Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


DOCTRINA SOCIAL-DEMOCRATA

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCTRINA SOCIAL-DEMOCRATA

I. Fundamentele doctrinei social-democrate



Doctrinele si miscarea socialista aparute in prima jumatate a secolului XIX in Europa Occidentala sint un produs al modernitatii. Nascuta printr-o .revolutie duala. . politica si industriala . lumea moderna se caracterizeaza printr-un .anumit grad de crestere autosustinuta in economie, o crestere suficienta, capabila sa mareasca regulat productia si consumul; o anumita participare publica in comunitatea politica, deci o reprezentare democratica in definirea si alegerea alternativelor politice; o difuziune a normelor secular-rationale in cultura; o crestere a mobilitatii in societate, inteleasa ca libertate personala de miscare fizica, sociala si psihica; o transformare corespunzatoare in personalitatea indivizilor, astfel incit acestia sa fie capabili sa functioneze efectiv intr-o ordine sociala ce opereaza conform caracteristicilor anterioare.1. Acumularea si circulatia capitalurilor in cadrele economiei de piata nationale si inter-nationale, aparitia si dezvoltarea marii productii industriale de marfuri dau un contur tot mai pregnant peisajului social al civilizatiei moderne occidentale: burghezia si proletariatul industrial ocupa, in prima jumatate a secolului XIX, pozitii antagonice in structura sociala a capitalismului antreprenorial.

Plecind de aici, apreciem ca diferitele idei si experiente socialiste ce se vor derula pe parcursul secolului XIX . de la cele utopice la cele autointitulate .stiintifice. si de la acestea la cele revizionist social democrate ., desemneaza incercarile de a concepe si apoi de a aplica, impune sau remodela o organizare .sociala. ce se dorea mai dreapta si mai echitabila. Dincolo de caracterul difuz al notiunii, datorat, in special, ulterioarelor avataruri ideologico-politice ale acesteia, consideram ca, in sensul sau de baza, generic, socialismul este reactia sociala fata de ordinea sociala moderna, esentialmente polarizata, nascuta prin acumularea primitiva a capitalurilor. Din aceasta perspectiva, dincolo de evolutiile sale „utopic-premarxista, revolutionar-marxista, reformist-antimarxista”, socialismul apare ca o expresie ideologica emancipatoare a miscarii muncitoresti, forma politica de opozitie fata de capitalismul antreprenorial si liberalismul clasic, proces de socializare a valorilor lansate lumii moderne de ideile revolutiei de la 1789.

Analiza socialismului ridica o serie de intrebari si probleme de importanta teoretica si practica. Iata citeva din acestea: a reprezentat socialismul viitorul necesar al umanitatii sau doar un viitor posibil al acesteia? Este socialismul o stiinta a societatii sau o alegere etica? Socialismul este doctrina unei singure clase sau o doctrina de mai larga respiratie sociala? Care este metoda cea mai adecvata a socialismului: revolutia sau reforma? Care este cea mai convenabila raportare a socialismului la capitalism si marea burghezie, proprietatea privata si mica burghezie, clasa mijlocie si societatea civila? Ce raporturi se pot institui intre socialism si democratie? Sau, in formularea lui George Lichtheim: „Putem avea democratie fara socialism si socialism fara democratie. Daca cele doua pot fi efectiv combinate, aceasta este prima problema a epocii noastre”2. La aceste intrebari vom incerca sa raspundem in continuare, din perspectiva analizei social-democrate, a evolutiei capitalismului si a socialismului reformist.

Ideile doctrinei social-democrate au aparut in miscarea socialista europeana spre sfirsitul secolului XIX, in conditiile disputelor ideologice din cadrul Inter-nationalei a II-a (1889-1914) dintre marxisti    - sustinatorii socialismului revolutionar comunizant - si revizionisti - adeptii socialismului democratic reformist. La rascrucea secolelor XIX-XX, Internationala a II-a a fost placa turnanta a miscarii muncitoresti si ideologiei socialiste. Din dezbaterile si framintarile Internationalei a II-a s-au nascut curente ideologice, strategii politice si lideri ai miscarii socialiste care au ocupat un loc important in viata politica a seco-lului XX. In acest context, se pot distinge in evolutia Internationalei a II-a urmatoarele confruntari ideologice majore: lupta marxismului contraanarhismului; disputa dintre .ortodoxia revolutionara si erezia reformista.3; ciocnirea marxismului clasic cu leninismul, dupa aparitia bolsevismului si, mai ales, dupa revolutia rusa din 1905.

Desi diferit ca pondere in diversele partide socialiste din tarile Europei Occidentale, marxismul a fost in perioada Internationalei a II-a o doctrina politica care a jucat un rol important in trezirea constiintei de clasa si organizarea politica nationala si internationala a proletariatului industrial. In calitate de ideologie a miscarii muncitoresti, marxismul cunoaste o serie de trasaturi caracteristice. Le vom prezenta, reiterind postulatele generale, asa cum le-a concentrat Leszek Kolakowski intr-o celebra analiza dedicata marxismului: „A fi marxist insemna, asadar, a fi convins:

o       ca trasaturile evolutiei societatii capitaliste si, in special, concentrarea capitalului provocasera deja o tendinta istorica .naturala. spre socialism. Socialismul era fie consecinta inevitabila a proceselor de acumulare, fie, cel putin, rezultatul cel mai probabil al acestora;

o       ca socialismul implica proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie si, prin aceasta, abolirea exploatarii, a tuturor veniturilor in afara celor dobindite prin munca, a privilegiilor si inegalitatilor bazate pe discriminari rasiale, nationale, sexuale si religioase;

o       ca socialismul presupune accesul tuturor la educatie, existenta libertatilor democratice (libertatea de expresie, de reuniune, sistem reprezentativ la toate esaloanele organizarii sociale), un sistem evoluat de protectie sociala si suprimarea armatelor permanente;

o       ca socialismul este in serviciul umanitatii in intregime si permite accesul tuturor la bunastare si la dezvoltare culturala nelimitata, dar ca lupta pentru socialism se bazeaza pe clasa muncitoare. Deoarece este producatorul imediat, proletariatul este cel mai direct interesat in disparitia muncii salariate;

o       ca inaintarea spre socialism are drept conditie lupta economica si politica a proletariatului, dar si lupta pentru ameliorarea situatiei in interiorul ordinii capitaliste si utilizarea, in mod egal, a tuturor formelor politice, in particular parlamentarismul . lupta pentru socialism cere, de fapt, ca proletariatul sa se organizeze mai intii in partide politice autonome;

o       ca sistemul capitalist n-ar putea fi modificat radical doar prin reforme, oricit de numeroase ar fi acestea, si ca defectele sistemului pe plan social (crize, somaj, mizerie) sint iremediabile: cu toate acestea, lupta pentru reforme . legislatia muncii, democratizarea institutiilor politice, ameliorarea salariilor . este indispensabila deoarece pregateste proletariatul pentru luptele viitoare, il antreneaza in solidaritate si ii permite sa suporte conditiile de viata existente;

o       ca sistemul capitalist va fi, in cele din urma, eliminat pe cale revolutionara, atunci cind conditiile economice ale capitalismului precum si constiinta de clasa a proletariatului vor ajunge la maturitate; revolutia, totusi, nu este o lovitura de stat, ea nu poate fi opera unui grup de conjurati, ci numai a imensei majoritati a populatiei muncitoare;

o       ca interesele proletariatului sint aceleasi in lumea intreaga si ca revolutia va trebui sa se indeplineasca la nivel international, sau cel putin la natiunile cele mai industrializate;

o       ca, in istoria umanitatii, progresul tehnic determina in maniera decisiva modificarile structurii de clasa care, la rindul lor, determina principalele caracteristici ale institutiilor politice si ale ideologiilor dominante;

o       ca, in sfirsit, socialismul nu este numai un program politic, ci, de asemenea, o conceptie asupra lumii, conform careia realitatea este accesibila analizei stiintifice; ca numai o investigatie rationala ne poate arata natura universului si a istoriei umanitatii; ca doctrinele religioase si spiritualiste sint expresii ale unei constiinte mistificate si ca ele vor trebui sa dispara o data cu abolirea exploatarii si a antagonismelor de clasa; ca lumea este supusa legilor naturii si providentei, ca omul este un produs al naturii si, ca atare, si el trebuie sa fie un obiect al investigatiei.4

Generale, vagi, cu o tenta profetica, ideile politice existente in lucrarile lui Marx si Engels au lasat un larg cimp de manifestare diferitelor viziuni interpretative. Aceasta situatie a favorizat confruntarea ideologica din miscarea socialista, cu atit mai mult cu cit, spre sfirsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, dezvoltarea capitalismului in Europa Occidentala nu confirma .scenariul catastrofic. marxist al pauperizarii absolute a proletariatului, ascutirii luptei de clasa, declansarii revolutiei comuniste si instaurarii dictaturii proletariatului.

Cum se explica aceasta transformare istorica a capitalismului? Ce procese economice si tendinte sociale au fost atit de puternice si semnificative incit au reusit sa impuna auto-reformarea economica si politica a capitalismului? Ce inovatie politico-ideologica si ce initiative legislative au fost atit de relevante incit, contrazicind profetia lui Marx, au reusit sa neutralizeze potentialul revolutionar comunist in Europa Occidentala?

O analiza pertinenta a acestei adevarate .mutatii. a capitalismului evidentiaza impletirea factorilor economici, politici, ideologici. Spre sfirsitul secolului XIX are loc in Europa Occidentala si SUA un proces de maturizare a capitalismului. Acumularea primitiva a capitalului . sustinuta ideologic prin individualismul concurential modelat de doctrina liberalismului clasic, analizata critic insa si denuntata de socialismul revolutionar marxist . se incheie, practic, ca proces istoric. O eventuala continuare a acumularii primitive insotita de permanentizarea polarizarii sociale ar fi insemnat, din punct de vedere social-economic, negarea rentabilitatii si a eficacitatii sociale a capitalului, contrazicerea ratiunii productivist-consumatoriste a capitalismului si, implicit, contrazicerea ratiunii de a fi a capitalismului dezvoltat. Din punct de vedere social-politic, o eventuala continuare a acumularii primitive a capitalului in contextul permanentizarii polarizarii sociale, ar fi insemnat instalarea subdezvoltarii si, probabil, dezagregarea sistemului. In aceste conditii, s-ar fi confirmat .scenariul catastrofic. al marxismului comunizant.

Trecerea de la capitalismul individualist-antreprenorial centrat pe acumularea primitiva a capitalului la capitalismul managerial cu functii sociale s-a realizat intr-o serie de tari occidentale in conditiile ascensiunii principiilor democratice si ale implementarii acestora in regimuri politice pluripartidiste, parlamentare.

In acest context in care are loc trecerea de la individualismul concurential a-etatic la liberalismul clasic, rolul institutiilor statale se reducea la garantarea libertatii individuale si a securitatii propietatii private; problemele economice si ale raporturilor de munca dintre patroni si salariati ramineau in afara competentelor statului, reglindu-se concurential prin jocul cererii si ofertei pe piata libera. Catre sfirsitul secolului XIX, in contextul democratizarii tarilor occidentale, incepe sa se impuna principiul interventiei institutiilor statului in reglarea unor procese sociale prin aplicarea politicilor sociale vizind redistribuirea veniturilor si finalizarea echitabila a contractelor de munca dintre organizatiile patronale si sindicate. Asadar, o inovatie sociala . capitalismul managerial cu deschidere sociala sustinut prin reformismul etatic neoliberal . a deschis calea producerii unor importante modificari democratice in structura sociala, in sensul depolarizarii acesteia prin initierea procesului de deproletarizare a clasei muncitoare si crestere numerica a clasei mijlocii, insotite de intarirea pozitiilor si influentei acesteia.

La o concluzie asemanatoare ajunge si Gary P. Steeson in urma unei remarcabile analize a marxismului si a partidelor socialiste ale clasei muncitoare din patru tari europene . Austria, Franta, Germania, Italia . in perioada 1884-1914. Intr-o lucrare semnificativ intitulata After Marx, Before Lenin, autorul conchide: .In cele patru cazuri nationale avute in vedere in acest studiu, cele trei slabiciuni majore ale analizei marxiste a societatii moderne in aparitie au fost: (1) absenta consimtamintului muncitorilor de a vedea partidul marxist drept autosalvator sigur; (2) flexibilitatea si sensibilitatea guvernarilor existente fata de problemele muncitorilor si (3) abilitatea unei puternice economii industriale de a supravietui si chiar de a prospera fara un guvern republican burghez, sau chiar intr-un sistem in care burghezia a exercitat direct si semnificativ puterea.5. De ce a ales autorul cele patru tari europene, si nu Marea Britanie sau SUA? Deoarece .in primul rind, aceste tari au produs (impreuna cu Belgia, care confirma obser-vatiile autorului . n.n.) cele mai mari si mai influente partide socialiste ale muncitorilor din lume la acea epoca. In al doilea rind, deoarece in aceste tari au existat miscarile in care sustinatorii marxismului au fost cei mai proeminenti (relativa slabiciune a marxistilor britanici in epoca este ratiunea majora de a nu considera miscarea britanica aici). Si, in al treilea rind, tarile acestor partide reprezinta locurile in care Marx a considerat ca va avea loc, in primul rind, trecerea de la capitalism la comunism. Fiecare din aceste tari a avut ca dominanta o rapida crestere a sectorului industrial si, in consecinta, o burghezie semnificativa (.) si o relativ mare si in crestere clasa muncitoare industriala. Fiecare din aceste natiuni a beneficiat de guvernari liberale care au favorizat aducerea muncitorilor in arena, loc de unde acestia isi puteau exprima constiinta politica in crestere. In cele din urma, fiecare a putut sa vada direct ca partidele socialiste muncitoresti sint expresia majora a acestei constiinte (.).6.

Dar, dupa cum a aratat si Leszek Kolakowski, .recunoasterea principiului interventiei statului in relatiile dintre muncitori si patroni si posibilitatea de a influenta instantele legislative prin intermediul alegerilor libere plasara partidele socialiste ale Europei Occidentale in fata unei situatii la care strategia marxista nu avea un raspuns clar. A sta in parlamentul burghez si a face, de aici, sa se adopte legi in interesul muncitorilor, nu insemna a contribui la «ameliorarea capitalismului»?.7. Ortodoxia revolutionara marxista aparea, astfel, intr-o situatie ideologica precara. Pe de o parte, ea era atacata de anarhisti care considerau ca sistemul capitalist nu poate fi ameliorat, ca parlamentarismul diminueaza antagonismul funciar dintre proletariat si burghezie, demoralizeaza astfel clasa muncitoare, neutralizind potentialul actiunii directe si spontane al acesteia contra statului capitalist si ordinii sociale burgheze. Pe de alta parte, ortodoxia revolutionara marxista era subminata din interior, dupa disparitia lui Engels (1895), de revizionismul reformist initiat de Eduard Bernstein (1850-1932), secretarul personal al lui Engels si legatarul operei acestuia.



.Daca prin realizarea socialismului intelegem instituirea unei societati organizate in toate privintele in stricta concordanta cu tezele si orientarea comunismului . scria Eduard Bernstein intr-un articol publicat in revista Neue Zeit din 19 ianuarie 1898 . atunci, intr-adevar, nu voi ezita sa spun ca aceasta mi se pare a fi o cale lunga, departe de a fi realizata. Pe de alta parte, ferma mea convingere este ca insasi actuala generatie va vedea realizarea unei forme pozitive a socialismului, dar nu intr-o forma brevetata, ci intr-una reala, efectiva. Expansiunea permanenta a sferei obligatiilor sociale (.), extinderea dreptului societatii organizate ca natiune si stat de a coordona viata economica; cresterea autoconducerii democratice in municipalitate, district si provincie precum si extinderea responsabilitatilor tuturor acestor corpuri sociale . toate acestea inseamna pentru mine o evolutie spre socialism ori, daca vreti, realizarea treptata a socialismului. Este, de asemenea, adevarat ca, ori de cite ori comunitatea foloseste propriile drepturi pentru a controla conditiile economice, transferul real al intreprinderilor catre managementul public inceteaza sa mai aiba importanta fundamentala ce i se atribuie in mod obisnuit. Poate sa fie mai mult socialism intr-o uzina care functioneaza bine, decit in nationalizarea unui grup de fabrici. Admit cu franchete ca am simtit si am fost foarte putin interesat de ceea ce in mod obisnuit a fost denumit «scopul final al socialismului». Acest scop, oricare ar putea fi, nu inseamna nimic pentru mine, miscarea este totul. Conform acestei conceptii, social-democratia nu trebuie sa astepte sau sa doreasca un colaps iminent al sistemului economic existent, daca acesta este conceput ca rezultatul unei mari si catastrofice crize economice. Ceea ce social-democratia trebuie sa faca, si aceasta pentru o lunga perioada de timp ce urmeaza de acum incolo, este sa organizeze politic clasa muncitoare, sa o pregateasca pentru democratie, sa lupte pentru fiecare si pentru toate reformele menite sa emancipeze clasa muncitoare si sa faca statul mai democratic.8.

Aparut in cadrul marxismului, revizionismul reformist initiat de Eduard Bernstein vizeaza doua planuri corelate: moral si social-prospectiv. Sesizind reductionismul determinismului economic din analiza marxista, Bernstein subliniaza, prin contrast, importanta aspectelor psihologice si etice ale socialismului. De aceea, socialismul democratic bernsteinian pledeaza pentru o societate democratica si un om liber, nesupus constringerilor disciplinei partidului comunist si intransigentei ideologiei revolutionare. In ceea ce priveste prospectiva strategiei si tacticii social-democratiei, „cucerirea puterii politice de catre clasele muncitoare, exproprierea capitalistilor - afirma Bernstein - nu sint scopuri prin ele insele, ci doar mijloacele pentru indeplinirea anumitor scopuri si nazuinte. Dar cucerirea puterii politice presupunea posedarea drepturilor politice; si cea mai importanta problema de tactica pe care social-democratia germana o are de rezolvat acum mi se pare a fi gasirea celor mai bune cai pentru extinderea drepturilor politice si economice ale claselor muncitoare germane”9. In opozitie cu viziunea revolutionara marxista, socialismul reformist bernsteinian accentueaza asupra importantei si oportunitatii caii pasnice, graduale, parlamentare spre socialism.

Desigur, reformismul bernsteinian a fost o revizuire si o provocare a marxismului dintr-o perspectiva practica. In acelasi timp insa, .reformismul bernsteinian . subliniaza Anthony Wright . a fost mai mult decit atit, a fost un alt mod de a concepe realitatea sociala si de a teoretiza cu mai multa acuratete decit marxismul. Este vorba de o teorie mai deschisa si mai flexibila. De aceea, este incomplet sa vedem social-democratia moderna doar ca pe o simpla versiune revizuita a marxismului ortodox (.). Ceea ce a facut Eduard Bernstein si ceea ce a devenit social-democratia nu a fost doar un exercitiu de revizuire a marxismului, ci dezvoltarea unui alt fel de ideologie. Este o ideologie care nu se bazeaza pe materialism, ci pe morala. Bernstein recurge la Kant pentru a defini calea catre o politica a alegerilor etice. In general, socialismul nu mai este vazut acum, nici din punct de vedere teoretic, nici din punct de vedere practic, ca separat de societatea «burgheza», ci ca parte integranta a unui proces comun de dezvoltare, expresie a ceea ce are el mai bun, derivind din rezervorul umanismului occidental.10.

Pe aceleasi pozitii reformiste, democratice se plaseaza si socialistii independenti francezi, grupati in jurul lui Jean Jaurès, Bendot Malon si Alexandre Millerand. Actionind sub lozinca .sa fim revolutionari cind circumstantele o cer si reformisti mereu!., socialistii francezi au sustinut cucerirea puterii pe calea democratica a alegerilor libere, substituirea necesara si progresiva a proprietatii capitaliste cu proprietatea sociala. Opunindu-se internationalismului marxist, socialistii francezi au aparat ideea nationala. Fondat pe baze morale, republicane si nationale, in lupta cu gruparile anarhiste, dar si cu cele marxiste, socialismul francez a reusit sa concentreze fortele politice ale stingii in Partidul Socialist al carui principal teoretician a fost Jean Jaurès (1859-1914). .Am servit cu fidelitate socialismul si republica, acestea fiind inseparabile, caci fara republica socialismul este neputincios, iar fara socialism, republica este vida. . declara Jaurès intr-o adevarata profesiune de credinta in 1906. .Apartin acestui mare partid socialist care si-a unit toate fortele pentru a realiza emanciparea completa a proletarilor si ascensiunea unei societati mai armonioase si mai juste in care munca trebuie sa fie suverana. Societatea de astazi, care pune munca deoparte, capitalul de alta, genereaza dezordinea si agitatia. Ea nu-si va gasi echilibrul decit in suveranitatea muncii organizate. Atentatele contra proprietatii si persoanelor sint crime contra socialismului, mai mult decit contra codului burghez, deoarece provoaca manifestari ale reactiunii sub care proletariatul risca sa piara. Socialismul nu inseamna distrugere, ci organizare si creatie. El nu va marca dezlantuirea salbaticiei ci, dimpotriva, victoria definitiva a civili-zatiei asupra vechilor instincte salbatice de dominatie, furt si ucidere.11.

Socialismul englez nu a suferit influenta marxismului. Fundamentele intelec-tuale din Fabian Society nu sint revolutionar-marxiste, ci socialist-reformiste. Legatura dintre revizionisti si socialistii fabieni se baza pe credinta in .inevita-bilitatea gradualitatii., pe un optimism privind eficacitatea proiectelor reformei socialiste. Prezentind socialismul ca .rezultatul schimbarii graduale a gindirii in economie, etica si politica., Sidney Webb (1859-1947) a conturat o directie in istoria contemporana in care .societatea se autoreformeaza nu pe baza principiilor individualiste, ci pe cea a principiilor colectiviste, iar. rezultatul este „o crestere a momentului social in aceeasi directie generala”12. Fabian Essays in Socialism (1889) - referinta intelectuala principala a socialismului englez - se constituie, de asemenea, ca un program de reforme graduale in neta contradictie cu teoria marxista. Egalitatea sociala si planificarea rationala a economiei . sustin reprezentantii socialismului englez . pot fi atinse printr-o presiune democratica crescinda exercitata in cadrele institutionale existente.

Spre deosebire de socialismul fabian din Anglia, miscarea socialista belgiana era mult mai marcata de marxism; principalul teoretician al partidului muncitoresc belgian, Emile Vandervelde (1866-1938), totodata secretar al Inter-nationalei a II-a intre 1900 si 1914, se considera marxist. Cu toate acestea, in eseul sau .L.idéalisme dans le marxisme. (1905), el interpreteaza intr-o maniera personala materialismul istoric, conservind din acesta doar ideea .influentei reciproce. a tuturor factorilor . tehnici, economici, politici, intelectuali . ai istoriei umanitatii. In felul acesta, monismul materialist marxist este relativizat, dizolvat intr-o teorie a multiconditionarilor reciproce. Nu exista un singur si acelasi factor determinant, fiecare poate avea, la rindul sau, un rol important in anumite contexte social-istorice. De asemenea, nu se poate afirma ca fenomenele intelectuale sint un .simplu rezultat. al modificarilor structurilor economice. Respingind determinismul economic, Vandervelde accepta doar ideea ca tendinta generala a economiei capitaliste este socializarea industriei. Aceasta nu implica insa . arata socialistul belgian . acceptarea teoriei pauperizarii si nici aceea privind caracterul ineluctabil al revolutiei comuniste. Totul indica, dimpotriva, ca socialismul se poate realiza pas cu pas, pe cai multiple si in nici un caz sub o forma unica.

Marxismul nu a putut sa prevada evolutia pragmatic-reformista a miscarii muncitoresti si socialiste in conditiile dezvoltarii economice si democratizarii vietii politice occidentale. .In pofida geniului sau . arata socialistul belgian Henri de Man ., Marx nu putea prevedea ceea ce avea sa se intimple dupa moartea sa in miscarea muncitoreasca prin evolutia acesteia spre reformism si imburghezire. Bazindu-se pe mobiluri de interes si putere, miscarea a favorizat o dezvoltare diametral opusa, in punctele esentiale, fata de scopul dorit de el.13. Trebuie sa ne eliberam de marxism, nu pentru ca acesta nu ar fi fost necesar la timpul sau, ci tocmai pentru ca el si-a indeplinit de mult sarcina. Cunoasterea realitatii capitaliste in faza acumularii primitive a capitalului a fost necesara, dar astazi ea nu mai ajuta la fundamentarea ratiunii socialismului deoarece, intre timp, societatea capitalista s-a schimbat radical, dar nu in sens marxist. Din acest motiv, socialismul revolutionar marxist a devenit inoperant pentru degajarea cailor spre socialism in tarile capitalismului dezvoltat. .Se intelege, astfel, ca valoarea pe care doctrina marxista poate sa o aiba inca pentru noi astazi consta mai mult in contributia sa la stiinta capitalismului, decit in aportul ei la doctrina mobilurilor si la dezvoltarea psihologica a socialismului.14. Pentru Henri de Man, socialismul constructiv nu mai este socialismul marxist, doctrina pozitivista a cauzelor, analiza economico-sociologica a capitalismului, ci o doctrina mult mai profunda, filosofica si morala a scopurilor eliberatoare si justitiare ale omului in genere. .Socialismul este o tendinta a vointei spre o ordine sociala echitabila.15, motivata printr-o ratiune de un gen superior moral, spiritual, religios. Aceasta ratiune reclama norme morale de o validitate universala. Tocmai validitatea generala a principiilor socialismului . dreptul la o viata demna si la autonomia persoanei in contextul securitatii colective . fac din ideea socialista raportata la o etica universala o revendicare ce se adreseaza tuturor fiintelor umane. Socialismul trebuie sa fie opera celor interesati in echitatea sociala, nu rezultatul urii sociale si al luptei de clasa. Nu lupta de clasa a unei parti a societatii este calea spre socialism . demonstreaza Henri de Man ., ci revendicarile legale dirijate spre realizarea normelor universal valabile: dreptul cetateanului, indiferent de statusul social, de participarea la viata politica; dreptul fiintei umane la munca; dreptul lucratorului la negocierea conditiilor de munca; dreptul producatorului la produsul muncii sale; dreptul minorilor la educatie si al celor slabi la protectie sociala. Socialismul nu este o doctrina a avangardei organizate a proletariatului. Socialismul democratic este o etica si o convingere ce nu presupune altceva decit conduita morala recunoscuta de toti. Sau, in termenii lui Henri de Man: .socialismul trebuie sa ceara aderentilor sai sa traiasca dupa legile morale, nu pentru ca sint membri ai partidului, ci pentru ca sint oameni.16.

Conchizind asupra fundamentelor intelectuale ale doctrinei social-democrate, trebuie sa subliniem ca aceasta ..s-a cladit pe temelia epistemica a evolutionismului sociologic si pe cea morala a umanismului. Axat pe perceperea traiectoriilor devenirii societatilor umane, evolutionismul sociologic a oferit social-democratiei paradigma dinamicii universului social ca parte componenta a universului in general, si metoda comparativa de analiza si explicare. Teorie a imanentei schimbarii sociale, evolutionismul sociologic sustine continuitatea si gradualitatea acestei schimbari. Conceptia asupra continuitatii si gradualitatii schimbarii alimenteaza reformismul social-democrat deoarece imanenta schimbarii sociale sta la baza strategiei social-democrate privind posibilitatea schimbarii ordinii sociale prin reforme declansate in interiorul aceleiasi ordini sociale.17

II. Definiri contemporane ale social-democratiei. Teorie si actiune, sinteza si compromis

In general, termenul de social-democratie desemneaza ideea si practica politica conform carora reformele economice si sociale in beneficiul populatiei mai putin privilegiate pot fi realizate in cadrul democratiei, libertatii si sistemului parlamentar. Cele mai importante definitii accentueaza asupra continutului mixt, compozit al doctrinei social-democrate care urmareste realizarea unor scopuri social-economice redistributive prin utilizarea mijloacelor politice reformiste acceptate de regimurile democratice.

Astfel, o definitie concisa ofera Leszek Kolakowski, atunci cind scrie ca social-democratia este .un compromis intre liberalism si socialismul marxist sau, chiar mai mult, o versiune sociala a liberalismului.18. Intr-o definitie mai cuprinzatoare si, dupa parerea noastra, mai exacta din punct de vedere ideologic deoarece este subliniata ruptura de marxism, social-democratia este vazuta de Stephen Padgett si William E. Patterson ca ..un hibrid al traditiei politice compus din socialism si liberalism. produsul unei diviziuni in traditia socialista intre aceia care incearca realizarea idealurilor socialiste in cadrul institutiilor societatii capitaliste liberale (social-democratii) si aceia care ramin in afara acestor institutii, cu obiectivul de a o inlatura prin forta revolutionara comunista. In particular, social-democratii sint complet angajati in participarea la procesul electoral si in democratia parlamentara. Intr-adevar, social-democratia este deseori caracterizata ca «socialism parlamentar». Social-democratia s-a inspirat din idealurile socialiste, dar ramine profund conditionata de mediul politic in care evolueaza si de aceea incorporeaza valori liberale. Proiectul social-democrat poate fi definit ca o tentativa de a reconcilia socialismul cu politica liberala si societatea capitalista.19.

O preocupare sustinuta in definirea contemporana a social-democratiei este argumentarea conjunctiei intre socialism si democratie, intre scopul realizarii echitatii sociale si mijloacele politice democratice de atingere a acestuia. In acest context, arata William E. Patterson si Alastair H. Thomas, .social-demo-cratie inseamna, pur si simplu, socialism democratic incluzind toate partidele stingii necomuniste. Criteriul operational ar fi calitatea de membru al Inter-nationalei Socialiste.20. Pentru Lawrence Crocker,socialismul democratic inseamna coexistenta .democratiei planificarii. si a democratiei participarii. .Cel mai bun mecanism pentru implementarea socialismului democratic . scrie el ., s-ar putea realiza prin experimentare si dezbatere in procesul crearii bunei societati. Problema cea mai dificila ce se ridica aici este, insa, gasirea combinatiei cit mai exacte intre centralizarea produsa de democratia planificarii si descentralizarea ceruta de democratia participarii.21. Prin .democratia planificarii., autorul intelege raspunsul afirmativ la intrebarea: .ar putea fi o preocupare pentru decizia social-democrata modul in care resursele nationale (ori internationale) sint alocate si, de asemenea, modul in care este organizata viata economica a societatii?.22. Prin .democratia participarii., el intelege raspunsul afirmativ la intrebarea: .ar putea fi o preocupare pentru decizia social-democrata modul cum sint organizate si participa la diverse activitati institutiile mai mici ale vietii cotidiene?.23. Definirea socialismului . arata, la rindul sau, Carol Gould . presupune acceptarea democratiei. .Conceptele de democratie si socialism . spune el . se presupun unul pe altul. Principiul democratiei afirma ca fiecare individ are dreptul egal de a participa la co-determinarea tuturor activitatilor sociale in care el sau ea sint angajati. Aceasta presupune, de asemenea, co-determinarea sau controlul comun asupra conditiilor acestei activitati. Dar, controlul comun asupra conditiilor efectuat de catre cei angajati in activitate inseamna tocmai ceea ce eu am desemnat ca proprietate sociala care este unul din aspectele fundamentale ale socialismului.24.

Si exegetii francezi ai social-democratiei subliniaza importanta conjunctiei intre socialism si democratie. .In momentul nasterii Internationalei I, in 1864 . arata A. Bergounioux si B. Manin ., toate marile tendinte care o compun, sindicaliste, anarhiste, proudhoniste, marxiste, condamna democratia reprezentativa. Dar unanimitatea acestei condamnari nu a rezistat probei timpului: inca de la sfirsitul secolului XIX si, mai mult inca dupa 1917, reconstituirea partidelor muncitoresti s-a facut in jurul problemei democratiei.25. Intr-adevar, problema democratiei este aceea care separa socialismul reformist de socialismul revolutionar marxist. .Asupra acestui punct . subliniaza cu accente polemice F. Chatelet si É. Pisier ., confruntarea cu doctrina marxist-leninista este decisiva; pretutindeni social-democratia secolului XX si-a afirmat autonomia fata de partidele comuniste in aceasta problema. Nu este vorba de nici o judecata de valoare, de altfel lipsita de interes pentru demonstratie, ci de simpla constatare a unei situatii in mod ciudat bruiata de cenzuri si autocenzuri. Insa, daca admitem ca pluralismul electoral este principala linie de demarcatie intre conceptiile politice, oricare ar fi practicile si contradictiile sale, vom inceta sa vedem in social-democratie un subprodus rusinos al organizatiilor leniniste. Adeseori specificitatea sa este intunecata de faptul ca ea pare sa provina dintr-o ruptura. Ruptura nu are o valoare doctrinala pozitiva mai mica: sprijin al statului administrator, social--democratia nu inceteaza sa denunte fascismul si bolsevismul, denuntare probata concret de atasamentul sau fata de pluralismul politic.26.




Toate aceste definiri incearca sa surprinda diversitatea si plasticitatea ideo-logica a social-democratiei, eforturile teoretice si practice ale acesteia de a corela doctrina, programele partidelor si actiunea politica in diferite contexte social istorice. O serie de situatii si experiente de-a lungul secolului XX, printre care trebuie sa amintim: dificultatile social-democrate in timpul Republicii de la Weimar, precum si din alte tari europene in perioada marii depresiuni (1929-1933); lupta ideologica si politica cu dictaturile fasciste, naziste, comuniste; coabitarea concurential-parlamentara si guvernamentala cu partidele de factura reformist-neoliberala si democrat-crestina; asimilarea teoriei economice keynesiene si edificarea unei strategii a cresterii economice si a asigurarilor sociale pe baza interventionismului statal au contribuit la maturizarea ideologica si verificarea politica a doctrinei social-democrate intr-o serie de tari europene dezvoltate. Toate aceste situatii si experiente ne permit, credem noi, sa afirmam ca social democratia incearca sa fie o sinteza a teoriei si actiunii, a scopului socialist si a mijloacelor politice democratice, un compromis rezonabil intre ideea echitatii sociale si realitatea diferentierilor individuale, reformismul redistributiv operat prin statul de drept si concurenta intereselor particulare si de grup.

Desigur, realizarea sintezei social-democrate nu este scutita de asumarea unor dileme si intretinerea unor ambiguitati ce persista in teoria si practica sa politica27: oscilarea intre nationalizarea si privatizarea mijloacelor de productie, planificarea etatica si economia de piata, controlul politic al economiei si libera initiativa. Primatul interesului national si aranjamentele internationale ofera teoriei si practicii social-democrate un spatiu de reflectie si inovatie politica ce verifica flexibilitatea intrinseca a doctrinei social-democrate. In acelasi timp insa, flexibilitatea, dilemele si ambiguitatile social-democratiei constituie tinta predilecta a atacurilor din directia discursurilor ideologice radicale, revolutionare, fundamentaliste etc.

Evolutia ideologica a partidelor social-democrate si socialiste din tarile Europei Occidentale dupa 1950 se caracterizeaza prin respingerea socialismului revolutionar marxist si accentuarea strategiei reformist-pragmatice confirmata in praxisul politic. Declaratia primului Congres al Internationalei Socialiste de la Frankfurt pe Main (1951), intitulata: Cu privire la scopurile si sarcinile socialismului democratic, marcheaza o noua indepartare ideologica de marxism si o internationalizare crescinda a social-democratiei. O serie de partide socialiste europene . Partidul Social-Democrat din Republica Federala a Germaniei (Sozialdemokratische Partei Deutschlands . SPD), Partidul Socialist din Austria (Sozialistische Partei Österreichs . SPO), Partidul Britanic al Muncii (British Labour Party . BLP), Partidul Socialist Belgian (Parti Socialiste Belge . PSB), Partidul Muncii din Olanda (Partij van der Arbeid . PvdA), Partidul Socialist al Muncii din Suedia (Socialistik Arbeiderparti . SAP), Sectiunea Franceza a Internationalei Muncitoresti, devenita dupa 1969 Partidul Socialist Francez (Section Française de l.Internationale Ouvrière . SFIO, le Parti Socialiste Française . PSF), Partidul Socialist Italian (Partita Socialista Italiano . PSI), Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (Partido Socialista Obrero Espanol . PSOE), Partidul Socialist Portughez (Partido Socialista Portugues . PSP) . adopta si dezvolta linia nemarxista a socialismului democratic si reformist in spiritul Declaratiei de la Frankfurt pe Main.

O caracterstica importanta a acestei orientari este depasirea caracterului de clasa si largirea reprezentativitatii sociale a social-democratiei. Partidele social--democrate si socialiste europene nu se mai considera, in mod auto-restrictiv, partide ale clasei muncitoare. Dorindu-si o baza sociala si electorala larga si cuprinzatoare, aceste partide se auto-definesc ca partide .populare., ale .muncii., ale .tuturor salariatilor., ale .majoritatii nationale. etc. Definirea partidelor social-democrate ca partide populare este rezultatul adaptarii ideologice a acestora la transformarile social-istorice pe care le cunosc tarile capitalismului dezvoltat: cresterea numerica si calitativa a clasei mijlocii; ascensiunea profesiunilor liberale; implicatiile sociale si culturale ale revolutiei stiintific-tehnologice si ale proceselor de informatizare a societatii asupra structurii si mobilitatii profe-sional-ocupationale. In conditiile existentei .societatilor informationale., clasa muncitoare sufera profunde transformari in plan socio-profesional si cultural, devenind un real partener economic si politic al corporatiilor si institutiilor statului.

Relatiile partidelor social-democrate cu miscarea muncitoreasca si sindicala ramin, insa, complexe, „ambigue” si „dilematice”. Partidele social-democrate depind, pe de o parte, de sprijinul sindicatelor si, deseori, servesc ca arma politica pentru forta muncitoreasca organizata, iar pe de alta parte se prezinta ca reprezentantele unor interese trans-clasiale. Adam Przeworski vede aceasta .dilema. ca pe o trasatura non-accidentala, decurgind din natura esentialmente reformista a social-democratiei. Conform teoriei sale, social-democratia este complet integrata in sistemul .democratiei capitaliste., in care muncitorii pot urmari obtinerea cistigurilor economice limitate prin sistemul electoral. Atit timp cit urmareau sa-i reprezinte exclusiv pe muncitori, partidele socialiste concurau cu alte sectoare ale populatiei pentru .farimiturile. care ramineau din impartirea valorilor intre capitalisti, dar, pe masura ce participa la jocul politic democratic obtinind cistiguri electorale, partidele social-democrate trebuie sa se prezinte ca fiind mult mai mult decit niste partide muncitoresti. Ideea centrala in analiza lui Przeworski este urmatoarea: .comportamentul politic al indivizilor este modelat de comportamentul clasial atit timp cit organizarea politica respecta apartenenta lor clasiala; de pilda, muncitorii organizati politic ca muncitori si nu ca indivizi, persoane sau cetateni, vor avea comportamentul politic al clasei muncitoare. Daca partidele politice nu mobilizeaza oamenii ca muncitori, ci in calitatea lor de «popor», de «consumatori», «contribuabili» sau simpli «cetateni», atunci muncitorii vor fi mult mai putin tentati sa voteze ca muncitori. Largind apelul catre populatie, social-democratii au slabit preeminenta generala a clasei ca determinant al comportamentului politic al indivizilor.28. Concluzia este aceea ca orice partid cu baza sociala in clasa muncitoare, functionind in sistemul .democratiei capitaliste., se va confrunta cu aceasta dilema. Socialistii revolu-tionari reclama ruptura de .democratia capitalista. deoarece partidele revolu-tionare mobilizeaza muncitorii in calitatea lor de muncitori pentru a juca rolul conducator in cistigarea de catre clasa muncitoare a puterii politice. O separare de aceasta optiune revolutionar-muncitoreasca este una revizionista, de factura reformista si, implicit, o forma a social-democratiei.

O alta caracteristica a social-democratiei, expresie a sintezei teoriei si actiunii politice, este promovarea si sustinerea economiei mixte, bazata pe coexistenta sectorului public si a celui privat. Proiectele de socializare si nationalizare a unor sectoare din economie, de pilda cele lansate dupa primul razboi mondial in cadrul austro-marxismului de Otto Bauer29 sau de Programul de la Linz al social-democratiei austriece (1926), codificau .o notiune de tranzitie ce stabilea o coexistenta conflictuala si provizorie intre un sector public si un sector privat. Austro-marxismul inscria aceste proiecte intr-o perspectiva revolu-tionara, dar alte partide aveau o viziune mai reformista. Oricum insa, in anii 1920, raportul de forte era prea nefavorabil partidelor de stinga pentru ca ele sa poata incepe realizarea unei asemenea politici.30. Valorificarea raporturilor pozitive dintre capitalismul organizat si democratia politica a preocupat si pe doctrinarii social-democratiei germane in perioada extrem de dificila a Republicii de la Weimar. In .Raport asupra sarcinilor social-democratiei din republica. (Congresul de la Kiel, 1927), Rudolf Hilferding analiza trecerea de la capitalismul industrial fondat pe libera concurenta la capitalismul organizat, ca pe o posibilitate de interventie etatica in gestiunea economiei prin instrumentul planificarii. Organi-zarea monopolista a marelui capital putea fi contracarata, considerau social--democratii, printr-o combinatie de democratie politica si economica sau, mai precis, prin transpunerea principiilor democratiei politice in domeniul economic. Aceasta transpunere nu putea fi realizata, insa, in afara influentei statului si participarii sindicatelor la gestiunea economica, atit la nivelul intreprinderii, cit si la nivel national. Amenintata tot mai mult de propaganda populista si actiunea agresiva a partidului nazist antrenind milioane de someri, social-democratia germana nu a gasit, din pacate, solutii practice pentru a iesi din criza. Ca si in cazul altor tari europene din epoca, cu exceptia Suediei31, guvernarile social--democrate nu au descoperit procedurile concrete in plan financiar si monetar pentru a umple prapastia dintre politica economica si politica sociala si pentru a rezolva astfel problemele specifice pe care, prin natura si finalitatea lor doctrinara, trebuiau sa le rezolve.

Sansa istorica a relansarii social-democratiei dupa al doilea razboi mondial a fost intilnirea cu teoria economica a lui John Maynard Keynes32. Sintetizind, elementele programului keynesian ar fi urmatoarele: in materie de cheltuieli publice . ridicarea nivelului cererii efective ca detonator al interventiei statului in economie; in problema economisirii . descurajarea risipei intretinute prin sistemul parazitar al rentelor viagere si incurajarea cresterii consumului social ca stimulent al cresterii ofertei si al relansarii productiei; in ceea ce priveste folosirea fortei de munca . favorizarea contractului salarial pentru a face previzibil costul muncii; in problema redistribuirii veniturilor . solvabilizarea unei parti cit mai mari a populatiei; in materie de investitii . scaderea costului creditului pentru favorizarea cererii in domeniul investitiilor; in materie de comert exterior . asumarea riscului protectionismului vamal, atunci cind situatia de sub-competitivitate a economiei nationale o cere.

Aparuta ca o strategie auto-corectiva a capitalismului in perioada marii depresiuni (1929-1933), keynesismul a conturat directiile unei politici economice interventioniste etatice favorabile capitalismului managerial cu functii sociale. In acest context, el a argumentat functionarea economiei mixte, propice atit reformismului neoliberal, cit si celui social-democrat. In ceea ce priveste, insa, jonctiunea keynesismului cu social-democratia, se considera ca aceasta a fost posibila deoarece:

keynesismul a oferit un fundament teoretic si ideologic credibil pentru plasarea economiei sub controlul politic al statului de drept; statul inter-ventionist si accesul in structurile institutionale etatice au permis social--democratilor reconcilierea efectiva a obiectivelor redistributiei sociale cu realitatile concurentiale ale pietei;

demonstrind ca expansiunea economica depinde de largirea bazei de consum si de cresterea ariei sociale a distributiei veniturilor si bogatiei, keynesismul a legitimat din punct de vedere economic doctrina echitatii sociale;

keynesismul a furnizat o formula pentru economia mixta de inalta performanta in care exigentele capitalului si cerintele muncii coexista prin co-interesare;

keynesismul este strategia .capitalismului bunastarii sociale., singurul sistem social-economic cunoscut pina acum in istoria umanitatii care a putut sa pregateasca conditiile necesare aplicarii politicii social-democrate de redistri-butie a veniturilor si securitatea sociala.

Doctrina social-democrata de factura keynesiana s-a impus in programele ideologice si, de asemenea, in practica politica a partidelor si guvernarii social--democrate vest-europene dupa al doilea razboi mondial. Se apreciaza insa ca expunerea sistematica a acestei orientari doctrinare a fost realizata in doua texte clasice ale literaturii social-democrate a secolului XX. Este vorba de lucrarea de referinta a lui Anthony Crosland, The Future of Socialism, aparuta in 1956 si de istoricul Program al Partidului Social-Democrat din Republica Federala a Germaniei prezentat la Congresul de la Bad Godesberg din anul 1959.

Anthony Crosland sustine ca transformarea in sens pozitiv a capitalismului presupune modernizarea socialismului. Anti-capitalismul afisat de miscarea socialista a inceputurilor a devenit inoportun .intr-o societate in care structura de proprietate este diversificata, difuza, pluralista, eterogena, in care exista un stat activ, intreprinderi nationalizate, cooperative, sindicate, institutii financiare guvernamentale, fonduri de pensii, fundatii, milioane de proprietati particulare. In aceste noi conditii sociale carora le prevede o dezvoltare viitoare, e nevoie de o social-democratie caracterizata de autorul englez pe urmatoarele principii: liberalism politic, economie mixta, stat al bunastarii, strategie economica keynesiana, credinta in egalitate.33. Aceste principii au stat la baza articularii programelor partidelor si guvernarilor social-democrate din Austria, Germania Occidentala, Olanda, tarile scandinave, mai mult chiar decit in Marea Britanie. Astfel, dupa ce afirma ca .socialismul democratic din Europa se inspira din etica crestina, din umanism si din filosofia clasica., Programul de la Bad Godesberg declara ca social-democratia germana, adepta a competitiei egale cu celelalte partide democratice, este totodata aparatoarea principiilor separarii puterilor, autonomiei comunale, respectarii drepturilor minoritatilor. In ceea ce priveste politica economica si sociala, se afirma: .Prin deciziile sale in materie de impozite si finante, de politica monetara si de credite, statul modern influenteaza in mod constant viata economica. El este raspunzator de o politica anticiclica pe termen lung si, in esenta, trebuie sa se limiteze la metode de actiune indirecta asupra economiei. Libera optiune a consumatorilor si libera optiune in privinta locului de munca sint fundamente decisive, in timp ce libera concurenta si libera initiativa a intreprinzatorilor sint elemente importante ale politicii economice social-democrate. Concurenta in masura posibilului, planificare atit cit este necesar.34.

O problema importanta in definirea social-democratiei contemporane este delimitarea reformismului, cristalizarea unei strategii realiste a reformelor sociale menite sa optimizeze, din interior, functionarea capitalismului dezvoltat. Social-democratia a opus programelor revolutionare comuniste, activitatii desta-bilizatoare a grupurilor anarhiste, solutii reformist-constructive de angajare si responsabilizare a diferitelor categorii socio-profesionale in procese de auto-conducere si co-gestiune. Acest obiectiv il avea, desigur, in vedere liderul social-democrat suedez Olof Palme atunci cind afirma: .pare mai dificil sa se inteleaga ca trebuie date societatii insesi mijloacele ce-i permit indeplinirea obligatiilor sale. Este sarcina democratiei si a socialismului sa faca sa coincida aceste exigente diverse si, in parte, contradictorii. Democratia, organizarea populara larg dezvoltata, reformismul sint solidare si se conditioneaza reciproc. Fidelitatea fata de democratie, respectul unei ordini fondate pe legalitate, respingerea violentei ca mijloc al luptei politice, teza dupa care politica trebuie elaborata dupa ce a facut obiectul unei largi discutii, toate acestea suedezii le-au experimentat, o experienta ce le-a conferit securitatea. Noi nu avem timp sa ne dedam la acrobatii revolutionare, deoarece avem mai mult de facut pentru ameliorarea societatii. Noi nu ne putem permite, din oportunism, sa ne jucam cu violenta in vorbe sau actiune. Pe noi ne preocupa, in mod esential, apararea securitatii oamenilor, increderea acestora in coexistenta pasnica, in deciziile elaborate democratic. Daca democratia inseamna securitate, atunci ea este, in sine, o forta capabila sa imbunatateasca sistemul.35. In replica, distingind intre reformele apte sa modifice starea sistemului si cele tinzind sa conserve sistemul, liderul social-democrat austriac Bruno Kreisky, scria: .De vreme ce s-a ajuns la convingerea ca reformele depasind cadrul obisnuit al politicii sociale sint necesare, si social-democratia are datoria sa ajunga la ele. Aceasta inseamna ca ea trebuie sa tinda, in principiu, la aplicarea reformelor de natura sa modifice sistemul, in toate cazurile in care le estimeaza necesare din ratiuni politico-sociale.36.

Parcurgerea caii reformist-evolutioniste preconizata de doctrina social-democratiei presupune referinta la anumite valori centrale: libertatea, solidaritatea, justitia sociala. Aceasta ni se pare a fi triada axiologica definitorie a social--democratiei. Social-democratia urmareste ameliorarea societatii prin modelarea unei personalitati libere, cooperante in calitate de membru al unei colectivitati. De aceea, libertatea individuala impletita cu libertatea colectiva presupun solidaritatea si justitia sociala. In ultima instanta, social-democratia incearca sa ofere un model socio-cultural. Opunindu-se individualismului exacerbat preconizat de liberalismul clasic, dar cooperind politic cu reformismul neoliberal, social--democratia schiteaza un proiect comunitar realist si echitabil de eliberare colec-tiva fata de servitutile egoismului concurential, dar si fata de cele ale puterii totale. Evoluind intr-un asemenea cadru ideologic, doctrina social-democratiei nu poate fi decit una a sintezelor conciliatoare si a compromisurilor rezonabile.



Note si referinte bibliografice

Daniel Lerner, .Modernization (Social Aspects). in International Encyclopedia of the Social Sciences, David S. Sills, editor, vol. 10, The MacMillan Company & The Free Press, 1968, p. 386.

George Lichtheim, A Short History of Socialism, Weidenfeld si Nicholson, 1970, p. 281.

Jacob L. Talmon, The Myth of the Nation and the Vision of Revolution. The Origins of Ideological Polarization in the Twentieth Century, Secker & Warburg, University California Press, Berkley si Los Angeles, 1981, p.74.

Leszek Kolakowski, Histoire du marxisme, vol. II, .L.Age d.or, de Kautsky à Lenine., Fayard, 1987, pp. 11-12.

Gary P. Steeson, After Marx, Before Lenin. Marxism and Socialist Work . Class Parties in Europe, 1884-1914, University of Pittsburgh Press, 1991, p. 280.

Ibidem, pp. 3-4.

Leszek Kolakowski, op. cit., p.14.

Eduard Bernstein, .The Struggle of Social Democracy and the Social Revolution. The Theory of Collapse and Colonial Policy., in Neue Zeit, 19 ianuarie 1898, in H. si J.M. Tudor (ed.), Marxism and Social Democracy: The Revisionist Debate 1896-1898, Cambridge University Press, 1988, pp. 168-169.

Eduard Bernstein, .Evolutionary Socialism., in A. Fried si R. Sanders (ed.), A Documentary History of Socialist Thought, Edinburgh University Press, 1964, pp. 425-426.

Anthony Wright, .Social Democracy and Democratic Socialism., in Contemporary Political Ideologies, editat de Roger Eatwell si Anthony Wright, Pinter, Londra, 1996 (1993), p. 84.

Apud Jean Touchard, La gauche en France depuis 1900, Editions du Seuil, Paris, 1977, pp. 58-59.

Sidney Webb, .Socialism in England. (1890), in A. Wright, British Socialism: Socialist Thought from the 1880.s to the 1960.s, Longman, Londra, 1983, p. 62.

Henri de Man, Le socialisme constructive, Librairie Félix Alcan, Paris, 1933, p. 29.

Ibidem, p. 51.

Ibidem, p. 1.

Ibidem, p. 78.

Anton Carpinschi, Doctrine politice contemporane. Tipologii, dinamica, perspective, Editura Moldova, Iasi, 1992, p. 146.

Leszek Kolakowski, op. cit., p. 137.

Stephen Padgett, William E. Patterson, A History of Social Democracy in Postwar Europe, Longman, Londra, New York, 1991, p. 1.

Social Democratic Parties in Western Europe, editat de William E. Patterson si Alastair H. Thomas, Croom Helm, Londra, 1977, p. 11.

Lawrence Crocker, .Marx, Liberty and Democracy. in Marxism and the Good Society, (ed. John P. Burke, Lawernce Crocker si Lyman H. Legters), Cambridge University Press, Cambridge, 1981, p. 52.

Ibidem, p. 51.

Ibidem.

Carol Gould, .Socialism and Democracy., in Praxis International, nr. 1, aprilie, 1981, p. 53., citat in Frank Cunningham, Democratic Theory and Socialism, Cambridge University Press, Cambridge, Londra, New York, 1987, capitolul 6: Justifying Socialism.

Alain Bergounioux si Bernard Manin, La Sociale-Démocratie et le compromis, Presses Universitaires de France, Paris, 1979, p. 26.

François Chatelet, Évelyne Pisier, Conceptiile politice ale secolului XX, Humanitas, Bucuresti, 1994, pp. 131-132.

Peter Gay, The Dilemma of Democratic Socialism: Eduard Bernstein.s Challenge to Marx, Columbia University Press, 1952.

Adam Przeworski, Capitalism and Social Democracy, Cambridge University Press, 1985, p. 42.

Otto Bauer, La Marche au socialisme, trad. fr., Paris, 1919. In scopul ameliorarii situatiei muncitorilor, dar si al rentabilizarii intreprinderilor, Otto Bauer propunea incredintarea gestiunii intreprinderilor nationalizate unor consilii de administratie tripartite compuse din reprezentantii salariatilor, ai consumatorilor si ai statului. Industriile nesocializate trebuiau organizate in carteluri, iar controlul creditului . asigurat printr-o banca centrala; realizata prin comitetele alese de muncitorii mai competenti, democratia in intreprindere viza probleme legate de conditiile de munca, fara a avea dreptul de a se extinde asupra deciziilor privind piata economica a intreprinderii.

Alain Bergounioux, Théorie et pratique de la social-démocratie, in Nouvelles histoires des idées politiques (coord. Pascal Ory), Hachette, 1987, p. 588.

.Versiunea suedeza a socialismului functional a insemnat ca interventia in sectorul public a fost concentrata pe calea impartirii rezultatelor productiei, nu a proprietatii explicite a industriei in discutie. Prin folosirea impozitelor si a altor taxe, rezultatul muncii ar fi fost socializat. Aceste mijloace ar fi fost apoi folosite pentru o larga dezvoltare a sectorului public; aceasta ar fi marca statului socialist bazat pe buna-stare.; Sven Otto Littorin, Suedia. Cresterea si declinul statului bunastarii sociale, Editura Staff, Bucuresti, 1994, p. 33.

John. M. Keynes, The General Theory of Employment, Interest and Money (1936); versiunea romaneasca: Teoria generala a folosirii miinii de lucru, a dobinzii si a banilor, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1970.

Anthony Crosland, The Future of Socialism, Cape, 1956. De asemenea, in: William

E. Patterson si Alastair H. Thomas (ed.), op. cit., p.11.; Stephen Padgett, William E. Patterson, op. cit. p. 2.

Programme fondamental du Parti social-démocrate allemand., adoptat de Bad Godesberg, trad. fr. in Revue socialiste, 1960, I; citat in François Chatelet, Évelyne Pisier, op. cit., p. 155.

Willy Brandt, Bruno Kreisky, Olof Palme, La social-démocratie et l.avenir, Gallimard, Paris, 1976, p. 35; pp. 42-43.

Ibidem, p. 93









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1166
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site