Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AdministratieDrept


Aspecte de ordin procesual penal privind expertiza criminalistica in infractiunile de fals

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
DREPTUL PENAL CA RAMURA A STIINTELOR JURIDICE SAU CA DOCTRINA
APLICAREA LEGII CIVILE
PARTICULARITATILE CERCETARII CRIMINALISTICE IN UNELE CAZURI PARTICULARE DE INFRACTIUNI ECONOMICE
DREPTUL DE AUTOR SI DREPTURILE CONEXE
Dobandirea si pierderea posesiei
SUCCESIUNILE
Principiul legalitatii
Consideratii generale asupra mostenirii
CONTRACTUL CA IZVOR PRINCIPAL DE OBLIGATII CIVILE
Statutul magistratilor

Aspecte de ordin procesual penal privind
expertiza criminalistica in infractiunile de fals

Savarsirea unei infractiuni de fals este insotita intotdeauna de aparitia unor modificari in ambianta locului in care s-a consumat faptul ilicit, modificari cunoscute sub denumirea generica de „urme”. Acestea contin un numar considerabil de informatii despre persoana sau obiectele care au concurat la formarea lor, precum si despre imprejurarile in care au luat nastere. Pentru ca aceste informatii sa fie aduse in fata organului judiciar si sa dobandeasca valoare probatorie, este necesar ca elementele materiale de la locul savarsirii infractiunii sa fie supuse cercetarii stiintifice de laborator. Intrucat organul judiciar nu dispune de cunostintele si pregatirea necesara, se impune apelarea la serviciile unor specialisti (tehnicieni) sau experti din diferite domenii de activitate.




Cercetarea de laborator a urmelor si mijloacelor materiale de proba se desfasoara potrivit prevederilor Codului de procedura penala[1], in cadrul activitatii de expertiza si constatare tehnico-stiintifica.

Constatarea tehnico-stiintifica se dispune atunci cand[2]:

- este necesara efectuarea unor constatari, cum ar fi de exemplu cu privire la autenticitatea unui inscris, la stabilirea falsului in diverse documente, la identificarea persoanelor sau obiectelor care au creat urmele;

- exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt;

- este necesara lamurirea urgenta a unor stari de fapt si imprejurari ale cauzei.

Lamurirea unor fapte si imprejurari ale cauzei impune deseori folosirea cunostintelor unor specialisti sau tehnicieni, iar aceasta reprezinta o conditie care, fara a fi prevazuta in mod expres ca in cazul expertizei, deriva din termenii utilizati de legiuitor pe de o parte, iar pe de alta parte, din natura acestui procedeu de probatiune[3]. Privitor la aceasta ultima conditie, trebuie remarcat ca indeplinirea ei este ceruta cu precadere de faptul ca la locul savarsirii infractiunii raman urme si obiecte corpuri delicte atat de diversificate, incat descoperirea, fixarea, conservarea, ridicarea si mai ales examinarea lor nu pot fi facute decat de catre un specialist care are dotarea materiala necesara[4]. De exemplu, in cazul inscrisurilor arse, putrezite, este necesara aplicarea unor procedee de stricta specialitate care nu sunt la indemana organului judiciar, ceea ce presupune apelarea la cunostintele unui specialist in domeniu.

Constatarea tehnico-stiintifica are un caracter de urgenta si se efectueaza de regula de specialisti sau tehnicieni care functioneaza in cadrul ori pe langa institutia de care apartine organul de urmarire penala si cu titlu de exceptie de specialisti sau tehnicieni care functioneaza in cadrul altor organe.

Dispusa de organul de urmarire penala din oficiu sau la cerere, constatarea tehnico-stiintifica are ca obiect examinarea unor probe materiale, pentru a stabili daca acestea contin sau nu elemente susceptibile de a servi ca mijloace de proba.

Organul de urmarire penala are obligatia de a stabili obiectul constatarii, de a formula intrebarile care se adreseaza specialistului si de a fixa termenul de efectuare a lucrarii. Daca specialistul apreciaza ca datele si materialele care-i sunt puse la dispozitie sunt insuficiente sub aspect cantitativ si calitativ, poate solicita organului de urmarire penala completarea lor.

Specialistului nu i se pot delega si nici acesta nu are dreptul sa-si insuseasca atributiile organului de urmarire penala[5]. Astfel, specialistului ii este interzis sa-si procure singur alte materiale decat cele puse la dispozitie, sa obtina informatii sau sa faca cercetari care sunt de competenta organului de urmarire penala. Atunci cand el apreciaza ca datele si materialele pe care le are la dispozitie sunt insuficiente, poate solicita organului de urmarire penala completarea lor. Daca pentru obtinerea unor modele de comparatie sunt totusi necesare cunostintele specialistului, organul de urmarire penala, sub indrumarea acestuia va proceda la prelevarea lor.

Constatarea tehnico-stiintifica se dispune in faza de urmarire penala si contribuie la strangerea probelor necesare pentru dovedirea existentei infractiunii si identificarea faptuitorului[6]. Avand in vedere caracterul de urgenta pe care il reclama constatarea tehnico-stiintifica, ea poate fi dispusa chiar si de catre un organ de urmarire penala necompetent, cu conditia ca acesta sa fi fost sesizat prin plangere, denunt ori din oficiu despre savarsirea infractiunii. Ulterior, raportul de constatare tehnico-stiintifica va fi trimis organului de urmarire penala competent sa instrumenteze respectiva cauza.

Constatarea tehnico-stiintifica poate fi dispusa asadar pe tot parcursul urmaririi penale, imediat sau ulterior dupa inceperea acesteia. Ea nu poate fi folosita pentru prima data in faza de judecata insa instanta de judecata, atunci cand considera necesar, poate dispune refacerea sau completarea constatarii tehnico-stiintifice, caz in care raportul se trimite procurorului care va lua masuri in vederea completarii sau refacerii ei. De asemenea, daca instanta de judecata constata ca pentru solutionarea cauzei sub toate aspectele se impune efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice, poate dispune restituirea dosarului la procuror pentru completarea urmaririi penale, cu indicatia ca trebuie sa se efectueze o constatare tehnico-stiintifica.

In literatura juridica de specialitate exista un punct de vedere unanim admis, in legatura cu natura juridica a constatarii tehnico-stiintifice, aceasta fiind considerata ca un mijloc de proba administrat de catre organul de urmarire penala, in cursul urmaririi penale.

Constatarea tehnico-stiintifica se dispune din oficiu de catre organul de urmarire penala ori la cererea formulata de catre oricare dintre parti: invinuit, inculpat, parte vatamata, parte civila ori parte responsabila civilmente.

In eventualitatea in care oricare din parti solicita efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice, singurul competent sa admita folosirea unei asemenea mijloc de proba este organul de urmarire penala investit sa instrumenteze cauza. Acesta are obligatia sa verifice temeinicia argumentelor prezentate in cerere si dupa caz, sa dispuna efectuarea constatarii tehnico-stiintifice sau, dimpotriva sa o respinga. In mod asemanator se procedeaza si atunci cand partile solicita organului de urmarire penala ori instantei de judecata, completarea sau refacerea constatari tehnico-stiintifice.

In privinta admisibilitatii constatarii tehnico-stiintifice se apreciaza ca aceasta poate fi dispusa doar daca este indeplinita cel putin una din conditiile prevazute de art. 112 Cod procedura penala, din care deriva de fapt caracterul de urgenta al acestui mijloc de proba si numai daca rezultatele la care se poate ajunge in cadrul examinarilor de laborator pot fi concludente pentru lamurirea unor stari de fapt si imprejurari ale cauzei.

Constatarea tehnico-stiintifica apare ca inoportuna si prin urmare nu mai poate fi admisa atunci cand pericolul de disparitie a unor mijloace materiale de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt si-a produs efectul sau a incetat de a mai fi amenintator. In mod asemanator constatarea tehnico-stiintifica devine inadmisibila daca faptele sau imprejurarile de fapt care aveau nevoie de clarificare au fost lamurite prin alte mijloace sau nu mai prezinta importanta. In cel din urma caz, dispare obiectul constatarii tehnico-stiintifice si prin urmare dispunerea acesteia devine superflua.

Dispunerea constatarii tehnico-stiintifice. Acest mijloc de proba se dispune de catre organul de urmarire penala prin rezolutie motivata, in care se va preciza, atunci cand este posibil, numele specialistului ori tehnicianului si institutia din care face parte. Cand specialistul sau tehnicianul nu poate fi nominalizat, in rezolutia motivata se va preciza calitatea functionala a acestuia (specialist in probleme de traseologie, dactiloscopie, examen tehnic al documentelor)



Instanta de judecata dispune refacerea sau completarea constatarii tehnico-stiintifice prin incheiere fara a se dezinvesti de judecarea cauzei. In consecinta ea va dispune restituirea catre procuror doar a raportului de constatare tehnico-stiintifica.

Actul prin care se dispune constatarea tehnico-stiintifica trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu date despre:

- organul de urmarire penala care dispune constatarea tehnico-stiintifica;

- obiectul constatarii;

- materialele care se pun la dispozitia specialistului;

- intrebarile care se adreseaza specialistului;

- termenul pana la care urmeaza sa fie efectuata lucrarea.

Operatiile si concluziile constatarii tehnico-stiintifice se consemneaza intr-un raport care cuprinde[7]:

a) partea introductiva in care se arata organul de urmarire penala sau instanta de judecata care a dispus constatarea tehnico-stiintifica, respectiv refacerea sau completarea acesteia; data cand s-a dispus efectuarea acesteia, numele si prenumele specialistului (tehnicianului), data si locul unde a fost efectuata, data intocmirii raportului de constatare tehnico-stiintifica, obiectul acesteia si intrebarile la care specialistul urma sa raspunda, materialul pe baza caruia a fost efectuata constatarea.

b) descrierea amanuntita a operatiilor de efectuare a constatarii;

c) concluziile pe care le formuleaza specialistul pot fi certe – pozitive sau negative – de probabilitate sau de imposibilitate a rezolvarii problemei. Ele pot fi in deplina concordanta cu ansamblul materialului probator administrat in cauza sau dimpotriva pot infirma constatarile la care a ajuns organul de urmarire penala prin desfasurarea altor activitati procedurale.

Expertiza criminalistica. Aflarea adevarului in anumite cauze penale necesita cunoasterea si rezolvarea unor probleme de stricta specialitate pe care organul judiciar nu le stapaneste. In asemenea cazuri se recurge la cunostintele unui expert, dispunandu-se din oficiu sau la cerere efectuarea unei expertize[8]. Sunt necesare de exemplu cunostintele unui expert atunci cand trebuie diferentiate intre ele materialele de scriere cu care a fost redactat un anumit inscris, cand se impune a fi rezolvata problema stabilirii ordinii cronologice in care au fost executate doua trasaturi intersectate, ori cand trebuie stabilita autenticitatea unui document.

In raport cu obiectul examinarilor si cunostintele de specialitate cu care se opereaza pentru clarificarea unor stari de fapt si imprejurari, expertizele pot fi chimice, tehnice, biologice, balistice, dactiloscopice, de examen tehnic al documentelor, medico-legale, psihiatrice, contabile.

Rolul expertizei creste in conditiile dezvoltarii necontenite a progresului stiintei. Fara ca solutiile si concluziile expertului sa fie hotaratoare, ele atarna foarte greu si adesea sunt determinante in rezolvarea cauzei[9].

Ca si constatarea tehnico-stiintifica, expertiza se constituie intr-un eficient instrument prin care se constata daca anumite obiecte materiale contin sau nu elemente susceptibile de a servi ca proba. Aflarea adevarului in cadrul procesului penal este conditionata in numeroase situatii de activitatea de expertiza. Utilizarea celor mai noi cuceriri ale stiintei si tehnicii cu ocazia efectuarii unei expertize este de natura sa asigure un grad sporit de obiectivitate si exactitate concluziilor la care ajunge expertul.

Expertiza este un mijloc de proba care are de regula caracter facultativ, administrarea ei fiind lasata la latitudinea organului judiciar. Exceptie face expertiza psihiatrica, aceasta fiind obligatorie in cazul infractiunii de omor deosebit de grav, precum si atunci cand organul de urmarire penala sau instanta de judecata are indoieli asupra starii psihice a invinuitului sau inculpatului. De asemenea expertiza este obligatorie si atunci cand se impune a se stabili cauzele mortii, daca acestea nu au fost stabilite printr-un raport medico-legal. In primele doua cazuri, pentru efectuarea expertizei psihiatrice, organul judiciar trebuie sa dispuna internarea persoanei intr-o institutie sanitara de specialitate. Dispozitia de internare data de procuror sau instanta de judecata este executorie si in caz de opunere se aduce la indeplinire de organele de politie.

Efectuarea unei expertize poate fi ceruta de catre oricare din parti (invinuit, inculpat, parte vatamata, parte civila, parte responsabila civilmente) sau poate fi dispusa din oficiu de catre organul judiciar. Admiterea ei este insa doar de competenta organului de urmarire penala sau instantei de judecata.

Efectuarea propriu-zisa a expertizei este prerogativa unor subiecti procesuali ocazionali, care in cazul expertizei medico-legale, psihiatrice si a celei criminalistice sunt reprezentati de specialisti care lucreaza in institutii de specialitate (medico-legale, laboratoare de expertiza criminalistica).

Dispunerea expertizei. Expertiza se dispune pe tot parcursul procesului penal, atat in faza urmaririi cat si in cea de judecata, pana la pronuntarea hotararii. In cursul urmaririi penale, expertiza poate fi dispusa imediat dupa inceperea acesteia sau ulterior, daca apar obiecte, corpuri delicte ori situatii noi prin a caror cercetare stiintifica se constata existenta unor stari de fapt ce servesc la aflarea adevarului in cauza. Instanta de judecata dispune efectuarea expertizei pe tot parcursul cercetarii judecatoresti si chiar dupa terminarea acesteia, daca apreciaza ca o anumita imprejurare trebuie lamurita prin intermediul ei. In acest ultim caz instanta trebuie sa repuna cauza pe rol si sa reia cercetarea judecatoreasca. De asemenea instanta de judecata poate lua masura restituirii dosarului pentru completarea urmaririi penale, dispunand efectuarea unei expertize, ori de cate ori aceasta nu s-ar putea face in fata ei decat cu mare intarziere (de exemplu, expertiza avand ca obiect cercetarea materialelor din care este constituit un inscris).

Dupa cum rezulta din cele prezentate, expertiza se dispune doar daca sunt indeplinite cumulativ doua conditii:

- in cauza sa existe fapte sau imprejurari care, pentru a sta la baza convingerii organelor judiciare, impun necesitatea unor precizari, clarificari;

- lamurirea semnificatiei acestora sa reclame cunostinte de specialitate dintr-un domeniu sau altul.

Expertiza este inoportuna si deci nu poate fi dispusa atunci cand faptele si imprejurarile cauzei pot fi clarificate prin administrarea altor probe, precum si ori de cate ori pentru lamurirea acestora sunt necesare doar cunostinte de ordin juridic, pe care organul judiciar le stapaneste foarte bine.

In cursul urmaririi penale expertiza se dispune prin ordonanta sau rezolutie motivata. In faza de judecata ea se ordona prin incheiere atunci cand cauza se judeca in prima instanta si prin decizie de casare in cauzele aflate in fata instantei de recurs.

Toate genurile de expertiza se efectueaza conform prevederilor art. 118 C.proc.pen., afara de cazul cand prin lege se dispune altfel (de exemplu in materie de expertiza contabil-judiciara sau medico-legala).

Actul procesual prin care se dispune expertiza, indiferent de faza in care se afla procesul penal si de organul judiciar care o ordona, trebuie sa cuprinda aceleasi date ca cele enumerate la constatarea tehnico-stiintifica.



Stabilirea obiectului expertizei si formularea intrebarilor care se adreseaza expertului reprezinta atributul organului judiciar.

Obiectul expertizei (reprezentat de starile de fapt si imprejurarile care urmeaza a fi clarificate) poate reclama cunostinte dintr-unul sau mai multe domenii de activitate si prin urmare expertiza va fi efectuata de unul, respectiv mai multi specialisti cu pregatire diferita. In prima situatie suntem in prezenta unei expertize simple, iar in cea de a doua, avem de-a face cu o expertiza complexa. Expertiza simpla se dispune si atunci cand lucrarile ei sunt efectuate de o comisie formata din mai multi experti dar care sunt toti specialisti in acelasi domeniu.

In cazul expertizei complexe, concluziile expertilor trebuie sa exprime un punct de vedere unic, materializat intr-un singur raport de expertiza. Uneori, lamurirea tuturor imprejurarilor de fapt si imprejurarilor in care s-a savarsit o infractiune, nu reclama o expertiza complexa, ci doar doua sau mai multe expertize distincte, pentru fiecare grup de probleme care urmeaza a fi clarificate. Astfel, in literatura de specialitate se arata ca deseori, in infractiunile contra avutului public, este necesara efectuarea atat a unei expertize tehnice cat si a unei expertize contabile. Desi lucreaza separat, expertii au obligatia de a avea in vedere reciproc concluziile, indeosebi atunci cand intre ele exista o stransa legatura[10].

Cu ocazia dispunerii expertizei, organul judiciar are obligatia sa fixeze un termen la care va chema partile si-l va cita pe expert. Cand termenul este fixat de instanta, dezbaterile trebuie sa aiba loc in sedinta publica, cu respectarea contradictorialitatii si cu participarea procurorului daca prezenta acestuia este obligatorie in cauza. La termenul fixat, organul judiciar aduce la cunostinta celor prezenti obiectul expertizei si intrebarile adresate expertului, dupa care atat partile cat si expertul au posibilitatea sa ceara completarea si chiar modificarea lor. Dupa ce cerceteaza cererile si obiectiile formulate, organul judiciar se pronunta asupra lor si definitiveaza atat obiectul expertizei cat si intrebarile. De asemenea el instiinteaza pe expert despre termenul fixat pentru terminarea lucrarii, precum si despre faptul ca la efectuarea ei urmeaza sa participe si partile . Aceste reglementari nu opereaza pentru cazurile in care expertiza urmeaza a fi efectuata intr-o institutie de specialitate. In astfel de situatii, organul judiciar nu-l va mai cita pe expert, la termenul fixat fiind chemate doar partile.

In infractiunile de fals in inscrisuri, organul judiciar poate cere iar invinuitul sau inculpatul are obligatia ca la termenul fixat sa prezinte o piesa scrisa de mana sa ori sa scrie dupa dictarea ce i s-ar face. Celelalte parti, daca nu sunt rude apropriate cu invinuitul sau inculpatul ori sotul acestuia sunt obligate sa prezinte scriptele de comparatie pe care le detin (scripte libere)[11]. Scriptele de comparatie se dicteaza de organul de urmarire penala sau presedintele completului de judecata si se semneaza de cel care le prezinta[12]. Daca scriptele se afla in depozite publice, autoritatile in drept, sunt obligate sa le elibereze.

Aprecierea si valorificarea expertizelor criminalistice in procesul penal

Libera apreciere de catre organul judiciar a raportului de expertiza se manifesta atat cu privire la faptele materiale constatate de expert cat si la concluziile sale cu continut stiintific. Aceasta libertate de apreciere este necesara intrucat cu toate progresele considerabile ale stiintei, expertii pot fi supusi greselii, aspect care genereaza uneori grave erori judiciare.

Aprecierea se face in raport cu ansamblul probelor administrate in cauza si trebuie sa aiba in vedere in primul rand, verificarea indeplinirii urmatoarelor conditii:

a)   respectarea dispozitiilor legale privitoare la competenta organului care a dispus expertiza, la drepturile si obligatiile expertilor, ale invinuitilor, inculpatilor si ale celorlalte parti in procesul penal;

b)   determinarea corecta a obiectului expertizei si pregatirea corespunzatoare a organului care o dispune, a materialelor necesare expertului pentru intocmirea lucrarii;

c)   caracterul stiintific al metodologiei de examinare folosita de expert si al concluziilor formulate.

Valoarea probanta a concluziilor unei expertize - chiar daca acestea sunt exacte si au un suport riguros stiintific - este anulata daca nu sunt respectate dispozitiile art. 118 alin. 3, 120 si 121 Cod procedura penala.

Uneori, concluziile expertizei sunt indoielnice nu din vina expertului, ci datorita modului defectuos in care au fost formulate intrebarile: intrebari care nu au legatura cu obiectul expertizei, intrebari confuze, echivoce sau care necesita cunostinte de specialitate dintr-un alt domeniu de activitate decat cel in care lucreaza expertul.

Organul judiciar are obligatia de a verifica si modul in care au fost respectate cerintele privitoare la autenticitatea, cantitatea si calitatea materialelor puse la dispozitia expertului.

Concluziile formulate prin examinarea unor materiale si obiecte care nu provin in mod cert din infractiunea ce face obiectul cauzei in care s-a dispus expertiza, ori de la persoanele implicate in aceasta, vor fi considerate netemeinice.

Temeinicia stiintifica a unui raport de expertiza este rezultanta a unor conditii de fond ale metodologiei de lucru adoptata de expert in efectuarea expertizei ce i se solicita, conditii care se refera la:

- folosirea de catre expert a datelor elaborate in domeniul de stiinta pe care il reprezinta, nu din alte domenii in care nu este specialist;

- examinarea completa a materialelor expertizei;

- folosirea tuturor metodelor de examinare prin care se poate ajunge la o concluzie stiintifica si nu doar a unei singure metode;

- formularea unor concluzii categorice numai asupra problemelor care pot fi rezolvate astfel si numai pe baza unor materiale care permit aceasta;

- concordanta logica dintre constatarile din partea examinativa si concluziile din raportul de expertiza;

- concordanta concluziilor din raportul de expertiza cu celelalte probe administrate in cauza.

Concluziile raportului de expertiza pot fi in deplin acord cu celelalte probe administrate in dosarul cauzei, situatie in care, raportul este confirmat. Dimpotriva, el este infirmat, atunci cand cercetarile organului judiciar care a dispus expertiza, au dus la aflarea de elemente probatorii noi care pun intr-o alta lumina datele anterioare pe care se sprijina expertiza[13].



Concluziile expertilor nu trebuie sa fie subapreciate de organele judiciare, dar nici supraapreciate, deoarece este posibil ca in mod obiectiv, datorita materialelor ori datelor insuficiente care le-au fost puse la dispozitie, acestia sa nu poata ajunge la o concluzie satisfacatoare pentru organele judiciare.



Art. 112, 113, 115-117 C.proc.pen.

Asa cum dispune art. 112 C.proc.pen.

Aurel Ciopraga, Ioan Iacobuta, Criminalistica, Ed. Junimea, Iasi, 2001, p.352.

Nicolae Volonciu, Tratat de procedura penala. Partea speciala, vol. II, ed. a III-a, Ed. Paideia, 1998, p.384.

Nicolae Volonciu, Tratat de procedura penala. Partea speciala, vol. II, op.cit., p.

V. Dongoroz, colab., Explicatii teoretice ale Codului penal roman. Partea speciala, vol. III, op.cit., p.

Asa cum dispune art. 123 C.proc.pen.

Nicolae Volonciu, Tratat de procedura penala. Partea speciala, vol. II, op.cit., p.

D.V. Mihaescu, Expertiza judiciara in procesul penal, cu privire speciala asupra modului de desemnare a expertului, in „Revista romana de drept”, nr. 3/1968, p.38.

Gr. Olanescu, Cu privire la efectuarea in aceeasi cauza a expertizei contabile si a celei tehnice, in „Revista romana de drept”, nr. 1/1983, p.20-23.

V. Dongoroz, colab., Explicatii teoretice ale Codului penal roman. Partea speciala, vol. III, op.cit., p.

Art. 127 C.proc.pen.

V. Dongoroz, colab., Explicatii teoretice ale Codului penal roman. Partea speciala, vol. III, op.cit., p.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1108
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site