Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


ACTUL ADMNISTRATIV

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
RAPORTURILE DE DREPT ADMINISTRATIV
Dreptul administrativ – stiinta juridica
Principiul reciprocitatii
TERMENELE PROCEDURALE
Tipuri de extradare
Notiunea de cooperare internationala
Declaratiile de reciprocitate - izvor al extradarii
NOTIUNEA SI SISTEMUL PROCESULUI CIVIL SI ALE DREPTULUI PROCESUAL CIVIL. NORME DE PROCEDURA CIVILA
REGIMUL JURIDIC AL CONTRAVENTIILOR
PROCEDURILE SPECIALE


ACTUL ADMNISTRATIV

1. Notiunea de act administrativ




Activitatea organelor administratiei publice se concretizeaza in acte administrative, operatiuni administrative si acte materiale. Legislatia, practica judiciara, si literatura de specialitate folosesc mai multi termeni pentru a denumi principalul act juridic de putere emis de administratia de stat sau cea locala – decizie, ordin, regulament, dispozitie, certificat, proces-verbal, etc.

Termenul de act administrativ este cel mai adecvat – legi importante in sistemul legislativ folosesc termenul de act administrativ (Constitutia, Legea contenciosului administrativ); termenul de act administrativ este folosit de multi autori de specialitate ; termenul de act administrativ beneficiaza de o folosire indelungata in literatura si practica judiciara.

Actul administrativ este un act juridic prin aceasta distingandu-se de operatiunea administrativa si actul material. Actul administrativ, ca orice act juridic, este o manifestare de vointa de natura a produce efecte juridice, da nastere, modifica sau stinge drepturi si obligatii. Actul administrativ implica respectarea unor conditii de legalitate a caror incalcare este de natura a atrage sanctiunea nulitatii actului respectiv. Printr-un act administrativ iau nastere drepturi noi, se stabilesc obligatii noi sau se sting cele vechi. Ca element specific, prin acte administrative se pot admite sau respinge pretentii juridice formulate de catre persoanele fizice sau juridice catre organele administrative – chiar si tacerea organului administrativ competent este de natura a produce efecte juridice, de la caz la caz poate insemna un refuz sau o acceptare tacita.

Actul administrativ este o manifestare unilaterala de vointa a organului administrativ in baza si in executarea legii. Chiar daca la emiterea unui act administrativ participa mai multe persoane – cazul organelor administrative colegiale – sau mai multe organe administrative – cazul ordinelor comune ale mai multor ministere – esential este ca avem de a face cu o singura vointa juridica, a organului administrativ. Actul administrativ creeaza o situatie juridica noua pentru persoane ce n-au concurat la emiterea actului – drepturile si obligatiile care iau nastere nu au la baza acordul de vointa al partilor, precum in cazul unui contract, ci reprezinta efectele unui singure vointe juridice care provine de la administratia publica.

Exista cazuri in care emiterea unor acte administrative presupune si o manifestare de vointa din partea unei persoane care are interes in emiterea actelor administrative – cazul actelor administrative care se emit numai la cererea persoanei interesate, precum emiterea unui permis de conducere auto, a unei autorizatii pentru operatiuni cu arme, operatiuni vamale, de constructii, etc. O situatie asemanatoare apare in cazul actelor administrative emise doar daca persoana careia i se adreseaza este de acord – cazul numirii unei persoane intr-o functie publica.

In oricare dintre cazuri esentiala ramane manifestarea unilaterala de vointa a organului administrativ, nu poate fi vorba despre consimtamantul persoanelor in sens contractual ci, doar, despre respectarea unor conditii impuse de normele juridice pentru emiterea actului administrativ.

Vointa juridica unilaterala provine, in principal, de la organe ale administratiei publice intrucat se realizeaza autoritatea statala prin modificarea ordinii juridice si crearea de situatii noi, in baza si in executarea legii. Nota de relativitate impusa prin folosirea expresiei “in principal” este necesara in masura in care exista posibilitatea ca si alte organe ale statului ce actioneaza in baza si in executarea legii sa faca acte administrative, o situatie asemanatoare fiind si in cazul unor organizatii particulare carora legea le incredinteaza o astfel de activitate privitoare la organizarea executarii legii.

Vointa juridica unilaterala este supusa unui regim juridic specific – regimul juridic administrativ. Trebuie observat, aici, ca un act este administrativ nu neaparat prin calitatea subiectului de drept de la care emana ci ca urmare a faptului ca actul administrativ consta intr-o modalitate de executare a legii in conformitate cu vointa legiuitorului.

Din punct de vedere conceptual, supun atentiei urmatoarele doua enunturi

1. Actul administrativ este actul juridic unilateral emis in cadrul activitatii executive de autoritati publice in calitatea lor de subiecte special investite cu atributii de realizare a puterii de stat, prin care se creeaza, se modifica sau se sting raporturi de drept administrativ.

2. Actul administrativ este o manifestare unilaterala de vointa juridica, pe baza si in executarea legii, a unei autoritatii administrative prin care se formeaza o situatie juridica noua, sau se refuza o pretentie juridica referitoare la un drept recunoscut de lege, vointa juridica supusa regimului juridic administrativ.

2. Emiterea actelor administrative

Actele administrative pot fi emise doar de catre acele organe care se bucura de o competenta legala. Autorii actelor administrative pot fi organe unipersonale – primarul, un ministru, prefectul – ori organe colegiale – guvernul, consiliul local, etc. Existenta competentei legale este conditia esentiala de legalitate a actelor administrative. Competenta decurge din normele de drept si, uneori, din principii de drept – cum este cazul competentei numirilor si demiterilor dintr-o functie cand se aplica principiul paralelismului in conformitate cu care organul competent sa emita un act de numire poate sa emita si actul de revocare din functie.

Foarte important este faptul ca nimeni nu este competent in virtutea persoanei ci doar ca urmare a functiei pe care o indeplineste – competenta de emitere a unui anume act administrativ este destinata tuturor acelora care indeplinesc functia respectiva, ea exista inainte de numirea pe functie a unei persoane si subzista si dupa plecarea persoanei respective din functie, atat pe perioada cat functia este vacanta cat si dupa numirea unei alte persoane.

Exercitiul competentei de catre un functionar este un drept si, in acelasi timp, o obligatie. Competenta nu este si nu trebuie perceputa ca un privilegiu, functionarul nu are drept de dispozitie cu privire la care prerogative ale competentei sa le exercite si pe care nu, intrucat nu ii convin, nu vrea sau din alte motive subiective. Competenta este o aptitudine cu caracter permanent ce nu se epuizeaza prin exercitare, functionarul putand face un anume act administrativ ori de cate ori sunt intrunite conditiile de exercitare a competentei – conditii legale, de necesitate si oportunitate. In conformitate cu principiul legalitatii, competenta in emiterea actelor administrative este egala pentru toate persoanele care sunt interesate.

Functionarul administratiei publice nu poate renunta la competenta si nu o poate incredinta spre exercitare altei persoane. In practica, pot apare situatii in care titularii de competenta sa fie impiedicati sa-si exercite atributiile, din diferite motive – motive de sanatate, supraaglomerarea cu sarcini, aparitia unei situatii de criza. Pentru a sigura organizarea executarii legii prin emiterea actelor administrative, legea trebuie sa prevada posibilitatea suplinirii si a delegarii de competenta.

Suplinirea presupune inlocuirea titularului competentei cu alta persoana pe perioada cat titularul nu poate sa-si exercite competenta. Ca regula, suplinirea actioneaza automat in baza prevederilor legale.

Delegarea are ca element caracteristic faptul ca persoana delegata nu poate sa exercite decat anumite atributii din competenta titularului si nu intreaga competenta a acestuia. Delegarea nu actioneaza automat, este necesara emiterea unui act de delegare din partea unui organ administrativ competent.

In cazul actelor emise de catre functionarii de fapt trebuie observat ca, nebeneficiind de competenta legala, cel putin ca principiu, aceste acte sunt lovite de nulitate. O problema apare, in mod firesc, atunci cand persoanele din afara sistemului administratiei publice, la care se refera actele administrative emise de catre functionarul de fapt, nu stiu si nici nu au cum sa observe neregularitatile din activitatea organelor administrative – in sensul ca functionarul care a emis un act administrativ care ii priveste nu beneficiaza de investitura legala. Pentru ei lucrurile sunt clare: s-au adresat pentru valorificarea unui drept recunoscut de lege unui organ administrativ, li s-a recomandat sa se adreseze la un birou, la un ghiseu, la un anumit functionar, au intocmit un dosar prin care sa demonstreze respectarea conditiilor legale, au raspuns la unele intrebari, au predat dosarul ce a fost analizat si s-a intocmit actul administrativ. Cetatenilor nu li se poate imputa absolut nimic in legatura cu neregularitatile privind investitura.

De multe ori, in practica apar situatii in care competenta organelor emitente poate fi realizata doar cu conditia interventiei prealabile sau ulterioare a altor titulari de competente – astfel de situatii sunt generate de o anumita impartire a sarcinilor intre organele administrative. Exercitarea competentei este conditionata si de respectarea unei anumite proceduri. Deosebit de frecventa este situatia competentelor subordonate, intre organe administrative din diferite ramuri subordonate, in cadrul aceleiasi ramuri sau in cadrul ierarhiei de organe ori, in cadrul aceluiasi organ al administratiei publice, subordonarea intre structurile sale.



Subordonarea competentei fata de alta competenta impune analiza mai multor aspecte:

⇒ subordonarea competentelor intre organele deliberative ale administratiei si cele executive – organele deliberative stabilesc deciziile de principiu iar organele executive iau deciziile de executare a celor dintai; calitatea de acte administrative o au numai actele emise de organele executive, pentru ca prin aceste acte se formeaza situatii juridice noi, insa, nu trebuie uitat ca emiterea acestor acte, din punctul de vedere al competentei, este subordonata competentei organelor deliberative.

subordonarea competentelor prin concursul mai multor competente diferite prin emiterea aceluiasi act administrativ se realizeaza prin doua forme diferite:

concursul de competente in forma directa se manifesta atunci cand actul administrativ este emis prin acordul mai multor organe administrative din mai multe domenii sau ramuri de activitate;

concursul de competente in forma indirecta se intalneste frecvent imbracand mai multe forme:

avizul de conformitate – un punct de vedere cu privire la o anumita problema pe care o are de rezolvat administratia publica, exprimat de un organ administrativ in baza competentei stabilite de normele juridice; avizul de conformitate este obligatoriu pentru solutionarea problemei prin actul administrativ ce urmeaza a fi emis in acest scop.

Practic, organul care emite actul administrativ trebuie sa ceara avizul altui organ sau altor organe ale administratiei publice si sa se conformeze acestui aviz – ca exemplu, un minister doreste sa acorde un spor pentru prestarea unei activitati in conditii dificile, pentru aceasta are nevoie de avizul de conformitate al ministerului finantelor.

aprobarea prealabila a altui organ – in cazul in care titularul competentei de emitere a actului administrativ are competenta sa subordonata autorizarii prealabile.

aprobarea ulterioara a actului administrativ de catre un alt organ al administratiei – titularul competentei in emiterea actului administrativ emite actul insa acesta este valabil numai in masura in care un alt organ va aproba tacit sau expres actul.

⇒ titularii competentelor in virtutea carora emit acte administrative sunt cuprinsi in cadrul unei ierarhii administrative, subordonandu-se fata de organe ale administratiei publice si avand in subordonare organe ale administratiei publice – principiul subordonarii ierarhice da dreptul organelor ierarhic superioare sa exercite o activitate de indrumare asupra organelor subordonate, asupra felului in care acestea exercita competenta atunci cand emit acte administrative; aceasta indrumare este exercitata prin diferite instructiuni si ordine de serviciu care cuprind indicatii cu caracter concret sau directive generale cu privire la felul in care trebuie exercitata competenta de catre organele subordonate; instructiunile si ordinele de serviciu emise de catre autoritatea ierarhic superioara exprima punctul de vedere al acestei autoritati cu privire la felul in care trebuie aplicate diferitele dispozitii ale legii.

Subordonarea competentei de emitere a actelor administrative unor reguli de procedura impune ca validitatea unui act administrativ emis de catre un functionar competent sa fie subordonata unor reguli de procedura . Normele de procedura, carora li se subordoneaza competentele in emiterea actelor administrative, sunt formalitati definite si impuse de normele juridice ce reglementeaza competentele in emiterea actelor administrative – aceste norme au implicatii ce tin de respectarea principiului legalitatii.

Spre exemplu, este posibil ca prin norme juridice sa fie stabilita o anumita modalitate de sesizare a organelor administrative in vederea emiterii actelor administrative – ca principiu organele administratiei publice actioneaza din oficiu, insa in cazurile in care sunt implicate interese personale si exista un drept de dispozitie al persoanelor particulare in legatura cu valorificarea ori nu a unui drept recunoscut prin lege, devine normal ca organul administrativ sa actioneze doar dupa ce persoana particulara si-a exprimat vointa in sensul valorificarii dreptului legal. In alte cazuri emiterea unui act administrativ este precedata de efectuarea unei anchete sociale ori o alta forma de deplasare la fata locului a functionarilor administratiei publice pentru a constata corespondenta intre situatia reclamata si cea reala. De asemenea, este posibil ca, in unele cazuri, cererea persoanei particulare adresata organului administrativ sa contina unele avize ale altor organe administrative – ca exemplu eliberarea autorizatiei pentru efectuarea unor operatiuni de import cu arme, munitii, materii explozive este conditionata de obtinerea unui aviz prealabil din partea politiei.

Desi titularii competentelor constata ca vointa lor este subordonata mai multor acorduri si prin aceasta s-ar putea aprecia ca le este stirbita autoritatea ori prestigiul, aceasta situatie este considerata oportuna sub aspectul prevenirii oricaror consecinte nedorite in legatura cu emiterea actului administrativ.

Sub aspectul formei – felul in care se exprima vointa juridica pe care o cuprind aceste acte –actul administrativ poate fi scris, oral sau implicit. Forma actelor juridice are importanta deosebita sub aspectul legalitatii acestor acte.

forma scrisa nu numai ca este recomandabila pentru actele juridice ci este impusa ca o conditie de valabilitate careia trebuie sa i se subordoneze titularul competentei; ingaduie ca vointa juridica sa fie formulata cat se poate de clar cu consecinta intelegerii facile de catre cel caruia i se adreseaza actul administrativ; ad probationem, forma scrisa permite controlul – constituie o garantie de legalitate;

forma orala este necesara in situatii urgente cand nu exista timpul necesar pentru exprimarea in scris a vointei juridice; titularul competentei transmite actul administrativ oral sau prin transmisie de voce si date ; regula impune ca forma scrisa sa fie urmata, in timp operativ, de forma scrisa a actului administrativ, fiind asigurat astfel controlul legalitatii.

forma implicita este caracterizata de faptul ca, in legatura cu o problema, organele administratiei publice pastreaza tacerea, nu se pronunta; tacerea poate fi acceptata ca un act administrativ cu sens pozitiv sau negativ, de aprobare sau de respingere a unei pretentii cu caracter juridic, in functie de modul cum legea a tratat aceasta problema.

Sub aspectul formei o problema ar putea apare in legatura cu motivarea acestor acte , in sensul ca un anumit act administrativ trebuie sa contina – ca si conditie de valabilitate – o motivatie sau nu. Regula este ca, spre deosebire de actele emise de catre organele judiciare, actele administrative nu trebuie sa fie motivate. Ca exceptie actele administrative de jurisdictie , de exemplu, in cadrul procedurii de constatare a contraventiilor este necesara motivarea actului administrativ.

3. Aplicarea actelor administrative

Aplicarea actelor administrative implica analiza a doua mari probleme – intrarea in vigoare a actelor administrative si executarea actelor administrative.

Intrarea in vigoare a actelor administrative este acel moment de care actul administrativ este susceptibil de a produce efecte juridice, de a fi pus in executare.

Susceptibilitatea actului administrativ de a produce efecte juridice – are ca element fundamental momentul in care drepturile si obligatiile prevazute in actul administrativ sunt definitiv formate, producand efecte juridice, marcheaza intrarea in vigoare a actului administrativ. Efectele juridice se manifesta, ca reper temporal, de la data intrarii in vigoare a actului administrativ.

Regula presupune ca actele administrative sa produca efecte juridice doar pentru viitor, organele administratiei publice trebuind sa emita acte doar pe baza analizei unor informatii certe din mediul social. Ca exceptie, atunci cand legea contine prevederi care se aplica retroactiv si organele administratiei publice trebuie sa emita acte administrative cu caracter retroactiv prin care sa constate si sa declare drepturi aparute, in timp, inainte de emiterea actului administrativ. O alta exceptie o constituie actele administrative cu caracter jurisdictional care, rezolvand un litigiu de natura juridica, tine seama de o situatie juridica anterioara rezolvarii, cea din momentul aparitiei litigiului.

Susceptibilitatea actului administrativ de a fi executat – se bazeaza pe obligatia organelor administrative de a lua toate masurile pentru aplicarea actelor administrative si pe obligatia persoanelor fizice si juridice din mediul social de a se conforma prevederilor sale. Si aici, esential este momentul intrarii in vigoare a actului administrativ, moment de care este legata punerea in executare.

Momentul intrarii in vigoare a actului administrativ comporta reguli diferite, pe de o parte, pentru organele administratiei publice, iar, pe de alta parte, pentru persoanele fizice sau juridice ce trebuie sa se conformeze prevederilor actului.



In ceea ce priveste organele administratiei publice ce trebuie sa puna in executare actul administrativ, acesta intra in vigoare odata cu data emiterii, faptul aducerii la cunostinta functionarilor competenti fiind o problema interna a administratiei, fiind prezumat pentru cei din afara sistemului organelor administratiei publice.

Pentru persoanele fizice sau juridice din mediul social, carora se adreseaza actul administrativ si care, si ele, trebuie sa se conformeze prevederilor sale, momentul intrarii in vigoare este acela in care actul juridic le este adus la cunostinta. Cum, aici, apare o problema de publicitate a actelor administrative, trebuie facuta distinctia intre actele administrative cu caracter normativ si actele administrative cu caracter individual.

Actele administrative cu caracter normativ intra in vigoare odata cu publicarea lor – pentru unele exista obligativitatea publicarii in monitorul oficial (cazul regulamentelor de aplicare a legilor sau a unor ordine ale ministrilor sau ale altor autoritati administrative de mare interes – Autoritatea vamala, cea din domeniul nuclear, etc.); pentru altele este necesara publicarea in ziare de mare circulatie si afisarea in locuri publice (in special in cazul actelor administrative emise de autoritatile locale – instituirea unor taxe locale, interzicerea accesului auto in anumite zone, etc.) in cadrul unor eventuale litigii, publicitatea actelor administrative este o situatie de fapt ce poate fi dovedita prin orice mijloc de proba.

Actele administrative cu caracter normativ intra in vigoare prin simpla notificare a celor interesati la adresele declarate de catre acestia, orice modificare de adresa neanuntata excluzand orice demers pentru aducerea la cunostinta pe alta cale. Atunci cand un act administrativ intereseaza un numar mare de persoane notificare se face prin publicare si afisare in locuri publice.

Executarea actelor administrative presupune conformarea la comportamentul prescris printr-un act administrativ. Conformarea are la baza valoarea juridica pe care o are un act administrativ.

Actele administrative au o anumita valoare juridica prin ele insele, fundamentata prin aceea ca un act administrativ este emis de catre un organ administrativ legal investit cu competenta, numai in baza si in executarea legii, fapt ce determina obligatia tuturor persoanelor de a se conforma. Prin simpla lor existenta actele administrative creeaza drepturi si obligatii. Persoanele fizice si persoanele juridice din mediul social au obligatia de a se conforma prevederilor actelor administrative la fel cum au obligatia de a se conforma prevederilor legilor. La fel precum in cazul legilor, actele administrative intra in vigoare si produc efecte juridice fara a fi necesar consimtamantul celor carora se adreseaza.

Doctrina vorbeste, in domeniu, despre o prezumtie de autenticitate si despre o prezumtie de veridicitate in favoarea actelor administrative Prezumtia de autenticitate are ca obiect calitatea pe care o are actul administrativ de a fi considerat ca provenind de la acel organ al administratiei publice competent sa emita actul. Prezumtia de veridicitate are ca obiect acea calitate a actului administrativ de a exprima adevarul in ceea ce priveste continutul sau. Cele doua prezumtii prezinta importanta in litigiile care au ca obiect actele administrative, ele bazandu-se pe obligatia personala de onestitate si de sinceritate a functionarilor ce emit astfel de acte. Rasturnarea celor doua prezumtii nu se poate face decat prin procedura inscrierii in fals – necesara pentru a asigura autoritate actului administrativ.

Executarea actelor administrative se face din oficiu fara a fi necesar un titlu executoriu precum in cazul contractelor. Actul administrativ este executoriu din oficiu, el insusi fiind un titlu executor. Excluzandu-se participarea instantelor judecatoresti in procesul de executare, nu inseamna ca cei care considera ca un act administrativ este ilegal nu au dreptul de a se adresa unor instante judecatoresti specializate in judecarea unor astfel de litigii, ba din contra, existand o lege a contenciosului administrativ, ce impune proceduri si instante speciale.

Executarea silita a actelor administrative este o masura de exceptie in cazul in care persoanele carora se adreseaza actul administrativ refuza indeplinirea obligatiilor ce le revin. La aceasta masura se recurge doar dupa epuizarea tuturor cailor care ar putea asigura executarea obligatiilor prevazute in actul administrativ – executarea silita este supusa unui regim juridic de natura a asigura folosirea ei numai in cazuri extreme, fiind necesara indeplinirea urmatoarelor conditii:

Sa existe cel care trebuie sa execute obligatia prevazuta in actul administrativ;

Organul administrative sa aiba abilitare legala pentru a trece la executare silita;

Sa nu existe nici o alta cale legala pentru a asigura indeplinirea obligatiei prevazute in actul administrativ – daca prin lege se prevede o alta cale prin care se poate asigura executarea obligatiei prevazute in actul administrativ nu se poate pune problema trecerii la executare silita.

De observat ca executarea silita nu este o sanctiune, ea este doar o modalitate extrema de executare a actelor administrative.

4. Caile administrative de atac

In masura in care printr-un act administrativ sunt incalcate drepturi subiective si interese legitime ale cetatenilor, trebuie sa existe cai la dispozitia acestora pentru a se plange, in cadrul sistemului organelor administrative, cu privire la emiterea acestor acte. Desi exista denumiri diferite – reclamatie, plangere, apel, intampinare, contestatie, cerere, propunere, etc. – o denumire adecvata pentru calea administrativa de atac este aceea de recurs.

Subiect al recursului pot fi persoane fizice, persoane juridice, organe administrative, alte organizatii din mediul social. Nu intereseaza o anumita capacitate sau calitate pe care sa o aiba o persoana pentru a promova un recurs impotriva unui act administrativ, esential fiind sa faca dovada vatamarii unui drept subiectiv sau a unui interes legitim propriu. Exista, chiar, posibilitatea de a recura si acte administrative care privesc alte persoane

Caracteristicile cailor de atac sunt

recursul poate fi introdus impotriva oricarei masuri administrative – act administrativ, operatiune tehnico-materiala sau fapt material juridic;

recursul poate avea ca obiect legalitatea sau oportunitatea masurii respective;

recursul se poate referi la activitatea oricarui organ administrativ;

recursul poate fi introdus simultan sau succesiv la mai multe organe administrative sau reintrodus succesiv la acelasi organ;

recursul nu suspenda executarea masurii atacate datorita caracterului executoriu al actelor administrative, cu exceptia cazurilor expres prevazute de lege;

actul de solutionare al recursului indiferent ca il admite sau il respinge este, el insusi, un act administrativ revocabil.

Din punct de vedere procedural, autoritatile sunt obligate sa primeasca, sa examineze si sa clarifice – in masura in care, ele insele, sunt competente – toate problemele de interes particular sau general care sunt sesizate. Recursul se poate face oral – in cadrul audientelor – sau in forma scrisa, de fiecare data trebuind sa se manifeste maxima atentie in ceea ce priveste evidenta, inregistrarea si pastrarea. In situatia in care recursul este adresat unui organ administrativ ce nu are competenta de solutionare, recursul va fi, totusi, primit, va fi inregistrat si va fi trimis catre organul competent, despre toate acestea fiind incunostintata si persoana in cauza. Organul competent trebuie sa se pronunte in legatura cu cele aratate in recurs, in diferite termene, in functie de organul competent si de complexitatea problemelor.

In ceea ce priveste persoanele din interiorul organului administrativ si relatiile de serviciu, managerii au obligatia sa primeasca zilnic personalul care ridica probleme privind activitatea operativa; problemele de ordin personal pot fi prezentate intr-o zi pe saptamana fixata de catre conducere.



5. Suspendarea, retragerea si desfiintarea actelor administrative

Actele administrative pot fi suspendate, pot suferi modificari – prin interventia functionarilor competenti ce le-au emis – sau pot fi desfiintate, prin anulare, de catre organele competente in acest sens.

Suspendarea unui act administrativ presupune intreruperea, pe o perioada de timp, a efectelor juridice sale specifice. Suspendarea actelor administrative poate fi urmarea:

aplicarii unor prevederi legale;

hotararii organelor administratiei publice ierarhic superioare celei care a emis actul – in urma exercitarii controlului ierarhic, ce vizeaza asigurarea conformitatii actelor administrative cu prevederile legii;

→ hotararii unor organe ale administratiei publice care nu sunt ierarhic superioare dar care sunt special de abilitate – in cazuri de exceptie in care sunt serioase indoieli cu privire la legalitatea actului administrativ.

Suspendarea actelor administrative trebuie acceptata ca o solutie de exceptie. Daca in activitatea curenta se constata un numar mare de suspendari responsabilitatea organelor administratiei publice in emiterea acestor acte ar fi serios diminuata – stiind ca au posibilitatea de a suspenda actele pe care le emit, functionarii ar putea sa manifeste ignoranta, ar putea persista in greseala, gresind, in fapt, aplicarea legii.

Retragerea actelor administrative apare atunci cand aceste acte au fost emise fara respectarea procedurilor sau a altor conditii de natura legala ori au devenit ilegale printr-o lege cu norme juridice retroactive. Mai mult, administratia publica nu este infailibila, functionarii pot rationa gresit, pot interpreta normele juridice eronat, emitand, astfel, acte administrative inadecvate organizarii executarii si executarii legii. Cum actele administrative sunt revocabile se poate proceda la modificarea sau retragerea acestora.

Modificarea unui act administrativ poate fi facuta de catre organul ce l-a emis ori de catre un organ superior. Este necesara respectarea unor reguli de procedura – potrivit principiului paralelismului formelor juridice – identice cu cele care necesare pentru emiterea actului administrativ. Retragerea actelor administrative nu este retroactiva, netrebuind sa fie desfiintate drepturile ce s-au nascut in baza lor.

Daca in cazul actelor administrative cu caracter normativ principiul revocabilitatii nu are limite, in cazul actelor administrative cu caracter individual trebuie sa existe unele exceptii. Actele administrative in baza carora au fost incheiate contracte de munca sau contracte civile, au fost create anumite drepturi subiective, in favoarea unor persoane, ocrotite de lege, etc., nu trebuie sa poata fi retrase.

Inexistenta si nulitatea actelor administrative apare in conditiile in care actul administrativ a fost emis cu incalcarea legii. Un astfel de act este lovit de nulitate, organele competente trebuind sa pronunte desfiintarea actului administrativ. Nulitatea constituie, la fel precum in dreptul comun, o sanctiune pentru actele administrative emise cu incalcarea legii si consta in lipsirea actelor administrative de efectele juridice specifice. Constatarea incalcarii dispozitiilor legale in emiterea actelor administrative poate fi constatata de catre diferite organe ale puterii din stat – organe ale puterii legiuitoare, organe ale administratiei publice, instante judecatoresti – in functie de cum prevede legea.

De fiecare data cand o persoana fizica ori juridica apreciaza ca printr-un act administrativ a fost incalcata legea, are dreptul sa ceara organului competent sa constate acest lucru, sa impiedice ca actul respectiv sa mai produca efecte juridice – sa pronunte nulitatea actului administrativ. Totusi, pot exista situatii cand unele acte administrative sunt lipsite de elemente esentiale, astfel incat nu mai pot crea nici macar o aparenta de legalitate – ca exemplu, un act nesemnat, nestampilat, ce nu contine antetul organului administrativ, neinregistrat, un act administrativ prin care se rezolva un litigiu de competenta instantelor judecatoresti, care are in vedere probleme ce exced organizarii executarii si executarii legii, etc. In aceste situatii, nu mai este necesara constatarea nulitatii acestor acte si pronuntarea nulitatii lor, respectivele acte administrative trebuind considerate ca si inexistente

Exista unele deosebiri intre actele inexistente si actele lovite de nulitate. Astfel, trebuie observat ca in cazul actelor inexistente, neoperand prezumtia de legalitate, nimeni nu poate fi obligat sa respecte prevederile cuprinse in continutul lor. In cazul nulitatii, actele administrative produc efecte juridice pana in momentul anularii; punerea in executare a actelor administrative, ulterior, declarate nule este legitima pana in momentul declararii nulitatii. In cazul actelor inexistente orice demers este ilegal, atragand atat raspunderea organului administrativ cat si a functionarului ori functionarilor implicati.

In ceea ce priveste nulitatea actelor administrative trebuie facuta distinctie intre nulitatea absoluta si nulitatea relativa. Nulitatea absoluta este o sanctiune ce priveste actele administrative care au fost emise cu incalcarea normelor juridice de fond si de procedura ce ocrotesc un interes general – o nulitate care poate fi invocata de catre oricine are interes sau, chiar, din oficiu, care nu poate fi acoperita printr-o confirmare ulterioara. Nulitatea relativa priveste actele administrative destinate a trata interesele unei persoane sau a unui grup restrans de persoane determinate. Aceste acte administrative sunt anulabile la cererea celor ocrotiti de normele respective si, pe cale de consecinta, daca nulitatea nu este invocata, actul administrativ continua sa fie considerat legal continuand sa produca efecte juridice. Ca exemplu, daca cu ocazia organizarii si desfasurarii unui concurs pentru ocuparea unei functii sunt incalcate anumite reguli fiind numita o anumita persoana pe postul respectiv, in masura in care nici o alta persoana participanta la concurs nu ataca actul administrativ de numire, nu exista motiv pentru anularea actului.

6. Operatiile administrative si operatiile materiale

Pe langa emiterea de acte administrative, organele administratiei publice desfasoara multe alte operatii, precum: stampilarea, avizarea actelor administrative, inregistrarea lor, datarea, indosarierea, comunicarea, etc. Analizand activitatea cotidiana a unui organ administrativ se poate observa ca cea mai mare parte a activitatii consta in efectuarea de operatii administrative si operatii materiale – analiza unui dosar, elaborarea unui text, efectuarea de analize economice, etc.

Operatiile administrative prezinta o importanta deosebita deoarece numai prin intermediul lor exista posibilitatea emiterii, executarii si controlului atat a actelor administrative cat si a legilor sau hotararilor judecatoresti. Pentru elaborarea si executarea unui singur act administrativ este necesara efectuarea a numeroase si variate operatii administrative si operatii materiale. Operatiile administrative sunt legate, in general, de emiterea, executarea si controlul uni act administrativ. Operatiile materiale sunt desfasurate in exercitarea unor atributii ale organelor administratiei publice fara a avea o legatura directa cu un anumit act administrativ sau un alt act juridic.

Operatiile administrative si operatiile materiale, grupate sub o denumire generica de operatiuni tehnico-administrative , se desfasoara pe tot parcursului de elaborare si executare a actelor administrative – in faza de pregatire. in faza de emitere, in faza de executare si pe timpul desfasurarii controlului.

Pregatirea actelor administrative are la baza elaborarea si studierea de studii, analize, rapoarte, referate, expertize, etc. Tot aici este locul intocmirii de procese verbale de constatare a unor stari de fapt, tehnoredactarea proiectului de act, multiplicarea si transmiterea lui spre analiza si avizare.

Emiterea presupune desfasurarea unor operatiuni precum: definitivarea proiectului, avizarea de catre toti functionarii ce urmeaza sa-l adopte, operatiuni conexe procesului de votare, stampilare, datare, inregistrare, semnare, traducerea intr-o alta limba, etc.

In faza de executare este necesara publicarea sau comunicarea actelor administrative, inmanarea de instiintari individuale, aplicarea de masuri coercitive in scopul de a se obtine executarea actelor administrative, cum este cazul tratamentului medical fortat, confiscarea sau sechestrarea de bunuri, blocarea de conturi, oprirea accesului, interzicerea stationarii, vanzarea la licitatie.

In cadrul controlului se pot desfasura controlul starii tehnice a autovehiculelor, respectarii normelor de prevenire si stingere a incendiilor, de protectie a documentelor clasificate, inventare, expertize, etc.

Tema de meditatie: In ce masura, prin acte administrative pot fi impuse obligatii care nu sunt prevazute, explicit, in norma juridica in a carei aplicare sunt emise acestea.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 971
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site