Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


RETRAGEREA STATULUI DIN ECONOMIE IN ROMANIA POST-COMUNISTA

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic




SCOALA NATIONALA DE STUDII POLITICE SI ADMINISTRATIVE

Facultatea de stiinte politice





RETRAGEREA STATULUI DIN ECONOMIE IN ROMANIA POST-COMUNISTA

Curs: Concepte fundamentale in stiinte politice

Lucrarea de fata isi propune sa aduca in prim-plan importanta retragerii statului din economie in Romania dupa 1989. Instaurarea unui regim politic democratic este practic imposibila si chiar nejustificata in absenta unei piete libere, a economiei de piata care sa lucreze pentru sine prin intermediul sistemului concurential si al binecunoscutei ˝invisible hand˝(Adam Smith).

In prima parte a sintezei este prezentata pe scurt situatia de dinainte de colapsul comunismului, urmata de o analiza asupra democratiei ca solutie optima. Am incercat a prezenta implicatiile si problemele ridicate de abolirea interventionismului si dificultatile cu care se confrunta tarile post-comuniste in perioada tranzitiei.

Am argumentat in continuare de ce nu este posibila, dar nici convenabila o totala retragere a statului din economie.

In incheiere am prezentat factorii care au condus la trecerea la democratie si economie de piata, accentuand ideea ca aceasta formula este ideala pentru concilierea maxima a intereselor tuturor indivizilor.

„Sistemul comunist s-a prabusit ca un castel din carti de joc. Deznodamantul catastrofal ale carui motive sunt evidente: oprimarea, arbitrariul, ineficacitatea nu se puteau prelungi la nesfarsit.

Dar adevarata problema priveste mai putin prabusirea comunismului, cat insasi existenta sa: cristalizarea si instalarea lui, capacitatea sa extraordinara de a materializa utopia, supravietuirea sa generatie dupa generatie, forta de convingere, expansiunea sa… Orbire colectiva? Aberatie istorica? Istoria nu este nici logica, nici aberanta. Ea este, pur si simplu. Trebuie sa incercam sa o intelegem.” (Lucian Boia 2005: 1)

Inlaturarea sistemului comunist a declansat o noua provocare pentru tarile est-europene. Problema este pusa in termenii a ceea ce urmeaza socialismului si ce ar trebui facut in continuare. Paradigma dominanta era aceea a trecerii la democratia liberala si economia de piata. Solutia, cel putin pe plan economic, era clar formulata: o piata libera. Dilema era la fel de evidenta: cum construim o piata libera?

Democratia liberala, prin rolul pe care il acorda valorilor de dreptate si echitate este inteleasa nu numai ca un simplu mecanism institutional, ci ca o stare de spirit a societatii(cultura politica a societatii). Reforma ce urmeaza in Romania comunismului are la baza ideea de a construi un stat de drept, intrucat libertatea de decizie a statului este limitata in acest caz de existeanta unor norme juridice superioare (Constitutia), a caror respectare este asigurata de existenta unei puteri judecatoresti impartiale. Judecatorul este, deci, cheia de bolta a realizarii statului de

drept, iar drepturile fundamentale ale omului sunt in mod real asigurate daca justitia le protejeaza.

De asemenea, cultul legii devine o forma de participare a cetatenilor la luarea deciziilor, iar statul de drept devine un element esential al democratiei. In cadrul unei democratii liberale, statul de drept si societatea civila sunt notiuni complementare, intrucat societatea civila, ca asociere voluntara a indivizilor are la baza libertatile si drepturile ce rezulta din asumarea constienta a calitatii de cetatean.

Asadar, teoretic, democratia liberala se dovedea imediat dupa 1989 o transformare promitatoare pentru Romania, in ciuda nobilelor idealuri ale comunismului: egalitatea, eliminarea claselor sociale (in speta a burgheziei) si mai ales prosperitatea economica. Legea economica fundamentala a socialismului afirma cresterea neintrerupta a productiei materiale menita sa satisfaca din ce in ce mai mult necesitatile poporului proletar. Lucian Boia vede in acest ideal o „fatalitate”: „Comunismul era stiintific condamnat la crestere economica si bunastare perpetua.”( Lucian Boia 2005: 123). Realizarea unei asemenea societati multilateral dezvoltata se baza pe legea dezvoltarii planificate si proportionale si pe legea cresterii neintrerupte a productivitatii muncii. Abolirea proprietatii private prin alcatuirea „cooperativelor agricole de productie” a condus la dez-individualizarea muncitorului, ajungandu-se astfel la nerespectarea drepturilor omului.

In acest context poate fi pusa intrebarea: ce avea mai multa importanta libertatea individuala, libera exprimare, interesul personal, pe de o parte, sau bunastarea economica ce parea tangibila, pe de alta parte? Avea vreo semnificatie banul fara libertate in perioada de glorie a comunismului? Planul cincinal reusea sa faca cetateanul roman fericit?

Un studiu intocmit de Central and Eastern EuroBarometer analizat de

Lars Johannsen si Ole Nørgaard dezvaluie ca variabila de satisfactie a populatiei in raport cu modul in care se dezvolta tara lor este o expresie a evaluarii abilitatii guvernului de a asigura bunastarea economica mai degraba decat o masurare a dezvoltarii democratiei in sens liberal. Asupra aceluiasi studiu, Berlung, Klingerman si Hoffbert sustin ca peceptia indivizilor asupra drepturilor omului este un mai bun evaluator pentru nivelul de satisfactie in raport cu democratia decat realizarile economice individuale. (Lars Johannsen, Ole Nørgaard 2001)



Aceste doua perspective accentueaza afirmatia ca socialismul nu poate asigura nici respectarea cetateanului, dar nici prosperitate economica. Iar in aceasta situatie, politica economica socialista va fi inlocuita de piata libera, in care fiecare agent economic sa poata lua decizii proprii.

„Agenda reformei de stat, desi criticata in prezent, a avut la baza cel putin patru teme largi care au evoluat inlauntrul Bancii Mondiale:

centralizarea si izolarea politica a controlului asupra politicilor macroeconomice

descentralizarea si/sau privatizarea birocratiilor insarcinate cu asigurarea serviciilor sociale, plecand de la presupunerea ca autoritatile locale vor fi mai receptive la cererile indivizilor si ca, prin concurenta, va creste eficienta serviciilor

delegarea functiilor normative unor agentii independente care sa monitorizeze producatorii de servicii si sa se ocupe de problemele externe legate de privatizare, liberalizarea schimbului si alte reforme economice

crearea unui cadru mai capabil de functionari publici seniori alesi in functie de merite” ( Robert Kaufman 1997)

„Reforma statala nu e o simpla problema de a soma <<vointa politica>> necesara pentru a pune fomulele institutionale corecte la locul lor. (Robert Kaufman

1997). In conceptia lui Kaufman, eforturile de a trasforma cadrele institutionale sunt mai afectate de conflictele intre grupurile de interes interne si internationale, intre politicieni si birocrati mai mult decat politicile de refomare economica. In cazul tarilor post-comuniste, desi exista un mare sprijin public in ceea ce priveste reformele transparente, deciziile politice nu sunt nici pe departe echitabile, fenomen pe care Guillermo O’Donnell il numeste „brown area”. Acest proces se caracterizeaza prin faptul ca agentiile statale au putina autonomie fata de interesele particulare si nu pot asigura decat o mica parte din serviciile pe care o organizatie statala ar trebui sa le asigure.   

In trei ani, intre 1989-1991, am asistat la colapsul tuturor regimurilor comuniste din Europa Centrala si de Est. Aceste tari si-au inceput post-comunismul plecand din aproape acelasi punct, aceleasi sisteme economice, aceeasi autoritate politica si pozitie internationala si cu acelasi scop: adoptarea unui sistem democratic si economic similar Europei de Vest si, ulterior, integrarea in institutiile politice occidentale (Ole Nørgaard 1999). Evolutia celor 29 de tari, sustine Nørgaard a fost diferita pentru fiecare in parte, incat unele din tarile post-comuniste au reusit sa sa schimbe institutiile politice si pe cele economice cu succes, iar altele au esuat.

Pe plan economic, schimbarea regimului comunist a insemnat, in principal, retragerea partiala a statului din economie, adica abolirea interventionismului. Dupa 89, in Romania, un element al diminuarii puterii executive devine libertatea agentilor economici. Economia romaneasca post-comunista incepe a se forma prin actiunea agentilor economici, carora statul nu le mai poate dicta ce sa faca, libertatea lor, hotarata in mod democratic, ramanand, cel putin teoretic, inviolabila. Organele administratiei de stat, centrale si locale, desi sunt numeroase, fiecare poate sa actioneze cat ii permite autonomia sa, ceea ce determina  mai ales la nivel local  o limitare generala a implicarii statului in economie. Strategia nationala de

dezvoltare economica a Romaniei pe termen mediu , sustinuta de toate fortele politice din tara, are ca obiectiv fundamental „crearea unei economii de piata functionale, compatibile cu principiile, normele, mecanismele, institutiile si politicile Uniunii Europene”.

Analizand problema eforturilor pe care tarile post-comuniste trebuie sa le depuna pentru a-si construi o piata libera care sa indeplineasca normele vest-europene, Ole Nørgaard(1999) porneste de la situatia initiala, adica politica economica socialista. In argumentarea sa, el porneste de la conceptul de „cale socialista de modernizare” - „socialist path of modernisation” (Ole Nørgaard 1999). Nørgaard considera ca, in primul rand, modernizarea socialista a construit o „societate moderna” prin cresterea nivelului de educatie, promovarea progresului tehnologic si a mijloacelor de comunicatie. In al doilea rand, metoda socialista de dezvoltare a produs consecinte involuntare care s-au dovedit incompatibile cu noul sistem economic. Se poate spune, astfel, ca economiile post-comuniste sunt „distorsionate”, in sensul ca nu numai ca ele trebuie sa-si dezvolte noile institutii, dar trebuie si sa aboleasca institutiile fostului regim. Numarul bunurilor alocate de autoritatile centralizate dintr-o tara este direct proportional cu dimensiunile sistemului comunist din tara respectiva, indicand totodata si ce eforturi trebuie depuse pentru a construi o economie descentralizata (Mckinnon 1991).

Retragerea statului din economie, inteleasa astfel, face necesara o schimbare institutionala care depinde de conditiile initiale, de schimbarile politice si conflictele interne incat liberalizrea economiei se face cu atat mai greu cu cat exista si atacatori ai ei (Melo, Denizer, Gelb, Tenev 1997). Ole Nørgaard incadreaza Romania in grupul tarilor ca Albania, Bulgaria si Mongolia, care sunt relativ slab dezvoltate. Faptul ca Romania este mai putin „distorsionata” se datoreaza in viziunea lui Nørgaard unei macroeconomii initiale mai putin dezechilibrate si unei politici economice izolationiste, avand totodata si intreprinderi foate mari.



Asteptandu-se ca alcatuirea democratiei si a economiei libere sa se faca destul de usor in urma comunismului, politicienii si cei care iau deciziile in stat au neglijat costurile sociale si instabilitatea administrativa, fapt ce a condus la nevoia interventiei statului. Acest fenomen a coincis la mijlocul anilor 90 cu inclinatia catre politici economice care sa implice statul in institutiile financiare majore (Lars Johannsen, Ole Nørgaard 2001).

Din acest punct de veder reiese ca retragerea statului din economie in Romania post-comunista a fost partiala. Modalitatile, formele si dimensiunea prezentei statului in economia de piata intruchipeaza statul ca agent economic. Implicarea statului in economie are loc pe doua planuri: macroeconomic si microeconomic.

La nivel macroeconomic, prezenta statului este atestata de serviciile a caror necesitate deriva din ansamblul economiei, avand ca scop asigurarea cadrului juridico-legislativ, ameliorarea unor dezechilibre generale, asigurarea dezvoltarii economice, inlaturarea unor dificultati ce afecteaza un segment majoritar al populatiei. Pentru a asigura cadrul desfasurarii normale a activitatii economice, statul isi asuma rolul de titular unic de emisiune de moneda, promoveaza legi si norme agentilor economici, realizeaza infrastructura necesara activitatii economice, redistribuie veniturile percepand impozite si taxe si acorda subventii pentru altii indreptatiti de situatia lor.

La nivel microeconomic, statul presteaza servicii nemarfare pentru indivizi sau grupuri locale prin intermediul administratiilor publice si furnizeaza gratuit bunuri de folosinta colectiva locala.

Atfel, prin modalitatea de a functiona si limitele ei, piata obliga statul sa intervina pentru a realiza alocarea resurselor nemarfare pe care ele n-o pot face sau pentru a restabili concurenta alterata prin infractiuni pe care ele nu le pot sanctiona.

Existenta unor nevoi colective obliga de asemenea statul sa se implice in producerea sau asigurarea bunurilor corespunzatoare.

Prezenta statului democratic in economie nu corespunde neaparat si intotdeauna obiectivelor. De multe ori statul rezolva anumite probleme mai prost decat agentii privati, creand injustitii, creeaza rigiditati care impiedica adaptarea la schimbare. Reactiile adverse prezentei statului in economie actioneaza, din acest motiv, pentru privatizarea diferitelor segmente sau activitati realizate de stat. Mai mult decat atat, doctrinele potrivit carora prezenta statului in economie este incompatibila cu economia de piata au promovat retragerea totala, excluderea statului din viata economica, ceea ce ulterior ar degenera in starea anarhica argumentata de Robert Nozick.

Oricare ar fi gradul de implicare a statului in economie, trebuie retinut ca la baza societatii capitaliste se afla proprietatea privata, capabila sa determine o functionare eficienta, coerenta a ansamblului economiei nationale. Limitarea implicarii statului in economie este impusa de raportul de interese dintre cei pro si contra unui anumite implicari, de existenta proprietatii private si libertatii de actiune a agentilor economici, dar mai ales de autonomia proprie fiecarui organ al administratiei de stat.

In acest context, „existenta unei infrastructuri moderne face implementarea unei noi strategii mai usoara, concentratia populatiei in cadrul urban face mai usoara comunicarea noilor politici unui segment mai mare de populatie, iar un nivel ridicat de educatie, ca aprte integrata a modernizarii, face mai usoara intelegerea de catre populatie a viziunilor continute intr-o reforma radicala” (Ole Nørgaard 1999). In acest sens, Franzel-Zagorska (1993:719) considera ca abilitatea intelectuala a indivizilor de a intelege si a defini situatia generala a unei tari este un factor important in luarea deciziilor de catre guvernamant. Argumentul sau este acela ca oamenii cu un nivel mai inalt de educatie tind sa analizeze situatia in termenii unei

politici pe termen lung necasara succesului reformei, iar ca cei cu un nivel mai scazut de educatie tind sa reactioneze mai degraba la pericole imediate in ceea ce priveste slujbele lor si standardul de viata, astfel fiind predispusi sa ceara implicarea guvernamantului in crearea unui anumit standard de viata.

Un rol mai important decat educatia populatiei il au, insa, cei care se opun reformelor. Chiar daca a fost decisa o reforma a institutiilor, oamenii politici care nu sunt de acord cu aceasta pot sa se foloseaza de relatiile lor pentru a bloca reforma, mai ales prin amanarea procedurilor si ascunderea informatiilor (Ole Nørgaard 1999).

Ingreunarea liberalizarii economiei in cazul Romaniei se datoreaza si faptului ca resursele necesare investitiilor in industrie si in perfectionarea infrastructurii sunt slabe, ceea ce a condus la cresterea cererii pentru servicii sociale si redistribuirea economica in favoarea celor care au pierdut in urma tranzitiei: agricultura, somerii si numarul foarte mare de pensionari. Din acest motiv, nereusita tranzitiei se datoreaza nu atat lipsei de sustinere politica, cat costurilor prea mari pentru a asigura o strategie democratica functionala. (Ole Nørgaard 1999)

Trecerea la democratie a fost in Romania puternic influentata si de evenimetele politice de la inceputul schimbarii (de exemplu mineriadele), pentru ca aceasta deschid drumul noilor institutii politice si economice. In cazul tarilor in care continuitatea elitelor politice ce au supravietuit prabusirii comunismului a fost ridicata ( cazul Romaniei) „se constata ca presedintii puternice au inlocuit regimul comunist anterior si ca aceste presedintii au inclinat sa impiedice schimbarea institutiilor economice, sa asigure acces privilegiat intereselor conservative si, de asemenea, sa limiteze participarea, includerea si implicit democratia” (Ole Nørgaard 1999). In studiul sau, Nørgaard foloseste dihotomia cercuri virtuoase – cercuri vicioase. Aplicand aceste calificative claselor politice post-comuniste, el

considera ca daca in urma prabusirii comunismului sunt rupte toate legaturile cu acest trecut si se stabileste democratia se poate vorbi despre construirea cercurilor virtuoase. In caz contrar, asa cum s-a intamplat in Romania, construirea noilor institutii nu este nici in momentul de fata finalizata. Constitutia si institutiile politice sunt inca in schimbare.

Dar ce a condus la prabusirea comunismului, in afara de insuficientele acestuia? Care au fost factorii externi care au provocat schimbarea?

„De-a lungul anilor 1980 si 1990, principalele impulsuri atat pentru reforma statala cat si pentru cea a politicilor au venit din partea membrilor comunitatilor financiare si politice internationale si a aliatilor acestora din politicile economice interne.”( Robert Kaufman 1997) Din acest motiv liberalizarea pietei a insemnat si dezvoltarea comertului international. Analizand consecintele comertului international, Ronald Rogowski si Jeffry Frieden sustin ca pe masura ce costurile tranzactiilor scad, guvernamintele se confrunta cu doua tipuri de presiuni:



una din partea grupurilor care obtin beneficii in urma reformei

una din partea castigurilor politice derivate din efectele refromei asupra venitului national

„Astfel, cresterea importantei schimburilor financiare externe in sustinerea balantei de plati a intarit motivatia politicienilor pentru a mentine politicile de stabilitate macroeconomica.” (Robert Kaufman 1997).

Se poate deduce din acest context ca „o buna guvernare presupune relatia reciproca intre stat si societatea care produce increderea populatiei si sustinerea institutiilor, afrimand totodata prioritatea obiectivelor nationale asupra intereselor individuale ale oricarui grup.” (Lars Johannsen, Ole Nørgaard 2001)

Democratia a insemnat, in prima instanta pentru Romania, eliberare economica, stabilirea unui interes financiar national comun, dreptul la proprietate si

functii deschise tuturor. Competitia este cea care functioneaza ca o „mana invizibila” pentru organizarea economica, agentii economici sunt liberi sa schimbe.

„Caracterul de compromis al democratiei ii ofera posibilitatea de a depasi situatii problematice. Dar izolata de societate, redusa doar la componenta sa institutionala, constructia democratica poate fi periclitata. Forta democratiei consta in capacitatea sa de a oferi o baza legitima regimului, de a depasi cadrul strict parlamentar, de a crea conditiile participarii cetatenilor la luarea deciziilor si de a produce bunuri politice concrete in functie de care binefacerile ei sa poata fi evaluate.” (Cristian Parvulescu 2002)

In concluzie, desi democratizarea in Romania nu poate fi carcterizata drept incheiata, retragerea statului din economie, inteleasa ca diminuare a puterii acestuia, reprezinta solutia optima in rezolvarea conflictelor. Accesul la functiile publice, libertatea de exprimare, dezbaterea, criticile aduse guvernamantului contribuie toate la perfectionarea sistemului financiar roman.

BIBLIOGRAFIE:

Boia, Lucian.2005.Mitologia stiintifica a comunismului

Johannsen, Lars& Nørgaard,Ole.2001.Governance and state capacity in post-communist state

Nørgaard, Ole.1999.Political institutions and economic change in emergind democracies.The case of post-communist systems

Kaufman, Robert.1997.The politics of state reform: a review of theoretical approaches

*** Transition,transformation and the social sciences:towards a new paradigm

Keane, John.2004.Societatea civila

Weber, Max.2004.Etica protestanta si capitalismul.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 574
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site