Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Franz Kafka - Biografia

Personalitati

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Thales din Milet (Θαλης)(635 – 543 i.Hr.)
JEAN BAPTISTE LULLY ( 1632 - 1687)
John Denley
John Bland
Autobiografie - IOAN GYURI PASCU
Gabriela Szabó - Date personale, Cariera, Rezultate
John Leaf
John Bradford
James Abbeys
Mihai Eminescu




Franz Kafka - Biografia

La 3 iulie 1883 se naste, la Praga, Franz Kafka, primul copil din sase al negustorului instarit Hermann Kafka, originar din satul Wossek din Cehia de sud si al Iuliei Lowy, a carei familie numara rabini, medici si figuri de neconformisti, inclinati spre visare si aventura. Franz mosteneste caracterele familiei materne.




Casa unde s-a nascut Franz Kafka

 
Dupa invatamintul primar in limba germana, Kafka isi continua studiile la liceul Alstädter Deutsches Gymnasium, cel mai sever liceu din Praga de odinioara. In timpul scolaritatii asista la declansarea animozitatilor nationale chiar printre copii. Se considera ateu si socialist.

In amintirea colegilor sai, imaginea lui Kafka este a unui adolescent retras, rezervat, timid, dar prietenos, blind si serios. Isi incepe studiile universitare, atras intii spre chimie de influenta lecturilor stiintifice, apoi spre germanistica, dar dupa citeva luni, supunindu-se vointei paterne, studiaza dreptul.

Max Brod

 
Pasionat de literatura si filozofie, Kafka asista la conferinta despre Schopenhauer a unui coleg, Max Brod, tinuta la o asociatie studenteasca prietenia care se infiripa va fi durabila si fructuoasa pentru posteritate Brod, care i-a pastrat si publicat manuscrisele dupa moarte, facandu-l cunoscut printr-o serie de scrieri notabile, l-a incurajat de la inceput sa scrie si sa publice, uneori smulgindu-i manuscrisele din mina. In Biografia sa, Brod scrie despre aceasta perioada Gusturile sale intelectuale nu mergeau spre pretentios, bolnavicios, bizar, grotesc, ci spre tot ce e mare, sanatos, simplu si solid cladit, ce ajuta omul sa se purifice si sa se regenereze”. Astfel respinge avangardismul epocii, decadentismul si pe “grotestii” praghezi. Lecturile sale de predilectie fiind Hebbel, Grillparzer, Byron, Amiel, apoi Hamsun, Hoffmansthal, Th. Mann, Flaubert, Stendhal, Stifter, Hesse, mai tirziu Dostoievski, Tolstoi, Strindberg.

Din relatarea lui Brod reiese si ca tinarul Kafka era destul de sportiv, nicidecum fricos cind era vorba sa ajute pe altii, incurcat si dezasperat insa in tot ce privea persoana sa. In primii ani de prietenie, Brod ignora activitatea literara a lui Kafka. Apoi, datorita incurajarilor sale, acesta a consimtit sa publice, dar primele incercari sau au fost distruse de autor sau au fost pierdute.

In iunie 1906 isi ia doctoratul in Drept si, dupa o vacanta la un unchi, medic la tara, isi incepe stagiul obligator de un an la tribunalul corectional, apoi la cel civil din Praga. Practica si-o face in biroul avocatial al unui unchi.

Perioada in care a lucrat ca functionar la o societate de asigurari sunt secvente de viata imprumutate artistic personajelor din romanele sale.

Desi e mereu chinuit de dorinta de a scrie si de a avea timp liber, nu se va putea decide sa paraseasca profesia de functionar.

In 1910 incepe sa noteze reflectii intr-un jurnal. Timp de 13 ani isi consemneaza gindurile cu regularitate. Discret cu privire la viata sa intima, bogat in desirante plingeri in legatura cu dificultatile intimpinate la scris, piedici din afara, dar si indoieli asupra menirii sale, inhibitii si probleme create de oboseala – jurnalul aduce, pe linga impresii despre carti si spectacole, descrieri minutioase de persoane si gesturi si marturisiri pretioase cu privire la viata sa spirituala. Jurnalul sau atesta ca orele de birouil oboseau peste masura, consumindu-i timpul si energia diminuata ceva mai tirziu de frecvente insomnii si de exasperarea pricinuita de conditiile neprielnice pentru scris in casa parinteasca.

In 1911 consemneaza eforturi de a-si reface sanatatea subreda devenind vegetarian, renuntind la alcool si tutun, practicind inotul, echitatia si frecventind, vara, colonii naturiste.

Viata sa sentimentala este sublimata definitiv, datorita temerii de fixare, Kafka preferind logodna casatoriei, dragostea platonica apropierii dintre indragostiti. Practica, mereu in postura de vesnic logodnic, aminarea gesturilor decisive: in 1912 se indragosteste, pare-se, de la prima vedere, de Felice Bauer, in 1913 ii face o vizita la Berlin, in iunie 1914 se logodeste in sfirsit, in ianuarie1915 o revede, in 1916 calatoresc impreuna, in 1917 se logodeste a doua oara, dar rupe cu ea in decembrie a aceluiasi an in 1919 se logodeste cu Julie Wohryzec, in 1920 – cu Milena Iesenka, rupe logodna cu Julie Wohryzec, in 1920 – cu Milena Iesenka, rupe logodna cu Julie, apoi isi exprima, in 1923, dorinta de a se casatori cu Dora Dymant – partasa ultimului sau an de viata.

  si Franz

 

Julie Wohryzec

 

Milena Iesenka

 

Dora Dymant

 


Tatal - Hermann Kafka, razbatator si energic, reuseste pe drumul ascensiunii sociale, dupa o copilarie nevoiasa, si familia se muta din vechiul ghetou – care, cu maghernitele si ulitele sale intortocheate, va lasa o impresie nestearsa in memoria scriitorului – in centrul elegant al orasului.

Sub efectul traumatizant al autoritatii paterne, Kafka ii circumscrise astfel in faimoasa Scrisoare catre tatal, din anul 1919, un document de peste 100 de pagini, prin care spera sa obtina mai multa intelegere din partea tatalui

Hermann Kafka

 
Din fotoliul tau guvernai lumea. Parerea ta era cea justa, orice alta parere extravaganta, anormala. Si increderea ta in tine era asa de mare, incit nu simteai nevoia sa ramii consecvent pentru a avea dreptate […]. Ai luat in ochii mei caracterul enigmatic al tiranilor […]. Traiam mereu rusinat […]. Lumea mi se parea divizata in trei: o parte in care traiam ca sclav, […] supus unor legi pe care nu eram capabil sa le respect, alta foarte indepartata, in care traiai tu, ocupat sa guvernezi […] si o a treia, unde traiau toti ceilalti, fericiti, scutiti de porunci si de ascultare.



Dar trimis mamei sale - Julie Lowy - pentru a fi predat, aceasta il inapoiaza, asa ca destinatarul nu va lua cunostinta de analiza plina de reprosuri a relatiilor dintre tata si fiu. Sentimentul de teama si umilinta in urma dojenilor tatalui din pricina pasivitatii si nevredniciei sale explica mult din psihologia scriitorului, cum reiese clar din aceasta scriere importanta.

Din 1921, din cauza bolii sale – o tuberculoza pulmonara, starea sa de sanatate se agraveaza, iar viata lui Kafka de aici inainte consta din sederi in diferite statiuni climaterice, cu intoarceri sporadice la Praga.

Julie Lowy

 
Asprimile iernii berlineze din 1923-1924 intensifica tristetea in fata spectacolului dezolant al mizeriei din acele momente culminante ale inflatiei. Kafka sufera privatiuni, pensia fiindu-i redusa de devalorizarea continua si vertiginoasa a banului. Dupa violente accese de febra, se vede obligat sa ceara ajutorul familiei. Unchiul sau meidc, vine sa-l ingrijeasca. Kafka o sileste pe Dora sa arda in prezenta sa o seama de manuscrise.

In martie 1924, Brod il aduce la Praga. Intoarcerea la familie e resimtita ca o infringere. Cum starea sa se inrautateste rapid, e transportat la diverse sanatorii. Din pricina durerilor in laringe, abia mai poate minca si se intelege cu vizitatorii prin biletele. Primeste raspuns negativ de la tatal Dorei, la cererea sa in casatorie.

Sanatoriul unde moare Franz

 
In preziua mortii, Kafka scrie o scrisoare lunga catre parinti, evocand o multime de amintiri. Sintindu-si sfirsitul, ii cere doctorului Klopstock imperios morfina care i se refuzase: Omoara-ma, altfel esti un ucigas!

Moare la 3 iunie 1924.

Procesul

Procesul este o carte despre o lume din care lipseste certitudinea. Actiunea incepe si se dezvolta sub semnul indoielii, al supozitiei extinse la toate nivelurile. Prima fraza din roman consemneaza un amanunt care socheaza prin continutul sau nefiresc si prin lipsa de precizie si cauzalitate: “Pe Josef K. il calomniase pesemne cineva, caci, fara sa fi facut nimic rau, se pomeni intr-o dimineata arestat”. Asadar, cititorul ia act de faptul ca un strain ii spune protagonistului cartii ca este arestat, il ridica si ii cere lucrurile pe motiv ca la magazine n-ar fi in siguranta. Arestul are loc exact in dimineata in care Josef K. implineste 30 de ani. K. imediat este dus in salon, unde, spre surprinderea lui, doi paznici ii mincau micul dejun. Ei il anunta ca este arestat, dar cu toate acestea poate sa mearga liber la servici. Fara a iesi din perplexitate, eroul se intoarce in camera sa, iar incepind cu a doua zi isi continua viata normala de prim-procurist la o mare banca.

Josef K. este trimis – fara explicatie – sa caute tribunalul, unde urma sa i se ia intr-o duminica primul interogatoriu. Batand la toate usile si intrebind la intamplare de tamplarul Lanz, K. realizeaza ca birourile tribunalului se afla in podul unei cladiri cu apartamente si camere de inchiriat. Aspectul acestei cladiri era deplorabil, avind un aspect saracacios si mizerabil. Aflarea justitiei intr-o asemenea cladire ii dadea lui K. si mai mult dezgust fata de ea, dar totodata ii dadea mai multa siguranta. Dupa ce gasi camera in care urma sa fie interogat, de asemenea ramase frapat de cele vazute:

K. crezu ca nimerise la o intrunire publica. O multime de oameni, cit se poate mai feluriti, umpleau o incapere nu prea mare, cu doua ferestre, inconjurata, la mica distanta de tavan, de-o galerie intesata si ea de lume, si unde spectatorii nu puteau sa stea decit incovoiati, cu cefele si spinarile lipite de plafon. […] Multi dintre ei isi adusesera perne, pe care si le pusesera intre cap si plafon, ca sa nu-si loveasca testele.”

De asemenea si imbracamintea celor prezenti il deruta:

Cei mai multi dintre ei erau imbracati in negru si purtau redingote lungi, de ceremonie, care le atirnau lalii pe corp. Pe K. numai imbracamintea aceasta il deruta daca n-ar fi fost ea, s-ar fi crezut la o intrunire politica de cartier.

Desi K. sperase ca primul interogatoriu va fi si ultimul, totusi in urma interogarii fusese dezamagit, fiindca judecatorii i-au spus ca doar si-a complicat si mai mult situatia, si ca el nu realizase ce sansa a ratat:

“- Vreau numai sa-ti atrag atentia, ii spune judecatorul, ca astazi te-ai pagubit singur, fara sa-ti dai seama, de avantajul pe care un interogatoriu il reprezinta oricand pentru un arestat.

K. rase, privind spre usa.

- Banda de golani! Striga el, va daruiesc toate interogatoriile!

Judecatorii stabilisera cu el ca interogatoriile vor avea loc duminicile, pentru ca sa nu-i incurce cu nimic in desfasurarea activitatii sale profesionale. In urmatoarea duminica, cind sosise, aflase spre surprinderea sa ca nu va mai avea loc un nou interogatoriu. Atunci avusese ocazia sa-l intilneasca pe proprietarul camerii in care se faceau interogarile si fiind invitat de acesta sa urce in podul cladirii, acolo unde erau biruorile judecatii, K. ramasese din nou dezgustat de cele vazute, ba chiar mai mult, pina la urma i se facuse rau din cauza aerului inchis si atmosferei sufocante, incit fusese nevoit sa fie scos afara de doi functionari ai judecatii, care ajunsi la scarile care faceau legatura dintre ultimul etaj si pod, incepusera lor a li se face rau de aerul curat pe care il inspirau. Deci se produce un paradox: invinuitiii se sufoca si li se face rau in “Judecatoria” propriu-zisa, iar functionarilor acestei institutii li se face rau in afara ei. Iata o mica descriere a atmosferei care predomina in birourile “Judecatoriei”:

Soarele arde grozav de tare si birnele acoperisului sint inchise din cauza asta aerul devine greu si apasator. Nu prea e un loc potrivit pentru birouri, cu toate avantajele pe care, altminteri, le-ar putea avea. Uneori, in zilele cind au loc, sedintele mai mari – si asta se intimpla destul de des – aerul devine aproape irespirabil. Si daca te mai gindesti ca aproape toti locatarii vin sa-si intinta rufele aici – doar nu poti sa le interzici asta cu desavirsire – atunci n-o sa te mai miri ca ti s-a facut rau.”



Josef K. avea un unchi – Albert K., caruia el ii mai spunea si Fantoma de la tara care aflind despre procesul lui Josef, a venit cu o falca in cer si alta in pamint in biroul lui K. cerindu-i explicatii: cum de a putut el sa le faca una ca asta, cum a putut sa pateze numele familiei, tocmai el – care era mindria neamului lor (deoarece ajunsese la postul de prim-procurist la o mare banca). Dupa o mica discutie cu Fantoma de la tara , aceasta il duce la un vechi prieten de-al sau, avocatul Huld, care fiind bolnav isi primea toti clientii acasa.

In scurt timp de la angajarea acestui avocat, K. incepe sa se dezechilibreze, la servici nu se mai poate concentra asupra sarcinilor sale, clientii sunt nemultumiti de modul in care sunt tratati. Toate aceste esecuri, K. le da pe spinarea avocatului, spunind ca inainte de-al fi angajat totul mergea bine, iar procesul practic nici nu-i afecta viata. Astfel K. renunta la serviciile avocatului Huld.

Dar din pacate problemele sale nu se imbunatatesc, el la servici este in continuare absent si fiind presat de concurenta unui coleg-rival, devine din ce in ce mai dezechilibrat. Unul dintre clientii sai, un industrias, observa starea prosta in care se alfa K. si se decide sa-i dea un mic sfat. Acesta ii spune ca cunoaste un pictor – Titorelli – care l-ar putea ajuta. Acest pictor este angajat la tribunal, el pictind tablouri pentru judecatori. De aceasta meserie se ocupa tocmai si tatal sau, si deci i-ar putea fi de folos.

Ajuns la pictor, care locuia intr-o alta cladire decit cea in care fusese K. la interogatoriu, cind a vrut sa iasa pe o alta usa care-i propusese pictorul, K. fusese frapat de ceea ce vazuse birourile tribunalului. Aceasta il buimaceste pe K., el incepand sa realizeze ca lumea intreaga este o farsa justitiara. De aici si replica pictorului Titorelii

- Nu stiati ca tribunalul are birouri aici Aproape in fiecare pod exista birouri ale tribunalului de ce n-ar exista si aici

In urma celor spuse, este evident ca avem in fata un proces neobisnuit, fiindca pe de o parte lipseste motivul invinuirii, iar pe de alta parte avem o institutie de Judecata absolut diferita de cea normala, atit prin amplasarea sa “aproape in fiecare pod” si cu judecatori neobisnuiti, cit si prin cu modul de a desfasura un proces.

Aflindu-se la pictor, K. aflase ca sunt trei tipuri de achitari cu procesul sau: achitarea reala, achitarea aparenta si taraganare la nesfirsit. Titorelli i-a explicat in ce consta fiecare tip de achitare. Nici una din aceste achitari nu-l scuteau pe K. proces, doar era o taraganare la nesfirsit. Acest proces      s-a dovedit a fi la nesfirsit. El are doar inceput, iar sfirsitul sau se numeste moarte propriu-zisa a acuzatului.

Sub lumina rece si palida a Legii oamenii se transforma in acuzatori si acuzati, nelipsind nici categoria executorilor intermediari, toti insa constituind un aparat demonizat aservit justitiei sau sistemului functionaresc. Vina apare ca ceva indiscutabil care trebuie ispasita, orice hotarire luindu-se dupa principiul vina e intotdeauna mai presus de orice indoiala . Singura realitate psihica e aceea a vinii asumate, constientizate. E pivotul vizibil al tragismului kafkian.

Localul judecatoriei in Procesul ramine vesnicul labirint dedalic de nepatruns, orizontul ocult care incetoseaza sensurile si le fac imperceptibile. Usile inchise nu se vor deschide vreodata: dimpotriva, se inchid si mai tare in taina. Actul initiatic este pus, fatalmente, sub semnul esecului. Eroii nu vor izbuti nicidecum sa miste vreun moment, vreo etapa a lui, fiind zadarnic apriori. Ceturile zadarniciei se fac din ce in ce mai dese, luminile se imputineaza si ele progresiv. “Misterul” e de nepatruns, caci sala judecatoriei se transforma intr-un dincolo transcedental, intr-un lucru in sine kafkian, intr-un domeniu intangibil.

K., dupa vizita facuta pictorului, dupa citevai zile primeste de la directorul bancii o insarcinare: sa il insoteasca pe un oaspete din italia in catedrala orasului. La ora in care trebuia ca cei doi sa se intilneasca – in catedrala – italianul nu venise. In schimb venise cu totul surprinzator un preot, preotul inchisorii. Intalnirea dintre K. si preot, apare – atat personajului, cat si lectorului – si mai derutanta, intrucit clericul nu este un intermediar in relatia uman-divin, ci in relatia justitie-acuzat. Aceasta secventa este, de fapt, o alta etapa in procesul de culpabilizare a protagonistului.

Necesitatea inchide omul kafkian in cercul ei strimt. De fapt, in fata acestuia nu apar piedici pur si simplu, ci un sistem de obstacole, nu usi ca atare, ci o organizare sistematica a intrarilor sub forma de labirint. El nici nu cunoaste impactul cu ele, nefortindu-le, nedeschizindu-le. Le prevede si le presimte. Le banuieste cu o siguranta de neclintit. Preotul ii spune lui Josef ca Scripturile care preced Legea spun ca are de a face, asadar cu Paznicul, in spatele caruia exista acest sistem de obstacole. Omul kafkian abia vine la Lege, pe cita vreme paznicul se afla de mai multa vreme acolo. E neindoielnic faptul ca e pus in slujba de Lege, incit a te indoi de demnitatea paznicului in fata Legii configureaza de acum o ierarhie, el este slujitorul ei, apartine Ei, fapt care-l face superior omului comun.

Procesul dezvolta in linii narative ceva mai ramificate parabola pe care i-o relateaza preotul lui Josef K. Paznicul ii spune omului venit de la tara ca nu-l poate lasa sa intre in interior in clipa in care a sosit Omul nici nu banuia ca accesul la Lege nu este ingaduit tuturor. Paznicul il lasa, insa, sa astepte clipa favorabila, dar il supune la sumare interogatorii despre bastina lui si despre multe alte lucruri. Omul ramine sa astepte ani in sir, recurgind la incercari de a-l mitui, dar paznicul este de neinduplecat. Ceea ce reuseste sa vada e o lumina slaba, care razbate din interior prin crapaturile portilor Legii. Dupa atitea sfortari omul de la tara e cuprins de curiozitate sa afle de ce nimeni dintre ceilalti oameni doritori de a cunoaste Legea nu s-a apropiat de poarta si n-a cerut sa intre. Nimeni in afara de tine, n-avea dreptul sa intre aici, raspunse Paznicul vazind ca omul se sfirseste din viata, caci poarta asta era facuta numai pentru tine acum plec, si o incui.

Urmeaza o analiza scupuloasa a insesi insusirilor morale ale paznicului, exponent al neroziei: el declara ca este puternic si aceasta demonstreaza ingimfarea si nerozia pe de alta parte, el este neoficial si, deci, binevoitor, rabdator fata de straduintele omului si ingaduitor cu blestemele omului adresate cruzimii destinului. El se mai apleaca amabil ca sa-i asculte si ultima intrebare.

Comentariul preotului ia o trasatura neasteptata cind spune ca nerozia paznicului e, in fond, salvatoare: nici el nu cunoaste interiorul Legii, ci numai drumul pe care trebuie sa-l faca la nesfirsit, mai apoi el nici nu vrea sa-l inspaiminte pe om, caci stie ca acolo, inlauntru, exista niste paznici cumpliti. Evident, paznicul nu cunoaste interiorul Legii. Preotul mediteaza acum asupra situatiei: omul a vazut totusi o lumina dinlauntru, in timp ce paznicul, stind cu spatele spre poarta, nu se alege cu nici un cistig de cunoastere. Oricum, paznicul ramine un slujitor al Legii si se cade a fi scos de sub judecata omeneasca.

Pe oricine l-am considera inferior si inselat, un lucru este cert (singura certitudine existenta la Kafka) intreaga Lumina a legii ramine un mister.

Finalul romanului infatiseaza o scena oarecum previzibila, daca se tine seama de elementele absurde din cuprinsul cartii, care converg spre o pedeapsa in aceeasi linie. Ceea ce socheaza este suma detaliilor care o compun si care nu ofera deznodamantului cheia potrivita epicului. Ceea ce este surprinzator este ca arestul lui K. a fost in dimineata cind a implinit 30 de ani, iar omorul lui este in seara cind implineste 31 de ani.

Doi necunoscuti il scot de Josef K. In afara orasului, intr-o cariera de piatra, si il injunghie. Acest lucru nu se petrece in fapt decat dupa ce cei doi il asaza tacticos pe o piatra, ii trec pe deasupra capului cutitul, schimbind formule de politete si asigurandu-se ca Josef K. Il vede pe disperatul care se arunca in gol de la o fereastra. Fraza care incheie cartea echivaleaza cu paroxismul sugestionarii:

“- Ca un caine! spuse el, si era ca si cum rusinea ar fi trebuit sa-i supravietuiasca.”



Romanul lui Kafka ramane cit mai aproape de viata cotidiana si de verosimil, dar ceea ce se intimpla ramane in el pina la sfirsit inexplicabil.

Sensurile alegoriei

Titlul este un prim indiciu in interpretarea alegorica a continutului: el trebuie citit ca un proces de culpabilizare indus eroului si ca un proces de ambiguizare a imaginii oferite de evidenta si subsidiarul scrierii.

Cuvantul-cheie al cartii este legea”, care devine obsedant in constiinta eroului, ca efect al prezentei ei explicite sau deduse in toate aspectele societatii. Totul este subsumat absurdului guvernat de o lege, dincolo de logica fireasca a umanului. Modalitatea de aplicare a acestei legi – care functioneaza ca suprarealitate – este tribunalul, aflat in podul unei cladiri. Situarea lui nu este intimplatoare, semnificatia fiind aceea de a surprinde justitia deasupra lumii fenomenale si a fiintelor pe care le judeca.

Descrierile au ca scop particularizarea cadrului in roman sunt metafore ale spatiului inchis; tribunalul, sala de sedinte, apartamentul lui K., orasul, catedrala, atelierul pictorului, toate aceste imagini converg spre metafora finala a cercului existentei, din care nu se poate iesi decat prin moarte.

Lipsa de vina pare un laitmotiv, un artificiu compozitional care confera coeziune intregului, dar in aceeasi masura devine un factor isterizant pentru psihicul eroului si un element emblematic in ceea ce priveste suportul existentialist al cartii. Nestiind ce culpa trebuie sa-si asume, K. Nu se poate apara, dupa cum nu se poate sustrage mersului fatal al lucrurilor. Farsa primului interogatoriu il revolta si ii determina o reactie violenta.

Prezenta personajelor secundare – Leni, pictorul, aprodul, fetele, avocatul si altele – are ca efect potentarea confuziei in care traieste eroul. Preotul, care apare ca un exponent al fatalitatii, nu-i ofera un raspuns si nici un sprijin moral pentru a-si putea construi apararea, ba mai mult, marturiseste ca face parte din supra-realitatea justitiei, care opereaza cu supozitia vinei

- Apartin deci justitiei, spuse preotul. Ce-as mai putea sa vreau de la tine Justitia nu vrea nimic de la tine. Ea te primeste cand vii si te lasa cand pleci

Pedeapsa survine ca farsa, iar moartea i se intampla eroului findca asa a hotarat justitia. De altfel, ilogicul este reparabil la nivelul tuturor intamplarilor prezente in roman. Tragicul rezulta din faptul ca eroului i se refuza orice alternativa; in acest sens, uciderea lui nu este exemplara, asa cum procesul nu a fost unul exemplar. Sensul ultim al cartii ar fi, asadar, ca mecanismul societatii ii elimina pe cei inapti de a acuza sau de a construi – la randul lor – altora o vina. O astfel de semnificatie a alegoriei impune textului posibilitatea de a intelege lumea ca un neant care ucide, daca fiinta nu se sinucide la timp.

Lectura cea mai eficienta a romanului este aceea a unei alegoriia fiintei umane, confruntata cu legile lumii exterioare ei, al caror mecanism nu-l intelege si a caror victima este. Absurdul este pentru Josef K. Un blestem caruia nu i se poate sustrage, iar fatalitatea il urmareste ca altadata pe Edip, intr-o Teba a secolului al XX-lea.

Opera scriitorului ceh de limba germana Franz Kafka reprezinta un haos cosmic, in care totul pare cu putinta, dar nimic nu se poate schimba esential. Nuvelele si romanele kafkiene au un curs narativ obisnuit, monoton in sens cehovian, desfasurat in cadente uniforme.

Omul kafkian nu se inchide totalmente intr-o gaoace ermetica, ci cauta sa simbolizeze suferinta

Cine este Franz Kafka? Nu cumva numele i se reduce la o emblema, la o engrama dintr-o singura litera K. (ca si in cazul eroilor sai) Nu cumva frica este ceea care ii anihileaza si ii anuleaza personalitatea, devenirea si implinirea finala

Sint intrebari pe care si le-a pus insusi Kafka in intimitate. Opera sa sta, astfel, sub semnul calauzitor al cautorii identitatii, daca nu sub acela al resemnarii tragice in fata imposibilitatii de a o gasi.

Esenta universala a birocratismului e invederata in opera kafkiana. Operele se bizuie pe un filon autobiografic indiscutabil: despre existenta in subsidiar sau chiar in situatiile prezente ne vorbesc atit litera K” (eu) al numelor eroilor, coincidenta literelor din numele sau cu al unor personaje, cit si reconstituirea unor fragmente de realitate pe care au facut-o unii cercetatori.

Procesul cunoasterii e ca si cum inversat la el, privirea ii este indreptata nu inainte ci, printr-o oglinda retrovizoare, inapoi, spre sensurile pierdute, spre trairile ce se consuma in continuare (nu spre cele generate din impactul cu realitatea). Kafka nu-si innoieste universul, ci dezvolta un model dinainte stiut, nu sapa fintini noi spre a explora mai bine terenul, ci se uita in fintina secata al propriei fiinte. Cunoasterea lui se retragere de la prezent spre trecut, de la pragul castelului inapoi, nu inainte, spre interior. Progresiv e echivalent, la el, cu continuu – regresiv, prospectarea fiintei nu inseamna decit retrospectarea ei programatica. Tabloul vietii se reduce la “tendintele finale” ale existentei, soarele nu lumineaza nicicind. O lumina rarefiata albicioasa, oarba apare in episoadele Procesului. Intunericul, dupa cum observa cercetatorii operei lui Kafka, este starea naturala a lumii sale ipotetice. Formele vietii sint impersonalizate, “abstractizate astfel incit sint ridicate la rang de existenta independenta, iar universul sau artistic se dezmembreaza prin dualismul lumii si omului. E si firesc realitatea exista ca Lege constringatoare in cazul omului kafkian. Impactul cu ea este, deci, fatal. El poarta vina capitala cea a pacatului originar.

Prin “Procesul” cred ca Franz Kafka ne prezinta imaginea vietii, asa cum a perceput-o el. Legea ” – reprezinta dreptatea pe care fiecare din noi dorim s-o avem. “Judecatoriile” mizerabile si judecatorii reprezinta societatea si ceilalti oameni, cei ce ne inconjoara zi de zi. De aceea justitia se afla peste tot, in fiecare claride, fiindca oriunde ne-am afla, exista cite un “judecator”, care sa ne “analizeze” faptele si care sa ne “judece” actiunile, sa ne invinovateasca de „ceva”, de ce, ei singuri nu stiu, astfel lipseste vina, si este prezent doar vinovatul fara vina. Fiecare dintre noi e un acuzat, iar ceilalti sunt judecatori. Procesul se incepe odata cu nasterea fiecaruia, sugerata in roman prin dimineata zilei de nastere a lui K., care implineste 30 de ani, iar sfirsitul procesului e moartea acuzatului, simbolizata de noaptea in care e asasinat K., noaptea in care implineste 31 de ani. K. este omul omul care nu vrea sa fie judecat de ceilalti, care vrea sa clarifice o data si pentru totdeauna procesul sau, si sa dovedeasca tuturor nevinovatia sa, omul in cautarea “dreptatii” intr-o lume in care ea n-a existat, nu exista si nu va exista niciodata

Aprecieri critice si marturisiri

“A fost un visator si creatiile sale sunt adesea concepute si realizate in deplina concordanta cu caracterul visului ele imita pana la ridicol nebunia irationala si inspaimantatoare a viselor, a acestor trainice teatre de umbre ale vietii.”

Thomas Mann

Cand nu scriu sunt pierdut… Port in mine o lume nemaipomenita. Dar cum sa ma eliberez si cum s-o eliberez fara s-o sfasii Si totusi, e de o mie de ori mai bine s-o sfasii decat s-o inmormantez in mine. Pentru asta traiesc, iar acest lucru este cat se poate de clar.

Franz Kafka








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 595
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site