Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


DREPTUL DE AUTOR SI DREPTURILE CONEXE

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




DREPTUL DE AUTOR SI DREPTURILE CONEXE

1. NOTIUNE, DEFINITIE, NATURA JURIDICA A DREPTULUI DE AUTOR





1.1. Notiunea si definitia dreptului de autor

Institutia „dreptului de autor”, asa cum rezulta din economia Legii nr.8/1996 , inglobeaza totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale si economice ce decurg din crearea si valorificarea operelor literare, artistice si stiintifice.

Expresiile „drept de autor” sau „drepturi de autor” sunt folosite si cu alte intelesuri, cele mai frecvente fiind acelea care identifica „dreptul de autor” cu drepturile patrimoniale cuvenite creatorilor operelor protejate. De aceea, consideram ca nu este gresit a se vorbi despre „drepturile de autor”, pentru a desemna ansamblul prerogativelor de care se bucura autorii cu referire la operele create si ca institutia dreptului de autor este instrumentul de protectie a creatorilor si operelor lor.

Folosirea termenului de autor este limitata in sfera dreptului omonim. Motivul este simplu si in esenta rezida in scopul pentru care s-a realizat actul creatiei. Daca ne referim, spre exemplu, la o pictura sau o lucrare literara, caracterul lor de unicat consta in valoarea lor culturala intrinseca, si nu in faptul ca pot fi reproduse de un numar de ori sau publicate intr-un numar mare de exemplare. In schimb, creatiile din domeniul industrial au un pronuntat caracter tehnico-aplicativ, sunt generate spre a fi multiplicate. De aceea, legea ii numeste autori doar pe creatorii de opere literare, artistice si stiintifice.

Creatia intelectuala atrage necesitatea recunoasterii si garantarii prin lege a unui drept legat de persoana autorului care comporta doua atribute: unul moral si altul patrimonial . Protejarea legala a actului de creatie este o indatorire morala a oricarei societati, indiferent daca rezultatul creatiei a fost sau nu adus la cunostinta publicului. Realitatea juridica demonstreaza ca exista mai multe drepturi patrimoniale si nepatrimoniale ale autorului, dar legiuitorul a intentionat includerea acestora si eventual a altora care vor aparea in viitor intr-o categorie generica: dreptul de autor.

1.2. Natura juridica a dreptului de autor

Creatia intelectuala are o existenta abstracta. Ea este insa rezultatul unei activitati creative si are o valoare si, ca orice bun care are o valoare, ea apartine si este proprietatea celui care a creat-o. Istoria ne invata ca proprietatea asupra bunurilor materiale are aceeasi sursa ca si dreptul de autor: munca.

Totusi, proprietatea intelectuala are o legitimitate mai mare decat proprietatea asupra bunurilor materiale. Aceasta pentru ca la origine, proprietatea asupra bunurilor materiale s-a dobandit prin aproprierea bunurilor deja existente si in forma in care posesorul si le-a apropriat, in timp ce proprietarul creatiei intelectuale este si creatorul ei. In cazul proprietatii intelectuale, aproprierea are ca obiect propria creatie, un bun care nu exista pana atunci, un bun care apartine cu adevarat autorului si este parte a autorului insusi.

Specificul „proprietatii” asupra creatiei intelectuale a determinat pe legiuitor sa-i aduca anumite limite: dupa ce s-au conferit autorului unele drepturi, legea a impus un sacrificiu: drepturile sale vor fi limitate in timp, fara ca aceasta sa insemne ca ele nu constituie „o proprietate”.

Drepturile morale recunoscute autorilor de opere apartin insa personalitatii, pentru ca opera este o emanatie a personalitatii, dar in persoana autorului se nasc si sunt recunoscute nu doar drepturi patrimoniale, ci si drepturi nepatrimoniale. Autorului al carui eu se prelungeste si se manifesta in opera i se recunoaste o putere de stapanire asupra unui bun care nu are o existenta materiala.

Caracterul complex al dreptului de autor este consacrat in sistemul Conventiei de la Berna si a fost insusit, cu unele rezerve, de catre tarile membre ale Uniunii de la Berna. Insusirea acestei teorii in tarile Uniunii de la Berna nu a pus capat disputelor si evolutiilor dihotomice in cadrul acestei conceptii despre natura dreptului de autor, fiind formulate doua teorii: monista sau unitara si dualista.

Teoria monista sustine ca intre personalitatea autorului si opera realizata de el exista o legatura stransa, care impiedica disocierea drepturilor morale de cele patrimoniale si ierarhizarea lor. Potrivit acestei conceptii, drepturile morale constituie prerogative ale dreptului de autor avand aceeasi valoare si durata ca si drepturile patrimoniale.

Sistemul monist admite transmisiunea dreptului de autor in intregul sau, mostenitorilor sau persoanelor indicate de autor, in persoana succesorilor, drepturile morale avand acelasi caracter absolut si discretionar ca si in persoana autorului .

Urmatoarele critici pot fi formulate la adresa acestei teorii:

- ignora faptul ca drepturile morale si drepturile patrimoniale se nasc in acelasi timp, insa drepturile patrimoniale sunt doar drepturi eventuale, atata timp cat autorul nu se decide sa-si publice opera. Actul de creatie da viata operei si doar publicarea ei este de natura sa aduca autorului foloase patrimoniale;

- confunda opera cu activitatea creatoare nesocotind faptul ca opera este produsul acestei activitati, ca legatura intre activitatea creatoare si opera este o legatura de la cauza la efect.

Sistemul monist este consacrat in prezent in legea germana a dreptului de autor si drepturilor conexe din 1965, lege care a fost modificata in 1985.

In sistemul dualist, se considera ca drepturile morale si drepturile patrimoniale au o existenta si un regim juridic distinct, aspectul dominant al dreptului de autor fiind dreptul moral.

In acest sistem, odata ce opera a fost publicata, drepturile patrimoniale ale autorului pierd starea de drepturi eventuale, capata actualitate si certitudine.

Drepturile morale nu-si inceteaza insa existenta odata cu publicarea operei, dimpotriva o insotesc, exercitandu-si in anumite limite influenta chiar si dupa ce autorul a incetat din viata si dupa ce drepturile patrimoniale au incetat sa mai fie recunoscute mostenitorilor .

Legea presei adoptata in Romania la 13 aprilie 1862, reglementand si drepturile autorilor de opere literare si artistice, pare a fi fost sensibila la disputele pe marginea naturii dreptului de autor, pentru ca recunoaste scriitorilor, compozitorilor si creatorilor de opere nu un drept de proprietate asupra operei, ci „dreptul de a se bucura ca de o proprietate” in timpul vietii lor, de dreptul de a reproduce, vinde sau ceda operele lor . Jurisprudenta vremii, probabil din nevoia asigurarii unei protectii eficiente, considera ca „proprietatea literara este aceea care se recunoaste mai facil decat toate proprietatile fiind cea mai imprimata de personalitatea autorului si ca autorul unui uvraj folosit dupa dorinta sa, exercitat dupa dorinta sa, putand modifica opera, rezulta ca dreptul de proprietate al unui autor este complet si absolut, avand si jus abutendi, caractere esentiale ale dreptului de proprietate. Deci dreptul de autor intruneste toate conditiile unei adevarate proprietati, astfel incat art.480 din Codul Civil reglementeaza implicit si dreptul de proprietate literara.

1.3. Examenul teoriilor privind natura juridica a dreptului de autor

In doctrina au fost formulate mai multe teze asupra naturii juridice a dreptului de autor. Dreptul de autor a fost calificat pe rand, ca un drept de proprietate, un drept de clientela, un drept asupra unor bunuri imateriale, un drept al personalitatii, nici una dintre acestea nefiind la adapost de critici.



1.3.1. Dreptul de autor – drept de proprietate In aceasta teorie, drepturile autorului asupra operei sale sunt asimilate dreptului de proprietate, creatia intelectuala fiind considerata cea mai personala, mai legitima, mai incontestabila si mai sacra dintre toate proprietatile. Adeptii acestei teorii considera ca dreptul exclusiv de exploatare al autorului ofera o analogie izbitoare cu dreptul proprietarului asupra bunurilor materiale.

Teoria este astazi, practic, abandonata, dar a marcat profund institutia de care ne ocupam, notiunile de „proprietate intelectuala”, „proprietate literara si artistica”, „proprietate industriala” sau „proprietate stiintifica” continuand sa fie folosite pentru a desemna o noua categorie juridica denumita de Edmond Picard „drepturile intelectuale”.

1.3.2. Dreptul de autor – drept de clientela. In aceasta teorie, drepturile recunoscute autorului tind la formarea unei clientele care procura titularului anumite avantaje in raport cu concurenta. Dreptul de clientela este un drept care asigura titularului fata de toti, exclusivitatea reproducerii unei creatii noi sau a folosirii unui semn distinctiv. Creatiile noi se impart in creatii de forma, numite in mod obisnuit in dreptul francez, proprietatea literara si artistica si in creatii de fond din care fac parte, in primul rand, inventiile.

Acestei teorii i se reproseaza ca utilizeaza o notiune de ordin economic pentru a explica natura juridica a unui drept si ca se serveste de obiectul dreptului pentru a-i determina natura.

1.3.3. Dreptul de autor – drept asupra unor bunuri imateriale Teoria pleaca de la constatarea ca opera, creatie a spiritului, nu are o existenta materiala, iar protectia si drepturile recunoscute autorului se intemeiaza pe utilitatea sociala si reprezinta o recompensa pentru serviciul social. Operele de arta, operele stiintifice, inventiile, au o existenta pur intelectuala, proprie si originala, inainte chiar de orice materializare. Autorul are asupra operei sale un drept absolut, dar acest drept nu poate fi si perpetuu deoarece productiile spiritului sunt chemate sa faca parte din fondul comun al umanitat Dupa alti autori, termenii: „proprietate incorporala” si „drept de clientela” sunt sinonimi.

1.3.4. Dreptul de autor – drept al personalitat In aceasta teorie, se considera ca dreptul autorului isi are izvorul in activitatea de creatie intelectuala, iar aceasta este o prelungire a personalitatii iar drepturile morale apartin categoriei drepturilor personalitat

Adversarii acestei teorii sustin ca ea urmareste subordonarea drepturilor patrimoniale elementului moral, ca opera este, intr-adevar, exprimarea gandirii autorului, dar ca ea apartine autorului in exclusivitate doar atat timp cat nu este materializata. Din momentul in care opera imbraca o anumita forma, ea se detaseaza de persoana creatorului, avand propriul sau destin.

In ceea ce ne priveste, consideram ca dreptul de autor este de fapt un pachet de drepturi reunite intr-un drept pe care il vom numi complex, cu natura juridica proprie si dubla calitate: patrimoniala si nepatrimoniala

In mod similar, drepturile conexe de autor, respectiv drepturile artistilor interpreti sau executanti, a producatorilor de inregistrari sonore si audiovizuale, precum si a organismelor de radiodifuziune si televiziune, sunt atat personale nepatrimoniale (morale), cat si patrimoniale care, potrivit art. 92 alin. (2) al Legii nr. 8/1996 republicata, pot fi transmise in tot sau in parte, potrivit dreptului comun, putand face obiectul unei cesiuni exclusive sau neexclusive.

2. OBIECTUL DREPTULUI DE AUTOR

2.1. Operele originale si operele derivate

Legea nr.8/1996 republicata se refera, in mod explicit la obiectul dreptului de autor in art. 1 si art.7 in aceiasi termeni generali, fara a defini notiunea de opera.

Majoritatea sistemelor de drept nu cuprind o enumerare a categoriilor de opere in cadrul dreptului de autor, marginindu-se fie la o definitie cu caracter general al obiectului dreptului, fie o referire la cele trei mari categorii de clasificare doctrinare, respectiv opere literare, opere artistice si opere muzicale .

Legea noastra, la fel ca si legislatiile adoptate in alte tari in ultimii ani, enumera categoriile de opere protejate, dar enumerarea nu este limitativa, pentru ca, inainte de a le enumera, foloseste expresia „cum sunt”. Enumerarea nu este limitativa nici in cazul operelor derivate, la care legea noastra se refera in art.8, desi in cazul acestora enumerarea este precedata de expresia „si anume”.

Constituie obiect al dreptului de autor, potrivit art. 7 din Legea nr.8/1996, operele originale de creatie intelectuala din domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma concreta de exprimare si independent de valoarea si destinatia lor, cum sunt:

scrierile literare si publicistice, conferintele, predicile, pledoariile, prelegerile si orice alte opere scrise sau orale, precum si programele pentru calculator;

operele stiintifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicarile, studiile, cursurile universitare, manualele scolare, proiectele si documentatiile stiintifice;

compozitiile muzicale cu sau fara text;

operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice si pantomimele;

operele cinematografice, precum si orice alte opere audiovizuale;

operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;

operele de arta grafica sau plastica, cum ar fi: operele de sculptura, pictura, grafica, gravura, litografie, arta monumentala, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului, desene, design, precum si alte opere de arta aplicata produselor destinate unei utilizari practice;

operele de arhitectura, inclusiv plansele, machetele si lucrarile grafice ce formeaza proiectele de arhitectura;

lucrarile plastice, hartile si desenele din domeniul topografiei, geografiei si stiintei in general;

operele de arta digitala.

Fara a prejudicia drepturile autorilor operei originale constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor potrivit art. 8 din aceeasi lege, operele derivate care au fost create plecand de la una sau mai multe opere preexistente, si anume:

traducerile, adaptarile, adnotarile, lucrarile documentare, aranjamentele muzicale si orice alte transformari ale unei opere literare, artistice sau stiintifice care reprezinta o munca intelectuala de creatie;

culegerile de opere literare, artistice sau stiintifice, cum ar fi: enciclopediile si antologiile, colectiile sau compilatiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creatii intelectuale.

Enumerarea legii noastre este mai cuprinzatoare decat cea a Conventiei de la Berna, incluzand si opere pe care in textul conventiei nu le intalnim, cum sunt programele pentru calculatoare, comunicarile, studiile, cursurile universitare, manualele scolare, proiectele si documentatiile stiintifice, operele de arta digitala.

Faptul ca aceste categorii de opere au fost totusi protejate, atat in dreptul nostru cat si in dreptul conventional, fara sa fi fost enumerate in mod expres, este un argument in favoarea opiniei ca enumerarea din textul legii noastre nu este limitativa.

2.2. Opere ce nu pot face obiectul dreptului de autor

Legea noastra contine o dispozitie potrivit careia nu beneficiaza de protectia legala a dreptului de autor:

ideile, teoriile, conceptele, descoperirile stiintifice, procedeele, metodele de functionare sau conceptele matematice ca atare si inventiile, continute intr-o opera, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;



textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa, judiciara si traducerile oficiale ale acestora;

simbolurile oficiale ale statului, ale autoritatilor publice si ale organizatiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul si medalia;

mijloacele de plata;

stirile si informatiile de presa;

simplele fapte si date[7].

Textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa si judiciara, precum si traducerile oficiale ale acestora, mijloacele de plata, stemele, sigiliile, emblemele, insignele, ecusoanele, medaliile, desi implica o activitate de creatie si prezinta originalitate, se adreseaza populatiei si trebuie cunoscute de catre toti cetatenii, de aceea difuzarea lor si posibilitatea de reproducere trebuie sa fie libera. Ele sunt excluse de la protectie in cadrul dreptului de autor, tocmai in temeiul destinatiei lor si apartin domeniului public din momentul aparitiei, astfel ca utilizarea lor nu este supusa vreunei autorizari, dar excluderea priveste numai textele oficiale.

2.3. Clasificarea operelor conform legii romane

Opera poate fi rezultatul contributiei creatoare a mai multor persoane, caz in care ne aflam in fata unei opere realizate in colaborare, a unei pluralitati de autori si de subiecte ale dreptului de autor.

Potrivit acestui criteriu, primele sisteme de drept (spre exemplu, cel francez) clasifica operele in opere de colaborare, colective si compozite. Legea noastra, prin prisma acestui criteriu clasifica operele in comune si colective .

2.3.1.Opera comuna este rezultatul unei colaborari creatoare comune, a doua sau mai multor persoane, care realizeaza o opera unitara. Opera comuna se caracterizeaza printr-o pluralitate de autori (si de subiecte ale dreptului de autor) asupra unei opere unitare. Realizarea ei presupune un schimb de idei, un efort de adaptare a aportului individual la aportul celorlalti, o activitate creatoare desfasurata in aceeasi unitate de timp (desfasurarea activitatii in aceeasi unitate relativa de timp face diferenta intre opera comuna de colaborare si opera derivata).

Caracterul unitar al operei comune nu presupune in mod necesar si indivizibilitate. Din acest punct de vedere, opera comuna poate fi divizibila sau indivizibila dupa cum contributia fiecarui autor este susceptibila de a fi sau nu individualizata. In cazul operei divizibile, fiecare autor isi poate exercita drepturile asupra contributiei sale, in mod independent, cu conditia de a nu aduce atingere intereselor celorlalti autori sau opere comune. Cand opera este indivizibila, drepturile nu pot fi valorificate separat.

Dreptul de autor asupra operei comune apartine creatorilor acesteia, intre care unul poate fi autorul principal. In lipsa unei conventii contrare, coautorii nu pot exploata opera decat de comun acord, functionand aici regula unanimitat

Refuzul consimtamantului din partea unui coautor trebuie sa fie temeinic justificat si credem ca el poate fi supus cenzurii instantei .

Este interesant ca legea nu prevede expres alternative de luare a deciziei in cazul in care unul sau mai multi coautori nu consimt la exploatarea operei. Nu se fac nici precizari cu privire la ce anume constituie temei justificat. Ramane la aprecierea instantei sa determine limitele unei justificari temeinice fata de neconsimtirea de catre un coautor la exploatarea operei. In practica instantelor judecatoresti a fost considerat temei justificat:

incheierea unui contract potrivit dispozitiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 in virtutea caruia o persoana juridica devine autor al lucrarii literare atat din punct de vedere patrimonial, cat si din punct de vedere moral, in schimbul unei substantiale sume de bani platita coautorilor; contractul este lovit de nulitate, intrucat drepturile patrimoniale nu sunt cesibile, dar nulitatea trebuie invocata in instanta;

refuzul de a semna contractul daca numele unuia dintre coautori nu apare pe coperta, intrucat se aduce atingere dreptului la paternitatea operei;

situatia in care, desi o editura prezinta o oferta de contract valabil prin care numai drepturile patrimoniale sunt cedate editurii, pretul este nedeterminat sau nedeterminabil in forma finala, negociata, a contractului[11];

refuzul intemeiat pe incalcarea ordinii publice sau bunelor moravuri sau dispozitiilor imperative ale leg

Daca opera realizata in colaborare este exploatata, remuneratia se imparte intre coautori conform conventiei lor. In lipsa de conventie, remuneratia se imparte proportional cu partile de contributie ale autorilor sau in mod egal daca aceste parti nu se pot stabili.

2.3.2. Opera colectiva este opera creata din initiativa unei persoane fizice sau juridice care o editeaza, o publica si o divulga pe responsabilitatea si sub numele sau si in care contributiile personale ale autorilor formeaza un tot, fara a fi posibil, data fiind natura operei, sa se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create.

Constituie opere colective culegerile stiintifice, enciclopediile, antologiile, dictionarele, ziarele, etc., in care, din cauza complexitatii si a costurilor ridicate, initiativa crearii si publicarii apartine unor persoane care pot sustine un efort financiar.

Opera colectiva se apropie de opera comuna prin faptul ca este rezultatul unei comunitati de inspiratie, de eforturi si de activitati de creatie coordonate si desfasurate in aceeasi unitate relativa de timp, de schimburi de idei, dar si de insusire si aplicare a unor reguli convenite, in scopul realizarii operei. Se deosebeste insa, fundamental, de opera comuna, prin imposibilitatea atribuirii de drepturi distincte autorilor asupra ansamblului operei create.

Raporturile dintre autorii operei colective, pe de o parte si persoana (fizica sau juridica) din initiativa careia s-a realizat, sunt supuse contractului incheiat intre parti. Tot contractual, se stabilesc si modalitatile de exercitare a drepturilor de autor si remuneratia cuvenita autorilor. In lipsa unei conventii contrare, dreptul de autor asupra operei colective apartine persoanei fizice sau juridice din initiativa, sub responsabilitatea si sub numele careia opera a fost creata .

3. OBIECTUL DREPTURILOR CONEXE

Potrivit art. 94 din Legea nr. 8/1996 republicata, pot forma obiectul drepturilor conexe de autor urmatoarele categorii de creatii:

interpretarile ori executiile artistilor interpreti sau executanti;



inregistrarile producatorilor de inregistrari sonore si audiovizuale;

emisiunile si serviciile de programe ale organismelor de radiodifuziune si televiziune.

Pentru ca o creatie sa poata forma obiect al dreptului de autor sau al drepturilor conexe, ea trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

sa fie rezultatul unui act de creatie intelectuala;

sa fie original sau sa contina elemente de originalitate;

sa existe pe un suport material (hartie, discheta, banda magnetica, etc.) pentru a putea fi probata;

sa fie o creatie din sfera literara, artistica sau stiintifica.



Legea nr. 8/1996 (publicata in M.Of. nr. 60/26.03.1996) a fost modificata si completata prin Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (publicata in M.Of. nr. 173/29.07.1997) si Legea nr. 285/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe (publicata in M.Of. nr. 587/30.06.2004);

Art. (1) din Legea nr. 8/1996 modificata si completata prin Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (publicata in M.Of. nr. 173/29.07.1997) si Legea nr. 285/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe (publicata in M.Of. nr. 587/30.06.2004) prevede: “Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau stiintifice, precum si asupra altor opere de creatie intelectuala este recunoscut si garantat in conditiile prezentei legi. Acest drept este legat de persoana autorului si comporta atribute de ordin moral si patrimonial”;

Y. Eminescu, Dreptul de autor, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997, p.142

Astfel, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, exercitiul dreptului la paternitatea operei (care include dreptul de a decide daca, in ce mod si cand va fi adusa opera la cunostinta publica, dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei si dreptul de a pretinde respectarea integritatii operei si de a se opune oricarei modificari, precum si oricarei atingeri aduse operei, daca prejudiciaza onoarea sau reputatia autorului) se transmite prin mostenire, potrivit legislatiei civile, pe durata nedeterminata. Daca nu exista mostenitori, exercitiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectiva care a administrat drepturile autorului sau, dupa caz, organismului cu cel mai mare numar de membri, din domeniul respectiv de creatie;

Y.Eminescu, Dreptul de autor, Ed. Lumina lex, 1997, p.83;

Eminescu, Y., Dreptul de autor, Ed. Lumina Lex, 1997, p.83;

Enumerarea este limitativa. Rezulta de aici, per a contrario, ca orice alte creatii literare, artistice sau stiintifice pot fi protejate in cadrul dreptului de autor, cu exceptia celor care cad in sfera dreptului de proprietate industriala (n.a.);

Art. 5 si 6 din Legea nr. 8/1996;

Art. 5 alin. (3) din Legea nr. 8/1996;

Per a contrario, rezulta ca e poate exploata in fapt opera, chiar fara consimtamantul unui coautor, daca refuzul acestuia nu este temeinic justificat (n.a);

Potrivit art. 51 alin. (1) lit. d, lipsa remuneratiei din contract da dreptul partii interesate de a cere anularea contractului;

Producatorul operei colective dobandeste, in lipsa de conventie contrara, drepturi de a divulga opera, de a o reproduce, de a face copiile necesare si de a le exploata prin difuzare, inchiriere, etc.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1164
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site