Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Biografia lui Adrian Paunescu

Personalitati

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Lucian Grigorescu (Medgidia, 1894 - Bucuresti, 1965)
Carl Maria von Weber (1786-1826)
Benito Mussolini
Mihai Eminescu (1850 - 1889) Note Bibliografice
James Abbeys
George Toparceanu (1886 - 1937)
Ionel Teodoreanu
Thales din Milet (Θαλης)(635 – 543 i.Hr.)
Semeonovici Vigotki (1896-1934)
Wentworth Miller

Biografia lui Adrian Paunescu

I. 1 Omul Adrian Paunescu



Adrian Paunescu s-a nascut la 20 iulie 1943, in comuna Copaceni, judetul Balti, Basarabia, Romania, este cetatean roman de nationalitate romana, crestin ortodox. Tatal sau, Constantin Paunescu (1916-1990), de origine din comuna Barca, judetul Dolj, a fost invatator, director de scoala, sublocotenent de artilerie, participant la al doilea razboi mondial, membru al Partidului National Liberal din anul 1933 pana la moarte, detinut politic, condamnat la 15 ani de temnita stalista, in doua randuri, pana in anul 1964. Mama- Floarea (Ispas), nascuta in anul 1918, in comuna Bragadiru de langa Bucuresti, avand parintii de origine din comuna Stanesti, judetul Valcea, a locuit in comuna Bragadiru, a fost invatatoare, apoi profesoara de biologie, directoare a Scolii nr. 129 din Bucuresti, astazi- pensionara. Parintii lui Adrian Paunescu s-au cunoscut in Solona- Surduc (Salaj), unde erau tineri invatatori, si i-au dat viata in Basarabia, unde au fost trimisi dupa cedarea Ardealului. Adrian Paunescu a copilarit in comuna Barca, din judetul Dolj, fiind crescut mai ales de bunicii sai, Marin C. Paunescu (invatator, revizor scolar de Dolj, intemeietor de scoala si lacase de cultura) si Ioana Paunescu, si de mama sa vitrega, Constantina (Margareta) Paunescu.

„Dupa absolvirea diverselor clase de scoala primara, gimnaziu si liceu, la Barca, la Carna si la Craiova (Liceele „Fratii Buzesti”, si „Nicolae Balcescu”), ramane fara sprijinul tatalui, care este dat afara din invatamant, pentru activitate anticomunista (si, ulterior, la Borsa-Maramures, arestat), Adrian Paunescu vine in Bucuresti, unde urmeaza ultimele doua clase la Liceul Central, pe care il absolva in anul 1960. Din motive politice (tatal fiind detinut politic), nu se poate inscrie la Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti, decat in anul 1963, pe care o termina in anul 1968. Intre 1970 si 1971, timp de un an academic, este bursier al Universitatii Iowa- S.U.A., sustinand, in ultima luna a programului american, conferinte in fata studentilor americani, la Universitatile: Ann Arbour, Chicago, Columbia din Washington, Michigan, etc. Vorbeste curent limba engleza; citeste si in alte limbi (franceza si spaniola), recita versuri de Esenin in ruseste.”

Intre anii 1961 si 1977, este casatorit cu poeta Constantin Buzea, cu care are doi copii, Ioana, nascuta in anul 1967, si Andrei Alexandru, nascut in anul 1969. In anul 1990 se casatoreste cu Carmen Antal (nascuta in anul 1967), care ii daruieste, de Craciunul anului 1990, pe Ana Maria. Tanar bunic, inca din anul 1985, cand fiul sau Andrei este tatal Andreei, iar in anul 1987, al lui Adrian Paunescu jr.

Adrian Paunescu face o singura vizita la Moscova, in anul 1966. Din august 1968, de la raspicatele sale declaratii antisovietice, ilustrate si de poezia „Soarta” („Ce mare erai, prietenule mare, / Ce mic eram si ma calcai in picioare”)2, ca si de numeroasele sale versuri dedicate Basarabiei si Bucovinei, care circulau conspirativ, pe ambele maluri ale Prutului, (cartea, „Istoria unei secunde” a fost arsa, in anul 1971, pentru, intre altele, invocarea „Doinei” eminisciene (,Hotii insa azi sunt insa mari, / au idei, au lautari, / trec in sus si-n jos prin lume, / ca zacand, ca fara turme / de unde si pana unde, / mi s-a plans cine s-a plans? Vatra campului de munte, / Astept vorba de raspuns.”), Adrian Paunescu nu are voie sa mearga peste Prut (de altfel, in nici o ocazie ulterioara, cand a trecut Prutul, nu a fost primit normal de autoritati) si este interzis in Uniunea Sovietica, autoritatile oprindu-l sa-si revada locul natal, inclusiv satul in care s-a nascut, pana in anul 1990, cand poate vizita pentru prima oara teritoriul dintre Prut si Nistru. Calatoreste in China, Elvetia, Bulgaria, R.F. Germania, Austria, Grecia, Cehoslovacia, Ungaria, Franta, Italia, Portugalia, Malta, Pakistan, Anglia, Croatia, Irlanda, Olanda, Belgia, Turcia.

In mai 1990, la initiativa sa este prezent pe linia intai a frontului din Transnistria, unde se dadeau lupte grele intre romani si rusofonii separatisti. Il insotesc poetul Grigore Vieru, marii artisti Doina si Ion Aldea Teodorovici, Vlad Darie. Cu Adrian Paunescu in Transnistria se afla sotia sa Carmen, fiul sau Andrei si varul sau din Sibiu, Marin Paunescu. La doar cativa metri de pozitiile inamicului, au loc trei manifestari ale Cenaclului „Totusi iubirea”, luptatorii nostri urcand pe tancuri si facand zid viu de protectie impotriva eventualei replici a inamicului,. Culmea situatiei a fost faptul ca, cativa soldati inamici luau si ei parte, discreti, la evenimentul dintre transee.

Despre cele intamplate pe frontul transnistrean, poate cea mai emotionanta marturie este cea a regretatei artiste Doina Aldea Teodorovici, rostita in emisiunea de la Televiziunea Romana (realizata de Mihai Tatulici), avandu-l ca personaj principal pe Adrian Paunescu in 17 iulie 1992: „Adrian Paunescu si Grigore Vieru, cu pretul propriei lor vieti, au aparat tara, ne-au aparat demnitatea nationala, ne-au aparat limba si au fost dintre putinii care stiau, plangeau si cantau tragedia Basarabiei Atunci cand am fost la 300 de metri de 70 de tancuri ale Armatei a 14-a, sa va spun cum ne-au aparat soldatii nostri, cum l-au aparat pe Adrian Paunescu. Ne-au incercuit cu tancuri si stateau in picioare deasupra tancurilor, ca sa fie ei tinte pentru eventualii glonti. Asa l-au aparat ei pe Adrian PaunescuMaestre, ne opreau putinii dintre soldati care au mai ramas in viata in oras si ne ziceau ca e nevoie de dumneavoastra, de cantecul dumneavoastra, de versul dumneavoastra pentru ca acolo e mai greu, acolo ati fost intotdeauna dumneavoastra Dragii nostri, aparati-va poetii! Poetii nu au nevoie sa se justifice, pentru ca insusi poetul este adevarul”

In februarie 1994, cand s-a deplasat in Transnistria, in calitate de observator din partea Consiliului Europei la Alegerile din Republica Modova, a fost arestat de catre autoritatile rusofone ale autoproclamatei republici nistrene separatiste, conduse de Igor Smirnov, dar reusit sa se salveze. Soferul masinii Senatului Romaniei, care a fost si el retinut cateva zeci de ore, a murit nu mult timp dupa intoarcerea la Bucuresti.

In afara scrisului si lecturii, este iubitor de muzica (folk, rock, Beatles, clasica, folclor) si sport. Joaca fotbal- in adolescenta, la „Universitatea” Craiova, numita pe atunci „Stiinta”, apoi castiga Cupa Presei in cateva randuri cu diverse selectionate locale, inclusiv cu echipe organizate din diviziile inferioare, intre anii 1980 si 1985. Joaca tenis- partide memorabile cu Ilie Nastase, Stefan Georgescu, Mircea Angelescu, Nicolae Vacaroiu-biliard, tenis de masa, popice, sah. Iubeste animalele (in special cainii), colectioneaza carti si publicatii importante, instrumente de scris, conduce automobilul. Dar, peste toate, este pasionat, din anii tineri, de institutiile valorii, dialogului, atitudinii, concordiei, performantei, pluralismului, culturii si civilizatiei prin adaugire. Se teme de traznete si de „prostii inarmati”.

In anul 1986, cand nu stia daca Adrian Paunescu va mai supravietui, Carmen, cea care avea sa-i devina sotie in anul 1990, a comandat sculptorului Deac un bust al poetului. Lucrarea este pastrata cu discretie intr-unul dintre colturile casei lui Adrian Paunescu. In schimb, pe neasteptate, la Slatioara (Valcea), din generoasa initiativa a inginerului constructor, iubitor de cultura, Matei Vintila, Adrian Paunescu s-a trezit, intr-o zi de toamna a anului 1999, cu bustul (executat de artistul Rodion Gheorghita) asezat in centrul localitatii, langa Casa de Cultura si Gradinita. In acelasi complex statuar se mai afla Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creanga, Mihail Sadoveanu, precum si cotemporanul sau, fiu al comunei, prieten al lui Adrian Paunescu, prozatorul Dinu Sararu.



I. 2 Referinte critice asupra creatiei poetice paunesciene

Critica literara a relevat „structura nobila” a creatiei poetice paunesciene inca de la debutul din anul 1965, cu „Ultrasentimente, volum ce a impus, dupa cum certifica Aurel Martin, „un poet de netagaduit, inzestrat cu harul de a transfigura realitatea cotidiana si, intr-un fel, de a demistifica, stabilind (ca orice artist autentic) relatii noi intre fenomene sau intre om si lumea inconjuratoare, rasturnand, daca este cazul, intelesuri vechi, propunand in locul lor altele inedite, si umpland ca eul sau omniprezent spatiile Universului.”3

Revolta semnificantului impotriva semnificatului, ori a semnificatului impotriva semnificantului in poezia lui Adrian Paunescu este semnalata de criticul Eugen Simion chiar din „buchetul ultrasentimentelor”: «pentru Adrian Paunescu lucrurile, ca si cuvintele, sunt prea stramte. El creste repede si haina logicii normale ramane prea mica pentru al imaginatiei sale trup. Energia interioara, condensata, este pe punctul de a arunca in aer structura formala a Ultrasentimentelor. Totusi, poemele rezista si, la sfarsit, poetul trimite un poruncitor mesaj generatiei sale: „Ridica-te-n picioare, saluta, Generatie, / Am scris aceasta carte pe care o ador.»

Mircea Tomus, comentand Mieii primi (1966), remarca si o „regiune calma” in creatia paunesciana din perioada eruptiei lirice a generatiei resurectionale, cu versuri ce „nu forteaza originalitatea prin mijloace violente, ci se multumeste doar cu modesta indeletnicire a exprimarii unui continut liric, in rand cu atatia alti confrati; aici autorul este sensibil si comunicativ, predispozitia pentru deturnarea in grotesc a imaginii sau pentru un anume spirit burlesc in versificare, venind fara indoiala dintr-un fond original, nu este exagerata peste limitele lirismului; de asemenea, cat priveste «predispozitia spre simboluri», criticul nota ca «nu suntem socati de gradul de absurditate al unor raportari, desi pentru logica obisnuita nu este tocmai cel mai normal lucru sa declari ca traim intr-o pasare: „Intr-o enorma pasare suntem insamantati, / Modul nostru de viata / E osul unei aripi zburatoare”

Eugen Simion vede in Fantana somnambula (1968) „capatul” paunescianului «lirism ezoteric, ermetic- prin imaginismul torential-, patimas si orgolios», dar si aspiratia respectivului lirism «la o asumare a totalitatii», ori «o mitologie lirica bazata pe un abil joc al contrastelor».

Criticul Ion Pop apreciaza ca „de la Ultrasentimente (1965), pana la Istoria unei secunde (1971), Adrian Paunescu ramane poetul care-si clameaza patetic sentimentele si ideile, cu prezumtia de a se afla mereu in fata unei multimi chemate sa-l asculte, sa-l aprobe sau sa nu-l inteleaga, de unde tonalitatile diverse ale discursului politic, de la jubilatia cea mai neingradita, alimentata de sentimentul consonantei cu publicul, la spectaculoasa lamentatie nu lipsita de orgoliu, a celui care se descopera monologand solitar, si la apostrofa sarcastica, necrutatoare. O fire romantica furtunoasa, greu de stapanit, din familia de spirite a unui Heliade (mai degraba, decat a lui Macedonski sau Minulescu, despre care s-a vorbit) intretine suflul liric al mai multor poeti uniti intr-o singura voce: un autor de imnuri si ode, altul tentat de dimensiunile epopeice ale poeziei, altul, un pamfletar virulent. In orice caz, indiferent de nuantele atitudinii, Adrian Paunescu este implicat in evenimente, cu vocatie pentru social, intrebandu-se (si ca foarte talentat si incisiv publicist) asupra problemelor zilei, fortand auzul colectivitatii si insinuandu-se drept constiinta reprezentativa a epocii.[]. Profund implicat in real, eul poetic se afirma ca factor catalizator, cu dubii fata de tiparele impuse, cultivandu-si, prin urmare, luciditatea receptarii intamplarilor din afara. Existenta (esentialmente sociala) nu este simplu spectacol, obiect de contemplatie detasata, ci spectacol al destinului individual in spectacolul mare al istoriei, prilej al unei permanente confruntari, in care eul poetic isi revendica o anume superioritate, intrucat are tocmai acest orgoliu al luciditatii intransigente, capabila sa demaste inertiile exterioare, ca de altfel si propriile momente de stagnare.”

O treapta importanta in evolutia liricii lui Adrian Paunescu se arata in Istoria unei secunde (1972), privita cu incantare de Marin Sorescu, intr-o cronica de intamplare, apreciind modul paunescian „in care imbina liricul cu polemicul; poezia sa este o poezie de atitudine, in primul rand; atitudine fatisa; am putea spune pledoarie- si in focul demonstratiei zaresti si coltii si lacrimile; cand Adrian Paunescu isi arata coltii, este un autor de prada: inertia, vechi apucaturi, indaratnici si sfatuitori de ocazie sunt sfasiati in largi hiperbole, facuti cu miere si otet si pusi pe munti la uscat, in privelistea lumii; dar imediat spectacolul liric este punctat de o iesire lirica, la fel de grandioasa; multe versuri iti ramin in minte si farmecul lor este greu de explicat: Noi care facem oameni de zapada, / noi care sub ninsorile enorme / lasam si inimile sa ne cada / noi ce visam de-a pururi sale demne, / noi care suntem ninsi pe ochi de-a dreptul, / noi carora ne-au spart ghetarii pieptul, / noi care focul nu-l cladim cu lemne / () / noi care facem oameni de zapada, / fiind si noi tot oameni de zapada Surprinde plasticitatea imaginii: Raceala dintre noi e-a ghetii pe care patineaza ingeri, sau: O, camp pe care gazii provizorii decapitara graul sfant al tarii”7

Cu privire la fenomenul poetic Adrian Paunescu, criticul / teoreticianul literar Eugen Negrici noteaza: Din marginea unei foarte vechi mentalitati estetice, care nu este inca perimata [], i se reprosa lui Adrian Paunescu, pe la inceputul carierei, lipsa de frana estetica, imposibilitatea disciplinarii materiei poetice, insusirea fanfarona de forme goale, apocalipsa verbala, rasfatul imagistic etc., pentru ca, imediat, aproape toata lumea, direct sau implicit, sa-i recomande tanarului foarte talentat mai multa claritate, ordine si bineinteles precizie. [] S-a intamplat ca Adrian Paunescu nu a devenit, dupa prescriptiile criticii, mai limpezit, mai ordonat, iar poezia lui a continuat sa socheze ca un tipat necontrolat, dar viu. Si Adrian Paunescu a reusit sa convinga, a invins prin perseverenta si prin infricosarea pe care o raspandeste rasuflarea sa ciclopica. Si critica literara a acceptat, coplesita, aceasta prezenta bubuitoare, fara sa-si modifice substantial- pentru si din pricina aceasta- vechiul mod normativ de a pricepe poezia. Ea ar fi trebuit sa pretuiasca de la inceput, si fara conditii si amanari, grandilocventa, enormitatile de aceasta speta, care sunt, prin traditie, metafore ale sufletului clocotitor.[] Preferam aceste enormitati, aceste nebunii hohotitoare si excesive fiindca ele sunt semne ale acelei perceptii turmentate, proprie doar marilor posedati si prevestitorilor testamentari, initiatori, fara voie, ca si adesea Paunescu, de formidabile viziuni deschizatoare de cercuri.”




Eugen Simion considera volumul Istoria unei secunde” a lui Adrian Paunescu ca „are valoarea unui manifest liric; marcheaza revenirea poeziei tinere la o formula pe care parintii ei spirituali au: poezia politica.[] In poezia politica propriu-zisa, Adrian Paunescu foloseste fata de eveniment doua atitudini: fie dilatarea, ridicarea lui la valoarea unui simbol general prin acumulare de propozitii oraculare, fie, in sens contrar, tendinta de a inveli rana deschisa a faptului intr-o plasa de imagini aluzive. In primul caz poemul se deschide, se expliciteaza pe masura ce in cuptoarele lui incapatoare intra noi sarje de minereu verbal, in cel de al doilea se codifica, patrunde deliberat in zona aproximatiei si a aluziei.”

Pentru primul aspect, Eugen Simion considera a fi mai revelator, intre multe altele, ciclul ce are ca protagonist personalitatea revolutionar-democratica a lui Nicolae Balcescu, eroul roman-pasoptist fiind imaginat ca profet-aburariu („suflet”, „spirit”, „duh bland”), parca „teleghidat” de zeita Clio, de spiritul justitiar al istoriei romanesti, peste pamanturile tarii, peste apele tarii, spre a nu se altera de spiritul justitiar al istoriei romanesti, spre a nu se altera pe undeva puritatea si demnitatea natiunii noastre.

Zecile de volume de poezie ale lui Adrian Paunescu, insumand peste 300.000 de versuri, depasind cea mai intinsa epopee a lumii, Mahabharata (215.000 de versuri), realitate lirica fara asemanare, nu numai in istoria literaturii romane, ci si in literatura universala, creeaza impresia / certitudinea ca ne aflam in era unei impresionante uzine de poezie, a carei „productie”, potrivit conceptiei paunesciene despre misiunea poetului / poeziei, inseamna „armonie in salbaticie”. Poetul trebuie sa fie in stare de sacrificiu, pentru Patria sa, pentru semenii sai, sa-si uimeasca mesianic poporul prin biruintele sale.

Incepand cu „Istoria unei secunde” (1972) si continuand cu volumele: Repetabila povara (1974), Pamantul deocamdata (1976), Manifest pentru sanatatea pamantului (1980), Iubiti-va pe tunuri (1981), Rezervatia de zimbru (1982), Totusi, iubirea (1983), Manifest pentru mileniul trei (1984), Sunt un om liber (1989), Poezii cenzurate (1990), Trilogia carunta (1994) etc., Adrian Paunescu pune in lumina istoriei literaturii noastre cel mai puternic filon de poezie sociala, de poezie politica „la zi”, unde mesianismul cunoaste cea mai incandescenta incarcatura lirica inregistrata vreodata de la Octavian Goga si pana in prezent.

Galaxia lirica a lui Adrian Paunescu, indeosebi prin poezia sociala / politica, profund reverberatoare de suflet romanesc, de constiinta de neam, de etica nationala, se releva intr-un veritabil si incendiar „manifest” pentru mileniul al III-lea.

I. 3 Adrian Paunescu- omul de televiziune si politicianul

Activitatea de om de televiziune a lui Adrian Paunescu incepe intre anii 1977 si 1981, cand, la ideea lui Dumitru Popescu, realizeaza un vast ciclu de emisiuni la Televiziunea Romana, de descoperire si valorificare a potentialului creator cultural national, sub diverse denumiri: „Antena va apartine”, „Antena Cantarii Romaniei”, „Gala Antenelor”, „Descoperirea Romaniei”, „Redescoperirea Romaniei”, etc.

In perioada 1985-1989, numele sau nu mai poate aparea pe posturile de radio si televiziune, masura restrictiva care continua pana in anul 1992. Din acest an, participa, in calitate de invitat, la o serie de emisiuni, pe teme politice si culturale, la Televiziunea Romana 1( cea mai de rasunet fiind cea realizata de Mihai Tatulici, in 17 iulie 1992) si TVR 2 („Seratele muzicale” ale lui Iosif Sava, „Ceaiul de la ora 5”, al Marinei Almasan), TV Antena 1 (inclusiv la „Milionarii de la miezul noptii”, realizator Marius Tuca si la emisiunea „Printre randuri”, a lui Radu Herjeu), Tele 7 abc, PRO TV, Tv Sigma, Super Nova din Bucuresti, etc.

Din anul 1996, activitatea sa este subiectul unor emisiuni ale televiziunilor din Germania, Olanda, Franta, Israel, U.R.S.S., Indonezia, China si alte tari. Realizeaza Duplexul Bucuresti-Chisinau in ziua de 27 martie 1998, la TVR. 2. Din 21 martie 1998, realizeaza, la Televiziunea Nationala Antena 1, emisiunea saptamanala de cultura, civilizatie, eveniment si performanta „Schimbul de noapte- Pariul pe insomnie” (dialoguri cu personalitati, recitaluri de muzica de toate genurile, lansari si relansari de talente din muzica, literatura, plastica, stiinta, sanatate, teatru, expozitii de pictura, fotografie si sculptura, rubrici de cultura economica, mitologie istorica a neamului, limba romana actuala, reportaje de actualitate, alte rubrici de cultura, dialog si civilizatie.

Din 9 aprilie 1999, emisiunea sa de cultura, civilizatie, eveniment si performanta, care fusese difuzata saptamanal sambata noaptea (intre martie si august 1998) si martea noaptea (intre septembrie 1998 si aprilie 1999), isi schimba denumirea, ziua si ora de difuzare. Noua emisiune „O sansa pentru fiecare” se difuzeaza vinerea. Din 25 iulie 199, pana in 14 decembrie 1999, cand are loc ultima editie, emisiunea se difuzeaza duminica noaptea, in continuarea emisiunii „Meciul meciurilor”, in cadrul megaemisiunii „O noapte cu Adrian Paunescu”.

Din 7 martie pana pe 14 decembrie 1999, Adrian Paunescu este realizator al emisiunii duminicale TV Meciul Meciurilor-Fotal Club Antena 1. Performanta unica pe care a realizat-o Adria Paunescu in emisiunea sa sportiva a fost faptul ca l-a convins, in 16 mai 1999, pe Gica Hagi sa revina la echipa nationala, din care se retrasese de un an. Cu capitanul revenit in teren, Romania invinge in premiera Ungaria cu 2-0 la Bucuresti, dupa 63 de ani de confruntari. Agentiile internationale de presa si publicatii din tara si strainatate comenteaza reusita lui Adrian Paunescu pe parcursul mai multor zile.

Incepand cu 26 ianuarie 2000, Adrian Paunescu realizeaza la Tele 7 abc doua noi emisiuni saptamanale: „O noapte cu Adrian Paunescu” (talk-show, sambata noaptea) si „Cenaclul Totusi iubirea” (duminica seara).

In ceea ce priveste activitatea sa politica, Paunescu a devenit o figura importanta in mass-media romaneasca. Cenaclul Flacara, pe care l-a infiintat, si revistele pe care le-a dirijat au exercitat o atractie de nediscutat asupra tineretului si a vietii publice din Romania datorita combinatiei de idei de stanga de inspiratie occidentala si de nationalism. Multi artisti pe care autoritatile comuniste ii puteau considera subversivi au fost lansati sau promovati de Adrian Paunescu prin Cenaclul Flacara.



Relatia lui Paunescu cu regimul Ceausescu este in general considerata ca ambigua, mergand de la scrierea de poeme adulatoare la critici publice directe. Aceasta explica si varietatea pozitiilor pro si contra Paunescu de dupa 1989. Din anul 1982 pana in anul 1998 a fost membru in Partidul Socialist al Muncii, partid absorbit ulterior de PSD. Actualmente este senator de Hunedoara din partea PSD.

Intre anii 1966-1968 a fost secretar al organizatiei U.T.C. de la Uniunea Scriitorilor din Romania;

In august 1968- devine membru al Partidului Comunist Roman. Este sanctionat cu vot de blam cu avertisment, in toamna anului 1985;

Intre anii 1992-1998- membru al Partidului Socialist al Muncii, caruia ii devine vicepresedinte in anul 1993 si prim vicepresedinte si purtator de cuvant in anul 1994. In februarie 1996 este desemnat candidat al PSM la alegerile prezidentiale din anul 1996. Pierde alegerile prezidentiale.

Intre anii 1992-1996- senator de Dolj; presedinte al Comisiei senatoriale de cultura, arta si mass-media si al Grupului Parlamentar „Partida Nationala”; membru al delegatiei parlamentare romane la Consiliul Europei de la Strasbourg. Observator european la alegerile din Republica Moldova (1994) si Republica Croatia (1995); in anul 1994 este ales vicepresedinte al Grupului Politic Stanga Europeana Unita; membru al Partidului Democratiei Sociale din Romania (devenit, din 16 iunie 2001, Partidul Social Democrat);

Intre anii 2000-2004- membru al Senatului, din partea Circumscriptiei electorale Dolj; presedinte al Comisie Senatului pentru Cultura, Culte, Arta si Mijloace de Informare in Masa; membru al Comisiei Interparlamentare Bucuresti-Chisinau;

De-a lungul intregii sale vieti, in care i-a vazut plecand in puscarie pe bunicul sau si pe tatal sau (si a scris, cu mana lui numeroase cereri, catre autoritati, ale tarancilor care doreau sa afle unde sunt barbatii lor arestati), si-a facut o cauza personala din lupta pentru libertatea oamenilor, intervenind direct si, adesea, eficient, pentru scoaterea din puscarie a unor compatrioti. Pana in anul 1990, a reusit sa determine eliberarea poetului Crisan din Constanta, a taranului Marin Ciuca din Teleorman, a doctorului Constantin Galalae din Constanta, a doctorului Aldea din Buzau.

Dupa anul 1989, in ciuda relatiilor sale personale rele, cu multi dintre cei in cauza, unii contribuind de-a dreptul la nenorocirile prin care a trecut, Adrian Paunescu a militat, foarte activ, pentru eliberarea din inchisoare a detinutilor politici, fosti membri ai Comitetului Politic Executiv al PC.R., sau sefi ai unor institutii de coercitie, oameni despre care nu s-a facut niciodata dovada ca au comis crime.

S-a implicat in actiuni patriotice, de cultura sau credinta, cum ar fi: reeditarea, dupa 40 de ani, in anul 1988, a Noului Testament de la Belgrad al lui Simion Stefan de la 1648, la sugestia si la cererea Prea Sfintitului Episcop de Alba, Emilian Birdas.

Adrian Paunescu a crezut toata viata, fara sovaire, in libertatea de gandire, ca expresie a libertatii, in general.



Ion Pachia Tatomirescu, Generatia resurectiei poetice (1965- 1970), Timisoara, Editura Augusta, 2005, p. 23

Ion Pop, Poezia unei generatii, Cluj Napoca, Editura Dacia, 1993, p. 78

Aurel Martin, Poeti contemporani, Bucuresti, Editura pentru literatura, 1987, p. 35

Mircea Tomus, Miscarea literara, Editura Eminescu, 1981, p. 67

Eugen Simion, Scriitori romani de azi, vol. 1., Bucuresti, Editura Cartea Romneasca, 1985, p. 112

Ion Pop, Poezia unei generatii, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1983, p. 112

Marin Sorescu, Mai usor cu pianul pe scari (cronici literare), Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1985, p. 76

Eugen Negrici, Expresivitatea involuntara, I, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1977, p. 87

Eugen Simion, Op. Cit., p. 130









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1883
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site