CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

1. Legitima aparare.

Definitie:

Conform art.44 din Codul penal si art.22 din noul Cod penal, legitima aparare este situatia in care o persoana comite o fapta prevazuta de legea penala pentru a inlatura un atac material direct, imediat si injust indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc, si care pune in pericol grav persoana sau dreptul celui atacat sau interesul obstesc (sau general).

Existenta starii de legitima aparare face ca fapta savarsita pentru inlaturarea atacului sa nu constituie infractiune deoarece persoana care a savarsit-o nu a actionat cu vointa libera, ci constransa de nevoia de a se apara pe sine sau de a apara o alta persoana sau in interes general, public.

Fapta comisa in legitima aparare este lipsita de vinovatie fiindca vinovatia presupune libertate de vointa si de actiune, libertate care lipseste in acest caz.

Inlaturand vinovatia in savarsirea faptei, care trebuie sa fi o trasatura esentiala a infractiunii, starea de legitima aparare inlatura caracterul penal al faptei si, in consecinta, raspunderea penala.

Consecintele importante pe care le are legitima aparare prin inlaturarea raspunderii penale a persoanei a impus necesitatea unei reglementari amanuntite a conditiilor in care o fapta poate fi considerata ca fiind savarsita in legitima aparare.

Din examinarea acestor conditii rezulta ca existenta legitimei aparari presupune, pe de o parte, existenta unui atac care creeaza necesitatea unei stari de aparare iar, pe de alta parte, presupune o fapta savarsita in aparare. De aceea, conditiile legitimei aparari trebuie analizate diferit, unele fiind conditii ale atacului, altele fiind conditii necesare ca apararea sa fie definitiv una legitima.

A - Conditiile atacului in cadrul legitimei aparari.

Atacul este o agresiune, adica o actiune sau inactiune savarsita cu intentia de a vatama o persoana sau un interes general public.

Exemple : atac prin actiunea - indreptarea armei asupra unei persoane sau repezirea cu cutitul asupra unei persoane; in forma omisiva, pasiva - atac exista in cazul refuzului unui medic de a administra un medicament cu intentia a ai provoca moartea ori o agravare a situatiei.

Atacul sa fie material.

Este atunci cand atacul este realizat prin mijloace fizice, adica prin acte de natura sa primejduiasca fizic valoarea impotriva careia se indreapta.

Atacul material este cel care are atitudinea de a crea modificari fizice, uneori ireparabile, ale obiectului impotriva caruia se indreapta.

In general, atacurile sunt materiale atunci cand sunt expresie a violentei fizice, cu folosirea sau nu a unor instrumente apte sa provoace leziuni, modificari fizice.

Exemplu : fapta celui care refuza sa schimbe macazul liniei ferate cu intentia de a provoca un accident.

Atacul nu este material si deci nu poate justifica o stare de aparare pretins legitima atunci cand se realizeaza prin cuvinte, verbal sau scris, amenintari, insulte , calomnii.

Atacurile imateriale, intrucat nu produc consecinte fizice, chiar si iremediabile, nu creeaza o stare de pericol grav, si tocmai de aceea nu trebuie sa fie respinse pe cai de fapt.

In situatia in care totusi o persoana supusa unui asemenea atac imaterial reactioneaza prin savarsirea unei infractiuni (insulta, lovire, omor), existenta acestor atacuri poate constitui, in conditiile legii, circumstanta atenuanta a provocarii sau o alta circumstanta atenuanta in favoarea celui care le-a respins.

Sa fie un atac direct

Sa fie indreptat si sa creeze un pericol nemijlocit pentru persoana impotriva caruia este indreptat sau pentru interesul public.

Atacul nu este considerat a fi direct atunci cand intre agresor si victima se interpune un obstacol (un zid, o poarta, chiar si un gard).

Practica judiciara a relevat cazuri in care atacul trebuie sa fie considerat direct chiar daca nu a vizat in mod nemijlocit un contact direct cu obiectul in care se concretizeaza valoarea sociala.

Exemple : cazul unei tentative de omor prin taierea cablurilor de sustinere ale unei telecabine in care se afla victima; prin distrugerea barcii in care se afla victima care nu stie sa inoate; prin administrarea de otrava in mancarea ce urmeaza sa-i fie servita victimei.

Atacul sa fie imediat

In sensul ca pericolul pe care el il poate produce pentru valoarea vizata sa se fi ivit deja sau sa fie pe punctul de a se ivi.

In prima ipoteza, atacul creeaza un pericol actual (atacul este actual), in a doua ipoteza, pericolul este iminent (pe cale de a se produce si sigur ca se va produce).

Aprecierea caracterului imediat atacului se poate face in functie de intervalul existent intre momentul inceperii atacului si momentul ivirii pericolului.

Daca acest interval de timp este unul mai mare se considera ca exista mijloace, altele decat o fapta prevazuta de legea penala, prin care sa se inlature acel pericol.

Caracterul imediat al atacului trebuie sa fie unul obiectiv, simpla temere a victimei ca ar putea fi tinta unui atac nu este suficienta pentru a legitima, in sensul legii penale, o actiune de aparare.

Un atac epuizat, finalizat, care are drept urmare o reactie cu caracter penal din partea victimei nu poate constitui temei pentru ca victima sa invoce legitima aparare.

Atacul sa fie injust - sa fie lipsit de orice temei legal care sa il justifice.

Sunt situatii in care legea prevede sau permite efectuarea unei actiuni agresive care insa nu constituie un atac. Exemple : executarea unui mandat de arestare; desfasurarea unor jocuri sportive care implica gesturi violente.

Cerinta ca atacul sa fie injust presupune ca acesta sa fie savarsit de o persoana responsabila, capabila sa inteleaga caracterul just sau injust al atacului (care este consecinta), prin urmare , nu actiune prin legitima aparare ci in stare de necesitate, cel care comite o fapta penala pentru a inlatura atacul unui animal sau al unei persoane iresponsabile (starea de necesitate are acelasi efect).

La stabilirea caracterului injust al atacului trebuie sa se tina seama de natura acestuia atac, de atitudinea psihica a agresorului, de relatiile dintre agresor si victima e.t.c.

5. Atacul trebuie sa fie indreptat impotriva persoanei care se apara, impotriva unei alte persoane sau impotriva unui interes public.

Atacul poate fi indreptat impotriva persoanei care se apara sau impotriva unei alte persoane, fara a interesa daca persoana care este victima atacului este sau nu titulara drepturilor puse in pericol.

6. Atacul trebuie sa puna in pericol grav persoana celui atacat ori drepturilor acestuia sau interesului obstesc , sau public.

Pericolul se considera grav atunci cand implica producerea unui rau ireparabil sau greu de remediat precum : pierderea vietii; cauzarea unei infirmitati; distrugerea unui bun important; sustragerea unor documente secrete e.t.c.

Stabilirea caracterului grav al pericolului trebuie sa se faca tinandu-se seama de toate imprejurarile concrete ale cauzei (persoanele implicate, modul de comitere a atacului, locul, timpul).

Daca atacul nu a fost de natura sa creeze un pericol grav nu se poate retine starea de legitima aparare.

B - Conditiile apararii in cadrul legitimei aparari.

Indiferent care este incadrarea juridica a faptei savarsite in aparare (de la omor si vatamare corporala si pana la distrugere), aceasta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

Apararea sa fie necesara pentru inlaturarea atacului

Fapta comisa in aparare poate fi considerata ca necesara daca a fost savarsita intre momentul in care atacul a devenit iminent si momentul in care el s-a consumat.

Orice fapta comisa in afara acestor limite temporale nu mai raspunde necesitatii de a inlatura atacul si deci nu poate fi considerata aparare.

Exemplu : dupa ce agresorul a fost dezarmat, dupa ce s-a retras, fie ca riposta a victimei fie in afara acestei riposte.

Fapta savarsita in aparare trebuie sa se indrepte impotriva agresorului si nu impotriva altei persoane.

In practica judiciara s-a precizat ca pentru retinerea legitimei aparari nu este necesar ca savarsirea faptei in aparare sa fie singura cale de inlaturare a atacului.

Apararea sa fie proportionala cu gravitatea atacului.

Nu este vorba de identitatea instrumentelor utilizate de agresor si de victima, ci este vorba de proportionalitatea dintre pericolele pe care le poate provoca pe de o parte atacul, agresiunea, iar de cealalta parte actiunea de aparare a victimei (ex: daca prin atac concret se poate provoca moartea victimei, acesteia ii este permis sa riposteze in aceeasi masura cu un instrument apt sa produca aceleasi consecinte).

In legatura cu caracterul proportional al apararii fata de atac, exista numeroase situatii in care aceasta aparare este disproportionata, in sens excesiv fata de gravitatea atacului, in aceste cazuri se face distinctie intre doua categorii de imprejurari numite generic exces de aparare, dar care produs efecte diferite:

a)      excesul justificat de aparare

Conform art.44 alin.3 Cod penal si art.22 alin.4 din noul Cod penal este considerata in legitima aparare si persoana care din cauza tulburarii sau a temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul.

Excesul justificat de aparare reprezinta o depasire a limitelor legitimei aparari, prin savarsirea unei fapte mai grave decat aceea care era necesara pentru inlaturarea atacului, depasire determinata de starea de tulburare sau de teama in care se gasea cel atacat, in imprejurarile concrete.

Excesul justificat de aparare este asimilat din punct de vedere al efectelor cu legitima aparare propriu-zisa, adica duce la inlaturarea caracterului penal al faptei (desi apararea nu a fost proportionala, ci excesiva in raport de atac).

b)      excesul scuzabil de aparare

Reprezinta apararea, riposta disproportionata, exagerata a victimei fata de atac, riposta care nu a fost determinata de starea de tulburare sau de temere provocata de atac, ci de alte mobiluri precum furia, revolta victimei, indignarea.

Avand in vedere aceasta cauza a disproportionalitatii apararii, legiuitorul nu mai confera acestui exces aceleasi efecte ca in cazul legitimei aparari propriu-zisa, ci o considera doar o circumstanta atenuanta legala (art.73 lit.a Cod penal).

Prin Legea 169/2002 s-a introdus in Codul penal art.44 alin.2 care prevede ca : "se prezuma ca este in legitima aparare si acela care savarseste fapta pentru a respinge patrunderea fara drept a unei persoane prin violenta, viclenie, efractie sau prin alte asemenea mijloace,intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de acestea.

Prin aceasta reglementare se instituie in favoarea victimei o prezumtie ca se afla in stare de legitima aparare. Ca urmare, se rastoarna sarcina probei astfel incat persoana aflata in legitima aparare nu mai trebuie sa dovedeasca caracterul material, direct, imediat si injust al atacului ci doar faptul patrunderii agresorului intr-unul din modurile prevazute de lege in locuinta sau incaperea sa.

3. Apararea sa imbrace forma unei fapte prevazuta de legea penala.

Efectele legitimei aparari.

Inlaturarea caracterului penal al faptei, efect care rezulta din dispozitiile alin.1 al art.44 din Codul penal si art.22 din noul Cod penal conform carora nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita in stare de legitima aparare.

O asemenea fapta este lipsita de vinovatie fiind savarsita sub imperiul constrangerii reprezentate de pericolul in care s-a aflat faptuitorul sub amenintarea atacului injust.

In viziunea noului Cod penal legitima aparare este o cauza justificativa, in sensul ca persoana atacata era indreptatita sa comita o fapta penala pentru a inlatura atacul.

2. Starea de necesitate.

Definitie:

Conform art.45 alin.2 Cod penal si art.23 alin,2 din noul Cod penal, este starea in care se afla o persoana care savarseste fapta pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa sau a altuia, sau un bun al sau sau al altuia, sau in interes public general.

Exemple : sustragerea unui autovehicul pentru a transporta la spital un bolnav; distrugerea unei usi sau a unui perete pentru a salva vieti omenesti sau bunuri importante din fata unui incendiu; distrugerea unei punti in cazul unui rau care risca sa inunde gospodarii.

Conditiile starii de necesitate.

Ca si in cazul legitimei aparari, conditiile in care o fapta penala este considerata ca fiind comisa in stare de necesitate sunt strict prevazute de lege si se refera, pe de o parte, la pericolul care creeaza starea de necesitate iar, pe de alta parte,la fapta savarsita pentru salvarea de la pericol.

A - Conditii privind pericolul in cadrul starii de necesitate.

1. Sa fie un pericol iminent, adica pe punctul de a se produce un rau, o vatamare a unei valori sociale.

Ca si in cazul legitimei aparari, notiunea de iminent este interpretata atat in cazul in care este doar pe cale de a se produce, cat si in cazul in care pericolul este doar pe cale de a se produce, cat si in cazul in care pericolul a devenit actual (in curs de desfasurare).

2. Pericolul iminent trebuie sa ameninte viata, integritatea corporala sau sanatatea unei persoane, un bun important al acesteia sau un interes public.

3. Pericolul sa fie inevitabil, adica sa nu poata fi inlaturat decat prin savarsirea acelei fapte penale.

Caracterul invitabil, desi trebuie sa fie in principiu obiectiv, este apreciat in concret si in functie de imprejurarile in care s-a ivit pericolul, precum si de particularitatile psihice ale persoanei aflate sub amenintarea pericolului.

B - Conditiile actiunii de salvare in cadrul starii de necesitate.

1. Actiunea de salvare sa constea intr-o fapta prevazuta de legea penala, spre deosebire insa de legitima aparare avand o importanta mai mare calificarea juridica a faptei.

2. Savarsirea faptei penale sa fie necesara pentru salvarea de la pericol a valorilor sociale.

Spre deosebire de legitima aparare, in cazul starii de necesitate, pe langa caracterul necesar, se cere ca fapta penala sa fie singura cale de salvare. De aceea, daca cel aflat sub amenintare ar fi avut la indemana si alte mijloace de salvare, se considera ca recurgerea sa savarsirea faptei nu a fost justificata si, deci, nu poate fi inlaturat caracterul penal al faptei.

Caracterul necesar nu trebuie apreciat in abstract ca tinand seama de toate imprejurarile cauzei, mai ales de situatia in care se afla persoana ce invoca starea de necesitate, pentru ca adesea s-a constatat ca persoana in cauza nu si-a putut da seama, din cauza ignorantei sau a tulburarii, de existenta altor posibilitati de salvare.

Asadar, in aprecierea acestui caracter este esential sa se constate ca persoana nu a conceput pe moment o alta cale de salvare.

3. Prin savarsirea faptei prevazuta de legea penala sa nu se cauzeze urmari vadit mai grave decat acelea care s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat.

Cu privire la aceasta conditie, la fel ca si in cazul legitimei aparari, au existat cazuri in care persoana care a savarsit o fapta penala si-a dat seama ca pricinuieste urmari evident mai grave decat acelea care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat.

Aceasta situatie este avuta in vedere de dispozitiile alin,3 al art.45 din Codul penal, care prevede insa, spre deosebire de legitima aparare, ca in aceasta situatie persoana nu este in stare de necesitate.

Asadar, in cazul starii de necesitate, depasirea limitelor nu este niciodata asimilata cu starea propriu-zisa de necesitate.

O asemenea situatie este insa reglementata in art.33 lit.a din Codul penal ca fiind o circumstanta atenuanta legala.

Nu se pune problema niciodata invocarii starii de necesitate in cazul persoanelor care, datorita functiei, calitatii sau profesiei, au obligatia de a infrunta pericolele (ex: militari, medici, pompieri e.t.c.)

Efectele starii de necesitate.

In plan penal il consta inlaturarea caracterului penal al faptei pe temeiul lipsei de vinovatie a persoanei care a fost constransa sa actioneze sub amenintarea pericolului.

De regula, starea de necesitate nu are ca efect si inlaturarea raspunderii civile, avand in vedere ca adesea persoana prejudiciata nu are nici o vina in producerea pericolului.

3. Constrangerea fizica si constrangerea morala.

Aceste doua cauze sunt forme de constrangere a persoanei, cu efecte de paralizare sau de deturnare a aptitudinii acesteia de a-si determina in mod liber actele de conduita, situatii sub imperiul carora persoana constransa savarseste o fapta prevazuta de legea penala.

Constrangerea fizica (forta majora).

Este constrangerea sau presiunea pe care o forta careia nu i se poate rezista o exercita asupra energiei fizice a unei persoane in asa fel incat, scapand de sub controlul constiintei si vointei persoanei constranse, care este fie imobilizata, fie4 pusa in miscare impotriva vointei ei, se manifesta printr-o fapta prevazuta de legea penala.

Conditiile constrangerii fizice.

sa existe o actiune de constrangere asupra corpului unei persoane, actiune care poate fi efectuata fie de o alta persoana sau de forta unui animal pe care nu il mai poti opri, fie din partea unui fenomen natural sau un proces fiziologic-patologic (lesin, epilepsie sau atac de cord);

persoana supusa constrangerii fizice sa nu poata opune o rezistenta eficienta impotriva fortei de constrangere. Incapacitatea persoanei trebuie apreciata avand in vedere atat forta ei fizica cat si starea psihica din momentul constrangerii.

fapta savarsita sub constrangere sa fie prevazuta de legea penala.

Constrangerea morala (amenintarea).

Este constrangerea sau presiunea exercitata de o persoana asupra psihicului unei alte persoane in asa fel incat persoanei constranse i se creeaza o temere grava de producerea raului cu care este amenintata si nemaiavand posibilitatea sa-si dirijeze in mod liber vointa, comite o fapta prevazuta de legea penala.

Exemple : un martor amenintat sa faca declaratii mincinoase; un paznic amenintat cu moartea care preda o cheie; o persoana aflata intr-o situatie de nevoie extraordinara constransa sa dea mita.

Conditiile constrangerii morale.

sa existe o actiune de constrangere savarsita de o persoana asupra psihicului unei alte persoane prin amenintare cu un rau important. Persoana constransa savarseste fapta penala ca singura alternativa a raului cu care este amenintata.

Dispozitiile partii speciale a Codului penal considera actiunea de constrangere , fapta de amenintare a unei persoane cu darea in vileag a unei fapte compromitatoarea pentru ea, pentru sot sau pentru o alta ruda apropiata.

prin amenintare sa se creeze un pericol grav pentru persoana amenintata sau pentru o alta persoana, in cazul in care nu s-ar ceda amenintarii si nu s-ar savarsi fapta prevazuta de legea penala.

Pericolul cu care este amenintata poate sa priveasca oricare dintre valorile legate de persoana fizica, de la viata pana la demnitate.

Gravitatea pericolului se apreciaza prin caracterul fie ireparabil, fie greu reparabil al raului cu care se ameninta.

Pericolul cu care se ameninta trebuie sa fie de asa natura incat sa nu poata fi indurat decat prin savarsirea faptei prevazuta de legea penala.

Daca era posibil recurgerea la alte mijloace de indurare a pericolului (ex: chemarea in ajutor a altor persoane sau o tranzactie cu cel care ameninta), conditia inevitabilitatii nu este indeplinita si nu exista constrangere morala.

4. Cazul fortuit.

Este un caz in care actiunea sau inactiunea licita a unei persoane a produs un rezultat neconceput si neurmarit de ea, datorita actiunii unei forte a carei interventie nu a putut fi prevazuta.

Exemple: situatia cea mai frecventa care apare in domeniul circulatiei rutiere, este aparitia unui piton care nu a putut fi prevazuta in mod obiectiv, in cazul unui accident de circulatie; cazul excavatoristului care atinge un obuz ramas neexplodat, care explodeaza omorand si ranind persoanei aflate in jur; prabusirea unui perete in conditiile unui cutremur care duce la moartea unei persoane.

Caracteristic cazului fortuit este faptul ca actiunea licita a unei persoane produce un rezultat periculos neasteptat din cauza faptului ca intra in concurs cu o imprejurare fortuita neprevazuta.

Imprevizibilitatea ivirii imprejurarii cauzatoare a rezultatului insusi, exclude vinovatia persoanei chiar si sub forma culpei fara prevedere.

In cazul fortuit, imprevizibilitatea rezultatului trebuie sa aiba caracter obiectiv si general, in sensul ca nici o alta persoana aflata in aceeasi situatie nu ar fi putut, si deci nu i se poate pretinde, sa prevada rezultatul socialmente periculos.

Cauzele acestor imprejurari imprevizibile pot fi :

a)        fenomene ale naturii (cutremure de pamant,alunecare de teren, tsunami);

b)       folosirea tehnicii (ruperea barei de directie a unei masini sau un scurt circuit);

c)        comportarea imprudenta a victimei (traversarea in fuga a strazii) sau comportamentul unui animal (aparitia lui in fata masinii).

Conditiile cazului fortuit.

actiunea sau inactiunea licita a unei persoane sa fi intrat in concurs cu o forta straina de constiinta si de vointa sa, producand astfel un rezultat cu relevanta penala.

Asadar, pentru retinerea cazului fortuit trebuie sa se dovedeasca existenta legaturii de cauzalitate, in sensul ca fara interventia fortei straine fapta nu ar fi produs acel rezultat.

Daca se constata ca si in absenta imprejurarii fapta ar fi produs acel rezultat, nu se poate retine cazul fortuit.

interventia imprejurarii care a determinat producerea rezultatului nu a putut fi prevazuta.

Imprevizibilitatea se refera la ivirea imprejurarii si nu la rezultat care, in principiu, este previzibil.

fapta care a dus, datorita intervenirii imprejurarii fortuite, la urmarile rezultatului periculos sa fie prevazuta de legea penala.

Consecintele (efectele) savarsirii faptei in cazul fortuit.

Este inlaturarea caracterului penal al faptei pe temeiul excluderii vinovatiei persoanei.

In principiu, cazul fortuit inlatura si raspunderea civila.

5. Betia fortuita.

Betia este starea psiho-fizica anormala in care se gaseste o persoana din cauza efectelor pe care le au asupra organismului sau si asupra facultatilor mintale anumite substante excitante sau narcotice, consumate de o persoana sau introduse in corpul sau.

In stiinta dreptului penal, pentru determinarea cat mai exacta a influentei pe care starea de betie o poate avea asupra raspunderii penale, se face distinctie intre mai multe feluri de betie :

a)      dupa atitudinea persoanei fata de producerea starii de betie se face distinctie intre

betia accidentala (fortuita) -care este provocata independent de vointa persoanei in cauza (o persoana este silita sa consume bauturi alcoolice);

betia voluntara - in opozitie cu cea fortuita este provocata cu stirea si vointa celui in cauza. Aceasta poate fi : simpla - atunci cand se ajunge in aceasta stare fara ca persoana sa aiba intentia de a comite o fapta penala si, preordinata - cand persoana si-a provocat in mod intentionat starea de betie pentru a capata curaj in savarsirea faptei, sau pentru a putea invoca ulterior betia ca circumstanta atenuanta.

b)      dupa gradul de intoxicare se distinge

betia completa - cand se ajunge la paralizarea energiei fizice si a facultatilor psihice astfel incat persoana este lipsita de capacitate de a intelege caracterul faptelor sale si de a fi stapana pe ele si,

betia incompleta - este betia care determina doar o slabire a capacitatii de autocontrol si de constientizare a actelor de conduita.

Dintre formele betiei, singura care are ca efect inlaturarea caracterului penal al faptei savarsite sub influenta ei este betia fortuita.

Astfel, conform art.49 alin.1 Cod penal, nu constituie infractiune fapta penala savarsita de o persoana daca in momentul savarsirii faptuitorul se gasea, datorita unor imprejurari independente de vointa sa,in stare de betie completa produsa de alcool sau de alte substante.

6. Eroarea de fapt

Prin eroare in dreptul penal se intelege reprezentarea gresita, de catre cel care savarseste o fapta prevazuta de legea penala, a realitatii faptice sau legislative, din momentul savarsirii faptei, reprezentare determinata de necunoasterea sau de cunoasterea gresita a unor date ale realitatii.

Dupa obiectul asupra caruia poarta eroarea poate fi :

de fapt - atunci cand poarta asupra unor date sau imprejurari care ar putea avea relevanta penala si,

de drept - atunci cand poarta asupra unei norme de drept si consta in necunoasterea sau cunoasterea gresita a unei dispozitii legale.

In dreptul penal se admite ca poate avea ca efect inlaturarea caracterului penal al faptei numai eroarea de fapt.

Conditiile erorii de fapt.

Conform dispozitiilor din art.51 alin.1 Cod penal, eroarea de fapt inlatura caracterul penal al faptei atunci cand faptuitorul nu cunostea in momentul savarsirii faptei existenta unei stari, situatii sau imprejurari de care depinde acest caracter.

Asadar, conditiile in care este incidenta eroarea de fapt sunt :

faptuitorii sa nu fi cunoscut in momentul savarsirii faptei existenta unei stari (starea sanatatii unei persoane sau starea de bun abandonat a unui bun), o situatie (situatia de cetatean strain a victimei, de functionar, de magistrat, politist; sau situatia unui bun de a fi provenit din savarsirea unei infractiuni) sau o imprejurare (o realitate externa precum starea de calamitate):

aceasta stare, situatie sau imprejurare cunoscuta eronat trebuie sa fie un element constitutiv al infractiunii sau o circumstanta a acesteia (ex: faptul ca un anumit bun apartine unei alte persoane sau convingerea ca proprietarul bunului si-a dat consimtamantul cu privire la utilizarea acelui bun).

In aceste situatii fapta nu va constitui infractiune.

In ceea ce priveste eroarea asupra unei imprejurari care constituie o circumstanta agravanta, in cazul unei infractiuni, aceasta este o situatie invocata mai frecvent in practica.(ex: eroarea asupra calitatii de ruda apropiata a persoanei victima a unei tentative de omor; starea de calamitate sau faptul ca se instalase o ambianta specifica noptii).

Atunci cand eroarea de fapt poarta asupra unei imprejurari constitutive a infractiunii, se numeste eroare principala si are ca efect inlaturarea caracterului penal al faptei.

In cazul in care eroarea de fapt poarta asupra unei imprejurari ce constituie doar o circumstanta agravanta in continutul agravant sau calificat al infractiunii, eroarea se numeste eroare secundara si are ca efect inlaturarea formei agravante a infractiunii si retinerea faptei numai in forma de baza.