Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


PETRU MAIOR

Personalitati

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Franz Kafka - Biografia
André-Marie Ampère
Viata si opera lui Socrate
Pierre Curie
Georg Simon Ohm
CONSTANTIN MAVROCORDAT
Costache Negruzzi (1808 - 1868)
Nikola Tesla
Niccolò Machiavelli (1469-1527)
Emilio Segrè

PETRU MAIOR




Petru Maior este una dintre cele mai reprezentative personalitati a Scolii Ardelene si a neamului romanesc.Toata viata sa Petru Maior si-a pus-o in slujba poporului din care facea parte,dar care la acea vreme suferea umilinte greu de indurat.Probabil aceasta daruire totala a conferit operelor sale o forta nebanuita,facand din creatorul lor mintea cea mai organizata a Scolii Ardelene, Petru Maior dovedindu-se un istoric cu o conceptie moderna,operele sale au avut cel mai puternic rasunet in epoca si au lasat o puternica amprenta asupra societatii romanesti transilvanene din prima jumatate a secolului al XIX-lea. Petru Maior s-a nascut in 1761 la Targu-Mures,in comitatul Turzei,ca fiu al protopopului Gheorghe Maior,intr-o familie cu traditie mic-nobilira si carturareasca.Totusi, Nicolae Iorga pune sub semnul intrebarii anul nasterii lui Petru Maior,deoarece Maior nu ne ofera prea multe date biografice. Astazi insa istoricii literari accepta anul 1761 ca fiind anul nasterii sale.A invatat mai intai la Targu-Mures,apoi la Sibiu si la Blaj.S-a calugarit foarte tanar,iar la varsta de 13 ani,pleaca cu Gheorghe Sincai la Roma,la Colegiul ‚De Propaganda Fide’,unde va studia teologia.

Desi cei doi nu aveau o relatie foarte stransa,vor continua studiile tot impreuna la Viena,pentru un an.Intors la Blaj,ajunge profesor de logica,metafizica si legile firii,functie in care va sta patru ani,trecand intre timp si prin treptele ierarhiei clericale,pana cand la 19 iunie 1784,va parasi cinul[1] calugariei,dar la 15 august,acelasi an,i se incredinteaza,parohia Reghinului si administratia bisericeasca a provinciei Gurghiului,multumindu-se cu un salariu modest de 20 de florini pe luna.Lupta din rasputeri cu adversarii culturalizarii,cum ar fi baronul Bornemisza,care darama scoli si biserici din Runcu,din banii agonisiti cu atata truda,Maior a ridicat o biserica romaneasca in Sas-Reghin.

Este numit cenzor[2] si corector la tipografia Universitati din Buda,in 1808,desi aceasta functie ii ocupa tot timpul,isi facea timp pentru parohie,chiar el sustinand ca se duce la Buda numai:’sa poata lucra cu peana pentru neamul romanesc si sa faca carti de care au lipsa romanii’. Dupa o perioada destul de indelungata de truda, Petru Maior si-a vazut misiunea sa de luminator al neamului incheiata, caci bazele erau puse: existau acum scolii, iar oamenii incepeau sa puna un accent mare pe educatia copiilor lor,facand din scoala o prioritate.Incepand cu anul 1811,in activitatea marelui carturar incepe o alta perioada, o perioada de o asidua munca intelectuala.Incetul cu incetul se contureaza marea opera a lui Maior:’Istoria pentru inceputurile romanilor in Dachia’,opera fiind un atac fatis la adresa episcopului Bob,pe care il prezenta ca fiind un om’putin iscusit intre stiinte’,fara seama de avar:’fur si rapitor’,lipsit de omenie,brutal si vindicativ.Bob plangandu-se chiar la Palatinul Ungariei sa nu publice lucrarea,insa acesta permite publicarea operei,gasind-o chiar ca se poate citi ‚cu folos’.Scrie:’Istoria besericei romanilor’ dar care nu va fi publicata datorita cenzurii,fiind confiscata in forma nedeterminata spre a fi refacuta. A murit la 14 februarie 1821 la Buda,lasand putinele sale bunuri nepotilor sai,cartile ‚ctitoriei din Reghin’,manastirii din Blaj si bibliotecii tipografiei din Buda,de asemenea a creat burse pentru saraci.Carturarul se afla in plina activitate stiintifica,insa chiar si in aceste conditii opera sa ramane opera de baza a romanilor de la acea vreme,fiind destul de bogata si a fost izvor de inspiratie pentru majoritatea pasoptistilor.Maior a format crezul limpede al scolii,si a dus cea mai acerba lupta prin scris pentru cauza romanilor asupriti in Transilvania.Scrierile sale au avut un efect practic imediat,contribund la emanciparea nationala si sociala a romanilor din Transilvania.Din punct de vedere literar,opera lui Maior sta aproape in intregime sub semnul polimicii,demonul polemic il stapanea p autor inca din prima sa lucrare:’Procanon’,un tratat desre canoanele bisericesti. Inca pe cand era inca protopop la Reghin, Petru Maior a scris trei volume de predici,in care a exemplificat conceptia sa despre lume si viata, despre posibilitatea perfectionarii umane prin educatie si,mai ales,despre puterea invataturii,revigorand principiile umaniste binecunoscute din operele predecesorilor. In anul 1812, Petru Maior a dat la iveala opera sa originala capitala,evanghelia Scolii Ardelene:Istoria pentru inceputurile romanilor in Dachia’.Aceasta opera stintifica,s-a dovedit a fi cea mai importanta opera a sa,iar pentru elaborarea ei Petru Maior a avut nevoie de un lung timp,strangand materiale inca din perioada studentiei la Roma pentru redactarea acestei lucrari.Este o scriere alcatuita in scopuri politice bine meditate,iar din punct de vedere literar viu exprimate,cu logica gandului si caldura sufletului,cu pasiunea adevarului,ceea ce o aseaza alaturi de cartea mai veche cu 120 de ani a lui Miron Costin.Din aceasta opera se pot desprinde cateva idei fundamentale, pe care autorul le sustine cu autoritate: originea latina a poporului nostru,continuitatea sa neintrerupta pe teritoriul vechii Dacii,unitatea etnica a tuturor romanilor,din care deriva drepturile legitime ale populatiei majoritare din Transilvania.



In prefata,marturiseste ca scrie aceasta carte pentru ca:’vazand romanii din ce vita stalucita sunt prasiti,toti sa se indemne stramosilor sai intru omenie si in buna-cuvinta a le urma’,avand acelasi mod de a privi istoria ca si marii cronicari. Petru Maior a anexat operei istorice si doua Dizertatii,una „pentru inceputul limbei romanesti” si cealalta „pentru literatura cea vechie a romanilor”,in care formuleaza concluzia pertinenta ca limba materna s-a format pe baza latinei populare.Totodata, a recunoscut importanta influentei slave asupra lexicului,dar a demonstrat ca limba slava nu a putut schimba structura gramaticala a limbii romane,a preconizat elaborarea normelor ortografice necesare scrierii cu litere latinesti,a comparat graiul autohton cu celelalte limbi romanice,demonstrand ca nu a fost alterat, ca acestea,de influente de substrat autohton sau externe .Prin aceasta lucrare Maior a dorit sa fie o demonstrare clara a inexactitatii roesleriene,care sustinea faptul ca romanii nu sunt de origine romana si ca dupa retragerea aureliana pe teritoriul Daciei nu a ramas nimeni.Petru Maior argumenteaza foarte bine originea limbii romane si,implicit,pe cea a poporului roman,aducand argumente lingvistice de ultima ora la acea vreme, multe preluate de la Dimitrie Cantemir.Astfel,Maior arata ca limba romana a conservat elementul latin mult mai bine decat celelalte limbi romanice,de aceea, afirma ca romanii i-au exterminat total pe daci dupa razboiul din 105- 106.Aceasta este insa o greseala si un argument servit pe tava adeptilor teoriilor imigrationiste, caci daca dacii au fost exterminati si in Dacia au ramas doar romanii,este foarte plauzibila ideea ca odata cu retragerea aureliana din 271-274 sa fi plecat toti romanii din Dacia.Chiar si cu aceste mici scapari, lucrarea lui Maior a fost la vremea aceea cea mai complexa lucrare istorica.Demna de retinut este conceptia iluminista a lui Maior despre’nobletea’ unei natii si solidaritatea frateasca dintre natiuni,intemeiata pe dreptul natural.Nu e greu de inteles la ce natie facea carturarul apel ca sa ajute,in vederea luminarii,propria sa natiune.’Istoria bisericii romanilor atat a celor din coace cat si a celor dincolo de Dunare ‚(Buda, 1821) a fost scrisa in ultimii ani ai vietii sale si tiparirea s-a intrerupt din cauza mortii autorului.Dorinta ce marturiseste ca a vrut de a cunoaste tot trecutul bisericii romane se explica prin faptul educatiei bisericesti ce o primise,dar desigur ca si interesul istoric l-a preocupat.Mai mult decat pentru alte popoare,pentru romani fazele prin care a trecut biserica,viata si activitatea prelatilor,au o importanta mare prin faptul legaturii stranse ce a fost intre biserica si cultura nationala pana in secolul nostru. Maior s-a ferit de exagerarile contemporanilor sai, acceptand pronuntiile impuse de uzul limbiipromovand neologismele,imbogatind lexicul cu termeni stiintifici,incercand sa realizeze si o gramatica descriptiva a limbii nationale.Este un continuator a lui Ion Neculce prin capacitatea sa evocatoare,prin talentul memorialistic, prin fondul sententios ilustrat cu pilde si proverbe,prin ironia savuroasa,care ajunge la pamflet.Petru Maior a reusit sa-si publice cea mai mare parte a operei,facand-o astfel cunoscuta si utila contemporanilor si urmasilor.Istoria sa din 1812 i-a entuziasmat pe tinerii intelectuali ai epocii,formandu-le spiritul revolutionar pasoptist.Costache Negruzzi- in creatia memorialistica ‚Cum am invatat romaneste’:relateaza cu umor peripetiile prin care a trecut ca elev,alungandu-l pe dascalul particular angajat de tatal sau si invatand sa scrie in limba romana abia la paisprezece ani ,exclusiv cu ajutorul Istoriei lui Maior.Ion Heliade Radulescu, Nicolae Balcescu, Mihail Kogalniceanu,Costache Negruzzi,l-au revendicat drept magistrul lor intru istorie si sentiment national.In Transilvania, atat generatia de la 1848,cat si cele ulterioare au realizat un adevarat cult pentru opera si memoria lui Petru Maior.Maior a promovat idea de unire si pace intre popoare: “…toti romanii…sa se iubeasca unul pe altul ca fratii si o natie sa alerge cu ajutorul alteia spre inaintarea culturii,de la care depinde fericirea pe pamant…”. Iluminist prin formatie, multilatereal prin activitate,patriot prin simtire,Petru Maior sta la loc de mare cinste in cultura si istoria patriei noastre.





CIN1, cinuri, s.n. (Inv.) 1. (In societatea medievala) Pozitie sociala inalta. ♦ Stare sociala. 2. Ordin preotesc sau calugaresc; tagma.

CÉNZOR, cenzori, s.m. 1. (In Roma antica) Magistrat care avea misiunea de a face recensamantul persoanelor si al averilor si de a supraveghea moravurile publice. 2. (In unele state) Persoana aleasa de adunarea generala a unei societati comerciale pentru a face verificarea conturilor prezentate de administrator. 3. Persoana care verifica gestiunea unei intreprinderi, a unei banci etc. 4. Persoana insarcinata sa asigure secretele de stat; persoana insarcinata cu cenzura









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 992
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site