Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AdministratieDrept

REGULAMENT DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE LA CONSUMATORI

legislatie



+ Font mai mare | - Font mai mic



ANEXA

REGULAMENT DE FURNIZARE



A ENERGIEI ELECTRICE LA CONSUMATORI

CAPITOLUL I

DISPOZITII GENERALE

Sectiunea 1 - Scop

Art. 1.    Prezentul regulament stabileste relatiile dintre furnizorul de energie electrica si consumator, consumator si subconsumator, precum si relatiile conexe ale furnizorului cu operatorul de distributie si operatorsul de transport si de sistem referitoare la derularea contractului de furnizare a energiei electrice.

Sectiunea a 2-a - Domeniu de aplicare

Art. 2.    Prezentul regulament se aplica furnizorilor si consumatorilor / subconsumatorilor de energie electrica, precum si relatiilor acestora cu operatorii de retea, aflati pe teritoriul Romaniei.

Art. 3.    Prezentul regulament nu se aplica tranzactiilor de pe piata angro de energie electrica.

Sectiunea a 3-a - Definitii si abrevieri

Art. 4.    In intelesul prezentului regulament, termenii si expresiile folosite se definesc dupa cum urmeaza:

Autoritate competenta

Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE)

Aviz tehnic de racordare

aviz scris valabil numai pentru un anumit amplasament, care se emite de catre operatorul de retea la cererea unui consumator, asupra posibilitatilor si conditiilor de racordare la reteaua electrica, in vederea satisfacerii cerintelor consumatorului prevazute la solicitarea avizului

Calitate a energiei electrice

totalitatea caracteristicilor energiei electrice referitoare la frecventa tensiunii, amplitudinea si variatia tensiunii, goluri de tensiune, nesimetria tensiunii pe cele trei faze, flicker, armonici si interarmonici, supratensiuni temporare si tranzitorii

Calitate comerciala a furnizarii

insusire asociata relatiilor care se stabilesc intre un furnizor si clientii sai in legatura cu pachetul de servicii aferent furnizarii

Consumator de energie electrica

persoana fizica sau juridica care cumpara energie electrica pentru consumul propriu si, eventual pentru un subconsumator racordat in conditiile legii la instalatiile sale

Consumator agent economic

consumator persoana fizica autorizata sau persoana juridica, care cumpara energia electrica in scopul realizarii de activitati industriale, comerciale sau agricole

Consumator captiv*

consumatorul care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare, nu poate incheia contract cu un furnizor concurential.

Consumator casnic

consumator care utilizeaza energie electrica in exclusivitate in scopuri casnice (pentru

iluminat artificial in interiorul si exteriorul locuintei, precum si pentru functionarea receptoarelor electrocasnice din propria locuinta). Receptoarele electrocasnice cuprind totalitatea bunurilor de larg consum destinate uzului propriu si care sunt alimentate cu energie electrica la tensiunea de 230/400 V

Consumator eligibil

consumatorul care are dreptul sa isi aleaga furnizorul si sa contracteze direct cu acesta energia electrica necesara, avand acces la retelele de transport si/ sau de distributie

Consumator intreruptibil

consumator care, la solicitarea furnizorului, isi diminueaza puterea absorbita sau accepta deconectarea, contra unei compensatii/ reduceri tarifare stabilite de comun acord cu furnizorul

Consumator prestator de servicii publice

consumator de energie electrica care asigura servicii de interes public (alimentarea cu apa, canalizarea si epurarea apelor uzate si pluviale, salubrizarea localitatilor, alimentarea cu energie termica produsa centralizat, alimentarea cu gaze naturale, iluminatul public, transportul public local)

Consumator tertiar

consumator de energie electrica din domeniile invatamant, sanatate, asistenta sociala, administratie publica, arta si cultura, culte, sport.

Consumator vulnerabil

consumator casnic care din motive de sanatate, varsta sau de alta natura (de exemplu pensionari cu probleme deosebite, persoane cu deficiente fizice sau mentale, suferinzi de o boala cronica sau a caror viata depinde de aparate alimentate electric, persoane cu dificultati severe de vedere sau auz) beneficiaza de anumite facilitati in asigurarea serviciului de furnizare a energiei electrice stabilite de autoritatile statului abilitate in acest scop prin legislatia in vigoare.

Continuitate in alimentarea cu energie electrica

caracteristica a alimentarii cu energie electrica ce se refera la durata si frecventa intreruperilor in livrarea energiei electrice

Contract-cadru de furnizare a energiei electrice

contract reglementat de furnizare a energiei electrica, ale carui clauze minimale obligatorii sunt stabilite de catre Autoritatea competenta.

Conventie de consum

document semnat intre furnizor si consumator, in cazul in care citirile grupurilor de masurare se fac la intervale mai mari decat perioadele de facturare, prin care partile accepta facturarea lunara corespunzator unor cantitati de energie estimate de comun acord, cu regularizarea platilor dupa fiecare citire.

Conventie de exploatare

act juridic, incheiat intre operatorul de retea si un consumator, prin care se precizeaza aspecte legate de delimitarea instalatiilor, realizarea conducerii operative prin dispecer, conditii de exploatare si intretinere reciproca a instalatiilor, reglajul protectiilor, executarea manevrelor, interventii in caz de incidente etc.

Etichetarea energiei electrice

totalitatea actiunilor desfasurate de catre un furnizor de energie electrica in vederea informarii clientilor sai existenti sau potentiali, in mod transparent, asupra contributiei fiecarei surse de energie primara la producerea energiei electrice furnizate, precum si a impactului asupra mediului inconjurator, in conformitate cu procedurile aprobate de Autoritatea competenta

Factor de putere utilizat la facturarea energiei electrice

raportul dintre energia electrica activa si energia electrica aparenta tranzitate printr-un punct de masurare intr-un anumit interval de timp.

Furnizare de energie electrica

activitatea de comercializare a energiei electrice la consumator, reprezentand un pachet de servicii care include:

a) intermedierea relatiei consumatorului cu operatorul de retea

b) contractarea cantitatii energiei electrice si a puterii acesteia

c) stabilirea prin contract a tarifului/ pretului energiei electrice furnizate

d) facturarea energiei electrice

e) informarea consumatorilor privind modificarea cadrului legislativ aplicabil

f) raspunsul la scrisorile consumatorilor prin care se solicita informatii

g) preluarea si solutionarea solicitarilor telefonice

h) notificarea consumatorilor privind eventuale plati pentru abateri de la calitate ca efect al Standardului de performanta pentru serviciul de furnizare sau al contractelor

i) notificarea consumatorilor asupra intreruperilor programate

j) programarea si efectuarea de audiente

k) investigarea reclamatiilor consumatorilor

l) investigarea cererilor de despagubiri

m) servicii speciale pentru consumatorii vulnerabili

Furnizor de ultima optiune

furnizor desemnat de Autoritatea competenta pentru a presta serviciul universal intr-o zona geografica determinata.

Grup de masurare a energiei electrice

ansamblu format din transformatoarele de masurare si contorul de energie electrica precum si toate elementele intermediare care constituie circuitele de masurare ale energiei electrice, inclusiv elementele de securizare.

Interval de citire

interval de timp intre doua citiri consecutive ale indicatiilor grupului de masurare pentru determinarea consumului de energie electrica corespunzator acelui interval

Interval de decontare

intervalul de timp pentru care se realizeaza in piata angro de energie electrica balanta de energie si se stabilesc cantitatile de energie tranzactionate de participantii la piata. De regula intervalul de decontare este ora.

Intrerupere in alimentarea cu energie electrica

situatia in care tensiunea efectiva in punctul de delimitare devine mai mica decat 1% din tensiunea nominala a retelei in punctul respectiv

Loc de consum

incinta sau zona in care sunt amplasate instalatiile de utilizare ale unui consumator, inclusiv ale subconsumatorilor sai, unde se consuma energie electrica furnizata prin una sau mai multe instalatii de racordare. Un consumator poate avea unul sau mai multe locuri de consum al energiei electrice.

Normativ de deconectari manuale (Normativ DM)

document emis de operatorii de retea care cuprinde consumatorii grupati pe transe de deconectare si puterile deconectate si se aplica in situatii exceptionale aparute in functionarea SEN, situatii care necesita reducerea consumului de energie electrica pe zone de retea sau la nivelul SEN

Normativ de limitari

document emis de operatorii de retea care cuprinde consumatorii grupati pe transe de limitare si valorile reducerilor de puteri ale acestor consumatori si se aplica in cazul penuriei nationale de combustibil sau in alte situatii exceptionale caracterizate prin deficite de putere/ energie electrica in SEN

Oferta standard

oferta de pret si calitate pe care o asigura un furnizor de ultima optiune.

Operator de distributie

persoana juridica, titulara a unei licente de distributie, care detine, exploateaza, intretine modernizeaza si dezvolta o retea electrica de distributie (similar, distribuitor)

Operator de retea

operatorul de transport si de sistem sau operatorul de distributie

Operator de transport si de sistem (OTS)

persoana juridica titulara de licenta pentru transportul energiei electrice si servicii de sistem

Penalitate

procent din valoarea facturii cu care se majoreaza suma initiala ca urmare a intarzierii la plata peste un anumit termen prevazut in contractul de furnizare energie electrica, in conditiile legii

Perioada de facturare

intervalul de timp prevazut in contractul de furnizare pentru care se determina cantitatea de energie electrica si puterile furnizate, valorile respective fiind cuprinse intr-o factura.

Piata agro de energie electrica

cadru organizat in care energia electrica este achizitionata de furnizori de la producatori sau de la alti furnizori, in vederea revanzarii

Piata cu amanuntul de energie electrica

cadru organizat in care energia electrica este cumparata de consumatori de la furnizori in vederea consumului si eventual a revanzarii catre subconsumatori

Prognoza a consumului de energie electrica

estimarea evolutiei in timp a consumului de energie, cu precizarea unor intervale de incredere, bazata pe studiul imprejurarilor care o determina

Punct de delimitare

punct al unei retele electrice care delimiteaza patrimonial instalatiile electrice ale consumatorilor de cele ale operatorilor de retea

Punct de masurare a energiei electrice furnizate

punct al unei retele electrice unde se afla instalat grupul de masurare a energiei electrice

Putere aprobata

valoare maxima a puterii active/ aparente pe care utilizatorul o poate simultan absorbi sau evacua prin instalatia de racordare la reteaua electrica pentru care se emite avizul tehnic de racordare. Valoarea se consemneaza in avizul tehnic de racordare si este puterea luata in considerare la dimensionarea instalatiei de racordare a utilizatorului respectiv si la rezervarea de capacitate in reteaua electrica

Putere la orele de varf ale SEN

cea mai mare putere medie cu durata de inregistrare pe 15 minute consecutiv absorbita de consumator la orele de varf ale SEN, pentru un loc de consum

Putere in restul orelor

cea mai mare putere medie cu durata de inregistrare pe 15 minute consecutiv absorbita de consumator in afara orelor de varf ale SEN, pentru un loc de consum

Putere maxima contractata

cea mai mare putere medie cu inregistrare la interval de 15 minute consecutive, prevazuta in contractul de furnizare a energiei electrice, pe care consumatorul are dreptul sa o absoarba in perioada de consum, pentru un loc de consum sau cale de alimentare, dupa caz

Putere medie

raport intre energia contractata/ absorbita intr-un anumit interval de timp si durata

respectivului interval

Putere minima de avarie

puterea strict necesara consumatorului pentru mentinerea in functiune a agregatelor care conditioneaza securitatea instalatiilor si a personalului

Putere minima tehnologica

cea mai mica putere necesara unui consumator pentru mentinerea in functiune, in conditii de siguranta, numai a acelor echipamente si instalatii impuse de procesul tehnologic, pentru a evita pierderi de productie prin deteriorare

Regim de limitare

situatie in care este necesara reducerea puterii electrice absorbite de consumatori cu asigurarea puterii minime tehnologice, in vederea mentinerii in limite normale a parametrilor de functionare a SEN.

Regularizare a platilor

determinarea sumelor de bani de platit/ restituit pentru energia electrica consumata pe o anumita perioada, tinand cont de consumul real rezultat din citirile contoarelor si de platile anterioare

Serviciu universal

activitate desfasurata de furnizorii de ultima optiune, in conditiile liberalizarii totale a pietei de energie electrica, prin care se realizeaza garantarea dreptului consumatorilor de a fi alimentati cu energie electrica la un nivel de calitate stabilit de Autoritatea competenta.

Sistem de masurare a energiei electrice

ansamblu de echipamente prin care se asigura activitatea de masurare a energiei electrice format din: grupurile de masurare, sistemul de gestionare a valorilor masurate si, daca este cazul, sistemul de teletransmisie.

Situatie de avarie in SEN

situatie in care, datorita avarierii unor instalatii si agregate energetice sau intreruperii intempestive a importului de energie electrica, nu se mai pot mentine parametrii principali in limitele normale de functionare a SEN.

Sistemul Electroenergetic National (SEN)

sistemul electroenergetic situat pe teritoriul national. SEN constituie infrastructura de baza utilizata in comun de participantii la piata de energie electrica.

Statie de primire

prima statie situata pe amplasamentul sau in vecinatatea amplasamentului unui consumator, care poate fi statie electrica de transformare sau de conexiuni, post de transformare sau tablou de distributie si care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:

a) se afla pe traseul retelelor electrice de legatura dintre operatorul de retea si consumator;

b) prin intermediul acesteia se realizeaza nemijlocit alimentarea cu energie electrica a consumatorului;

c) tensiunea primara sau tensiunea secundara a statiei este egala cu cea mai mare tensiune a consumatorului.

Subconsumator

persoana fizica sau juridica ale carei instalatii electrice de utilizare sunt racordate in aval de punctul de masurare al consumatorului 

Sursa de interventie

sursa de energie electrica de rezerva, apartinand consumatorului, care in cazul intreruperii furnizarii energiei electrice din SEN asigura alimentarea neintrerupta sau realimentarea unui grup restrans de receptoare, in scopul opririi in siguranta a activitatii si/ sau evitarii unor efecte economice si sociale deosebite (explozii, incendii, distrugeri de utilaje, accidente cu victime umane, poluarea mediului etc.)

Sursa proprie de energie electrica

instalatie pentru producerea de energie electrica apartinand consumatorului

Tarif pentru energia electrica livrata consumatorilor captivi

sistem de preturi (componente ale tarifului) structurate pe niveluri de tensiune, tipuri de consumatori, comportament energetic, reglementate de Autoritatea competenta

Zone orare de varf

intervale de timp orare caracterizate prin varfuri de consum la nivelul SEN stabilite de Autoritatea competenta

CAPITOLUL II

PIATA CU AMANUNTUL DE ENERGIE ELECTRICA

Sectiunea 1- Participantii la piata de energie electrica

Art. 5.   Piata de energie electrica are doua componente - piata angro si piata cu amanuntul.

Art. 6.   Participantii la piata cu amanuntul de energie electrica sunt: furnizorii, operatorii de retea, consumatorii si subconsumatorii de energie electrica.

Art. 7.    (1) Pana la deschiderea completa a pietei de energie electrica, furnizorii de energie electrica pot fi furnizori in regim concurential pentru consumatorii eligibili si furnizori pentru consumatorii captivi.

(2) Dupa deschiderea completa a pietei de energie electrica, furnizorii de energie electrica se clasifica in: furnizori in regim concurential si furnizori de ultima optiune.

Art. 8.    (1) Pana la deschiderea completa a pietei de energie electrica, consumatorii de energie electrica pot fi consumatori eligibili sau consumatori captivi.

(2) Dupa deschiderea completa a pietei de energie electrica, unii consumatori de energie electrica pot fi beneficiari de serviciu universal.

Art. 9.    Criteriile de eligibilitate pentru consumatorii eligibili sunt stabilite de Autoritatea competenta.

Art. 10.  In functie de durata de consum a energiei electrice stabilita prin contract, consumatorii pot fi consumatori temporari sau consumatori permanenti.

Art. 11.  In functie de natura activitatii consumatorilor de energie electrica, acestia pot fi

a) consumatori casnici si asimilati acestora definiti conform Art. 66;

b) consumatori industriali si asimilati acestora definiti conform Art. 71 ;

c) consumatori din ramura comertului/ serviciilor si asimilati acestora definiti conform Art. 70;

d) consumatori prestatori de sevicii publice;

e) consumatori sezonieri definiti conform Art. 72;

f) consumatori tertiari definiti conform Art. 74.

Art. 12. In functie de puterea contractata, consumatorii altii decat cei casnici pot fi:

a) mari consumatori, in cazul in care puterea contractata depaseste 100 kW;

b) mici consumatori, in cazul in care puterea contractata este mai mica sau egala cu

100 kW.

Art. 13. In functie de numarul locurilor de consum, consumatorii de energie electrica pot fi:

a) cu un singur loc de consum

b) cu mai multe locuri de consum

Art. 14.  Pentru fiecare categorie de consumatori prevazuta la Art. 8 si Art. 10-13, Autoritatea competenta poate reglementa relatiile specifice cu furnizorul de energie electrica.

Art. 15.  Energia electrica vanduta consumatorilor in cadrul activitatii de furnizare este achizitionata de furnizori de pe piata angro nationala si/ sau din import, in limitele drepturilor prevazute prin conditiilor licentei de furnizare, sau produsa de catre acestia, in cazul furnizorilor care detin si licenta de producere a energiei electrice.

Art. 16.  (1) Pentru transmiterea energiei electrice prin retelele electrice pana la locul de consum, furnizorii consumatorilor respectivi sau consumatorii din categoriile prevazute la Art.22 alin (2) si (3), incheie contract de distributie cu operatorul de distributie pe teritoriul caruia se afla locul de consum si/sau, dupa caz, cu OTS.

(2) Plata serviciilor de transport si/ sau distributie se realizeaza la tarife reglementate, pe baza de contracte intocmite in conformitate cu contractele-cadru specifice elaborate de Autoritatea competenta;

(3) Daca furnizorul este si operator de distributie, nu mai este necesara plata distincta a serviciilor pentru care furnizorul este si operator, aceasta fiind inclusa in tariful final reglementat.

Art. 17.  (1) Autoritatea competenta desemneaza pe baza de licente furnizori care au obligatia sa asigure furnizarea la consumatorii captivi din zone geografice determinate, pe baza de contracte intocmite in conformitate cu contractul-cadru specific elaborat de Autoritatea competenta.

(2) Pana la separarea legala a activitatilor de distributie si furnizare, furnizorii consumatorilor captivi sunt operatorii de distributie de pe teritoriile in care sunt situati consumatorii.

Art. 18.  Pana la data deschiderii totale a pietei de energie electrica, consumatorul eligibil poate sa nu uzeze de aceasta calitate si sa-si asigure necesarul de energie la tarife reglementate, prin contract cu furnizorul consumatorilor captivi, in conditiile prezentului regulament.

Art. 19.  Se interzice furnizorului de ultima optiune sa refuze furnizarea energiei electrice unui consumator care are dreptul sa beneficieze de serviciul universal si se afla in zona geografica pe care furnizorul a fost desemnat sa o deserveasca.

Art. 20. Un consumator poate fi deconectat sau consumul sau poate fi limitat, cu plata, in urmatoarele conditii:

a) la cererea operatorului de transport si de sistem pentru serviciul tehnologic de sistem pe care il realizeaza consumatorul prin capacitatea pusa la dispozitia SEN; detalierea modului prin care se plateste consumatorului acest serviciu se va face prin Codul comercial al pietei angro de energie electrica si alte reglementari conexe acestuia;

b) la cererea furnizorului, in situatia in care furnizorul cumpara energia electrica la un pret dezavantajos sau in orice alta situatie convenita de comun acord. Din economiile pe care le realizeaza, furnizorul suporta financiar compensatiile/ reducerile tarifare pe care le acorda consumatorilor in acest caz.

Sectiunea a 2-a- Principii de contractare

Art. 21.  Furnizorul asigura serviciul de furnizare a energiei electrice pentru toti clientii sai pe principii de egalitate de tratament si transparenta fara a face deosebiri intre clientii noi sau preexistenti sau intre agentii economici cu capital de stat sau privat.

Art. 22.  (1) Pentru achizitia de energie electrica, consumatorul are, de regula, o singura relatie contractuala, dupa caz, cu:

a) furnizorul de energie electrica;

b) consumatorul in cazul subconsumatorului de energie electrica.

(2) Consumatorii eligibili pot achizitiona simultan energie electrica prin mai multe contracte cu furnizori concurentiali si in acest caz vor contracta direct serviciul de distributie si/ sau transport.

(3) Dupa deschiderea completa a pietei de energie electrica, consumatorii altii decat cei casnici si asimilati acestora pot achizitiona simultan energie electrica prin mai multe contracte cu furnizori concurentiali si in acest caz vor contracta direct serviciul de distributie si/ sau transport.

Art. 23.  Furnizorul nu poate conditiona prestarea serviciului de furnizare de achizitionarea sau de plata de catre consumator a altor servicii in afara celor specifice serviciului de furnizare a energiei electrice.

Art. 24.  (1) Furnizorul este responsabil in relatia cu consumatorul pentru calitatea serviciului de furnizare a energiei electrice, in conformitate cu prevederile contractului de furnizare

(2) Drepturile si obligatiile furnizorului fata de consumator, ce decurg din utilizarea retelei electrice sunt transferate operatorului retelei respective de distributie sau transport prin clauzele contractelor de distributie sau transport.

Art. 25.  Fac exceptie de la prevederile Art.24 consumatorii care incheie direct contractul de distributie si/ sau transport cu un operator de distributie sau operatorul de transport si de sistem care nu este aceeasi persoana juridica cu furnizorul cu care a incheiat contract de furnizare, caz in care operatorul de retea este responsabil in relatia cu consumatorul pentru calitatea energiei electrice si a continuitatii in alimentarea cu energie electrica.

Art. 26.  Furnizorul, respectiv operatorul de retea prevazut la Art. 25, este exonerat de raspundere pentru abateri de la calitatea serviciului de furnizare a energiei electrice generate de situatii de forta majora.

Art. 27.  Consumatorii care au calitate de autoproducatori si producatorii de energie electrica isi pot alimenta din productie proprie locuri de consum diferite de locul de producere a energiei electrice sau acelasi loc de consum prin alta cale de alimentare, cu plata serviciilor de transport si/ sau distributie.

Sectiunea a 3-a - Serviciul universal si protectia consumatorilor

Art. 28.  (1) In conditiile deschiderii complete a pietei de energie electrica, Autoritatea competenta va desemna furnizori de ultima optiune

(2) Criteriile de desemnare a furnizorilor de ultima optiune vor fi obiective, transparente si nediscriminatorii.

Art. 29.  Incepand cu data de 1 iulie 2005, toti furnizorii sunt obligati sa organizeze si sa actualizeze cate un site in reteaua Internet adresat consumatorilor sau alte mijloace de informare convenite cu Autoritatea competenta, care sa contina cel putin urmatoarele informatii:

a) conditiile de racordare la reteaua electrica;

b) structura de achizitie a energiei electrice utilizata de furnizor in anul precedent;

c) servicii oferite consumatorilor;

d) modalitati de adresare a reclamatiilor privind serviciul prestat;

e) informatii privind modalitatile de plata.

Art. 30.  Furnizorii vor elabora si transmite consumatorilor, semestrial, sau ori de cate ori intra in vigoare o prevedere legala care ii vizeaza, materiale explicative scrise intr-un limbaj accesibil pentru a facilita intelegerea de catre consumatori a aspectelor referitoare la serviciul universal, modalitatile de plata, masurile speciale de protectie a categoriilor de consumatori vulnerabili, posibilitatea de schimbare a furnizorului, modalitatile de solutionare a reclamatiilor, posibilitatile de acordare a unor penalitati pentru abaterile de la calitate.

Art. 31.  (1) Incepand cu data deschiderii complete a pietei de energie electrica, furnizorii au obligatia sa tina evidenta consumatorilor vulnerabili din zona proprie de furnizare prin inscrierea intr-un Registru special de prioritati, in format electronic si pe suport hartie.

(2) Pana la data deschiderii complete a pietei de energie electrica, institutiile statului cu competente de protectie sociala vor elabora criteriile pentru stabilirea consumatorilor din randul consumatorilor casnici care vor beneficia de statutul de consumator vulnerabil si vor stabili solutii de finantare.

(3) Incepand cu data deschiderii complete a pietei de energie electrica, furnizorii care deservesc consumatori vulnerabili au obligatia sa ofere acestora pachete de servicii gratuite ce pot cuprinde: lucrari de repozitionare a contoarelor pentru o citire mai usoara, sisteme de parole pentru accesul cititorilor de contor, servicii speciale pentru persoane cu deficiente grave de vaz si auz: facturi Braille sau audio, asistenta pentru intelegerea modului de citire si facturare, precum si pentru facilitarea de redactare si inregistrare de scrisori (reclamatii sau solicitari de informatii sau alt tip de solicitari), posibilitati de facturare pe numele unui consumator imputernicit.

Art. 32.  Autoritatile cu rol de protectie sociala asigura compensarea eventualelor diferente de pret pentru energia electrica furnizata consumatorilor vulnerabili.

CAPITOLUL III

CONTRACTAREA SERVICIULUI DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE

Sectiunea 1- Obligatii de contractare

Art. 33.  Furnizarea energiei electrice se face numai pe baza de contract de furnizare incheiat de un furnizor cu consumatorul.

Art. 34.  Contractul de furnizare stabileste raporturile dintre un furnizor si un consumator cu privire la furnizarea energiei electrice, inclusiv facturarea si plata energiei electrice;

Art. 35.  Contractul de furnizare se incheie in conditiile stabilite prin avizul tehnic de racordare, ce constituie parte integranta din acesta. In situatiile in care la locul de consum respectiv exista un aviz tehnic de racordare de la un contract anterior, acesta se poate prelua in cadrul unui nou contract, in conditiile prevazute in Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la retelele electrice de interes public.

Art. 36.  (1) Continutul contractului de furnizare a energiei electrice se convine intre partile contractante, cu respectarea prevederilor prezentului regulament si trebuie sa cuprinda cel putin clauzele din contractele cadru aprobate de Autoritatea competenta

(2) Contractul de furnizare a energiei electrice cuprinde, in principal, urmatoarele elemente:

a) partile contractante si reprezentantii lor legali;

b) obiectul contractului si durata acestuia;

c) drepturile si obligatiile partilor contractante;

d) raspunderea contractuala;

e) alte clauze specifice.

Art. 37.  Prevederile din contractul de furnizare pot fi modificate si completate prin acte aditionale, cu respectarea prevederilor legale in vigoare.

Art. 38.  Clauzele contractuale care sunt modificabile pe perioada derularii contractului precum si clauzele contractuale care se refera la utilizarea retelelor electrice de transport sau distributie, fac obiectul anexelor la contract si constituie parti integrante ale acestuia.

Art. 39.  (1) Contractele cadru de furnizare a energiei electrice se intocmesc/ actualizeaza de Autoritatea competenta, diferentiat in functie de existenta unui contract de distributie separat, cu clauze specifice pentru categorii de consumatori, dupa cum urmeaza:

a)      consumatorii captivi

b)      consumatorii eligibili de energie electrica

(2) Consumatorii captivi prevazuti la alin. (1) se clasifica astfel:

a) consumatori casnici si asimilati acestora ;

b) consumatori din ramura serviciilor/ comertului si asimilati acestora;

c) consumatori industriali si asimilati acestora, inclusiv prestatorii de servicii publice;

d) consumatori sezonieri;

e) consumatori tertiari;

Art. 40.  Incheierea unui contract de furnizare a energiei electrice se poate face numai in conditiile in care furnizorul, respectiv consumatorul, in cazul de la alin. (2) sau (3) al Art. 22 a incheiat in prealabil un contract de distributie si/ sau de transport cu operatorul de retea care deserveste locul de consum;

Art. 41.  (1) Incheierea unui contract de furnizare a energiei electrice intre un furnizor si un consumator alimentat prin intermediul instalatiilor altui consumator sau cu un subconsumator se poate face numai cu acceptul operatorului de distributie precum si in conditiile in care consumatorul prin instalatiile caruia se face alimentarea si-a dat consimtamantul in scris.

(2) Consumatorul prin instalatiile caruia se face alimentarea este indreptatit sa incheie un contract de prestari servicii energetice cu una din partile contractului de furnizare.

Art. 42.  (1) In cazurile in care prezentul regulament prevede incheierea de conventii de exploatare intre operatorul de retea si consumatorul de energie electrica, acestea se includ in anexele la contractele de furnizare a energiei electrice

(2) Obligatiile din conventia de exploatare dintre un consumator si operatorul de retea, inclusa in anexele contractului de furnizare a energiei electrice, vor fi preluate integral de furnizor in contractul de distributie, sau dupa caz de transport. 

(3) Autoritatea competenta va intocmi o metodologie de intocmire a conventiilor de exploatare, precizand inclusiv raspunderile ce decurg din executarea acestor conventii de exploatare.

Sectiunea a 2-a - Numarul de contracte pe un loc de consum

Art. 43.  (1) Consumatorii captivi pot incheia cate un singur contract de furnizare a energiei electrice pentru fiecare loc de consum.

(2) Contractul de furnizare incheiat de un consumator captiv pe acelasi loc de consum, fara ca contractul de furnizare precedent sa fi incetat, este nul de drept din momentul incheierii sale.

(3) Proprietarii, persoane fizice, care isi instraineaza locuintele sau spatiile cu alta destinatie decat cea de locuinta, sunt obligati ca la intocmirea formelor de instrainare sa faca dovada achitarii la zi a facturilor de energie electrica.

Art. 44.  (1) Pentru fiecare loc de consum, contractul de furnizare a energiei electrice se incheie pe o durata nedeterminata sau convenita de parti, durata mai mica sau cel mult egala cu cea prevazuta in avizul tehnic de racordare.

(2) La incheierea contractelor de furnizare a energiei electrice cu persoane fizice/ juridice care au calitatea de chiriasi/ concesionari, este obligatorie garantarea obligatiilor acestora rezultate din contractul de furnizare a energiei electrice, de catre chiriasul / concesionarul sau proprietarul imobilelor /mijloacelor fixe respective.

Art. 45.  Pentru alimentarea unui loc de consum, un consumator nu poate detine simultan un contract de furnizare pentru consumatori captivi si un contract/ contracte de furnizare pentru consumatori eligibili.

Sectiunea a 3-a - Contractarea energiei electrice furnizata consumatorilor

Art. 46.  (1) Contractarea energiei electrice cu consumatori de toate categoriile, cu exceptia consumatorilor casnici si asimilatii acestora, se face tinand seama de cantitatile de energie electrica activa solicitate, cantitatile convenite fiind prevazute in anexele la contract.

(2) Contractarea energiei electrice cu toate categoriile de consumatori cu o putere mai mare de 30 kW, cu exceptia consumatorilor casnici, se face tinand seama si de puterea activa maxima solicitata pentru a fi absorbita in regim normal de functionare, valoarea convenita fiind prevazuta in anexele la contract.

(3) Contractarea energiei electrice cu consumatorii casnici si asimilatii acestora se face tinand seama de puterea mxima absorbita.

Art. 47.  (1) Contractele de furnizare ale consumatorilor cu puterea contractata mai mare de 3 MW vor avea prevazute in anexe valori orare ale cantitatilor de energie electrica activa contractate

(2) Autoritatea competenta va elabora o procedura privind modul de participare a consumatorilor, potrivit alin. (1), la realizarea prognozei de catre furnizorul cu care au incheiat contract, precum si modalitatea de penalizare a consumatorilor cu abateri mari ale consumurilor fata de datele prognozate. Pana la emiterea acestei proceduri, valorile orare prevazute in anexele la contracte vor avea un rol informativ.

Art. 48.  (1) Consumatorii de energie electrica, cu exceptia consumatorilor casnici si a celor asimilati acestora, sunt obligati sa asigure mentinerea factorului de putere intre limitele prevazute prin reglementari emise de Autoritatea competenta.

(2) La data emiterii prezentului regulament, limitele prevazute la alin. (1) sunt 0,92 inductiv si 1.

Art. 49.  In cazurile in care operatorul de retea solicita consumatorului sa furnizeze energie reactiva, acesta va plati consumatorului energia reactiva la tarife reglementate.

Art. 50.  Pentru abaterile de la limitele prevazute pentru factorul de putere, in contractele de furnizare a energiei electrice ale consumatorilor captivi altii decat cei casnici si asimilatii acestora se prevad penalitati pentru consumator, conform reglementarilor emise de Autoritatea competenta.

Art. 51.  (1) Pentru abaterile de la limitele prevazute pentru factorul de putere, contractele de furnizare a energiei electrice incheiate intre consumatorii eligibili si furnizorii acestora pot prevedea clauze negociate.

(2) Energia reactiva necesara in situatiile de la alin. (1) va fi asigurata de operatorul retelei la care consumatorul eligibil este racordat.

(3) Plata catre operatorul de retea a energiei reactive asigurate in conditiile alin. (2) precum si a eventualelor penalitati va fi efectuata la tarife reglementate, in aceleasi conditii ca si in cazul consumatorilor captivi, de catre furnizorul consumatorilor eligibili ce nu mentin factorul de putere intre limitele stabilite, sau de catre consumator in conditiile Art.22 alin. (2) sau (3).

Art. 52.  (1) Autoritatea competenta va elabora o reglementare privind asigurarea energiei reactive la consumatori

(2) Reglementarea prevazuta la alin. (1) va contine cel putin:

a) obligatii privind asigurarea energiei reactive,

b) categoriile de consumatori pentru care se asigura energia reactiva;

c) modul de plata al energiei reactive furnizate.

Sectiunea a 4-a - Alegerea tarifului

Art. 53.  (1) Consumatorul captiv de energie electrica opteaza, in momentul incheierii contractului de furnizare, pentru un anumit tarif reglementat pentru energia electrica livrata, conform Art. 115.

(2) Tariful ales conform alin. (1) poate fi schimbat in conditiile Art. 116.

Art. 54.  Pretul energiei electrice la consumatorii eligibili se negociaza direct intre furnizori si consumatori cu exceptia consumatorilor eligibili care recurg la furnizorul consumatorilor captivi, caz in care se aplica tarife reglementate

(2) Preturile negociate si cantitatile de energie la care acestea sunt aplicate se comunica periodic de catre furnizori Autoritatii competente, la solicitarea acesteia, in vederea monitorizarii activitatii pe piata, in conditiile pastrarii confidentialitatii.

Sectiunea a 5-a - Sistarea temporara a furnizarii

Art. 55.  (1) Consumatorii pot conveni cu furnizorul sistarea temporara a furnizarii energiei electrice, fara rezilierea contractului, pentru o perioada de minimum o luna si de maximum 12 luni. Consumatorii vor face in acest sens o solicitare in scris catre furnizor cu minimum 5 zile inainte de data solicitata pentru sistare.

(2) Consumatorul cu care s-a convenit, la cererea sa, sistarea temporara a furnizarii energiei electrice va plati contravaloarea lucrarilor efectuate de furnizor in acest scop, conform tarifelor aprobate de Autoritatea competenta.

(3) Pe durata sistarii furnizarii, consumatorul este obligat sa efectueze in continuare plata energiei electrice consumate inainte de data sistarii si, dupa caz, a penalitatilor si majorarilor de intarziere la plata, conform facturilor emise de catre furnizor.

Sectiunea a 6-a - Subconsumatori de energie electrica

Art. 56.  (1) Consumatorii de energie pot revinde energia electrica unor eventuali subconsumatori  numai cu acordul operatorului de distributie si al furnizorului.

(2) In raporturile sale cu furnizorul, consumatorul aflat in conditiile alin. (1) isi asuma intreaga responsabilitate pentru incadrarea in puterile maxime si in cantitatile de energie electrica contractate.

Art. 57.  Incheierea contractelor de furnizare intre un consumator si un subconsumator de energie electrica se face cu respectarea prevederilor Art. 36.

Art. 58.  Autoritatea competenta va emite o procedura privind relatiile contractuale dintre consumator si subconsumatorul sau, care va cuprinde:

a) contractele cadru aplicabile in cazul relatiei de furnizare energie electrica dintre consumator si subconsumator;

b) modul de stabilire a tarifelor in cazul furnizarii de energie electrica unui subconsumator de catre un consumator captiv;

c) modul de stabilire a tarifelor in cazul furnizarii de energie electrica unui subconsumator de catre un consumator eligibil;

d) metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciile energetice prestate de consumator subconsumatorilor.

Art. 59.  Administratia unui parc industrial sau a unei zone libere poate cumpara energia electrica necesara desfasurarii tuturor activitatilor din zona administrata si o poate revinde in regim de subconsumator agentilor economici sau persoanelor fizice autorizate care isi desfasoara activitatea in zona respectiva.

Sectiunea a 7-a - Contractarea energiei pentru consumul propriu al producatorilor si autoproducatorilor

Art. 60.  Contractarea furnizarii de energie electrica pentru consumul propriu tehnologic al unor agenti economici titulari de licenta de producere, transport sau distributie de energie electrica, se face potrivit reglementarilor specifice emise de Autoritatea competenta.

Art. 61.  (1) In situatiile in care consumatorii de energie electrica au centrale electrice proprii, conectate la retelele electrice de distributie/ transport (autoproducatori), eventuala achizitie de energie electrica de la consumator va face obiectul unui contract separat de contractul de furnizare, conform reglementarilor Autoritatii competente.

(2) Cantitatea de energie electrica achizitionata de la furnizorul de energie electrica poate fi stabilita, la solicitarea consumatorului si cu acordul furnizorului, prin soldare cu cantitatea de energie electrica produsa in acelasi loc de consum la aceeasi tensiune si in acelasi interval orar de decontare.

(3) Consumatorii care detin surse de producere energie electrica sunt obligati sa comunice anual Autoritatii competente cantitatea de energie electrica produsa.

Art. 62.  (1) Este permisa alimentarea din productia proprie a altor locuri de consum ale autoproducatorilor sau producatorilor de energie electrica cu plata corespunzatoare a serviciilor de utilizare a retelelor electrice publice.

(2) Plata serviciului de distributie se efectueaza numai catre operatorul de distributie pe teritoriul caruia se afla punctul de consum alimentat in conditiile alin. (1).

(3) Cantitatile de energie electrica tranzitate prin retele in conditiile alin. (1) trebuie sa fie produse si consumate in acelasi interval de decontare.

Art. 63.  Furnizorul achizitioneaza energia electrica din surse regenerabile sau cogenerare de mica putere produsa de consumatorii detinatori de instalatii de producere cu puteri instalate sub 1 MW, prin soldare cu energia electrica consumata de catre acestia, in conditiile stabilite de Autoritatea competenta.

Sectiunea a 8-a - Derularea contractelor

Art. 64.  Partile contractante au dreptul sa includa in contractele de furnizare a energiei electrice, clauze privind rezolvarea unor eventuale divergente privind executarea contractului si pe calea arbitrajului

Art. 65.  Succesorii legali ai unor titulari de contracte de furnizare pot continua derularea acestor contracte, cu obligatia modificarii numelui titularului in termen de sase luni de la obtinerea titlului legal succesoral.

Sectiunea a 9-a - Consumatori casnici si asimilati acestora

Art. 66.  In conditiile prezentului regulament sunt asimilati consumatorilor casnici: asociatiile de locatari/ proprietari, partile comune ale blocurilor de locuinte, caminele de batrani si pensionari, caminele de copii, caminele studentesti, chiliile manastiresti, garajele individuale, unitatile de ocrotire a copilului, leaganele pentru copii, casele de copii prescolari si scolari, caminele-scoala, caminele pentru deficienti nerecuperabili, centre de primire minori, institutiile pentru ocrotirea copiilor abandonati, caminele de familisti si nefamilisti alimentate direct din retelele publice.

Art. 67.  (1) La imobilele cu destinatia de locuinta cu mai multi locatari, cu un singur bransament si cu un singur contor de decontare contractul de furnizare a energiei electrice se incheie, dupa caz, cu:

a)      locatarul in spatiul caruia este montat contorul de decontare;

b)      persoana imputernicita in acest sens de catre ceilalti locatari, in cazul in care contorul de decontare este montat in spatiul comun.

(2) Contracte distincte de furnizare a energiei electrice pentru fiecare dintre locurile de consum din imobil se vor incheia numai dupa separarea instalatiei de utilizare pe locatari.

Art. 68.  La imobilele cu destinatie de locuinta in care exista cel putin un consumator casnic sau asimilat acestuia, unde exista consum de energie electrica in incaperi sau instalatii de folosinta comuna, contractul de furnizare a energiei electrice aferent acestora se incheie, dupa caz, cu:

a)      asociatia de proprietari/ locatari

b)      o persoana imputernicita de catre locatari

c)      proprietarul incaperilor sau instalatiilor in folosinta comuna.

Art. 69.  (1) In cazul in care intr-un loc de consum energia electrica este utilizata atat pentru activitati economice cat si pentru consum casnic si nu este posibila sau nu se justifica economic separarea instalatiilor de utilizare, se incheie un singur contract de furnizare, cu defalcarea procentuala a consumului masurat. Tipul de contract utilizat va corespunde tipului de consum preponderent.

(2) Procentele utilizate conform alin. (1) se calculeaza in sistem pausal, conform unei proceduri specifice aprobate de Autoritatea competenta.

Sectiunea a 10-a - Consumatori din ramura comertului/ serviciilor si asimilati acestora

Art. 70.  (1) In conditiile prezentului regulament, prin consumatori din ramura comertului/ serviciilor se inteleg societatile comerciale care desfasoara activitati de comert cu bunuri sau servicii

(2) In conditiile prezentului regulament prin consumatori asimilati consumatorilor din ramura comertului/ serviciilor se inteleg sediile administrative ale societatilor comerciale si regiilor autonome care constituie locuri de consum separate.

Sectiunea a 11-a - Consumatori industriali si cei asimilati acestora

Art. 71.  (1) In conditiile prezentului regulament prin consumatori industriali se inteleg societatile comerciale si regiile autonome din domeniul industriei, cu exceptia sediilor administrative ale acestora care constituie locuri de consum distincte

(2) In conditiile prezentului regulament prin consumatori asimilati consumatorilor industriali se inteleg consumatorii prestatori de servicii publice si consumatorii agricoli cu exceptia celor de la Art. 72.

Sectiunea a 12-a - Consumatori sezonieri de energie electrica

Art. 72.  In conditiile prezentului regulament prin consumatori sezonieri se inteleg regiile si societatile comerciale a caror activitate de baza este conditionata de anotimp sau de aprovizionarea cu materie prima in perioade limitate ale anului, cum ar fi irigatiile si desecarile, productia agricola vegetala, fabricarea de conserve si de zahar, turismul sezonier, cu exceptia sediilor administrative ale acestora care constituie locuri de consum distincte

Art. 73.  Consumatorii sezonieri pot consuma energie electrica si in restul anului, in conditiile specifice consumatorilor industriali.

Sectiunea a 13-a - Consumatori tertiari de energie electrica

Art. 74.  In conditiile prezentului regulament prin consumatori tertiari se inteleg unitatile de prestari servicii, de administratie publica, invatamant, sanatate, sportive, din domeniul artei si culturii, din domeniul culte si de asistenta sociala

Sectiunea a 14-a - Consumatori de energie electrica eligibili

Art. 75.  Consumatorii eligibili de energie electrica pot incheia contracte de furnizare a energiei electrice pe piata concurentiala cu unul sau mai multi furnizori, pe baza contractului cadru elaborat de Autoritatea competenta.

Art. 76.  In cazul consumatorilor eligibili cu un consum mai mare decat o anumita valoare, stabilita de Autoritatea competenta, contractele de furnizare cuprind cantitati orare ferme.

Art. 77.  In cazul in care consumatorul eligibil are un singur contract de achizitie energie electrica pe piata concurentiala, in acest contract se poate specifica si modul de asigurare de catre furnizor a unor eventuale abateri de consum.

Art. 78.  In cazul achizitiei de energie electrica pe piata concurentiala de la mai multi furnizori conform Art.22:

a) cel putin un furnizor asigura compensarea abaterilor consumului fata de cantitatea totala contractata prin furnizarea energiei de completare si preluarea energiei in exces;

b) consumatorul contracteaza serviciile de distributie si transport cu operatorii de retea.

Art. 79.  In cazul in care consumatorul eligibil alimenteaza subconsumatori ce se incadreaza in categoria consumatorilor captivi, achizitia sa de energie electrica de pe piata concurentiala cuprinde in mod obligatoriu si cantitatile necesare asigurarii consumului acestora.

Art. 80.  Vanzarea de energie electrica de catre consumatorul eligibil la eventualii subconsumatori se va realiza in conformitate cu Art. 58

Sectiunea a 15-a - Consumatori dupa data deschiderii complete a pietei de energie electrica

Art. 81.  Dupa data deschiderii complete a pietei de energie electrica, consumatorii de energie electrica, cu exceptia celor care recurg la furnizorul de ultima optiune, pot incheia unul sau mai multe contracte de furnizare a energiei electrice cu furnizori in regim concurential, conform prevederilor Art. 22, pe baza contractului cadru si a reglementarilor elaborate de Autoritatea competenta.

Sectiunea a 16-a - Documente necesare pentru incheierea contractelor de furnizare

Art. 82.  Pentru incheierea unui contract de furnizare a energiei electrice este obligatorie depunerea urmatoarelor documente de catre orice consumator casnic:

a)      actul de proprietate sau alt document care sa ateste dreptul locativ asupra spatiului care face obiectul locului de consum respectiv (documentul se prezinta in original si se depune in copie). In situatiile in care consumatorul nu poseda un astfel de document sau documentul respectiv nu are caracter definitiv, furnizorul poate percepe o garantie de la respectivul consumator sau poate incheia un contract de furnizare a energiei electrice pe durata limitata de timp, de cel mult un semestru;

b)      optiunea consumatorului privind tipul de tarif aplicat (in original);

d)      cererea de incheiere a contractului (in original);

e)      actul de identitate al solicitantului (se prezinta in original si se depune in copie);

f)       avizul tehnic de racordare;

g)      conventia de exploatare, daca este cazul.

Art. 83.  Pentru incheierea unui contract de furnizare a energiei electrice cu un consumator captiv asimilat consumatorilor casnici este obligatorie prezentarea in original si, dupa caz, depunerea in copie a actelor prezentate la Art. 82, cu exceptia actului de identitate in cazul persoanelor juridice si, suplimentar fata de Art. 82, actul de infiintare/ constitutiv, in copie, dupa caz.

Art. 84.  Pentru incheierea unui contract de furnizare a energiei electrice cu consumatorii agenti economici si asimilati acestora este obligatorie prezentarea in original si, dupa caz, depunerea in copie a urmatoarelor documente:

a) cerere incheiere contract de furnizare de energie electrica care contine denumirea solicitantului, sediul acestuia, telefon, fax, numele reprezentantilor legali;

b) certificat de inregistrare/ cod unic de inregistrare la Camera de Comert si Industrie - Oficiul Registrului Comertului, cod fiscal, contul de virament, denumirea bancii prin care agentul deruleaza platile;

c) aviz tehnic de racordare;

d) act de proprietate sau alt document care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului care face obiectul locului de consum;

e) conventia de exploatare in situatiile in care este necesara;

f) optiunea consumatorului privind tipul de tarif care va fi aplicat;

Sectiunea a 17-a - Drepturi si obligatii ale partilor contractante

Art. 85.  Furnizorul are urmatoarele obligatii:

a)      sa respecte Standardul de performanta pentru serviciul de furnizare a energiei electrice, precum si orice alta reglementare a Autoritatii competente privind calitatea energiei electrice furnizate;

b)      sa asigure consumatorului puterea si energia electrica conform contractelor de furnizare;

c)      sa asigure continuitatea in alimentare in limitele nivelului de siguranta precizat in contract sau in Standardul de performanta pentru serviciul de furnizare a energiei electrice, daca consumatorul nu contracteaza direct serviciul de distributie/ transport;

d)      sa informeze operatorul de retea pentru reconsiderarea marimilor de reglaj ale protectiilor din instalatiile de distributie/ transport, la cererea justificata a consumatorului;

e)      sa asigure prin citire sau preluare de la operatorul de retea, la datele convenite, valorile de consum masurate de contoarele de energie electrica, in vederea stabilirii cantitatilor facturate;

f)       sa nu deterioreze bunurile consumatorului si sa readuca partile de constructii legal executate apartinand consumatorului la starea lor functionala initiala, daca au fost deteriorate din vina sa;

g)      sa permita accesul delegatului consumatorului la grupurile de masurare atunci cand acestea sunt montate in instalatia furnizorului, daca acesta este si operator de distributie. In caz contrar, furnizorul va prevedea posibilitatea acestui acces in contractele pe care le incheie cu operatorul de retea;

h)      sa factureze consumatorului energia electrica si puterea, dupa caz, la tarifele legale in vigoare sau la preturile negociate;

i)        sa verifice in cel mai scurt timp situatiile deosebite sesizate de consumator si sa raspunda in termen legal tuturor reclamatiilor si sesizarilor acestuia, conform Standardului de performanta pentru serviciul de furnizare;

j)       sa asigure puterea minima tehnologica in regim de limitare specificata in contractul de furnizare;

k)      sa plateasca despagubiri consumatorilor pentru daunele dovedite provocate de intreruperi/ calitatea necorespunzatoare a energiei electrice furnizate, conform Art. 187;

l)        sa furnizeze consumatorului informatii privind istoricul de consum pe ultimele douasprezece luni, la cererea acestuia;

m)    sa furnizeze consumatorului informatiile privind eventualele sume de bani datorate/ platite consumatorului, pentru ultimul an calendaristic;

n)      sa furnizeze consumatorului informatii privind penalitatile aplicate consumatorului care decurg din intarzieri in plata facturilor, pe ultimele douasprezece luni;

o)      sa protejeze la deconectare consumatorii vulnerabili prin reesalonarea datoriilor sau alte masuri;

p)      orice alte obligatii prevazute de Legea energiei electrice nr. 318/2003 si de prezentul regulament.

Art. 86.  (1) Furnizorul/ operatorul de distributie are urmatoarele drepturi:

a)      sa stabileasca duratele intreruperilor in furnizarea energiei electrice, de regula pe baza inregistrarilor operatorului de distributie. In cazul in care consumatorul contesta in mod justificat aceste durate ale intreruperilor, partile pot apela la arbitru, conform Art. 64.

b)      sa refuze plata totala sau partiala a unor daune privind defectarea unor instalatii/ aparate utilizatoare de energie electrica daca datele de garantare tehnica a acestora specifica parametri energiei electrice furnizate potrivit altor norme/ standarde decat cele recunoscute/ avizate de Autoritatea competenta;

c)      sa recalculeze, impreuna cu consumatorul, consumul pentru o perioada anterioara, atunci cand se constata defectarea contorului, durata pe care se face recalcularea si procedura de calcul urmand sa fie reglementate de Autoritatea competenta;

d)      sa aiba acces in incinta consumatorului pentru verificarea instalatiei de alimentare cu energie electrica pana la grupurile de masurare si verificarea respectarii prevederilor contractuale;

e)      in caz de neplata a energiei electrice consumate, furnizorul are dreptul ca, pana la executarea obligatiilor, sa-i refuze consumatorului anumite drepturi ale acestuia;

f) sa sisteze furnizarea energiei electrice, in conditiile Art. 153 si respectand reglementarile legale in vigoare; in cazul in care in contract exista prevederi pentru puterea minima de avarie sau puterea minima tehnologica, sistarea furnizarii sub aceste puteri limita se va face cu un preaviz de 5 zile lucratoare;

g) orice alte drepturi prevazute de Legea energiei electrice nr. 318/2003 si de prezentul regulament.

(2) Drepturile consumatorului care pot fi refuzate conform literei e) de la alin. (1) sunt urmatoarele:

a)      dreptul de a solicita modificarea si completarea contractului de furnizare si a anexelor acestuia;

b)      dreptul de a solicita reduceri tarifare, pe durata perioadei de neplata, pentru energia electrica furnizata la o tensiune in afara limitelor prevazute in contractul de furnizare;

c)      dreptul de a primi despagubiri pentru daunele provocate de intreruperi accidentale in alimentare survenite pe durata perioadei de neplata;

(3) Furnizorul isi poate exercita drepturile de la alin. (2) doar in relatia cu alti consumatori decat consumatorii casnici, si numai daca nu se respecta reesalonarea restantei la plata, convenita cu consumatorul; pentru exercitarea acestui drept, furnizorul va incheia cu consumatorul un act aditional la contractul de furnizare, in care se vor preciza drepturile suspendate, durata si conditiile de incetare a suspendarii.

Art. 87.  Consumatorul are urmatoarele obligatii:

a) sa sesizeze imediat furnizorul in legatura cu orice defectiune pe care o constata in functionarea grupului de masurare;

b) sa mentina starea tehnica corespunzatoare a instalatiilor electrice proprii in conformitate cu normele in vigoare;

c) in cazul marilor consumatori, sa respecte dispozitiile dispecerului energetic in conformitate cu reglementarile in vigoare;

d) sa nu modifice valorile parametrilor de protectie si de reglaj stabilite cu operatorul de retea;

e) sa ia masuri de evitare a supracompensarii energiei reactive, in cazul in care in contractul de furnizare nu exista prevederi contrare;

f) sa comunice in scris furnizorului orice modificare a elementelor care au stat la baza incheierii contractului de furnizare;

e) consumatorii de energie electrica cu o putere maxima contractata mai mare de 3 MW au obligatia sa asigure datele necesare realizarii de catre furnizor a prognozei consumului de energie electrica, in conditiile Art. 47

f) orice alte obligatii prevazute de Legea energiei electrice nr. 318/2003 si de prezentul regulament;

Art. 88.  Consumatorul are urmatoarele drepturi:

a)      sa solicite cresterea nivelului de calitate a energiei electrice, in conditiile in care suporta cheltuielile aferente lucrarilor necesare;

b) sa verifice respectarea prevederilor contractului de furnizare;

c)      sa solicite furnizorului plata daunelor provocate ca urmare a intreruperilor in alimentarea cu energie electrica, in conditiile prezentului regulament;

d)      sa solicite furnizorului reduceri tarifare sau dupa caz plata daunelor rezultate din furnizarea energiei electrice la un nivel de calitate in afara limitelor prevazute de normele tehnice aplicabile sau contracte;

e)      sa stabileasca impreuna cu furnizorul/ operatorul de retea un arbitru pentru stabilirea raspunderilor pentru intreruperile in alimentarea cu energie electrica. Arbitrul poate fi persoana fizica sau juridica romana, fara relatii contractuale cu furnizorul sau cu consumatorul de energie electrica;

f)       orice alte drepturi prevazute de Legea energiei electrice nr. 318/2003 si de prezentul regulament.

Sectiunea a 18-a - Rezilierea contractelor

Art. 89.  Rezilierea contractului de catre consumator se face cu anuntarea in scris a furnizorului, inainte de data rezilierii , cu cel putin:

a) 7 zile la consumatorii captivi;

b) 30 zile la consumatorii eligibili.

Art. 90.  (1) Furnizorul este indreptatit sa rezilieze contractul de furnizare a energiei electrice conform Art. 42 alin.(4) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 in urmatoarele cazuri :

a) in caz de consum fraudulos;

b) in caz de neplata repetata; neplata repetata se considera atunci cand consumatorul ajunge de doua ori in ultimele 12 luni in situatia de a fi deconectat pentru neplata facturii pentru energia electrica consumata.

(2) Prin consumul fraudulos prevazut la alin. (1) se intelege:

a) conectarea oricarui receptor sau a instalatiei de utilizare inainte de grupul de masurare;

b) orice interventie in instalatia electrica ce afecteaza functionarea corecta a grupului de masurare;

c) consumatorul refuza incheierea unui nou contract sau a unor acte aditionale la contractul existent atunci cand intra in vigoare reglementari noi care necesita aceasta actiune, cu un preaviz de 30 de zile;

d) consumatorul pierde calitatea legala pe baza careia s-a incheiat contractul de furnizare, cu un preaviz de 5 zile lucratoare.

(3) In cazul rezilierii contractului de furnizare, incheierea unui nou contract este conditionata de plata de catre consumator a sumelor restante din vechiul contract.

Sectiunea a 19-a - Schimbarea furnizorului

Art. 91.  Un consumator nu poate incheia un nou contract cu un nou furnizor decat daca face dovada platii la zi a consumului catre furnizorul actual/ furnizorii actuali sau noul furnizor ii preia obligatiile de plata restante.

Art. 92.  Un consumator eligibil isi poate schimba furnizorul numai dupa instiintarea operatorului de retea care detine reteaua la care consumatorul respectiv este racordat.

Art. 93.  In cazul schimbarii furnizorului de catre un consumator eligibil, anexele: Aviz tehnic de racordare si Conventie de exploatare se preiau obligatoriu in noul contract de furnizare.

CAPITOLUL IV

CONDITII TEHNICE PRIVIND FUNCTIONAREA INSTALATIILOR DE RACORDARE SI DE UTILIZARE

Art. 94. (1) Consumatorii sunt obligati sa incheie cu operatorii de retea, la solicitarea acestora, conventii de exploatare care cuprind obligatii reciproce cu privire la exploatarea si intretinerea instalatiilor de racordare si de utilizare, urmarirea regimului de consum precum si precizari referitoare la sarcinile consumatorului rezultate din Normativul de Deconectari Manuale si din Normativul de limitare a consumului.

(2) Conventiile de exploatare constituie anexe la contractele de transport/ distributie incheiate intre operatorul de retea si furnizori sau consumatori si la contractele de furnizare a energiei electrice incheiate intre furnizori si consumatori.

(3) Conventiile de exploatare se semneaza de consumator/reprezentantul legal al consumatorului persoana juridica si reprezentantul legal al operatorului de retea.

Art. 95. (1) Operatorul de retea poate atribui pentru manevrare consumatorului, la cererea acestuia, prin conventia de exploatare :

a) Comanda electrica sau mecanica a intreruptoarelor, proprietate a operatorului de retea,

care sunt montate pe transformatoarele sau pe liniile de alimentare a utilajelor

tehnologice ale consumatorului;

b) comanda electrica la distanta a comutatoarelor de reglaj sub sarcina a tensiunii la

transformatoarele care apartin operatorului de retea si alimenteaza un singur consumator.

(2) Prin conventia de exploatare consumatorul se obliga sa asigure exploatarea corecta a dispozitivelor de comanda prevazute la alin. (1) conform instructiunilor si procedurilor elaborate de operatorul de retea

Art. 96. (1) Intretinerea si repararea intreruptoarelor, care fac obiectul Art. 95 se realizeaza si se suporta de catre operatorul de retea. Daca defectarea acestora s-a produs din culpa consumatorului ca urmare a nerespectarii instructiunilor si/ sau procedurilor de exploatare, respectiv a conventiei de exploatare, costul reparatiei este suportat de catre consumator.

(2) Cheltuielile ocazionate de lucrarile necesare pentru realizarea prevederilor Art. 95 se suporta de catre consumator.

Art. 97. In cazul in care detine echipamente sau instalatii la care intreruperea alimentarii cu energie electrica poate conduce la efecte economice si/sau sociale deosebite (explozii, incendii, distrugeri de utilaje, accidente cu victime umane, poluarea mediului, etc.) consumatorul are obligatia ca prin solutii proprii, tehnologice si/ sau energetice, inclusiv prin sursa de interventie, sa asigure evitarea unor astfel de evenimente in situatiile cand se intrerupe furnizarea energiei electrice din SEN.



Art. 98. Consumatorul caruia, din cauza specificului activitatilor desfasurate, intreruperea alimentarii cu energie electrica ii poate provoca pagube materiale importante si care necesita o siguranta in alimentare mai mare decat cea oferita de SEN este responsabil pentru luarea masurilor necesare evitarii acestor pagube, inclusiv pentru analiza si stabilirea oportunitatii de a se dota cu surse proprii de energie electrica.

Art. 99. (1) Consumatorii sunt obligati sa respecte prevederile reglementarilor aprobate de Autoritatea competenta privind functionarea in siguranta a SEN.

(2) Centralele electrice, compensatoarele sincrone si bateriile de condensatoare statice de minimum 1 MVAr ale consumatorilor, se supun operativ comenzii prin dispecer, atat in ceea ce priveste pornirea si oprirea cat si regimul de functionare al acestora, conform prevederilor din contractul de furnizare. Consumatorul nu plateste pentru energia reactiva consumata sau produsa ca urmare a comenzilor operative primite de la dispecerul energetic.

(3) Consumatorii care au montate mijloace de compensare a energiei reactive sunt obligati sa scoata din functiune aceste mijloace in schimburile si in zilele in care nu desfasoara activitate productiva, cu exceptia situatiilor in care operatorul de retea/ furnizorul cere ca acestea sa ramana in functiune.

Art. 100.    Lucrarile de mentenanta la elementele componente ale instalatiei electrice de racordare amplasate in incinta consumatorului si durata acestora se stabilesc de operatorul de retea, cu acordul consumatorului.

CAPITOLUL V

MASURAREA ENERGIEI ELECTRICE

Art. 101.    Operatorul de retea stabileste, in conformitate cu Codul de masurare a energiei electrice aprobat de Autoritatea competenta, pentru fiecare loc de consum, tipul si caracteristicile grupului de masurare in functie de categoria consumatorului si optiunea acestuia pentru un anumit tip de tarif.

Art. 102.    Este interzisa racordarea la retelele electrice a instalatiei de utilizare a unui consumator la care nu este realizata montarea, verificarea si securizarea grupului de masurare a energiei electrice in vederea decontarii cantitatii de energie electrica consumate, cu exceptiile prevazute in prezentul regulament.

Art. 103.    Grupurile de masurare a energiei electrice utilizate in decontare, trebuie sa fie omologate si verificate metrologic la termenele legale.

Art. 104.    (1) Grupurile de masurare utilizate in decontare, indiferent de locul unde sunt montate, apartin operatorului de retea si se monteaza numai de catre acesta

(2) Operatorul de retea asigura procurarea, verificarea, si montarea grupurilor de masurare pentru consumatorii noi prin includerea costurilor in tariful de racordare;

(3) Inlocuirea grupurilor de masurare sau elementelor componente defecte si/ sau cu durata normala de functionare epuizata se realizeaza de catre operatorul de retea pe cheltuiala acestuia.

(4) Inlocuirea contoarelor electromecanice cu contoare electronice, la cererea consumatorului sau la optiunea acestuia pentru tarife care necesita contoare electronice, se realizeaza pe cheltuiala consumatorului.

(5) Un consumator existent care solicita un spor de putere pentru aprobarea caruia este necesara realizarea unei instalatii de racordare noi sau amplificarea celei existente sau redimensionarea, respectiv modificarea, suplimentarea sau inlocuirea unor elemente ale grupului de masurare fara realizarea unei instalatii de racordare noi sau amplificarea celei existente, suporta costurile aferente grupului de masurare, incluse in tariful de racordare.

(6) Consumatorul care blocheaza, fara aprobarea operatorului de retea, accesul la grupul de masurare, va opta intre degajarea spatiului, demolarea constructiilor care blocheaza accesul la grupul de masurare sau suportarea costurilor aferente schimbarii amplasamentului grupului.

(7) Costurile pentru demontarea, remontarea sau mutarea unui grup de masurare a energiei electrice la cererea unui consumator sunt suportate de catre acesta.

Art. 105.    Instalarea grupurilor de masurare se face, de regula, in punctul de delimitare sau cat mai aproape de acesta, in locuri accesibile pentru citire.

Art. 106.    Consumatorul poate instala grupuri de masurare martor care nu pot fi utilizate la decontarea energiei electrice cu furnizorul; marimile inregistrate de acestea pot fi luate in considerare la recalcularea energiei electrice consumate si neinregistrate, in cazul defectarii echipamentului de decontare, dar numai cu consimtamantul partilor.

Art. 107.    Grupurile de masurare se monteaza si se sigileaza de catre operatorul de retea in prezenta consumatorului si a furnizorului sau a reprezentantilor imputerniciti ai acestora, cu consemnarea acestei operatiuni intr-un document semnat de parti.

Art. 108.    In cazul in care grupul de masurare este defect, calculul cantitatilor de energie electrica consumata si neinregistrata se face potrivit unei metodologii elaborate conform Art. 86 lit c.

Art. 109.    (1) La constatarea oricarei defectiuni in functionarea grupului de masurare de catre operatorul de retea, furnizor sau consumator, acesta are obligatia sa anunte imediat celelalte parti contractante si se va proceda la remedierea defectiunilor.

(2) In cazul in care deteriorarea grupului de masurare, in orice mod, se produce din vina consumatorului, acesta va suporta costul reparatiei si al lucrarilor de demontare, verificare si remontare, precum si costul energiei electrice recalculate.

Art. 110.    Se interzice consumatorului sa intervina sub orice forma asupra grupurilor de masurare a energiei electrice sau la celelalte instalatii ale operatorului de retea sau sa blocheze accesul furnizorului/ operatorului de retea la acestea.

Art. 111.    (1) Operatorul de retea are obligatia sa inlocuiasca in termen de cel mult 10 zile de la data inregistrarii sesizarii scrise grupul de masurare reclamat ca fiind defect sau suspect de inregistrari eronate.

(2) Grupul de masurare reclamat in scris de consumator ca fiind defect sau suspect de inregistrari eronate poate fi verificat si la locul functionarii de catre operatorul de retea, cu acceptul si in prezenta consumatorului respectiv, iar constatarile se vor inscrie intr-un document semnat de parti.

(3) Grupul de masurare demontat se verifica de catre un laborator metrologic autorizat.

(4) Costul verificarii se suporta de operatorul de retea, cu exceptia cazurilor in care verificarea se efectueaza la solicitarea consumatorului si reclamatia se dovedeste a fi neintemeiata.

Art. 112.         Operatorul de retea are obligatia sa inlocuiasca pe cheltuiala sa grupul de masurare existent daca inlocuirea este necesara ca urmare a aparitiei unor reglementari noi.

CAPITOLUL VI

TARIFAREA ENERGIEI ELECTRICE

Art. 113.    (1) Pentru energia electrica livrata consumatorilor se aplica preturi negociate sau tarife reglementate in functie de categoria acestora, eligibili sau captivi si de optiunile fiecarui consumator.

(2) Tarifele reglementate pentru energia electrica livrata consumatorilor captivi reflecta cheltuielile aferente activitatilor de producere, transport, servicii de sistem, administrare piata, distributie, furnizare, cat si taxele stabilite prin legislatie.

(3) Preturile negociate intre furnizori si consumatori eligibili pentru energia electrica livrata cuprind si tarifele reglementate pentru activitatile de transport, servicii de sistem, administrare piata, distributie in functie de caz, cat si taxele stabilite prin legislatie. In cazul in care consumatorul contracteaza direct cu operatorii de retea serviciile de transport/ distributie in conditiile Art. 22 alin. (2) si (3), preturile negociate nu vor cuprinde tarifele reglementate pentru activitatile de transport, servicii de sistem, administrare piata, distributie.

(4) Pentru serviciile de transport, de sistem, de administrare a pietei angro si de distributie se aplica tarife reglementate.

(5) Pentru serviciile de sistem tehnologice se aplica tarife reglementate, pana la crearea unei piete concurentiale in acest domeniu.

Art. 114.    (1) Tarifele reglementate pentru energia electrica se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate si publicate de catre Autoritatea competenta.

(2) Propunerile de tarife reglementate pentru energia electrica si serviciile aferente se elaboreaza de catre operatori de retea / furnizorii consumatorilor captivi / furnizorii de ultima optiune cu respectarea metodologiilor specifice si se comunica autoritatii competente in vederea aprobarii.

(3) Tarifele reglementate pentru energia electrica si serviciile aferente sunt aprobate prin ordine ale Autoritatii competente care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Art. 115.    Consumatorii captivi au dreptul sa aleaga tipul de tarif pentru energia electrica livrata dintre cele reglementate, in conditiile stabilite de Autoritatea competenta.

Art. 116.    Schimbarea tipului de tarif de catre consumatorii captivi se poate face cu respectarea prevederilor ordinelor autoritatii competente privind aprobarea tarifelor pentru energia electrica livrata consumatorilor captivi.

Art. 117.    Tarifele la consumatorii captivi sunt diferentiate pe categorii astfel:

a) consumatori casnici;

b) consumatori altii decat casnici.

Art. 118.    Tarifele pentru energia electrica livrata consumatorilor captivi sunt stabilite pe niveluri de tensiune si se aplica corespunzator nivelului de tensiune al punctului de delimitare dintre consumator si operatorul de retea.

Art. 119.    Tarifele pentru energia electrica livrata consumatorilor captivi pot fi diferentiate pe zone orare.

Art. 120.    Furnizorii consumatorilor captivi aplica acestora tarifele pentru energia electrica conform unei proceduri aprobata de Autoritatea competenta.

Art. 121.    Tarifele pentru consumatorii casnici se aplica tuturor consumatorilor casnici precum si celor asimilati casnicilor cu putere maxima contractata mai mica decat 30 kW; pentru consumatorii asimilati consumatorilor casnici cu putere maxima contractata de 30 kW sau mai mare se aplica tarife specifice stabilite de Autoritatea competenta.

Art. 122.    (1) Pentru consumatorii casnici captivi se aproba tarife de joasa tensiune si de medie tensiune.

(2) Tarifele aplicate consumatorilor casnici captivi sunt diferentiate in functie de modalitatea de plata si de echipamentele de masurare si de limitare instalate.

(3) Consumatorii casnici, indiferent de puterea maxima contractata, precum si asimilatii acestora cu putere maxima contractata mai mica de 30 kW nu platesc energia electrica reactiva.

(4) Pentru consumatorii casnici captivi si asimilati acestora cu putere maxima contractata mai mica de 30 kW, grupati intr-o asociatie de proprietari/locatari care se constituie ca un singur consumator captiv, se aplica unul din tarifele reglementate pentru consumatorii casnici, exceptand cele cu abonament.

Art. 123.     (1) Tarifele pentru consumatori captivi cu o putere maxima contractata mai mare sau egala cu 30 kW, altii decat consumatorii casnici, vor fi de tip binom, cu un pret pentru putere activa si un pret pentru energie.

(2) Puterile contractate pot fi modificate de cel mult doua ori pe parcursul lunii calendaristice respective la solicitarea consumatorului captiv, cu cel putin 5 zile lucratoare inaintea perioadei pentru care se solicita modificarea. In cazul in care consumatorul nu solicita modificarea acestor puteri la inceputul unei noi luni calendaristice, furnizorul va considera ultima valoare a puterii contractate stabilita de consumator, fara ca aceasta sa se considere o modificare.

Art. 124.    Pentru consumatorii captivi alimentati intr-un loc de consum prin mai multe statii de primire aflate la acelasi nivel de tensiune, tariful pentru energia electrica livrata este unic.

Art. 125.    Pentru consumatorii altii decat consumatorii casnici alimentati intr-un loc de consum prin mai multe statii de primire aflate la acelasi nivel de tensiune, factorul de putere necesar pentru plata energiei electrice reactive se determina global la nivelul locului de consum.

Art. 126.    (1) Consumatorii eligibili care opteaza pentru piata concurentiala contracteaza intreaga cantitate de energie electrica necesara la preturi negociate cu furnizorii.

(2) In cazul in care un consumator eligibil care actioneaza pe piata concurentiala opteaza pentru revenirea pe piata reglementata, acestuia i se va aplica un tarif nediferentiat pe zone orare timp de 12 luni consecutive.

(3) Un consumator eligibil poate reveni pe piata reglementata in conditiile alin. (2) de cel mult doua ori.

CAPITOLUL VII

FACTURAREA ENERGIEI ELECTRICE

Sectiunea 1 - Principii de facturare

Art. 127.    Facturarea energiei electrice este reprezentata in principal de ansamblul urmatoarelor activitati:

a) obtinerea valorilor citite de operatorul de retea;

b) determinarea marimilor de facturat;

c) intocmirea si emiterea facturilor;

d) distribuirea facturilor;

e) incasarea sumelor facturate;

f) solutionarea contestatiilor privind facturile.

Art. 128.    (1) Furnizorul emite factura unui consumator pentru energia electrica furnizata pe baza inregistrarilor grupurilor de masurare. Prin exceptie, pentru situatiile in care se constata ca inregistrarile grupurilor de masurare nu corespund consumului real (grup de masurare defect sau cu erori mai mari decat permit reglementarile in vigoare, consum fraudulos etc.), facturarea se face corespunzator valorilor estimate prin aplicarea metodologiilor specifice propuse de furnizor si aprobate de Autoritatea competenta.

(2) Facturarea se face de regula lunar, cu exceptia cazurilor in care furnizorul si consumatorul convin altfel.

(3) In cazul intervalelor mai mari de o luna intre citirile grupurilor de masurare, se permit facturari intermediare lunare pe valori estimate ale consumului, stabilite de comun acord intre furnizor si consumator, urmand ca in prima factura dupa citirea de catre furnizor sa se faca regularizarea platilor corespunzator datelor citite.

Art. 129.    Perioadele in care se citesc indicatiile sistemelor de masurare, cele in care se emit si se distribuie facturile si, atunci cand este cazul, cele in care se prezinta reprezentantul furnizorului pentru incasarea sumelor corespunzatoare facturilor emise se stabilesc de furnizor, se consemneaza in contractul de furnizare si, in cazul consumatorilor casnici si asimilatilor acestora, se afiseaza la locuri convenite cu consumatorii.

Art. 130.    Facturarea energiei electrice la consumatorii eligibili ca si facturarea de catre un consumator a energiei electrice furnizate subconsumatorilor sai se face respectand principiile formulate in Art. 128 si Art. 129.

Sectiunea a 2-a - Citirea sistemelor de masurare pentru decontare

Art. 131.    (1) Citirea grupurilor de masurare pentru decontare se realizeaza de catre operatorul de retea.

(2) Reprezentantul operatorul de retea este obligat sa prezinte legitimatia de serviciu cand solicita accesul pentru citirea grupurilor de masurare.

Art. 132.    (1) Citirea grupurilor de masurare pentru decontare se face in mod direct prin vizualizarea si consemnarea indexului, cu sistem portabil de citire automata sau cu ajutorul sistemelor automate de citire la distanta.

(2) Citirea grupurilor de masurare se face de regula lunar, cu exceptia cazurilor in care partile convin altfel.

(3) Citirea grupurilor de masurare se face obligatoriu la rezilierea contractului de furnizare si in functie de posibilitatile furnizorului sau operatorului de retea care asigura citirea grupurilor de masurare, in urmatoarele situatii aparute pe parcursul perioadei de facturare:

a) la schimbarea tarifelor reglementate la consumatori,

b) la modificarea tipului de tarif ales de consumator,

c) la modificarea puterii contractate.

Art. 133.    In cazurile in care se aplica unul dintre tipurile de tarif monom, furnizorul poate conveni cu consumatorul citirea grupurilor de masurare la intervale mai mari de o luna (de regula de 6 luni, dar nu mai mari de un an), iar facturarea intre citiri se face prin una din urmatoarele metode:

a) pe baza indexului transmis furnizorului de consumator (autocitire), conform Art. 135;

b) pe baza unui consum lunar estimat de energie electrica stabilit de comun acord cu consumatorul printr-o conventie de consum, document semnat de ambele parti in care se prevad cantitatile de energie electrica ce vor fi facturate lunar, urmand ca abaterea consumului real fata de aceasta estimare sa se distribuie uniform pe intregul interval de citire, conform Art. 136;

c) pe baza unui consum estimat de catre furnizor avand in vedere consumul realizat in perioada cuprinsa intre cele mai recente doua citiri.

Sectiunea a 3-a -Determinarea marimilor de facturat

Art. 134.    Marimile facturate se determina din marimile masurate, conform tipului de tarif ales de consumator si in conformitate cu prevederile metodologiilor specifice, elaborate de furnizor si aprobate de Autoritatea competenta.

Art. 135.    In cazul facturarii pe baza autocitirii se procedeaza dupa cum urmeaza:

a) lunar furnizorul factureaza valoarea corespunzatoare indexului citit de consumator si comunicat furnizorului (telefonic, prin internet sau depus la casierie furnizorului, conform intelegerii intre partile contractante) si transmite factura consumatorului prin modul de distribuire convenit cu acesta;

b) Indexul transmis de consumator furnizorului este luat in considerare de acesta numai daca este transmis in timp util (conform perioadei convenite prin contract);

c) In cazul in care consumatorul nu transmite indexul la termenul convenit, se factureaza pe baza citirii sau pe baza estimarii consumului de catre furnizor

d) Furnizorul are dreptul sa efectueze citiri de verificare oricand considera necesar.

Art. 136.    In cazul facturarii pe baza conventiei de consum si in cazul facturarii pe baza de consum estimat, pentru fiecare perioada de facturare se emite factura corespunzator valorilor de consum convenite respectiv estimate. Daca la sfarsitul intervalului de citire se constata ca exista o diferenta intre cantitatea de energie electrica efectiv consumata pe intervalul de citire si suma cantitatilor convenite prin conventia de consum sau estimat, aceasta diferenta:

a) se distribuie uniform pe toate zilele din intervalul de citire si se face o regularizare corespunzatoare a platilor pe intervalul de citire respectiv, in cazul in care consumul platit este inferior consumului masurat;

b) se considera consum platit in avans, in cazul in care consumul platit este superior consumului masurat. La cererea consumatorului sumele achitate se restituie.

Art. 137.    Consumatorul poate modifica cantitatile de energie convenite in conventia de consum, cu conditia ca noile valori sa fie transmise cu cel putin 20 zile inainte de inceperea perioadei de facturare respective.

Art. 138.    In cazul modificarii tarifelor in vigoare la consumatori in interiorul perioadei de facturare, valoarea facturii se calculeaza aplicand fiecare tarif la consumul inregistrat sau la consumul estimat daca nu este posibila citirea, pe perioada de valabilitate a tarifului respectiv, in conformitate cu procedura specifica propusa de furnizor si aprobata de Autoritatea competenta.

Art. 139.    In cazul in care punctul de masurare nu coincide cu punctul de delimitare, la valoarea consumului corespunzatoare indecsilor cititi se adauga sau se scade, dupa caz, valoarea pierderilor calculate de energie electrica activa si reactiva corespunzatoare elementelor de retea cuprinse intre cele doua puncte. Se excepteaza de la plata pierderilor de energie reactiva consumatorii casnici si asimilatii acestora.

Art. 140.    Furnizorul este indreptatit sa incaseze de la consumator contravaloarea oricaror costuri suplimentare induse de acesta, fie prin conditiile speciale de racordare solicitate (de ex. transformatoare de rezerva din reteaua operatorului de retea mentinute sub tensiune la cererea consumatorului), fie datorita unei functionari necorespunzatoare a instalatiilor de utilizare ale consumatorului (de ex. pierderile suplimentare de energie electrica activa generate de circulatia puterii reactive capacitive injectate din instalatia consumatorului in reteaua de alimentare, daca acest lucru nu a fost solicitat de operatorul de retea si daca locul de consum este dotat cu sistem de masurare corespunzator), fie datorita oricaror alte cauze generate de consumator.

Art. 141.    (1) Determinarea pierderilor de energie prevazute la Art. 139 si la Art. 140 se face in conformitate cu o instructiune aprobata de Autoritatea competenta

(2) Facturarea pierderilor de energie prevazute la Art. 139 si la Art. 140 se face in conformitate cu proceduri specifice emise de furnizor si aprobate de Autoritatea competenta.

(3) Procedurile specificate la alin. (2) vor cuprinde si modul de plata catre operatorul retelei a costurilor suplimentare induse acestuia de functionarea in conditiile de la Art. 139 si de la Art. 140.

Art. 142.    (1) Consumul de energie electrica se stabileste in sistem pausal in situatiile in care acest consum nu poate fi determinat prin masurare.

(2) Consumul de energie electrica in sistem pausal se stabileste in functie de puterea nominala a receptoarelor electrice si de durata de utilizare normata a acestora, in conformitate cu procedurile specifice elaborate de furnizor si aprobate de Autoritatea competenta.

(3) Stabilirea consumului de energie electrica in sistem pausal este permisa doar pe durate de timp determinate, pentru consumatorii temporari sau in cazul unor locuri de consum cu puteri absorbite foarte mici (de regula sub 100W) pentru care nu se justifica sau nu este posibila montarea unui grup de masurare, in cazul defectarii (indisponibilitatii) echipamentelor de masurare precum si in cazul consumului fraudulos de energie electrica.

(4) In cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de 1 an pentru consumatii casnici si 6 luni pentru ceilalti consumatori.

Sectiunea a 4-a - Emiterea facturilor

Art. 143.    Facturile se emit pe loc de consum sau, cu acordul partilor, pe consumul total al consumatorului, in cazul consumatorului cu mai multe locuri de consum.

Art. 144.    In cazul marilor consumatori, se emit de regula doua facturi: prima, la inceputul perioadei de facturare, continand contravaloarea taxei de putere corespunzatoare puterii contractate pentru perioada de facturare in curs, in cazul consumatorilor cu tarif binom, respectiv jumatate din contravaloarea energiei contractate pentru perioada de facturare in curs in cazul consumatorilor cu tarif monom; a doua factura, emisa dupa citirea aparatelor de masurare, continand regularizarea platilor pentru perioada de facturare respectiva.

Art. 145.    In cazul in care, din cauza defectarii grupului de masurare, nu s-au putut masura toti parametrii necesari facturarii la tariful stabilit prin contract, dar energia inregistrata este corecta, se aplica tariful monom simplu (D), corespunzator tensiunii din punctul de delimitare, daca contractul de furnizare nu prevede altfel. In cazul consumatorilor casnici cu tarif monom diferentiat daca ceasul de comutare nu functioneaza se aplica tarif monom simplu.

Art. 146.    Factura emisa de furnizor consumatorului sau anexa acesteia trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele informatii: data emiterii facturii, termenul de plata scadent, perioada pentru care s-a facut facturarea energiei consumate, semnatura si stampila emitentului, semnificatia fiecarei obligatii de plata cuprinse in factura (plata pentru energie, pentru putere, pentru penalitati, pentru corectii etc.), valorile marimilor de facturat (energii, puteri) si indecsii aferenti (cu precizarea daca indecsii sunt cititi sau estimati), tarifele aplicate pentru fiecare marime de facturat, temeiul legal de pret, sumele rezultate pentru fiecare marime facturata precum si valoarea totala de plata.

Art. 147.    Incepand cu anul 2005, in factura sau in pliante atasate acesteia, furnizorul are obligatia sa precizeze anual structura energiei achizitionate in anul calendaristic anterior, din punctul de vedere al energiei primare folosite, precum si trimiteri la surse de informatii publice, de regula adrese in reteaua Internet, continand informatii privind impactul asupra mediului inconjurator.

Art. 148.    Autoritatea competenta va emite o procedura privind modul de includere in factura sau pliant atasat a informatiilor prevazute la Art. 147, denumita "Procedura de etichetare a energiei electrice".

Sectiunea a 5-a - Distribuirea facturilor

Art. 149.    Modul de primire a facturilor de energie electrica se alege de consumator, dintre cele practicate de furnizor. Furnizorul trebuie sa ofere mai multe modalitati de distribuire (de exemplu: distribuirea de catre reprezentantul furnizorului la sediul consumatorului, ridicarea de catre consumator de la sediul furnizorului, prin banca, prin posta, internet)

Sectiunea a 6-a - Incasarea sumelor facturate

Art. 150.    (1) Facturile pot fi achitate de consumator, prin urmatoarele modalitati de plata:

a)        la domiciliul consumatorului, persoanei desemnate de furnizor, odata cu prezentarea facturii de catre acesta;

b)        la casieria furnizorului, in perioada convenita intre parti, pe baza indexului autocitit;

c)        la banca, prin transfer bancar in contul furnizorului;

d)        prin card bancar;

e)        orice alt mod prevazut in dispozitiile legale privitoare la plata, acceptat si practicat de furnizor.

(2) Modalitatile de plata acceptate se vor specifica in contractul de furnizare dintre parti. Se vor mentiona doua modalitati de plata: normala si de rezerva.

(3) In cazul alin (1) lit. a), reprezentantul furnizorului este obligat sa prezinte legitimatia de serviciu cand solicita incasarea sumelor facturate.

Art. 151.    (1) Corespunzator modului de plata convenit cu consumatorul (dintre cele practicate de furnizor), factura se considera achitata de catre consumator la data incasarii sumelor pe baza de factura/ chitanta de catre reprezentantul furnizorului, la data inregistrarii platii in extrasul de cont bancar al consumatorului, la data preluarii cecului de catre furnizor, la data intrarii numerarului in casieria furnizorului in cazul platii la casierie sau prin orice mod prevazut expres in alte reglementari legale de plata si convenit cu furnizorul. (2) Daca modalitatea de plata este alta decat cele de la literele a) sau b) ale Art. 150, iar plata se face in perioada de preaviz de deconectare pentru neplata, consumatorul are obligatia ca in termen de maximum doua zile de la efectuarea platii, dar mai inainte de termenul de intrerupere a alimentarii pentru neplata, sa transmita furnizorului in copie actul prin care face dovada efectuarii acesteia, pentru evitarea intreruperii alimentarii.

Art. 152.    (1) Pentru intarzieri ale consumatorului la plata facturii aferente activitatii de furnizare a energiei electrice, furnizorul este indreptatit sa ia, succesiv, urmatoarele masuri:

a)      aplicarea de penalitati,

b)      limitarea furnizarii energiei electrice, daca aceasta masura este prevazuta in contract

c)      transmiterea unui preaviz de sistare a livrarii energiei electrice,

d)      la cererea consumatorilor, cu exceptia consumatorilor casnici, furnizorul va avea intalniri cu acestia, in perioada de preaviz, in vederea negocierii (re)esalonarii sumelor datorate de consumatori,

e)      sistarea furnizarii energiei electrice,

f)       rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice.

(2) Termenele si modul de aplicare a acestor masuri sunt stabilite prin ordine sau decizii emise de Autoritatea competenta.

Art. 153.    (1) Sistarea furnizarii in conformitate cu Art. 152 va fi obligatoriu preavizata cu cel putin 5 zile inainte si va fi aplicata obligatoriu in cazul in care consumatorul nu s-a conformat preavizului primit.

(2) Preavizul trebuie sa contina motivul sistarii, suma datorata, termenul de plata dupa care urmeaza sistarea precum si costul operatiilor de intrerupere si de realimentare cu energie electrica a consumatorului.

Art. 154.    Reluarea alimentarii cu energie electrica a consumatorului dupa sistarea pentru neplata se realizeaza in maxim doua zile lucratoare imediat urmatoare efectuarii platii integrale catre furnizor a facturii, a penalitatilor datorate si a cheltuielilor ocazionate de sistarea si reluarea furnizarii.

Art. 155.    (1) In cazul consumatorului captiv care a ajuns in conditiile de sistare a furnizarii energiei electrice pentru neplata, furnizorul poate conditiona reluarea furnizarii de constituirea unei garantii. Valoarea acesteia corespunde consumului estimat pentru o perioada, stabilita prin decizie a Autoritatii competente.

(2) Valoarea garantiei se va actualiza anual, pe baza consumului mediu al anului precedent si a tarifelor valabile in acel an.

(3) Garantia se va returna consumatorului in cazul rezilierii contractului sau daca in timp de 2 ani consecutivi consumatorului nu i-a fost sistata furnizarea energiei electrice pentru neplata. In cazul returnarii se iau in considerare eventualele debite.

Sectiunea a 7-a - Solutionarea contestatiilor privind facturile

Art. 156.    (1) In cazul in care un consumator contesta valoarea unei facturi si comunica acest fapt furnizorului in termen de 15 zile de la primirea ei, furnizorul este obligat sa analizeze corectitudinea contestatiei si in termen de 10 zile de la primirea contestatiei sa comunice consumatorului rezultatul analizei.

(2) Daca furnizorul considera ca factura initiala este corecta, comunica aceasta constatare consumatorului, iar factura precum si termenul de plata initial raman valabile.

(3) Daca furnizorul constata ca factura initiala a fost gresita, emite o noua factura consumatorului, cu decalarea corespunzatoare a termenului de plata.

(4) Daca in situatia de la alin. (2) se dovedeste ca suma contestata a fost mai mare decat cea datorata de consumator la data respectiva (deci contestatia a fost justificata), furnizorul trebuie sa plateasca consumatorului diferenta dintre suma incasata si cea corect calculata, majorata cu penalitati de intarziere egale cu nivelul dobanzii pentru neplata la termen a obligatiilor bugetare.

(5) Penalitatile prevazuta la alin.(4) se percep pentru perioada dintre data platii facuta de consumator si data la care furnizorul restituie diferenta de plata si penalitatea.

CAPITOLUL VIII

CALITATEA SERVICIULUI DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE

Sectiunea 1 - Responsabilitati

Art. 157.    Furnizorul de energie electrica raspunde in fata consumatorului pentru calitatea servicului de furnizare energiei electrice, conform prevederilor Standardului de performanta pentru serviciul de furnizare a energiei electrice elaborat de Autoritatea competenta si ale contractului de furnizare.

Art. 158.    Calitatea serviciului de furnizare cuprinde :

a) calitatea comerciala,

b) calitatea energiei electrice

c) continuitatea alimentarii.

Art. 159.    Furnizorii si operatorii de retea au obligatia sa actioneze permanent in sensul cresterii calitatii energiei electrice si serviciilor oferite consumatorilor.

Sectiunea a 2 - a - Calitatea comerciala

Art. 160.    Furnizorul stabileste un sistem de comunicare cu consumatorii, care sa asigure rezolvarea eficienta si obiectiva a problemelor, cu respectarea drepturilor si obligatiilor fiecarei parti.

Art. 161.    Furnizorul are obligatia sa asigure consumatorului calitatea tuturor serviciilor pe care le efectueaza in relatia cu consumatorul si care se pot grupa in:

a) servicii de intermediere a racordarii la retea,

b) servicii curente pe durata de valabilitate a contractului de furnizare,

c) servicii ocazionale pe durata de valabilitate a contractului de furnizare.

Art. 162.    Serviciile de intermediere a racordarii la retea cuprind activitatile de furnizare de informatii privind racordarea, tarifele de racordare, executia lucrarilor, pretul/ tariful energiei electrice.

Art. 163.    Serviciile curente pe durata de valabilitate a contractului de furnizare includ:

a) facturarea energiei electrice;

b) intermedierea remedierii incidentelor si deranjamentelor care au provocat intreruperi in alimentare, realizata de operatorul de retea;

c) preluarea si solutionarea solicitarilor de catre centrul de operatori de telefonie;

d) informarea consumatorilor prin afise si scrisori;

e) notificarea consumatorilor si plata de sume de bani catre acestia ca efect al abaterilor de la prevederile standardului de performanta sau ale contractelor;

Art. 164.    Serviciile ocazionale pe durata de valabilitate a contractului de furnizare includ:

a) intermedierea pentru restabilirea de catre operatorul de distributie a alimentarii in cazul actionarii protectiei la defect (intreruptor automat/ siguranta fuzibila) din instalatiile operatorului de retea;

b) notificarea consumatorilor asupra intreruperilor in alimentare in cazul intreruperilor programate;

c) investigarea reclamatiilor privind calitatea serviciului de furnizare;

d) investigarea reclamatiilor privind inregistrarile eronate ale aparatelor de masurare;

e) investigarea cererilor de despagubiri pentru daune;

f) programarea si efectuarea de audiente;

g) raspunsul la scrisorile prin care se solicita informatii;

h) protectia la deconectare a consumatorilor vulnerabili

i) intermedierea de executii de lucrari la consumatorii vulnerabili.

Art. 165.    Furnizorul si operatorul de retea au obligatia sa organizeze centre de operatori de telefonie proprii, in conditiile stabilite in Standardul de performanta pentru serviciul de furnizare a energiei electrice.

Sectiunea a 3-a - Calitatea energiei electrice

Art. 166.    (1) Furnizorul plateste consumatorului penalitati pentru abaterile de la calitate in cuantumurile si in conditiile stabilite prin contractul de furnizare in cazul in care furnizorul nu respecta nivelul de calitate a energiei electrice stabilit de normele tehnice.

(2) Furnizorul isi recupereaza suma platita, dupa caz, de la operatorul de distributie sau de la operatorul de transport si de sistem cu care are contract de distributie sau transport in conditiile stabilite in acest contract.

Art. 167.    (1) Prin exceptie de la Art. 166, operatorul de distributie raspunde in fata consumatorului pentru asigurarea calitatii energiei electrice in cazul consumatorilor care opteaza pentru incheierea directa a contractelor de distributie, in conditiile stabilite in aceste contracte.

(2) In cazul consumatorilor racordati la reteaua electrica de transport, care incheie direct contract de transport, obligatia mentionata la alin.(1) revine operatorului de transport si de sistem in cadrul contractului de transport.

(3) In situatiile de la alin. (1) si (2), furnizorul este exonerat de raspundere in relatia cu consumatorul in ceea ce priveste asigurarea calitatii energiei electrice, iar operatorul de retea plateste direct consumatorului penalitati pentru abaterile de la calitate ale energiei electrice in cuantumul si in conditiile prevazute in contractul de distributie/transport.

Sectiunea a 4-a - Continuitatea alimentarii

Art. 168.    Furnizorul raspunde fata de consumator pentru asigurarea continuitatii in alimentare. In cazul in care furnizorul este sanctionat financiar pentru neasigurarea continuitatii in alimentare, ca efect al aplicarii prevederilor din Standardul de performanta pentru serviciul de furnizare sau al aplicarii prevederilor contractului de furnizare, acesta isi recupereaza suma platita, dupa caz, de la operatorul de distributie/ transport cu care are incheiat contract de distributie/ transport.

Art. 169.    (1) Prin exceptie de la Art. 168, operatorul de distributie raspunde in fata consumatorului pentru asigurarea continuitatii in alimentarea cu energie electrica, in cazul consumatorilor care opteaza pentru incheierea directa a contractelor de distributie. In acest caz, furnizorul este exonerat de raspundere in relatia cu consumatorul in ceea ce priveste asigurarea continuitatii in alimentare.

(2) In cazul consumatorilor racordati la reteaua electrica de transport, raspunderea mentionata la alin. (1) revin operatorului de transport si de sistem in cadrul contractului de transport.

Art. 170.    (1) Operatorul de retea este obligat sa tina evidenta intreruperilor in alimentarea cu energie electrica pentru toti consumatorii racordati la reteaua pe care o exploateaza.

(2) Pana la separarea legala a activitatilor de distributie si furnizare, furnizorul care detine si licenta de distributie, este obligat sa tine evidenta intreruperilor, in calitate de operator de distributie, pentru toti consumatorii racordati la reteaua sa.

Art. 171.    Intreruperile in alimentare pot fi:

a) intreruperi planificate (programate), pentru efectuarea unor manevre, revizii sau reparatii de catre operatorul de retea;

b) intreruperi neplanificate (accidentale), cauzate de defecte permanente sau tranzitorii in retelele electrice exploatate de operatorul de retea sau in instalatiile electrice ale consumatorului.

Art. 172.    Furnizorul este obligat ca la primirea unei reclamatii din partea consumatorului referitoare la o intrerupere, sa solicite operatorului de retea restabilirea alimentarii, in termenele stabilite in contracte sau in lipsa unor prevederi contractuale, in termenele stabilite prin Standardul de performanta pentru serviciul de furnizare; duratele de restabilire a alimentarii negociate prin contracte nu pot fi mai mari decat cele prevazute de Standardul de performanta pentru serviciul de furnizare.

Art. 173.    Furnizorul se asigura ca operatorul de distributie include in contractul de distributie obligatia de inregistrare in evidentele sale a intreruperilor in alimentare programate sau accidentale conform Standardului de performanta pentru serviciul de furnizare a energiei electrice .

Art. 174.    In cazul consumatorilor care incheie direct contractul de distributie cu operatorul de retea, furnizorul este exonerat de obligatiile prevazute la Art. 172 si Art. 173.

Sectiunea a 5-a - Tipuri de indicatori de calitate

Art. 175.    Standardul de performanta pentru serviciul de furnizare a energiei electrice contine indicatori de calitate care se calculeaza lunar si anual.

Art. 176.    Standardul de performanta pentru serviciul de furnizare a energiei electrice stabileste pentru indicatorii de calitate valori de referinta obligatorii pentru furnizori / operatori de retea.

Art. 177.    Din punct de vedere al calitatii serviciului de furnizare, indicatorii de calitate sunt grupati pe urmatoarele categorii:

a) indicatori privind calitatea comerciala;

b) indicatori privind continuitatea in alimentare.

Art. 178.    Din punct de vedere al efectului asupra consumatorilor, indicatorii de calitate se clasifica in:

a) indicatori de calitate individuali, garantati pentru fiecare consumator. Acesti indicatori pot conduce la plata unor sume de bani in contul consumatorilor afectati, in caz de abateri de la calitate;

b) indicatori de calitate generali care ofera o imagine de ansamblu asupra calitatii activitatii desfasurate de furnizor. Acesti indicatori nu implica acordarea de sume de bani consumatorilor.

Sectiunea a 6-a - Monitorizarea calitatii

Art. 179.    Furnizorii au obligatia sa isi organizeze un sistem de monitorizare a indicatorilor de calitate a serviciului de furnizare in conformitate cu reglementarile emise de Autoritatea competenta.

Art. 180.    Furnizorii elaboreaza si transmit, pana cel tarziu la 15 martie al fiecarui an, Raportul anual de calitate a serviciilor pentru anul anterior. Raportul intocmit de furnizori se face public pe siteul Internet al furnizorului.

Art. 181.    Pe baza rapoartelor de la Art. 180, Autoritatea competenta elaboreaza si publica rapoarte comparative privind respectarea standardului de performanta de catre furnizori in anul calendaristic anterior.

Sectiunea a 7-a - Sanctiuni pentru nerespectarea calitatii

Art. 182.    Furnizorul poate fi sanctionat pentru abaterile de la calitatea serviciului de furnizare. Sanctiunile pot fi:

a) reduceri tarifare pentru abateri de tensiune;

b) penalitati pentru nerespectarea indicatorilor de calitate conform standardului de performanta;

c) penalitati pentru nerespectarea clauzelor specifice din contracte referitoare la calitate.

Sectiunea a 8-a - Penalitati pentru nerespectarea indicatorilor de calitate

Art. 183.    Autoritatea competenta impune furnizorului/ operatorului de retea, pentru nerespectarea indicatorilor de calitate individuali, plata de penalitati consumatorilor in conditiile specificate in Standardul de performanta pentru serviciul de furnizare a energiei electrice.

Art. 184.    Plata penalitatilor pentru nerespectarea indicatorilor caracteristici ai continuitatii in alimentare, componenta a calitatii care depinde exclusiv de operatorul de retea, se face de catre furnizor, care va recupera sumele platite in curs de 30 zile de la operatorul de retea, sau direct de catre operatorul de retea in contul consumatorului.

Sectiunea a 9-a - Reduceri tarifare pentru abateri de tensiune

Art. 185.    (1) Pentru energia electrica furnizata pe o durata mai mare de 30 minute consecutive, cu o valoare a tensiunii efective in afara limitelor prevazute de reglementarile in vigoare, la cererea scrisa a consumatorului depusa in termen de 5 zile lucratoare de la inceperea producerii evenimentului, furnizorul va acorda o reducere a pretului energiei de 12,5% pentru energia electrica furnizata cu abaterile mentionate.

(2) Furnizorul este exonerat de raspundere pentru cresterea tensiunii peste limitele prevazute in reglementarile in vigoare, in cazul in care abaterea a avut drept cauza livrarea de putere reactiva de catre consumator in instalatiile operatorului de retea fara ca acesta din urma sa fi aprobat acest regim.

(3) Reducerile tarifare mentionate la alin. (1) se acorda numai in situatia in care in perioada de consum respectiva consumatorul s‑a incadrat in puterile prevazute in contract si a realizat un factor de putere in limitele prevazute la Art. 48, iar abaterea de tensiune a fost dovedita cu aparatura omologata metrologic, asigurata de furnizorul/operatorul de distributie, la solicitarea consumatorului. Conditiile in care se face constatarea abaterilor sunt prevazute in Standardul de performanta pentru serviciul de furnizare a energiei electrice.

(4) Sumele corespunzatoare reducerilor de la alin.(1) se recupereaza de catre furnizor de la operatorul de retea responsabil de abatere.

Sectiunea a 10-a - Despagubiri pentru daune dovedite din culpa operatorului de retea

Art. 186.  (1) Furnizorul va plati despagubiri pentru producerea de daune materiale din culpa operatorului de retea. Acestea se pot acorda de cate ori consumatorul este prejudiciat, la cererea justificata a acestuia.

(2) Fac exceptie, situatiile in care consumatorul sufera o paguba ca urmare a unei intreruperi in alimentare pentru care timpul de restabilire a alimentarii a fost mai mic decat timpul maxim de restabilire a alimentarii cu energie electrica prevazut in contractul de furnizare.

Art. 187.    (1) Pentru daunele produse consumatorului din cauza intreruperilor in furnizarea energiei electrice dovedite din vina operatorului de retea care depasesc limitele prevazute in contractul de furnizare, furnizorul este obligat sa plateasca acestuia despagubiri, daca in urma investigatiilor se constata culpa operatorului de distributie/ transport cu care furnizorul are contract.

(2) Despagubirea nu va depasi, pe intrerupere, in limita prejudiciului suferit de consumator, contravaloarea energiei electrice furnizate in cursul unei zile medii, ziua medie fiind stabilita pe baza ultimei citiri. Pentru intreruperile din aceeasi zi, suma despagubirilor nu va depasi de doua ori contravaloarea energiei electrice furnizate in cursul unei zile medii.

(3) In cazul pagubelor produse cu rea vointa de catre personalul operatorului de retea, sau unor greseli in exploatarea retelelor de alimentare, nu se mai aplica limitarea despagubirilor prevazute la alin.(2) si se achita despagubirea la valoarea pagubei stabilita de comun acord de consumator, furnizor si operatorul de retea.

(4) Neindeplinirea de catre consumator a obligatiilor prevazute la Art. 97 si Art. 98 determina, implicit, riscul consumatorului de a primi o despagubire limitata.

Art. 188.    Furnizorul este obligat sa plateasca despagubiri consumatorului casnic in cazul deteriorarii unor receptoare electrice, cu exceptia lampilor si a receptoarelor electrotermice, in situatii in care au aparut tensiuni mai mari decat cele admise de normele tehnice specifice in punctul de delimitare a instalatiilor, din vina dovedita a furnizorului sau operatorului de retea.

Art. 189.    Despagubirea prevazuta la Art. 188 se plateste la cererea consumatorului daca in urma investigatiei efectuate la locul de consum de catre operatorul de retea si furnizor se constata existenta prejudiciului si culpa operatorului de retea, la valoarea si in conditiile stabilite in conformitate cu o procedura specifica, aprobata de Autoritatea competenta.

Art. 190.    (1) Furnizorul nu raspunde fata de consumator pentru daunele cauzate de intreruperea furnizarii energiei electrice sau pentru calitatea energiei electrice furnizate, in cazul unor calamitati sau al unor fenomene ale naturii care au avut o intensitate mai mare decat cele prevazute in prescriptiile de proiectare.

(2) Furnizorul nu raspunde pentru daunele produse de intreruperi cauzate de consumator.

(3) Sumele corespunzatoare despagubirilor prevazute la Art. 186 - 188 se recupereaza de catre furnizor de la operatorul de retea responsabil de producerea daunelor respective, conform prevederilor din contractelor de distributie sau transport.

Sectiunea a 11-a - Despagubiri pentru daune dovedite din culpa consumatorului

Art. 191.    (1) Consumatorul va plati despagubiri furnizorului sau operatorului de retea pentru pagubele dovedite produse operatorului de retea sau altor consumatori, ca urmare a functionarii necorespunzatoare a echipamentelor sau a instalatiilor proprii ori a actiunii personalului propriu. Furnizorul la randul sau va despagubi partile prejudiciate in termenul prevazut in contract.

(2) Consumatorul plateste subconsumatorilor despagubiri pentru pagubele dovedite produse subconsumatorilor sai, ca urmare a functionarii necorespunzatoare a echipamentelor sau a instalatiilor proprii ori a actiunii personalului propriu.

Art. 192.    (1) Despagubirea datorata de catre consumator furnizorului, pentru pagube aduse altor consumatori din culpa sa, nu va depasi contravaloarea energiei electrice consumate de catre consumatorii sau subconsumatorii prejudiciati in cursul unei zile medii, ziua medie fiind stabilita pe baza ultimei citiri.

(2) In cazurile provocate cu rea credinta de catre consumator sau datorate unor erori in exploatarea retelelor sau instalatiilor consumatorului, nu se mai aplica limitarea despagubirii prevazuta la alin.(1).

Art. 193.    Despagubirea conform Art. 192. se plateste la cererea operatorului de retea daca in urma investigatiei efectuate la locul de consum de catre operatorul de retea, furnizor si consumator se constata existenta prejudiciului si a culpei consumatorului, la valoarea stabilita de comun acord de consumator, furnizor si operatorul de retea. Furnizorul transfera aceasta suma de bani operatorului de retea, in termenul prevazut in contractul de distributie.

Sectiunea a 12-a - Sesizarea si analiza reclamatiei privind producerea de daune materiale

Art. 194.    (1) In situatia producerii unei pagube materiale, partea vatamata, operator de retea sau consumator adreseaza o cerere de despagubire furnizorului, care o transmite partii considerate a fi a produs prejudiciul.

(2) Termenul de depunere a sesizarii scrise de catre partea vatamata este de 5 zile lucratoare de la data producerii incidentului reclamat sau de la data luarii la cunostinta.

(3) Cererea va fi insotita de documente justificative din care sa rezulte cele reclamate, inclusiv o estimare a prejudiciului provocat si, in cazul agentilor economici, modul in care a actionat personalul propriu pentru limitarea incidentului reclamat.

Art. 195.    Partea reclamata este obligata sa efectueze impreuna cu partea vatamata si cu furnizorul analiza incidentului reclamat in cel mult 10 zile lucratoare de la primirea sesizarii.

Art. 196.    Furnizorul si operatorul retelei vor pune la dispozitia consumatorului gratuit toate datele legate de incident care sunt necesare pentru sustinerea sesizarii .

Art. 197.    Furnizorii si operatorii de retea vor elabora proceduri specifice pentru sesizarea si analiza reclamatiilor privind producerea de daune materiale pe care le vor supune aprobarii Autoritatii competente.

Art. 198.    In cazul in care partea vatamata nu este de acord cu modul de solutionare a cererii de despagubire, aceasta poate apela la calea arbitrajului prevazuta la Art. 64 sau se poate adresa instantei judecatoresti.

CAPITOLUL IX

INTRERUPERI SI LIMITARI IN FURNIZAREA ENERGIEI ELECTRICE

Sectiunea 1 - Intreruperi programate

Art. 199.    (1) Operatorul de retea are obligatia sa programeze si sa efectueze lucrarile de intretinere, revizie, reparatie ale instalatiilor proprii prin care se realizeaza alimentarea cu energie electrica ale consumatorilor de asa natura incat sa conduca la o durata cat mai mica a intreruperii furnizarii energiei electrice.

(2) Programarea lucrarilor se face cu consultarea consumatorilor afectati, tinand cont, pe cat posibil, de programul de functionare al acestora. Pentru consumatorii sezonieri lucrarile se planifica pe cat posibil in perioada de gol de activitate a acestora.

(3) Intreruperile programate in furnizarea energiei electrice se comunica consumatorilor astfel:

a) in scris, la marii consumatori, cu cel putin 3 zile lucratoare inainte;

b) prin mass-media si/ sau afisaj la locul de consum pentru micii consumatori si consumatorii casnici, cu cel putin o zi inainte.

Sectiunea a 2-a - Intreruperi in furnizarea energiei electrice pentru nerespectarea de catre consumator a obligatiilor sale

Art. 200.    (1) Operatorul de retea va intrerupe consumatorului furnizarea energiei electrice, cu un preaviz de 5 zile lucratoare, in urmatoarele cazuri:

a) depasirea puterii aprobate prin avizul tehnic de racordare;

b) neachitarea facturilor emise de furnizor/ operatorul de retea;

c) impiedicarea sub orice forma a delegatului imputernicit al operatorului de retea/ furnizorului de a monta, verifica, inlocui grupurile de masura sau de a citi inregistrarile acestora, de a verifica si remedia defectiunile in instalatiile care sunt proprietate a operatorului de retea, atunci cand acestea se afla pe teritoriul consumatorului, de a verifica instalatiile proprii ale consumatorului, situate in amonte de alt consumator;

d) consumatorul nu respecta programul convenit pentru intreruperi in scopul executarii reviziilor tehnice ale instalatiei de racordare la retea, a altor lucrari in instalatiile operatorului de retea sau refuza sa participe la intocmirea acestor programe;

e) consumatorul nu a luat la termenele convenite cu operatorul de retea / furnizorul masurile de limitare a perturbatiilor pana la valorile normate;

f) nerespectarea limitelor zonelor de protectie si de siguranta pentru retelele si instalatiile electrice;

g) racordarea unui subconsumator de catre consumator, la instalatia proprie, fara acordul furnizorului / operatorului de retea;

h) in alte cazuri care se specifica in contractele de furnizare.

(2) Operatorul de retea va intrerupe consumatorului furnizarea energiei electrice fara preaviz in urmatoarele cazuri:

a) consumul fraudulos de energie electrica;

b) impiedicarea repetata a accesului furnizorului/ operatorului de retea in instalatiile de utilizare ale consumatorului, in scopul de a culege datele necesare pentru recalcularea consumului, in cazul constatarii unor situatii care conduc la inregistrarea eronata a consumului de energie electrica;

c) consumatorul nu aplica reducerea puterii absorbite ceruta de furnizor/ operatorul de retea in regim de restrictii, conform contractelor si normativelor, in termenii prevazuti in acestea;

d) consumatorul modifica reglajele instalatiilor de protectie stabilite cu operatorul de retea;

e) in alte cazuri care se vor specifica in contractele de furnizare.

(3) Se excepteaza de la prevederile alin. (1) lit. a), b), c), e), g), h) si ale alin. (2), lit. c), e): spitalele, sanatoriile, statiile de salvare, caminele de batrani, cresele, scolile, serviciile de trafic aerian, naval si feroviar care concura la siguranta circulatiei.

(4) Organele administratiei publice centrale si locale asigura fondurile necesare platii facturilor unitatilor care se incadreaza in prevederile alin. (3) pe care le au in subordine sau coordonare in conditile exceptarii acestor unitati de la prevederile alin.1 lit.b) si c).

(5) Cheltuielile furnizorului/ operatorului de retea pentru deconectarea si reconectarea la retea a consumatorului vor fi suportate de consumator.

(6) In cazul in care consumatorul nu efectueaza in termen de 6 luni de la data intreruperii furnizarii energiei electrice plata integrala a tuturor datoriilor financiare pe cere le are catre operatorul de retea/ furnizor, operatorul de retea poate sa desfiinteze instalatia de racordare. Consumatorul caruia i s-a desfiintat instalatia de racordare, dupa ce plateste toate datoriile financiare restante, poate cere o noua racordare, urmand aceeasi metodologie ca un consumator nou.

(7) Operatorul de retea are dreptul de a demonta instalatiile sale de alimentare cu energie electrica a consumatorilor, daca aceste instalatii raman definitiv sau temporar fara intrebuintare. Remontarea lor in scopul aceleiasi folosinte se va face de catre operatorul de retea fara nici o plata.

Sectiunea a 3-a - Intreruperea furnizarii energiei electrice in situatii exceptionale aparute in functionarea SEN

Art. 201.    (1) Intreruperea furnizarii energiei electrice in situatii exceptionale este justificata pentru a pastra functionarea sistemului electroenergetic, atat la nivel zonal cat si pe ansamblu, ca o ultima optiune sau atunci cand urgenta situatiei nu permite luarea altor masuri. Intreruperea trebuie sa se faca in conditii tehnice prestabilite si cu asigurarea reluarii furnizarii cat mai curand posibil.

(2) Operatorul de retea este autorizat sa intrerupa, pentru un grup cat mai restrans de consumatori si pe durata cat mai scurta, furnizarea de energie electrica in urmatoarele situatii:

a) cand se pericliteaza viata sau sanatatea oamenilor ori integritatea bunurilor materiale;

b) pentru prevenirea sau limitarea extinderii avariilor echipamentelor energetice, in zone de retea electrica sau la nivelul intregului sistem electroenergetic national.

c) pentru executarea unor manevre si lucrari care nu se pot efectua fara intreruperi.

Sectiunea a 4-a - Deconectarea automata a sarcinii

Art. 202.    (1) Operatorii de retea si consumatorii au obligatia sa asigure deconectarea automata la frecventa si/ sau la tensiune scazuta, sau dupa alte criterii a unui consum, in conformitate cu cerintele OTS.

(2) Operatorii de retea si consumatorii au obligatia sa realizeze si sa asigure buna functionare a instalatiilor care realizeaza deconectarea automata a unui consum pe criteriul scaderii frecventei, tensiunii sau pe alte criterii, in conformitate cu cerintele OTS.

(3) Puterea pe transe, reglajele si logica de actionare ale instalatiilor care realizeazadeconectarea automata a unui consum prevazute la alin.(2) se stabilesc de catre OTS si se comunica operatorilor de distributie/ consumatorilor.

Sectiunea a 5-a - Deconectarea manuala a consumului

Art. 203.    (1) Deconectarea manuala a sarcinii se face de catre operatorii de retea, prin aplicarea transelor prevazute in Normativul de deconectari manuale (DM), la dispozitia OTS transmisa operativ, prin treptele de dispecer subordonate.

(2) Decizia reducerii consumului prin aplicarea Normativului DM se ia de catre OTS, in situatii in care apar deficite de putere si energie electrica de scurta durata, pentru prevenirea sau limitarea extinderii avariilor echipamentelor energetice, in zone de retea electrica sau la nivelul intregului SEN.

(3) In Normativul DM sunt inclusi, pe transe, toti consumatorii industriali si cei asimilati acestora astfel incat consumul total ce poate fi deconectat simultan sa fie in conformitate cu cerintele de siguranta ale SEN impuse de OTS. Nu se pot include in Normativul DM consumatorii a caror deconectare ar pune in pericol vieti omenesti, ar provoca distrugeri de utilaje sau explozii.

(4) Realimentarea consumatorilor deconectati se face numai la dispozitia OTS.

(5) Consumatorii prevazuti in Normativul DM cu putere minima tehnologica, se vor realimenta ulterior deconectarii cu aceasta putere, dupa epuizarea timpului minim de realimentare prevazut in normativ, fara aprobarea prealabila a OTS, dar cu informarea lui ulterioara. In acest caz, operatorul de retea este obligat sa anunte operativ consumatorul privind reconectarea si obligatia functionarii la putere minima tehnologica.

(5) Consumatorii realimentati la puterea minima tehnologica trebuie sa se incadreze in aceasta putere pana la ridicarea restrictiei de catre OTS. Consumatorii care depasesc puterea minima tehnologica vor fi preavizati initial si apoi deconectati dupa 15 minute de la primirea preavizului.

(6) Evidenta transelor de deconectari se tine la dispecerul energetic central, la nivelul centrelor de dispecer cu autoritate de decizie asupra echipamentelor prin care se deconecteaza consumatori si in statiile in care se afla echipamentele prin care se deconecteaza consumatorii.

Art. 204.    Operatorii de distributie au obligatia sa intocmeasca si sa revizuiasca anual Normativul DM, pentru consumatorii racordati la retelele lor, in conformitate cu cerintele OTS. Pentru consumatorii racordati la reteaua electrica de transport, aceasta obligatie revine OTS.

Sectiunea a 6-a - Limitarea furnizarii energiei electrice

Art. 205.    (1) In cazul penuriei nationale de combustibili sau in situatii exceptionale caracterizate prin deficite cronice de energie, determinate de evolutia economiei internationale, de necesitatile de aparare sau de protectie a mediului inconjurator, sau de alte cauze, OTS propune ministerului de resort punerea in aplicare a Normativului de limitari. Punerea in aplicare a Normativului de limitari si perioada in care acesta se aplica se aproba prin Hotarare de Guvern.

(2) Limitarea furnizarii energiei electrice se face de catre operatorii de retea, prin aplicarea transelor prevazute in Normativul de limitari.

(3) Dispozitia de aplicare a prevederilor Normativului de limitari se da de catre conducerea operatorului de retea, la solicitarea OTS.

(4) Operatorii de retea au obligatia anuntarii consumatorilor, direct sau prin intermediul furnizorilor, cu minimum 24 de ore inainte de aplicarea Normativului de limitari. Comunicarea se face prin telex, fax sau nota telefonica.

(5) Consumatorii care nu respecta dispozitia de reducere a puterii prevazuta in Normativul de limitari vor fi deconectati conform prevederilor Art. 200 alin (2) lit. d).

(6) Ridicarea restrictiilor in furnizarea energiei electrice si realimentarea consumatorilor la nivelul puterilor contractate se face de catre Guvern la propunerea ministerului de resort.

Art. 206.    (1) Operatorii de distributie au obligatia sa intocmeasca si sa revizuiasca anual Normativul de limitari, pentru consumatorii racordati la retelele lor, in conformitate cu cerintele OTS. Pentru consumatorii racordati la reteaua electrica de transport aceasta obligatie revine OTS.

(2) Evidenta transelor de limitari aplicate se tine la nivelul centrelor de dispecer cu autoritate de decizie asupra echipamentelor prin care se deconecteaza consumatorii.

Art. 207.    In situatii de urgenta, pentru mentinerea in functiune a SEN, operatorii de retea au dreptul sa aplice limitari de putere si consumatorilor care nu au transe de reducere prin contract.

Art. 208.    (1) Modul in care consumatorul poate deveni obiectul deconectarilor manuale si limitarilor de consum, puterile care se pot deconecta, puterea minima tehnologica, puterea minima de avarie, timpul minim si maxim de realimentare, alti parametri si conditii legate de deconectari si limitari se stabilesc de comun acord intre consumator si operatorul de retea.

(2) Valorile stabilite vor fi prevazute in Conventia de exploatare care se incheie intre consumator si operatorul de retea si care este anexa la contractele de furnizare si de distributie a energiei electrice.

Art. 209.    In situatia in care nu se ajunge la un acord, consumatorul este obligat sa puna la dispozitia operatorului de retea un studiu efectuat de un proiectant tehnolog, convenit cu operatorul de retea, care sa fundamenteze valorile parametrilor in divergenta.

Art. 210.    Detalierea modului de intocmire a Normativului DM si a Normativului de limitari, a modului cum se aplica acestea se va face printr-o procedura propusa de OTS si aprobata de ANRE.

Art. 211.    La consumatorii care au echipamente sau instalatii la care intreruperea alimentarii cu energie electrica peste o durata critica poate conduce la explozii, incendii, distrugeri de utilaje sau accidente cu victime umane, puterea absorbita de acestia se reduce pana la nivelul puterii minime de avarie.

CAPITOLUL X

CONTRAVENTII

Art. 212.    (1) Constituie contraventii urmatoarele fapte:

a) patrunderea persoanelor neautorizate in locurile si in instalatiile electrice la care accesul este interzis;

b) nesolicitarea de catre consumatori a rezilierii contractului de furnizare a energiei electrice incheiat cu furnizorul, in termen de 6 luni de la data cand acesta nu mai este titularul dreptului de proprietate sau al altui drept in baza caruia a fost incheiat acest contract;

c) consumul de energie electrica intr-un interval de timp care depaseste 6 luni, in cazul in care contractul de furnizare a energiei electrice este pe numele altei persoane fizice sau juridice decat a celei ce detine de drept locul de consum;

d) emiterea de catre furnizor a unei facturi, cu exceptia facturii de regularizare pentru consumul de energie electrica activa, in care indexul vechi al grupului de masurare este mai mic decat cel corespunzator din factura precedenta pentru acelasi loc de consum;

e) neefectuarea sau netransmiterea la consumator a rezultatului analizei de catre furnizor asupra corectitudinii contravalorii unei facturi de energie electrica in termen de 10 zile de la data inregistrarii contestatiei scrise a unui consumator;

f) necomunicarea catre petitionar a raspunsului datorat acestuia in termen de cel mult 30 de zile de la data inregistrarii unei petitii la operatorul de retea sau la furnizor;

g) nerespectarea de catre furnizor a prevederilor legale privind calcularea consumului energiei electrice in sistemul pausal

h) neinlocuirea de catre operatorul de retea a grupului de masurare reclamat de consumator ca fiind defect sau suspect de inregistrari eronate in termen de 10 zile de la data inregistrarii reclamatiei scrise a consumatorului.

(2) Contraventia prevazute la alin. (1) lit. a) se sanctioneaza cu amenda de la 500.000 lei la 3.000.000 lei in cazul persoanelor fizice si cu amenda de la 6.000.000 lei la 20.000.000 lei in cazul persoanelor juridice, contraventiile prevazute la alin.(1) lit. d)- h) se sanctioneaza cu amenda de la 500.000 lei la 1.000.000 lei in cazul persoanelor fizice si cu amenda de la 4.000.000 la 30.000.000 lei in cazul persoanelor juridice, iar contraventiile prevazute la alin.(1) lit. b) si c) se sanctioneaza cu amenda de la 500.000 lei la 600.000 lei, in cazul persoanelor fizice si cu amenda de la 1.000.000 lei la 2.000.000 lei, in cazul persoanelor juridice.

(3) Contravenientul poate achita pe loc sau in termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului - verbal jumatate din minimul amenzii prevazute la alin. (2).

(4) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre:

a) reprezentantii imputerniciti ai Autoritatii competente in cazul contraventiilor prevazute la alin (1) lit. d), e), g), h).

b) reprezentantii imputerniciti ai Consiliilor locale in cazul contraventiilor prevazute la alin (1). lit. a), b),c), f).

(5) Constatarea contraventiilor prevazute la alin (1) se poate face in afara persoanelor prevazute la alin.(4) si de catre reprezentantii imputerniciti ai titularilor de licenta de furnizare a energiei electrice pentru contraventiile prevazute la lit. b) si c).

(6) Titularii de licenta prevazuti la alin (5) au obligatia sa sesizeze in termen de 5 zile Consiliul local in zona caruia s-a savarsit contraventia pentru a se aplica sanctiunile conform prevederilor legale.

Art. 213.    Contraventiilor prevazute la Art. 212 le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002 cu modificarile ulterioare.

CAPITOLUL XI

DISPOZITII FINALE SI TRANZITORII

Art. 214.    (1) Toate contractele de furnizare a energiei electrice aflate in derulare la data aprobarii prezentului regulament isi prelungesc valabilitatea de drept, pana cand una din parti are initiativa rezilierii contractului existent, sau a incheierii unui nou contract, cu conditia respectarii prevederilor Legii energiei electrice nr. 318/2003, a prevederilor prezentului regulament si a Contractelor cadru aprobate de Autoritatea competenta.

(2) Pana la incheierea unui nou contract, furnizorul va comunica consumatorului care sunt clauzele care se modifica din contractele existente.

Art. 215.    (1)Autoritatea competenta va emite reglementarile care decurg din prevederile prezentului regulament in termen de doi ani de la data intrarii in vigoare a acestuia.

(2) Pana la adoptarea reglementarilor prevazute la alin. (1), se aplica normele existente.



Dupa deschiderea completa a pietei de energie electrica, consumatorii nu se vor mai diferentia drept consumatori captivi sau eligibili Acestia se vor numi consumatori si vor avea o subcategorie, aceea a consumatorilor beneficiari de serviciu universal




Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2223
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved