Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Wilhelm von Humboldt (1767-1835)

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic



Wilhelm von Humboldt

  1. Precizari introductive legate de viata si opera lui W. Von Humboldt

Wilhelm von Humboldt s-a nascut la Postdam in 1767 si a murit la Tegel in 1835. A fost crescut si educat in mediul aristrocatiei prusace. Partea cea mai importanta a operei sale lingvistice i-a fost publicata postum de fratele sau.




Humboldt a publicat foarte putin. Intre 1792-1800 a parcurs o perioada foarte activa in care a scris studii despre stiinta politicii, cateva lucrari de estetica si un studiu de antropologie bazat pe diferenta intre sexe. In 1795 planuieste sa scrie o antropologie generala si gaseste doua tipuri de diferente care definesc oamenii: (a) externe: structura fizica, statura, fizionomia, gesturile, la care adauga, sub influenta kantiana, si limba; (b) interne: diferente care deriva din limba. Dupa mai multe experiente in tara bascilor a gasit cheia diferentelor fundamentale dintre oameni. Ca urmare, va reface planul din 1795 total si va lucra toata viata la o antropologie in care diferenta dintre oameni e data de limba. Dupa 1817 incepe o noua perioada in care publica scrieri mai ales de teoria limbajului. Din 1823 se retrage din diplomatie si de la Universitate si incearca sa scrie o carte despre limba kawi din insula Jawa, o limba sacra cu un vocabular sanscrit si o structura gramaticala de tip malaiezian.

Lucrarile sale cele mai importante au fost publicate dupa moartea lui. In 1836, fratele lui, Alexander von Humboldt ii publica opera fundamentala de filosofie a limbajului cu numele de Über die Verschiedenheit des menschlichen Sprachbaues und ihren Einfluss auf die geistige Entwicklung des Menschensgeschlechts. Aceasta opera a fost scrisa intre 1830-1835 (a fost dictata, dupa obiceiul lui Humboldt, secretarului sau Boschmann). Ea constituie introducerea la opera Kawi-Sprache auf die Insel Jawa[1].

Fundamentarea stiintei lingvistice ca stiinta antropologica

Kawi-Sprache constituie fundamentarea stiintei lingvistice ca stiinta antropologica, in acest sens Humboldt negand preluarea clasificarilor si metodelor stiintelor naturii in domeniul stiintelor umane. „Nu exista putere a sufletului care sa nu fie activa in acest proces. Nimic in natura intima a omului nu este atat de adanc, atat de fin sau atat de cuprinzator, incat sa nu razbata in taramul limbajului si sa nu fie hranit de acesta.” (Humboldt). Concluzia lui Humboldt este ca o stiinta centrala a limbajului va fi o stiinta a antropologilor.

Conceptia humboldtiana trebuie inteleasa in contextul mai larg al gindirii romantice. In romantism apare ideea ca omul este inzestrat cu capacitatea de a crea lumea in care traieste si de a imagina lumi (prin literatura, arta, filosofie). Ideea centrala a romantismului, pe care o reflecta si conceptia humboldtiana este ca nu suntem aici intr-o lume data; fiinta umana are un destin mult mai tragic decat cel afirmat de rationalisti si empiristi, in sensul ca omul trebuie sa-si construiasca, sa-si creeze, cu puterile proprii, lumea in care traieste.

Pentru Humboldt, locul focal unde incepe aceasta creatie fundamentala a lumii este limba. Lumea noastra se instituie in procesul crearii cuvintelor. Transformarea experientelor din lume in continuturi lingvistice este esenta procesului lingvistic si nucleul creativitatii umane in general.

Odata cu Humboldt se intemeiaza, pentru prima data, o filosofie lingvistica, o privire de ansamblu asupra existentei, din si in pespectiva limbajului.

3. Conceptele de energeia-dynamis-ergon

Humboldt afirma ca exista o energie primara care se manifesta in toate fiintele si care este principiul primar al existentei tuturor fiintelor. In cazul omului, aceasta energie primara este puterea spirituala. Ea nu se gaseste ca un dat in om, ci ea se manifesta in proces (fapt intuit, in filosofie, inca de Kant), ca activitate (energeia), iar locul in care se pune pentru prima data in miscare aceasta energie primara ca putere de intruchipare (Einbildungskraft) sau creatie imaginativa este limbajul.

Humboldt afirma ca limbajul este activitate (energeia) si nu opera (ergon)[2]. Spiritul humboldtian este pus in lumina de Eugeniu Coseriu. Conceptele humboldtiene de energeia-dynamis-ergon trebuie intelese in spirit aristotelic (aceste concepte sunt preluate de Humboldt din ontologia aristotelica) . Ergonul este produsul unei activitati, care poate fi creatoare sau necreatoare. Dynamisul este facultatea, posibilitatea de a realiza o activitate. Acest dynamis poate fi invatat prin experienta si studiu, in sensul ca poti realiza o anumita activitate pentru ca ai invatat cum sa o faci. Exista, deci, un in potentia al activitatii (energeia) care este tocmai acest dynamis. Insa energeia este acea activitate sau actul creator care este anterior propriei sale dynamis. Exista activitati care pot fi productive sau neproductive. Activitatile neproductive sunt cele care nu au ca rezultat un produs (ergon) finit (de ex. a respira, a se plimba etc). Activitatile productive sunt cele al caror rezultat este un produs (ergon), in sensul ca ceva ramane in urma activitatii de producere (de ex., produsul unei activitati poate fi un scaun, o masa, un desen etc). Activitatile productive sunt si ele de doua feluri: necreatoare si creatoare. Activitatile necreatoare sunt acele activitati prin care ai invatat sa produci ceva - de ex. un scaun, o masa – si produci aceste lucruri mereu dupa acelasi model, fara sa adaugi nimic nou, nici o idee noua. In acest caz produci dupa o tehnica invatata pe care o aplici de fiecare data cand realizezi acel tip de activitate. Energeia este o activitate productiva creatoare care se bazeaza pe un dynamis, dar este, in acelasi timp, anterioara propriei dynamis; actul (energeia) este inaintea tehnicii (dynamis), in sensul in care mai intai este inventia, si abia apoi poti incerca sa analizezi si sa intelegi cum s-a facut si, prin urmare, poti invata si transforma in tehnica ceea ce inventatorul a facut spontan. Deci mai intai, ceva este inventat, apoi aceasta inventie devine tehnica si se poate invata. Dar in momentul creator initial, inventia nu este inca tehnica. Deci energeia este acea activitate (sau dinamism) care e anterioara tehnicii cu care o executi; este capacitatea de a crea ceva nou, in mod spontan, intuitiv, fara sa stii dinainte regulile dupa care creezi. Pentru Aristotel, energeia in stare pura, fara dynamis, adica creativitatea pura este divinitatea. Omul in schimb se bazeaza intotdeauna pe o traditie, pe o tehnica , insa, in vorbire, el intrece in permanenta tehnica, creand fapte noi de limbaj.



Humboldt afirma ca aceasta energeia se intampla in fiecare cuvant si e anterioara invatarii dupa modele sau reguli. Limbajul este cea dintai activitate a puterii spirituale a omului. Mai mult chiar, ea este insasi aceasta putere in activitate (energeia). In acest sens, limba este pentru Humboldt (la fel ca pentru Hegel), prima aparitie a spiritului insusi in om. Spiritul se manifesta ca activitate, el este activitatea creatoare insasi.

4. Conceptul lingvistic

Relatia dintre continut si expresie formeaza conceptul lingvistic. De ex, in cazul conceptului lingvistic arbore, expresia sau forma sonora a cuvantului este a-r-b-o-r-e, iar continutul cuvantului este „faptul de a fi arbore” sau „arbore”. Pana la Humboldt, continuturile cuvintelor erau intelese ca fiind elaborate anterior expresiei in mintea umana. Aceste continuturi elaborate si stocate in mintea umana se considera ca, in vorbire, ar fi exprimate in forma materiala (=expresia sau forma sonora) specifica diverselor limbi. Inainte de Humboldt, teoretizarile asupra limbajului s-au bazat pe ideea ca exista in mintea umana un fel de continut universal (=acelasi pentru toti oamenii si identic structurat in orice limba), inainte de a fi exprimat in cuvinte. Odata cu Humboldt, apare ideea total diferita: nu exista continut elaborat mai intai in minte care apoi sa fie doar exprimat in cuvinte. Humboldt sustine ca conceptul lingvistic este ceva in care continutul si expresia se interfereaza, se articuleaza intr-o unitate inseparabila. Aceasta articulare intre sensibil si spiritual este o sinteza pe care trebuie sa o numim simbol (lingvistic), in sensul ca amandoua laturile lui se intruchipeaza numai prin energeia. Continutul se face prin articularea din expresie; continutul nu exista in mintea umana inainte de a vorbi, el apare, se face vorbind, se creeeaza in vorbirea genuina cotidiana. Printr-o asemenea activitate se contureaza continuturile din vorbire. Expresia nu doar exprima ceva care preexita, un continut de gandire preexistent, ci ea este punctul de plecare in elaborarea continutului; ideea sau continutul apare in efortul de expresie a gandurilor. Humboldt se opune presupozitiei existentei unei distante, in cele din urma, imposibil de strabatut, intre continuturile fonice (expresiile lingvistice) si cele mintale (continuturile de gandire) din vechea paradigma si argumenteaza ca in efortul de a spune, cream ceea ce vrem sa spunem si ca noi suntem condamnati sa ne facem continuturile proprii ale limbii noastre.

5. Forma interna si forma externa a limbii

Humboldt intemeiaza stiinta autentica a lingvisticii pentru ca, prin modul in care concepe procesul de articulare lingvistica si continuturile care se instituie, devine posibila studierea sistematica a limbilor istorice in manifestarea lor, urmand ca acestea sa fie studiate pentru a observa cum in spatele unui continut se ascunde o expresie, fara ca aceasta expresie sa fie identica cu expresii din alte limbi.

Limbile particulare (ex. de limbi particulare: limba franceza, limba romana, limba engleza etc.) nu reprezinta doar niste conglomerate de expresii diferite ce ar reprezenta sisteme organizate pentru continuturi universale. Prin conceptul de forma externa a limbii, Humboldt teoretizeaza diversitatea limbilor pornind de la planul expresiei.

Ex.: germ. Fledermaus, rom. liliac, fr. chauve-souris (expresii diferite in limbi diferite)

Humboldt afirma ca exista in continuturile fiecarei limbi o dimensiune particulara, istoric-specifica fiecarei limbi in parte (forma interna a limbii). Prin aceasta afirmatie, Humboldt se opune ideii ca continuturile cuvintelor ar fi acelesi /identice pentru toate limbile si avanseaza ideea ca fiecare limba construieste continuturi lingvistice proprii, in acord cu perspectiva din care este privit obiectul.

Ex.: gr. mēn (=masuratoarea timpului); lat.lux (=luminatoarea spatiului) (nu doar expresiile sunt diferite, ci si continuturile)

6. Principiul realtivitatii lingvistice

(a) Formularea principiului relativitatii lingvistice

In procesul de articulare prin care se instituie anumite expresii pentru anumite continuturi se creeaza o viziune a lumii. Aceasta viziune a lumii nu este o conceptie elaborata stiintific despre lume, ci este o viziune intuitiva crescuta sau derivata din modul sau pespectiva proprie in care sunt privite obiectele si articulate prin limbaj intr-o anumita comunitate lingvistica. Humboldt ofera cateva formulari, de-a lungul periodelor sale de creatie, ale acestui principiu al relativitatii lingvistice: (A) „Limba nu este niciodata un simplu instrument, ci ea contine intotdeauna o viziune a lumii (Weltansicht), iar a vorbi o limba inseamna a-ti asuma, chiar fara a fi constient de acest lucru, acea viziune.” sau: (B) „Fiecare limba descrie un cerc in jurul poporului caruia ii apartine si nu se poate iesi din acest cerc decat intrand in altul. De aceea, invatarea unei limbi straine insemna, de fapt, achizitia unui punct de vedere nou in intelegerea lumii.” sau: (C) „Diversitatea limbilor nu este o diversitate de timbre si semne, ci o diversitate de viziuni ale lumii”.

Ideea lui Humboldt vine impotriva unei lungi si adanc inradacinate traditii de gandire. Prin acest principiu al relativitatii lingvistice e formulata, pentru prima data, postularea sau afirmarea diversitatii (Verschiedenheit) constructiilor lingvistice umane, intr-un sens pozitiv. Ideea diversitatii limbilor a fost observata anterior, dar intr-un sens negativ (vezi mitul turnului Babel in care „incurcarea limbilor” este o pedeapsa divina). In opozitie cu aceasta idee a pedepsei divine Humboldt afirma diversitatea limbilor ca fiind cel mai de pret dar pe care Dumnezeu l-a facut omenirii. Puterea dumnezeiasca (energeia umana este asemnatoare energeiei divine, dar limitata de intersubiectivitatea vorbirii) a diversitatilor limbilor face ca omul sa poata avea o multiplicitate de viziuni ale lumii, o multiplicitate de lumi posibile in care sa traiasca, caci fiecare limba contine in ea insasi, implicit o lume. Pentru Humboldt, aceasta multiplicitate a constructiilor lingvistice umane trebuie vazuta ca un „curcubeu spiritual”, in care fiecare culoare sau nuanta (=fiecare limba) reprezinta o desfasurare a luminii albe.

Daca fiecare limba contine o viziune a lumii, atunci trecerea de la o limba la alta inseamna trecerea de la o viziune la alta si, in consecinta, insemna a castiga o noua viziune asupra lumii. Invatarea unei limbi straine inseamna sa ne asumam viziunea lumii implicita in structurarea pe care ne-o propune aceasta limba, si care e ireductibila, in ansamblul ei, la cealalta viziune. Cand invatam o limba straina nu invatam expresii pentru aceleasi continuturi, ci schimbam continuturile. Cu cat limba pe care o invatam e mai indepartata de cea materna, cu atat mai diferita e noua viziune a lumii. Aceasta teorie a relativitatii lingvistice e una dintre cele mai importante descoperiri ale mintii umane in domeniul stiintelor spiritului.



Exemplu:

expresia -- lat. l-u-x

gr. m-ē-n

Obiectul      continutul -- lat. luminatoarea, cea care lumineaza spatiul

luna gr. cea care masoara timpul

Observatii:

• Relatia dintre o expresie si un continut se numeste semnificatie/simbol/semn. (relatia 1 sau relatia de semnificare)

• Semnificatia (expresia+continutul) poate trimite la un obiect particular al lumii. (relatia 2 sau relatia de desemnare)

Obiectul la care se face referire prin actul de desemnare este, cum se poate observa si din acest exemplu, acelasi, indiferent de limba. Ceea ce difera este viziunea sau perspectiva din care este privit obiectul luna in cazul celor doua limbi: pentru latini, luna este cea care lumineaza spatiul (intra in acelasi camp semantic cu „faclie”, de ex.), pentru greci, cea care masoara timpul (intra in acelasi camp semantic cu „clepsidra”).

Pornind de la asemenea exemple si folosind un mare registru de limbi, Humboldt demonstreaza sistematic aceasta teza a relativitatii lingvistice. In ce priveste cuvintele individuale/continuturile lexicale si chiar regulile de constructie si de imbinare a acestor cuvinte in interiorul unei limbi, limbajul constituie un mecanism specific de articulare a unui continut experiential prin mijloacele unei limbi particulare. Aceste continuturi difera, in principiu, pentru fiecare limba in parte. In acest mecanism specific se reflecta modul specific de percepere a lumii caracteristic fiecarui popor in parte. Acest mod specific de percepere a lumii se proiecteaza apoi in constructiile spirituale ale celor care vorbesc limba respectiva: in expresii, zicatori, proverbe, mituri, pana la constructii poetice.

(b) Argumentele aduse in demonstrarea principiului relativitatii lingivstice

Continuturile cuvintelor nu sunt universale (aceleasi pentru toti oamenii in diverse limbi), ci sunt specifice fiecarei limbi in parte.

Exemple:      • rom. ghiocel = ghioc mic (‹ghioc + sufixul diminutival el)

fr. peirce-neige = cel care strapunge zapada

• rom. luceafar = facatorul de lumina (‹ lux + fero)

fr. étoile du soir = steaua serii

étoile du berger = steaua ciobanului

it. stella di vespere= steaua serii

stella di venere =steaua Venerei

germ. die Abendstern =steaua serii

Nota: In nici una dintre limbile romanice nu vom gasi aceeasi forma interna a cuvantului „luceafar” ca cea din limba romana. In celelalte limbi romanice s-a pierdut aceasta forma interna din cauza unei omonimii periculoase cu Lucifer (pierderea formei interne a cuvantului a survenit in urma unei traduceri gresite a Bibliei).

• rom. luni = ziua Lunii

magh. hétfö = capul celor sapte zile ale saptamanii (hét +)

germ. Montag = ziua Lunii (Mond + Tag)

• rom. vineri= trimite la un personaj din mitologia romaneasca, Sfanta Vineri



sued. fredag= trimite la zeita fertilitatii, Freja, din mitologia scandinava

• rom. sambata = trimite trimite la un personaj din mitologia romaneasca, Sfanta

Sambata

sued. lördag = ziua in care se spala (provine de la lögar, un cuvant vechi

pentru a spala)

Asociatiile cu sensurile sau cu forma interna ale cuvintelor, faptul ca cuvintele sunt acompaniate cu idei si emotii colaterale, in acelasi fel in diferite limbi si culturi, dar nu in toate.

Exemple: • In multe culturi, albul este asociat cu puritatea, iar negrul cu doliul. Exista, insa, culturi in care albul se asociaza nu cu puritatea, ci cu doliul.

• In unele culturi, vaca este asociata cu dificultatea in miscare, prostia. In India, insa, vaca este un animal sfant.

(a) Producerea de combinatii lexicale se face de-a lungul acelorasi linii si prin utilizarea sintaxei in acelasi fel in anumite limbi, dar diferit in altele. Avem in acest caz de a face cu expresiile, sintagmele fixe pe care le intalnim in diferite limbi si care sunt intraductibile in alte limbi.

Exemple:

• „marea si cu sarea” : aceasa expresie nu are nici un sens pentru un popor care nu are iesire la mare si nu este bogat in sare.

• „a face casa luna si bec” : aceasta expresie nu poate aparea intr-o in limba in care cuvantul luna nu are o forma interna care sa permita asocierea cu aspectul „stralucitor”.

(b) Cuvintele, expresiile, zicatorile si proverbele existente intr-o limba spun foarte multe si despre modul de viata al poporului respectiv. S-a demonstrat ca in limba romana cele mai multe expresii provin din viata pastorala, in spaniola din cea religioasa, in franceza din cea sociala, chiar erotica. De exemplu, in limba romana verbul „a merge”, initial a avut semnificatia „ a cobori” (lat. mergere = a cobori, a se scufunda). Pentru a intelege sensul originar al acestui cuvant trebuie sa avem in vedere viata pastorala a poporului roman pentru care a merge insemna intr-adevar a cobori (cu turmele de pe dealuri, munti). Fiecare popor are expresii idiomatice simetrizabile in limbi diferite. De exemplu, pentru „a muri”, romanii au „a da ortul popii”, englezii „a lovi galeata”, „a culege margarete”, iar germanii „a musca iarba”.

Forma interna a cuvintelor se poate extinde pana la dimensiunile unui text literar. Avem in aceste situatii de a face cu o exponentializare a potentialitatilor semantice ale cuvintelor in constructiile poetice in care apar. Exemplul cel mai pertinent in acest caz este poemul lui Eminescu, Luceafarul. Forma interna a cuvantului „luceafar” din limba romana a putut fi dezvoltat intr-un mare poem care ramane intraductibil in orice alta limba.

Sintetizand ideea humboldtiana a relativitatii lingvistice putem spune ca fiecare limba isi organizeaza si segmenteaza continuturile semantice intr-un mod propriu, astfel incat ansamblurile sunt constelatii semantice diferite.



N. B. Über die Verschiedenheit des menschlichen Sprachbaues und ihren Einfluss auf die geistige Entwicklung des Menschensgeschlechts nu trebuie confundata cu o alta lucrare care are un titlu asemanator, dar la plural (Über die Verschedenheiten ), o varianta a operei Kawi-Sprache, care contine multe dintre intuitiile fundamentale ale lui Humboldt si care nu mai sunt preluate in ultima versiune a operei Kawi. Über die Verschiedenheiten a fost scrisa inaintea operei Kawi, intre anii 1827-1829. Ea trateaza aceeasi problematica ca si Kawi-Werk, cu diferenta ca, in cea dintai, tema centrala o constituie multiplicitatea limbilor.

„Die Sprache selbst ist kein Werk (ergon), sondern eine Tätigkeit (energeia).” (Humboldt)

Tehnica este modul de a crea intr-o limba particulara, in acord cu posibilitatile pe care ti le deschide limba respectiva. O limba nu este numai ceea ce s-a spus deja (traditia vorbirii in limba respectiva), ci si ceea ce se poate spune in viitor prin tehnica sa, ceea ce poate fi creat pe baza regulilor limbii, posibilitatile nelimitate de realizari viitoar. De exemplu, regula formarii verbelor din substantive in limba romana ne permite sa derivam de la „floare” pe „a inflori”. Dar in cazul substantivul „iarba” putem deriva, in acelasi mod, pe „a ierbi”? Da. Aceste creatii nu neaga sistemul limbii romane. In masura in care ar exista in vorbire si ar fi acceptate de comunitatea de vorbitori ai limbii romane, ele ar putea exista, deoarece sunt posibile conform sistemului acestei limbi.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1955
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site