Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


POPOARELE EUROPENE

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Popoarele europene

Fenomenul marilor migratii germanice a fost cauzat de o seama de realitati social-politice si economice, culturale si spirituale ale epocii in discutie. De subliniat este dubla cauzalitate a evenimentelor: pe de o parte situandu-se lumea germanica in devenire iar pe de alta parte lumea romana in decadere, cele doua fenomene fiind in interdependenta si conditionare reciproca.




Un fenomen atat de complex, prin amploare si consecinte, este determinat de cauze precum cresterea demografica, schimbari in structura sociala, racirea climei, presiunea exercitata de alti migratori.

Popoarele germanice

Triburile germanice, apartinand familiei de limbi indo-europene, apar la sfarsitul neoliticului. Numele de „germani' este mentionat pentru prima data de istoricul grec Poseidonios si introdus in literatura romana de Cezar.

In epoca marii migratii a germanilor se disting trei mari grupuri:

a) germanii din nord, din care deriva actualii danezi, suedezi si norvegieni;

b) germanii din rasarit, gotii, vandalii, burgunzii;

c) germanii din vest, anglii, saxonii, suevii, bavarii, alamanii, francii.

In general, marele grup al germanilor occidentali este cel care creeaza state importante si de durata. Vechii germani se ocupa cu cresterea vitelor si cu agricultura. Ginta reprezinta unitatea cea mai importanta. Membrii ei sunt legati prin stramosi comuni. Ginta ofera pace, protectie si dreptate membrilor ei.

Societatea vechilor germani din primele secole ale erei noastre se caracteriza prin rolul crescand pe care il joaca in cadrul comunitatilor ceata militara intretinuta de sefii militari tribali sau ai uniunilor de triburi. Membrii cetei militare erau organizati intr-un fel de „casta” privilegiata ce se hraneste din razboi si prazi. Prin urmare pentru o destul de importanta patura a societatii germanice razboiul devine mijloc de existenta. Toti barbatii capabili sa poarte arme formau trupele de lupta, organizate in formatii triunghiulare. Autoritatea suprema este detinuta de adunarea generala, convocata la intervale regulate.

Cresterea masiva de populatie ce s-a inregistrat in lumea germanica, a determinat atat ingrosarea randurilor cetelor militare, cat si setea de noi teritorii, mai cu seama de pamanturi fertile asa cum erau cele din imperiu.

Se pare ca migratia germanica a avut si ceea ce s-ar numi o „scanteie declansatoare”, invazia hunilor, ce s-a constituit in „catalizator” al unei reactii in lant, ce a pus in miscare zeci de neamuri intre Nistru si Atlantic.

Lumea romana se gasea intr-o profunda si generala criza de sistem care a avut ca rezultat slabirea capacitatii militare a imperiului si ca atare a puterii de rezistenta la presiunile de pe limes. La aceasta adaugandu-se agravarea regresului economic si ca atare a nemultumirilor interne si implicit a instabilitatii politice, posibilitatea penetratiei germanicilor in imperiu si pana la urma a instalarii puterii acestora era deschisa.

Marea migratie germanica a parcurs mai multe etape distincte.

O prima etapa ar putea fi considerata patrunderea, pana in secolul al III-lea, pe cale pasnica a unor grupuri de germani in imperiu. In zonele din apropierea limesului s-au asezat triburi sau uniuni de triburi ca federati ai imperiului, in urma incheierii unor tratate de alianta militara (foedus), prin care in schimbul unor subsidii noii aliati se obligau sa apere imperiul si sa recunoasca drept dusmani pe dusmanii imperiului si drept prieteni pe prietenii imperiului. In acest cadru al patrunderii pasnice in imperiu se inregistreaza numarul tot mai mare de mercenari germanici din armata imperiala, care sunt angajati fie ca luptatori individuali, fie ca cete intregi ce se constituiau in unitati distincte si erau puse sub comanda propriilor sefi militari. Acestia se bucurau de un statut aparte, fiind inzestrati cu loturi de pamant in zonele de limes si devenind astfel coloni militari. In acest context se produce procesul de „germanizare” a armatei si ascensiunea unor personalitati barbare, ce au dominat istoria ultimelor decenii de existenta a Imperiului Roman de Apus.

A doua etapa a patrunderii germanicilor in imperiu, in secolele III-V, are loc prin atacuri violente, jafuri si distrugeri.

In vreme ce puterea romana se scufunda tot mai adanc in criza, lumea din afara frontierelor imperiului se punea in miscare cu o forta sporita. Catre anul 300, protagonistii ei erau neamurile gotice - vizigotii si ostrogotii - ce stapaneau stepele nord-pontice si regi­unea de la Dunarea de Jos. Presiunea lor reu­sise sa ii oblige pe romani sa isi retraga admi­nistratia si armata din Dacia. Pentru moment insa, politica energica a lui Diocletian si Constantin a mentinut linia defensiva pe Dunare si pe Rin.

Situatia se modifica radical o data cu intra­rea in scena a hunilor, in anul 376, inceputul traditional al marilor migratii. Furtuna de­clansata de huni in Europa orientala pune in miscare triburile germanice si sarmatice din regiune si unda se propaga pana la Oceanul Atlantic. Este momentul strapungerii de catre migratori a limesurilor romane si al formarii regatelor barbare in teritoriile vestice ale Romei.



Sub impactul hunilor, continua presiunea germanica inceputa inca din antichitate. Primii care se deplaseaza sunt gotii. In jurul anului 1, gotii se aseaza la gurile Vistulei. In secolul al II-lea migreaza spre sud-est si se despart in vizigoti si ostrogoti.

Regatul ostrogot de la Marea Neagra este distrus de huni. Dupa moartea lui Atila (453), ostrogotii se aseaza in Pannonia. Condusi de Teodoric, prada Peninsula Balcanica. Dupa numirea sa ca „magister militum' si „patricius' al Italiei, el pleaca in fruntea gotilor in Italia si-l infrange pe Odoacru. In scurt timp devine singurul conducator al Regatului Italiei (493 - 526). Dupa moartea sa regatul este cucerit de imparatul Iustinian.

Dupa 476, Italia ramane in mainile lui Odoacru, care recunoaste autoritatea imparatului din Constantinopol. In anul 493, stapanirea lui este inlocuita de cea a regelui ostrogot Theodoric cel Mare, fondatorul unui regat propriu.

Vizigotii sub presiunea hunilor, patrund primii in imperiu. In 378, ei il infrang, la Adrianopol, pe imparatul Noii Rome, Valens, care piere in lupta. In 410, vizigotii regelui Alaric prada Roma, iar cativa ani mai tarziu intemeiaza primul regat germa­nic, in sudul Galiei, cu capitala la Toulouse, ce se extinde apoi si in Spania. Stapanirea lor ia sfarsit ca urmarea a cuceririi Spaniei de catre arabii din nordul Africii (711).

Exemplul lor este urmat si de vandali. Vandalii traiau in secolul al III-lea intre Vistula si Oder. Impreuna cu alanii si suebii invadeaza Galia (406). Impinsi de vizigoti, in 429, sub conducerea regelui Genseric, vandalii trec Gibraltarul si se stabilesc in nordul Africii, unde intemeiaza un regat vandal cu capitala la Cartagina (429-533). In anul 534 sunt cuceriti de generalul bizantin Belizarie.

In deceniile urmatoare, restul Galiei este impartit intre alte triburi germanice. In sud-est, se formeaza micul regat burgund, iar in nord Clovis intemeiaza regatul franc merovingian (481-751).

Dintre toate popoarele germanice francii sunt cel mai mult influentati de civilizatia romana. La sfarsitul secolului al V-lea, francii patrund in nord-estul Galiei. Sub conducerea lui Clovis, capetenia francilor salieni, este realizat un regat puternic. Acesta reuseste sa unifice toate triburile francilor si sa cucereasca sudul si centrul Galiei, invingandu-i succesiv pe alamani, burgunzi si vizigoti. Trecerea la catolicism a lui Clovis ii asigura sprijinul Bisericii si al nobilimii galo-romane.

Dupa moartea lui Clovis, statul franc cunoaste o perioada de tulburari determinate de practicile dreptului germanic de a imparti mostenirea intre toti descendentii masculini. Influenta cea mai mare in stat o au majordomii (administratorii palatului regal). Unul dintre acestia, Carol Martel, ii infrange in 732 pe arabi la Poitiers, castigand un enorm prestigiu. Fiul sau, Pepin cel Scurt, ii inlatura de la putere pe ultimii regi merovingieni si se proclama rege. Urmasul sau, Carol cel Mare (768-814), pune bazele unui imperiu.

Pe la 500, aproape concomitent cu marile migratii terestre au loc miscari care afecteaza zonele de coasta ale Europei de nord-vest. Iutii, anglii si saxonii pornesc din toate zonele de coasta dintre lutlanda si Rin si se indreapta spre Britania, provincie parasita de romani la 410. Aceasta expansiune a durat mai mult de patru secole. Cucerirea Britaniei se desfasoara in trei faze: incursiuni, crearea unor nuclee politice si colonizarea. Cucerirea saxona capata un aspect constant din secolul al VI-lea. Britanii sunt alungati si se formeaza o serie de regate. Efectele colonizarii germanice in Britania sunt mai radicale si durabile decat in alte parti.

Longobarzii, originari din regiunea cursului inferior al Elbei, se aseaza pentru un timp in Pannonia. In anul 568, sub presiunea avarilor, longobarzii se stabilesc in Italia. Incercarile regilor longobarzi de a ocupa posesiunile papale ii aduce pe acestia in conflict cu francii.

In secolul al Vlll-lea regatul longobard este anexat de Carol cel Mare la statul franc.

Normanzii si vikingii (germanii nordici) isi afirma prezenta timp de trei secole (intre secolele al Vlll-lea si al XI-lea) pe o arie imensa: de la Marea Nordului la Gibraltar, de la Capul Nord pana pe malurile Volgai inferioare, din zona Bizantului pana in peninsula canadiana Terra Nova. Incursiunile vikingilor, efectuate de obicei pe mare si prin gurile fluviilor, sunt posibile la o asemenea scara datorita perfectionarii constructiei corabiilor, rapide, sigure si de mari dimensiuni. in secolul al XI-lea, un conducator danez primeste din partea regelui Frantei permisiunea de a se aseza intr-o provincie bogata numita mai tarziu Normandia. intre secolele al IX-lea - al X-lea danezii, norvegienii si suedezii isi creeaza state stabile si adopta crestinismul.

Prin urmare, in mai putin de un veac, stapanirea Romei se prabuseste in toate pro­vinciile occidentale. Pretutindeni, se instaleaza dominatia triburilor germanice, care au intemeiat regate proprii.

Slavii formeaza ultimul grup migrator al indo-europenilor. Leaganul vechilor slavi a fost cursul superior al Niprului, pana la Vistula. Ei au locuit in imediata vecinatate a vechilor germani.

Initial, slavii traiesc in ginti. Din uniunea de ginti se naste tribul, cu organizarea sa militara si cultul religios comun. Particularismul triburilor impiedica obtinerea statutului de mare putere de catre slavi. Neorganizati intr-un stat, cautand doar terenuri cultivabile si de pasunat, slavii pot fi caracterizati drept un popor a carui migratie a fost pasnica.

Incepand cu anul 600 popoarele slave se asaza la est de Elba, in regiunile lasate libere de triburile germanice. Migratia lor urmeaza trei directii - sud, vest si est -, acoperind, pana catre anul 1000, jumatate din teritoriul continentului. In sanul populatiilor slave distingem trei grupuri. Slavii de sud - bulgarii, sarbii, croatii si slo­venii - se asaza in provinciile balcanice ale Noii Rome, unde asimileaza populatiile roma­nice si modifica definitiv infatisarea etno-lingvistica a regiunii. Slavii de apus - polo­nezii, cehii si slovacii - se stabilesc in Europa Centrala, unde inglobeaza grupurile de ger­mani si populatia romanica gasite in zona. In sfarsit, slavii de rasarit - ucrainenii, rusii si bielorusii - se extind spre sud si est, pana la Marea Neagra si Volga, unde asimileaza neamurile turco-mongole din acest spatiu.



In zona balcanica, in Rusia, Moravia, Boemia si Polonia actuala, asezarea slavilorlor a dus la formarea popoarelor slave.

Fino-ugricii De origine fino-ugrica, maghiarii se instaleaza, initial, la vest de Don (secolul al Vlll-lea). Sub presiunea chazarilor si a pecenegilor, ungurii se deplaseaza spre vest in Atelkuzu (tinut plasat ipotetic intre Nipru siPrut). De aici intreprind incursiuni de prada spre Europa Occidentala. in anul 895, sub conducerea lui Arpad, ungurii se indreapta spre Pannonia. Aici, cele sapte triburi depun juramantul ce marcheaza trecerea de la autoritatea tribala a sefului militar, la cea de stat. Din Pannonia, ungurii intreprind, in numai 60 de ani, 33 de incursiuni in occident. Maghiarii inteleg repede ca noua lor tara este o rascruce ideala care le permite sa atace toate popoarele Europei. Toate statele organizate, accesibile bazinului panonic, sunt atacate pe rand de catre maghiari. in anul 955, ungurii sufera o infrangere decisiva la Lechfeld, din partea imparatului Otto I. Aceasta pune capat incursiunilor devastatoare in Occident. Pe viitor, maghiarii isi indreapta atentia spre regiunea balcanica. Pentru Europa centrala, stabilirea lor in Pannonia are ca urmare separarea slavilor din sud de slavii din nord.

Aparitia noilor popoare europene. Opera de cucerire si civilizatoare a Romei si marile migratii joaca un rol decisiv in formarea popoarelor europene din evul mediu. Cele doua evenimente contribuie la aparitia principalelor grupuri de popoare ale Europei de azi (S2).

Prin expansiunea sa, Roma pune bazele unei vaste comunitati politice mediteraneene. Valorile civilizatiei romane sunt preluate de toate popoarele aflate in cuprinsul Imperiului: ideea de stat si de drept, cultura si crestinismul.

Nici un popor iesit din comunitatea romana nu are origine pura romana. Fiecare popor romanic are un nucleu format din populatia pre-romana a regiunii cucerite de Roma (substrat).

Dupa caderea Imperiului patrund germanii si slavii. Acestia sunt asimilati mai tarziu de populatia romanica.

In urma caderii Romei si a cuceririi de catre triburile germanice, -in Europa -, si a expansiunii islamului, - in Africa -, latinitatea occidentala pierde importante teritorii in secolele al VI-lea - al Vll-lea: Africa romana, invadata de arabi, Britania, linia Rinului si bazinul superior al Dunarii, incorporate lumii germanice.

In toate aceste zone, populatia romanofona este asimilata. In Britania, populatia romanofona este asimilata de anglo-saxoni (in secolele al Vlll-lea - al IX-lea). In Europa Centrala, in Germania meridionala si Austria populatia romanica este asimilata de germanici.

Formarea celor trei grupe de popoare si limbi slave se datoreaza substratului etnic diferit (iliric, tracic, romanic, germanic) cu care slavii vin in contact.

Astfel, slavii de sud se aseaza in provinciile balcanice ale Imperiului Roman, unde asimileaza populatiile romanice si modifica definitiv infatisarea etno-lingvistica a regiunii. Aici se formeaza bulgarii, sarbii, croatii si slovenii.

Slavii de apus - polonezii, cehii, slovacii - se stabilesc in Europa centrala unde asimileaza grupurile de germani si populatia romanica.

Slavii de rasarit - ucrainenii, rusii si bielorusii se extind spre sud si est pana la Marea Neagra si Volga, unde asimileaza neamurile turco-mongole din aceasta zona.

La sfarsitul mileniului I, popoarele europene, indiferent de originea lor, fac parte dintr-o matrice spirituala crestina, ceea ce le individuali­zeaza decisiv in raport cu populatiile musulmane, care se afla deja la portile Europei.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4374
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site