Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


DREPTURILE, LIBERTATILE SI INDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETATENILOR

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




DREPTURILE, LIBERTATILE SI INDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETATENILOR





Drepturile si libertatile fundamentale sunt nu numai o realitate, ci si finalitatea intregii activitati umane, bineinteles a aceleia democratice. Drepturile si libertatile omului, cu multiplele lor ramificatii si implicatii teoretice, dar mai ales practice, reprezinta un domeniu important in preocuparile fiecarui stat precum si in ale comunitatii umane internationale.

Cercetarea stiintifica a drepturilor si libertatilor omului si cetateanului este o misiune permanenta indeosebi a juristilor pentru ca limba in care ele sunt formulate este, mai intai, cea a dreptului si deci juristilor le revine, in primul rand, misiunea de a analiza toate aspectele si de a realiza sinteze. Ea trebuie sa realizeze clarificarile necesare (notiunile, vocabularul folosit), sa permita evidentierea progreselor dar si a ramanerilor in urma, sa ofere solutii legislative care sa permita o reala promovare a respectului pentru aceste drepturi si desigur o eficienta protectie a lor.

Drepturile fundamentale consacra la nivel normativ acele drepturi ale omului pe care guvernantii doresc sa le garanteze; prin urmare forta lor juridica si garantiile lor vor fi cele ale normei juridice prin care au fost consacrate. Prin urmare, drepturile fundamentale sunt, in egala masura, atat garantii obiective cat si drepturi subiective, opozabile puterii statale si protejand individul inclusiv in raporturile sale cu ceilalti membri ai colectivitatii din care face parte. Consacrarea lor la nivel normativ constitutional, le asigura cea mai eficienta garantare juridica, intrucat astfel ele beneficiaza atat de mecanismele de garantare a suprematiei normelor constitutionale, cat si de mecanismele juridice specifice protectiei drepturilor subiective.

Definitia drepturilor fundamentale

Pentru definirea lor trebuie sa luam in consideratie ca:

a) sunt drepturi subiective;

b) sunt drepturi esentiale pentru cetateni;

c) datorita importantei lor sunt inscrise, in acte deosebite, cum ar fi declaratiile de drepturi, legi fundamentale (constitutii).

Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, ele fiind in ultima instanta facultati ale subiectelor raportului juridic de a actiona intr-un anumit fel sau de a cere celuilalt sau celorlalte subiecte o atitudine corespunzatoare si de a beneficia de protectia si sprijinul statului in realizarea pretentiilor legitime.

Drepturile fundamentale sunt drepturi esentiale pentru cetateni. Aceasta este cea mai importanta trasatura. Daca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, ceea ce le deosebeste de acestea este tocmai aceasta trasatura. Ea explica de ce din sfera drepturilor subiective numai un anumit numar de drepturi sunt fundamentale, inscrise, ca atare, in constitutie. Deseori drepturile fundamentale sunt definite ca acele drepturi consacrate de Constitutie care sunt determinante pentru statutul juridic al cetateanului. Anumite drepturi subiective, datorita importantei lor sunt selectate pe criteriul valoric si inscrise ca drepturi fundamentale. Deci pentru definirea drepturilor fundamentale, vom retine ca ele sunt drepturi esentiale pentru cetateni, pentri viata, libertatea, personalitatea lor.

Caracterul de drepturi esentiale il capata un raport cu conditiile concrete de existenta ale unei societati date. Un drept subiectiv poate fi considerat esential si deci fudamental intr-o societate data, dar isi poate pierde acest caracter in alta societate. Mai mult decat atat, chiar in cadrul aceleiasi societati, in diferite etape istorice, acelasi drept subiectiv poate fi sau drept fundamental sau simplu drept subiectiv potrivit conditiilor concrete economice, sociale, politice si bineinteles conform vointei guvernantilor, a carei expresie nu este altceva decat legea ce stabileste chiar catalogul acestor drepturi. Aceasta explica destul de clar de ce intr-o anumita perioada istorica numarul drepturilor fundamentale este mai mare sau mai mic decat in alta perioada istorica. Drepturile fundamentale pot fi explicate numai vazute in interdependenta lor cu celelalte fenomene si indeosebi cu realitatile economice, sociale, si politice concrete din fiecare tara.

Datorita importantei lor, drepturile fundamentale, sunt inscrise in acte cu forta juridica suprema, cum ar fi declaratii de drepturi, legi fundamentale. Inscrierea in constitutie a drepturilor fundamentale este urmarea caracteristicii principale a acestora de a fi drepturi esentiale pentru cetateni. Inscrise in Constitutie, li se recunoaste caracterul de drepturi fundamentale si li se stabilesc garantii pentru ocrotirea si exercitarea lor, atat la nivel normativ cat si institutional.

La sfarsitul acestor consideratii, putem spune ca drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetatenilor, esentiale pentru viata, libertatea si demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, drepturi stabilite prin Constitutie si garantare prin Constitutie si legi.

efecte juridice numai pentru viitor. Aceasta pentru simplu motiv ca legea se adreseaza subiectelor de drept, permitand sau interzicand si, bineinteles sactionand atitutinile

Inviolabilitatile

1. Dreptul la viata, dreptul la integritate fizica, dreptul la integritate psihica

Aceste drepturi sunt reglementate de catre Constitutie in acelasi articol si anume art. 22.

Dreptul la viata este cel mai natural drept al omului. El s-a impus de timpuriu, in sistemul juridic, fiind consacrat inca din primele declaratii de drepturi si desigur prin constitutii. Este un drept cetatenesc cu care incepe inventarul drepturilor omului in cele mai importante acte internationale in acest domeniu. Astfel, Declaratia Universala a Drepturilor omului stabileste in art 3 ca 'Orice om are dreptul la viata, libertate si la inviolatilitatea persoanei'. Conventia europeana pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale consacra in art. 2 ca 'Dreptul oricarei persoane la viata este protejat de lege. Moartea nu poate fi aplicata in mod intentionat, decat in executarea unei sentinte capitale pronuntate de catre un tribunal in cazul in care infractiunea este sanctionata de lege cu aceasta pedeapsa', iar Pactul privitor la drepturile civile si politice stabileste in art. 6 pct. 1ca 'Dreptul la viata este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viata sa in mod arbitar'.

Intr-o acceptiune restransa larga viata persoanei numai in sensul ei fizic, iar intr-o acceptiune larga viata persoanei este privita ca un univers de fenomene, fapte, cerinte, si dorinte ce se adauga, permit si imbogatesc existenta fizica, in aceasta acceptiune larga, dreptul la viata este asigurat prin intreg sistemul constitutional. Art. 22 din constitutie se refera la acceptiunea restransa a dreptului la viata, aceasta solutie fiind mai eficienta din punct de vedere juridic. Art. 22 alineatul (3) interzice pedeapsa cu moartea, ca fiind contrara drepturilor naturale ale omului. Pedeapsa cu moartea este nu numai o incalcare a drepturilor naturale ale omului, dar este prin natura sa o cruzime ce foarte rar s-a dovedit dreapta si niciodata eficienta. Mai mult, ea produce efecte ireparabile, istoria dovedind ca de foarte multe ori a fost efectul unor grave erori judiciare si ca nu totdeauna a pedepsit ceea ce trebuie asfel pedepsit. Interdictia prevazuta de art 22 al. (3) este absoluta, nici exceptie nefiind posibila.

Dreptul la integritatea fizica este clar definit prin chiar formularea constitutionala. Stransa sa legatura cu dreptul la viata a determinat reglementarea in acelasi articol. Respectul integritatii fizice este garantat chiar prin Constititutie, rezultand astfel obligatia autoritatilor publice de a o asigura. Orice atingere adusa interegritatii fizice a persoanei va trebui sanctionata de catre lege, iar daca ea se impune, totusi, din considerente de ordin social, ea se poate face numai prin lege, in conditiile articolului 53 din Constitutie (de exemplu vaccinarea pentru combaterea unei epidemii, recoltarea de sange pentru dovedirea intoxicatiei alcoolice, efectuarea unui operatii chirurgicale cu acordul pacitentului etc.)

Dreptul la integritate psihica este ocrotit si considerat de valoare constitutionala, omul fiind conceput - sub aspect juridic - ca un complex de elemente in care fizicul si psihicul nu pot fi despartite. Mutilarea uneia sau alteia dintre integritati este contrare drepturilor umane.

Respectul vietii, integritatii fizice si a integritatii psihice implica in mod firesc interzicerea torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradate, ceea ce face in mod expres articolul 22 alineatul (2). Practicarea unor asemenea precedee si tratamente este o incalcare a demnitatii si personalitati omului. Prevederile privind interzicerea torturi, a pedepselor sau tramentatelor inumane ori degradante, se regasesc in Declaratia Unirversala a Drepturilor Omului (art.5), in Pactul international relativ la drepturile civile si politice (art.7), si mai ales in Conventia contra torturii si altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante (ONU, 10 decembrie 1984). Aceasta Conventie defineste tortura ca un act prin care o durere sau suferinta ascutite, fizice sau mentale, sunt produse intentionat unei persoane cu scopul de a obtine de la ea sau de la o terta persona informatii sau marturisire, de a pedepsi un act pe care ea sau o terta persoana l-a comis sau se presupune de a o fi comis, de a intimida sau de a face presiune asupra sa sau de a intimida sau face presiuni asupra unei terte personae, sau pentru oricare alt motiv fondat pe o forma de discriminare indiferent care este, daca o asemenea durere sau asemenea suferenta sunt produse de un agent al autoritatii publice sau orice alta persoana avand o imputernicire oficiala sau la instigarea sa sau cu consimtamantul sau expres sau tacit. Conventia cuprinde angajamentul statelor de a lua masurile legislative, administrative, judiciare si orice alte masuri eficiente pentru a impiedica comiterea de acte de tortura, aplicare de pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, pe teritoriul ce se afla sub jurisdictia lor.

Drepturile prevazute in articolul 22 sunt ocrotite de Constitutie fata de toate subiectele de drept, deci atat fata autoritatile publice cat si fata de ceilalti cetateni.

2. Libertatea individuala

Constitutia Romaniei reglementeaza libertatea individuala in articulul 23, articol cu un continut complex.

Articolul 23 din Constitutie foloseste doua exprimari si anume cea de libertate individuala si siguranta persoanei. Aceste doua notiuni nu sunt unul si acelasi lucru, nu formeaza o categorie juridica unica, desi sunt si trebuie folosite si explicate impreuna. Explicarea constitutionala este rezultatul faptului ca libertatile apartinand persoanei trebuie reglementate nu numai in totalitatea lor, ca fiind esentiale, pentru individ si indivizibile, ci si fiecare in parte. Apoi uneori este dificil de nominalizat o libertate, astfel incat prin simpla nominalizare s-o indentifici fara retineri, desi practicile constitutionale in acest domeniu al drepturilor din prima generatie sunt indelungate si edificatoare.

Libertatea individuala, in contextul articolului 23 din Constitutie, priveste libertatea fizica a persoanei, dreptul sau de a se putea comporta si misca libera, de a nu fii tinuta in sclavie sau in orice alta servitute, de a nu fii retinuta, arestata sau detinuta decat in cazurile si dupa formele expres prevazute de Constitutie si legi. Libertatea individuala este expresia constitutionala a starii naturale umane, omul nascandu-se liber. Societatea are obligatia de a respecta si proteja libertatea omului.

Notiunea de siguranta a persoanei exprima ansamblul, garantiilor care protejeaza persoana in situatiile in care autoritatile publice, in aplicarea Constitutiei si legilor, iau anumite masuri care privesc libertatea individuala, garantii, care asigura ca aceste masuri sa nu fie ilegale. Acest sistem de garantii (de regula) permite realizarea represiunii faptelor antisociale (nelegale, infractiunilor), dar in acelasi timp asigura inocentilor ocrotirea juridica necesara.

Articolul 23 din Constitutie stabileste conditiile in care se pot realiza perchezitii, retineri si arestarii si anume ca aceastea pot fi dispuse numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege.

Perchezitia este o masura reglementata in Codul de procedura penala in capitolul denumit 'Mijloace de proba' si precizata astfel: 'Cand persoana careia i s-a cerut sa prea vreun obiect sau vreun inscris tagaduieste existenta sau detinerea acestora, precum si ori de cate ori pentru descoperirea si strangerea probelor este necesar, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune efectuarea unei perchezitii. Perchezitia poate fi domiciliara sau corporala'. Prin ea insasi perchezitia priveste direct libertatea individuala si mai ales siguranta persoanei in acceptiunea pe care am formult-o mai inainte. De aceea perchezitia se poate efectua numai in cazurile si conditiile prevazute de lege. Trebuie sa adaugam ca revine procedurii penale stabilirea de reguli, pana la detaliu, privind incuviintarea, timpul, procedura de efectuare a perchezitiilor.

Retinerea este o masura procesual-penala, preventiva, prin care persoana fata de care exista unele indicii ca a savarsit o fapta, prevazuta si pedepsita de lege, este privata de libertatea sa, de catre autoritatile competente pe o durata strict limitata. Fiind o masura care priveste libertatea individuala, retinerea este reglementata prin Constitutie si in detaliu prin legislatia penala.

In legatura cu durata maxima a retinerii care nu poate depasi 24 de ore, ea trebuie interpretata ca o durata ce nu poate fi depasita si nu ca o durata practicata in orice caz de retinere. Aceasta inseamna ca retinerea poate dura si mai putin de o ora si cinci ore, in functie de motivele retinerii si de operativitatea in rezolvarea problemelor pe care le ridica fiecare caz in parte. Nimic nu impiedica juridic raspunderea autoritatii pentru o retinere pana la limita maxima daca se dovedeste ca aceasta retinere a fost abuziva si ca deci ea nu era necesara.



Arestarea este o masura care atinge grav libertatea individuala, ea avand consecinte mari, uneori nebanuite, asupra reputatiei persoanei, a vietii sale intime si familiale, a fericirii sale. Persoana arestata suporta banuiala de culpabilitate, masura putand produce efecte ireparabile. De aceea arestarea este supusa unor reguli constitutionale clare si ferme, luarea sa revenind unor autoritati care actioneaza numai din ordinul legii, independent si impartial si anume judecatorilor. Doua reguli constitutionale cheie sunt prevazute, explicit, in articolul 23 si anume ca arestarea se face numai pe baza unui mandat de arestare, si ca aceasta masura o poate dispune numai judecatorul. Coborand alineatul (4) cu alineatul (2) rezulta ca arestarea poate dispune numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege.

In cursul urmaririi penale, arestarea preventiva se poate dispune pentru maxim 30 de zile si se poate prelungi cu cel mult 30 de zile de fiecare data, fara ca durata totala a arestului preventiv al unei persoane sa poata depasi un termen rezonabil, si in nici un caz sa nu fie mai mare de 180 de zile. In cursul judecatii, pe durata arestarii preventive nu poate fi mai mare de 60 de zile, acesta fiind intervalul de timp maxim pe care il are la dispozitie instanta de judecata pentru a verifica periodic legalitatea si temeinicia luarii masurii arestarii. Evident ca acestea fiind duratele stabilite ca maxime, arestarea poate opera si pentru termene mai mici decat cele precizate in textul constitutional.

In toate situatiile, cel arestat are posibilitatea de a cere punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune. Controlul judiciar si cautiunea sunt doua institutii procesual penale care garanteaza ca persoana pusa in libertate provizorie va raspunde tuturor solicitarilor autoritatilor judiciare, solicitari legate desigur de procesul penal in care este implicata.Aceasta regula a libertatii provizorii incearca sa valorifice la maximum prezumtia de nevinovatie, dar si sa reduca la minimum riscul unei erori judiciare si, in general, al unor acte ireparabile. Cel arestat are oricand posibilitatea de a ataca incheierile judecatoresti referitoare la arestarea sa prin caile de atac prevazute de lege.

Deoarece atat retinerea cat si arestarea privesc libertatea individuala ele se pot ordona numai atunci cand exista motive legale, iar in ideea de respect al libertatii si sigurantei persoanei si ea are dreptul sa cunoasca aceste motive care impun masuri atat de grave si care desigur o privesc. Autoritatea care efectueaza retinerea sau arestarea, are obligatia constitutionala de a comunica de indata persoanei retinute sau arestate motivele masurii luate. Comunicarea se face in limba pe care o intelege cel in cauza. Invinuirea se aduce la cunostinta in cel mai scurt termen, dar si acest lucru este esential, numai in prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu, prezenta avocatului in aceasta secventa procesuala este obligatorie, de aceea autoritatea publica trebuie sa ia masurile eficiente pentru asigurarea unui avocat din oficiu, atunci cand nu se realizeaza prezenta unui avocat ales.    Regula constitutionala este atat de clara si desigur imperativa incat nu admite nici un subterfugiu juridic, incalcarea ei fiind o grava incalcare a Constitutiei.

Retinerea si arestarea unei persoane se justifica prin existenta unor motive, desigur legale. Daca aceste motive au disparut, spune Constitutia, cel retinut sau arestat trebuie in mod obligatoriu eliberat. Desi textul nu stabileste un termen in care eliberarea sa se produca, el trebuie sa fie cel al constatarii legale si oficiale a disparitiei motivelor.

Articolul 23 din Constitutie stabileste doua reguli fundamentale, de mare traditie in sistemele juridice si de incotestabila actualitate, anume prezumtia de nevinovatie si legalitatea pedepsei. La acestea, revizuirea constitutionala a adaugat inca o regula devenita cu timpul traditie in mai multe state dezvoltate, aceea a imposibilitatii de a prevede prin lege sau aplica sanctiuni privative de libertate in alte domenii decat in cel penal.

3. Dreptul la aparare

Dreptul la aparare este un drept fundamental cetatenesc, de traditie in istoria institutiei drepturilor si libertatilor cetatenesti. Cele doua alineate ale articolului 24 surprind corect continutul dreptului la aparare, sub cele doua acceptiuni ale sale. Intr-o acceptiune larga dreptul la aparare cuprinde totalitatea drepturilor si regulilor procedurale care ofera persoanei posibilitatea de a se apara impotriva acuzatiilor ce i se aduc, sa conteste invinuirile, sa scoata la iveala nevinovatia sa. In procesele civile, comerciale, de munca, de contencios administrativ, dreptul la aparare ca totalitate de drepturi si reguli procedurale ofera partilor posibilitatea de a-si valorifica pretentiile sale de a dovedi netemeinicia pretentiilor adversarului. In aceasta acceptiune larga se include si posibilitatea folosirii avocatului. In acceptiunea sa restransa dreptul la aparare cuprinde doar posibilitatea folosirii unui avocat.

4. Dreptul la libera circulatie

Dreptul la libera circulatie este un drept care asigura libertatea de miscare a cetateanului. Constitutia reglementeaza ambele aspecte care formeaza continutul dreptului la libera circulatie si anume: libera circulatie pe teriroriul Romaniei si libera circulatie in afara teritoriului. Este firesc insa ca libera circulatie nu poate fi absoluta, ea trebuie sa se desfasoare potrivit unor reguli, cu indeplinirea si respectarea unor conditii, stabilite de lege. De regula, aceste conditii privind exercitarea dreptului la libera circulatie urmaresc ocrotirea unor valori economice si sociale, a drepturilor si libertatilor fundamentale, normala desfasurare a relatiilor cu alte state etc. De astfel chiar Pactul international privitor la drepturile civile si politice stabileste prin art. 12 ca libera circulatie poate face obiectul unor restrictii daca sunt: a) prevazute de lege; b) necesare pentru protejarea sigurantei nationale, ordinii publice, sanatatii sau moralitatii publice; c) compatibile cu celelalte drepturi recunoscute.

In legatura cu libera circulatie pe teritoriul Romaniei, prin articolul 25 se asigura posibilitatea pentru orice cetatean de a circula nestanjenit pe teritoriul statului nostru si de a-si stabili resedinta sau domiciliul in orice localitate.

Cat priveste libera circulatie a cetatenilor romani in strainatate ea este de asemenea garantata prin permiterea emigrarii si revenirii in tara. Documentele juridice internationale prevad ca nimeni nu poate fi privat, in mod arbitrar, de dreptul de a intra in propria sa tara si ca strainul aflator legal pe teritoriul unui stat nu poate fi expulzat decat in executarea unei decizii, luate in conformitate cu legea si, daca ratiuni imperioase de securitate nationala nu se opun, el trebuie sa aiba posibilitatea de a prezenta considerentele care pledeaza impotriva expulzarii sale si de a obtine examinarea cazului sau de catre autoritatea competenta, ori de catre una sau mai multe persoane special desemnate de aceasta autoritate, fiind reprezentat in acest scop

5. Dreptul la ocrotirea vietii intime, familiale si private

Dreptul la ocrotirea vietii intime, familiale si private are un continut compex. El este un aspect al respectarii personalitatii omului, proclamata prin articolul 1 din Constitutie ca valoare suprema.

Constitutia impune autoritatilor publice obligatia de a respecta si ocroti viata intima, familiala si privata, recunoscandu-se de fapt ca orice persoana fizica, orice om, are dreptul la propria sa viata intima, familiala si privata.

Constitutia obliga autoritatile publice la respectul vietii intime, familiale si private si la ocrotirea impotriva oricaror atentate din partea oricarui subiect de drept (om sau autoritate, grup atc.). Nimeni nu poate sa se amestece in viata intima, familiala sau privata a persoanei fara consimtantul acesteia, consimtamant care desigur trebuie sa fie explicit (sau sa reiasa ca a fost explicit) si exprimat liber.

Autoritatile publice trebuie sa ia toate masurile posibile si rezonabile pentru a ocroti viata intima, familiala si privata a persoanei. Astfel judecatorii au obligatia de a declara sedinta secreta de judecata in procesele in care publicitatea ar afecta aceste valori, fara sa aduca vreun serviciu legii sau justitiei. Se considera de asemenea ca este un atentat la viata intima a persoanei ascultarea, inregistrarea sau trasmiterea prin aparat oarecare a imaginilor sau a vorbelor pronuntate de o persoana, fara consimtamantul acesteia, asa cum procedeaza unii fotografi de presa care utilizeaza teleobiective pentru a surprinde scene din viata particulara a unor politicieni sau actrite si a le specula.

Intra de asemenea in dimensiunile vietii intime, familiale si private, dreptul exclusiv al persoanei la propria imagine. Dreptul la propria imagine si respectul intimitatii sunt inseparabile. Este de asemenea interzisa si desigur sanctionata aducerea la cunostinta publica a aspectelor din viata conjugala a persoanelor.

Dreptul persoanei de a dispune de ea insasi este de fapt un aspect al vietii intime si private, fiind unul din cele mai naturale, inalienabile si imprescriptibile drepturi ale omului. Acest drept este cunoscut si sub denumirea de dreptul persoanei de a dispune de corpul sau sau ceea de libertate corporala. Multa vreme aceasta libertate a fost refuzata din motive religioase, morale sau din motive cutumiare. De aceea ea apare implicit in legislatii mult mai tarziu decat alte drepturi si libertati.

Dreptul persoanei de a dispune de ea insasi cuprinde cel putin doua aspecte: numai persoana poate dispune de fiinta sa, de integritatea sa fizica si de libertatea sa; prin exercitarea acestui drept persoana nu trebuie sa incalce drepturile altora, ordinea publica sau bunele moravuri. Acest drept are o valoare aparte pentru viata si libertatea persoanei. Omul are dreptul de a participa sau nu ca subiect de anchete, investigatii, cercetari sociologice, psihologice, medicale sau de alta natura, de a accepta sa se supuna unor experimente medicale, stiintifice, de a accepta prin acte juridice transplantul de organe si tesuturi umane, de a participa ca subiect la operatiile de inginerie genetica etc. Uneori acest drept se confunda cu dreptul la sinucidere, ceea ce nu poate fi decat o amuzanta eroare, pentru ca sinuciderea prin ea insasi este in afara oricarei reglementari conventionale sau legale. Dreptul persoanei de a dispune de ea insasi isi gaseste temeiul juridic si in art. 7 din Pactul international privitor la drepturile civile si politice, potrivit caruia nimeni nu poate fi supus torturii si unor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante si care interzice in special 'ca o persoana sa fie supusa, fara consimtamantul sau, unei experiente medicale sau stiintifice'.

In mod firesc dreptul persoanei de a dispune de ea insasi comporta limitele determinate de protectia celorlalti, a grupui social. Fara a intra in detalii in aceasta privinta, vom mentiona, printre alte limitari: examenul sanatatii impus pentru exercitiul unor activitati, pentru casatorie; examenele medicale instituite in mediile scolare si studentesti pentru depistarea unor maladi contagioase; masurile medicale pentru combaterea bolilor venerice, a toxicomaniei, vaccinarile obligatorii.

Respectul si ocrotirea vietii intime, familiale si private, consacrate prin art. 26 din Constitutie se coreleaza cu dispozitiile art. 17 din Pactul international privitor la drepturile civile si politice care arata ca nimeni nu va putea fi obiectul imixtiunilor arbitrare sau ilegale in viata sa privata,in familia sa, in domiciliul sau corespondenta sa, sau atingerilor ilegale in onoarea si reputatia sa. Orice persoana, spune art.17, are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri (atentate).

6. Inviolabilitatea domiciliului

Respectul personalitatii umane implica si respectul domiciliului sau, care cuprinde doua aspecte si anume: inviolabilitatea domiciului si libera alegere, schimbare sau folosire a domiciliului. Cat priveste cel de al 2-lea aspect el si-a gasit exprimarea juridica in art. 25 din Constitutie privind libera circulatie.

Inviolabilitatea domiciului exprima juridic interdictia patrunderii in domiciliului unei persoane. Desi in institule-ul sau articolul 27 marcheaza acest drept prin expresia inviolabilitatea domiciliului, in continutul alineatului (1) se vorbeste de domiciliu si resedinta. Ambele exprimari sunt desigur corecte. Trebuie sa avem in vedere ca in dreptul Constitutional (si in cel public in general) notiunea de domiciliu are o acceptiune diferita de cea pe care i-o da dreptul civil. Se stie ca in dreptul civil, domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea isi are locuinta sa statornica si principala. In dreptul constitutional notiunea de domiciliu are o acceptiune larga, cuprinzand practic atat domiciliul in sensul dreptului civil cat si resedinta unei persone fizice.Aceasta acceptiune larga este utilizata si in alte ramuri de drept cum ar fi dreptul penal. In dreptul constitutional prin domiciliu se intelege de fapt locul (locuinta) unde traieste o persoana si famili sa (desigur daca are o familie). Cuprinde nu numai camera in care doarme, camerele unde traieste persoana fizica ci si dependentele, curtea, gradina, garajul, sau orice alt loc imprejmuit tinand de ele. In unele situatii insa si in dreptul constitutional se utilizeaza conceptul de domiciliu ca in dreptul civil (vezi de exemplu, ocuparea functiilor publice). Notiunea de domiciliu nu se confunda cu acea proprietate, sau de proprietar. De astfel inviolabilitatea domiciliului se fundamenteaza mai mult pe respectul personalitatii umane, decat pe dreptul de proprietate. Pentru a evita vreo interpretare speculativa a dispozitiilor sale, Constitutia utilizeaza si notiunea de resedinta.

Din examinarea art. 27 rezulta cu claritate doua situatii dinstinte privind patrunderea in domiciliul unei persoane. O prima situatie este aceea cand se poate patrunde in locuinta unei persoane cu consimtamantul acesteia, mai exact cu invoirea acesteia. Cea de a doua situatie, derogatorie, este situatia in care se poate patrunde in locuinta unei persoane si fara invoirea acesteia, dar numai in cazurile prevazute de art. 27 alin 2) din Constitutie.

Prin alin. (2) textul constitutional urmareste limitarea situatiilor in care prin lege se poate deroga de la principiul constitutional de baza in sensul caruia nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul sau resedinta unei persoane, fara invoirea acesteia. Examinand aceste situatii putem observa ca acestea sunt necesare, legale si exceptionale; ele sunt, de asemenea, limitativ enumerate, nici o lege neputand adauga situatii noi la cele deja stabilite de Constitutie.

Situatiile prevazute in alin. (2) sunt complexe, ele vor fi detaliate de lege. Daca in ce priveste situatiile prevazute la literele a), c) si d) ele sunt exclusiv acelea in care legea ordona, pentru aplicarea ei, sa se patrunda in locuinta unei persoane (perchezitiile domiciliare, arestarea unei persoane, executarea silita a hotararilor judecatoresti, luarea masurilor asiguratorii), situatia prevazuta in litera b) cuprinde si cazurile in care, desi legea nu ordona, nu sanctioneaza totusi patrunderea in domiciliul unei persoane fara invoirea acesteia.

Aceste masuri formeaza in drept starea de necesitate. Asa cum s-a aratat deja in literatura juridica, in desfasurarea vietii social-umane se ivesc uneori situatii de fapt, provocate fie de oameni, fie de cauze fortuite, care pun in pericol valori sociale ocrotite de lege, iar salvarea acestora de la un pericol nu este posibila decat prin savarsirea unei fapte care in mod obisnuit este socotita ca ilicita. In aceste situatii fapta savarsita pentru salvarea valorilor aflate in pericol se considera comisa in stare de necesitate.Iar starea de necessitate constituie in anumite conditii cauza de inlaturare a caracterului penal al faptei care exclude existenta infractiunii si a raspunderii penale. Se considera a fi de necesitate in caz de incendiu, inundatii, cutremure de pamant. In asemenea situatii nu numai autoritatile dar si cetatenii pot pantrunde in locuinta unei persoane in scopul de a inlatura primejdia privind viata, integritatea sau bunurile unei persoane. De asemenea se mai poate patrunde in locuinta unei persoane, fara invoirea acesteia si pentru salvarea unei persoane care a incercat sa se sinucida sau a unei persoane accidentate sau, bineinteles si in caz de strigate de ajutor dinauntru. Asemenea fapte, comise in atare situatii beneficieaza de efectele starii de necesitate.



Avand in vedere implicatiile juridice, morale dar si sociale ale perchezitiilor, Constitutia consacra acestora doua alineate distincte. Intr-unul dintre alin. (3) este stabilita autoritatea competenta sa dispuna perchezitii, precum si procedura de efectuare. Autoritatea competenta este exclusiv judecatorul, precizare introdusa in urma revizuirii Constitutiei, iar in ceea ce priveste procedura, se lasa legii posibilitatea de a o stabili, stiut fiind ca regulile procedurale nu pot aduce atingerea substantei dreptului.

Intr-un alt alineat (4) textul constitutional interzice perchezitiile in timpul noptii, in afara de situatia flagrantului delict.

Drepturile si libertatile social-economice si culturale

1. Dreptul la invatatura

Dreptul la invatatura este o parte a dreptului la educatie, la care orice 326 om are vocatie, precum si mijlocul principal de formare si perfectionare a fortei de munca.

Dreptul la invatatura este un drept social-cultural prin continutul sau, prin semnificatiile sale juridice si prin numarul mare de subiecte de drept implicate in realizarea sa. In ce priveste continutul se poate remarca nu numai multitudinea elementelor componente, ci si un specific juridic rezultand din imbinarea libertatii cu obligatia. Pentru ca dreptul la invatatura este, in acelasi timp, si o indatorire, fapt ce explica obligativitatea unor forme de invatamant (primar, general etc.). Acest continut mixt determina si specificul reglementarilor constitutionale si bineinteles legale. Apoi, dreptul la invatatura, ca drept fundamental trebuie astfel organizat incat sa asigure sanse juridice egale oamenilor, ceea ce implica folosirea cu prioritate a criteriului competentei profesionale si interzicerea discriminarilor sau privilegiilor.

Exercitarea dreptului la invatatura trebuie sa aiba ca finalitate educarea persoanei (omul, cetateanul) pentru ca sa devina, profesional si civic, capabila de a avea un rol util in societate. Prin dreptul la invatatura trebuie sa se urmareasca deplina dezvoltare a personalitatii umane si a simtului demnitatii sale, intarirea respectului pentru drepturile si libertatile publice, favorizarea intelegerii, tolerantei si prieteniei intre popoare, grupuri rasiale, etnice sau religioase, promovarea ideii de pace. Iata numai cateva temeiuri pe care se sprijina reglementarile constitutionale in acest domeniu, temeiuri ce rezulta din pactele si tratatele internationale in domeniu.

Constitutia prin articolul 32 stabileste formele organizatorice prin care se realizeaza dreptul la invatatura si anume: invatamantul general obligatoriu, invatamantul liceal, invatamantul profesional, invatamantul superior. Desigur Constitutia nu enumera toate formele de invatamant posibile, ci doar pe cele principale, traditionale de altfel. Dar, prin formularea „alte forme de instructie si perfectionare', permite crearea si existenta si a altor forme prin care dreptul la invatatura se va putea realiza.

Organizarea si desfasurarea invatamantului trebuie sa se realizeze in limba oficiala a statului. Potrivit articolului 13, in Romania limba oficiala este limba romana.

2. Accesul la cultura

Accesul la cultura este un drept fundamental nou, introdus in urma revizuirii Constitutiei din 2003, adevarat complement al dreptului la invatatura exprimat in legea fundamentala si, impreuna cu acesta, parte integranta a unui drept la educatie vazut intr-un sens mai larg, de posibilitate neingradita si nediscriminatorie de acces la informatia cu caracter educativ si cultural.

Noua reglementare constitutionala pune accentul pe posibilitatea persoanei de a-si dezvolta spiritualitatea, care nu trebuie sa fie ingradita de nimeni, nici de autoritatile publice, dar nici de alte persoane.

3. Dreptul la ocrotirea sanatatii

Dreptul la ocrotirea sanatatii este un drept fundamental cetatenesc receptat in Constitutia Romaniei, indeosebi din Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale. Acest Pact in art. 9 nominalizeaza dreptul persoanei la securitate sociala, aici intrand si asigurarile sociale, iar in art. 12 nominalizeaza dreptul persoanei de a se bucura de cea mai buna sanatate fizica si mentala.

Textul constitutional raspunde exigentelor juridice si practice in domeniul ocrotirii sanatatii. Garantand dreptul la ocrotirea sanatatii, articolul 34 stabileste obligatii corelative clare si ferme in sarcina statului si anume de a lua masurile ce se impun pentru asigurarea igienei si sanatatii publice.

4. Dreptul la mediu sanatos

Articolul 35 din Constitutie precizeaza ca statul recunoaste oricarei persoane dreptul la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic, astfel aratand ca titularii acestui drept nu sunt doar cetatenii romani, ci orice subiecte individuale de drept. Pentru a realiza acest obiectiv statul este tinut sa instituie si sa asigure cadrul legislativ necesar pentru exercitarea deplina a dreptului.

5. Dreptul la munca si la protectia sociala a muncii

Dreptul la munca si la protectia sociala a muncii este un drept social-economic de traditie. Reglementat prin Constitutie in articolul 41 dreptul la munca este un drept cu un continut juridic complex.

Prin exprimarea dreptul la munca nu poate fi ingradit, reglementarea constitutionala pune in valoare conceptul stiintific de drept subiectiv la munca, precum si importanta acestui drept atat pentru om cat si pentru societate. Acest drept fundamental nu poate fi ingradit pentru ca, intr-o viziune stiintifica indeobste admisa, dreptul la munca este dreptul fiintei umane de a trai procurandu-si resursele necesare vietii prin munca sa. Intr-o asemenea viziune, dreptul la munca este un drept inerent fiintei umane, natural si imprescriptibil.

Libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupatiei si libertatea alegerii locului de munca intra in continutul dreptului la munca.

Protectia sociala a muncii este de asemenea un domeniu complex si de majora importanta. Este exprimata aici corelatia stransa dintre dreptul la munca si asistenta sociala a muncii. Dreptul la protectia sociala pe care-1 au salariatii include aspecte clar formulate in textul constitutional si care vor forma obiectul legilor din acest domeniu.

Aceste componente alte dreptului la protectia sociala sunt: securitatea si igiena muncii; regimul de munca al femeilor si al tinerilor; salariul minim brut pe tara; repaosul saptamanal; concediul de odihna platit; prestarea muncii in conditii grele etc. La acestea, revizuirea constitutionala a adaugat si formarea profesionala. Textul constitutional face doar o enumerarea exemplificativa, precizand „precum si alte situatii specifice', marcand astfel caracterul sau receptiv, deschis spre solutii legislative care sa asigure cat mai eficient protectia sociala a muncii.

Egalitatea salarizarii femeilor si barbatilor pentru munca egala exprima, in domeniul muncii, egalitatea in drepturi a femeilor cu barbatii proclamata prin articolele 4 si 16 din Constitutie. Aceasta dispozitie constitutionala va trebui atent observata si desigur respectata fara abateri, atat in elaborarea normelor juridice privind munca precum si in incheierea oricaror conventii (contracte) de munca, incalcarea acestei reguli constitutionale va constitui temeiul imbatabil al declararii nulitatii sau anularii (dupa caz) a oricaror acte privind salarizarea.

In fine, articolul 41 garanteaza atat dreptul la negocieri colective in domeniul muncii si al protectiei sociale a muncii, cat si caracterul obligatoriu al conventiilor colective de munca.

Nu constituie munca fortata activitatile pentru indeplinirea indatoririlor militare sau activitatile desfasurate in locul acestora de cei care, potrivit legii, nu presteaza serviciul militar obligatoriu din motive religioase sau de constiinta.

De asemenea, nu constituie munca fortata, munca unei persoane condamnate, prestata in conditii normale, in perioada de detentie sau de libertate conditionata, in legatura cu aceste din urma prevederi constitutionale trebuie mentionat ca ele se refera la persoanele si situatiile stabilite prin hotarare judecatoreasca definitiva.

Totodata, nu constituie munca fortata prestatiile impuse de situatia creata de calamitati ori de alt pericol, precum si cele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege. Privitor la situatiile create de calamitati ori alt pericol, vom observa ca este vorba de situatii care pun in pericol viata, securitatea sau sanatatea intregii sau unei parti din populatie. Numai o asemenea interpretare este in concordanta cu prevederile art. 8 din Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale.

6. Dreptul la greva

Dreptul la greva este prin natura sa atat un drept social-economic, cat si un drept social-politic.

Constitutia Romaniei reglementeaza in articolul 43 dreptul la greva. Este indeobste admis ca greva inseamna incetarea colectiva si voluntara a muncii de catre salariatii unei intreprinderi, compartiment, sector de munca, incetare prin care se urmareste obtinerea prin constrangere (obligarea patronatului) a modificarii conditiilor de munca si de viata. Dreptul la greva se afla intr-o stransa corelatie cu alte drepturi si libertati precum libertatea intrunirilor, libertatea negocierilor colective, dreptul de asociere si mai ales cu asocierea in sindicate. De altfel este usor de observat ca potrivit articolului 9 din Constitutie, sindicatele contribuie la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor, iar potrivit articolului 43 alineatul (1) greva are ca scop apararea intereselor profesionale, economice si sociale. Exercitarea dreptului la greva intervine atunci cand celelalte mijloace de rezolvare a conflictului de munca au esuat, fiind astfel solutia ultima, extrema prin care patronatul (administratia) trebuie convins sa satisfaca revendicarile salariatilor.

7. Dreptul de proprietate privata

Dreptul de proprietate este un drept fundamental de veche traditie in catalogul drepturilor si libertatilor fundamentale, garantat fiecarui cetatean.

Constitutia Romaniei garanteaza in articolul 44 dreptul de proprietate privata, precum si creantele asupra statului, ocrotind in mod egal proprietatea privata, indiferent de proprietar. Exprimand realitatea in sensul careia nu exista drepturi absolute, Constitutia da legii posibilitatea de a stabili continutul si limitele drepturilor reglementate prin articolul 44.

8. Dreptul la mostenire

In mod firesc dreptul de proprietate presupune si dreptul de mostenire, drept in temeiul caruia o persoana poate dobandi pe cale succesorala, in conditiile legii, orice bun. Acest drept este reglementat prin articolul 46 din Constitutie care stabileste ca „Dreptul la mostenire este garantat'.



9. Libertatea economica

In legea noastra fundamentala libertatea economica a fost introdusa abia ca urmare a revizuirii constitutionale din 2003, desi despre dezideratul unei economii de piata se facea vorbire si anterior modificarii Constitutiei, in articolul 134 (vechea numerotare). A fost astfel consacrata la nivel constitutional nu doar libertatea de asociere (vezi articolul 40), ca expresie particulara a libertatii constiintei (vezi articolul 29), ci si libera exercitare a unor activitati lucrative, prin care se urmareste obtinerea sau impartirea de beneficii. Articolul 54 din Constitutie reglementeaza acest drept ca pe c libertate din prima generatie, precizand ca dreptul oricarei persoane de a desfasura o activitate economica este liber, statul garantand doar accesu neingradit la libera initiativa, precum si exercitarea acesteia.

10. Dreptul la un nivel de trai decent

Articolul 47 din Constitutie consacra un drept fundamental cetatenesc 351 receptat mai tarziu in catalogul drepturilor si libertatilor umane. El este. In mare masura, si rezultatul unei noi viziuni privind asigurarea drepturilor cetatenesti nu numai prin eforturile individuale ale fiecarui stat, ci si prin eforturile colective ale comunitatii internationale. Prin continutul sau. dreptul la un nivel de trai decent, include dreptul cetateanului la conditii rezonabile de viata care sa-i asigure, lui si familiei, un trai civilizat, decent. Ca si in cazul altor drepturi si aici suntem in prezenta unui drept complex. El cuprinde indeosebi: dreptul la conditii rezonabile de existenta si la ameliorarea lor continua; dreptul la hrana, imbracaminte si locuinta satisfacatoare. Desigur, traiul decent se realizeaza prioritar prin munca cetateanului si a familiei sale, dar statul trebuie sa contribuie decisiv la ameliorarea conditiilor de viata pentru a se realiza standardele civilizatiei. De aceea Constitutia obliga statul la luarea masurilor de dezvoltare economica si de protectie si asistenta sociala corespunzatoare.

11. Dreptul la casatorie

Un alt drept fundamental al fiintei umane este de a se casatori si de a-si intemeia o familie. De altfel, asa cum arata chiar Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale (art.10) familia este elementul natural si fundamental al societatii. Articolul 48 al Constitutiei exprima aceasta realitate prin garantarea libertatii casatoriei liber consimtite. Dreptul la casatorie revine barbatului si femeii incepand de la varsta nubila.

12. Dreptul copiilor si tinerilor la protectie si asistenta

Articolul 49 din Constitutie, prin continutul sau contureaza un drept 356 fundamental cetatenesc care poate fi intitulat dreptul copiilor si tinerilor la protectie si asistenta.

Examinarea prevederilor constitutionale permite formularea mai multor 357 constatari.

a) Articolul 49 se refera numai la copii si tineri, categorie usor de identificat, varsta fiind criteriul natural si cert.

b) Pentru aceste categorii de persoane Constitutia garanteaza un regim special de protectie si de asistenta. Acest text comanda continutul chiar al unor dispozitii constitutionale. Am aratat deja ca potrivit articolului 41 tinerii au dreptul la masuri speciale de protectie sociala a muncii. Mai mult chiar alineatul (4) din articolul 49 din Constitutie stabileste interdictia angajarii ca salariati a tinerilor sub varsta de 15 ani. Aceasta interdictie valorifica in planul legislatiei interne o regula internationala in sensul careia varsta minima de angajare intr-o functie salarizata sau intr-o munca nu trebuie sa fie inferioara varstei pana la care scolarizarea este obligatorie si nici intr-un caz sub 15 ani.

c) Complexitatea si imprevizibilitatea exigentelor si masurilor care privesc regimul special de protectie si de asistenta explica formularile juridice costitutionale. In primul rand sunt nominalizate masurile mai importante si certe, domenii in care obligatiile statului sunt clar concretizate, in acest sens se stabileste obligatia statului de a acorda alocatii pentru copii si ajutoare pentru ingrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Caracterul deschis al prevederilor constitutionale spre dinamica vietii si exigentelor acesteia, dar si a posibilitatilor, mai ales materiale ale statului, este exprimat prin posibilitatea acordata legii de a stabili si alte forme de protectie sociala, in al doilea rand, textul constitutional interzice actiunile care ar contraveni acestui drept, in acest sens se interzice exploatarea minorilor. Se valorifica practic prevederile art. 10 alineatul (3) din Pactul international privitor la drepturile economice, sociale si culturale potrivit carora copiii si tinerii trebuie protejati impotriva exploatarii economice si sociale. De asemenea, prevederile constitutionale interzic folosirea copiilor si minorilor in activitati care le-ar dauna sanatatii, moralitatii sau le-ar pune in primejdie viata ori dezvoltarea normala, in fine, trebuie sa observam ca se pune in sarcina statului obligatia de a contribui la asigurarea conditiilor pentru participarea libera a tinerilor la viata politica, sociala, economica, culturala si sportiva a tarii.

13. Dreptul persoanelor cu handicap la protectie speciala

Este un drept fundamental aparte, prevazut in articolul 50 din Constitutie. Acest drept priveste o categoric de oameni care fiind defavorizati de soarta trebuie sprijiniti spre a se bucura de conditia umana. De aceea Constitutia obliga statul la o politica nationala care sa asigure protectia persoanelor cu handicap in toate domeniile vietii si, desigur, egalitatea sanselor.

Drepturile exclusiv politice

In aceasta categorie se includ acele drepturi ale cetatenilor romani care au ca obiect participarea cetatenilor la conducerea statului, la guvernare.

In categoria drepturilor exclusiv politice se incadreaza drepturile electorale ale cetatenilor.

Drepturile electorale sunt: dreptul de vot, prevazut de articolul 36 din Constitutie si dreptul de a fi ales, prevazut de articolul 37 din Constitutie in ceea ce priveste autoritatile prin care se exprima suveranitatea nationala si de articolul 38 in ceea ce priveste Parlamentul European. Analiza continutului acestor drepturi fundamentale se face la sistemul electoral.

Drepturile si libertatile social-politice

1. Libertatea constiintei

Din examinarea articolului 29 din Constitutie rezulta ca libertatea constiintei este posibilitatea persoanei fizice de a avea si de a-si exprima in particular sau in public o anumita conceptie despre lumea inconjuratoare, de a impartasi sau nu o credinta religioasa, de a apartine sau nu unui cult rehgios, de a indeplini sau nu ritualul cerut de acea credinta. Libertatea constiintei ca libertate fundamentala cetateneasca are un continut complex, ea incorporeaza mai multe aspecte, mai multe „libertati'. Aceste aspecte sunt si trebuie analizate numai impreuna pentru ca exista si se pot concretiza numai impreuna si pentru ca ele configureaza din punct de vedere juridic un singur drept, o singura libertate.

Libertatea constiintei este o libertate esentiala, ea comanda existenta si continutul altor libertati, precum libertatea cuvantului, libertatea presei, libertatea asocierii, pentru ca, in fond, aceste libertati sunt mijloace de exprimare a gandurilor, religiei, opiniilor. Articolul 29 din Constitutie da dreptul fiecarei persoane de a avea o conceptie a sa proprie despre lumea inconjuratoare.

2. Libertatea de exprimare

Constitutia defineste ce anume se poate exprima liber si prin ce forme si mijloace se poate realiza un asemenea lucru, in legatura cu primul aspect, vom observa ca pot fi exprimate liber, gandurile, opiniile, credintele si creatiile de orice fel. Aceasta formulare larga exprima atat domeniul reglementat cat si imposibilitatea nominalizarii prin Constitutie a tuturor creatiilor spirituale pe care mintea iscoditoare a omului le poate imagina si realiza, fantezia umana fiind nemasurata si imprevizibila. De aceea, prin formularea creatii de orice fel textul constitutional reuseste sa fie eficient si cuprinzator.

Cat priveste formele si mijloacele de exprimare (cel de al doilea aspect) formularea constitutionala este de asemenea cuprinzatoare, acestea fiind: viu grai, scrisul, imaginile, sunetele, alte mijloace de comunicare in public.

Constitutia Romaniei interzice cenzura de orice fel. Este o prevedere constitutionala decisiva pentru libertatea de exprimare. De asemenea, este interzisa suprimarea publicatiilor

Libertatea de exprimare permite cetatenilor (de altfel oricui, in general) 383 de a participa la viata politica, sociala si culturala, manifestandu-si public gandurile, opiniile, credintele etc;

3. Dreptul la informatie

Dreptul la informare este un drept receptat de Constitutia Romaniei din marile instrumente juridice internationale in acest domeniu. el este un adevarat drept fundamental deoarece dezvoltarea materiala si spirituala a omului, exercitarea libertatilor prevazute prin Constitutie si mai ales a acelora prin care se exprima gandurile, opiniile, credintele religioase si creatiile de orice fel, implica si posibilitatea de a putea receptiona date si informatii privind viata sociala, politica, economica, stiintifica si culturala.

4. Libertatea intrunirilor

Libertatea intrunirilor este o libertate cu caracter social-politic care consta in posibilitatea oamenilor de a se intruni in reuniuni private sau publice pentru a-si exprima gandurile, opiniile, credintele. Prin continutul sau aceasta libertate se afla intr-o stransa corelatie cu libertatea constiinte: precum si cu libertatea de exprimare. Este si motivul pentru care in moc traditional si constant aceste libertati sunt clasificate in aceeasi categorie de drepturi, cele social-politice, denumite si libertati de opinie.

Aceasta libertate se poate exercita prin mai multe forme si mijloace Dintre acestea Constitutia enumera mitingurile, demonstratiile si procesiunile. Diversitatea formelor si mijloacelor prin care se poate realiza aceasta libertate si caracterul deschis, receptiv al dispozitiilor constitutionale, ii determinat ca dupa nominalizarea celor trei forme sa se adauge si exprimarea “orice alte intruniri”. Astfel, articolul 39 nu restrange formele si mijloacele de realizare a libertatii intrunirilor numai la cele trei forme nominalizate.

Articolul 39 din Constitutie stabileste trei reguli mari in legatura cu intrunirile si anume: a) libertatea intrunirilor; b) caracterul pasnic al intrunirilor; c) interzicerea la intruniri a oricarui fel de arme. Aceste trei reguli au caracter constitutional.

5. Dreptul de asociere

Dreptul de asociere este un drept fundamental, social-politic, clasificat de regula in categoria libertatilor de opinie, alaturi de libertatea constiintei, libertatea de exprimare etc., cu care si prin care se explica in ce priveste continutul sau. Acest drept cuprinde posibilitatea cetatenilor romani de a se asocia, in mod liber, in partide sau formatiuni politice, in sindicate, patronate sau alte forme si tipuri de organizatii, ligi si uniuni, cu scopul de a participa la viata politica, stiintifica, sociala si culturala, pentru realizarea unei serii de interese legitime comune.

6. Secretul corespondentei

Un principiu fundamental care urmareste sa protejeze posibilitatea persoanei fizice de a-si comunica prin scris, telefon sau prin alte mijloace de comunicare gandurile si opiniile sale, fara a-i fi cunoscute de altii, cenzurate sau facute publice este inviolabilitatea corespondentei. Acest principiu este rezultatul unei indelungate istorii, in care nu au lipsit abuzurile, primitivismul, incalcarile repetate. Formulat simplu, prin articolul 28 din Constitutie, secretul corespondentei are totusi un continut complex, plin de semnificatii si aspecte juridice.

Prin corespondenta textul constitutional intelege scrisori, telegrame, trimiteri postale de orice fel, altele decat scrisorile si telegramele, convorbirile telefonice si alte mijloace legale de comunicare. Formularea articolului 28 incearca sa surprinda, si reuseste, gama larga de forme si mijloace prin care oamenii comunica intre ei.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1028
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site