Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


TITLURILE COMERCIALE DE VALOARE

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




TITLURILE COMERCIALE DE VALOARE

1. Notiunea si caracteristicile titlurilor comerciale de valoare




Diversitatea bunurilor care fac obiectul circulatiei (bunuri mobile, imobile, corporale si incorporale) determina o varietate a formelor juridice prin care se realizeaza circulatia. O forma juridica moderna a circulatiei bunurilor o constituie circulatia inscrisurilor (titlurilor) care incorporeaza anumite valori patrimoniale. Aceste valori circula prin transmiterea inscrisurilor (titlurilor) care le reprezinta: de exemplu, actiunile si obligatiunile emise de societatile pe actiuni, cambia, cecul, conosamentul etc.

Pentru desemnarea titlurilor care incorporeaza anumite valori patrimoniale este folosita notiunea generica de „titluri de credit” sau „titluri de valoare”. Avand in vedere ca unele dintre aceste titluri nu implica o creditare, este mai corecta folosirea, ca notiune de gen, a denumirii de titluri comerciale de valoare.

In lumina celor aratate, titlul comercial de valoare poate fi definit ca un inscris denumit si titlu in temeiul caruia posesorul sau legitim este indrituit sa exercite, la o data determinata, dreptul aratat in inscris.

Caracteristicile titlului comercial de valoare

Titlul comercial de valoare are urmatoarele caracteristici:

a) inscrisul are caracter constitutiv; dreptul este incorporat in titlu si, in consecinta, dreptul poate fi exercitat numai in temeiul inscrisului. Cu alte cuvinte, inscrisul este constitutiv de drepturi, iar dreptul incorporat in titlu nu exista fara inscrisul respectiv;

b) inscrisul are caracter formal; el trebuie sa imbrace forma determinata de lege si sa cuprinda elementele care ii sunt proprii.

Numai prin respectarea stricta a conditiilor de forma cerute de lege, inscrisul este valabil si produce efecte.

c) inscrisul are caracter literal, in sensul ca intinderea si natura dreptului, ca si obligatia corelativa dreptului, sunt determinate exclusiv de mentiunile cuprinse in inscris. In consecinta, elementele inscrisului nu pot fi nici completate si nici interpretate cu ajutorul altor inscrisuri ori a unor imprejurari de fapt. Excluderea oricaror dovezi extrinseci este o consecinta a caracterului formal al inscrisului;

d) inscrisul confera un drept autonom. Caracterul autonom al dreptului trebuie inteles intr-un dublu sens. In primul rand, dreptul si obligatia corelativa nascute din titlu sunt independente fata de actul juridic din care decurg (raportul juridic fundamental); de exemplu, un contract de vanzare-cumparare. Deci, posesorul legitim al titlului isi exercita dreptul si emitentul titlului executa obligatia in temeiul titlului, iar nu in baza raportului juridic care a ocazionat emiterea titlului. In al doilea rand, in cazul transmiterii titlului, dobanditorul va deveni titularul unui drept propriu, care este un drept nou, originar, iar nu un drept derivat din cel al transmitatorului. Deci, dobanditorul are un drept autonom, adica un drept care este independent fata de dreptul transmitatorului.

2. Clasificarea titlurilor comerciale de valoare

Criterii de clasificare

Titlurile comerciale de valoare se pot clasifica in functie de mai multe criterii: dupa continutul lor, dupa modul in care circula si in functie de cauza lor.

Cu ajutorul clasificarilor se poate determina regimul juridic al diferitelor categorii de titluri de valoare.

Clasificarea titlurilor de valoare dupa continutul lor

Dupa continutul lor, titlurile comerciale de valoare se clasifica in trei categorii: efectele de comert, valorile mobiliare si titlurile reprezentative ale marfurilor.

a) Efectele de comert. Acestea sunt inscrisuri care dau posesorilor legitimi dreptul la plata unei sume de bani. Intra in aceasta categorie: cambia, biletul la ordin si cecul.

Cambia este un inscris prin care o persoana da dispozitie altei persoane sa plateasca o suma de bani, la scadenta, unei a treia persoane sau la ordinul acesteia.

Biletul la ordin este un inscris prin care o persoana se obliga sa plateasca o suma de bani la scadenta altei persoane sau la ordinul acesteia.

Cecul este un inscris prin care o persoana da ordin unei banci la care are un disponibil sa plateasca o suma de bani unei persoane sau la ordinul acesteia.

Intrucat efectele de comert sunt inscrisuri care exprima in moneda valoarea pe care o incorporeaza, ele indeplinesc functia de numerar, de instrument de plata. De aceea, efectele de comert sunt denumite figurativ si „moneda comerciantilor”.

Efectele de comert sunt si titluri de credit; ele dau dreptul titularului de a incasa suma aratata in inscris, iar pana la scadenta debitorul beneficiaza de credit.

Datorita posibilitatii transmiterii lor, prin mijloacele dreptului comercial, efectele de comert sunt calificate ca titluri negociabile.

De remarcat ca cecul este un mijloc de plata si mai putin un instrument de credit. Cu toate acestea, datorita faptului ca ii sunt aplicabile unele reguli proprii titlurilor de credit, cecul este enumerat si el in categoria titlurilor de credit.

b) Valorile mobiliare. Acestea sunt inscrisuri care atribuie titularilor anumite drepturi complexe, patrimoniale si personal nepatrimoniale. Fac parte din aceasta categorie actiunile si obligatiunile emise de societatile comerciale.

Actiunile sunt titluri reprezentative ale contributiei asociatilor, constituind fractiuni ale capitalului social, care confera posesorilor calitatea de actionar. Aceste inscrisuri dau titularului anumite drepturi: dreptul la dividende, dreptul la vot in adunarea generala, dreptul la restituirea valorii nominale, in caz de dizolvare si lichidare a societatii etc.

Actiunile sunt titluri de credit negociabile, care circula in conditiile legii.

Obligatiunile sunt inscrisuri emise de o societate comerciala in schimbul sumelor de bani imprumutate, care incorporeaza indatorirea societatii de a rambursa aceste sume si de a plati dobanzile aferente.



Titularii inscrisurilor sunt creditori ai societatii si, in aceasta calitate, au dreptul la restituirea sumei datorate, la scadenta, si la plata dobanzilor cuvenite. Obligatiunile sunt si ele titluri de credit negociabile, care circula in conditiile legii.

c) Titlurile reprezentative ale marfurilor. Acestea sunt inscrisuri care confera un drept real (de proprietate sau de garantie) asupra unor marfuri aflate in depozit in docuri, antrepozite etc. sau incarcate pe nave, pentru a fi transportate. Posesorul titlului este titularul dreptului real asupra marfurilor si, in consecinta, dispune de ele. Din aceasta categorie fac parte: conosamentul, recipisa de depozit si warantul.

Conosamentul este inscrisul eliberat de comandantul sau armatorul navei cu care se transporta marfurile, care atesta incarcarea marfurilor pentru a fi transportate. Posesorul legitim al inscrisului este considerat proprietarul marfurilor.

Recipisa de depozit este un inscris care confera titularului dreptul de proprietate asupra marfurilor depozitate in magazii specializate (docuri, antrepozite etc.).

Warantul este inscrisul care confera calitatea de titular al unui drept de garantie reala mobiliara asupra marfurilor depozitate.

Aceste inscrisuri poarta denumirea de titluri reprezentative ale marfurilor, deoarece ele inlocuiesc marfurile si pot circula in locul acestora, in conditiile legii.

Clasificarea titlurilor de valoare dupa modul in care circula

Dupa modul in care circula, titlurile comerciale de valoare se impart in trei categorii: titluri nominative, titluri la ordin si titluri la purtator.

a) Titlurile nominative. Sunt titluri nominative acele inscrisuri care individualizeaza pe titularul dreptului prin aratarea numelui acestuia.

Determinarea persoanei care este titulara dreptului in chiar titlu, permite identificarea fara nici un fel de dubii a celui indreptatit sa exercite in mod legitim dreptul care decurge din titlu.

Potrivit legii, titlul nominativ se poate transmite prin cesiune. Aceasta se efectueaza prin inscrierea unei mentiuni pe titlu si predarea titlului catre cesionar. Deci, pentru aceasta cesiune nu sunt necesare formalitatile impuse pentru cesiunea reglementata de dreptul comun.

In privinta transmiterii actiunilor nominative, legea instituie formalitati speciale. Dreptul de proprietate asupra actiunilor nominative se transmite prin declaratia facuta in registrul actionarilor emitentului, subscrisa de cedent si de cesionar sau de mandatarii lor, si prin mentiunea facuta pe actiune.

b) Titlurile la ordin. Sunt titluri la ordin acele inscrisuri care cuprind drepturi care pot fi exercitate numai de o persoana determinata (primul beneficiar) sau de o alta persoana careia i-au fost transmise aceste drepturi printr-o formalitate numita gir. Dobanditorul exercita drepturile „la ordinul” beneficiarului.

Operatiunea girului, prin care se realizeaza transmiterea titlului, consta intr-o mentiune translativa de drepturi facuta de posesorul titlului, in chiar titlu, cu precizarea numelui dobanditorului.

c) Titlurile la purtator. Sunt titluri la purtator inscrisurile care incorporeaza anumite drepturi, fara sa determine persoana titularului drepturilor. In consecinta, titularul drepturilor mentionate in inscris este posesorul legitim al inscrisului.

Transmiterea titlurilor la purtator se realizeaza prin simple remitere materiala a inscrisurilor.

Clasificarea titlurilor comerciale de valoare in functie de cauza lor

Dupa cum cauza obligatiei este sau nu mentionata in inscris, titlurile comerciale de valoare se impart in doua categorii: titluri cauzale si titluri abstracte.

a) Titlurile cauzale. Sunt titluri cauzale inscrisurile care mentioneaza cauza obligatiei (causa debendi). Fac parte din aceasta categorie, de exemplu: actiunile societatilor comerciale, conosamentele etc.

Pentru aceste titluri, cauza constituie un element intern al obligatiei. In consecinta, pentru exercitarea dreptului de catre titular este necesara mentiunea expresa a cauzei obligatiei.

b) Titlurile abstracte. Sunt considerate titluri abstracte inscrisurile care incorporeaza obligatia si dreptul corelativ, fara a mentiona cauza obligatiei. Intra in aceasta categorie: cambia, biletul la ordin etc.

In cazul acestor titluri, cauza obligatiei este un element extern si, in consecinta, ea nu are nici o influenta asupa titlului.

Titlurile comerciale de valoare si titlurile de legitimare

In activitatea comerciala sunt folosite unele inscrisuri care imprumuta anumite caracteristici ale titlurilor de valoare, fara a fi veritabile titluri comerciale de valoare. De aceea, ele sunt denumite titluri de valoare improprii. Sunt avute in vedere: biletele de calatorie cu mijloacele de transport (tren, autobuz etc.), biletele de loterie, biletele pentru statiunea de odihna, biletele de intrare la teatru etc.

Aceste inscrisuri probeaza existenta unor raporturi juridice si servesc pentru legitimarea dreptului posesorului. Drept urmare, posesorul titlului este considerat legitimat sa primeasca prestatia.

In doctrina se arata ca aceste titluri nu incorporeaza drepturi, asa cum este cazul titlurilor de credit. De aceea, ele sunt considerate contrasemne de legitimare.

3. Cambia, biletul la ordin si cecul

3.1. Cambia

Notiunea cambiei



Legea nr. 58/1934 nu da o definitie a cambiei. Ea cuprinde insa anumite dispozitii privind cuprinsul cambiei pe baza carora se poate defini acest titlu de credit.

Cambia este un inscris prin care o persoana, denumita tragator sau emitent, da dispozitie altei persoane, numita tras, sa plateasca la scadenta o suma de bani unei a treia persoane numita beneficiar, sau la ordinul acesteia

Subiectele raporturilor juridice cambiale

Asa cum rezulta din definitie, cambia implica participarea a trei persoane:

a) tragatorul (emitentul) este persoana care emite titlul; el da dispozitia sa se plateasca o suma de bani. Prin semnatura sa, tragatorul isi asuma obligatia de a face sa se plateasca suma de bani beneficiarului de catre tras. Emitentul inscrisului poarta denumirea de tragator, deoarece „trage” titlul asupra debitorului care este obligat sa efectueze plata;

b) trasul este persoana careia i se adreseaza dispozitia (ordinul) de a plati o suma de bani;

c) beneficiarul este persoana careia sau la ordinul careia urmeaza sa se faca plata de catre tras.

Mecanismul juridic al cambiei

Intelegerea mecanismului juridic al cambiei presupune raspunsuri la trei intrebari. Cum se explica dreptul tragatorului de a da dispozitie trasului sa faca o plata? de ce trasul trebuie sa execute aceasta dispozitie? In ce temei beneficiarul primeste plata?

In mod obisnuit, emiterea unei cambii are la baza existenta unor raporturi juridice anterioare intre persoanele in cauza, care au ca izvor anumite acte juridice. In temeiul acestor raporturi juridice, denumite raporturi fundamentale, fiecare persoana are calitatea de creditor sau debitor in raporturile juridice la care participa. Prin emiterea cambiei si efectuarea platii se executa obligatiile din raporturile juridice preexistente.

Cele aratate pot fi mai bine intelese prin urmatorul exemplu: comerciantul A vinde comerciantului B o cantitate de marfa la pretul de 500.000 lei, platibil la 60 de zile de la primirea marfii. Deci, cumparatorul B datoreaza vanzatorului A pretul marfii de 500.000 lei, care va fi platit la termenul convenit. In acelasi timp, comerciantul A datoreaza la randu-i, fata de comerciantul C, la acelasi termen, suma de 500.000 lei dintr-un contract de imprumut.

In situatia data, pentru simplificarea operatiilor de plata a sumelor de bani datorate, comerciantul A va trage o cambie asupra comerciantului B in favoarea comerciantului C. Deci, fiind creditor al pretului, comerciantul A (tragator) va da o dispozitie comerciantului B (tras), care este debitor al pretului, sa plateasca la scadenta suma de 500.000 lei direct comerciantului C (beneficiar), care este creditorul comerciantului A din contractul de imprumut. Prin plata la scadenta a sumei de 500.000 lei, facuta de catre comerciantul B (trasul) catre comerciantul C (beneficiar) se stinge, atat obligatia comerciantului B fata de comerciantul A (din contractul de vanzare-cumparare), cat si obligatia comerciantului A fata de comerciantul C (din contractul de imprumut).

Cum se poate observa, in situatia aratata, in loc sa plateasca in numerar datoria sa din contractul de imprumut, comerciantul A ii remite comerciantului C cambia trasa asupra comerciantului B, urmand ca, la scadenta, posesorul cambiei sa incaseze suma de 500.000 de la comerciantul B.

In doctrina, creanta tragatorului fata de tras, care justifica emiterea cambiei, este denumita proviziune sau acoperirea cambiei, iar creanta beneficiarului fata de tragator se numeste valoarea furnizata.

Trebuie aratat ca rolul cambiei nu se reduce la operatiunile de plata mentionate.

Beneficiarul cambiei (in exemplul dat, comerciantul C), fiind creditor al sumei mentionate in cambie, pana la scadenta, va putea folosi cambia pentru a-si achita la randul sau o datorie fata de un creditor (de exemplu, comerciantul D). Aceste lucru se realizeaza prin transmiterea cambiei printr-o operatiune numita gir. Operatiunea girului consta in dispozitia pe care beneficiarul o da trasului de a plati suma mentionata in cambie persoanei indicate de beneficiar. La randul sau, dobanditorul cambiei (giratar) poate transmite cambia, prin gir, altui comerciant (E), iar acesta, mai departe, comerciantului F etc.

Daca beneficiarul cambiei sau dobanditorul ei prin gir (giratarul) are nevoie de bani in numerar, inainte de scadenta, poate remite cambia unei banci, care va achita imediat suma mentionata in cambie. Aceasta operatie se face prin gir si se numeste operatie de scont. Intrucat cambia nu a ajuns la scadenta, banca va retine o suma care reprezinta echivalentul dobanzilor pe timpul ramas pana la scadenta.

In incheierea celor aratate, se impune o precizare. Raporturile juridice care preexista cambiei (raporturile fundamentale) explica si justifica emiterea cambiei. Dar, odata emisa cambia, ea trebuie privita prin ea insasi, ca un titlu de sine-statator. Totodata operatiile privind cambia fac abstractie de existenta raporturilor fundamentale. Aceste operatii sunt guvernate de reguli speciale, care sunt diferite de regulile care reglementeaza raporturile fundamentale. Regulile speciale privind crearea raporturilor juridice cambiale, circulatia, garantarea si plata cambiei sunt cuprinse in Legea nr. 58/1934.

Trebuie observat insa ca emiterea cambiei nu duce la stingerea raporturilor juridice fundamentale. Aceste raporturi juridice subzista, afara de cazul cand partile au convenit o novatie, adica stingerea obligatiei vechi din raportul fundamental si inlocuirea ei cu o obligatie noua, rezultata din raportul cambial (art. 64 din Legea nr. 58/1934).

Functiile cambiei

Cambia are trei functii:

- de instrument de credit;

- de instrument de plata

- de instrument de schimb valutar.

3.2. Biletul la ordin

Biletul la ordin este un titlu comercial de valoare asemanator cambiei. De aceea, reglementarea sa se afla in aceeasi lege care reglementeaza cambia, adica „Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin”.

Desi se aseamana, intre cele doua titluri exista si anumite deosebiri. Aspectele particulare ale biletului la ordin sunt reglementate in Titlul II al legii (art. 104-107).

Pornind de la asemanarile si deosebirile care exista intre aceste titluri de valoare, art. 106 din lege stabileste principiul potrivit caruia dispozitiile referitoare la cambie sunt aplicabile si biletului la ordin, in masura in care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu.



In cele ce urmeaza vom infatisa principiile care guverneaza biletul la ordin, cu preocuparea de a pune in evidenta deosebirile sale fata de cambie.

Notiune

Legea nu da o definitie a biletului la ordin. Ea cuprinde insa anumite dispozitii pe baza carora se poate formula o definitie.

Biletul la ordin este un inscris prin care o persoana, numita emitent ori subscriitor, se obliga sa plateasca o suma de bani la scadenta unei alte persoane numita beneficiar, sau la ordinul acesteia

Cum se poate observa, spre deosebire de cambie, care implica raporturi juridice intre trei persoane (tragator, tras si beneficiar), biletul la ordin presupune raporturi juridice numai intre doua persoane: emitentul (subscriitorul) si beneficiarul.

Biletul la ordin se aseamana cu o recunoastere de datorie de catre debitor, fata de creditorul sau.

Emitentul are calitatea de debitor: prin emiterea titlului, el se obliga sa plateasca o suma de bani la scadenta.

Beneficiarul are calitatea de creditor; el este indreptatit sa primeasca plata ori plata se face la ordinul sau.

Emiterea biletului la ordin este determinata, ca si in cazul cambiei, de existenta intre parti a unui raport juridic (raportul fundamental).

Specificul raporturilor juridice care se nasc din emiterea biletului la ordin determina si particularitatile acestui titlu de credit.

Caracterele biletului la ordin

Fiind un titlu comercial de valoare, biletul la ordin este un titlu de credit, la ordin, formal si complet, care incorporeaza o obligatie abstracta, autonoma si neconditionata, de plata a unei sume de bani de catre semnatarii sai, tinuti solidar pentru executarea obligatiei.

3.3.Cecul

In mod obisnuit, cecul este considerat ca facand parte din categoria titlurilor de credit, alaturi de cambie si biletul la ordin. In realitate, cecul are numai functia de instrument de plata, fiind lipsit de functia de instrument de credit. Includerea cecului in categoria titlurilor de credit se explica prin aceea ca unele principii care guverneaza cambia si biletul la ordin sunt aplicate si cecului.

Ca instrument de plata, cecul creeaza posibilitatea unei persoane, care are la o banca anumite fonduri, de a efectua plati prin intermediul acestei banci. Prin folosirea cecului, platitorul evita platile in numerar. Beneficiarul cecului poate sa incaseze suma de bani mentionata in titlu, de la banca desemnata, sau sa gireze titlul pentru plata datoriilor sale.

Ca si cambia si biletul la ordin, cecul a facut obiectul unei legi uniforme adoptata de Conferinta de la Geneva din 1931. Romania nu a aderat nici la aceasta conventie, desi principiile ei se afla la baza reglementarii noastre privind cecul. Intr-adevar, Legea nr. 59/1934 asupra cecului cuprinde regulile adoptate prin conventie, cu unele completari inspirate de legea italiana a cecului.

Notiune

Legea nr. 59/1934 nu da o definitie a cecului. Ea reglementeaza insa elementele cecului, care pot sta la baza unei definitii (art. 1 din lege).

Cecul este un inscris prin care o persoana, numita tragator, da ordin unei banci la care are un disponibil banesc, numita tras, sa plateasca, la prezentarea titlului, o suma de bani altei persoane, numita beneficiar

Din definitie rezulta ca cecul implica, la fel ca si cambia, trei persoane: tragatorul, trasul si beneficiarul.

De remarcat ca in calitate de tras poate fi desemnata numai o societatea bancara. Legea prevede insa ca cecul tras si platibil in strainatate este valabil ca cec, chiar daca trasul nu este o societate bancara (art. 3 din lege).

Caracterele cecului

Cecul este un titlu la ordin, complet si formal. El incorporeaza o obligatie abstracta de a plati neconditionat „la vedere”(imediat) o suma de bani mentionata in titlu.

Premisele emiterii cecului

Emiterea cecului implica existenta unor premise juridice. Potrivit legii, cecul nu poate fi emis decat daca tragatorul are un disponibil la tras, iar intre tragator si tras exista o conventie privind emiterea de cecuri (art. 3 alin. 2 din lege).

Existenta disponibilului la banca. Tragatorul poate emite cecul numai daca are la banca (tras) un disponibil banesc pentru efectuarea platii de catre banca. Acest disponibil (fonduri banesti) poarta denumirea de provizion sau acoperire. El poate fi un depozit bancar al tragatorului ori o deschidere de credit in favoarea acestuia.

Disponibilul trebuie sa existe prealabil emiterii titlului si sa aiba cel putin valoarea cecului. Potrivit legii, disponibilul trebuie sa reprezinte o suma de bani lichida, certa si exigibila asupra careia tragatorul are dreptul sa dispuna prin cec (art. 3 alin. 2 din lege).

Emiterea cecului fara acoperire constituie infractiune si se sanctioneaza in conditiile art. 84 pct. 2 din lege.

Existenta conventiei privind emiterea cecurilor. Dreptul tragatorului de a emite cecuri are ca temei conventia incheiata intre client si banca. Aceasta conventie reprezinta raportul fundamental care explica si justifica emiterea titlului de catre tragator.

Prin conventie, banca autorizeaza pe client (tragator) sa traga asupra ei cecuri, obligandu-se sa efectueze din disponibil platile, la ordinul tragatorului.

Conventia poate fi expresa sau tacita. Ea poate constitui o clauza a contractului privind serviciul de casa pentru client sau a unui credit in numerar acordat de banca.

Emiterea de cecuri fara autorizarea bancii reprezinta infractiune si se sanctioneaza in conditiile legii (art. 84 pct. 1).






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 996
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site