Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


RESURSELE SERVICIILOR PUBLICE. TAXE SI TARIFE

Administratie

+ Font mai mare | - Font mai mic




RESURSELE SERVICIILOR PUBLICE. TAXE SI TARIFE

1. Resursele materiale in SP

2. Resursele umane in SP

3. Resursele financiare specifice

3.1. Finantarea colectivitatilor locale




Taxele si tarifele pentru servicii publice locale

1. Resursele materiale

Ca abordare generala, resursele materiale ale serviciilor publice (SP) se refera la totalitatea elementelor materiale de care dispun SP, intre care cele mai importante sunt : suprafetele de teren, constructiile, amenajarile specifice si bunurile mobile.

Indeosebi in cazul intreprinderii de utilitati publice, resursele materiale sunt foarte importante ca dezvoltare si valoare. Din punct de vedere tehnic, aceste resurse constituie asanumitele retele de utilitati publice. In cadrul unei astfel de retele se deosebesc:

-echipamentele / instalatiile de captare / preparare / productie a agentului util (apa, energie, gaz combustibil etc.) ;

-reteaua de transport;

-spatiile de stocare / depozitare, dupa caz ;

-reteaua si echipamentele de distributie si contorizare etc.

Aproape fara exceptie, aceste resurse sunt realizate prin programe ample de investitii si reclama eforturi si cheltuieli mari pentru exploatare, intretinere, reconditionare si reparatii.

Pentru unele din marile utilitati, aceste retele sunt organizate in sisteme nationale de transport si distributie, asa cum este cazul sistemului energetic national, care impune aceasta situatie ca urmare a caracterului nestocabil al energiei electrice.

Alte retele sunt organizate dupa considerentul proximitatii resursei ori al unitatii spatiului de servire.

Aspecte numeroase si de importanta exceptionala in legatura cu resursele materiale ale serviciilor publice vizeaza achizitiile. Ca membru al UE, in contextul angajamentelor asumate de Romania in cadrul capitolului 'Libera circulatie a marfurilor' si al recomandarilor Comisiei Europene, este necesar sa se perfectioneze sistemul de achizitii publice, sistem initiat, de altfel, imediat dupa 1990. Semnificatia acestui imperativ trebuie urmarita in statutul acestor achizitii si in natura resurselor financiare utilizate pentru aceste achizitii, respectiv „banul public“.

Pe aceasta linie trebuie observate numeroasele realizari si modificari ale sistemului de achizitii: cadrul normativ (in continua prefacere), formarea de experti in achizitii publice, imbunatatirea pregatirii absolventilor din universitati in legatura cu aceste cerinte ale insititutiilor statului, statuarea unor principii specifice in activitatea serviciilor publice. Dintre cerintele menite sa asigure pregrese reale in materie de achizitii publice, enumeram:cunoasterea cadrului normativ, programarea riguroasa a calendarului de achizitii, profesionalizarea corespunzatoare a celor care vor realiza caietele de sarcini si evalua contractele de achizitii, formarea capacitatii tehnice, stapanirea tehnicii de lucru in sistemul electronic creat in acest scop – www.e-licitatie.ro, insusirea modalitatilor de organizare si desfasurare a tipurilor de licitatii specifice, formarea unui stil de operare si comunicare transparenta, perfectionarea in realizarea contractelor si urmarirea derularii acestora, acumularea cunostinte juridice necesare etc.).

Scopul imbunatatirii sistemului de achizitii publice il constituie: promovarea concurentei intre operatorii economici; garantarea tratamentului egal si nediscriminarea operatorilor economici; asigurarea transparentei si integritatii procesului de achizitie publica; asigurarea utilizarii eficiente a fondurilor publice, prin aplicarea procedurilor de atribuire de catre autoritatile contractante.    

Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achizitie publica sunt: nedis-criminarea; tratamentul egal; recunoasterea reciproca; transparenta; proportionalitatea; eficienta utilizarii fondurilor; asumarea raspunderii.

2. Resursele umane din cadrul organizatiei

Persoanele care detin functii publice in sectorul public poarta denumirea de functionari publici. Investirea intr-o functie publica atrage, in special pentru functionarii publici numiti, o procedura specifica de depunere a juramantului de credinta.

Cateva din caracteristicile functionarului public: actioneaza institutiile administrative; ocupa posturi; detine functii publice; este numit de o autoritate competenta; este ales conform legii; este investit legal cu atributiile functiei sale; are statut propriu; desemnarea, numirea sau alegerea functionarului trebuie sa se faca in conformitate cu dispozitiile din actele normative; acordarea unui salariu fix pentru pozitia in organizatie, pentru pregatirea si vechimea titularului.

In functie de competenta decizionala, stabilita de lege, functionarii publici pot fi grupati astfel: functionari de decizie; functionari care participa la pregatirea deciziilor; functionari care participa la executarea deciziilor.

Este necesar sa se faca distinctie intre functionarii publici de decizie si functionarii publici de executie.

Functionarii publici care participa la luarea deciziilor detin functii de conducere in: administratia publica centrala; administratia publica locala; compartimentele organizatorice centrale sau locale (directiile generale, directiile, serviciile); compartimentele de studiu. Putem enumera aici: secretarii generali din ministere; sefii de departament; directorii generali; directorii din compartimentele administratiei centrale si locale. Aceste posturi sunt prevazute prin cadrul legal referitor la statutul functionarului public.

Recrutarea si selectia personalului pentru sectorul public este dependenta de calitatea procesului care cuprinde: analiza postului; fisa postului; specificatia de personal; analiza CV-urilor; pregatirea interviurilor; alegerea si adaptarea testelor specifice la situatiile reale. Pentru a fi motivati, angajatii trebuie sa fie pregatiti si sa stie ce asteptari are organizatia.

Prin recrutarea functionarilor publici se intelege atragerea si descoperirea unui personal calificat pentru ocuparea posturilor vacante.

Procesul de recrutare a personalului este unul complex si, frecvent, organizatiile intampina greutati in derularea lui efectiva. Pentru depasirea unor situatii de genul acesta se recomanda o analiza a principalelor cauze care pot determina o retinere si/sau dimpotriva o atractie din partea candidatilor.

Pentru recrutare exista trei tipuri de agenti externi: agentiile de plasare; expertii in probleme de depistare a candidatilor; expertii in probleme de selectie.

Politica de personal reuneste ansamblul proceselor de pregatire a personalului, de perfectionare a pregatirii, de recrutare, selectie, evaluare, promovare si incetare din functie a functionarilor publici.

Cele mai importante elemente de atractie pentru sectorul public pot fi: conditiile de lucru, nivelul salariilor, siguranta locului de munca, avantajele oferite etc. Specialistii recomanda, de asemenea, o consultare a celorlalti angajati ai organizatiei in legatura cu aducerea unui coleg in colectiv.

Managerii publici au obligatia de a cerceta nevoile candidatilor, de a se adapta la acestea si a selecta acele persoane considerate potrivite pentru posturile si/sau functiile publice existente in structura organizatiei.

Selectia consta intr-un ansamblu de procese de analiza a calitatilor si a pregatirii profesionale a candidatilor, in scopul numirii pe posturi si/sau functii publice in administratie a functionarilor publici necesari. Selectia se poate face in mai multe moduri: candidatura prin posta (transmiterea unui CV); concursul (diverse variante); interviurile, simularile, conversatiile.

Metodele si tehnicile de selectie a functionarilor publici permanenti sunt: testele (de inteligenta, de cunostinte si personalitate), probele de verificare a cunostintelor, convorbirile / interviul cu candidatii, verificarea unor criterii formale (conditii de studii, de exemplu), cercetarea referintelor si calificativelor candidatilor (de la locul de munca anterior), angajarea de proba etc.

Principalele criterii luate in considerare in selectarea resurselor umane intr-o organizatie, in general si intr-o institutie publica, in special, sunt urmatoarele:

- Capacitatea noului angajat de a identifica nevoia sociala si de a oferi o prestatie corespunzatoare postului ocupat;

- Gradul de flexibilitate in gandire si comportament, respectiv capacitatea resurselor umane de a identifica si intelege sistemul de nevoi sociale in schimbare si a oferi un serviciu public la nivelul cerintelor, atat explicite cat si neexprimate, ale clientului;

- Capacitatea de inovare a angajatilor pentru a descoperi solutii inedite la problemele specifice ale cetatenilor, ale societatii si a concepe modalitatile corespunzatoare de satisfacere a nevoilor cu resurse financiare minime, cunoscut fiind faptul ca organizatiile, in special cele publice, dispun de resurse limitate pentru realizarea si livrarea unui serviciu public.

Cu exceptia catorva persoane, care prin alegeri devin functionari publici, majoritatea functionarilor sunt investiti in functie printr-un act administrativ de numire, unilateral. Odata cu numirea, functionarul public este investit cu atributiile corespunzatoare postului pentru care a candidat.

Atributiile, sarcinile, competentele si responsabilitatile functionarilor publici sunt stabilite de lege. Toate persoanele care indeplinesc conditiile legii pot sa candideze la concursul pentru ocuparea postului si/sau la functia publica declarata vacanta.

Prin functie publica se intelege ansamblul sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor cu care sunt investite persoanele desemnate sau numite pentru a realiza obiectivele compartimentului si/sau institutiei din care fac parte.

Functia manageriala sau de executie in managementul public reprezinta ansamblul sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor care revin persoanelor din sistemul administrativ (de obicei functionari publici permanenti) pentru a realiza obiectivele precis definite ale compartimentului si/sau institutiei respective.

Exista diferente intre titularii functiilor publice si titularii functiilor manageriale.

Primii sunt de obicei, reprezentantii puterii politice, iar ceilalti sunt functionarii publici profesionisti. Titularii functiei publice pot functiona maxim doua legislatii pe cand titularii pozitiilor manageriale pot functiona perioade mai mari de timp.

Daca in dreptul public numirea functionarului este un act administrativ unilateral, in dreptul privat raporturile dintre patron si functionar sunt bazate pe conventie (v. Codul civil). Situatia juridica a functionarului public este statutara. Conform legii, numirile in functiile superioare in administratia centrala, incepand de la functia de director, se fac de Presedintele Romaniei (prin decret), iar numirile in celelalte functii se fac de catre ministri (prin ordin), in timp ce in administratiile publice locale, in temeiul principiului autonomiei locale, numirile functionarilor publici se fac de catre primari (prin dispozitie) pe baza de concurs organizat potrivit legii.

Asigurarea resursei umane in serviciile publice constituie una din cele mai importante functii ale managementului organizatiei. Fiind prin definitie o activitate de interfata cu publicul, serviciul public reclama angajatilor calitati profesionale adecvate postului ocupat si capacitati de interrelationare pozitiva cu oameni in cele mai variate ipostaze. Acest considerent impune un efort corespunzator pentru a mobiliza si orienta capacitatea fizica si intelectuala a resurselor umane din cadrul organizatiei publice catre furnizarea eficienta a serviciul public.

De asemenea, aceasta implica un plus de atentie din partea managerilor publici in procesul de recrutare si selectie a personalului capabil sa identifice nevoile sociale specifice unor grupuri mai mici sau mai mari ale societatii in ansamblul ei, dar si abilitati in descoperirea unor metode si tehnici potrivite prin care sa fie posibila valorificarea resurselor umane mobilizate pentru realizarea serviciului public.

Desi, in mod obisnuit, se acorda mai multa atentie recrutarii si selectiei personalului de decizie din organizatiile publice, totusi acest proces ar trebui sa reprezinte o prioritate si pentru personalul de executie din aceste intreprinderi.

La fel de importante sunt si aspectele referitoare la monitorizarea, perfectionarea si dezvoltarea resurselor umane din administratia publica pe toata durata activitatii lor, tinand seama de multimea situatiilor in care cetatenii au contact cu aceste institutii si de impactul major al calitatii acestor resurse pentru calitatea vietii cetatenilor.

3. Resurse financiare specifice

Prin definitie si traditie, serviciile publice se realizeaza cu resurse financiare care apartin statului / administratiei centrale / administratiei locale / sectorului public etc., mai concentrat, cu „bani publici“. Tabloul general al resurselor financiare pentru serviciile publice la nivel statal este oglindit in bugetul de stat. Evident, modificarea caracterului „public“ al acestor servicii, repectiv proliferarea formulelor mixte si consacrarea chiar a formulei „intreprinderii private in sectorul public“ au determinat modificarile actuale in ceea ce priveste resursele financiare folosite in SP.

Bugetul de stat cuprinde resursele financiare care se mobilizeaza anual prin lege, puse la dispozitia statului in vederea:

- finantarii actiunilor social-culturale si instructiv educative,

- asigurarii apararii tarii;

- mentinerii ordinii publice;

- infaptuirii justitiei;

- finantarii unor investitii si a unor activitati de interes strategic;

- asigurarii protectiei si refacerii mediului inconjurator;

- asigurarii masurilor de protectie sociala a populatiei, stabilite prin lege;

- realizarii programelor de cercetare;

- realizarii altor actiuni de interes national.

Veniturile bugetare sunt grupate in:

a)Venituri fiscale adica venituri care provin din impozite si taxe directe, precum si venituri din impozite si taxe indirecte;

b) Venituri nefiscale adica incasari care se vireaza la bugetul de stat sau la bugetele locale, justificate prin -calitatea de proprietar a statului sau colectivitatilor locale asupra

respectivelor surse de venituri (varsaminte din profitul net al regiilor autonome, varsaminte de la institutiile publice);

c) Venituri din capital adica acele venituri care provin din valorificarea unor bunuri ale statului aflate in administrarea institutiilor publice sau din valorificarea stocurilor de la

rezerva de stat si de mobilizare.

Clasificatia bugetara asigura gruparea sistematica a veniturilor si cheltuielilor bugetului de stat, permite cunoasterea continutului acestora si face posibila adoptarea masurilor corespunzatoare pentru incasarea la termen a veniturilor facilitand efectuarea

cheltuielilor potrivit destinatiile aprobate de catre organele competente, precum si adoptarea deciziilor, in limitele competentelor stabilite prin lege, pentru modificarea pe parcurs a prevederilor atunci cand cerintele perioadei de executie o impun. Clasificatia bugetara a veniturilor si cheltuielilor se compune din doua parti distincte:

- clasificatia veniturilor pe capitole si subcapitole si clasificatia functionala a cheltuielilor pe parti, capitole si subcapitole;

- clasificatia economica a cheltuielilor pe titluri, articole si alineate in conformitate cu destinatia creditelor indicata de clasificatia economica.

Clasificatia organica sau administrativa (clasificatia in profil departamental) prezinta cheltuielile si veniturile dupa criteriul organizarii in ministere, agentii guvernamentale, institutii publice autonome, unitati administrativ-teritoriale (judete, Municipiul Bucuresti).

In Romania, din categoria institutiilor care participa la constituirea resurselor financiare publice si la intrebuintarea lor fac parte:

- Parlamentul;

- Administratia prezidentiala;

- Guvernul;

- Ministerele si celelalte organe ale administratiei centrale;

- Autoritatile administratiei publice locale;   

- Alte autoritati publice;

- Autoritatea judecatoreasca;

- Institutiile publice de subordonare centrala sau locala.

Clasificatia functionala repartizeaza cheltuielile dupa domeniile de atributii ale statului si ale autoritatilor locale. Ea ajuta la fixarea prioritatilor in ceea ce priveste planificarea cheltuielilor. In general, in cadrul sau se regasesc urmatoarele rubrici de cheltuieli:

- autoritati, administratia generala;

- cheltuieli social-culturale (invatamant, cercetare, sanatate, sport, cultura, religie, asistenta sociala);

- protectia mediului;

- actiuni economice (industrie, energie, agricultura, transporturi,comert, turism, telecomunicatii);

- cheltuieli cu serviciul datoriei.

Clasificatia economica indica felul cheltuielilor efectuate de catre institutiile publice (salarii, cheltuieli materiale si servicii etc), permitand centralizarea si compararea cheltuielilor pentru aceleasi destinatii pe ministere si unitati administrativ-teritoriale.

3.1. Finantarea colectivitatilor locale

Autonomia financiara a colectivitatilor locale, expresie a principiului autonomiei financiare a entitatilor sociale, presupune existenta unui buget propriu, distinct de cel al statului, in care figureaza venituri si cheltuieli

Autonomia financiara reprezinta conditia sine qua non a descentralizarii

administrative.

Pentru a se realiza autonomia financiara, colectivitatile locale trebuie:



- sa dispuna de resurse proprii suficiente pentru a face fata responsabilitatilor ce le revin;

- sa-si poata determina in mod liber veniturile si cheltuielile;

- sa nu fie supuse unui control a posteriori privind deciziile lor financiare, controlul asupra resurselor financiare va viza doar legalitatea operatiunilor.

Autonomia financiara a colectivitatilor locale are o dubla dimensiune:

- Dimensiune juridica care consta in recunoasterea unei libere puteri de decizie a autoritatilor locale, putere care nu trebuie sa fie impiedicata de un control foarte strict din partea statului;

- Dimensiune materiala care consta in posibilitatea colectivitatilor locale de a-si asigura acoperirea cheltuielilor prin resurse proprii, fara sa fie obligate sa apeleze la transferuri din partea statului, pentru a-si echilibra bugetele.

Autonomia financiara a colectivitatii locale implica crearea unor sisteme ale finantelor publice locale eficace, echitabile si corelate cu necesitatile si politicile statului.

In practica europeana exista trei sisteme de finantare a colectivitatilor locale:

- finantarea pe baza veniturilor proprii necesare pentru acoperirea cheltuielilor, in virtutea dreptului colectivitatilor locale de a percepe taxe si impozite locale si de a exploata domeniul public si privat apartinand unitatilor administrativ - teritoriale;

- finantarea integrala din bugetul central pe baza de transferuri financiare din partea statului;

- finantarea mixta, prin completarea veniturilor proprii cu sume primite de la bugetul central.

Carta Europeana a Autonomiei Locale prevede urmatoarele:

- Colectivitatile locale au dreptul, in cadrul politicii economice nationale, la resurse proprii suficiente de care ele pot dispune in mod liber, in exercitarea competentelor lor.

- Resursele financiare ale colectivitatilor locale trebuie sa fie proportionale cu competentele prevazut de Constitutie sau de lege.

- Cel putin o parte din resursele financiare ale colectivitatilor locale trebuie sa provina din taxele si impozitele locale pentru care acestea au puterea de a fixa rata de impozitare, in limitele legii.

- Resursele financiare de care dispun colectivitatile locale trebuie sa fie de natura suficient de diversificata si evolutiva pentru a le permite sa urmareasca, pe cat posibil, evolutia reala a cheltuielilor bugetare aflate in competenta lor.

- Sprijinirea colectivitatilor locale mai sarace din punct de vedere financiar necesita punerea in functiune a unor mecanisme de redistribuire financiare sau a unor masuri echivalente destinate sa corecteze echitabil efectele repartitiei ilegale a resurselor potentiale de finantare, cat si a sarcinilor ce le revin. Asemenea mecanisme sau masuri nu trebuie sa reduca libertatea de a opta a colectivitatilor locale in domeniul lor de responsabilitate.

- Colectivitatile locale trebuie sa fie consultate asupra modalitatilor de atribuire a resurselor ce le revin prin redistribuire.

- Pe cat posibil, subventiile acordate colectivitatilor locale nu trebuie sa fie destinate finantarii unor proiecte punctuale.

- Atribuirea de subventii nu trebuie sa aduca prejudiciu libertatii fundamentale a politicii colectivitatilor locale in propriul domeniu de competenta.

- In scopul finantarii cheltuielilor de investitii, colectivitatile locale trebuie sa aiba acces, in conformitate cu legea, la piata nationala de capitaluri.

Ratificarea de catre Parlamentul Romaniei a Cartei Europene a Autonomiei Locale impune obligativitatea respectarii prevederilor ei si, in mod special, a celor care se refera la realizarea autonomiei locale a colectivitatilor teritoriale.

Sursele principale de venituri ale bugetelor locale. Exista cinci surse principale:

A) Impozite si taxe locale, cele mai importante fiind considerate:   

- impozitul pe proprietatea privata;

- impozitul pe venitul personal;

- impozitul asupra societatilor comerciale, intalnit sub diverse forme, cum ar fi:

- impozitul pe cifra de afaceri;

- impozitul pe beneficii;

- impozitul pe fondul total de salarii;

- impozitul pentru rezidenta (taxa de locuit);

- impozitul pe profesie (taxa profesionala);

- alte impozite si taxe locale exclusive.

B) Taxe si tarife la diverse manifestari cultural-sportive organizate de catre administratia publica locala, bilete de intrare la muzee, utilizarea bazelor sportive;

- diverse alte servicii ale administratiei publice locale.

C) Transferuri financiare de la alte niveluri de autoritate, care pot fi clasificate astfel:

- impozitele partajate, care pot lua forma:

- cotelor-parti din impozitele centrale prelevate de catre stat;

- cotelor-aditionale la unele impozite centrale;

- subventiile, de care colectivitatile locale beneficiaza numai pentru un serviciu determinat (scop precizat);

- alocatiile, pe care colectivitatile locale decid ele insele cum sa le utilizeze;

- transferurile speciale, pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionale ale autoritatilor locale.

Transferurile financiare reprezinta surse de venituri ale bugetelor locale, primite din partea altor autoritati publice cu scopul de a permite autoritatilor locale sa-si indeplineasca in mod adecvat obligatiile ce le revin prin lege sau pentru a satisface anumite cerinte de politica generala stabilita de catre Guvern.

Subventiile sunt transferuri financiare utilizate pentru a finanta cheltuieli sau anumite categorii de cheltuieli speciale cu scop bine definit. Destinatia acestor cheltuieli poate fi stabilita mai mult sau mai putin precis, lasand autoritatilor locale un anumit grad de autonomie in utilizarea efectiva a sumelor atribuite. O subventie se poate acorda:

sub forma unei sume forfetare, caz in care colectivitatea locala o poate utiliza conform scopului bine precizat pentru care a fost acordata;

solicitand si participarea financiara a colectivitatilor locale intr-o proportie prestabilita.

Acordarea de subventii se justifica, in principal, in trei situatii;

a) finantarea serviciilor publice delegate de catre stat: in general, este vorba de subventii forfetare distincte pentru fiecare din serviciile delegate, subventiile acoperind cea mai mare parte a cheltuielilor necesare.

b) incurajarea colectivitatilor locale de a furniza servicii in avantajul nerezidentilor.

Exemplul clasic il reprezinta drumurile intens circulate ale unor localitati care sunt

frecventate de vehiculele apartinand unor nerezidenti. Costurile de intretinere nu pot fi

acoperite numai de locuitorii zonei respective, ele depasind capacitatea lor financiara si de aceea sunt necesare subventiile.

In majoritatea statelor membre ale Consiliului Europei, subventiile sunt atribuite colectivitatilor locale pentru furnizarea de servicii publice in urmatoarele domenii: invatamant, asistenta sociala, impulsionarea activitatii economice si crearea de noi locuri de munca, constructia de drumuri si locuinte, cultura, petrecerea timpului liber,

sanatate publica, diverse servicii de mentinere a ordinii publice si protectia populatiei, gospodarie comunala, distributia apei, canalizare, transport in comun, distributia energiei termice, pentru serviciile furnizate de catre administratia publica locala.

In cadrul modelului de clasificare a surselor de venituri ale bugetelor locale agreat de nivelul Consiliului Europei, taxele si tarifele incasate ca rezultat al furnizarii unor servicii publice de interes local sunt impartite in mai multe categorii:

- servicii administrative (exemplu: eliberarea de certificate, permise, autorizatii);

- efectuarea unor servicii de gospodarie comunala etc.

In general, natura si marimea subventiilor sunt stipulate prin lege sau prin texte de aplicare pertinente. Chiar daca sunt stabilite prin lege (ca toate cheltuielile guvernamentale), suma globala trebuie sa fie votata si repartizata de catre Parlament.

Prin aceasta, subventiile ofera guvernelor centrale un mijloc prin care acestea pot sa influenteze structura cheltuielilor colectivitatilor locale. Acest lucru se poate face prin trei modalitati:

- modificarea anuala a sumei globale a subventiilor;

- repartizarea, intr-un mod diferit, a subventiilor intre diferitele colectivitati locale;

- crearea de noi subventii sau anularea unora dintre ele.

Alocatiile sunt transferuri financiare neafectate unui scop bine precizat, colectivitatile locale avand libertatea de a le utiliza conform propriilor necesitati. Singurele ingradiri pot sa apara in legatura cu competentelor autoritatilor administratiei publice locale, care sunt stabilite prin lege si in legatura cu nevoia de distinctie dintre cheltuielile de functionare si cele de investitii.

Alocatiile se pot atribui ca suma forfetara (de exemplu, in functie de numarul de locuitori sau de nivelul de cheltuieli), tinand cont de efortul fiscal al colectivitatii locale respective, nivelul alocatiilor putand fi direct sau invers proportional cu veniturile proprii, luand in consideratie fiecare situatie particulara.

Carta Europeana a Autonomiei Locale recomanda recurgerea la alocatii, cat mai des posibil, deoarece atribuirea lor nu prejudiciaza libertatea fundamentala a colectivitatilor locale de a-si stabili politicile si prioritatile din propriul lor domeniu de competenta.

Trebuie subliniat faptul ca o descentralizare fara o redistribuire justa a resurselor financiare poate produce:

- „paradise fiscale' in unele colectivitati locale;

- riscul ca regiunile defavorizate sa nu beneficieze de servicii descentralizate suficiente din punct de vedere cantitativ si calitativ.

D) Imprumuturi:

- interne si externe;

- pe termen scurt (de trezorerie) si pe termen mediu si lung;

- din credite bancare sau din obligatiuni municipale.

Imprumuturile se impun in practica in diverse situatii, cel mai des intalnite fiind:

necesitatea de a finanta investitiile, in lipsa unor venituri suficiente (impozite si taxe locale, transferuri financiare);

inadaptarea strategiei financiare: in mod normal, colectivitatile trebuie sa voteze un buget in echilibru, in care nu trebuie supraestimate incasarile si nici subestimate cheltuielile. Ca regula generala, orice decalaj intre ritmul incasarii veniturilor si cel al alocarii cheltuielilor creeaza o nevoie potentiala de finantare, care nu se poate acoperi decat cu un credit;

- conditiile inadecvate in care a fost negociat un credit anterior: uneori, colectivatile locale sunt puse in situatia de a contracta credite ale caror conditii impuse de catre banci pot sa compromita libera administrare a colectivitatilor si care pot antrena sarcini financiare excesive.

E) Alte surse de venituri: grupeaza sursele de venituri care nu fac parte explicit din categoriile A-D, printre care enumeram:

- veniturile obtinute din exploatarea bunurilor care formeaza patrimoniul colectivitatilor locale (exemplu: concesionari, inchirieri, locatii);

- veniturile obtinute din vanzarea unor bunuri din proprietatea privata a colectivitatilor locale;

- veniturile provenite din operatiuni financiare;

- veniturile provenite din amenzi, contraventii, recuperari, majorari pentru intarzierea la plata unor taxe sau impozite;

- veniturile care provin de la institutii aflate sub autoritatea administratiei publice locale;

- venituri din fondul de amortizare;

- donatii, contributii de la persoane fizice sau juridice.

In mod normal, cheltuielile efectuate pentru furnizarea serviciilor publice de interes local ar trebui sa fie acoperite, in totalitate, din veniturile proprii: impozite si taxe locale; taxe, tarife si redevente; alte surse de venituri de la nivel local. Din punct de vedere al autonomiei colectivitatilor locale, impozitele si taxele locale exclusive sunt cele mai importante surse de venituri ale bugetelor locale.

In cadrul modelului de clasificare a surselor de venituri ale bugetelor locale agreat de Consiliul Europei, impozitele si taxele locale au fost impartite in sase categorii:

- impozitul pe proprietatea privata;

- impozitul pe venitul personal;

impozitul asupra societatilor comerciale;

impozitul pe rezidenta (taxa de locuit);

impozitul pe profesie (taxa profesionala);

alte impozite si taxe locale, care nu se incadreaza explicit in categoriile de mai sus.

Taxele si tarifele pentru servicii publice locale

Taxa este o suma perceputa pentru serviciile administrative specifice prestate cetatenilor (eliberarea unei autorizatii de constructii, acordarea unui privilegiu, autorizarea folosirii domeniului public) fara ca, totusi, sa poata fi determinata o relatie directa si explicita intre costul serviciului prestat si suma perceputa.

Taxele speciale constituie venituri cu destinatie speciala ale bugetelor locale, fiind utilizate in scopurile pentru care au fost infiintate. Sumele ramase neutilizate din taxele speciale, stabilite ca diferenta intre veniturile incasate si platile efectuate, se reporteaza in anul urmator cu aceeasi destinatie, o data cu incheierea exercitiului bugetar.

Taxele speciale se incaseaza numai de la persoanele fizice si juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective.

Tariful este suma perceputa in vederea asigurarii unui serviciu specializat in cantitati masurabile (cuantificabil). Tarifele sunt stabilite astfel incat sumele percepute sa acopere integral sau partial costurile legate de prestarea serviciului respectiv

(energie termica, transport urban de calatori).

Tarifele se deosebesc de celelalte categorii de incasari prin urmatoarele criterii:

sursa tariful nu poate proveni decat ca o contrapartida a unui serviciu public;

contribuabilii tariful va fi platit numai de catre beneficiarii serviciului public;

marimea valoarea stabilita a tarifului ar trebui sa acopere cel putin costul serviciului public furnizat.



Urmatoarele sisteme de tarifare a serviciilor publice se intalnesc in practica:

a) sistemul de tarifare real sumele platite de o persoana sunt direct proportionale cu cantitatea de servicii primite (de exemplu, consumul de apa / energie masurat cu un contor personal, plata pentru colectarea deseurilor menajere pe baza volumului sau greutatii lor etc.);

b) sistemul binom: pretul platit cuprinde o parte fixa destinata acoperirii cheltuielilor care nu sunt legate propriu-zis de consumul / beneficiul individual (cheltuielile fixe) si o parte variabila in functie de consumul / beneficiul individual.

c) sistemul de tarifare forfetar: pretul serviciului public furnizat se calculeaza in functie de anumite criterii (suprafata locuita si/sau numarul de persoane etc.) si nu corespunde costului real; de exemplu, facturarea pausala a consumului de apa, de energie termica, plata pentru colectarea deseurilor menajere s.a.). Facturarea forfetara este un sistem inferior celui de facturare reala atat in ceea ce priveste eficacitatea, cat si echitatea, deoarece:

- eficacitatea este mai scazuta pentru ca orice consum suplimentar sau risipa nu se reflecta in costuri, astfel incat, de cele mai multe ori, pretul incasat este inferior celui real;

- echitatea este mai scazuta pentru ca marii consumatori nu platesc mai mult decat ar face-o in cazul facturarii reale.

d) sistemul abonament: pretul platit confera un drept de acces la serviciul respectiv pe o perioada determinata, fara a tine cont, insa, de consumul real.   

Practica europeana contemporana releva si situatii in care nu se tarifeaza unele servicii publice, ca cele enumerate mai jos:

- prezenta politiei la meciurile de fotbal sau la alte manifestari de acest gen (in tarile in care politia este un serviciu public descentralizat);

- servicii legate de prevenirea incendiilor;

- educatia adultilor si educatia extrascolara a elevilor;

- anumite servicii de biblioteca;

- anumite servicii de eliberare de acte (de exemplu, certificate de nastere, de deces);

- folosirea drumurilor etc.

Prof. dr. I.Schileru

20 martie 2009

Temele 5 - 6 SUP

Calitologie specifica SUP si implicatii asupra protectiei consumatorilor

Caracteristicile principale ale serviciilor publice industriale, comerciale

si administrative

5.1.1. Caracteristicile specifice ale serviciilor publice

5.2. Factorii calitatii SP

5.2.1. Excelenta in SP

5.3. Particularitati ale utilitatilor publice

5. Evaluarea si masurarea calitatii in SP

5.5. Protectia consumatorilor de SP:

5.5.1. Contractele de servicii publice

6. Problematica mondiala si europeana a serviciilor publice. Stat si servicii publice

Servicii publice in lume

6.2. Serviciile publice in Uniunea Europeana

6.2.1 Servicii publice in unele tari ale Uniunii Europene

Cartea Alba a Guvernantei Europene

6. Rolul statului in economie

Calitologie specifica SUP si implicatii asupra protectiei consumatorilor

Caracteristicile generale ale serviciilor: nematerialitate, intangibilitate, nestocabilitate, dependenta de context (timp + loc = ambianta), reproducere identica dificila (= variabilitate, particularitate care indeamna la personalizarea serviciilor), perceptie variabila (corelatie cu respectul, cordialitatea si gentiletea prestatorului = curtoazia prestatorului), pret, cheltuieli asociate; impact ecologic

Caracteristicile specifice ale serviciilor publice: continuitate, accesibilitate, egalitate, conformitate, fiabilitate si incredere, siguranta si certitudine, informare, comunicare, tarife si cheltuieli asociate

Factorii calitatii SP: sunt abordabili din perspectiva: prestatorului / beneficiarului / mediului. Din fiecare perspectiva intereseaza aspecte particulare.

Din perspectiva prestatorului intereseaza: aspecte tehnico-materiale (materii prime accesibile, de calitate buna, prelucrabile comod si tehnologii flexibile, sigure, nepoluante, echipamente durabile si fiabile), aspecte economice (materii prime si tehnologii ieftine, pretabile la substituiri de reteta si tehnologie), starea pietei (concurenta, caracterul – trendul crescator / descrescator al pietei specifice), caracteristicile clientilor de SP (nivelul de educatie, nivelul de informare, orizontul de asteptare (-v. utilitatea marginala, starea de motivare, potentialul economic), aspecte normative (permisivitatea / rigoarea cadrului normativ) etc.

Din perspectiva beneficiarului intereseaza:

A. componenta materiala: conformitatea cu specificatiile prestatiei; nivelul tehnic al echipamentelor utilizate; ambianta spatiului;

B. componenta umana: profesionalismul prestatorului, profilul moral al personalului, curtoazia personalului;

C. componenta economica: raportul calitate – pret; transparenta si onestitatea pretului;

D. beneficiarul de SP poate fi interesat de aspecte variate privind ceilalti clienti ai SP: nivelul de educatie, statutul social etc.;

E. componenta simbolica: imaginea, brandul, mediul cultural

Din perspectiva mediului (care se refera la diverse entitati interesate / implicate) in care se desfasoara SP intereseaza: caracterul nevoii de SP si tendinta acestei nevoi indeosebi pe orizont lung; impactul economic, cultural, social etc. al SP asupra colectivitatii; efectele SP asupra mediului s.a.

Sintetic, pentru beneficiarii de SP, cel mai evident rezultat al calitatii unui serviciu public este satisfactia clientului.

Tehnici de stimulare si sporire a calitatii unui serviciu public: serviciul suplimentar, sporul de ambianta, sporul de gentilete, spectacolul prestatiei, bonus la pret, informare activa etc.

Excelenta in SP

prestatie peste asteptari! surpiza placuta!

Particularitati ale utilitatilor publice: predominanta aspectelor tehnice; numeroase aspecte specifice fiecarei utilitati; caracterul comensurabil este mai evident (detalii - la aplicatiile de la seminarii).

Evaluarea si masurarea calitatii in SP

indicatori specifici pentru fiecare caracteristica (ex., nr. intreruperi in furnizare, durata intreruperilor, orarul de functionare, gradul de siguranta, nr. de apeluri / afisari / anunturi etc.);

transparenta calitatii (detalii - la aplicatiile de la seminarii).

Protectia consumatorilor de SP

starea sistemului normativ specific,

concordanta dintre prevederi si realitate,

nr. de petitii / reclamatii,

nr. de rezolvari din partea celor reclamati etc.

Contractele de servicii publice: natura clauzelor contractuale, caracterul abuziv al unor clauze, inegalitate de statut a partilor, surse de litigii, rezolvari

Calitologie specifica SUP si implicatii asupra protectiei consumatorilor

Servicii publice in lume

Fiecare tara are practica sa in materie de servicii publice. Nu este de competenta Organizatiei Natiunilor Unite sa posede servicii publice, in adevaratul lor sens.

Structurile de scolarizare si de supraveghere / ingrijire infiintate la initiativa sa sau acele organizatii dependente (UNESCO) sunt de drept privat.

In materie maritima, unele cutume comune (obligatii de securitate s.a.) sau serviciile de pozitionare (GPS, de exemplu) pot fi asociate serviciilor publice

Proiectul international de servicii publice cel mai ambitios din ultimii ani, cel putin din punct de vedere tehnic, in curs de realizare prin Agentia Spatiala Europeana, vizeaza plasarea a sase dispozitive de protectie a planetei impotriva asteroizilor.

Existenta padurii amazoniene, in masura in care aceasta reprezinta regulatorul termic sau rezervorul de oxigen si izvorul de carbon pentru intreaga planeta este considerata de unii ca un serviciu public pe care Brazilia il ofera intregii lumi si ar trebui remunerat efortul de protejare si pastrare a acestei paduri.

Serviciile publice in Uniunea Europeana

Conceptul de serviciu public nu constituie un element de consens: semnificatia sa este fie de servicii oferite marelui public, fie semnifica servicii oferite de un organism al sectorului public, fie inseamna servicii efectuate ca o obligatie de interes general.

Principial, serviciul public nu constituie o misiune a Uniunii Europene, termenul fiind mentionat pasager (art. 73) in Tratatul de instituire a UE, ca element de servitute in transporturi. Serviciul public priveste statele si comunitatile locale. Totusi instantele comunitare sunt in masura sa abordeze intreprinderile atunci cand sunt situatii de conflict intre serviciul public si principiul liberei concurente.

Autoritatile publice pot impune unui furnizor de servicii anumite obligatii in interesul public, cu compensarea corespunzatoare, evitand ca aceasta situatie sa poata genera conflicte in legatura cu libera concurenta.

In Tratatul privind o Constitutie pentru Europa (art. 122), semnat la Roma, in anul 2004, se mentioneaza ca legea europeana stabileste principiile si fixeaza conditiile, fara sa prejudidieze competenta Statelor membre de a furniza, executa si finanta aceste servicii. Cum ratificarea acestui Tratat a fost suspendata in anul 2005 in urma referendumurilor din Franta si Tarile de Jos aceasta prevedere nu se aplica, serviciile publice ramanand supuse regimului tratatelor anterioare (Amsterdam si Nisa).

Se face distinctie intre serviciul de interes general si serviciul de interes economic general pentru a evita traduceri si interpretari eronate, date fiind numarul mare de limbi folosite in spatiul european si marea varietate a traditiilor nationale / locale in aceasta privinta. Conform Curtii de justitie a UE, serviciile de interes general sunt acelea care sunt considerate de autoritatile publice ca avand acest caracter si se supun obligatiei specifice de seviciu public; serviciile de interes economic general sunt servicii de natura economica pe care Statele membre sau Comunitatea Europeana le desfasoara ca obligatie specifica de serviciu public in virtutea criteriului interes general.

Uniunea Europeana nu este preocupata de serviciile de interes general pe cat este interesata de serviciile de interes economic general. Daca serviciile de interes general constituie preocupari ale statelor, Uniunea europeana este intresata sa asigure principiul liberei concurente in cadrul serviciilor de interes economic general, principiu fundamental al politicii economice a Uniunii Europene.

Pentru aceasta Uniunea Europeana duce o politica de liberalizare a principalelor sectoare de servicii publice: energie (gaz, electricitate), transporturi, servicii postale si telecomunicatii.

Urmatoarele servicii au fost recunoscute ca servicii de interes general de catre Curtea de Justitie a comunitatilor europene:

-colectarea, transportul si distributia corespondentei;

-furnizarea neintrerupta de energie electrica pe tot teritoriul;

-mentinerea navigabilitatii unui curs de apa important;

-distributia apei;

-furnizarea de prestatii in domeniul telecomunicatiilor;

-furnizarea de mijloace de lupta impotriva poluarii in bazinele portuare;

-emisiunile TV.

Pentru introducerea concurentei in aceste servicii Comisia europeana urmareste sa asigure tuturor celor implicati un acces egal la infrastructura specifica, chiar daca sunt de rezolvat probleme de natura monopolului natural.

Finantarea serviciilor este lasata la aprecierea statelor :

-fie prin redevente de la utilizatori;

-fie prin compensatii de la stat;

-fie prin co-sustinere intre activititati rentabile si nerentabile;

-fie din resurse comerciale complementare (venituri din publicitate);

-fie din combinatii ale acestor posibilitati.

Servicii publice in unele tari ale Uniunii Europene

Serviciile publice in Franta

In Franta se disting trei categorii de servicii publice:

-functiile regal-suverane ale statului: justitie, politie, securitate civila, aparare nationala, finante publice (trezorerie, moneda, impozite), administratia centrala si locala. Aceste functii exprima atributiile proprii puterii suverane si nu fac obiectul unei delegari.

Constituie deopotriva conditiile existentei si functionarii statului, dar si obligatii ale statului de interes general pentru cetatenii sai;

-in sectorul non comercial: gratuitati esentiale, finantate in principal prin impozit sau cotizatii obligatorii. Sunt supuse dreptului administrativ, dar asociaza si organisme private, sub contract, si asociatii. Cele mai importante sunt: invatamantul (educatia nationala), sanatatea, securitatea sociala, ajutorul social, cultura (muzee, teatre, biblioteci, case de tineret etc.), servicii de salubritate, gestiunea infrastructurii (sosele, cai ferate, porturi, aerodromuri etc.).

-in sectorul comercial: servicii finantate in principal printr-o activitate comerciala, dar care sunt considerate ca avand controlul colectivitatii ca trasatura principala. Se regasesc in aceasta categorie: transportul urban, transporturile feroviare regionale, serviciile portuare, serviciile aeroportuare etc., distributia de gaz, transportul de electricitate, distributia de apa potabila, serviciile postale (distribuirea corespondentei si a produselor financiare), comunicatiile electronice (serviciile de banda larga, telefonia si transmisia de date, radiodifuziunea), pompele funebre (consecinta a separarii bisericii de stat, monopolul inhumarii a fost retras organismelor de cult si incredintat exclusiv comunelor, care il exercita direct sau prin delegatie; reprezinta serviciu exterior de pompe funebre).



Stabilimentele publice, zise industriale si comerciale, care asigura unele din aceste servicii simultan cu serviciile non comerciale sunt supuse simultan dreptului administrativ si dreptului comercial.

Serviciile publice in Germania

Organizarea serviciilor publice in Germania este geografica si nesectoriala: in timp ce in Franta o entitate nationala administreaza centralizat servicul public al unui sector dat (cu exceptia gestiunii apei), in Germania sunt intreprinderi municipale (Stadtwerke) care administreaza servicii publice din cele mai diferite sectoare). Inca de la inceputul secolului al XIX-lea colectivitatile locale au inceput furnizarea de servicii publice fara interventia statului. Ele au incredintat apoi gestiunea acestor servicii unor stabilimente publice. Gestiunea este organizata transversal pentru mai multe sectoare pentru a

beneficia de un acces mai confortabil la surse de finantare.

Cartea Alba privind reforma guvernantei

Crearea Uniunii Europene a avut si are incontestabile efecte pozitive, insa concomitent au fost observate si dezvoltari de perceptii si atitudini adverse, de o pierdere a increderii in institutiile europene, vorbindu-se chiar de o „falie“ ce se creeaza intre Uniunea Europeana si cetatenii sai.

Principalele cauze ale acestei situatii, evidentiate la nivelul anului 2000, sunt prezentate in continuare.

a)      S-a constatat ca exista percetia ca institutiile si guvernanta europeana nu sunt capabile sa functioneze cu bune rezultate in domenii de foarte larg interes si cu implicatie majora in plan social, cum sunt: somajul, securitatea alimentara, criminalitatea, conflictele de pe plan european si din zonele vecine spatiului european.

b)      Chiar si atunci cand sunt evidente bunele rezultate in unele din situatiile mentionate mai sus, gratie actiunilor si intreventiilor institutiilor europene, aceste rezultate sunt percepute de cetatenii europeni ca fiind rezultate ale actiunilor si interventiilor guvernelor nationale.

c)      Sunt deficiente de informare a cetatenilor europeni din partea guvernelor nationale, care in loc sa asigure informare corecta si suficienta pentru cetatenii lor gasesc prea usor motive sa critice institutii europene si birocratia acestor institutii, indesebi in situatiile in care se aduc nemultumiri cetatenilor sau persoanelor juridice, cu toate ca masurile considerate au fost adoptate de comun acord in Consiliul Europei de reprezentantii tarilor membre sau chiar au fost propuse de acestia.

d)      Se remarca o slaba cunoastere a sistemului de institutii europene, a atributiilor acestor institutii si a diferentelor dintre diferitele institutii si, astfel, nu se stie cine adopta deciziile, formulandu-se opinii si imagine defavorabile fata de acestea.

Fata de aceasta situatie, s-a concluzionat ca se impune o reforma substantiala a guvernantei europene, adoptandu-se „Cartea Alba a Guvernantei Europene“, care contine cateva directii de actiune, supuse unui proces de consultari publice.

S-a apreciat ca la baza unei bune guvernante si a perfectionarilor propuse in Cartea Alba trebuie sa stea cinci principii: * deschiderea, * participarea, * responsabilitatea,* eficacitatea si * coerenta, principii care sunt specifice sistemului democratic si statului de drept din tarile membre si care se aplica la toate tipurile de guvernanta, respectiv globala, europeana, nationala, regionala si locala Propunerile de perfectionare a guvernantei comunitare avansate de Cartea Alba sunt grupate in patru sectiuni:

I. Cresterea gradului de participare a actorilor la elaborarea si implementarea politicilor Uniunii Europene; se doreste sporirea transparentei guvernantei UE, accederea la cetateni prin intermediul democratiei regionale si locale, participarea sporita a societatii civile, realizarea unei consultari mai eficiente si mai transparente a actorilor si grupurilor de interese in cadrul elaborarii politicilor UE, legaturi mai stranse si mai fructuoase cu diverse retele.

II. Politici, reglementari si rezultate mai bune; se vizeaza cresterea flexibilitatii legislatiei comunitare, sporirea increderii in opiniile expertilor, combinarea instrumentelor de politica in vederea obtinerii unor rezultate mai bune, simplificarea dreptului comunitar, implicarea sporita a agentiilor de reglementare, perfectionarea aplicarii legislatiei comunitare la nivel national.

III. Consolidarea legaturii intre guvernanta europeana si rolul Uniunii Europene pe plan mondial; contributia UE la guvernanta mondiala care ar trebui sa aiba ca obiective pacea, cresterea economica, combaterea somajului si justitia sociala, prin deschiderea UE in fata actorilor guvernamentali si neguvernamentali din alte regiuni ale lumii si sa tina seama de incidenta pe plan international a politicilor sale, ca si de necesitatea adoptarii unei abordari mai proactive a retelelor internationale.

IV. Examinarea rolului institutiilor; refocalizarea politicilor si institutiilor UE cu mai multa claritate asupra obiectivelor sale de dezvoltare pe termen lung si concentrarea fiecarei institutii comunitare asupra sarcinilor sale esentiale.

Dezbaterile publice au relevat, in primul rand, necesitatea perfectionarii guvernantei pe linia cresterii gradului de participare, indeosebi a cetatenilor, la elaborarea politicilor UE pe baza principiilor propuse.

Noua cultura legislativa comunitara urmareste sa asigure garantia ca legislatia comunitara este mai adecvata noilor cerinte, provocarilor actuale, conditiilor tehnice si chiar realitatilor locale.

In anul 2002 au fost adoptate trei comunicari privind guvernanta globala:

„Un parteneriat mondial pentru o dezvoltare durabila“: plecand de la deficientele si neimplinirile guvernantei mondiale se precizeaza ca solutia o reprezinta realizarea unui echilibru mai bun intre mecanismele pietei mondiale si institutiile cu atributii in domeniul economic si al guvernantei mondiale;

Discutia asupra arhitecturii monetare si financiare internationale si asupra finantarii dezvoltarii in vederea diminuarii decalajelor;

„Promovarea Cadrului European pentru Responsabilitatea Sociala a Intreprinderilor“ (o continuare la Carta Verde), continand o strategie a promovarii responsabilitatii intreprinderilor, cu antrenarea tuturor factorilor interesati (de la institutii si organisme, la intreprinderi, grupuri interesate si consumatori).

Structura si calitatea guvernantei reprezinta factori cu influenta determinanta asupra coeziunii sociale, dezvoltarii economice, prezervarii mediului natural, respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale.

Buna guvernanta poate fi considerata ca un management transparent si responsabil al resurselor naturale, umane, economice si financiare cu scopul realizarii unei dezvoltari durabile si echitabile. Pentru UE buna guvernanta implica perfectionarea

continua a unor politici sectoriale, cum sunt cea agricola, ecologica, comerciala.

Asigurarea unei bune guvernante implica abordari pragmatice, cum ar fi realizarea unui set de indicatori ca un instrument de a implementa guvernanta in toate strategiile si interventiile finantate de comunitate.

6.3. Rolul statului in economie

In ultimele doua decenii ale secolului trecut s-a afirmat o stare de nemultumire cu privire la rolul excesiv al statului in viata societatii. Ceea ce s-a consacrat ca stat-providenta a inceput a fi criticat si s-au emis opinii care vizeaza reducerea rolului statului in economie, in principal. Mai ales critica liberala a accentuat cateva aspecte care ilustreaza dezavantajele acestei stari de fapt:

- cheltuieli publice foarte mari;

- numarul mare de functionari,

- ponderea excesiva a prelevarilor din veniturile persoanelor,

- cresterea perpetua a datoriei publice.

In sens larg, statul providenta semnifica ansamblul functiilor statului avand ca obiect variate aspecte: protectie sociala, educatie, aparare, interventii economice, reglarea dezechilibrelor; in sens strict, statul providenta desemneaza functia de redistribuire efectuata de stat prin sistemul de securitate sociala, urmarea fiind beneficierea de servicii sociale in schimbul contributiei obligatorii la cotizatii sociale.

Criza statului providenta este urmarita pe trei zone distincte: financiara, de eficienta si de legitimitate.

a) Criza financiara a statului-providenta se refera la:

- cresterea puternica a cheltuielilor pentru protectia sociala, ceea ce a necesitat o crestere

repetata a nivelului prelevarilor obligatorii;

- cresterea mai redusa a incasarilor.

Cheltuielile pentru o categorie de servicii au devenit atat de mari incat au depasit major prelevarile, situatie care a generat un deficit cronic al sistemului securitatii sociale. Cele mai mari cheltuieli au fost inregistrate in sectorul medical, sistemul de pensii si alocatiile de somaj.

b) Criza de eficienta a statului providenta se refera la costul ridicat al bunurilor si serviciilor noncomerciale pe care statul insusi le produce. Lipsa de competitie in sectorul de stat genereaza firesc aceasta stare de lucruri.

c) Criza de legitimitate a statului-providenta este generata de dificultatile tot mai mari in

respectarea principiilor de baza ale functionarii lui, si anume:

- principiul asigurarii mutuale contra riscurilor: riscul nu devine o realitate decat pentru

cativa dintre cei care se asigura;

- principiul solidaritatii fata de cei mai slabi: se considera ca saracii, bolnavii, persoanele in varsta si somerii au dreptul la asistenta.

Liberalismul modern accepta acest rol protector al statului, dar critica amploarea sa actuala si dezvoltarea sa fara limite, pronuntandu-se pentru un stat minimal.

Motivatia criticii liberale se refera la:

- efectele perverse ale asistentei: protectia poate genera o mentalitate de asistati; cei care

beneficiaza de ea ar putea astepta in mod pasiv bunastarea, fericirea si protectia fata de orice risc, fara sa mai incerce sa se descurce prin ei insisi;

- ingreunarea sarcinilor (obligatiilor) sociale penalizeaza oferta de locuri de munca: cresterea cotizatiilor sociale si in special a sarcinilor patronale apasa pe costurile salariale, deci actioneaza ca o frana pentru angajare (patronii sunt incitati sa substituie munca prin capital, adica sa inlocuiasca muncitorii cu utilaje);

- reducerea inegalitatilor si teoria 'inegalitatii echitabile': redistribuirea verticala (de la bogati catre saraci) este legitima atata timp cat aceste ecarturi sunt mari. In prezent, in tarile occidentale dezvoltate, o mare parte din populatie are sentimentul ca apartine clasei medii („patura de mijloc“), ca urmare necesitatea reducerii inegalitatilor este mai putin pregnanta.

Remediile liberale cu privire la serviciile publice vizeaza o gama larga de propuneri care au ca obiect comun tendinta de a se transfera o parte din cheltuielile statului-providenta asupra asigurarilor voluntare si a economisirii individuale, astfel incat sa se obtina o mai mare responsabilizare a beneficiarilor de servicii publice.

De exemplu, in domeniul sanatatii se poate proceda la:

- reducerea partii cheltuielilor de sanatate acoperite de catre securitatea sociala si cresterea partii asumate de catre pacienti, precum si recurgerea la asigurari private complementare;

- privatizarea ofertei de ingrijiri medicale (odata cu dezvoltarea clinicilor si a spitalelor private), astfel incat sa se obtina o reducere a costurilor sub efectul cautarii profitului si sub efectul concurentei.

In domeniul pensiilor, capitalizarea ar veni sa completeze sistemul de repartizare: persoanele active ar fi indemnate sa isi realizeze un capital de batranete inca din timpul activitatii.

In SUA nu exista un sistem generalizat de protectie sociala, sistemul actual fiind unul mixt care combina:

1) un sistem de asigurari privat, pentru categoriile de venituri medii si ridicate; asigurarile sunt contractate pe langa companiile de asigurari, fie de catre indivizii insisi, daca sunt muncitori independenti sau liber profesionisti, fie prin intermediul intreprinderilor lor. Majoritatea intreprinderilor mici si mijlocii refuza sa subscrie insa, in situatia in care companiile de asigurari le impun prime mai ridicate decat intreprinderilor mari.

Pe langa aceste cotizatii destinate asigurarilor, intreprinderile mai retin si cotizatiile de pensie de la salariatii lor, pe care le incredinteaza spre gestiune unor organisme specializate in acest sens.

2) un sistem public de protectie care garanteaza un minimum de acoperire a cheltuielilor de sanatate pentru persoanele in varsta de peste 65 ani si pentru cei mai saraci.

De asemenea, oferta americana de ingrijiri medicale este mixta: alaturi de spitalele publice, care primesc pacientii cu venituri reduse, functioneaza clinici si lanturi de spitale private, care practica plata actului medical.

In cadrul serviciilor private de sanatate exista si formula contractelor de sanatate, care asigura prestatii standard, alaturi de prestatii dependente de suma forfetara cu care se contribuie. Tarifele depind de factori precum: varsta si antecedentele familiale ale pacientului.

Fata de propunerile liberale s-au fomulat mai multe rezerve, de natura limitelor si riscurilor pe care le presupune o astfel de abordare.

O prima limita este de natura sociala: nu este sigur ca cetatenii statului-providenta ar fi dispusi sa renunte la avantajele pe care le prezinta, chiar daca il considera ca avand o eficienta redusa si ca fiind prea costisitor. In al doilea rand, nu este sigur ca modelul liberal ar fi, din punct de vedere economic, mai eficace. Sistemul american este cel mai costisitor din lume (consuma 14% din Produsul National Brut, fata de 9,4% in Franta. si 6,6% in Marea Britanie) si lasa totusi un american din sapte fara nici o protectie sociala. Spitalele publice sunt suprasolicitate, iar costurile ingrijirii medicale in clinicile private sunt foarte mari.

Pericolul principal consta in agravarea inegalitatilor, mergand pana la crearea unei societati duale: de o parte se afla cei mai bogati, care au mijloacele sa se asigure si sa isi pregateasca o pensie convenabila, iar de cealalta parte sunt saracii, somerii si invalizii, care nu ar putea niciodata sa cotizeze suficient pentru a realiza acest lucru.

O alta parte a criticii liberale este indreptata impotriva statului producator. Se insita asupra ideii ca statul nu trebuie sa produca bunuri si servicii comerciale, deoarece in economia de piata intreprinderile private indeplinesc mai bine acest rol. Intreprinderea publica nu este stimulata sa urmareasca reducerea costurilor si sa vanda la cel mai bun pret, deoarece ea nu este supusa stimulentelor care actioneaza asupra intreprinderii concurentiale (tentatia profitului si frica de faliment).

Gestiunea publica a serviciilor colective (servicii noncomerciale) este costisitoare. Pozitia liberala este mai nuantata in ceea ce priveste productia acestor servicii. Adam

Smith considera ca statul trebuie sa creeze si sa mentina institutiile publice, edificiile si lucrarile publice care, desi foarte utile, nu permit obtinerea unui profit suficient pentru a acoperi cheltuielile unui individ sau ale unui grup de cetateni, care, deci, nu ar putea sa le intreprinda. Adam Smit arata astfel limitele pietei si justifica necesitatea ca statul sa produca bunuri si servicii socialmente „utile“, dar care sunt nerentabile pentru o intreprindere privata. Doctrina liberala nu contesta rolul de jucator al statului in oferta de bunuri publice: ansamblul agentilor economici beneficiaza de efectele lor externe, fie ca este vorba despre educatie, cultura, cercetare sau protectia mediului. Liberalii denunta insa monopolul de gestiune si functionarea birocratica a acestor servicii, care le cresc costurile si cauta un mod ca aceste servicii sa fie produse de catre piata si sa fie supuse concurentei, ceea ce ar contribui la scaderea costului lor pentru colectivitate.

Remediile liberale vizeaza privatizarile si gestiunea comerciala de piata a serviciilor colective.

Privatizarea unei intreprinderi publice inseamna vanzarea majoritatii sau totalitatii

capitalului ei actionarilor privati. Numeroase exemple evidentiaza aceasta formula ca instrument la care se apeleaza atunci cand se considera ca statul trebuie sa echilibreze raporturi economice si sociale generatoare de nemultumire sociala. Guvernul Margaret Thatcher a privatizat circa jumatate din sectorul public englez: British Aerospace, British Gas, British Airways, British Telecom, British Steel etc. Guvernul Jaques Chirac a pus in aplicare un program de privatizari ale unor importante organizatii: Compania Generala de Electricitate, Agence Hawas (presa), TF l, diverse banci si companii de asigurari.

Obiectivele privatizarilor se situeaza la trei niveluri:

1 ) - cresterea productivitatii: supuse concurentei, intreprinderile privatizate isi vor ameliora rentabilitatea, pentru a putea supravietui competitiei economice;

2) - ameliorarea finantelor publice: sumele obtinute din privatizare pot fi utilizate de catre stat pentru rambursarea datoriei publice;

3) - dezvoltarea actionariatului popular, cu efecte in educarea proactiva a cetatenilor;

4) - finantarea publica si gestiunea privata.

Gestiunea de piata a serviciilor colective presupune incredintarea gestiunii acestora unor intreprinderi private, pe baza de contract cu statul. Ca si pentru pietele de lucrari publice, statul ar supune o cerere de oferta concurentei si ar alege dintre intreprinderi pe cea care ofera conditiile cele mai avantajoase. Statul ramane insa suveran in decizia de a produce serviciile colective si de asemenea el asigura finantarea acestora.

De exemplu, comunele pot sa incredinteze gestiunea cantinelor scolare unor intreprinderi private. Statul subventioneaza, insa, pretul meselor si le controleaza calitatea. De asemenea, statul poate concesiona unor intreprinderi private construirea si gestionarea autostrazilor: sistemul de taxare face posibila rentabilizarea acestei activitati.

Dezbaterile legate de rolul statului in economie in general si fata de serviciile publice, in particular, nu vizeaza diminuarea acestui rol, cat imbunatatirea rolului statului. Nu se doreste, deci, revenirea la ipostaza statului minimal, ci la apropierea statului de nevoile reale ale societatii si la perfectionarea contributiei sale in asigurarea unui climat de satisfatie si armonie sociala. Societatea doreste un stat mai econom si mai eficace in gestiunea sa.

O viziune sinergetica este dominanta in aceste demersuri: se constientizeaza ca rezultatele unui ansamblu de entitati sunt superioare sumei rezultatelor partiale ale entitatilor din compunerea ansamblului. Dar, acest fenomen se manifesta numai in conditiile in are exista compatibilitate intre obiectivele entitatilor componente si acces egal al tuturor entitatilor la resursele necesare.

……………………………………………

Prof. dr. I.Schileru

3 aprilie 2009






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 904
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site