Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


APLICAREA LEGII PENALE IN SPATIU - DREPT PENAL

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



DREPT PENAL

Dreptul penal reprezinta un ansamblu de norme juridice care reglementeaza relatiile de aparare sociala prin incriminarea ca infractiuni a faptelor periculoase, pentru aceste valori realizandu-se sanctionarea celor care savarsesc infractiuni sau prevenirea savarsirii unor infractiuni.



Obiectul dreptului penal il reprezinta relatiile sociale ce privesc ocrotirea unor valori, valori prevazute in art. 1 C. Penal si anume: Romania, suveranitatea, integritatea, independenta si unitatea statului, persoana si drepturile acesteia, proprietatea, precum si intreaga ordine de drept.

Aceste relatii de aparare sociala sunt fie relatii de conformare in masura in care destinatarii legii penale nu savarsesc infractiuni si sunt de represiune atunci cand se incalca normele juridice penale.

Caracterele dreptului penal sunt:

a)      este un drept autonom in sensul ca normele juridice care-l reglementeaza privesc anumite relatii sociale ce nu mai sunt ocrotite prin normele juridice ale unei alte ramuri de drept.

b)      este unitar in sensul ca aceasta reglementare distincta cuprinde norme juridice ce se imbina si se intrepatrund.

c)      este de drept public deoarece in cadrul raporturilor juridice penale apare intotdeauna statul ca subiect dominant si care impune destinatarilor legii penale sa aiba o anumita conduita iar in masura in care acestia savarsesc infractiuni, statul asigura tragerea lor la raspundere penala.

Principiile dreptului penal:

a)      Principiul legalitatii in sensul ca orice activitate din domeniul dreptului penal trebuie sa se desfasoare numai in conditiile prevazute de lege.

b)      Umanismul, in sensul ca nicio actiune nu trebuie desfasurata intr-un anumit mod incat ea sa aduca atingere unor drepturi fundamentale ale persoanei iar scopul sanctiunilor trebuie sa fie acela al reeducarii infractorului.

c)      Egalitatii in fata legii penale, in sensul ca toate persoanele sunt egale in fata legii penale neexistand nicio discriminare intre acestea in functie de calitatea pe care ar avea-o.

d)      Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale astfel incat nicio persoana nu poate fi trasa la raspundere penala pentru savarsirea unor astfel de fapte (contraventii) decat infractiuni.

e)      Principiul prevenirii savarsirii unor infractiuni. Prin incriminarea unor fapte periculoase ca infractiuni, legiuitorul a dorit pe de-o parte sa ocroteasca anumite valori sociale, iar pe de alta parte sa creeze asupra destinatarilor legii penale un spectru al unei posibile pedepsiri a acestora.

f)       Principiul raspunderii penale personale. Potrivit acestui principiu nicio persoana nu poate fi trasa la raspundere pentru fapta penala a unei alte persoane.

g)      Principiul individualizarii raspunderii penale in sensul ca ori de cate ori i se aplica o sanctiune unei persoane ce a savarsit infractiuni, instanta de judecata va tine seama de imprejurarile concrete in care s-a savarsit fapta, de persoana faptuitorului si de criteriile de individualizare prevazute de C. Penal.

IZVOARELE DREPTULUI PENAL

a)      C. Penal ca lege fundamentala in materie, cod impartit in doua parti, partea generala si partea speciala, parte speciala ce incrimineaza cele mai importante categorii de infractiuni intalnite in practica.

b)      Constitutia Romaniei ca lege fundamentala care prevede in cuprinsul ei unele norme fundamentale ce reglementeaza si ramura dreptului penal.

c)      Legi penale complinitoare, adica acele legi care completeaza anumite domenii ale dreptului penal ramase nereglementate de catre cod sau alte legi speciale (ex. L 302/2004 privind cooperarea internationala in materie penala).

d)      Legi nepenale dar cu dispozitiuni penale, adica acele legi ce reglementeaza diferite domenii de activitate si in cuprinsul carora regasim prevazute ca infractiuni faptele periculoase din domeniul reglementat.

e)      Conventiile si tratatele internationale. Acestea devin parte integranta a legislatiei romanesti in masura in care sunt ratificate de catre Statul Roman. Tratatele si conventiile internationale se impart in urmatoarele categorii:

- Tratate si conventii internationale care reglementeaza anumite categorii de infractiuni periculoase pentru relatiile internationale si societatea internationala in ansamblu, adica asa numitele infractiuni internationale, si care creeaza in sarcina Romaniei obligatia de a incrimina aceste fapte penale prin legi speciale ulterioare.

Conventii internationale de asistenta judiciara internationala in materie penala.

Conventii internationale referitoare la drepturile omului.

Daca conventiile internationale din prima categorie sunt izvoare indirecte de drept penal, conventiile de asistenta judiciara internationala in materie penala precum si cele referitoare la drepturile omului sunt izvoare directe ale dreptului penal deoarece ele devin obligatorii din momentul ratificarii lor de catre Statul Roman.

Trebuie precizat ca ori de cate ori exista o neconcordanta intre legea romana si tratatele internationale cu privire la drepturile omului, au prioritate acestea din urma.

Raporturile juridice penale

Subiecti ai raporturilor juridice penale sunt: statul si destinatarii legii penale, iar continutul acestor raporturi consta in dreptul statului de a cere respectarea legilor penale si respectiv de a aplica sanctiuni celor care incalca aceste legi penale pe de o parte, iar pe de alta parte, in obligatia tuturor cetatenilor de a se conforma legii penale, iar in masura in care o persoana savarseste infractiuni, in obligatia acelei persoane de a suporta sanctiunile ce i se aplica.

Raporturile juridice penale sunt raporturi juridice de conformare sau de conflict.

Raporturile juridice de conformare isi produc efectul de la data intrarii in vigoare a legii penale sau de la data in care persoana dobandeste calitatea ceruta de lege pentru a fi subiect activ al infractiunii (ex: functionar sau functionar public in cazul savarsirii infractiunii de luare de mita) sau in cazul in care persoana indeplineste conditiile generale ale raspunderii penale (varsta, responsabilitate, libertate de vointa si actiune).

Raporturile juridice de conflict isi produc efectul din momentul savarsirii faptei prevazute de legea penala. Aceste raporturi juridice se sting in momentul iesirii din vigoare a legii, in momentul pirderii calitatii cerute de lege sau in momentul savarsirii infractiunii in cazul raportului juridic de conflict, respectiv in momentul executarii pedepsei sau inlaturarii raspunderii penale sau a executarii pedepsei datorita interventiei unor cauze expres prevazute de lege (amnistia, gratierea, prescriptia).

Aceste raporturi juridice penale sunt incriminate de catre legile penale, legi penale care sunt de doua feluri:

a)      generale- C. Penal

b)      speciale- anumite legi in raport cu C. penal sau parte speciala a C. Penal in raport cu parte generala a acestuia.

Regula este ca legea speciala deroga de la legea generala si se completeaza cu acesta.

Legile penale cuprind norme juridice penale care se impart in :

a)      norme generale

b)      norme speciale

Alta clasificare:

a)      norme penale complete (unitare)

b)      norme penale divizate

Normele penale divizate sunt acele norme juridice carora le lipseste fie dispozitia, fie sanctiunea.

Normele penale divizate se impart in:

norme penale in alb, acele norme penale care au dispozitia intr-o lege iar sanctiunea o regasim intr-o lege speciala (ex: interzicerea de a exercita o profesie este incriminata ca infractiune in C. Penal insa modalitatile concrete de savarsire a ei le regasim in L 51/1995, privind exercitarea profesiei de avocat si in statutul avocatului).

norme juridice de trimitere, situatie in care sanctiunea si o parte din dispozitie o regasim intr-o lege, iar restul dispozitiei intr-o alta lege de la care se imprumuta acele modalitati concrete de savarsire a faptei si fata de care prima lege devine independenta.

norme juridice de referire Spre deosebire de normele juridice de trimitere, legea care imprumuta anumite dispozitii, ramane dependenta fata de cea de la care a imprumutat, iar in masura in care aceasta din urme se modifica, se va modifica si norma juridica initiala.

Legea penala in aplicarea ei trebuie sa fie interpretata. Interpretarea este oficiala si neoficiala.

Interpreatrea oficiala se imparte in:

autentica contextuala, adica interpretarea data de legiuitor in cadrul actului normativ.

autentica posterioara, interpretarea data de legiuitor printr-o lege ulterioara interpretativa

interpretrare cauzala- interpretare pe care o face instanta de judecata cu ocazia solutionarii unei cauze penale.

Interpretarea neoficiala este interpretarea realizata de catre doctrinari precum si de catre avocati sau procurori in cadrul procesului penal.

APLICAREA LEGII PENALE IN SPATIU

In cadrul aplicarii legii penale in spatiu opereaza urmatoarele principii:

a)      principiul teritorialitatii legii penale romane

b)      principiul personalitatii legii penale romane

c)      principiul realitatii legii penale romane

d)      principiul universalitatii legii penale romane

A. Principiul teritorialitatii reflecta aplicarea exclusiva si neconditionata a legii penale romane pentru infractiunile savarsite pe teritoriul Romaniei dand expresie suveranitatii si independentei Statului Roman.

Legea penala romana este teritoriala deoarece rostul ei este de a realiza, mentine si reintegra ordinea juridica pe teritoriul Romaniei.

Potrivit L 17/1990 prin teritoriu intelegem de pamant si ape cuprinse intre frontiere cu solul, subsolul si spatiul aerian corespunzatoare.

Spatiul aerian se intinde pana la limita celui mai de jos perigeu ce permite mentinerea pe orbita a unui satelit.

Subsolul se intinde pana la limita la care cu mijloace tehnice pot ajunge.

Apele maritime interioare cuprind toate apele din interiorul frontierelor precum si apele maritime pana la liniile de baza. Liniile de baza sunt fie limita celui mai mare reflux de-a lungul tarmului, fie linia drapta care uneste punctele cele mai avansate ale tarmului, inclusiv ale insulelor, instalatiilor portuare, amenajarilor hidrotehnice sau locurilor de acostare. De la aceste linii de baza, pe o suprafata de 12 mile marine in larg, se intinde marea teritoriala a Romaniei iar pe o suprafata de 200 mile marine se intinde zona economica exclusiva. Potrivit ultimelor modificari ale L 17/1990, Statul Roman isi intinde competenta asupra zonei economice exclusive in ceea ce priveste protectia florei si faunei marine si a cercetarilor stiintifice.

Orice infractiune savarsita pe unul din elementele ce constituie teritoriu al Romaniei atrage competenta instantelor judecatoresti penale romane.

Legea penala romana reglementeaza principiul ubicuitatii, in sensul ca o infractiune este considerata a fi savarsita pe un teritoriu chiar daca pe acel teritoriu s-a savarsit numai un act de executare sau s-a produs numai rezultatul infractiunii.

In situatia in care o infractiune este savarsita pe o nava sau aeronava romana, acestea fiind considerate teritoriu romanesc, sau in trecere prin apele maritime interioare ori prin marea teritoriala, situatia este urmatoarea:

a)      daca nava sau aeronava erau militare sau folosite in scopuri guvernamentale fapta nu e de competenta instantelor romane.

b)      daca nava sau aeronava erau folosite in scopuri comerciale, infractiunile sunt de competenta instantelor penale romane in masura in care infractiunea a fost savarsita intr-un port, aeroport sau in apele maritime interioare romane.

In cazul in care infractiunea a fost savarsita in marea teritoriala, instantele romane nu sunt competente cu urmatoarele exceptii:

a)      infractiunea a fost savarsita de catre un cetatean roman sau de catre un apatrid cu domiciliul in Romania.

b)      Infractiunea a fost indreptata impotriva Romaniei, a unui cetatean roman sau a unui apatrid cu domiciliul in Romania.

c)      Prin infractiunea respectiva se tulbura ordinea publica in tara sau ordinea in marea teritoriala.

d)      Interventia este necesara pentru reprimarea traficului ilicit de stuprfiante sau substante psihotrope.

e)      Interventia este ceruta in scris de catre comandantul navei sau de catre reprezentantul diplomatic sau consular al statului caruia ii abordeaza nava drapelul.

Sunt unele situatii in care desi infractiunea este savarsita in Roamnia, fapta nu e de competenta instantelor penale romane. Aceste sunt:

a)      infractiuni savarsite de catre reprezentantii diplomatici si agentii consulari ai unor state straine in Romania in baza conventiilor de la Viena din 1961 si 1963. Deasemenea, nu atrag incidenta legii penale romane infractiunile savarsite de catre sefii de state, de guverne sau reprezentanti ONU sau ai altor organizatii internationale in Romania..

b)      in cazul in care infractiunea este savarsita in localurile sau pe terenurile reprezentantelor diplomatice sau consulare in Romania, deoarece se considera ca acestea nu fac parte din teritoriul Romaniei. Totusi, si aceste fapte sunt de competenta instantelor romane in masura in care interventia acestora este ceruta de reprezentantul statului strain in Romania.

c)      infractiunile savarsite de militarii unei armate straine aflati in trecere sau stationati pe teritoriul Romaniei. In prezent in Romania subzista si aceasta ipoteza datorita unor acorduri incheiate de Statul Roman fie cu alte state (ex: SUA, Franta), fie cu unele organizatii internationale (NATO). In aceasta ipoteza, in dreptul international penal competenta a fost impartita in:

competenta exclusiva, atunci cand infractiunile nu vor putea fi solutionate decat de instanta statului caruia ii apartine infractorul.

competenta concurenta, situatie in care infractorul poate fi judecat fie de instantele penale romane, fie de instantele penale ale statului lui national.

competenta conditionata, situatie in care persoana poate fi judecata ori de instantele romane, ori de instantele statului caruia ii apartine, in baza unor conditii bine stabilite.

B. Principiul personalitatii legii penale romane.

Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de catre de catre un cetatean roman sau de catre un apatrid cu domiciliul in Romania. Pentru a opera acest principiu trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii:

a)      sa se fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala romana

b)      infractiunea sa se fi savarsit in afara teritoriului Romaniei

c)      infractorul sa fie cetatean roman sau daca e apatrid, sa aibe domiciliul in Romania.

In aceasta situatie nu se cere conditia dublei incriminari, adica fapta sa fie considerata infractiune si potrivit legii statului pe teritoriul caruia s-a savarsit infractiunea.

Principiul personalitatii da expresie suveranitatii Statului Roman si conduce la aplicarea exclusiva si neconditionata a legii penale romane. In masura in care infractorul a fost condamnat si in strainatate, pedeapsa ce i-a fost aplicata se deduce din pedeapasa aplicata de instantele romane.

C. Principiul realitatii legii penale romane.

Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului Romaniei, indreptate impotriva Statului Roman, a unui cetatean roman, in ceea ce-l priveste viata sau integritatea corporala a acestuia. Pentru a opera acest principiu trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii:

a)      sa se fi savarsit o infractiune

b)      infractiunea sa fi fost savarsita pe un teritoriu strain

c)      infractiunea sa fi fost indreptata impotriva Romaniei sau prin ea sa se fi adus o atingere vietii sau integritatii corporale a unui cetatean roman.

d)      sa existe autorizarea prealabila a Procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Acest principiu atrage competenta exclusiva si neconditionata a instantelor penale romane.

D. Principiul universalitatii a legii penale romane.

Potrivit acestui principiu, legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in strainatate si indreptate impotriva Romaniei, a cetatenilor romani sau a apatrizilor cu domiciliul in Romania, altele decat cele prevazute la principiul realitatii, daca infractorul se afla de bunavoie in Romania ori daca s-a cerut si obtinut extradarea sa. Pentru a opera acest principiu trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii:



a)      sa se fi savarsit o infractiune

b)      infractiunea sa se fi savarsit in strainatate

c)      sa existe dubla incriminare, adica fapta sa fie considerata infractiune atat in legislatia romana cat si in legislatia statului pe teritoriul caruia s-a savarsit infractiunea.

d)      infractiunea sa fie alta decat cele prevazute la principiul realitatii

e)      infractorul sa se afle in tara de bunavoie ori daca s-a cerut si obtinut extradarea sa.

COOPERAREA JUDICIARA INTERNATIONALA IN MATERIE PENALA

In vederea combaterii criminalitatii internationale, statul roman participa alaturi de alte organe si organisme internationale la lupta impotriva acestui flagel.

Dintre mijloacele de drept penal folosite, amintim prevederea in C. Penal a principiului universalitatii sau participarea Romaniei la elaborarea unor conventii internationale in materie, conventii ce au fost ulterior ratificate, Statul Roman reusind sa-si armonizeze legislatia penala atat cu cea a Uniunii Europene cat si cu cerintele vietii internationale actuale. In acest sens, tara noastra si-a imbunatatit cadrul legislativ elaborand o serie de legi privind combaterea principalelor categorii de infractiuni internationale: terorism, crima organizata, spalarea banilor, infractiuni informatice, trafic de persoane, trafic si consum ilicit de stupefiante.

Deasemenea, Statul Roman prin intermediul organelor abilitate participa la cooperarea politieneasca internationala iar in acest sens, din luna iunie 2005 functioneaza in Romania centrul de cooperare politieneasca internationala din care fac parte: Unitatea Nationala Europol, Centrul SECI si Biroul International Interpol.

Crearea centrului de cooperare politieneasca internationala e un pas inainte in realizarea formelor de cooperare judiciara internationala in materie penala.

Potrivit L 302/2004, privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, modificata si completata prin L 224/2006, constituie forme de cooperare judiciara internationala in materie penala:

a)      extradarea

b)      mandatul european de arestare si predare

c)      transferul de proceduri in materie penala

d)      recunoasterea si executarea hotararilor penale straine

e)      transferarea persoanelor condamnate

f)       cazierul judiciar

Extradarea reprezinta principala forma de asistenta judiciara internationala si consta in solicitarea adresata de un stat, numit stat solicitant, catre un alt stat, numit stat solicitat, pentru a-i fi remisa o persoana care se afla pe teritoriul statului solicitat pentru a fi urmarita penal, judecata sau pusa sa execute o pedeapsa in statul solicitant.

Institutia extradarii a aparut in 1296, in cadrul unui tratat de pace si a cunoscut trei etape:

pana in sec. XV, cand erau extradati numai infractorii politici

intre sec. XV si sec. XIX cand s-a trecut de la extradarea infractorilor politici la extradarea numai a celor care au savarsit infractiuni de natura militara.

de la mijlocul sec. XIX pana in prezent, cand exista regula ca nu se extradeaza persoanele care au savarsit infractiuni militare sau infractiuni politice.

Institutia extradarii in Romania a aparut in vremea lui Stefan cel Mare insa reglementari mai substantiale gasim in C. Penal Carol al II-lea iar apoi in C. Penal si C. Procedura Penala din 1969.

Ulterior, institutia extradarii a fost reglementata prin legi speciale distincte, in prezent fiind in vigoare L 302/2004 modificata si completata prin L224 /2006.

Porivit legii romane, extradarea opereaza pe baza unor conventii internationale multilaterale sau a unor tratate internationale bilaterale si pe baza de reciprocitate, respectandu-se insa si prevederile legii romane. Extradarea este guvernata de regula specialitatii, in sensul ca persoana extradata nu va putea fi judecata in statul solicitant decat pentru infractiunile prevazute in cererea de extradare.

De la aceasta regula exista urmatoarele exceptii:

a)      persoana extradata poate fi judecata si pentru alte infractiuni dar numai cu acordul statului care a extradat.

b)      persoana extradata poate fi judecata si pentru alte infractiuni daca nu paraseste teritoriul statului solicitant intr-un termen de 45 de zile de la executarea pedepsei sau daca dupa ce a parasit teritoriul statului solicitant revine pe acest teritoriu de bunavoie.

Sunt situatii in care cu privire la o anumita persoana sunt incidente mai multe cereri de extradare. In acest caz instanta competenta va hotara tara in care va fi extradata persoana in functie de persoana infractorului si de imprejurarile concrete in care s-a savarsit fapta. Instanta competenta sa solutioneze cererea de extradare e Curtea de Apel in complet de doi judecatori. Autoritatea centrala care are competente in materie de extradare este Ministerul Justitiei, care asigura intotdeauna transmiterea cererilor de extradare efectuand in acelasi timp examenul de regularitate internationala.

Extradarea poate fi: obisnuita, cand urmeaza cursul prevazut de lege, si voluntara, atunci cand persoana extradabila consimte la extradare.

Alta clasificare: extradare activa, cand se solicita obtinerea extradarii, si pasiva atunci cand se acorda extradarea.

Pentru a opera extradarea trebuiesc indeplinite anumite conditii cu privire la fapta si faptuitor.

daca se solicita extradarea in vederea executarii pedepsei, pedeapsa aplicata in statul solicitant trebuie sa fie mai mare de 4 luni, iar daca se solicita extradarea in vederea efectuarii urmaririi penale sau a judecarii infractorului, pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita trebuie sa fie in legislatia ambelor state de cel putin 1 an.

trebuie sa existe dubla incriminare. Aceasta conditie este eludata in masura in care printr-o conventie internationala se prevede ca in cazul respectivei infractiuni nu este necesara dubla incriminare.

Nu pot fi extradati din Romania:

a)      cetatenii romani cu unele exceptii

b)      cei care se bucura de drept de azil pe teritoriul Romaniei

c)      cei care se bucura de imunitate diplomatica

d)      persoanele citate in Romania ca martori, parti sau experti intr-un proces aflat pe rolul instantelor penale romane.

Cetatenii romani pot fi extradati in urmatoarele situatii:

1. In baza unei conventii internationale multilaterale si pe baza de reciprocitate daca:

a)      are si cetatenia statului solicitant

b)      la momentul formularii cererii de extradare are domiciliul pe teritoriul statului solicitant

c)      a savarsit infractiunea pe teritoriul unui stat membru UE sau impotriva unui stat membru UE.

In situatiile prevazute la lit. b) si c) statul solicitant trebuie sa dea toate asigurarile ca dupa condamnarea persoanei extradate acesta va fi remisa in Romania pentru a-si executa aici pedeapsa.

Prevederea in legea romana a acestei dispozitii este rezultatul adaptarii legislatiei romane la legislatia internationala, deoarece mai ales in ultima perioada, regula neextradarii propriilor cetateni prevazuta in legislatia unor state a fost foarte criticata aratandu-se ca reprezinta de fapt o solidaritate prost inteleasa.

2. Extradarea nu opereaza in situatia infractiunilor militare si a infractiunilor politice.

Cetatenii romani mai pot fi extradati in baza unor tratate bilaterale si numai cu asigurarea reciprocitatii.

In momentul solutionarii cauzei penale, instanta de judecata are posibilitatea sa respinga cererea de extradare in situatia in care are temeri justificate ca datorita varstei sau a starii de sanatate extradarea ar avea repercursiuni negative asupra persoanei extradate precum si in situatia in care pe rolul instantelor penale romane se afla un proces penal privitor la persoana extradabila.

Instanta de judecata verifica numai identitatea dintre cel prevazut in cererea de extradare si cel ce urmeaza a fi extradat, precum si indeplinirea conditiilor referitoare la extradare. Instanta nu se pronunta niciodata cu privire la la temeinicia cererii sau a procesului aflat pe rol in statul strain. Toate regulile de mai sus privitoare la extradare se vor aplica numai in raporturile dintre Statul Roman si statele nemembre ale UE.

MANDATUL EUROPEAN DE ARESTARE SI PREDARE

Incepand cu 01.01.2007, intre Romania si statele membre ale UE se vor aplica in materie de cooperare judiciara internationala regulile deciziei cadru a Consiliului UE din 13.06.2002, privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre UE.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciara emisa de autoritatea judiciara competenta a unui stat membru UE in vederea arestarii si predarii catre un alt stat membru, a unei persoane solicitate in vederea efectuarii urmaririi penale, a judecatii sau pentru executarea unei pedepse sau a unei masuri privative de libertate.

Competenta emiterii mandatului european de arestare revine Curtilor de Apel iar autoritatea centrala care trimite cererea e Ministerul Justitiei.

Mandatul european de arestare trebuie sa cuprinda date cu privire la faptuitor, date cu privire la fapta si la incadrarea acesteia. Spre deosebire de extradare unde intotdeauna era necesara conditiei dublei incriminari, in cazul mandatului, decizia cadru a Consiliului UE cuprinde lista cu infractiunile internationale de o gravitate sporita si pentru care nu mai e necesara incriminarea lor in legislatia ambelor state.

In masura in care persoana extradabila este disparuta, ea va fi data in urmarire prin intermediul sistemului de informatii Schengen cu ajutorul centrului de cooperare politieneasca internationala sau prin intermediul sistemului I 24/7 al Interpolului.

Trecerea unei persoane in cadrul sistemului informatic Schengen echivaleaza cu un mandat european de arestare.

Spre deosebire de extradare, in cazul mandatului european de arestare si predare nu se mai pune problema neextradarii propriilor cetateni.

APLICAREA LEGII PENALE IN TIMP

In ceea ce priveste aplicarea in timp a normelor juridice penale, in sistemul nostru de drept opereaza mai multe principii, si anume: al activitatii legii penale, al ultraactivitatii, a neretroactivitatii, a aplicarii legii penale mai favorabile.

Principiul activitatii legii penale romane se aplica faptelor considerate infractiuni pe durata cat aceasta este in vigoare. Daca in momentul savarsirii faptei acesta nu era considerata infractiune iar ulterior apare o lege care o incrimineaza, persoana care a savarsit-o nu poate fi trasa la raspundere penala.

Legea penala intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial sau la o data expres prevazuta in cuprinsul legii. De regula, datorita importantei lor deosebite si a impactului social, legile penale intra in vigoare la o data ulterioara, danduli-se posibilitatea destinatarilor ei sa o cunoasca deoarece exista principiul ca nimeni nu poate invoca necunoasterea legii penale, eroarea de drept penal neconstituind cauza care inlatura caracterul penal al faptei.

Daca legea penala intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial facem precizarea ca ziua in care a fost publicata in Monitorul Oficial nu se ia in considerare in calculul celor 3 zile, astfel incat legea va intra in vigoare de la ora zero a celei de-a patra zi. Sunt situatii cand de la savarsirea faptei si pana la epuizarea ei sunt incidente mai multe legi penale. In aceasta situatie se va aplica legea in vigoare la momentul epuizarii infractiunii.

Principiul ultraactivitatii legii penale romane

Sunt situatii in care datorita unor imprejurari exceptionale sunt elaborate unele legi penale temporare, adica pe o durata de timp determinata. In masura in care in acea perioada de timp se savarsesc infractiuni prevazute de legea respectiva, ele pot fi urmarite si judecate chiar si dupa iesirea din vigoare a legii, datorita principiului ultraactivitatii.

Principiul neretroactivitatii legii penale.

Legea penala nu retroactiveaza, in sensul ca ea nu se va aplica faptelor care nu erau considerate infractiuni in momentul savarsirii lor.

De la principiul neretroactivitatii exista unele exceptii:

a)      legea penala mai favorabila

b)      legea penala interpretativa, adica acea lege elaborata in vederea explicarii unor termeni, notiuni, ce sunt prevazute in legea penala anterioara.

c)      masurile educative si masurile de siguranta, precum si pedepsele complimentare se aplica potrivit legii noi deoarece aceasta e mai conforma cu realitatile sociale. In masura in care legea noua nu le mai prevede, ele nu se vor mai aplica.

APLICAREA LEGII PENALE IN SITUATII TRANZITORII

Sunt anumite situatii in care de la data savarsirii infractiunii si pana la solutionarea cauzei sau chiar daca dupa pronuntarea unei hotarari penale definitive, intervin una sau mai multe legi penale mai favorabile. In aceasta situatie trebuie sa aplicam legea penala mai favorabila in cazul infractiunilor nedefinitiv judecate, iar in celelalte situatii, in functie de anumite conditii prevazute de lege. Instanta e obligata sau are posibilitatea sa aplice legea mai favorabila.

Aplicarea legii penale mai favorabile infractiunilor nedefinitiv judecate

In situatia in care de la savarsirea faptei si pana la aplicarea pedepsei apar o succesiune de legi penale, judecatorul are obligatia sa identifice si sa-i aplice infractorului legea cea mai favorabila.

Prin legea cea mai favorabila se intelege cea care avand in vedere circumstantele concrete ale savarsirii faptei si persoana infractorului ii este mai favorabila acestuia.

Judecatorul nu trebuie niciodata sa formuleze o lex tertia, adica o lege combinata, astfel:

a)      daca intr-o lege se prevede ca pedeapsa detentiunea pe viata iar in cealalta pedeapsa inchisorii, va fi mai favorabila cea care prevede pedeapsa inchisorii.

b)      daca intr-o lege se prevede ca sanctiune pedeapsa inchisorii iar in cealalta pedeapsa amenzii, va fi mai favorabila cea a pedepsei amenzii cu exceptia situatiei in care datorita interventiei unor circumstante atenuante, pedeapsa inchisorii s-ar transforma intr-o amenda cu un cuantum mai mic.

c)      in situatia in care in ambele legi se prevede ca sanctiune pedeapsa inchisorii sau pedeapsa amenzii, judecatorul va trebui sa identifice legea mai favorabila avand in vedere incidenta circumstantelor agravante sau atenuante, a recidivei sau a concursului de infractiuni.

Aplicarea obligatorie a legii penale in cazul infractiunilor definitiv judecate

In situatia in care dupa aplicarea de catre instanta de judecata a unei pedepse intrervine o lege noua care prevede ca maxim special o sanctiune mai mica decat cea aplicata de instanta de judecata, judecatorul e obligat sa-i aplice legea mai favorabila astfel:

a)      in situatia in care persoana a fost condamnata la detentiunea pe viata iar legea noua infractiunea e pedepsita cu inchisoarea, instanta va fi obligata sa-i aplice maximul pedepsei inchisorii.

b)      in situatia in care persoana a fost condamnata la pedeapsa inchisorii iar noua lege prevede pedeapsa amenzii, instanta e obligata sa-i aplice condamnatului pedeapsa amenzii, iar in masura in care cel condamnat a executat deja o parte din pedeapsa inchisorii, ii poate inlatura in tot sau in parte amenda.

c)      in situatia in care pedeapsa aplicata de instanta este mai mare decat maximul special prevazut de legea noua, ambele sanctiuni fiind de aceeasi natura, instanta e obligata sa-i aplice maximul prevazut in legea noua.

Facem precizarea ca pedepsele complimentare, masurile de siguranta si masurile educative se aplica in raport de legea noua deoarece sunt mai conforme cu realitatea sociala.

Aplicarea facultativa a legii penale mai favorabile

Intervin urmatoarele conditii:

a)      persoana sa fi fost condamnata la pedeapsa inchisorii

b)      pedeapsa prevazuta de legea noua sa fie in maximul ei special mai mica decat legea initiala insa mai mare decat legea aplicata

c)      instanta sa aprecieze avand in vedere persoana faptuitorului, infractiunea savarsita, conduita celui condamnat, precum si timpul cat a executat din pedeapsa.

Daca instanta apreciaza ca este necesar, are posibilitatea sa reduca pedeapsa aplicata condamnatului doar intr-un cuantum proportional cu reducerea prevazuta in cele doua legi.

In situatia in care cel condamnat si-a executat pedeapsa, aceasta se va reduce cu o treime.

INFRACTIUNEA- NOTIUNI SI TRASATURI

Infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala.

Prezinta urmatoarele trei trasaturi fundamentale:

a)      fapta care prezinta pericol social. Nu pot prezenta pericol social decat activitati umane, orice alta activitate sau eveniment al naturii prezinta pericol natural.

Pericolul social al activitatilor umane se imparte in :

pericol social generic- pericol observat de-a lungul timpului si datorita caruia legiuitorul a inteles sa ocroteasca anumite valori sociale periclitate prin incriminarea faptelor periculoase indreptate impotriva acestora.

pericol social concret- pericol identificat de catre instantele judecatoresti atunci cand fac aplicarea legii in urma savarsirii unei infractiuni.

Asadar, fapta care prezinta pericol social reprezinta acea fapta prin care se aduce atingere unuia din valorile reglementate in art. 1 C. Penal (Romania, suveranitatea, independenta, integritatea si unitatea statului, persoana si drepturile acesteia, precum si intreaga ordine de drept) si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.

b)      fapta sa fie prevazuta de legea penala

In masura in care o fapta nu este prevazuta de legea penala savarsirea ei nu poate atrage aplicarea unei sanctiuni penale. Aceasta trasatura a prevederii in legea penala e analizata intotdeauna prima si numai daca exista aceasta prevedere se trece la analiza celorlalte trasaturi.

c)      fapta sa fie savarsita cu vinovatie.



Prin vinovatie intelegem atitudinea unei persoane care-si poate controla si dirija vointa, care este stapana pe faptele sale si care are reprezentarea urmarilor unor astfel de fapte.

Vinovatia presupune urmatoarele forme:

1. intentia- reprezinta atitudinea faptuitorului care prevede rezultatul faptei sale, rezultat pe care-l urmareste sau desi nu-l urmareste accepta eventualitatea producerii lui.

Intentia este de doua feluri:

a) intentie directa- atitudinea faptuitorului care prevede rezultatul faptei sale si urmareste acest rezultat.

b) intentie indirecta- atitudinea faptuitorului care prevede rezultatul faptei sale, nu-l urmareste, dar accepta eventualitatea producerii ei.

culpa- atitudinea faptuitorului care fie prevede rezultatul faptei sale dar considera in mod nejustificat ca nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei sale desi trebuia si putea sa-l prevada.

Culpa este de doua feluri:

a)      culpa cu prevedere, atunci cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale dar considera nejustificat ca nu se va intampla.

b) culpa fara prevedere, cand faptuitorul nu prevede rezultatul desi trebuia si putea sa-l prevada.

In aceasta din urma situatie se va analiza intai din punct de vedere obiectiv, daca o persoana avand aceleasi caracteristici cu ale faptuitorului avea capacitatea de a prevedea rezultatul, desi trebuia sa-l prevada si abia apoi se analizeaza din punct de vedere subiectiv tinand cont de persoana faptuitorului daca aceasta din urma putea intr-adevar sa prevada rezultatul faptei sale.

In masura in care criteriul obiectiv nu e indeplinit, este inlaturata raspunderea penala deoarece ne aflam intr-un caz fortuit, cazul fortuit reprezentand cauza care inlatura caracterul penal al faptei.

3. Praeterintentie- situatie in care se savarseste o infractiune cu intentie insa se produce un rezultat mult mai grav, rezultat ce e imputat faptuitorului sub forma culpei deoarece nu l-a prevazut, el trebuind si putand sa-l prevada.

CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

Sunt acele situatii, imprejurari, stari anterioare sau concomitente savarsirii faptei si prin interventia careia e inlaturata raspunderea penala, uneori si cea civila, deoarece sunt cauze care inlatura caracterul penal al faptei. Ele pot fi reale in masura in care se rasfrang asupra tuturor participantilor (cazul fortuit) sau personale, rasfrangandu-se numai asupra celui ce-a savarsit fapta (betia).

Cauzele care inlatura caracterul penal se regasesc in cadrul C. Penal, art. 44- art. 51 si sunt cauze speciale tot in C. Penal dar cu incidenta generala si sunt cauze generale (ex.: lipsa dublei incriminari).

Ele se deosebesc de anumite cauze de nepedepsire care sunt specifice numai pentru anumite infractiuni.

1. Legitima aparare

Pentru a opera trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii:

Conditii cu privire la atac

a)      atacul trebuie sa fie material (nu constituie fapta in legitima aparare cea indreptata impotriva unui atac verbal), imediat (adica sa fie inevitabil, sa nu existe o alta situatie de a-l evita), iminent (adica actual sau in antecamera actualului), direct si injust (nu se poate riposta in legitima aparare atunci cand se indeplinesc anumite activitati prevazute de lege- ex: punerea in aplicare a unui mandat de arestare).

b)      Atacul sa fie indreptat impotriva sa, impotriva altuia, a bunurilor sale sau ale altuia, sau a unui interes obstesc.

Conditii cu privire la aparare

a)      apararea sa se realizeze printr-o fapta prevazuta de legea penala

b)      apararea sa fie precedata de atac

c)      apararea sa fie singurul mod de a rezolva situatia

d)      apararea sa fie proportionala cu gravitatea atacului si imprejurarea in care s-a savarsit fapta.

Este legitima aparare si cel care a savarsit fapta depasind limitele unei aparari proportionale cu gravitatea atacului dar numai daca aceasta depasire s-a datorat unei tulburari sau temeri provocate de atac.

Daca n-a existat aceasta tulburare sau temere, fapta va constitui infractiune insa vor fi incidente dispozitiile cu privire la circumstanta atenuanta a depasirii limitelor legitimei aparari.

Se considera in legitima aparare si fapta savarsita de o persoana pentru a inlatura patrunderea fara drept prin violenta, viclenie, efractie sau alte asemenea mijloace intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de aceasta.

CONTINUTUL INFRACTIUNII- desemneaza totalitatea conditiilor prevazute de lege pentru ca fapta savarsita sa poata fi considerata infractiune.

Continutul infractiunii poate fi de mai multe feluri:

a)      continut legal- desemnand ansamblul conditiilor prevazute in norma de incriminare;

b)      continut concret - reprezentand conditiile care sunt indeplinite atunci cand e savarsita in concret o anumita infractiune;

c)      continut constitutiv- desemneaza conditiile referitoare la actul de conduita interzis prin norma de incriminare.

In cadrul continutului infractiunii apar :obiectul, subiectii, elementul material, urmarea imediata, legatura de cauzalitate dintre elementul material si urmarea imediata, latura subiectiva precum si anumite conditii, acestea din urma aparand numai pentru anumite infractiuni. Acestea din urma conditii pot fi : esentiale, atunci cand realizarea lor depinde si caracterul faptei ca infractiune ( ex: infractiunile privind regimul circulatiei pe drumurile publice, decat daca fapta a fost savarsita pe un drum public), pot fi si circumstantiale, atunci cand interventia unei astfel de conditii duce la realizarea unei variante agravate a infractiunii ( ex: furtul savarsit in timpul noptii, furt calificat).

Cerintele de care am vorbit mai pot fi impartite in :

a)      cerinte preexistente- acestea trebuie sa existe inainte de savarsirea infractiunii (ex: pentru anumite categorii de infractiuni o persoana trebuie sa aiba calitatea de functionar);

b)      cerinte concomitente- acestea trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei (ex: in timpul noptii, in timp de razboi, etc);

c)      cerinte subsecvente sau ulterioare- acestea apar dupa savarsirea infractiunii (ex: producerea unui rezultat vadit mai grav decat cel urmarit sau acceptat de catre faptuitor, infractiunile de vatamari sau loviri cauzatoare de moarte).

FACTORII INFRACTIUNII

OBIECTUL INFRACTIUNII

Prin obiect al infractiunii intelegem valoarea sociala si relatiile sociale nascute in jurul acestei valori, valoare care e ocrotita prin normele penale si care e periclitata prin fapta infractorului. Potrivit dispozitiei C. penal in art. 1 se arata ca legea penala apara impotriva infractiunilor: Romania, suveranitatea,independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, precum si intreaga ordine de drept.

Tragem concluzia ca toate acestea valori ocrotite de legea penala romana pot constitui obiect al infractiunii.

Obiectul juridic al infractiunii este de mai multe feluri:

a)      general - atunci cand priveste toate acele valori ocrotite prin art. 1 din C. pen.

b)      generic (de grup)- acel obiect juridic care cuprinde o anumita categorie de valori sociale ( ex: cele care ocrotesc persoane, cele care ocrotesc patrimoniu) si care sta la baza sistematizarii partii speciale a C. penal.

c)      material- acel obiect care are o existenta materiala de sine statatoare ( ex: corpul persoanei, un bun determinat, etc).

In functie de acest obiect material, impartirea infractiunilor in :infractiuni de pericol si infractiuni de rezultat.

Infractiunile de rezultat sunt acele infractiuni care au un obiect material (ex: furtul) si care pentru a intruni elementele constitutive, trebuie ca actiunea sau inactiunea faptuitorului sa se indrepte catre obiectul material si sa-i produca acestuia o schimbare, o modificare. Pentru aceasta categorie de infractiuni e necesara stabilirea legaturii de cauzalitate.

Infractiunile de pericol sunt acele infractiuni care nu au un obiect material si pentru care legatura de cauzalitate rezulta ex re, adica din materialitatea faptelor.

d)      obiectul juridic complex- apare in situatia in care prin vointa legiuitorului avem de-a face cu o infractiune complexa, adica acea infractiune formata prin lipirea a doua infractiuni distincte, lipire realizata prin vointa legiuitorului (ex: talharia- furt si loviri cu violenta).

Cunoasterea obiectului infractiunii e foarte importanta mai ales in cazul infractiunilor de rezultat, deoarece in aceasta situatie lipsa obiectului duce la inexistenta infractiunii.

SUBIECTII INFRACTIUNII

Sunt persoanele care fie savarsesc fapta prevazuta de legea penala, fie sufera in mod direct consecintele savarsirii unei astfel de fapte.

Subiectii infractiunii nu trebuie confundati cu subiectii de drept penal, acestia fiind o categorie mai cuprinzatoare in cadrul carora intra atunci cand exista raporturi de conformare, toate persoanele ca destinatare a legii penale, respectiv atunci cand exista raporturi de conflict pe langa subiectii infractiunii, intervin si organele judiciare.

Subiectii infractiunii sunt de doua categorii: subiectii activi si subiectii pasivi.

Potrivit ultimelor modificari ale C. penal pot fi subiect activ al infractiunii atat persoana fizica cat si persoana juridica. Astfel, persoanele juridice cu exceptia Statului, a autoritatilor publice si a institutiilor publice care desfasoara o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, raspund penal pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului de activitate sau in interesul ori in numele persoanei juridice daca fapta a fost savarsita cu forma de vinovatie ceruta de lege.

Raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit in orice mod la savarsirea aceleiasi infractiuni.

Tragem concluzia ca persoanele juridice raspund din punct de vedere penal cu exceptia Statului, a autoritatilor publice si a institutiilor publice, acestea din urma, insa, cu conditia sa desfasoare numai activitati care nu au un caracter privat.

In ceea ce priveste persoanele fizice, din cadrul persoanei juridice, care savarsesc infractiuni, s-a pus problema pentru care din aceste persoane e tinuta a raspunde si persoana juridica. Consideram ca raspunderea penala a persoanei juridice intervine atat pentru faptele savarsita de organele de conducere sau cele de reprezentare a acesteia, cat si pentru faptele savarsite de alti angajati ai persoanei juridice in exercitarea atributiunilor de serviciu si numai daca aceste fapte au fost savarsite cu acordul sau sub cunostinta organelor de conducere sau de reprezentare.

Trebuie mentionat ca persoana juridica raspunde din punct de vedere penal pe toata durata existentei sale, adica de la momentul in care au fost indeplinite toate conditiile pentru ca persoana juridica sa ia fiinta si sa-si desfasoare activitatea. In masura in care persoana juridica intra in procedura de lichidare datorita falimentului, ea va raspunde pana la momentul ramanerii definitive a hotararii pronuntate de judecatorul sindic.

In situatia in care are loc reorganizarea persoanei juridice prin absorbtie de catre o alta persoana juridica, aceasta nu va mai raspunde din punct de vedere penal deoarece, in acest caz al reorganizarii, persoana juridica care absoarbe va putea prelua numai drepturile si obligatiile din punct de vedere civil, deoarece raspunderea penala este personala.

Si persoana fizica e subiect activ al infractiunii in masura in care indeplineste cele trei conditii prevazute de lege, si anume: varsta, responsabilitatea si libertatea de vointa si actiune. Potrivit legii, minorii pana la 14 ani nu raspund din punct de vedere penal, minoritatea constituind cauza care inlatura caracterul penal al faptei. Intre 14 si 16 ani, se prezuma iuri stantum (prezumtie relativa) ca minorul nu raspunde din punct de vedere penal, organele judiciare avand posibilitatea sa dovedeasca discernamantul minorului la momentul savarsirii faptei si sa rastoarne astfel prezumtia de neraspundere. Intre 16 si 18 ani, se prezuma relativ ca minorul raspunde din punct de vedere penal, acesta avand posibilitatea sa dovedeasca faptul ca in momentul savarsirii faptei, nu avea discernamant. De la implinirea varstei de 18 ani, pesoana raspunde intotdeauna din punct de vedere penal.

Responsabilitatea constituie atitudinea psihica a persoanei fata de fapta si fata de urmarile acesteia, persoana avand capacitatea sa-si dirijeze in mod constant vointa.

Libertatea de actiune presupune posibilitatea persoanei de a savarsi actiuni sau inactiuni asa cum doreste, potrivit constiintei si vointei proprii. Orice ingradire a libertatii de actiune si de vointa constituie o constrangere fizica sau morala, acestea constituind cauze care inlatura caracterul penal al faptei.

Pe langa cele trei conditii generale pentru anumite categorii de infractiuni, legea prevede si necesitatea indeplinirii unor conditii spaciale, cum ar fi, spre exemplu, la infractiunea de luare de mita, cand subiectul activ trebuie sa aibe calitatea de functionar sau functionar public.

Subiectul pasiv al infractiunii este acea persoana fizica sau juridica ce sufera nemijlocit consecintele savarsirii unei astfel de fapte (ex: mama e ucisa, copilul minor sufera indirect consecintele). Si subiectul pasiv trebuie sa indeplineasca in anumite situatii diferite cerinte speciale, cum ar fi spre exemplu, calitatea de nou nascut al mamei care a savrsit infractiunea in cazul pruncucideii.

LOCUL SI TIMPUL SAVARSIRII INFRACTIUNII

Desi de regula nu au o incidenta foarte mare in continutul infractiunii, locul si timpul ca factori ai acesteia apar deseori fie ca element constitutiv, fie ca element circumstantial. Astfel, locul savarsirii infractiunii apare ca element constitutiv, cum ar fi spre exemplu in cazul infractiunii privind regimul cirrculatiei pe drumurile publice, respectiv apare ca element circumstantial (circumstanta agravanta) cum ar fi in cazul infractiunilor de furt calificat (ex: intr-un loc public)

Timpul apare ca element constitutiv la anumite infractiuni, cum ar fi aceea de capitulare sau de parasire a campului de lupta, infractiuni ce au loc in timpul luptei, sau apare ca element circumstantial (circumstanta agravanta) cum ar fi in cazul infractiunii de furt calificat (in timpul noptii).

Continutul constitutiv al infractiunii e format din latura obiectiva ce cuprinde elementul material, urmarea imediata si legatura de cauzalitate, si latura subiectiva ce cuprinde vinovatia, mobilul si scopul.

Latura obiectiva- desemneaza totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la actul de conduita incriminat si care devin relevante prin savarsirea infractiunii de catre faptuitor.

Aceasta cuprinde:

a)elementul material care e format din actiune sau inactiune. Actiunea desemneaza fapta unei persoane care face ceva ceea ce legea ii impune sa nu faca. Actiunea se poate realiza prin acte materiale (lovirea), prin cuvinte (amenintarea) sau prin scris (falsificarea unui act). Inactiunea reprezinta atitudinea faptuitorului care nu face ceva din ceea ca legea il obliga sa faca (ex: medicul are obligatia sa dea un anumit medicament la o ora, nu o face si moare pacientul). Pentru realizarea elementului material al unei infractiuni e necesara realizarea numai a uneia dintre modalitatile de savarsire a acesteia indiferent cate astfel de modalitati ar prevede infractiunea respectiva. Elementul material poate fi unic si sa constea fie dintr-o actiune, fie dintr-o inactiune, sau poate fi multiplu, situatie in care poate consta fie din mai multe actiuni, fie in mai multe inactiuni, fie si din actiuni si din inactiuni.

b)      urmarea imediata consta in rezultatul concret care se produce asupra valorii materiale sau morale ocrotite prin legea penala. In cazul infractiunii de rezultat, organele judiciare trebuie sa analizeze producerea rezultatului respectiv precum si daca rezultatul respectiv este urmare a actiunii sau inactiunii faptuitorului.

c)      legatura de cauzalitate reprezinta liantul care trebuie sa se interpuna intre actiunea sau inactiunea ce constituie elementul material si urmarea produsa. La infractiunile de pericol, legatura de cauzalitate rezulta din materialitatea faptelor iar la infractiunile de rezultat, aceasta trebuie dovedita. Cu privire la dovedirea legaturii de cauzalitate au existat in literatura de specialitate doua teze: teza monista si teza pluralista.

In cazul tezei moniste avem:

1.teoria cauzei eficiente care propune sa fie considerata drept cauza a rezultatului pe aceea care a declansat procesul in sine si a creat premisele pentru realizarea urmarii imediate.

2. teoria cauzei proxime potrivit careia e considerata cauza cea care e cea mai recenta in timp.

3. teoria cauzei preponderente care considera drept cauza pe aceea care a contribuit cel mai mult la producerea rezultatului.

4. teoria cauzei adecvate care considera drept cauza pe aceea care e apta prin natura ei sa produca acel rezultat.

Teza pluralista are la randul ei doua teorii:

1. teoria echivalentei conditiilor numita si conditiile sineqvanon, potrivit careia sunt cauze toate acelea care au precedat rezultatul si fara de care aceasta nu s-ar fi produs.

2. teoria conditiei necesare- constituie cauza a infractiunii toate acelea fara de care rezultatul nu s-ar fi produs.

Ambele teorii, si cea monista, si cea pluralista, au fost criticate astfel incat s-a stabilit atat in literatura de specialitate, cat si in practica judiciara, ca pentru stabilirea legaturii de cauzalitate trebuie parcurse urmatoarele etape:

identificarea in antecedenta cauzala a tututror contributiilor umane care au legatura cu cauza respectiva.

stabilirea aspectului psihic al legaturii de cauzalitate

delimitarea si determinarea exacta a contributiilor esentiale si a contributiilor inlesnitoare cu privire la cauza respectiva.

Latura subiectiva consta in atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta si fata de urmarile acesteia, activitate concretizata in vinovatia ceruta de lege pentru realizarea continutului constitutiv al unei anumite infractiuni.

Vinovatia din cadrul laturii subiective se deosebeste de vinovatie ca trasatura a infractiunii deoarece pentru fiecare fapta penala se cere ca aceasta sa fie savarsita cu o anume forma de vinovatie. Astfel, C. penal prevede expres ca faptele constand in actiuni sunt pedepsite intotdeauna atunci cand sunt savarsite cu intentie, iar atunci cand legiuitorul prevede expres, ele sunt pedepsite si cand sunt savarsite din culpa.

Faptele constand din inactiuni sunt pedepsite atat atunci cand sunt savarsite cu intentie cat si atunci cand sunt savarsite din culpa, cu exceptia situatiei cand legea incrimineaza numai savarsirea lor cu intentie.

In cadrul laturii subiective regasim pentru unele infractiuni si un scop sau un mobil, acestea din urma elemente aparand fie in cadrul infractiunii, fie ca element constitutiv, fie ca element circumstantial (ex: punerea unei persoane in inferioritate pe motiv de rasa, sex, religie, nationalitate sau inducerea in eroare a unei persoane in scopul obtinerii unui folos material injust).

SANCTIUNILE PENALE

Santiunile penale reprezinta consecinte ale incalcarii normelor juridice penale. Institutia sanctiunilor reprezinta alaturi de cea a infractiunilor, cea a raspunderii penale, pilonii de baza ai sistemului de drept penal.

Sanctiunile se impart in: pedepse, masuri educative, masuri de siguranta si alte masuri ce se iau in cadrul procesului penal. In sistemul nostru de drept, pedepsele sunt principale (detentiunea pe viata, inchisoarea si amenda penala pentru persoana fizica si amenda penala pentru persoana juridica), pedepse complementare (interzicerea unor drepturi si degradarea militara pentru persoana fizica, dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activitatii sau inchiderea unor puncte de lucru pe durata determinata, interzicerea de a participa la proceduri de achizitii publice precum si afisarea sau difuzarea hotararilor de condamnare in cazul persoanelor juridice) si pedepsele accesorii.



Masurile educative - sunt acele sanctiuni care se aplica in situatia in care minorul savarseste o fapta prevazuta de legea penala. Ele sunt: mustrarea, libertatea supravegheata, internarea intr-un centru de reeducare si internarea intr-un institut medical educativ.

Masurile de siguranta au ca scop inlaturarea unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii unor infractiuni. Masurile de siguranta sunt: obligarea la tratament medical, internerea medicala, interzicerea de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie, o meserie sau o alta ocupatie, interzicerea de a se afla in anumite localitati, expulzarea strainilor,confiscarea speciala si interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata.

Sanctiunile in dreptul penal roman sunt aplicate dupa urmatoarele principii:

a)      principiul legalitatii, in sensul ca nu pot fi aplicate decat acele sanctiuni care sunt expres prevazute de lege.

b)      principiul individualizarii sanctiunii, in sensul ca instanta de judecata trebuie sa aplice inculpatului una din sanctiunile prevazute de lege, dar tinand cont de anumite criterii de individualizare, cum ar fi persoana acestuia, gravitatea faptei, gravitatea urmarilor, modul si mijlocul de savarsire a faptei etc.

c)      principiul personalitatii raspunderii penale si a sanctiunilor penale in sensul ca atat raspunderea penala cat si sanctiunea penala nu se pot aplica decat celui care a savarsit fapta incriminata.

d)      principiul aplicarii unor sanctiuni revocabile, in situatia descoperirii unei erori judiciare, sanctiunea aplicata poate fi revocata.

Pedepsele

Constituie o masura de constrangere si un mijloc de reeducare prevazut de lege si care se aplica de catre instantele judecatoresti pentru a sanctiona pe cel care a savarsit o infractiune si pentru a preveni savarsirea de noi infractiuni.

Pedepsele constiuie o masura de constrangere si un mijloc de reeducare deoarece numai prin aplicarea acestora se poate realiza in concret scopul legii penale. Ele se aplica numai de catre instantele judecatoresti, in temeiul legii, avand o functie de exemplaritate cat si o functie de eliminare. Au functie de exemplaritate deoarece prin sanctionarea infractorului se da un exemplu catre ceilalti destinatari ai legii penale si au o functie de eliminare deoarece constau in scoaterea condamnatului din mijlocul societatii si trimiterea lui in anumite locuri speciale de detinere.

Pedepsele aplicabile persoanelor juridice

Sunt pedepse principale si pedepse complementare. Pedepsa principala aplicabila persoanei juridice este amenda de la 2.500 Ron la 2.000.000 Ron. Pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice sunt:

a)      dizolvarea

b)      suspendarea activitatii persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la 1 an sau suspendarea uneia dintre activitatile persoanei juridice in legatura cu care s-a savarsit infractiunea pe o durata de la 3 luni la 3 ani.

c)      Inchiderea unor puncte de lucru pe o durata de la 3 luni la 3 ani.

d)      Interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice pe o durata de la 1 an la 3 ani.

e)      Afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare.

Dizolvarea persoanei juridice constituie pedeapsa capitala aplicabila acesteia. Aceasta pedeapsa poate fi aplicata atunci cand persoana juridica a fost constituita in scopul savarsirii de infractiuni ori scopul sau a fost denaturat in acest sens.

Prin urmare dizolvarea se poate dispune numai atunci cand persoana juridica se plaseaza in ilegalitate din chiar momentul constituirii ei, sau ea ajunge sa desfasoare practic doar activitati contrare obiectului pentru care s-a constituit, adica in situatia in care obiectul sau de activitate a fost total deturnat.

Consideram ca nu e necesar ca toti membrii fondatori ai persoanei juridice sa fi urmarit comiterea de infractiuni prin constituirea persoanei juridice, sanctiunea dizolvarii fiind aplicabila si in situatia in care unii dintre acestia au fost de buna credinta. De asemenea, trebuie precizat ca savarsirea de infractiuni nu trebuie sa fie singurul scop al persoanei juridice ci este suficient ca acesta sa fie scopul principal. Tocmai de aceea se poate dizolvarea chiar daca aceasta desfasoara in subsidiar o activitate legala. Pedeapsa dizolvarii nu e prescriptibila si atrage dupa sine lichidarea persoanei juridice astfel incat nu se mai pune problema reabilitarii acesteia. In cazul dizolvarii nu se aplica regulile de la lichidarea voluntara, ci normele care guverneaza lichidarea judiciara deoarece instanta care pronunta pedeapsa dizolvarii trebuie sa trimita dosarul la instanta competenta.

In situatia suspendarii activitatii persoanei juridice, acesta pedeapsa vizeaza in principal activitatea in exercitatrea sau cu ocazia careia infractiunea a fost comisa dar acesta nu exclude interzicerea activitatii per total a persoanei juridice. Sanctiunea are un caracter personal astfel ca persoana juridica chiar reorganizata trebuie sa respecte interdictia decurgand din hotararea de condamnare. In schimb, interdictia nu priveste membrii si conducatorii persoanei juridice care vor putea constitui o alta societate care sa exercite aceeasi activitate in masura in care nu au fost si ei condamnati la aceesi pedeapsa.

Sanctiunea afisarii sau difuzarii hotararii de condamnare are rolul de a afecta imaginea si reputatia persoanei juridice, avand ca efect pierderea clientelei si diminuarea credibilitatii. Afisarea sau difuzarea pot privi hotararea judecatoreasca in ansamblul ei sau un extras din ceea ce a decis instanta. Afisarea trebuie facuta in locurile si pe durata stabilita de instanta de judecata, pe o durata ce nu poate depasi 2 luni. Afisarea sau difuzarea trebuie sa se faca fie in Monitorul Oficial, fie intr-un ziar de mare tiraj, fie prin difuzare la televiziuni. Cheltuielile ocazionate cu afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare sunt suportate de catre persoana juridica.

Pedepsele aplicate persoanei fizice

In urma savarsirii unei infractiuni unei persoane fizice i se pot aplica pedepse principale, pedepse accesorii si pedepse complementare. Pedepsele principale sunt detentiunea pe viata, inchisoarea si amenda.

Detentiunea pe viata este pedeapsa principala cea mai grea care i se aplica persoanei fizice. Ea a inlocuit, dupa 1990, pedeapsa cu moartea, tocmai datorita aparitiei principiului revocabilitatii sanctiunii penale. Pedeapsa cu detentiunea pe viata, de regula, o regasim alternativ cu pedeapsa inchisorii la anumite infractiuni de o gravitate foarte mare cum ar fi in C. penal omorul deosebit de grav sau unele infractiuni la masurile circulatiei si sigurantei pe caile ferate, iar legile speciale, la infractiuni cum ar fi impiedicarea exploatarii navei sau aeronavei. Pedeapsa detentiunii pe viata o gasim ca pedeapsa unica doar pentru genocid in caz de razboi. Trebuie subliniat faptul ca detentiunea pe viata nu se aplica persoanelor care au varsta mai mare de 60 de ani, in aceasta situatie, pedeapsa fiind inchisoarea pe o durata de 25 de ani si interzicerea tuturor drepturilor prevazute de lege. Pedeapsa detentiunii pe viata nu se aplica infractorilor minori, in acest caz pedeapsa fiind intre 5 si 20 de ani. Trebuie subliniat faptul ca pentru a aplica pedeapsa de 25 de ani pentru cei in varsta de peste 60 de ani, sau pedeapsa de la 5 la 20 de ani pentru minori,instanta de judecata trebuia sa se fi oprit mai intai la detentiunea pe viata, si nu la pedeapsa alternativa a inchisorii.

Inchisoarea- limitele generale ale pedepsei inchisorii sunt 15 zile- 30 de ani. Limitele speciale sunt prevazute in parte la fiecare infractiune. Pedeapsa principala a inchisorii e prevazuta fie ca pedeapsa unica, fie ca pedeapsa alternativa, alaturi de detentiunea pe viata sau de amenda. Executarea pedepsei cu inchisoarea se face potrivit legii privind executarea pedepselor. Pedeapsa cu inchisoarea consta in scoaterea infractorului din mediul sau si trecerea acestuia in locuri speciale de detinere, numite penitenciare, pentru perioade expres prevazute in dispozitivul hotararii de condamnare.

Pedepsele privative de libertate se executa in urmatoarele regimuri:

regim de maxima siguranta

inchis

semideschis

deschis

Condamnatii au posibilitatea sa treaca dintr-un regim in altul, in conditiile legii. Pe perioada detinerii, condamnatii pot presta diferite munci, in masura in care sunt apti pentru aceasta, munca lor fiind retribuita. Dupa implinirea a 60 de ani barbatii, si 55 de ani femeile, condamnatii presteaza munci numai la cerere. In cadrul penitenciarului, condamnatii barbati stau separati de condamnatii femei, minorii separati de majori, avand locuri speciale de detinere si asiguranduli-se posibilitatea de a continua invatamantul general obligatoriu si de a dobandi o pregatire profesionala potrivit cu aptitudinile lor.

Dupa ce a executat cel putin 2/3 din durata pedepsei care nu depaseste 10 ani, sau cel putin din durata pedepsei mai mare de 10 ani, condamnatul care e disciplinat, staruitor in munca si da dovezi temeinice de indreptare, tinandu-se seama si de antecedentele sale penale, poate fi liberat conditionat inainte de executarea in intregime a pedepsei.

In cazul fractiunilor de pedeapsa aratate mai sus, se tine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerata ca executata potrivit legii, pe baza muncii prestate. In aceasta situatie insa, liberarea conditionata nu poate fi acordata inainte de executarea efectiva a cel putin din durata pedepsei cand aceasta nu depaseste 10 ani si 2/3 , cand aceasta e mai mare de 10 ani.

Cand condamnatul executa mai multe pedepse cu inchisoarea, care nu se contopesc, fractiunile de pedeapsa aratate mai sus, se socotesc in raport de totalul pedepselor.

In situatia in care cel condamnat a savarsit din culpa una sau mai multe infractiuni, acesta poate fi liberat conditionat inainte de executarea in intregime a pedepsei, dupa ce a executat cel putin din durata pedepsei inchisorii care nu depaseste 10 ani sau cel putin 2/3 daca pedeapsa inchisorii depaseste 10 ani. Condamnatul care din cauza starii sanatatii sau din alte cauze nu a fost niciodata folosit la munca sau nu mai e folosit, poate fi liberat conditionat dupa executarea fractiunilor de pedeapsa aratate mai sus daca da dovezi temeinice de indreptare si de disciplina. Cei condamnati in timpul minoritatii, cand ajung la varsta de 18 ani, precum si condamnatii barbati cand ajung la varsta de 60 de ani si condamnatii femei cand ajung la varsta de 55 de ani pot fi liberati conditionat dupa executarea 1/3 din durata pedepsei in situatia in care e mai mica de 10 ani sau a din pedeapsa cand e mai mare de 10 ani.

Pedeapsa se considera executata daca in intervalul de timp de la eliberare pana la implinirea duratei pedepsei cel condamnat nu a savarsit din nou o infractiune. Daca in acest interval a comis o noua infractiune, instanta de judecata, tinand cont de gravitatea acesteia poate dispune fie mentinerea liberarii conditionate, fie revocarea acesteia, situatie in care pedeapsa stabilita pentru infractiunea savarsita ulterior si restul pedepsei ce a mai ramas de executat se contopesc, putandu-se aplica si un spor de pana la 5 ani. Revocarea e obligatorie in cazul in care fapta nou savarsita este o infractiune contra sigurantei statului, contra pacii si omenirii, o infractiune de omor, o infractiune savarsita cu intentie ce a avut ca urmare moartea unei persoane sau o infractiune prin care s-au produs consecinte deosebit de grave.

Executatrea pedepsei intr-o inchisoare militara, pedeapsa care nu depaseste 2 ani, de catre militari, se poate face intr-o inchisoare militara daca exista acordul instantei.

Amenda penala consta in suma de bani pe care infractorul e obligat sa o plateasca statului. Se deosebeste de amenda contraventionala sau de alte categorii de amenzi prin faptul ca e trecuta in cazierul judiciar. Amenda penala e aplicata de instanta de judecata tinand seama de criteriile de individualizare prevazut de art. 72 C. penal fara insa a-l pune pe infractor in situatia de a nu-si putea indeplini indatoririle privitoare la cresterea, intretinerea, invatatura si pregatirea profesionala a persoanei fata de care aceasta are obligatii legale.

Minimul general al pedepsei amenzii este de 100 Ron si maximul special de 50.000 Ron. Ori de cate ori legea prevede ca o infractiune se pedepseste numai cu amenda fara a-i arata limitele, minimul special al acesteia este de 150 Ron si maximul special de 10.000 Ron. Precizam insa ca sunt putine infractiuni nunde legea prevede numai pedeapsa amenzii. De regula pedeapsa amenzii insoteste pedeapsa inchisorii pe o durata de pana la 2 ani. Cand legea prevede pedeapsa amenzii fara a-i arata limitele, insa alternativ cu pedeapsa inchisorii mai mica de un an, minimul special al amenzii e de 300 Ron si maximul spacial de 15.000 Ron, iar cand pedeapsa amenzii e alternativ cu pedeapsa inchisorii mai mare de un an, minimul spoecial al amenzii e de 500 Ron si maximul special de 30.000 Ron.

Amenda penala trebuie platita intr-un interval de 3 luni de la data la care a fost aplicata de instanta.

In masura in care cel condamnat e salariat sau pensionar, instanta de judecata poate esalona plata amenzii in rate lunare pe o perioada de 2 ani. In prima situatie, condamnatul e obligat sa depuna la instanta de executare dovada de plata a amenzii, pe cand in situatia ratelor, acestea se opresc direct de la persoana juridica ce trebuie sa plateasca suma de bani condamnatului. In situatia in care cel condamnat nu-si plateste o rata sau nu plateste suma in termen de 3 luni, instanta de judecata are posibilitatea sa inlocuiasca pedeapsa amenzii cu pedeapsa inchisorii insa in acest caz la individualizarea pedepsei trebuie sa tina cont de partea ce a fost platita din amenda.

Pedepsele accesorii si pedepsele complementare

Pedepsele complementare se aplica pe langa o pedeapsa principala de catre instanta de judecata si consta fie in interzicerea unuia sau mai multor drepturi din cele prevazute de art. 64 C. penal, fie din degradarea militara.

Pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, consta in interzicerea unora din urmatoarele drepturi:

a)      dreptul de a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice

b)      dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de Stat. Interzicerea acestor drepturi nu se poate aplica de catre instanta de judecata decat daca aceasta a pronuntat si interzicerea drepturilor prevazute la litera a). In practica s-a pus problema si a faptului daca interzicerea dreptului de a alege sau de a fi ales in autoritatile publice sau in functiile elective se poate aplica independent de interzicerea dreptului de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de Stat. Desi unele instante au dat un raspuns afirmativ consideram ca interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 litera a) si b) nu se pot aplica decat concomitent.

c)      dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie, ori de a desfasura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii.

d)      drepturile parintesti

e)      dreptul de a fi tutore sau curator

Interzicerea acestor drepturi se aplica numai de catre instanta de judecata, pe o perioada cuprinsa intre 1 si 10 ani, cu obligativitatea inserarii in dispozitivul hotararii judecatoresti a acelor drepturi care au fost interzise.

Aceste pedepse complementare se aplica numai daca instanta a aplicat in raport cu infractiunea savarsita o pedeapsa cu inchisoarea de cel putin 2 ani si numai daca instanta de judecata apreciaza in raport de imprejurarile cauzei, natura si gravitatea faptei, persoana infractorului, ca aceasta pedeapsa este necesara.

Degradarea militara ca pedeapsa complementara consta in pierderea gradului militar si a dreptului de a purta uniforma.. Daca drepturile prevazute la art. 64 C. penal sunt interzise a fi exercitate pe o perioada determinata, pierderea gradului si a drepturilor de a purta uniforma este o pedeapsa nedeterminata in timp si irevocabila. Pedeapsa complementara a degradarii militare nu e prevazuta expres in cadrul unor infractiuni, insa ea e obligatoriu a fi aplicata daca fapta a fost savarsita de militari sau rezervisti iar pedeapsa stabilita pentru infractiunea savarsita este inchisoarea mai mare de 10 ani sau detentiunea pe viata.

Degradarea militara se aplica facultativ atunci cand infractiunea e savarsita de un militar sau un rezervist iar pedeapsa aplicata pentru infractiunea respectiva e mai mare de 5 ani dar de cel mult 10 ani.

Pedeapsa degradarii militare isi produce efectele de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare, in schimb, interzicerea drepturilor prevazute la art. 64 C. penal isi produce efectele dupa executarea pedepsei sau dupa gratierea totala sau partiala a acesteia, ori dupa intervenirea termenului de reabilitare.

Pedepsele accesorii se aplica pe langa pedeapsa principala si consta in interzicerea drepturilor prevazute la art. 64 pe durata executarii pedepsei. De regula trebuie interzise pe durata executarii pedepsei toate drepturile prevazute de art. 64, insa, in situatia in care avem de-a face cu o executare la locul de munca, instanta de judecata are posibilitatea sa interzica numai anume drepturi. Codul de procedura penala prevede expres obligativitatea instantelor de judecata sa mentioneze expres in dispozitivul hotararii de condamnare care din drepturi ii sunt interzise condamanatului. Pedeapsa accesorie se efectueaza pe durata condamnarii precum si pe durata in care pedeapsa respectiva e considerata ca fiind executata. De regula, ca durata, pedeapsa accesorie are acelasi moment cu pedeapsa pricipala. Sunt insa situatii in practica cand pedeapsa accesorie e mai scurta ( cel condamnat a fost initial arestat preventiv, durata arestului deducandu-se din pedeapsa aplicata) sau mai lunga ( in situatia in care cel condamnat amana executarea pedepsei, in acest caz, pedeapsa accesorie operand si pe perioada amanarii).

Masurile de siguranta

Masurile de siguranta au ca scop inlaturarea unei stari de pericol si preintampinarea savarsirii de noi infractiuni. Masurile de siguranta se iau asadar fata de persoanele care au savarsit fapte prevazute de legea penala. Nu e obligatoriu ca aceste fapte sa fie considerate infractiuni, cu exceptia situatiei in care se aplica masurile de siguranta prevazute la lit. d) si g), adica interzicerea de a se afla in anumite localitati si interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata. Masurile de siguranta se iau numai de catre instantele de judecata sau cu caracter provizoriu, in cursul urmaririi penale de catre procuror. Masurile de siguranta sunt de 3 categorii:

a)      cu caracter medical (obligarea la tratament medical si internarea medicala).

b)      Restrictive de drepturi (interzicerea de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o alta ocupatie, interzicerea de a se afla in anumite localitati, expulzarea strainilor si interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata).

c)      Restrictive de lucruri (confiscarea speciala)

Expulzarea- masura de siguranta care se ia fata de cetateanul strain sau apatridului fara domiciliu in Romania care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, daca se apreciaza ca ramanerea acestuia in tara prezinta pericol social.

Masura expulzarii se ia daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

a)      sa fie vorba de un cetatean strain sau de un apatrid fara domiciliu in Romania

b)      acesta sa fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala

c)      instanta de judecata sa aprecieze gradul de pericol al ramanerii acestuia in Romania

d)      expulzarea sa se faca catre tara de origine a celui expulzat sau oricum catre o destinatie precisa

e)      Statul Roman sa aibe asigurate garantii ca statul unde va fi expulzata persoana nu o va supune pe acesta la torutra.

Masura de siguranta a expulzarii se ia pe o durata nedeterminata insa ea poate fi revocata la cererea celui expulzat.

In masura in care persoana expulzata se reintoarce in Romania ea poate fi judecata si expulzata din nou pentru nerespectarea hotararii judecatoresti.

Obligarea la tratament medical este masura de siguranta ce consta in obligatia faptuitorului care din cauza unei boli ori a unei intoxicari cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substante, prezinta pericol pentru societate, de a se prezenta in mod regulat la tratament medical pana la insanatosire. Nu e obligatoriu ca persoana supusa la tratament medical sa fi savarsit o infractiune ci doar sa existe pericolul savarsirii unei astfel de fapte. Obligarea la tratament medical se ia pe o durata nedeterminata si dureaza pana la insanatosirea persoanei respective.

Daca faptuitorul obligat la tratament medical nu se prezinta in mod regulat la medic, aceasta masura de siguranta poate fi inlocuita cu masura de siguranta a internarii medicale.

Internarea medicala este masura de siguranta care se ia in situatia in care faptuitorul e bolnav mintal ori toxicoman si se afla intr-o stare care prezinta pericol pentru societate. Masura consta in internarea faptuitorului intr-un institut medical de specialitate. Aceasta masura se ia pe o durata nedeterminata si dureaza pana la insanatosire sau pana la momentul in care datorita ameliorarii situatiei este inlocuita cu masura de siguranta a obligarii la tratament medical.

Masura de siguranta a internarii medicale poate fi luata cu caracter provizoriu de catre procuror in cursul urmaririi penale, revenindu-i sarcina instantei de judecata sa confirme sau sa infirme aceasta masura.

Interzicerea unei functii sau profesii este masura de siguranta care se ia fata de cel care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala datorita incapacitatii, nepregatirii sau altor cauze care-l fac impropriu pentru ocuparea unei anumite functii ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau alte ocupatii. Aceasta masura se ia pe o perioada nedeterminata si dureaza pana la incetarea motivelor pentru care a fost luata. Totusi, ea poate fi revocata la cerere dar numai dupa trecerea unui an de la data la care a fost luata. In situatia in care cererea de revocare este respinsa, o noua cerere poate fi formulata numai dupa trecerea unui an de la data cand a fost respinsa cererea anterioara. Masura de siguranta a interzicerii unei functii sau profesii se deosebeste de pedeapsa complementara cu acelasi nume prin faptul ca masura de siguranta se ia datorita nepriceperii, a nepregatirii faptuitorului, pe cand pedeapsa complementara se aplica datorita faptului ca inculpatul a profitat de functia sau profesia sa atunci cand a savarsit infractiunea.

Interzicerea de a se afla in anumite localitati este o masura de siguranta ce se ia fata de cel ce a savarsit o infractiune datorita pericolului pe care-l prezinta prezenta acestuia intr-o anumita localitate. Aceasta masura se ia pe o perioada de cel putin 5 ani, putand fi prelungita o singura data si cel mult cu durata initiala. Conform legii, condamnatul are posibilitatea sa introduca o cerere de revocare dar numai dupa trecerea a cel putin un an de la data cand s-a luat masura respectiva.

Tragem concluzia ca aceasta masura de siguranta are ca limite minim 1 an si maxim 10 ani.

Interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata este masura de siguranta care se ia fata de persoana care a savarsit o infractiune de loviri sau alte violente cauzatoare de suferinte fizice asupra membrilor familiei. Prin membri ai familiei intelegem sotul sau ruda apropiata daca aceasta din urma locuieste si gospodareste impreuna cu faptuitorul. Aceasta masura de siguranta se ia de instanta de judecata numai daca inculpatul a fost condamnat la pedeapsa inchisorii de cel putin 1 an si daca exista o manifestare de vointa din partea celor vatamati de a se constitui ca parte vatamata. Masura de siguranta se ia pe durata de cel mult 2 ani, legea neprevazand o limita minima.





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2336
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved