Roberto Braco : 1862

Roberto Braco

In ceea ce priveste data de nastere a lui Roberto Braco, se confrunta o importanta discordanta de informatii. Dintr-un document testamentar putem totusi evidentia ca el s-a nascut probabil in 1862.

Roberto Braco a imbratisat de tanar cariera jurnalistica dupa ce fusese functionar la o casa de expeditii. A capatat primele experiente colaborand la "Corriere del Mattino", la "Capitan Fracassa", la "Napoli", si la "Piccolo", iar in 1866 a fost angajat la "Corriere di Napoli". In acesti ani a scris primele sale lucrari teatrale "Non fare a altri" 1886, "Lui lei lui" 1887, si a pregatit libretul "Le disilluse" pentru muzicianul Pasquale Mario Costa.

In calitate de critic dramatic si muzical, Braco a luptat in favoarea raspandirii noului teatru "ibsenian" si a operei "wagneriene".

A debutat in teatru in 1893 cu reprezentarea dramei sale in patru acte Una Donna" (1892), a scris in continuare "Maschere" (1893), "Infedele" (1894),"Il trionfo" (1895), si "Don Pietro Caruso" (1896).

S-a dedicat cu precadere activitatii teatrale, preocupare care i-a permis sa se afirme si in strainatate, ca unul din cei mai reprezentativi comediografi italieni.

A fost umbrit in succesele sale de Luigi Pirandello, in asa masura, incat Braco nu a putut sa exprime liber vocea sa, in timpul perioadei fasciste. Inscris pe listele opozitiei lui Giovanni Amendola, a fost ales deputat al Parlamentului National in 1924,

Roberto Braco a reprezentat nu numai o gandire libera dar si o constiinta ridicata in apararea libertatii. El a avut curajul sa strige, adresandu-se lui Mussolini in plina Camera I pazzi, li o scritti per voi" (Nebunii, i-am scris pentru voi). Amintim ca drama sa in patru acte "I Pazzi" (1921), a fost, pentru originalitatea sa, inafara tuturor curentelor artistice. Spre opera dramatica si narativa a autorului au privit, in multe ocazii, casele producatoare cinematografice italiene.

In prefata la "Vecchi versetti" din 1908, Roberto Braco adnota La Napoli sa scrii o canzona -versuri si muzica-este o boala sau un drept, ori o datorie a tuturor". Iar el stergand praful de pe amintiri, a gasit adevarul si a afirmat textual:--

" Am scris prima mea canzona ... din ordin superior". Ordinul insa i-a fost impartasit cu blandete de catre superiorul sau Martino Cafiero, care se straduia sa contracareze zgomotosul succes obtinut cu "Funiculi Funicula" de Peppino Turco si Luigi Denza. Dupa ce a ezitat catva timp, Braco a ascultat si a scris "Salamelio" (1882) care i-a fost inspirat de canonada efectuata de englezi in Egipt si de fuga sarmanilor muncitori italieni de pe acel pamant. Muzica a fost compusa de maestrul Luigi Caracciolo si, la putin timp, Cafiero a anuntat nasterea noii canzone in "Corriere del Mattino", recenzand-o ca o adevarata capodopera a "doua genii autentice".

Executia cantonei a avut loc pe balcoanele sediului ziarului din via Toledo, in prezenta lui Carlo Poerio. Cu tot succesul obtinut,"Salamelio" nu se poate considera cu adevarat o canzona frumoasa atat in ceea ce priveste textul cat si muzica.

Insusi Braco a admis dupa un timp ca: --"Nu am mai avut pana atunci si nu am mai auzit o canzona mai dureroasa, mai apasatoare si mai plumburie, ca aceea pe care Luigi Caracciolo si eu, am impus-o fara voia noastra fragilei umanitati".. . . .

Fie doar ca diletant, dar cu spirit si gust, Roberto Braco a mai compus canzone, in multe din ele fiind prezent ecoul cantecelor traditionale. Dupa "Salamelio" el a compus un "duettino" cochet si sentimental, care, dupa cum zice Aniello Costagliola in "Napoli che se ne va" se poate considera ca fiind primul exemplar al speciei, imbogatit apoi, de imitatori. Deliciosul "duettino" se intituleaza "Abbasta ca po" pus pe muzica de Vincenzo Valente. Cu acelasi Valente in 1887, Roberto Braco a scris faimoasa "Comme te voglio ama"

Nascut din Achille si Rosa de Ruggiero, principesa de Monti si ducesa de Albano, Roberto Braco poseda o inascuta distinctie care placea mai ales femeilor. El stia sa se exprime intr-o italiana eleganta si intr-un dialect foarte "colorat". Scriitorul Lucio D'Ambra a sintetizat aceste doua aspecte ca scugnizzo" (in napolitana strengar) si de mare senior, capabil sa dezarmeze orice ostilitate.

In 1914 autorul a intalnit si s-a indragostit, acceptat in sentimente, de tanara Laura (in registrul de stare civila Aurelia De Vecchio) care apoi a devenit sotia sa.

In colaborare cu cei mai cunoscuti muzicieni ai epocii, a scris diverse canzone intre care: "O munaciello" inspirata dintr-o credinta populara si pusa pe note de Enrico De Leva, Deasemenea"Tarantella 'ntussecosa" si "Canto a dispietto" compuse de Salvatore Gambardella, "Africanella" de Carlo Clausetti, care a inspirat ca urmare "Facetta nera"       altor autori, Chi sei tu" si "Sentinella" compuse de Vincenzo D'Annibale, respectiv Ernesto De Curtis , "T'aggia fa chiagnere" muzica compusa de Umberto Colonnese si purtata spre succes de Gennaro Pasquariello.

Un comentariu aparte merita canzona "Taranti Tarante" scrisa in 1889 la Taranto, cu ocazia inaugurarii in port, a bazinelor de curatat si reparat carene. Ceremonia a avut loc in prezenta regelui Umberto I si cu o asistenta numeroasa in orasul celor doua mari, alcatuita din zeci de artisti, literati si ziaristi printre care se remarcau Roberto Braco, P.Mario Costa si Peppino Turco.

Acesta din urma, dupa festiva si cordiala primire pe care ziaristii din Taranto au facut-o colegilor veniti din toate colturile Italiei, a lansat ideea de a consacra evenimentul cu o noua canzona, careia i-a propus titlul. Cu acea ocazie Roberto Braco a scris in mod neasteptat versurile de la "Taranti Tarante" care au fost puse pe muzica de P.Mario Costa. Alte lucrari teatrale ale autorului au fost "Sperduti nel buio" (1901),"Maternita" (1903), "Notte di neve" (1905), "Ad armi corte"(1910), "Il piccolo santo" (1912).

Generos, mandru si curajos, a fost laudat si denigrat, a cunoscut triumfuri si amaraciuni, acestea din urma datorate mai ales fermei sale opozitii fata de regimul dictatorial instaurat in Italia. In 1926 o echipa de extremisti fascisti au incendiat unele din manuscrisele sale continand corectura de tipar a unei drame si a unei comedii, aproape terminata, intitulata: "La verita" (adevarul). Roberto Braco a adunat cenusa ramasa, intr-o cutie de lut dungata, scriind deasupra:"Aici zac una din comediile mele aproape terminata si corectura de tipar a unei drame". Alungat la Sorento, a trait ultimii ani de viata intr-o tacere artistica totala.

La 20 martie 1943, R.Braco adresa o scrisoare unui prieten din care transpare toata amaraciunea si resemnarea unui om constrans sa traiasca in conditii precare si incheind astfel: --"Iti poti imagina cum toate acestea ma tulbura. Dar rabdare! Continuam sa suferim aici "! Dar exact dupa o luna, la 20 aprilie 1943, Roberto Braco a inchis ochii consolat totusi de iubirea nedesmintita a Laurei sale.