Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AdministratieDrept


Mutarea temporara in cadrul altui compartiment al institutiei publice pe durata cercetarii disciplinare

Administratie



+ Font mai mare | - Font mai mic



Mutarea temporara in cadrul altui compartiment al institutiei publice pe durata cercetarii disciplinare



Prin cererea formulata la Curtea de Apel - Sectia de contencios administrativ si fiscal , reclamantul I.B. a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se anuleze Decizia nr. 274 din 20.06.2007 emisa de parata Casa de Pensii X , precum si plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea contestatiei, acesta a aratat ca pana la data de 25.06.2007 a detinut functia publica de director executiv al Casa de Pensii X. Prin decizia atacata a fost mutat temporar, pe perioada cercetarii administrative, pe functia publica de executie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta de salarizare I, la Serviciul evidenta contribuabili. Aceasta masura, in opinia reclamantului, reprezinta o modificare nejustificata a raportului de serviciu, in conditiile in care, din cuprinsul deciziei, nu rezulta ca mutarea s-a facut in interesul institutiei publice pe care a condus-o, asa cum prevad dispozitiile art.91 alin (2) al Legii nr. 188/1999, republicata. Ulterior, a invocat ca motiv de nulitate a deciziei emiterea acesteia in perioada in care se afla internat in spital.

Prin Sentinta civila nr. 750 din 8.11.2007, Curtea de Apel - Sectia de contencios administrativ si fiscal a admis contestatia formulata de catre reclamantul I.B., a anulat Decizia nr. 274 din 20.06.2007 emisa de parata si a obligat parata la plata catre reclamant a sumei de 8 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca Decizia nr. 274 din 20.06.2007 emisa de parata a fost data cu incalcarea dispozitiilor art. 36 si art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicata. S-a aratat ca la data de 22.06.2007 contestatorul a fost internat in Spitalul Militar de Urgenta, fiind externat la 26.06.2007 si in continuare s-a aflat in concediu de boala. In aceste conditii, a precizat totodata curtea de apel, decizia a carei anulare s-a solicitat a fost comunicata Casei de Pensii X la data de 22.06.2007, ora 10,30, data la care contestatorul se afla deja internat in spital, astfel ca modificarea raportului de serviciu nu se putea face decat din initiativa acestuia.

Referitor la conditiile prevazute de art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicata, instanta de fond a retinut ca acestea nu au fost intrunite intrucat, asa cum rezulta chiar din preambulul deciziei atacate, controlul de gestiune era deja finalizat, astfel ca s-a apreciat gresit ca, prin mentinerea in functie a reclamantului ca director executiv, acesta mai putea influenta controlul initiat de catre parata.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs CNPAS forul tutelar al Casei de Pensii X, invocand motivul de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila.

Recurenta sustine ca instanta de fond a aplicat gresit legea, retinand eronat ca dispozitiile art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicata, s-ar aplica numai in conditiile art. 91 din aceeasi lege. In realitate, considera recurenta, art. 77 se gaseste in capitolul 8 'Sanctiunile disciplinare si raspunderea functionarilor publici', pe cand art. 91 vizeaza 'Modificarea, suspendarea si incetarea raportului de serviciu' al functionarului public (capitolul 9).

Intr-o critica distincta, recurenta combate analiza pe care curtea de apel a facut-o cu referire la conditiile aplicarii art. 77 alin. (7) din lege. Arata ca textul indicat impune mutarea temporara a functionarului public atunci cand prin natura functiei exercitate acesta ar putea influenta cercetarea administrativa. Faptul ca la data emiterii deciziei controlul de gestiune era finalizat este relevant, cata vreme cercetarea administrativa era in curs de desfasurare.

Prin intampinarea formulata, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece prin aplicarea dispozitiilor art. 77 alin. (7) din lege se produce o modificare a raporturilor de serviciu, modificare ce trebuie efectuata cu respectarea principiului stabilitatii functionarului public, iar nu discretionar, deasemenea acesta mai indica faptul ca nu s-a probat de partea adversa ca ar fi putut influenta cursul cercetarii administrative.

Referitor la incidenta art. 36 din Legea nr. 188/1999, republicata, intimatul a sustinut ca instanta de fond a retinut corect ca masura dispusa este nelegala, fiind comunicata la o data la care el era internat in spital.

In cadrul probei cu inscrisuri, conform art. 305 din Codul de procedura civila, partile au depus la dosarul cauzei acte aflate in dosarul comisiei de disciplina constituite in cadrul CNPAS, care cerceteaza aspectele sesizate de presedintele CNPAS (nr. 1 din 20.06.2007), precum si Decizia nr. 575 din 19.12.2007, prin care presedintele CNPAS l-a sanctionat pe intimat cu retrogradarea in functia publica de executie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta de salarizare I, pe o perioada de 1 an, cu mentinerea drepturilor salariale, exclusiv indemnizatia de conducere in procent de 50%.

Actul administrativ dedus controlului de legalitate de catre intimatul-reclamant I.B. este Decizia nr. 274 din 20.06.2007 emisa de presedintele Casei Nationale de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale.

Prin aceasta decizie, intimatul-reclamant, care detinea functia publica de conducere de director executiv al Casei Judetene de Pensii Constanta, a fost mutat temporar, pe perioada cercetarii administrative, in conformitate cu prevederile art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicata, in functia publica de executie de consilier, clasa I, gradul profesional superior, treapta de salarizare I, la Directia Economica si Evidenta Contribuabili - Serviciul evidenta contribuabili, cu mentinerea drepturilor salariale avute, mai putin indemnizatia de conducere in procent de 50%.

Motivele de nelegalitate retinute de instanta de fond, astfel cum au fost expuse in cele ce preced, vizeaza, pe de o parte, incalcarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 188/1999, republicata, si, pe de alta parte, gresita aplicare a dispozitiilor art. 77 alin. (7) din aceeasi lege, in conditiile in care controlul de gestiune era finalizat.

Din aceasta perspectiva, critica referitoare la corelatia dintre art. 77 alin. (7) si art. 91 din Legea nr. 188/1999, republicata, apare ca fiind nepertinenta, intrucat instanta de fond nu s-a raportat in cuprinsul argumentatiei solutiei adoptate la acest din urma text, care stabileste conditiile in care se poate dispune mutarea definitiva ori temporara a unui functionar public in cadrul altui compartiment al autoritatii. Este adevarat ca in cererea de chemare in judecata reclamantul invocase si incalcarea dispozitiilor art. 91 alin. (3) din lege, dar instanta de fond nu a considerat necesar sa se raporteze la acest text legal, in considerarea naturii speciale a mutarii temporare la care se refera art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicata, dispusa in cadrul procedurii de atragere a raspunderii disciplinare a functionarilor publici.

Cat priveste incidenta dispozitiilor art. 36 din Legea nr. 188/1999, republicata, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca, potrivit acestui text, raportul de serviciu nu poate fi modificat 'in perioada concediilor de boala'.

Necontestat, actul administrativ atacat a fost emis la data de 20.06.2007.

Din Biletul de internare nr. 1591 intocmit de Spitalul Militar de Urgenta Constanta rezulta ca intimatul-reclamant a fost internat in aceasta institutie spitaliceasca in perioada 22.06.2007 - 26.06.2007, iar ulterior a beneficiat de concediu medical.Prin urmare, nu se poate considera ca raportul de serviciu a fost modificat 'in perioada' in care intimatul-reclamant s-a aflat in incapacitate temporara de munca din motive medicale, ci anterior acestui moment.

Legalitatea unui act administrativ se apreciaza prin raportare la situatia de fapt si de drept existenta la momentul emiterii ori adoptarii sale, iar nu in functie de evenimente ori imprejurari ulterioare si imprevizibile.

Analiza pe care o face recurenta in cuprinsul celui de-al doilea motiv de recurs, referitoare la conditiile aplicarii art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, republicata, este corecta.

Recursul a fost admis.

Comentariul autorului: consider ca este justificata aplicarea in cadrul procedurii atragerii raspunderii disciplinare a functionarilor publici a masurii prevazute de art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, constand in mutarea temporara in cadrul altui compartiment al institutiei publice, aplicata directorului executiv al institutiei, in privinta caruia se realiza cercetarea administrativa, intrucat s-a apreciat in mod rezonabil ca, din functia respectiva, acesta ar fi putut influenta desfasurarea cercetarii referitoare la unele disfunctionalitati in activitate care i se imputau.

Potrivit textului de lege mai sus mentionat :'Pe perioada cercetarii administrative, in situatia in care functionarul public care a savarsit o abatere disciplinara poate influenta cercetarea administrativa, conducatorul autoritatii sau institutiei publice are obligatia de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influenta cercetarea sau, dupa caz, de a dispune mutarea temporara a functionarului public in cadrul altui compartiment sau altei structuri a autoritatii ori institutiei publice'.

Faptul ca la data emiterii deciziei examinate era deja intocmit procesul-verbal de control inregistrat la Registratura generala a Casei Judetene de Pensii X cu nr. 4072 din 16.06.2007 este, intr-adevar, irelevant, cata vreme cercetarea administrativa era in curs, iar intimatul-reclamant indeplinea functia de director executiv al institutiei publice, putandu-se prezuma in mod rezonabil ca 'ar putea influenta' aceasta cercetare referitoare la unele disfunctionalitati economico-financiare care i se imputau.

Faptul ca, dupa 2 zile de la data emiterii actului administrativ de mutare intr-o functie de executie, directorul executiv a fost internat intr-un spital, nu atrage incidenta art. 36 din Legea nr. 188/1999, republicata, potrivit caruia, raportul de serviciu nu poate fi modificat in perioada concediilor de boala, intrucat legalitatea unui act administrativ trebuie apreciata prin raportarea la situatia de fapt si de drept existenta la momentul emiterii sau adoptarii sale, iar nu in functie de evenimentele sau imprejurarile ulterioare si imprevizibile.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1303
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved