Clasificarea transporturilor

Clasificarea transporturilor

Transporturile se pot clasifica dupa mai multe criterii si anume:

A. Dupa obiectul lor:

a) transporturi de marfuri (bunuri);

b) transporturi de persoane;

c) transportul de informatii;

B. Dupa mijloacele de transport folosite:

a) feroviare (locomotive cu abur, Diesel, Diesel-electrice, electrice, vagoane);

b) rutiere (auto si tractiune animala);

c) navale (maritime si fluviale);

d) aeriene (aeronave);

e) speciale (conducte, funiculare etc.);

f) combinate (cale ferata-auto, auto-naval etc.).

C. Dupa asezarea cailor de transport, transporturile orasenesti pot fi:

a) pe strazi (tramvai, troleibuz, taxiuri);

b) in afara strazilor (metrou, cale ferata, suspendate).

D. Dupa itinerarul parcurs in interiorul sau dincolo de granitele statului:

a) transportul in trafic intern (local);

b) transportul in trafic international (intre doua sau mai multe state), care la randul lor pot fi:

- transporturi in trafic international de tranzit, cand transporturile se efectueaza pe teritoriu unui stat strain numai in trecere.

- transporturi de peage, cand transporturile au punct de plecare si de sosire de pe teritoriul unui stat, insa parcursul transportului trece si pe teritoriul altui stat vecin.

E. Dupa cum transporturile se executa cu un singur mijloc sau cu folosirea succesiva a mai multor mijloace de transport:

a) transporturi efectuate cu un singur mijloc de transport;

b) transporturi in trafic combinat, cand transportul se executa cu doua sau mai multe mijloace de transport, de catre mai multi carausi in baza unui singur contract de transport.

F. In functie de interesul social:

- transport in interes public ce se executa de catre operatori de transport licentiati in conditiile legii si in temeiul unui contract de transport;

- transport in interes propriu.

Principiile organizarii si executarii transporturilor in economia de piata- OG 19/1997

Statul roman trabuie sa garanteze urmatoarele obligatii:

sa sprijine dezvoltarea si functionarea transportului public, prin subventionari, a celor de calatori pastrand un nivel moderat al tarifului

sa garanteze libera initiativa si autonomie a transporturilor

sa asigure conditiile unei concurente loiale intre modurile de transport si categoriile de transportatori

Ex. Asigurarea libertatii comertului ( art 134 din Constitutie)

Sistemul National de transport are urmatoarele obiective:

realizarea conectarii tuturor localitatilor la reteaua nationala a transporturilor

asigurarea dreptului de libera circulatie a tuturor cetatenilor

asigurarea liberei circulatii a bunurilor

asigurarea racordarii sistemului nataional la sistemele internationale

participarea la dezvoltarea economica si sociala a tarii

Izvoarele dretului transporturilor

reglementari cu caracter general

ex. Dreptul comun al transporturilor il reprezinta Codul Comercial si civil ( Og 19/1997 si HG./2001)

reglementari cu caracter special

de drept intern- rutier, feroiviar, aeriene, fluviale

de drept international

Sistemul national de transport

In conformitate cu art. 2 din OG 19/1997 este parte integranta( caracter strategic )

are caracter prioritar pt protectia vietii si a mediului

art 9 din ordonanta prevede ca infrastructura impreuna cu sistemul de management al traficului depozitionare si navigatie, formeaza retelele de transport. Bunurile din sist nat de transp. se impart in 2 grupe:- retele de transport

mijloace de transp

Mijloacele de transp reprezinta mijloacele mobile cu sau fara propulsie amenajate pt transp. De persoane sau bunuri destinate a fi deplasate pe o cale de navigatie rutiera, aeriana, etc.

Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri apartine domeniului public al statului ( inalienabile, insesizabile, imprescriptibile ). Toate infrastructurile de transport facd parte din domeniul public.

Bunurile din domeniul transporturilor care nu sunt proprietate publica constituie proprietate privata.

Toate bunurile din proprietate publica pot fi date in administrare prin HG institutiilor publice din subordinea Min Transp. Sau pot fi inchiriate sau concesionate.

Legea 213/1998 numai bunurile proprietate publica pot fi date in administrare. Art 18 din 213/1998 prevede ca bunurile acestea pot fi si inchiriate, concesionate, in conditiile legii prin contracte comerciale sau administrative.

Notiunea de operator de transp.

Notiunea de utilizator de transport.

Transportatorii (carausii )- pers fizice sau juridice, autorizate sa efectueze transp. Interne sau internationale de persoane sau bunuri, in interes public sau propriu, cu mijloace de transp. Proprietate personala sau inchiriate sau in leasing.

Oeratorii serviciilor conexe= persoane fizice sau juridice ce efectueaza activitati in legatura cu, sau in timpul transportului

Utilizatorii sistemului national- li se enumera drepturile

au acces egal si nediscriminatoriu la leg. De transport

aleg liber mijlocul de transport

pot efectua ei transporturi

Nu e cuprins in sistemul utilizatorilor destinatarul.

In cursul transportului carausul devine titular de drepturi asupra incarcaturii, in virtutea contractului de transport.

Drepturile carausului asupra marfii transportate decurg din faptul material al detinerii, detinere care justifica dreptul de retentie al carausului si privilegiul sau asupra marfii, in calitate de creditor al pretului ransportului.

Regimul juridic al marfii transportate este influentat si de transmiterea proprietatii asupra marfii precum si a riscului transmis de la expeditor la destinatar.

Detentia ( posesia precara) executata de caraus asupra marfii transportate

carausul este un detentor al marfii transportate, adica un posesor precar

detentia ( posesia precara ) consta in exercitarea unei puteri de fapt asupra lucrurilor, fie cu incuviintarea si pe socoteala proprietarului, fie in temeiul unei dispozitii legale sau hot. judec.

Dobandirea posesiei precare asupra marfii, este consecinta directa a acceptarii marfii la transport, de la punctul de pornire si inceteaza odata cu eliberarea marfii la punctul de sosire in mainile destinatarului.

Codul Civil asimileaza carausul cu un depozitar, cadrul depozitului necesar.

Detentia nu se confunda cu posesia propriu-zisa, ci este o posesie precara. Posesia este puterea de fapt exercitata asupra unui lucru, manifestarea exterioara a unui drept real.

Posesorul este prezumat proprietar, fie absolut- in cazul bunurilor mobile, fie ca proprietar titular- in cazul bunurilor imobile.

In cazul imobilelor, posesia de lunga durata poate duce la dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Posesia presupune 2 elemente:

corpus ( stapanirea directa a bunului)

animus ( vointa de a stapani)

Animus se prezuma pentru siguranta circuitului civil. Posesorul precar stapaneste bunul in fapt, dar nu pt sine ci pt altul, lipsindu-i animusul. Pe cand in cazul posesiei propriu-zise, proprietarul are posesia continua asupra bunului, cu toate ca stapanirea in fapt o realizeaza o alta persoana.

Posesia propriu-zisa este o stare de fapt, pe cand posesia precara se realizeaza printr-un titlu juridic.

O alta deosebire: posesia precara are o durata limitata si nu poate duce la uzocapiune, pe candd cealalta produce efecte juridice.

Carausul fiind detectorul unor bunuri mobile, nu are actiuni posesorii, deoarece exista prezumtia de proprietate a posesorului de buna credinta.

Drepturile carausului:

dreptul de retentie- e prerogativa creditorului de a refuza cat timp nu e platit sa restituie debitorului sau un lucru mobil sau imobil ce-I apartine debitorului.

Dreptul de retentie nu are caracter conventional, ci rezulta din lege.

Caracteristici:

este o masura conservatorie

carausul poate asigura incasarea creantelor, prin simpla opunere de a restitui bunul pe care il are in posesie precara

este o garantie reala imperfecta, deoarece spre deosebire de garantia reala, carausul nu are posibilitatea, de a vinde bunul si nici dreptul de preferinta in raport cu alti creditori. Dreptul de retentie nu poate exista decat daca bunul se afla in detentia carausului.

Acest drept de retentie se justifica in cazul unor contracte ( detentie, gaj transport) el poate sa existe si independent de contract prin efectul legii.

Conditii generale:

sa existe o creanta certa, lichida si exigibila. Ea nu poate fi compensata cu datoria carausului de a preda bunul.

Dreptul acesta nu este un procedeu de plata ci un mijloc juridic ce permite carausului sa astepte fara a crea prejudiciu

Detentia exercitata de caraus sa fie asupra unui bun corporal alienabil, sesizabil.

Existenta unei legaturi intre creanta si marfa transportata.

Efectele dreptului de retentie:

este opozabil ca si un drept real

are efecte indivizibile, orice fractiune a datoriei este garantata pana la stingerea ei definitiva

dreptul acesta nu produce efectul de a conferi titularului dreptul de a urmari bunul asupra unui tert

dreptul de retentie al carausului rezulta implicit din art. 1433 Cod Comercial

acest drept nu poate fi refuzat cand exista dispute intre caraus si ddestinatar cu privire la pret

acest drept are ca obiect exclusiv creanta izvorata din transport, fara a tine cont de transportul ulterior.

Privilegiile carausului

art 1730 Cod Civil instituie beneficiul carausului ca fiind un privilegiu asupra marfii transportate, pt creanta privind pretul si cheltuielile accesorii, cu conditia ca marfa sa fie in posesia carausului sau in posesia destinatarului cu conditia ca privilegiul sa fie solicitat in 24 de ore de la predarea marfii catre destinatar. Asemanator acestui art. Este si art din Codul Comercial.

Definitie: este un drept de preferinta, acordat de lege unui credditor fata de ceilalti creditori ai debitorului, tinandu-se de calitatea creantei.

Este de 3 feluri:

- general    - mobiliar - imobiliar

Este asemanator gajului si ipotecii.

Privilegiul nu e un drept real, deoarece confera titularului numai dreptul de preferinta, nu si dreptul de urmarire, de regula, dar sunt si exceptii.

Privilegiile generale- au ca obiect totalitatea bunurilor debitorului

privilegiile speciale mobiliare, au ca obiect bunurile transportate

Privilegiile carausului se impart in 3 categorii:

cele care deriva din ideea de gaj, pe care expeditorul il recunoaste la incheierea contractului si prin predarea marfii

cele care deriva din faptul conservarii lor de catre creditor

cele care deriva din imbunatatirea bunului prin actiunea carausului

In virtutea privilegiilor, carausul are urmatoarele drepturi:

de a retine marfa pana la plata pretului (dreptul de retentie)

de a solicita in justitie vanzarea marfii pt a obtine pretul transportului

cand a pierdut detentia are dreptul sa o revendice, avand in acest caz si dreptul de urmarire

privilegiul carausului inceteaza atunci cand pierde detentia marfii sau nu solicita in 24 de ore de la predarea marfii catre destinatar, pierzand si dreptul de retentie.

in cazul transporturilor succesive, ultimul caraus exercita dreptul tuturor.

In cazul concursului de privilegii

Art 564 Cod Civil, prevede ca creantele creditorului care detine asupra bunurilor vandute prin procedura silita dreptul de gaj, ipoteca, erc, aceste creante vor fi platite dupa cheltuielile de judecata.

Privilegiul carausului vine dupa privilegiul general al cheltuielilor de juddecata, executarea silita. In cazul acestui privilegiu garantia reala mobiliara e reglementata de legea 99/1999, care prevede ca orice creditor are un privilegiu prin simplul efect al legii, inclusiv privilegiul statului sau al unitatilor teritoriale pt creantele provenite din impozite, taxe, amenzi, avand prioritate fata de acestea numai daca privilegiului I se realizeaza publicitate sau avand posesia bunului.

Art 438 Cod Comercial, prevede ca in anumite situatii speciale, carausul este autorizat sa solicite sechestrarea marfurilor transportate, dar aceasta solicitare o poate face la sosirea marfii la destinatie in 2 situatii:

daca destinatarul nu e gasit

daca se ivesc litigii

In dreptul transporturilor cererea de sechestru formulata de caraus nu trebuie sa indeplineasca cele 2 cond.

Procedura se rezolva pe calea ordinului prezidential.

Dupa admiterea sechestrului, marfa se descarca de caraus pe cheltuiala expeditorului sau destinatarului, se depoziteaza in depozite speciale, urmand a fi vanduta pt a se achita pretul transportului.

Transmiterea proprietatii si a riscului asupra marfii transportate

in general contractul de transport se bazeaza pe un contract de vanzare- cumparare comercial, ce are ca efect transferul dreptului de proprietate asupra marfii de la vanzator la cumparator.

Transferul se face prin simplul acord de vointa al partilor, chiar daca nu s-a facut predarea lucrului, dar lucrul ramane rizico pericolului.

O data cu transferul dreptului de proprietate opereaza si transferul riscului pieirii fortuite a lucrului vandut.

Aceste reguli de drept comun sunt norme supletive- actioneaza numai in lipsa unor clauze contractuale si in cazul bunurilor individual determinate.

Partile contractelor comerciale reglementeaza momentul cand opereaza transferul proprietatii si al riscurilor fie prin clauze contractuale explicite si directe, fie indirect, trimitand la anumite uzante comerciale acceptate de una sau mai multe piete.

Ex. Ar fi clauza de rexerva a dreptului de proprietate, vanzatorul se asigura contra riscului de insolvabilitate al cumparatorului sau in cazul falimentului cumparatorului, vanzatorul pastrandu-si calitatea de proprietar al bunului, putand sa-si ia inapoi bunul.

Vanzarea cu clauza de rezerva se deosebeste de vanzarea in rate sau in leasing.

Vanzarea in rate= comparatorul devin proprietar in momentul incheierii contractului.

Leasing= utilizatorul bunului e un simplu chirias si acesta devine proprietar numai daca achita valoarea risiduala.

Clauze de stabilire a unor elemente cu caracter temporar sau spatial

Consecintele acestor clauze sunt:

Data si locul convenit identifica pe proprietarul marfii si persoana care-si asuma riscul marfii

Data si locul reprezinta criteriul de impartire a cheltuielilor, de regula ele cad in sarcina cumparatorului

Creditorii partilor isi pot exercita dreptul numai in functie de data si locul convenit

Exista situatii cand transferul proprietatii si a riscului se amana i cazul bunurilor de gen si bunurilor viitoare.

In cazul marfurilor care circula de pe o piata pe alta, transmiterea proprietatii si a riscurilor se face in urmatoarele situatii:

cand marfurile circula prin intermediarii carausului, bunurile de gen intra in proprietatea carausilor in momentul predarii lor catre carausi.

Riscul pieirii fortuite a marfii chiar si in timpul transportului e suportat de destinatar (cumparator )

Cand marfurile circula pe mare, intervine conditia sosirii in buna stare a vasului, in lipsa individualizarii vasului aceasta regula nu se aplica.

Vanzarea e un contract cu o conditie suspensiva (vanzatorul ramane proprietar al marfii, suporta riscul pieirii fortuite)

CIF= vanzatorul se obliga sa incheie contract de transport, sa o incarce pe vas, sa asigure marfa si sa plateasca pretul, riscurile trec asupra cumparatorului cand ajunge marfa la destinatie.

FOB= cand vanzatorul se obliga sa aduca marfa in portul de parcare si sa incarce marfa, iar marfa se transporta pe riscurile cumparatorului.

Creditorii au asupra marfii transportate unele drepturi cu privire la masurile de asigurare a marfii, la sechestrul marfii.