Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Ruralitatea – dimensiune a civilizatiei medievale

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic




Ruralitatea – dimensiune a civilizatiei medievale

Caracteristica esentiala a civilizatiei medievale este legata de agricultura ca principal domeniu al vietii economice care asigura existenta si integrarea sociala a tuturor claselor si categoriilor socio-profesionale dependente direct sau indirect de mediul rural. Centrul de greutate al vietii economice in societatea medievala gravita in cadrul mediului rural, chiar si in perioada feudalismului tarziu, de afirmare a oraselor, (ponderea populatiei rurale era de peste 90%). Indiferent de pozitia ocupata in ierarhia sociala, alaturi de tarani care constituiau majoritatea populatiei, intreaga societate de la curtea monarhilor, nobilimea, clerul, cavalerii, negustorii si mestesugarii oraselor, toti sub aspectul veniturilor si privilegiilor erau legati structural de civilizatia agricola.




Evident, la nivelul Europei medievale, economia rurala prezenta standarde diferite de dezvoltare generate de diversitatea mediului geografic, de conditiile istorice si traditiile locale extrem de inegale in diverse zone ale continentului. La baza economiei agrare in feudalism statea munca familiei taranesti, compusa din doua sau trei generatii unite prin legaturile de rudenie. In majoritate, aceste familii nu detineau proprietati funciare, fiind nevoite sa lucreze pe terenurile agricole apartinand nobilimii feudale. Structura familiei taranului a cunoscut o evolutie istorica legata de cresterea demografica. Astfel, pana in secolul al XII-lea cand populatia era rara, pamantul era concesionat cu drept de mostenire, cu conditia sa nu fie divizat sau vandut. Incepand cu secolul al XIII-lea concesiunile suprafetelor agricole se fac pe termen limitat, putand fi lasate mostenire fiilor sau vandute cu conditia ca beneficiarul lor sa plateasca taxa de succesiune sau de vanzare, accentuand astfel diferentierea dintre bogati si saraci.

In urma epidemiei de ciuma din Europa (1348-1350), populatia a scazut enorm ceea ce a determinat din nou consolidarea legaturilor de rudenie, inclusiv a grupurilor “infratite” de tarani neinruditi pentru a face fata lucrarilor agricole. Diferentierea dintre familiile taranilor era data de numarul si felul animalelor de tractiune de care depindea randamentul muncii in agricultura. In Evul Mediu animalele reprezentau pentru tarani o bogatie mai importanta decat pamantul. Taranimea in perioada medievala se diferentiaza, incepand cu secolul X, intre cei privilegiati, detinatori de animale de tractiune si taranii care munceau pamantul cu bratele, viitorii muncitori agricoli salariati.

Comparativ cu vechile sate, unde asezarile taranesti erau in jurul unor incinte rituale ca la popoarele germanice, in feudalism noile sate ca unitati economice teritoriale se constituie in jurul castelului si bisericii, la sfarsitul secolului al IX-lea in Europa Occidentala.

Incepand cu secolul al XII-lea in viata satului are loc un proces de diferentiere sociala intre taranii bogati si cei saraci, ca urmare a destelenirii si defrisarii terenurilor de catre marii proprietari funciari si de comunitatile manastiresti. Marile proprietati agricole individuale se constituie alaturi de mica proprietate taraneasca pe care o domina si aserveste de-a lungul feudalismului, taranii isi pierd independenta lor economica fiind supusi la diverse dari in produse si corvezi anuale fata de seniorul feudal, cunoscute sub forma statutului de iobagie.

Din punct de vedere tehnic civilizatia medievala, in prima faza, este bazata pe un sistem rudimentar de cultura. Nivelul tehnic al utilajelor agricole era primitiv, reprezentat de plugul fara roti cu brazdar de lemn, sapa avea cel mult varful de fier si secera cu dintii din bucati de silex. Uneltele de fier erau foarte rare chiar si pe domeniile regale. Extinderea terenurilor arabile se realiza prin defrisarea si mai ales incendierea padurilor, cenusa fertilizand pamantul, deoarece ingrasamantul natural fiind in cantitate mica se utiliza pentru terenurile viticole si de zarzavat din jurul gospodariilor. Productivitatea solului era extrem de redusa, de pilda la grau la un bob semanat se obtineau doua, de regula, comparativ cu randamentul mediu de astazi, de 20 de boabe la unul semanat.

In perioada carolingiana, in jurul anului 800, agricultura medievala inregistreaza cateva inovatii semnificative pentru sporirea randamentului productiei agricole. Principalele inventii se refera la: adoptarea sistemului de asolament trienal, in locul celui bienal mostenit din timpul epocii romane; introducerea plugului greu cu doua roti, cu un cutit vertical ce despica terenul, cu brazdar ce taia terenul si la urma cu o cormana (lama metalica curbata putin) care rasturna brazda, trasa de atelaje de boi sau cai; aparitia grapei pentru ingroparea boabelor semanate; aplicarea jugului frontal boilor si inhamatul cailor cu un jug circular care asigura sa traga de la 500 Kg la 6000 Kg.

In conditiile cresterii populatiei, paralel cu inventiile si inovatiile din agricultura, in secolele X-XIII, in special in Flandra s-au realizat ample lucrari hidrotehnice de asanare a terenurilor mlastinoase si celor supuse fluxului maritim. Incepand cu secolul XIII pretul terenurilor agricole creste datorita incetarii destelenirii si defrisarii padurilor si, mai ales, a saracirii familiilor taranesti confruntate cu subalimentatia si grozaviile foametei in urma deselor epidemii cunoscute de statele europene.



Economia agrara, dupa secolul al XII-lea, inregistreaza declinul sistemului economic seniorial, care va fi inlocuit cu un nou tip de administrare practicat, mai ales, de calugarii Ordinului Cistercian, ce aplicau un mod rational de cultura a pamanturilor. Intemeierea noilor comunitati satesti (in sec. XII in nordul Frantei), spre deosebire de domeniul feudal, asigura munca libera fara dari si corvezi, iar taranii desi nu erau proprietari, pamantul le era dat in concesiune ereditara in schimbul unei rente in natura perceputa de senior. Domeniile marilor feudali, daca pana in secolul XI nu urmareau sa obtina mai multe produse agricole pentru nevoile necesare schimbului, in noile conditii ale legaturii cu marii negustori bizantini si arabi ele vor stimula coexistenta vechii economii naturale cu noua economie monetara. Pretul produselor agricole a fost astfel exprimat in bani, ceea ce facilita cumpararea graului cu numerar in conditiile anilor de seceta.

*

Caracterul rural al economiei medievale era specific nu numai muncii in agricultura, dar si activitatilor mestesugaresti pe care le practicau taranii in mediul familial. In primele secole ale evului mediu, mestesugarii nu erau specializati, in fiecare familie taranii isi asigurau singuri nevoile zilnice ale casei. Astfel, cu unelte simple taranii indeplineau diverse meserii (zidar, tamplar, dulgher, macelar, etc.), iar femeile confectionau cele necesare pentru imbracaminte (torceau, teseau, faceau painea, etc.). De abia in epoca carolingiana apar primele ateliere specializate, pe marile domenii senioriale, insa produsele mestesugaresti erau destinate nevoilor domeniului respectiv si nu schimbului de piata.

Incepand cu secolul al XI-lea, mestesugarii erau grupati pe ateliere separate pe domeniile regale, facand si schimburi de produse, de pilda, intre carbunarii care ofereau carbune de lemn atelierelor de fierarie. In aceasta perioada, fierarii erau mestesugarii cei mai pretuiti si solicitati, deoarece ei asigurau produsele necesare tuturor celorlalte activitati agricole si casnice, mai ales, de prelucrare a metalelor pentru arme (platose, spade, coifuri, etc.). Fierarul este in epoca medievala primul mestesugar de profesie care lucreaza nu numai in cadrul senioriei, ci el produce si pentru nevoile pietei. Ulterior, gama mestesugarilor de profesie se extinde, insa majoritatea erau ambulanti, de pilda mesterii “arhitecti” constructori de biserici, care circulau in mai multe orase sau tari straine. Mestesugarii ambulanti dispuneau de forta lor de munca in mod liber, ceea ce le-a creat o independenta economica mai mare, comparativ cu mestesugarul rural care era supus si dependent de seniorul sau laic sau ecleziastic, stapanul padurilor, terenurilor miniere, a cursurilor de apa, asupra caruia reclama dreptul de folosinta.

In aceste conditii productia mestesugareasca (artizanala) rurala continua sa ramana integrata sistemului relatiilor feudale si in secolul al XII-lea, deoarece seniorul ii acorda mestesugarului un mic feud prin care-l tinea dependent de el. Tot in aceasta perioada, unii mestesugari se stabilesc in orase in schimbul unor servicii primeau de la seniorii oraselor bunuri imobile sau rente. Mestesugarii au ramas pana la organizarea autonoma a oraselor aserviti obligatiilor feudale, comparativ cu negustorii care s-au eliberat de aceste servituti deoarece ei vor fi primii care vor beneficia de avantajele productiei de schimb. Productia textila din mediul rural a fost cea mai activa, desi de calitate inferioara, tesaturile taranesti se vindeau la targuri populatiei sarace din orase.



In ceea ce priveste confectionarea diverselor obiecte din fier, pana in secolul al XII-lea ele erau foarte scumpe deoarece procedeele de extractie a minereurilor erau foarte primitive ca si cele metalurgice de topire si prelucrare manuala a metalelor. De abia in secolul al XIII-lea se generalizeaza forta energetica a apei, prin utilizarea morii de apa, principal mijloc tehnic, cunoscut inca din antichitatea greco-romana, care inlocuieste munca manuala prin masini, devenite ulterior vectorii revolutiei industriale din epoca moderna (sec. XVIII). Morile de apa si-au gasit utilizarea, in special, la macinatul granelor, fiind construite, mai ales, pe malul apelor curgatoare, iar odata cu inventarea arborelui cu came (transforma miscarea circulara a rotii motrice intr-o miscare alternativa pe verticala), actionand la extremitate o prajina (ciocan, maciuca, etc.) mareste gradul de intrebuintare. Astfel, moara de apa cu arbore cu came si-a gasit aplicatii multiple: manufacturi textile (piuare pentru postavuri, un om inlocuia munca a 49 de lucratori), tabacarie, melitarea canepei si inului, zdrobirea trestiei de zahar si actiunea mecanica a foalelor necesare in cuptoarele de topire a metalelor. (Ex. Mecanizarea intrebuintarii arborelui cu came este atestata in Catalonia – Spania, la 1104 la topitul fierului si in Bologna – Italia in 1272 la masina de rasucit firele de matase).

In secolul al XII-lea si-au facut aparitia si morile de vant in zonele lipsite de rauri, care prezenta avantajul ca functionau si iarna, cand apele inghetau (Anglia, Franta, Spania).

Constructia marilor catedrale, apoi a castelelor, lucrarilor de fortificatii s.a. au necesitat cantitati uriase de piatra, ceea ce a generat progresul rapid al tehnicilor de       amenajare a carierelor, cat mai aproape de santierele de constructie, in scopul evitarii cheltuielilor de transport. (De pilda, piatra din nordul Frantei a fost mult timp articol de export). Practica mineritului in mediul rural, pana spre sfarsitul secolului al XII-lea, are conditii si tehnici de exploatare inferioare Romei imperiale. De abia din secolul al XIII-lea se ridica nivelul tehnic si in domeniul mineritului, in special, in zona Toscana (Italia), Franta si Germania. In minele de fier si cupru din sudul Germaniei au fost introduse procedee mecanice si chimice care au revolutionat, prin utilizarea fortei hidraulice, exploatarea mai profunda a straturilor metalifere, au topit in cuptoare mari de caramida si au prelucrat cu foale si ciocane lingouri de fier mai groase. Aceste procedee se vor extinde in secolele XIV-XV si in alte zone ale Europei, legat de cresterea consumului de fonta si fier necesare, mai ales, dotarii armatelor cu diverse arme si piese de artilerie. Utilizarea energiei hidraulice in industria fierului a fost hotaratoare pentru sfarmarea mecanica a minereului de fier, a echiparii furnalului cu foale hidraulice ceea ce a permis sa atinga punctul de topire a fierului (1500°). De asemenea, sa actioneze ciocane mari, cu greutate intre 70-1500 Kg, care sa bata uneori pana la 200 lovituri pe minut asigurand o finisare mai buna a lingourilor topite. Paralel cu metalurgia fierului au fost introduse tehnologii noi si in prelucrarea textilelor, cea mai complexa in Evul Mediu prin diviziunea muncii ce implica un grad inalt de specializare, de-a lungul stadiilor de productie, pornind de la operatii efectuate manual, mecanic si chimic.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 732
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site