Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  
AdministratieDrept


EFECTELE CONTRACTULUI DE RENTA VIAGERA

Drept



+ Font mai mare | - Font mai mic



EFECTELE CONTRACTULUI DE RENTA VIAGERA

1. Obligatiile debirentierului

A. Plata rentei

Debirentierul este tinut sa plateasca ratele de renta in cuantumul convenit, pe toata durata vietii credirentierului (contractant sau tert beneficiar) ori pana la decesul tertului pana la moartea caruia credirentierul are dreptul la ratele de renta. Debirentierul nu se poate elibera de aceasta obligatie prin restituirea bunurilor primite de la credirentier, chiar daca ar renunta la restituirea de catre acesta a ratelor de renta viagera deja incasate (art. 1648 C. civ).



Plata rentei va fi facuta la datele prevazute in contract. Conform art. 1649 alin. 2 C. civ., partile pot conveni ca ratele de renta sa se plateasca anticipat.

Ca regula, renta se datoreaza pentru fiecare zi cat credirentierul sau persoana de a carei existenta a fost conditionata plata rentei se afla in viata.

In caz de neexecutare a obligatiei de plata a rentei, credirentierul are dreptul de a cere executarea silita asupra patrimoniului debirentierului in termenul general de prescriptie de 3 ani (art. 3 din Decretul nr. 167/l958), termen care se calculeaza separat pentru fiecare rata de renta, din momentul in care ea a devenit exigibila.

Credirentierul nu va putea solicita rezolutiunea contractului pentru neexecutare, ci numai executarea silita a contractului (art. 1647 C. civ.). Prin exceptie, se poate cere rezolutiunea in urmatoarele situatii:

- partile au stipulat in acest sens un pact comisoriu expres;

- partile au prevazut ca anularea contractului de renta viagera atrage obligatia lor de a restitui prestatiile primite;

- debirentierul nu ofera sau micsoreaza garantiile stipulate prin contract pentru plata rentei.

Desfiintarea contractului poate interveni si atunci cand constituirea rentei s‑a facut cu titlu gratuit sau ca o sarcina a donatiei, intrucat donatia este revocabila pentru neexecutarea sarcinii (art. 829 C. civ.).

In cazul in care instanta de judecata a pronuntat rezolutiunea contractului de renta viagera, debirentierul va fi obligat sa restituie bunurile primite, nefiind insa indreptatit la inapoierea ratelor platite, deoarece se considera ca acestea reprezinta echivalentul folosintei bunurilor transmise sau al sumei de bani platite de catre credirentier.

B. Obligatia debirentierului de a oferi credirentierului garantiile stipulate in contract pentru asigurarea platii rentei

Debirentierul este obligat sa ofere garantii pentru plata rentei si, o data instituite



aceste garantii, sa nu le diminueze. Astfel, debirentierul poate garanta plata rentei cu o ipoteca sau cu o fidejusiune. Potrivit art. 1646 C. civ., persoana in favoarea careia s‑a constituit renta viagera cu titlu oneros poate cere desfiintarea contractului, daca debirentierul nu ofera garantiile promise sau le micsoreaza. In cazul in care renta viagera s‑a constituit cu titlu gratuit, dispozitiile art. 1646 C. civ. devin inaplicabile.

2. Obligatiile credirentierului

A. Obligatia de predare a lucrului sau de plata a sumei promise

In cazul in care contractul de renta viagera este cu titlu oneros, credirentierul este tinut sa predea debirentierului bunul mobil ori imobil care formeaza obiectul contractului sau sa plateasca suma de bani promise, ori ambele, dupa cum s-au invoit partile contractante.

B. Obligatia de garantie contra evictiunii si contra viciilor ascunse

Credirentierul trebuie sa asigure debirentierului linistita posesiune a lucrului, avand obligatia de garantie contra evictiunii, provenita atat din fapta tertilor, cat si din faptul sau personal. In acelasi timp, trebuie sa‑l garanteze pentru viciile ascunse ale lucrului, existente in momentul incheierii contractului de renta viagera.

3. Urmarirea rentei viagere de catre creditori

Renta viagera, indiferent ca a fost constituita cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, poate fi urmarita de creditorii credirentierului. In cazul in care renta a fost constituita cu titlu gratuit, ea poate fi declarata neurmaribila prin conventia partilor (art. 1650 C. civ.). Cu toate acestea, o astfel de renta va putea fi urmarita pentru datorii de alimente, chirie sau alte creante privilegiate asupra mobilelor.

Renta viagera constituita cu titlu oneros nu poate fi declarata neurmaribila, deoarece reprezinta echivalentul bunului transmis sau a sumei de bani instrainate, astfel ca dreptul de gaj general al creditorilor chirografari asupra patrimoniului credirentierului debitor nu sufera nici un fel de modificare.





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1316
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved