Delimitarea praeterintentiei fata de celelalte forme ale vinovatiei

Delimitarea praeterintentiei fata de celelalte forme ale vinovatiei

Datorita structurii sale mixte, praeterintentia poate crea dificultati atat sub aspectul delimitarii sale fata de culpa, cat si sub aspectul delimitarii fata de intentia eventuala. Importanta delimitarii poate fi relevanta, in principal, prin prisma sanctiunilor mai aspre aplicabile in cazul infractiunilor praeterintentionate, acest fapt fiind consecinta rezultatului socialmente periculos mai grav produs in cazul infractiunilor savarsite cu intentie depasita, in cadrul elementul subiectiv fiind reunite atat intentia, cat si culpa.

In ceea ce priveste delimitarea fata de culpa, trebuie verificat daca la baza rezutatului mai grav s-a aflat sau nu o fapta prevazuta de legea penala. In masura in care fapta inittiala peste care se suprapune culpa nu este prevazuta de legea penala, vom fi in prezenta unei culpe si nu a praeterintentiei.

Daca producerea rezultatului a fost precedata de o fapta prevazuta de legea penala, trebuie analizat daca rezultatul mai grav apare ca o consecinta tipica a urmarii dorite de faptuitor. Astfel, daca urmarea dorita apare in norma-tip ca o premisa pentru urmarea praeterintentionata, avem o praeterintentie, in caz contrar vom fi in prezenta unei culpe, ce va caracteriza o infractiune retinuta in concurs cu cea intentionata[1].

Spre exemplu, intr-o speta s-a retinut ca autorul, vrand sa violeze victima, a luat-o in brate pentru a o duce intr-o zona cu iarba, insa ea, incercand sa scape, s-a lovit cu capul de o piatra, decedand la scurt timp dupa comiterea violului[2]. In acest caz exista doua urmari prevazute de legea penala: o urmare dorita de autor (violul) si o urmare pe care acesta nu a prevazut-o, desi putea si trebuia sa o prevada (moartea victimei). Suntem deci in prezenta unei praeterintentii, intrucat moartea victimei este o urmare prevazuta de norma de incriminare ca si o consecinta a faptei de viol (art. 197, alin. 3 C. pen.), fiind deci o urmare tipica a faptei de baza.

Solutia este diferita in cazul persoanei care vaneaza fara permis si in acest context ucide din culpa un coleg. Si in acest caz exista tot doua urmari prevazute de legea penala: o urmare dorita (uciderea fara drept a unui animal) si o urmare pe care autorul nu o doreste si nici nu o accepta (uciderea colegului). De aceasta data nu avem praeterintentie pentru ca uciderea din culpa nu este o urmare tipica a faptei de braconaj. Incriminarea-tip din art. 178 C. pen. nu face nicio referire la braconaj si nici textul care incrimineaza braconajul nu contine vreo prevedere privind cauzarea mortii unei persoane in contextul comiterii respectivei infractiuni, astfel ca in sarcina inculpatului se va retine o infractiune de ucidere din culpa, in concurs cu infractiunea de braconaj si nu o infractiune unica praeterintentionata.

In ceea ce priveste delimitarea intentiei depasite fata de intentia eventuala, se folosesc criteriile generale de delimitare intre intentie si culpa. Astfel, in masura in care rezultatul mai grav apare ca fiind prevazut si acceptat de autor, vom fi in prezenta unei intentii eventuale si nu a unei intentii depasite[3]. Spre exemplu, in cazul uciderii unei persoane, intentia eventuala si praeterintentia pot avea ca element comun o fapta de baza de lovire, comisa cu intentie directa.

Ambele forme de vinovatie pot avea ca premisa intentia autorului de a-i cauza victimei suferinte fizice prin aplicarea de lovituri. Ceea ce le diferentiaza este atitudinea subiectiva a autorului fata de rezultatul mai grav (moartea victimei). Daca acest rezultat este acceptat, vom avea intentie indirecta. Daca, dimpotriva, rezultatul nu este prevazut sau, desi prevazut, nu este acceptat, vom avea o culpa suprapusa peste o intentie initiala, adica o praeterintentie. Astfel, s-a decis ca, atunci cand prin aplicarea unor lovituri repetate cu pumnii si cu picioarele asupra unor zone vitale ale corpului, cu consecinta unor numeroase fracturi ale oaselor, s-a produs moartea victimei, se impune concluzia ca inculpatul a prevazut si a acceptat rezultatul, fiind in prezenta unei intentii eventuale[4]. De asemenea, s-a retinut intentia indirecta si in cazul in care actiunea inculpatului nu s-a indreptat asupra unor zone vitale, dar a folosit mijloace vulnerante, care produc in mod inevitabil leziuni mari si hemoragie puternica (spre exemplu, impuscarea victimei in coapsa de la distanta mica), ceea ce dovedeste ca inculpatul a acceptat producerea mortii victimei.