Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


CONCEPTE CENTRALE IN ETICA PROFESIONALA - Aplicatii in politica

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic




CONCEPTE CENTRALE IN ETICA PROFESIONALA - Aplicatii in politica

Obiectivele temei:




a)      Sa cunoasteti semnificatia principiilor centrale ale eticii profesionale: autonomia, binefacerea, paternalismul, drepturile morale.

b)      Sa gasiti argumente in favoarea autonomiei persoanei si argumente pentru situatii de aplicare legitima a paternalismului.

c)      Sa puteti configura categoriile carora ar trebui sa li se aplice politici afirmative, prevalandu-va de argumente de tip deontologist si consecintialist.

d)      Sa puteti construi si comenta exemple de sacrificiu profesional rezonabil si de devotament profesional.

Continut:

Autonomia

Binefacerea

Paternalismul

Drepturi si actiune dreapta

Termeni cheie:

autonomie, libertate pozitiva, libertate negativa, rezonabilitatea alegerii, respect egal pentru persoana, paternalism, principiul lezarii, principiul ofensei, binefacerea, moralismul legal, neglijenta profesionala, sacrificiu rezonabil, devotament profesional, dreptate distributiva, implinire omeneasca, inegalitate de sanse, actiune afirmativa, tratament preferential, paternalism, etica grijii, autoritate profesionala, drepturi.

Autonomia

Autonomia personala este o presupozitie de baza in privinta deciziilor de natura etica. Autonomia semnifica posibilitatea de a alege cursul pe care dorim sa il ia actiunile noastre, in baza faptului ca avem discernamant, ne cunoastem interesele si stim care credem ca ne este binele propriu.

Uneori termenul folosit in locul celui de autonomie este cel de autoguvernare. Etimologic inseamna capacitatea de a-ti fi propriul legiuitor (nomos: lege, in greaca). Acceptarea autonomiei trebuie sa aiba caracter universal: o recunoastem tuturor persoanelor, in calitatea lor de scopuri in sine. Interventia nepermisa a cuiva in planurile noastre de viata ne diminueaza ca oameni fiindca ne lezeaza autonomia. Din acest motiv, regimurile totalitare sau autoritare, formele de dominatie de sex (sexismul), de rasa (rasismul), de etnie (sovinismul), creeaza grupuri de exclusi sau de marginali, tocmai fiindca, de obicei, ceea ce nu li se recunoaste oamenilor care nu detin puterea normativa (nu sunt subiecti ai moralei), este discernamantul. Binele lor este conceput in afara vointei lor.

Autonomia presupune anumite grade de libertate negativa: 'sa fim eliberati de' anumite constrangeri, si anumite grade de libertate pozitiva: 'sa fim liberi sa' facem anumite lucruri, adica sa avem putinta sa exercitam aceste libertati. De exemplu, in principiu nimeni nu obliga o persoana sa caute un loc de munca in Spania, dar este foarte posibil ca acea persoana sa nu isi poata rezolva problemele materiale decat parasind Romania.

Prin urmare, sintetic, autonomia presupune urmatoarele:

Eliberarea sau libertatea fata de constrangeri

In mod obisnuit suntem constransi de nenumarati factori, legea fiind cel mai evident, tot asa cum o alta limita evidenta o reprezinta si propriile noastre capacitati intelectuale sau fizice. Conditia sa ne pastram autonomia este lipsa interventiei nelegitime, a amestecului fortat in propria viata. Autonomia nu se poate exercita in comunitati care nu respecta liberul arbitru al fiecarei persoane. In genere, nu se poate exercita in comunitatile in care drepturile omului se opresc la usa casei, a institutiei, firmei sau a statului.

Libertatea de a alege

Trebuie sa avem la dispozitia noastra un minimum de conditii pentru alegere si mai ales pentru a-i da curs. Saracia absoluta nu ne pune in posibilitatea de a alege, handicapurile, la randul lor, ne ingusteaza semnificativ alegerea. Nimeni nu ma impiedica sa imi aleg o Tyota sau un Mercedes. Banii insa imi ajung nici pentru o Dacie din 1980.

Informatia si rezonabilitatea alegerii (alegerea in cunostinta de cauza)

Primii doi factori sunt de ordin extern (lipsa constrangerilor si libertatea de a alege), nu depind preponderent de noi (de vointa noastra). De data aceasta avem de-a face (ca si in cazurile urmatoare), cu factori interni. Pentru a alege in cunostinta de cauza avem nevoie de un minimum de informatii. In acelasi timp, ceea ce dorim trebuie sa fie rezonabil. De exemplu, daca alegem cariera de functionar public in Romania, trebuie sa stim care ii sunt avantajele si constrangerile si, sa nu ne asteptam, de exemplu, la salariul unui functionar public german. Pentru ca alegerea sa fie deplin rezonabila (ceea ce este un simplu ideal), exista cateva conditii: identificarea obiectivelor valoroase, capacitatea de a face prioritati, capacitatea de a gasi mijloacele pentru aceste obiective, capacitatea de adaptare la schimbari in prioritati, scopuri si mijloace. Aceasta conditie a autonomiei poate sa fie subminata de lipsa de informatii, de manipulare, de incapacitati proprii, de sansele reduse la educatie pe care le-a avut o persoana, de boala, suferinta sau chiar de epuizare din cauza suprasolicitarii.



Recunoasterea faptului ca orice persoana este moral valoroasa

Aceasta conditie face ca autonomia sa capete aspecte etice. Ea reprezinta dimensiunea etica a autonomiei. Recunoastem celorlalti oameni aceleasi drepturi. Prin urmare, trebuie sa ne abtinem de la a le leza propria autonomie si sa promovam, pe cat ne sta in putinta, exercitarea acesteia. Conditia de posibilitate pentru o astfel de atitudine o reprezinta respectul egal pentru fiecare om ca persoana (dupa expresia lui Kant, umanitatea din persoana fiecaruia este sfanta). Astfel ne atingem cel mai inalt grad al propriei umanitati: recunoasterea egalitatii morale, respectul fata de altii, actiunea de a-i trata si ca scop in sine.

Principiile in temeiul carora poate fi restransa autonomia sunt, in general, urmatoarele:

a)      Principiul paternalismului

In sens largit, principiul se aplica atunci cand este justificata restrangerea autodeterminarii pentru a preveni ca o persoana sa isi faca rau (de exemplu, sa se sinucida, sa se drogheze, sa circule periculos, sau chiar sa fumeze). Primul sens este negativ: arata ce trebuie o persoana sa fie impiedicata sa faca.

In sens restrans (versiunea 'tare'), paternalism inseamna restrangerea autodeterminarii in beneficiul persoanei respective. Este un principiu pozitiv. Arata ceea ce o persoana trebuie constransa sa faca. De exemplu, urmarea studiilor obligatorii, purtarea centurii de siguranta, chiar si plata impozitelor pentru sanatate, educatie, aparare s.a, sunt constrangeri in favoarea persoanei. Daca autonomia nu ar fi restransa in aceste cazuri, unii oameni ar prefera sa isi exploateze copiii la munci si sa ii priveze de educatie, cei mai multi oameni probabil nu ar plati voluntar impozite si atunci nu am avea scoli si spitale publice, sosele, hidrocentrale, parcuri etc.

Paternalismul este exprimat in activitatea legislativa, in politicile publice. Ambele sunt instrumente care, fie restrang, fie constrang o persoana sa faca anumite acte.

b)      Principiul lezarii

Libertatea unei persoane poate sa fie restransa in cazurile in care ea ar putea sa-i lezeze pe altii (sa le faca rau). De exemplu, sunt interzise practici profesionale fara licenta, in anumite profesii exista controale medicale obligatorii: profesori, piloti, politisti s.a. Din aceeasi categorie fac parte si masurile impotriva poluarii.

c)      Principiul ofensei

Un act poate sa fie supus restrictiilor daca aduce ofensa publica (ii face pe altii sa se simta prost, jigneste, produce rusine). Cateva exemple ilustrative sunt cele al nuditatii in public, al pornografiei si obscenitatii. Exista comportamente socotite ofensatoare fiindca sunt indecente. Principiul ofensei este foarte controversat. El vine in conflict cu libertatea de exprimare si obiectia cea mai semnificativa este construita pe baza 'argumentului pantei alunecoase': care va putea sa fie, in acest spirit, pasul urmator in restrangerea libertatii? Opiniile religioase? Opiniile politice? Unde ne oprim cu argumentul: 'X actiune trebuie interzisa fiindca lezeaza moravurile publice'? Astfel de discutii apar in mod accentuat in privinta eticii presei si a libertatii de exprimare a jurnalistilor.

d)      Principiul bunastarii generale (binefacerii).

Conform acestuia, fiecare posesor de venituri trebuie sa dea o parte din ele pentru 'binele public'. In acest fel, persoana nu pierde in nici un caz mai mult decat castiga cei carora li se redistribuie venituri in cadrul politicilor de asistare a celor aflati in nevoie sau al unor domenii deficitare non-profit (de exemplu arta). Aplicarea acestui principiu depinde in mare masura de politicile adoptate de partidele aflate la putere si de doctrina impartasita de acestea. O doctrina social-democrata este in general mai suportiva fata de etica binefacerii (bunastarii generale).

e)      Principiul moralismului legal

Restrangerea autodeterminarii se bazeaza pe ideea prevenirii actelor imorale. Legea este vazuta ca instrument de intarire a moralitatii (vezi principalele argumente utilizate in opinia publica romaneasca impotriva dezincriminarii homosexualitatii si prostitutiei, aceeasi problema apare si in cazul avorturilor).

Multi eticieni socotesc ca morala nu trebuie sa 'colapseze' in lege fiindca transforma actele imorale in acte ilegale, in rand cu violul, hotia, crima. Principiul lezarii este socotit suficient in cazul 'delictelor fara victime'. Cu alte cuvinte, daca un act nu este constrans si nu aduce prejudicii altei persoane, el nu ar trebui interzis prin lege. Este de preferat ca actele de tipul celor pomenite mai sus sa ramana in patrimoniul moralei, fara a fi reglementate legal.

(vezi o discutie mai larga a acestor principii in Appelbaum si Lawton, 1998, pp.31-38)

Binefacerea (beneficienta)

Binefacerea este un concept legat preponderent de cel moral de grija. Exista asteptari moral legitime ca medicii sa raspunda si unor apeluri ale pacientilor atunci cand sunt in afara serviciului, ca un politist sa raspunda la apeluri de urgenta in afara orelor de program, ca un manager public sau privat sa reactioneze la cerintele ivite in afara obligatiilor sale directe. O astfel de cerinta apare explicit pentru medici in Juramantul lui Hipocrate. Ideea centrala este cea de a face bine, a acorda grija potrivita si de a te abtine de la a face rau. O cerinta minima este deci cea a non-maleficientei (cea de a nu face rau). De exemplu, politist fiind sa nu utilizezi violenta excesiva, profesor fiind sa nu descurajezi eforturile elevilor care incearca sa se depaseasca, sora de caritate fiind, sa nu administrezi un tratament nepotrivit, jurnalist fiind, sa nu dezinformezi, politolog fiind sa nu sprijini partide extremiste care lezeaza democratia, caci insasi democratia iti face posibila profesia. Neglijenta profesionala este o parte a maleficientei. Binefacerea este o componenta necesara bunastarii oamenilor si trece dincolo de cerintele autonomiei. Ea face parte din categoria datoriilor morale imperfecte fata de altii, in sensul precizat de catre Kant. Utilitarismul considera binefacerea altceva decat datoria (obligatia morala perfecta). Binefacerea este meritorie pentru ca este un act supererogatoriu (dincolo de datorie), cum ar fi cel facut de medici pentru pacientii saraci, care nu-si pot plati serviciile medicale, sau pregatirea suplimentara gratuita pentru elevii cu probleme speciale in educatie. Politologii pot sa acorde consiliere gratuita politicienilor cu enituri mici, partidelor noi.

In majoritatea profesiilor nu se cere doar sa-ti faci datoria scrisa in fisa postului, ci sa-ti pese de domeniul si colectivul in care lucrezi, de renumele firmei sau institutiei. Astfel de datorii nu pot sa fie stipulate legal, ci doar moral. Un sacrificiu rezonabil     este cerut oricui se angajeaza in diferite categorii de profesii. Este o conditie a altei valori a eticii profesionale: devotamentul fata de profesie sau fata de ocupatie (cea de politician) (vezi Appelbaum si Lawton, 1998, p. 40).



Dreptatea distributiva

Dreptatea distributiva este categoria etica prin care putem depasi problema binefacerii, (caracterul neobligatoriu al asistarii celor aflati in nevoie) care este mai degraba o optiune personala, subiectiva si este invocata mai ales in morala privata. Dreptatea distributiva vizeaza impartirea mai echitabila a greutatilor (poverilor) si beneficiilor. In acest proces sunt cuprinse politicile legate de venituri, taxe si impozite, educatie, serviciul public. Scopul este acela ca si oamenii cu venituri mici sau fara venituri, sa beneficieze de acces la educatie, servicii medicale, protectia politiei, asistenta juridica.

Morala opereaza cu supozitia egalitatii intre oameni in fata normelor si valorilor sale. In acelasi timp, odata cu eticile virtutii, s-a reactualizat in dezbaterea contemporana problema dreptului moral la implinire omeneasca, a dreptului la autoafirmare si autodezvoltare. Multi oameni se afla in situatii defavorizate. Sunt saraci sau apartin unei rase nedreptatite istoric, sau fac parte din alte categorii

. Toate aceste categorii sunt supuse inegalitatii de sanse in competitie. Dreptatea distributiva este menita sa corecteze moral si politic, aceasta stare de fapt. O astfel de abordare pare sa contrazica un principiu acceptat: cazurile asemanatoare trebuie tratate asemanator. In fata normelor si standardelor morale suntem egali. Aceste principii nu exclud insa ca in situatii in care cazurile sunt diferite, ele sa fie tratate in mod diferit in functie de nevoi, efort, contributie sociala, echitate.

Termenii utilizati in aplicarea egalitatii de sanse sunt cei de actiune afirmativa, discriminare pozitiva sau tratament preferential. Aceste modalitati de corectare a nedreptatii sunt aplicate mai ales prin asigurarea unor locuri speciale la concursurile pentru diferite forme de invatamant sau in profesii la care grupurile marginalizate au avut si au un acces redus la educatie, profesii, sau prin locuri de munca special destinate in profesii greu accesibile celor nedreptatiti istoric prin apartenenta la o anumita categorie. In Romania astfel de politici de corectare a nedreptatii au fost aplicate pana acum destul de redus, aproape exclusiv in educatie si preponderent pentru rromi.

Tratamentele preferentiale au justificari morale

a.       de tip deontologist: corectarea unei nedreptati produse in trecut si

b.      de tip consecintialist: sansele egale la educatie si la locul de munca duc la cresterea numarului de competitori si la autoafirmarea celor tinuti la niveluri reduse ale accesului in educatie si pe piata fortei de munca.

Pe termen lung si cei care se impotrivesc acestor politici beneficiaza de ele.

Vezi in acest sens articolul „Despre dreptate, noroc si merit” (Mihaela Miroiu) in revista Dilema veche nr.146 - 10 noiembrie 2006 in care abrodarea este aplicata intelectualilor romani.

https://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=146&cmd=articol&id=4288

Paternalismul

Termenul paternalism are conotatii in genere negative. El se aplica preponderent relatiilor de autoritate si putere in care supozitia despre majoritatea oamenilor este aceea ca ei nu au suficient discernamant, pot sa fie mai degraba obiect decat subiect al moralei (nu participa la crearea si negocierea principiilor si normelor, dar trebuie sa se supuna acestora). Regimul comunist romanesc s-a prevalat de acest mod de gandire, restrangand drastic autonomia persoanei si intervenind dramatic in libertatea de alegere. Partidul era socotit prin excelenta 'factorul constient', deci el decidea, prin reprezentantii sai, asupra modului de viata dezirabil sau chiar obligatoriu, asupra a ceea ce era interzis sau permis.

Paternalismul a devenit o tinta importanta de analiza teoretica in lucrarea lui J. St. Mill Despre libertate (1859).

Singurul scop in care puterea coercitiva poate sa fie exercitata in mod drept asupra unui membru al unei comunitati civilizate, impotriva vointei sale, este acela de a preveni lezarea altor oameni (J. St. Mill, Despre libertate, Introducere).

Nici perspectiva deontologista kantiana nu acorda paternalismului o valoare pozitiva, deoarece intra in conflict cu principiul autonomiei, cu posibilitatea persoanei de a se autoguverna.

Punctul de vedere paternalist sustine ideea ca exista situatii in care oamenii au un discernamant mai slab, sunt vulnerabili, lipsiti de putere, nu au mijloace sa-si urmeze scopurile.

Critica individualismului autonomist survine si din alte perspective contemporane, in special din cele feministe (etica grijii, etici relationale, etici materne). Se considera ca etica moderna a luat in seama ca subiecti ai moralei doar adultii sanatosi si in putere, omitand faptul ca, o buna parte din viata depindem de ingrijirea altora si de protectia pe care ei ne-o acorda ca sa ne dezvoltam si sa supravietuim. Din experientele autorilor teoriilor morale a lipsit interesul pentru un tip de practica: cea a ingrijirii copiilor, batranilor, a persoanelor aflate in dificultate. Una dintre cele mai cunoscute abordari de acest tip este etica grijii. Ea se distinge de paternalismul traditional, avand ca tinta asistarea altora pentru ca ei sa poata deveni autonomi. Etica grijii nu patronalizeaza, ci tine cont de faptul ca oamenii nu sunt 'atomi singulari'. Ei se afla mai degraba intr-o retea de relatii in care, pe langa autoafirmare ca rezultat al autonomiei, se afla si concordanta interpersonala (vezi C. Gilligan, 1982 si M. Miroiu, 2002, cap. Etica grijii).

Atunci cand vorbim in sens pozitiv despre paternalism, ne referim la interferenta in libertatea persoanei prin acte justificate referitoare exclusiv la bunastarea, binele, fericirea, nevoile, interesele sau valorile celei care este supusa coercitiei (G. Dworkin, 1972, p. 65).

Aceasta parte pozitiva a     paternalismului se adreseaza persoanelor care, in mod obiectiv, nu sunt in situatia de a-si urma planurile proprii de viata, uneori nu pot nici sa si le formuleze (cazul copiilor mici, a persoanelor cu oligofrenie severa, al celor aflati in coma sau cu un handicap care ii face sa traiasca o viata vegetativa, a celor senili). Cei foarte tineri (minorii) suporta un paternalism limitat pana la varsta la care li se recunoaste capacitatea de a consimti si discernamantul in sensul alegerii propriilor planuri de viata, a credintelor si valorilor, pentru ei insisi.

Paternalismul ca problema intervine frecvent in etica profesionala si in cea politica. Un sens tolerabil al acestuia se refera la recunoasterea autoritatii profesionale (a faptului ca, diletant fiind, este bine sa te lasi 'pe mana profesionistilor'). Acest lucru este si riscant. De multe ori acceptarea paternalismului vine din faptul ca profesionistii cu care intram in contact nu ne dau nici informatii accesibile astfel incat sa putem alege pentru noi insine in cunostinta de cauza (de exemplu, despre propria boala si alternativele de tratament). Exista chiar tentatia de a 'proteja' pacientii sau clientii de aflarea adevarului pe motiv ca acesta le-ar face rau. Astfel de cazuri sunt, indiferent de bunele intentii care ii anima pe „protectori”, incalcari ale autonomiei. Din acest motiv este necesara interventia prin legi despre drepturile pacientilor, clientilor, crearea unor institutii de tipul Oficiului pentru Protectia Consumatorului. Din acest motiv s-a adoptat in Romania Legea accesului la informatii de interes public. Politicienii tind sa nu informeze cetatenii despre proiectele de legi, dar mai ales despre cheltuirea banilor publici, din diverse motive. Folosirea clientelara a acestor bani este unul dintre ele. Dar mai exista si motive legate de conceperea cetatenilor de catre politicieni ca „infantili”, dezinteresati in binele public, nestiutori..



Paternalismul poate sa intervina si sub forma autoritatii normative. Guvernarile adopta legi despre ale caror proiecte nu a existat o transparenta publica (eventual din ceea ce se cheama: 'ratiuni de stat'), socotind uneori ca au nevoie de opinia cetatenilor doar la alegeri si ca activitatea legislativa, inclusiv in faza de proiecte normative, este monopolul exclusiv al Parlamentului si Guvernului.

4. Drepturi si actiune dreapta

Etica nu este un corp teoretic de tip monolitic. Conditia ei, ca reflectie asupra moralei este pluralismul opiniilor despre ceea ce este obligatoriu, permis, interzis, dezirabil, despre drepturi, datorii, exceptii, excluderi, indreptatiri.

Problema drepturilor intervine in situatii profesionale in mod contextual. Indiferent de contexte, exista insa cadre normative acceptate de tipul Declaratiei Universale a Drepturilor Omului. In contextul respectarii lor se elaboreaza si norme pentru practicarea profesiilor care cuprind drepturile celor afectati de ele: drepturile pacientilor, contribuabililor, clientilor, elevilor sau ale celor angajati in profesii (drepturi sindicale, de exemplu). Un drept releva libertatea de actiune sau libertatea de a nu fi supus anumitor acte. Drepturile au forma negativa (ceea ce trebuie opriti altii sa ne faca) sau pozitiva: ceea ce putem sa facem. Exista diferite categorii de drepturi: politice, legale, morale (cele garantate de principii etice, de exemplu, dreptul la o ingrijire medicala profesionala, dreptul la informatii asupra propriei persoane, dreptul de a fi corect informat despre probleme publice).

Exista cateva conditii pentru ca drepturile formal proclamate sa poata sa fie exercitate:

Orice drept este corelat cu datoria cuiva de a-i asigura exercitarea. De exemplu, dreptul la confidentialitate in privinta fisei medicale proprii se coreleaza cu datoria personalului medical de a nu da altora acces la ea. Dreptul la viata privata este corelat cu datoria institutiilor care-l protejeaza de a nu permite sau de a pedepsi interventia altora in privatitatea unei persoane. Cea mai mare controversa legata de un drept este asupra dreptului la munca, iar motivatia respingerii lui vine din faptul ca nu exista institutii care sa asigure exercitarea acestui drept (in statele capitaliste democratice). In comunism dreptul la munca era un drept fundamental, dar asociat cu obligatie de a muncii. De obicei se considera ca drepturile autentice sunt doar cele asigurate de lege. Dar legea nu poate sa acopere toate categoriile de necesitati si nici presiunea ca acestea sa devina drepturi legale. De aceea multe dintre ele, fie ca nu pot sa fie acoperite de lege, fie ca sunt atat de controversate incat este mai bine sa nu figureze in lege, incat este de preferat sa ramana drepturi morale, de exemplu: cel de a ti se spune adevarul, cel de a trai intr-un mediu curat si civilizat, de a duce o viata demna, de a te autoafirma.

Un drept asigura exercitarea autonomiei unei persoane in urmarirea scopurilor si intereselor proprii

Interventia altora in spatiul libertatii personale de alegere este interzisa, cu anumite exceptii. de exemplu, nu putem stabili noi insine pe ce criterii putem sa fim admisi intr-o forma de invatamant sau intr-o profesie.

Un drept justifica actiunea persoanei care il exercita si faptul ca acesta solicita sprijin in exercitarea lui.

Daca, de exemplu un medic nu face un transplant si pacientul moare, medicul se poate prevala de faptul ca nu i-a fost permis transplantul de catre pacient sau familia acestuia. Daca a fost incalcata confidentialitatea, un client sau un pacient pot sa ceara daune celor care au violat acest drept. Violarea drepturilor este o problema moral importanta. Dar pentru ca ea sa nu fie doar obiect de dezbatere, orice institutie ar trebui, in primul rand, sa aiba si sa faca publice propriile norme etice prin care sa se asigure atat protectia beneficiarilor ei, cat si a propriului personal.

(adaptare dupa Appelbaum si Lawton, 1998, pp. 46-18).

Principiile enuntate mai sus intervin in contextul eticii in politica si a tuturor eticilor profesionale. Ele constituie repere pentru constructia codurilor diferitelor etici in sensul principiilor, valorilor si normelor care se cer respectate in spiritul coerentei intre democratie si etica oricarei profesii exercitate intr-un regim democratic.

Intrebari si aplicatii:

Ce semnificatie au conceptele: autonomie, binefacere, paternalism, drepturi morale?

Ce presupune autonomia si care sunt aspectele pozitive ale respectarii acestui principiu?

Cum se justifica paternalismul si care sunt partile pozitive si negative ale aplicarii acestui principiu?

Analizati exemplu de maleficienta in consiliere politica.

Analizati un exemplu de dreptate distributiva.

Luati un interviu unei persoane care a beneficiat de politici afirmative si analizati consecintele acestor politici in cazul in speta.

Analizati felul in care o institutie publica, locala sau centrala asigura accesul cetatenilor la informatii de interes public. Este de preferat sa analizati primaria locala.



loading...







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2427
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site