Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Dispozitii constitutionale ale unor state membre ale Uniunii Europene privind prioritatea dreptului comunitar

Stiinte politice



+ Font mai mare | - Font mai mic



Dispozitii constitutionale ale unor state membre ale Uniunii Europene privind prioritatea dreptului comunitar

Pentru comparatie cu dispozitiile din Constitutia Romaniei mentionate mai sus, prezentam reglementarile privind aplicarea dreptului comunitar existente in constitutiile unora dintre statele membre ale Uniunii Europene care si-au adaptat "din mers" legile fundamentale la noile realitati comunitare.



In Franta, Constitutia din 1948 prevedea in preambul ca, sub rezerva reciprocitatii, "Franta consimte la limitarea suveranitatii necesara organizarii si apararii pacii", dar nu continea nici o dispozitie privind controlul constitutionalitatii tratatelor internationale supuse ratificarii.

Constitutia din 1958 a instituit un control prealabil al constitutionalitatii angajamentelor internationale. Cum insa aceasta reglementare nu a avut efect retroactiv, Consiliul Constitutional a decis in 1970 ca Tratatele de la Paris si Roma (CECO, CEE si EURATOM) au intrat in campul de aplicare al art. 22 din Constitutie, avand o autoritate superioara legii, chiar daca au clauze contrare Constitutiei. Pe de alta parte, Consiliul Constitutional a hotarat ca orice derogare de la reglementarile comunitare se poate face numai prin modificarea tratatelor, pentru a nu scapa controlului prealabil al constitutionalitatii, care se face cu prilejul ratificarii. In acest fel, s-a eliminat orice posibilitate de modificare a tratatelor pe baza cutumiara sau prin acorduri interinstitutionale.

In art. 54 se prevede ca daca, la sesizarea Presedintelui Republicii sau a primului ministru, Consiliul Constitutional "declara ca un angajament international contine o clauza contrara Constitutiei, autorizarea de ratificare sau de aprobare a angajamentului in cauza nu poate interveni decat dupa revizuirea Constitutiei".

Prin revizuirea din 1992, s-a introdus in Constitutie un titlu nou ("Comunitatile Europene si uniunea Europeana") in care se prevede ca "Republica participa la Comunitatile Europene si la Uniunea Europeana, constituite din state care au ales in mod liber, in virtutea tratatelor, sa exercite in comun unele dintre competentele lor" (art. 88).

Alte modificari ulterioare au fost necesare pentru acceptarea unor reglementari comunitare in domeniile azilului, imigrarii si trecerii frontierei, care impuneau un transfer de competenta catre Comunitate si care afectau "conditiile esentiale de exercitare a suveranitatii nationale".

In Marea Britanie, stat fara o constitutie scrisa, a fost necesar un text special, o lege inedita pentru acest sistem de drept bazat pe forta precedentului. Astfel, in 1972 a fost adoptat Actul privind Comunitatile Europene (European Communities Act), prin care se asigura prioritatea dreptului comunitar.

In Grecia, Constitutia din 1975 permite limitarea competentei dreptului natonal in favoarea tratatelor comunitare, faciliteaza recunoasterea efectiva si asigura prioritatea aplicarii acestora. Astfel, art. 28 prevede ca "in scopul servirii unui interes national important.este posibil sa se recunoasca, prin tratat sau acord, organelor organizatiilor internationale, competentele prevazute de Constitutie". Adoptarea legii de ratificare a acestor acorduri sau tratate se face cu o majoritate speciala de trei cincimi. Tot pentru un interes national important este posibila "limitarea exercitarii suveranitatii nationale". Acelasi articol cuprinde si o dispozitie partial asemanatoare cu cea din art. 11 (2) din Constitutia Romaniei, dar cu o precizare finala care asigura prioritatea dreptului comunitar: "conventiile internationale ratificate prin lege si intrate in vigoare in conformitate cu dispozitiile lor fac parte integranta din dreptul intern elen si au prioritate fata de orice dispozitie contrara din legi".

In Suedia, Constitutia prevede ca "Parlamentul (Riksdag) poate sa incredinteze Comunitatilor Europene dreptul de a lua decizii." si ca aceasta delegare se face cu o majoritate de cel putin trei patrimi din numarul deputatilor prezenti si votanti (art. 5).

In Spania, Constitutia din 1979 prevede ca o lege organica poate autoriza incheierea de tratate care atribuie unei organizatii sau institutii internationale exercitarea competentelor derivand din Constitutie (art. 93) si ca "Tratatele internationale incheiate in mod valabil si publicate oficial in Spania fac parte din dreptul intern. Dispozitiile lor pot fi modificate, suspendate sai abrogate numai in forma prevazuta de tratatele respective sau in conformitate cu normele dreptului international" (art. 96).

Tratatul de aderare a Spaniei la Comunitatile Europene a fost ratificat dupa adoptarea unei legi organice in acest sens.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 682
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved