaniei pentru a afla punctul de vedere al guvernului american fata de situatia foarte grea a Romaniei si solitiile posibile „ca tara noastra sa iasa onorabil” din acest impas datorat pierderilor de pe frontul de Est.

La jumatatea lunii noiembrie 1943, colonelul Ion Popescu, din SSI, s-a intalnit la Madrid cu ambasadorul SUA, de la care a primit un mesaj forte clar si concis „Statele Unite ale Americii au hotarat sa acorde acest ajutor, atat in interesul Romaniei, cat si      in al ei, al Americii, in aceasta parte a Europei”. Pe baza informatiilor de care dispunea ambasadorul, guvernul SUA considera ca rezistenta Romaniei pe frontul de Est nu mai putea dura mult, in sensul ca „nu mai tarziu de primavara anului 1944, razboiul va ajunge la granitele Romaniei”. Ca urmare, SUA dorea ca sa se „evite purtarea razboiului pe teritoriul Romaniei si, indeosebi, sa inlature ocupatia ei militara de catre armatele ruse” [sovietice-n.n.]. In ceea ce priveste viitoarele granite ale Romaniei in rasarit, ambasadorul era de parere ca „America poate granta hotarele din 1941, sperand sa obtina din partea URSS acordul pentru cedarea in folosul Romaniei a Basarabiei si Bucovinei”. In vederea realizarii acestui scop, guvernul SUA solicita „ca Romania sa se hotarasca repede sa inceapa negocieri cu Aliatii (deocamdada cu reprezentantii SUA)”. Din cele spuse de ambasadorul american, colonelul Ion Popescu a inteles ca „America este interesata ca Romania sa nu intre in sfera de influenta a URSS si ca rezolvarea la timp de catre Romania a problemei – in maniera dorita de SUA – va ajuta la atingerea scopurilor urmarite de America in aceasta parte a Europei. Temporizarea sau opozitia Romaniai dauneaza intereselor SUA, care coincid neconditionat cu cele ale Romaniei”.

Pentru a fi convingator, ambasadorul american i-a aratat ofiterului roman o scrisoare din partea presedintelui SUA, Franklin Delano Roosevelt, din care a si tradus un fragment ce sugera ca „Presedintele SUA recomanda ambasadorului sa depuna toate eforturile pentru ca autoritatile Romaniei sa inteleaga la timp importanta acestui demers pentru viitoarea situatie internationala, in care SUA vor ca Romania sa ocupe o pozitie favorabila”.

In situatia in care guvernul roman se hotara sa intreprinda o astfel de actiune, urma ca un general roman, „cu sprijinul reprezentantilor americani, cu toate precautiile necesare si evitand supravegherea de catre agentii germani” sa se deplaseze prin Turcia la statul major al generalului Eisenhower (aflat atunci in Sicilia), unde urma sa dezbata problemele preliminare de ordin militar, „in vederea colaborarii Aliatilor cu trupele romane, in scopul izgonirii nemtilor din Romania”.

Desigur ca pentru realizarea unui asemenea obiectiv, extrem de important si de valoare strategica, era nevoie de o interventie a trupelor anglo-americane in Balcani pentru a ajunge in Romania inaintea trupelor Armatei Rosii. In legatura cu aceasta problema, in momentul cand colonelul Ion Popescu i-a spus interlocutorului sau ca in Romania ar exista pareri portivit carora o interventie anglo-americana nu se poate produce intrucat „URSS considera Balcanii ca sfera ei de influenta, si in consecinta urma sa decida singura asupra tuturor problemelor din aceasta parte a Europei”, a primit urmatorul raspuns „Desantul trupelor americane va avea loc la momentul oportun si in conformitate cu planurile stabilite. Sub acest aspect, Romania nu trebuie sa aiba motive de ingrijorare”. Dupa catre stim, desantul Aliatilor anglo-americani nu a avut loc, iar scurgerea de informatii fusese in realitate doar o actiune speciala a serviciilor secrete pentru a-i deruta pe germani si a acoperi cat mai bine „Operatiunea Overlord”, marea debarcare din Nomandia (6 iunie 1944).

Inapoiat la Bucuresti, colonelul Ion Popescu i-a prezentat lui Mihai Antonescu, intr-un raport detailat, intreaga discutie cu ambasadorul SUA de la Madrid, precum si mesajele privind actiunile pe care trebuia sa le intreprinda guvernul roman. Din acel moment, ofiterul SSI nu mai stie cum au evoluat legaturile stabilite de el, dar a marturisit ca a aflat ulterior de la Eugen Cristescu –„ care se vedea aproape zilnic cu Mihai Antonescu” – ca „maresalul Ion Antonescu s-a opus tratativelor propuse de ambasadorul american, deoarece a avut impresia ca americanii urmaresc sa atraga Romania in aceste tratative, pentru a o compromite in fata Germaniei”.     

Prin urmare, evenimentele s-au derulat intr-o directie care n-a favorizat materializarea viziunilor strategice americane. Dimpotriva, am putea spune ca pentru noi, sfarsitul razboiului si mai ales urmarile sale (ocupatia militara sovietica timp de 14 ani) au insemnat o cumplita dezamagire. Americanii nu au fost in stare sa se opuna sovieticilor in procesul de sovietizare a Romaniei. Ei n-au fost in stare nici macar sa-l salveze pe Eugen Cristescu de la aberantele acuzatii — aduse de guvernul marioneta instaurat la 6 martie 1945 —, de „crime de razboi si dezastrul tarii”.

Echipa „Autonomous si contactele cu Serviciul Secret britanic. Echipa „Autonomous , formata din trei ofiteri de informatii britanici (locotenent-colonelul de Chastelain, capitanul Metianu si capitanul Ivor Porter) a fost parasutata pe teritoriul Romaniei in noaptea de 21 spre 22 decembrie 1943, la 8 km de Alexandria, in apropiere de comuna Plosca. Intrucat cei trei ofiteri au aterizat mult mai departe de locul fixat, n-au reusit sa intre in contact cu omul lor de legatura — un anume „Silviu — care trebuia sa-i transporte cu o masina in Bucuresti. Comandamentul Militar Aliat de la Cairo fixase, pentru echipa „Autonomous”, o misiune politica, si anume, de a lua contact cu fruntasii vietii politice romanesti, in scopul de a pune la punct o lovitura de stat in urma careia Romania sa fie scoasa din alianta cu Germania.

Despre sosirea ofiterilor britanici, SSI aflase dintr-o informatie primita de la Abwehr, la 20 decembrie 1943. Eugen Cristescu ne spune ca informatia primita de la germani facea referire la faptul ca in decurs de trei zile urma sa soseasca in Romania un colonel englez de la Cairo, care urma sa ia legatura cu Iuliu Maniu, la Baile Herculane. Informatia s-a confirmat, organele de siguranta si mai ales Jandarmeria rurala fusesera prevenite in acest sens. Misiunea lor a esuat din capul locului, fiind repede prinsi, imediat dupa aterizare, si dusi la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei. Au fost „cazati“ la ultimul etaj al cladirii, intr-un apartament de trei camere. Din ordinul maresalului Ion Antonescu, de cei trei ofiteri britanici s-a ocupat personal Eugen Cristescu si SSI-ul. Pe timpul cat au fost detinuti li s-a platit solda gradelor echivalente din armata romana. Sumele de bani aduse cu ei, cat si lefurile au fost suficiente pentru hrana. In schimb, pentru tratamentele medicale — mai ales cele dentare solicitate de Chastelain — neajungandu-le banii „toate diferentele au fost achitate de SSI“. In zilele de sarbatori sau onomastice, au fost serviti cu tort si sampanie.

Intrucat vestile privind lansarea si arestarea lor s-au raspandit cu rapiditate, Eugen Cristescu a luat masuri pentru protectie si impiedicarea germanilor de a-i duce la Berlin. S-a alcatuit legenda ca venisera pentru a culege informatii in Romania. Aparatul de emisie-receptie, sase din cele opt cuarturi — care dadeau frecventele de lucru — si un rand din cele trei cifruri au fost predate germanilor. Eugen Cristescu a pastrat insa doua cuarturi — pretextand in fata germanilor ca s-au pierdut la aterizare — si doua randuri de cifru. Dupa o luna de zile germanii au inapoiat aparatul, dar au cerut sa-i ancheteze ei pe ofiterii britanici. Seful SSI s-a opus, pretextand ca mai intai organele romanesti competente ar trebui sa se lamureasca despre misiunea lor. In preziua intalnirii cu anchetatorii germani, Eugen Cristescu a avut mai multe discutii prealabile cu cei trei parasutisti, ocazii cu care au perfectat si raspunsurile pe care acestia sa le dea anchetatorilor germani. Raspunsurile trebuiau formulate de asa natura incat germanii sa nu-si dea seama ca misiunea lor avea un caracter politic, ci doar un scop pur informativ, adica „sa culeaga informatii cu caracter general si in special privind zona petrolifera“. Cum in cercurile politice din Romania se discuta aprins despre eventualele propuneri de pace pe care le-ar fi adus englezii, germanii, in mod firesc, stiind cu cine au de-a face, s-au aratat foarte suspiciosi. Eugen Cristescu sustine ca „masurile noastre au fost luate de asa maniera ca germanii sa nu aiba nici o dovada si nici o documentare pe care si-ar fi putut sprijini o interventie diplomatica”.



Adevarul e ca la succesul actiunii de protectie a ofiterilor britanici, intreprinsa de SSI, a contribuit si un alt factor. „Abwehrul de la Bucuresti — spune Eugen Cristescu — era compus din austrieci de origine, oameni cu o conceptie mult mai elastica si mai intelegatoare decat a germanilor propriu-zisi“. Pentru anchetarea prizonierilor englezi, Abwehrul a delegat pe capitanul Petterman, seful Sectiei de Contrainformatii „care nu era un om prea inteligent (ofiter de rezerva, de profesie conducator de gradinita de copii)“, si s-a multumit cu datele obtinute. Probabil ca pe aceste aspecte a mizat si seful SSI, atunci cand s-a angajat la actiunea de protectie a ofiterilor britanici, ceea ce era o misiune extrem de riscanta si deloc la indemana oricui.

Dupa bombardamentul din 4 aprilie 1944, Berlinul a solicitat trimiterea echipei de parasutisti britanici in Germania, dar s-a izbit din nou de refuzul ferm al lui Eugen Cristescu, sprijinit si de Mihai si Ion Antonescu. Asa cum recunoaste si Ivor Porter in lucrarea sa memorialistica Operatiunea Autonomous, „nemtii stiau ca ascundem o groaza de lucruri, dar, multumita protectiei romanesti, n-au avut niciodata ocazia sa ne stranga cu usa

Dar SSI nu numai ca a facut protectie celor trei ofiteri parasutisti britanici, ci a si actionat pentru a-i pune in legatura directa cu Iuliu Maniu, sprijinindu-i astfel sa-si duca la capat misiunea incredintata de Comandamentul Militar Aliat de la Cairo. Destainuirile lui Eugen Cristescu ne ofera cateva detalii extrem de interesante in acest sens. „Cand aprehensiunile germane s-au mai potolit, maresalul Antonescu a autorizat aceasta intrevedere. Motivele care l-au condus la aceasta aprobare au fost ca acest om politic [Iuliu Maniu — n.n.] sa nu pretinda mai tarziu ca i s-a luat posibilitatea de a aranja o soarta mai buna pentru tara prin contactul cu misionarul englez. Intalnirea intre Maniu si Chastelain a fost organizata de seful SSI, in dupa-amiaza de duminica — la inceputul lunii martie 1944. Iuliu Maniu a fost luat in masina generalului Picky Vasiliu, condusa de acesta, de la un loc stabilit, si dus in padurea Andronache. Aici a sosit si locotenent-colonelul de Chastelain, scos din Inspectoratul General al Jandarmeriei, cu toate masurile de siguranta necesare, in masina generalului Constantin Tobescu care sofa, si trecut in masina in care se gasea Maniu. Cei doi generali au stat in preajma automobilelor circa trei ore, cat a durat intrevederea, in fundul padurii si fara ca operatiunea sa fi fost vazuta de cineva. Dupa intrevedere, ofiterul britanic i-a spus lui Eugen Cristescu, in linii generale, ce a vorbit cu Maniu, afirmand ca i-a detaliat scopul venirii echipei „Autonomous” in Romania si modalitatile ce puteau fi adoptate pentru iesirea Romaniei din alianta cu Reich-ul. La 23 august 1944 cei trei „autonomi” au fost pusi in libertate, iar in seara zilei urmatoare, noul guvern al Romaniei, prezidat de generalul Sanatescu — adapostit in subsolul Bancii Nationale —, a comunicat cu Aliatii prin Ivor Porter, radiotelegrafistul grupului de ofiteri britanici. Evident ca toate acestea nu s-ar fi putut realiza fara protectia si implicarea cu discretie a SSI.

SSI il salveaza pe profesorul Alexandru Eck. Contactul si combinatiile SSI cu Intelligence Service nu s-au limitat doar la echipa „Autonomous , ci au cunoscut si alte forme. O serie de documente de arhiva si destainuirile locotenent-colonelului Traian Borcescu si Dan Bratianu aduc in circuitul istoriografic o serie de elemente noi, ramase necunoscute pana in 1989.

Cu binecuvantarea lui Eugen Cristescu, Traian Borcescu — seful Sectiei a II-a Contrainformatii din SSI — a intrat in contact cu o retea de informatii britanica ce activa in Romania. Omul de legatura a fost Dan Bratianu, functionar la Societatea de Telefoane, Directia comerciala. El a marturisit ca a inceput sa furnizeze informatii lui Georges Dourant , inca din 1942, dar a aflat ca lucra pentru englezi abia un an mai tarziu. Dourant ii cerea lui Dan Bratianu numerele de telefon si indicativele unitatilor germane, date despre importanta instalatiilor telefonice utilizate de acestea. Aceleasi informatii i le solicita si Traian Borcescu, mai ales dupa ce in fruntea Societatii de telefoane a venit locotenent-colonelul Octav Radulescu, cu care fusese 18 ani coleg de cariera militara. Toti trei au pus la punct un tabel adus mereu la zi, cu toate legaturile telefonice ale unitatilor germane, pastrat de Borcescu in fisetul lui de la SSI. Deseori, Traian Borcescu discuta cu Dan Bratianu situatia politica din Romania, evolutia tratativelor cu Aliatii, ultimul exprimand speranta ca anglo-americanii nu ne vor ceda complet rusilor. In luna iulie 1944, Traian Borcescu l-a intrebat cum crede ca vor actiona partidele istorice la ora „H“. Dan Bratianu i-a raspuns ca nu stie, dar ca era convins ca tratativele de la Cairo vor duce la incheierea armistitiului.

De fapt, de o colaborare directa a SSI — Intelligence Service se poate vorbi abia din momentul in care Georges Dourant i-a cerut lui Dan Bratianu sa intervina pe langa Traian Borcescu pentru a obtine eliberarea profesorului Alexandru Eck si a secretarei acestuia, Margareta Haller, arestati in primavara lui 1944. Eck era belgian de origine, naturalizat francez, profesor la Sorbona. Din 1938 fusese invitat in Romania de Nicolae Iorga sa tina cursuri la Universitate. Dupa inceperea razboiului primise, in plus, si gradul de capitan in armata engleza. Unele documente fac mentiunea ca reteaua lui Eck lucrase in Moldova si pentru sovietici.

Despre „reteaua britanica” de pe teritoriul Romaniei s-a scris mult si i s-au acordat spatii largi in cartile publicate inainte de 1989, fapt pentru care nu vom insista in continuare decat asupra aspectelor inedite legate de implicarea SSI in salvarea profesorului Eck si a secretarei sale de a cadea in mainile germanilor. Totul a pornit de la o nota informativa trimisa de un soldat direct sefului Biroului statistic militar (compartimentul de contraspionaj al Sectiei a II-a a Marelui Stat Major) Odobesti. Pe baza ei au fost arestati un sublocotenent si doi soldati, apoi alte persoane, intre care Gheorghe Tomaziu, nepot al lui George Enescu, prin intermediul caruia il si cunoscuse Eck, si profesorul Pierre Guiraud, de la Institutul francez din Bucuresti. Profesorul belgian si secretara sa au fost arestati la Ciorogarla si transportati la Odobesti. La jumatatea lunii iulie, cand cercetarile erau definitivate si persoanele implicate urmau sa fie deferite unui tribunal militar, a sosit un ordin de la Presedintia Consiliului de Ministri sa fie predati SSI-ului. George Dourand l-a vizitat imediat pe Dan Bratianu, pentru a-l informa ca „Nicolas” — adica Eck, pe care Dan Bratianu il avusese profesor pe cand isi facuse studiile la Bruxelles — fusese arestat. Au facut apel si la Traian Borcescu, pentru ca acesta ii mai ajutase in mai 1944, cand i-a obtinut un pasaport pentru Istanbul, unde mergea trimis de PNL pentru tratativele de armistitiu. Traian Borcescu i-a transmis lui Dan Bratianu, dupa aproximativ o ora, sa se prezinte la o adresa din cartierul Cotroceni, in aceeasi zi. La ora fixata, Dan Bratianu a avut surpriza sa constate ca i-a deschis usa chiar Eugen Cristescu. Peste cateva zile, Eck si secretara sa erau mutati la arestul SSI de la Malmaison, unde isi avea sediul Sectia a VIII-a Juridica, si englezii puteau respira usurati ca rezidentul lor „nu mai era in mana nemtilor”. Ulterior, tot Traian Borcescu avea sa-i conduca pe Alexandru Eck si Margareta Haller acasa la Mihai Antonescu, in str. Batistei. Imediat dupa actul de la 23 august 1944, Eck si Margareta Haller au fost pusi in libertate, iar acest lucru nu a fost posibil fara complicitatea — sub forma de protectie — a SSI.

Legionari sub bagheta NKVD. Cateva documente ale SSI ne ofera unele detalii foarte interesante in legatura cu legionarii incadrati ca ofiteri si subofiteri in armata romana, ce au luptat pe frontul de Est si care au cazut prizoniri la Cotul Donului. Internati in lagarele sovietice, legionarii prizonieri au fost mai intai verificati si cercetati informativ, apoi selectionati de catre organele NKVD. Dintre acestia din urma au aparut „lideri” care, prin mijlocirea serviciilor secrete sovietrice au intrat in legatura cu Molotov si chiar cu Stalin.

Pentru a obtine „increderea comandantilor sovietici”, care in acea perioada aprobasera deja infiintarea Diviziei „Tudor Vladimirescu”, „liderii” legionarilor prizonieri au intocmit un „Memoriu” prin care solicitau „aprobarea asupra unui plan de actiune”. Echipe de legionari urmau sa fie lansate din avioane sovietice pe teritoriul Romaniei cu scopul de a lua contact cu membrii Miscarii legionare din tara si de a organiza o actiune „care sa duca la rasturnarea regimului si suprimarea maresalului Ion Antonescu”. O astfel de actiune urma sa fie pusa in aplicare o data cu inceperea ofensivei trupelor sovietice. Conducatorii de la Moscova nu au agreat ideea ca maresalul Ion Antonescu sa fie suprimat, ci doar ca echipele de legionari parasutisti, dupa o instructie speciala, sa ia contact cu fruntasii Miscarii legionare care erau impotriva aliantei Romaniei cu Germania. Conceptia sovieticilor viza ca prin reactivarea Miscarii legionare sub controlul unor lideri dirijati de serviciile secrete sovietice si prin colaborare cu „alte forte patriotice” (se subintelege comunistii) sa formeze pe teritoriul Romaniei o larga coalitie pentru „inlaturarea de la conducerea statului a maresalului Ion Antonescu si denuntarea aliantei politico-militare a Romaniei cu Germania”.

Documentele SSI fac referire si la faptul ca legionarii care urmau sa fie parasutati pe teritoriul Romaniei fusesera bine instruiti, urmand cursuri de informatii, manuirea aparatelor de radio-receptie si exercitii de lansari cu parasuta in scolile NKVD. Primele lansari s-au efectuat la inceputul lui mai 1944.



In noaptea de 28 spre 29 iunie 1944, a fost lansata o echipa formata din sapte legionari (trei ofiteri, doi subofiteri si doi radio-telegrafisti) in apropiere de statiunea Olanesti-Valcea, intr-o zona muntoasa prielnica pentru o astfel de operatie. Dupa lansare, membrii grupului au reusit sa-si ascunda toate materialele cu care fusesera dotati si anume armament, explozivi, mai multe randuri de acte false si bani (aproximativ 3 000 000 de lei).

Unul dintre membrii echipei, imbracat in uniforma de capitan al armatei romane, s-a deplasat la Olanesti pentru a lua legatura cu un curier legionar, sotia unui preot dun Ramnicu Valcea. Intrat intr-un restaurant pentrua a-si intalni legatura, „ofiterul roman” a consumat o cantitate mai mare de bautura, fapt in urma caruia, aflat intr-o avansata stare de ebrietate, a fost retinut si dus la postul de jandarmi. La acea data, masurile de ordine, precum si vigilenta autoritatilor romanesti din zona fusesera mult sporite intrucat in statiunea Olanesti se afla pentru tratament maresalul Ion Antonescu.

Starea de spirit s-a precipitat, iar organele de ordine au intrat in alerta axima in momentul in care unul dintre ofiterii de jandarmi, „intrat din intamplare” in camera unde de afla retinut „capitanul turmentat”, i s-a parut ca-l cunoaste, fiind convins ca mai avusese de-a face cu el in timpul rebeliunii. Suspiciunile s-au clarificat in urma studiului atent al fizionomiei, comportamentului si a vocii arestatului, ofiterul de jandarmi dandu-si seama ca are in fata pe nimeni altul decat Teodor Djonat, comandant legionar, despre care si-a amintit ca fusese trimis pe front cu gradul de sublocotenent, iar in registrele militare figura ca disparut in luptele de la Don. Cel care a reusit identificarea a dovedit perspicacitate, intrucat Djonat „trecuse printr-o transformare fizica”, modificandu-i-se, printr-o operatie estetica, configuratia obrajilor si a barbiei „spre a-l face de nerecunoscut”.

S-a procedat imediat la o cercetare informativa mai ampla. La postul de jandarmi s-a deplasat locotenent-colonelul Almasanu – seful Biroului de Control Militar -, insotit de o echipa de ofiteri, care a ajuns la Olanesti, cu doua automobile, in jurul orei doua noaptea.

Tudor Djonat s-a aratat cooperant in timpul anchetei, informatiile furnizate de el au dus la identificarea celorlalti sase membri ai echipei de legionari. Imediat au fost anuntate si autoritatile de la Bucuresti. Inca de la 6 dimineata, si-au facut aparitia in Olanesti generalul Constantin (Pichi) Vasiliu, seful Jandarmeriei, generalul Nicolae Diaconescu, directorul general al Politiei si Eugen Cristescu, insotiti de echipe de agenti si jandarmi.

Cercetarile informative si investigatiile facute in acest caz au confirmat informatiile aflate deja in bazele de date ale SSI si Sigurantei. Astfel, Tudor Djonat era cunoscut ca unul dintre comandantii legionari, „al saselea membru in faimoasa echipa a spargatorilor de fronturi de sub conducerea legionarului terorist Ovidiu Gaina, sef al Politiei secrete legionare, fost chestor legionar, ajutor al lui Ilie Stanga, implicat in asasinatele de la Jilava, din noiembrie 1940, asasinarea evreilor, jafuri si unul din conducatorii rebeliunii din ianuarie 1941”, trimis pe front ca sublocotenent si „disparut in luptele de la Don”.

Ceilalti doi ofiteri ai grupului erau si ei cunoscuti cu „zestre la dosar” I. Al. Miron, imbracat in uniforma de locotenent, fost conducator al legionarilor teroristi, si Cristu Costache Gheracostea, care purta uniforma de sublocotenent, si el fost comandant legionar, „un fanatic” ce indeplinise „rolul de organizator al grupelor teroriste macedonene”.

Cu totii s-au dovedit cooperanti in timpul anchetei, recunoscand scopul pentru care fusesera parasutati de a-si face legaturi si de a lua apoi contactul cu Moscova, prin aparatele de radio-receptie, urmand sa indice un loc de aterizare pentru seful organizatiei care-i instruise in URSS si care urma, la randul lui, sa fie parasutat langa Olanesti la finele lunii iulie, data „cand trebuia sa se declaseze actiunea din interior”.

Un incident neprevazut s-a produs in momentul arestarii lui I.Al. Miron si a unuia dintre subofiterii legionari ai echipei „Cand Miron s-a aplecat sa bea apa [dintr-un izvor –n.n.], a fost impuscat mortal de subofiter”.

Pe baza rezultatelor cercetarii, dar si al asasinarii lui Miron de catre camaradul sau, Eugen Cristescu si generalul Pichi Vasiliu au formulat ipoteza ca echipa celor sapte legionari fusese lansata in scopul asasinarii maresalului Ion Antonescu. „Incidentul” cu Miron – probabil conducatorul grupului – s-ar fi produs tocmai pentru ca in ancheta acesta sa nu divulge si alte detalii privind adevaratul mobil al actiunii. Ulterior, directorul SSI „i-a luat pe Djonat si Gheracostea si i-a dus la Conducatorul Statului”.

Documentele SSI, aflate in unitatea arhivistica pe care am consultat-o, nu ne mai dezvaluie si ce a discutat maresalul Antonescu ori ce era interesat sa afle de la cei doi atentatori legionari pregatiti in URSS. Se mentioneaza doar ca agentii de siguranta, echipele de jandarmi si ofiterii Biroului de Control Militar, deplasati la Olanesti, „au primit ordine sa inceteze activitatea”, intrucat „colaborarea a fost terminata”. Probabil ca maresalul Ion Antonescu a dorit sa nu dea amploare acestui caz, pentru el fiind suficiente informatiile care demonstrau ca o serie de legionari cochetau cu serviciile secrete sovietice, aspect pe care-l sesizase si in timpul rebeliunii (si care fusese evidentiat si in lucrarea Pe marginea prapastiei publicata de presedintia Consiliului de Ministri).

Chiar daca s-a incercat sa se pastreze discretia asupra acestui caz, la inceputul lui august 1944, circula deja un zvon printre ziaristii de la „Curentul”. Nota informativa a SSI, din 12 august 1944, care facea referire la acest zvon consemna „Se discuta ca o echipa a mortii, formata din tineri legionari, se deplasase la Olanesti pentru a pune la cale un atentat impotriva Conducatorului Statului. Mustrat de constiinta, unul dintre membrii echipei ar fi fugit la Bucuresti pentru a-l instiinta pe generalul Pichi Vasiliu. Acesta s-a deplasat cu avionul la Olanesti si, in momentul cand conspiratorii au fost prinsi, denuntatorul a tras in seful echipei, omorandu-l. Ceilalti conspiratori au fost judecati, condamnati la moarte si executati”. Partea adevarata era ca, intr-adevar, seful echipei fusese asasinat de catre unul dintre camarazii sai, dar „atotstiutorii” ziaristi de la „Curentul” cazusera si ei in plasa dezinformarii.

Din alte documente ale SSI rezulta ca dupa 23 august 1944, Djonat si Gheracostea au fost eliberati de armatele sovietice si luati ca „oameni de incredere ai NKVD”. Acesta a fost si motivul pentru care SSI, prin Grupa Speciala, i-a tinut intr-o stricta supraveghere. Despre Djonat, agentii SSI au informat ca, la inceputul lui septembrie 1944, a fost semnalat purtand uniforma de capitan de geniu, aparand in postura de „agent al NKVD pentru organizarea din punct de vedere comunist a regiunii Oltenia”. La randul lui, Gheracostea, in tinuta de locotenent, venea aproape zilnic la sediul Marelui Stat Major. Avea doua domicilii, unul in strada Vasile Lascar si altul la Comandamentul Corpului de Graniceri, si intretinea relatii cu Lidia Popp, infirmiera de spital, una dintre principalele egente de legatura ale lui Horia Sima”.

Supravegherea efectuata de SSI asupra lui Djonat si Gheracostea, legionari teroristi metamorfozati in agenti ai NKVD sub acoperire de ofiteri ai armatei romane, a incetat brusc imediat dupa 6 martie 1945, o data cu instalarea guvernului preponderent comunist, condus de dr. Petru Groza.



Intr-o nota, din 30 septembrie 1944, a Prefecturii Politiei Capitalei, se mentiona: „Cu ajutorul evreului Soreanu (Haim Schaer), care era in foarte bune legaturi cu anturajul lui Iuliu Maniu, Eugen Cristescu era informat in cele mai bune conditiuni de tot ce se punea la cale acolo. Informatorul era platit pentru aceste servicii cu cca 350 000 lei lunar, afara de premii date pentru lucrari speciale, iar in ultimele 6 luni a avut la dispozitie si un automobil al Serviciului, cu sofer si intretinere“.

Venise in Romania, cu gradul de capitan, in cadrul misiunii militare franceze conduse de generalul Berthelot. Dupa 1918 ramasese aici si se imprietenise cu tatal lui Dan Bratianu. In anii 1942-1943 era, oficial, reprezentant al unor societati franceze care achizitionau material petrolier, iar neoficial agent englez.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1002
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site