Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


DECLARATIA DE LA LAEKEN - VIITORUL UNIUNII EUROPENE

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic




DECLARATIA DE LA LAEKEN - VIITORUL UNIUNII EUROPENE

Summit-ul de la Laeken a luat sfarsit dar multe probleme nu si-au gasit rezolvarea, dezbaterile asupra lor amanandu-se.

Totusi, un document important a fost adoptat cu ocazia desfasurarii intalnirii la nivel inalt din Belgia. Acesta a fost intitulat 'Declaratia de la Laeken - Viitorul Uniunii Europene'.

Documentul se deschide cu un capitol intitulat 'Europa la rascruce de drumuri'. Acest capitol contine pe scurt, intr-un limbaj de prezentare destul de poetic, realizarile de la inceputul facut acum 50 de ani de Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului si pana la momentul actual al UE. Se face referire la faptul ca la acest moment UE se afla in fata a doua provocari, una de natura interna cealalta de natura externa, respectiv procesul de reforma al institutiilor europene si procesul de largire prin integrarea unor noi state in marea majoritate din Europa Centrala si de Est.

Al doilea capitol al documentului se intituleaza 'Provocari si reforma in Uniunea reinnoita'. In acest capitol, se subliniaza necesitatea ca Uniunea sa devina mai democratica, mai transparenta si mai eficienta. Se identifica trei provocari mari: cum sa se aduca cetatenii, si in principal tinerii, mai aproape de constructia europeana si de institutiile europene, cum sa fie organizata politica si aria politica europeana intr-o Uniune largita, si cum sa se dezvolte Uniunea intr-un factor de stabilizare si un model al noiii lumi multipolare. Una din problemele la care se face referire in document, si la care o viitoare dezbatere trebuie sa raspunda este cea care priveste delimitarea dintre atributiile Uniunii Europene si cele ale statelor membre. Aceasta nu este singura intrebare ce trebuie sa isi gaseasca un raspuns intr-o dezbatere viitoare, conform Declaratiei trebuie sa se caute raspuns si la urmatoarele: Ce amendamente trebuie aduse Tratatului in legatura cu diversele politici? Cum ar trebui dezvoltata politica externa si de securitate comuna? Trebuie adoptata o cooperare mai stransa in domeniul legii penale si a politiei? Ar trebui adoptata o procedura legislativa la nivel comunitar simplificata? etc

Faptul ca in prezent UE are patru Tratate care ii organizeaza existenta duce la, conform Declaratiei, o functionare mai greoaie si netransparenta, de aceea se subliniaza in textul documentului adoptat la summit discutia asupra unei viitoare Constitutii europene care va simplifica aceste tratate, este necesara.

Partea a treia este alocata unui nou organ creat chiar prin aceasta declaratie, respectiv Conventia priviind viitorul Europei. Presedintele acestei Conventii a fost numit Giscard d'Estaing, fostul presedinte francez, iar ca vicepresedinti, fostii prim ministrii ai Italiei respectiv Belgiei, G. Amato si J.L. Dehaene. Pe langa cei trei prezentati mai sus, Conventia va fi formata din cate un reprezentant al fiecarui sef de stat din tarile membre ale UE, 30 de membrii ai parlamentelor nationale (cate 2 din fiecare stat membru), 16 membrii ai Parlamentului European si doi comisari europeni (Michel Barnier si Antonio Vitorino). De subliniat este faptul ca in Conventie, statele candidate la aderare vor fi reprezentate in aceleasi fel ca si statele membre UE, adica un reprezentant al sefului statului si 2 ai parlamentului. Cu toate acestea se subliniaza ca reprezentantii statelor candidate nu pot bloca o decizie luata prin consens de reprezentantii statelor membre UE. Membrii Conventiei vor putea fi inlocuiti de catre membri supleanti in cazul cand primii nu sunt prezenti. Prezidiul Conventiei va fi compus din presedintele si cei doi vicepresedinti ai ei precum si alti 9 membrii ai Conventiei (reprezentantii guvernelor care detin presedintia Consiliului pe perioada desfasurarii Conventiei, doi reprezentanti ai parlamentelor nationale, doi reprezentanti ai parlamentului european si cei doi comisari europeni). Ca observatori vor fi invitati trei reprezentanti ai Comitetului Economic si Social impreuna cu trei reprezentanti ai partenerilor sociali europeni, plus sase reprezentanti din Comitetul Regiunilor precum si ombudsman-ul european. Presedintii Curtii de Justitie si a Curtii de Conturi pot fi invitati in prezidium pentru a se adresa Conventiei.

Conventia va avea intalnirea inaugurala pe 1 martie 2002, cand se vor numi si Prezidiul si se vor adopta si regulile de procedura. Lucrarile sunt proiectate a dura un an.

Conventia se va intalni in Bruxeles. Dezbateriile din Conventie precum si documentele oficiale vor fi aduse la cunostiinta publicului. Limbiile de lucru ale Conventiei vor fi cele 12 limbi oficiale ale Uniunii.

De subliniat ca in cadrul documentului final ce va fi adoptat de Conventie vor fi prezentate recomandarile la care s-a ajuns prin consens sau parerile diferite ce au fost exprimate in timpul dezbaterilor. Acest document va fi un punct de pornire pentru dezbaterile privind viitorul Uniunii ce vor avea oc la o Conferinta Interguvernamentala care va lua ultima decizie.

Un Forum va fi deschis pentru organizatiile reprezentand societatea civila. Punctul de vedere al acestor organizatii va fi luat in considerare de Conventie.

Prezidiumul Conventiei va fi asistat de un Secreatariat al Conventiei.

Documentul pe care l-am prezentat mai sus lasa totusi loc unei senzatii de dezamagire. Multi se asteptau ca summit-ul de la Laeken sa fie cel putin asemanator celui de la Nisa de anul trecut in ceea ce priveste deciziile ce se vor lua, si totusi nu a fost asa. Documentul adoptat este, ca sa o spunem pe-a dreapta, o amanare a dezbateri problemelor a caror solutie ar fi trebuit sa reiasa la aceasta intalnire. De altfel cine isi mai aminteste ce discutii lungi si incrancenate au avut loc anul trecut la Nisa isi va da repede seama ca in urma acestui summit 'linistit' nu puteau sa apara dezvoltarile de anul trecut.

Ce a adus nou documentul in afara de constituirea Conventiei ? Doar o serie de intrebari la care candva se va gasi raspuns desi, conform anexelor Tratatului de la Nisa aceste raspunsuri trebuiau sa se gaseasca la Laeken, desi s-a facut atata tam-tam pe marginea acestei intalniri din Belgia.




La un an dupa Tratatul de la Nisa si adoptarea Declaratiei de la Nisa care face apel la continuarea reformei institutionale si dupa Conferinta Interguvernamentala 2000, Consiliul European, reunit la Laeken , a adoptat la 15 decembrie 2001 Declaratia privind Viitorul Uniunii Europene sau Declaratia de la Laeken , prin care se angajeaza constuiasca o Uniune mai democratica, mai transparenta si mai eficienta.

Declaratia enumara 60 de probleme referitoare la viitorul Uniunii, in jurul a 4 mari teme: diviziunea si definirea puterilor, simplificarea tratatelor, organizarea institutionala si progresul in directia unei Constitutii pentru cetatenii europeni. Ea a convocat o Conventie, care i-a reunit pe principalii actori pentru a examina problemmele fundamentale puse de viitoarea dezvoltare a Uniunii pentru a pregati cat mai complet si mai transparent viitoarea conferinta interguvernamentala.

Conventia ca noua metoda de elaborare a unei revizuiri a Tratatului

Interesant la aceasta noua incercare, de a rezolva in sfarsit problemele stringente inainte de extindere, este felul deosebit in care s-au petrecut lucrurile, mai precis, convocarea unei Conventii, care urma sa elaboreze proiectul unei Constitutii. In timp ce, dupa cum am vazut mai devreme, pana atunci exclusiv guvernele statelor membre participasera efectiv la elaborarea modificarilor Tratatului, acum, pentru intaia oara, acest lucru avea loc intr-un cadru mult mai larg, care implica atat actorii de la Bruxelles, cat si pe cei de la nivelul statelor membre. Detalii in acest sens ofera schema de mai jos.

In spatele acestei evolutii se ascundea in primul rand ideea de a evita felul in care lucrurile aveau tendinta, in cadrul conferintelor interguvernamentale, de a se concentra pe interesele nationale Interessen, toate acestea ducand inevitabil la blocaje. Aceasta idee aparuse inca din timpul redactarii Cartei Europene a Drepturilor Fundamentale.

In plus, tinand cont de telurile propuse pentru noua revizuire a Tratatului - democratizare, debirocratizare, apropiere de cetateni, precum si simplificarea dreptului UE (formulate in asa-numita Declaratie de la Laeken privind viitorul Uniunii Europene) - parea imperios necesar sa aiba loc o discutie publica mai larga.

Mai mult, dupa cum o aratasera tot mai clar evenimentele din anii de dupa semnarea Tratatului de la Maastricht, cetatenii statelor membre pareau tot mai putin dispusi doar sa auda de viata politica a UE, fara sa poata participa in mod direct la ea.

Lucrarile Conventiei

In conducerea fostului presedinte francez, Giscard d’Estaing, si a doi vicepresedinti, aceasta Conventie, care cuprindea 15 reprezentanti ai sefilor de state si de guverne (adica cate un reprezentant din fiecare stat membru), 30 de membri ai parlamentelor nationale (2 din fiecare stat membru), 16 membri ai Parlamentului European si 2 reprezentanti ai Comisiei, s-a intrunit pentru prima oara la data de 1 martie 2002. In afara acestora, la sedintele Conventiei au putut participa si observatori: doi reprezentanti ai Comitetului Economic si Social, trei reprezentanti din partea partenerilor sociali europeni, sase reprezentanti ai Comitetului Regiunilor si Mediatorul European.

Implicarea in lucrarile comitetelor de decizie ale UE s-a putut face datorita faptului ca presedintele Conventiei urma sa prezinte la fiecare intrunire a Consiliului Europei un raport oral cu privire la stadiul lucrarilor, urmand ca mai apoi sa informeze Conventia in privinta reactiilor sefilor de state si de guverne.

2002-2003: Intrunirile Conventiei

In aceasta formula, Conventia s-a intrunit in perioada 28 februarie 2002 - 20 iunie 2003, in tot acest timp lucrand la proiectul pentru o Conventie europeana.

Sfarsitul anului 2003: conferinta interguvernamentala

La 4 octombrie 2003 a inceput, sub presedintie italiana, summitul interguvernamental care avea sa supuna dezbaterii acest proiect si sa-l adopte pana la summitul de la Bruxelles din 13 decembrie 2003. In ciuda sperantelor pe care si le facuse toata lumea, participantii nu au izbutit sa ajunga la un consens, mai ales din pricina diferendelor de opinie privind compunerea Comisiei si distributia voturilor in cazul deciziilor luate cu majoritate calificata. Va mai amintiti, probabil, de disputa dintre Spania si Polonia, pe de o parte, si celelalte state, mai ales Germania si Franta, de cealalta parte. Despre ce a fost totusi vorba? In cele ce urmeaza, va vom raspunde pe scurt la aceasta intrebare, pe baza unei scheme pe care o cunoasteti deja din pagina dedicata celei de-a 6-a etape.



Interesele nationale ca factor determinant central

Apasati asadar pe link si se va deschide o fereastra noua; priviti schema, apoi inchideti fereastra si ajungeti din nou pe aceasta pagina.

Aceasta disputa a avut lot pe tema numarului de voturi inegal, tinand cont de cifra populatiei tarii, a Poloniei si Spania, numar la care aceste doua state nu doreau sa renunte. In ceea ce privea Comisia, aceasta era interesata de tarile care vor avea Comisari dupa aderarea Bulgariei si a Romaniei, cand urmau sa existe mai putini Comisari decat tari membre, si la ce intervale urmau sa fie numiti acestia.

Aceasta disputa a avut lot pe tema numarului de voturi inegal, tinand cont de cifra populatiei tarii, a Poloniei si Spania, numar la care aceste doua state nu doreau sa renunte. In ceea ce privea Comisia, aceasta era interesata de tarile care vor avea Comisari dupa aderarea Bulgariei si a Romaniei, cand urmau sa existe mai putini Comisari decat tari membre, si la ce intervale urmau sa fie numiti acestia.

Era asadar vorba despre unul dintre cei mai importanti factori de influenta, cu care ne vom intalni si in cursul 5, cand vom analiza procesul de extindere: interesele nationale - dorinta, de a dispune in cadrul structurii UE de cat mai multa influenta, respectiv temerea, de a putea pierde aceasta influenta. Un element care are intotdeauna consecinte negative, atunci cand, din motive functionale urgente, este necesara gasirea unei solutii supranationale si abandonarea competentelor, fapt cu care statele nationale nu sunt de acord.
 octombrie 2004: semnarea Tratatului Constitutional

La inceputul lunii ianuarie, presedintia irlandeza a intreprins o noua incercare de a duce negocierile spre un final incununat de succes pana in iunie 2004. Doar spre reamintire: la 1 mai 2004 urma sa aiba loc marea extindere, ce avea sa cuprinda 10 state noi, iar Constitutia nu era inca gata.

Dupa indelungi dezbateri dificile, la 18 iunie 2004, a fost atins, in sfarsit, consensul. Ceremonia de semnare, la care au participat sefi de stat si de guverne, precum si ministri de externe, a avut loc la sfarsitul lunii octombrie 2004, in aceeasi incapere in care, cu exact 50 de ani mai inainte, fusesera semnate Tratatele de infiintare ale CEE. Mai jos se afla fotografia facuta cu aceasta ocazie. Statele candidate Bulgaria, Romania si Turcia nu au semnat decat actul final. Croatia nu a putut participa decat ca observator, pentru ca nu se implicase in lucrarile de elaborare a Constitutiei.

Noiembrie 2004: Intrarea in functie a Comisiei Barroso

Apoi a urmat intrarea in functie a Comisiei Barroso, in noiembrie 2004, odata cu acest eveniment intrand in vigoare si reglementarile institutionale prevazute pentru Uniunea cu 25, respectiv 27, de membri. Printre aceste reglementari se numarau modificarile aduse modului de distributie a voturilor in Consiliul de Ministri, precum si faptul ca, incepand din acel moment, nici o tara nu isi mai putea delega decat un singur Comisar.

Procesul de ratificare al Tratatului Constitutional

In noiembrie 2004 a inceput si procesul de adoptare a Constitutiei de catre cele 25 de state membre, in cea mai mare parte prin proceduri parlamentare, dar si prin referenduri. Startul l-a dat, inca de la jumatatea lunii noiembrie 2004, Lituania (Parlament), apoi au urmat Ungaria(Parlament, 20 decembrie 2004), Slovenia (Parlament, 01.02.2005), Italia (Parlament, 06.05.2005), Grecia (Parlament, 19.04.2005), Slovacia (Parlament, 11.05.2005), Spania – prima tara care a organizat un referendum – (76,73 %: da; 17,24: nu; participare la vot = 42,32%; confirmata de Parlament la 19.05.2005) si Austria (Parlament, 25.05.2005), precum si Germania(Parlament, 27.05.2005).

Apoi s-au urmat insa, unul dupa altul, doua esecuri - lovituri dure date proiectului Constitutiei Europene, din pricina carora aceasta nu avea sa mai intre in vigoare, cel putin nu in forma initiala. In primul rand, referundumul din Franta de la 29 mai 2005, in care Tratatul constitutional a fost respins de o majoritate clara de 54,87% (nu), fata de 45,13% (da), cu o participare demna de luat in seama de 69,74%. Si, la doar cateva zile mai tarziu, a avut loc referendumul din Olanda, la care 61,8% dintre participantii la vot au raspuns cu 'nu' si doar 38,2%, cu 'da'. Iar acest lucru s-a intamplat in doua state membre fondatoare ale CEE!

Astfel, alegatorii au dat un semnal clar guvernelor lor, demonstrandu-le ca UE nu mai putea continua in ritmul ales de ea. Votul ferm pozitiv obtinut la referendumul din 10 iulie 2005 din Luxemburg nu a putut schimba cu nimic situatia.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1176
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site