Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



AdministratieDrept


FAPTA ILICITA CAUZATOARE DE PREJUDICIU - IZVOR DE OBLIGATII CIVILE (RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA)

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
NOTIUNI INTRODUCTIVE - Caracterizare generala a dreptului roman
LEGEA PENALA - CONCEPT
IZVOARELE DREPTULUI - IZVOARELE REALE ALE DREPTULUI
DREPT CIVIL – PERSOANELE – TEST GRILA
Procedura extradarii pasive
Drept penal partea generala - test grila
Drept administrativ - notiuni
DOMENII CU REGLEMENTARI SPECIALE PRIVITOARE LA CALITATEA PRODUSELOR
Principiul dublei incriminari
Importanta existentei unei cooperarii judiciare internationale in materie penala

FAPTA ILICITA CAUZATOARE DE PREJUDICIU - IZVOR DE OBLIGATII CIVILE (RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA)

TEMEIUL RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE




RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA SI RASPUNDEREA PENALA, COMPARATIE

RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA SI RASPUNDEREA CONTRACTUALA, COMPARATIE, CUMULUL CELOR DOUA RASPUNDERI

RASPUNDEREA CIVILA PENTRU FAPTA PROPRIE , CONDITII GENERALE ALE RASPUNDERII

RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA PENTRU FAPTA PROPRIE A PERSOANELOR JURIDICE

1. TEMEIUL RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE

Omul este o fiinta constienta de consecintele actelor sale si raspunde pentru ele. Responsabilitatea consta in obligatia fiecarei persoane de a raspunde pentru actele si faptele sale.

Responsabilitatea poate fi morala, politica, penala, civila, administrativa etc.

Faptul ca o persoana aduce altuia un prejudiciu poate antrena raspunderea autorului daca sunt indeplinite si alte conditii prevazute de lege.

In cazul in care faptul generator de prejudiciu este un fapt illicit avem de-a face cu raspunderea civila delictuala.

Pentru a intelege exact temeiul raspunderii civile delictuale este necesara o comparatie intre aceasta forma de raspundere, pe de o parte, si raspunderea penala si, respectiv, raspunderea civila contractuala, pe de alta parte.

2. RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA SI RASPUNDEREA PENALA, COMPARATIE

Raspunderea civila delictuala si raspunderea penala pot actiona concomitent; se pot cumula pentru ca:

a) raspunderea civila delictuala se bazeaza pe ideea repararii unui prejudiciu, in timp ce raspunderea penala se bazeaza pe ideea pedepsirii unei fapte socialmente periculoase;

b) raspunderea penala e intemeiata pe principiul legalitatii incriminatorii, in timp ce in cazul raspunderii delictuale obligatia de reparare a prejudiciului ia nastere pentru orice fapta ilicita cauzatoare de prejudicii;

c) ca principiu general, ambele se bazeaza pe vinovatia celui care a savarsit fapta ilicita.

In penal insa, vinovatia e un element esential in caracterizarea faptei penale ca infractiune, cat si pentru aplicarea efectiva a pedepsei penale.

In cazul raspunderii delictuale, intinderea raspunderii nu este conditionata de gradul de vinovatie a autorului faptei ilicite; el repara in intregime prejudiciul;

d) in ce priveste persoanele chemate sa raspunda, in ambele cazuri va raspunde persoana care a savarsit fapta ilicita cu discernamant.

In penal insa, minorul sub 14 ani nu raspunde, minorul intre 14-16 ani raspunde daca se dovedeste ca a lucrat cu discernamant, iar minorul peste 16 ani raspunde, discernamantul sau fiind prezumat.

In materia raspunderii civile delictuale, minorii peste 14 ani sunt prezumati relativ ca au discernamant, iar cei sub 14 ani raspund daca se dovedeste ca au avut discernamant;

e) raspunderea penala e stabilita intotdeauna prin hotarare judecatoreasca. In toate cazurile statul este prezent la stabilirea raspunderii.

In raspunderea civila delictuala nimic nu impiedica ca partile sa stabileasca prin vointa lor(tranzactie), cuantumul si modalitatea de reparare a prejudiciului.

Cand infractiunea este cauzatoare de prejudiciu, vom avea de-a face cu doua actiuni: o actiune penala si o actiune civila.

Ele pot fi judecate separate, sau actiunea civila poate fi judecata in procesul penal.Odata aleasa una din cele doua cai nu se mai poate renunta la ea(electa una via non datur recursus ad alteram). Partea vatamata constituita parte civila in procesul penal, poate totusi porni actiune civila in fata instantei civile, daca instanta penala prin hotarare definitiva, a lasat nesolutionata actiunea civila ori daca se pretinde repararea unor pagube care s-au nascut ori s-au descoperit dupa pronuntarea de catre prima instanta a hotararii penale (art.20 C.pr.penala).

Exista deosebiri si in ce priveste pornirea actiunii:

- actiunea penala se porneste, in principiu, din oficiu, si numai in mod exceptional, la plangerea prealabila;

- in cazul raspunderii civile delictuale, actiunea este lasata la dispozitia partii ce a suferi prejudiciul, care poate intenta sau renunta la despagubiri.

In anumite situatii, Codul de procedura penala prevede ca, pentru anumite situatii, ca in cazul in care fapta ilicita cauzatoare de prejudicii constituie infractiune, insasi actiunea civila se exercita din oficiu, instanta penala fiind obligata sa se pronunte din oficiu asupra repararii pagubei, chiar daca cel pagubit nu s-a constituit parte civila, daca persoana pagubita este o organizatie obsteasca, sau daca cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa.

Judecata in fata instantei civile se suspenda pana la rezolvarea definitiva a cauzei penale(art.19 al.2 pr. Penala).

Hotararea penala are putere de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila cu privire la existenta faptei a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia(art.22 alin.1 C. pr.pe.).

Hotararea civila prin care a fost solutionata actiunea civila, nu are putere de lucru judecat in fata organului de urmarire penala si a instantei penale, cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia (art.22 alin.2 C.pr.pen.).

In cazul scoaterii de sub urmarirea penala, indiferent de motive , solutia adoptata de procuror nu are putere de lucru judecat, deci o actiune civila in temeiul raspunderii civile delictuale este posibila fara a se putea invoca, cu autoritatea de lucru judecat, ordonanta procurorului.

Daca instanta pronunta achitarea sau incetarea procesului penal, doar in cazurile in care achitarea s-a pronuntat pentru ca fapta imputata nu exista ori nu a fost savarsita de inculpat, actiunea in raspundere civila delictuala este inadmisibila.

Daca achitarea se pronunta pentru ca fapta savarsita nu e prevazuta de legea penala, ori ca fapta nu prezinta gradul de pericol al unei infractiuni (art.18 indice 1 C.penal), ori in alte situatii similare, sau incetarea procesului s-a decis, de exemplu, ca urmare a intervenirii inlocuirii raspunderii penale sau in alte situatii care nu include intrunirea elementelor raspunderii civile delictuale, achitarea sau , dupa caz, incetarea procedurii penale nu inlatura raspunderea civila delictuala.

Chiar instanta penala, sesizata initial, poate obliga la repararea pagubei,daca achitarea s-a pronuntat intrucat fapta nu prezinta pericol social al unei infractiuni ( art.10 lit.b1 C.pr.pen.) ori pentru ca s-a constatat existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei sau daca faptei ii lipseste vreunul din elementele constitutive ale infractiunii.

Exista deosebiri intre raspunderea penala si cea delictuala civila si in ce priveste prescriptia extinctiva.

Raspunderea penala se prescrie in anumite termene socotite de la data savarsirii infractiunii ( 15,10,8,5,si 3 ani- in functie de pedeapsa prevazuta de lege pentru fiecare infractiune). Cand la data savarsirii infractiunii autorul era minor termenele se reduce la jumatate.

Actiunea civila privind raspunderea delictuala se prescrie in termenul de drept comun de 3 ani de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba , cat si pe cel care raspunde pentru ea.



In sfarsit, cauzele de suspendare ale prescriptiei penale sunt deosebite de cele ale prescriptiei civile.In general, termenul de prescriptie penala se implineste dupa cel de prescriere civila; dar se poate intampla si invers.

RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA SI RASPUNDEREA CIVILA

CONTRACTUALA, COMPARATIE

Ambele forme ale raspunderii civile sunt dominate de ideea fundamentala a repararii unui prjudiciu patrimonial produs prin fapta ilicita si culpabila a unei anumite persoane.

Deosebirile dintre raspunderea civila delictuala si raspunderea civila contractuala nu sunt de esenta. Elementele care le conditioneaza sunt aceleasi:

1) existenta unei fapte ilicite, prin care se incalca o anumita obligatie, aducandu-se atingere unui drept subiectiv;

2) savarsirea cu vinovatie a faptei( ca element subiectiv al raspunderii);

3) existenta unui prejudiciu patrimonial;

4) raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;

5) capacitatea juridica a celui chemat sa raspunda

Intre cele doua forme de raspundere civila exista un raport care consta in faptul ca raspunderea civila delictuala constituie dreptul comun al raspunderii civile, in timp raspunderea civila contractuala este o raspundere civila speciala, cu caracter derogator.

Deci, ori de cate ori nu avem de-a face, in dreptul civil, cu o raspundere contractuala, vor fi aplicabile regulile privitoare la raspunderea civila delictuala.

Deosebirea intre cele doua forme de raspundere consta in prtincipal in faptul ca in cazul raspunderii civile delictuale se incalca o obligatie legala, cu caracter general, de a nu vatama drepturile altuia prin fapte ilicite, in timp ce in cazul raspunderii civile contractuale, obligatia incalcata este o obligatie concreta, stabilita prin contractul preexistent incheiat intre cele doua subiecte ale raspunderii(cel pagubit si cel ce si-a incalcat obligatiile contractuale).

Deci, pentru a exista raspundere contractuala, se cere sa preexiste un contract, si anume un contract valabil incheiat. Raspunderea pentru prejudicii precontractuale, sau in legatura cu un contract care a fost desfiintat(nul sau anulabil)este , de asemenea, o raspundere delictuala.

Responsabilitatea contractuala poate fi invocate numai de catre parti; tertii invoca responsabilitatea delictuala in cazul in care sunt vatamati printr-un contract.

Deosebiri exista, de asemenea, si cu privire la conditiile de raspundere referitaoare la capacitatea celui responsabil, la punerea in intarziere si la conventile de neraspundere:

a) in cazul delictului civil se raspunde indiferent de varsta; daca fapta a fost savarsita cu discernamant (dar peste varsta de 14 ani functioneaza prezumtia relativa de discernamant; sub 14 ani discernamantul trebui dovedit).In materie contractuala, pentru angajarea raspunderii se cere capacitatea de exercitiu deplina, care de regula se deosebeste la 18 ani;

b) punerea in intarziere. La raspunderea civila delictuala, cel ce savarseste fapta este de drept pus in intarziere (dies interpelat pro homine).

In contracte este necesara punerea in intarziere in formele prevazute de lege (dies non interpelat pro homine). Clauzele de raspunderea anterioare savarsirii faptei sunt nule in raspunderea delictuala; in schimb ele sunt in anumite limite admisibile in raspunderea civila contractuala;

c) intinderea reparatiei este mai mare la raspunderea delictuala decat la raspunderea contractuala. E adevarat ca la ambele se acopera prejudiciul efectiv (damnum emergens) si foloasele nerealizate(lucrum cessans). Dar debitorul contractual raspunde numai pentru prejudiciul cauzat, care nu a fost prevazut ori era previzibil la momentul incheierii contractului(afara numai daca prejudiciul nu provine din culpa sa grava, asimilata dolului). In materia raspunderii delictuale, raspunderea este integrala, cel ce a savarsit fapta fiind tinut pentru toate pagubele cauzate, atat cele previzibile cat si pentru cele neprevizibile;

d) in caz de coautorat raspunderea delictuala are caracter solidar, in timp ce raspunderea contractuala are un caracter divizibil in ce priveste obligatia de plata a daunelor;

e) in ce priveste dovada culpei, in cadrul raspunderii civile delictuale, in principiu, culpa autorului trebuie dovedita de cel pagubit. Exista si cazuri cand culpa este prezumata. In materia raspunderii civile contractuale, creditorul trebuie sa dovedeasca numai existenta contractului si faptul ca obligatia nu a fost executata. Culpa debitorului este prezumata. Dar si aici, practic trebuie distins intre obligatiile de mijloace (de diligenta) si obligatiile de rezultat. La obligatiile de mijloace, indiferent ca fapta ilicita constituie un delict civil ori o nerespectare a unei clauze contractuale, proba culpei incumba celui pagubit. La obligatiile de rezultat, atat in cazul raspunderii contractuale cat si a celei delictuale, din neexecutarea obligatiei se deduce o prezumtie de culpa a autorului prejudiciului.

Cumulul raspunderii contractuale cu raspunderea delictuala

Principiul adoptat in practica judiciara este cel al imposibilitatii cumulului actiunii delictuale si celei contractuale in cadrul unei actiuni mixte.

La fel nu e posibil sa se apeleze in subsidiar, in completare la la actiunea delictuala, dupa ce a fost utilizata actiunea contractuala pe baza careia au fost obtinute despagubiri.

Daca intre parti a existat un contract, din a carui neexecutare au aparut prejudicii, nu este posibil sa se apeleze la raspunderea delictuala, calea de ales fiind aceea a raspunderii contractuale.

Optiunea este permisa doar in cazul in care in care neexecutarea contractului constituie, in acelasi timp, si o infractiune. In acest caz, cel pagubit are de ales intre o actiune civila delictuala si o actiune civila in raspundere contractuala.Daca actiunea este alaturata procesului penal, atunci este o actiune in raspundere delictuala.

In toate cazurile, daca pagubiltul a optat pentru una din cele doua cai-actiunea delictuala ori actiunea contractuala- el nu mai poate urma cealalta cale (“Electa una via non datur recursus ad alterum”).Daca s-a pronuntat o hotarare, atunci ea are putere de lucru judecat (chiar daca nu este o identitate perfecta de cauza (adica cauza ar constitui-o comiterea aceleiasi fapte ilicite, care are caracter si de infractiune). Exista si exceptia cand partea vatamata, in cazurile cand neexecutarea contractului ar constitui infractiune, nu are optiune, ci trebuie sa foloseasca numai calea actiunii civile delictuale.

Un astfel de caz este dedus din art. 17 C. pr. Pen., potrivit caruia”actiunea civila se porneste si se exercita din oficiu impreuna cu actiunea penala, cand persoana vatamata este o organizatie din cele prevazute de art. 145 C. penal, ori este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate restransa”.

Unii autori considera ca textul nu ar exclude optiunea partii vatamate intre actiunea in raspundere delictuala si cea contractuala, daca si in masura in care o astfel de actiune civila ar fi mai avantajoasa pentru partea vatamata. Se apreciaza astfel de actiune civila ar fi mai avantajoasa pentru partea vatamata. Se apreciaza ca textul articolului mantionat permite o adevarata atribuire de competenta pentru instanta penala care ar capata dreptul de a judeca, alaturata actiunii penale, o actiune civila intemeiata pe raspunderea contractuala.

In cazul in care incadrarea juridica a faptei infractionale si pedeapsa penala aplicabila depend de prejudicial produs, va fi nevoie ca in cadrul procesului sa se faca dovada efectiva a acestui prejudiciu, simpla referire la clauza penala contractuala nefiind sufucienta.



RASPUNDEREA CIVILA PENTRU FAPTA PROPRIE. CONDITII GENERALE ALE

RASPUNDERII CIVILE DELICTUALE

Temeiul legal al raspunderii civile delictuale il constituie art.998-999 C.civ. Art 998 C.civil prevede ca “Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”, iar art. 999ca “Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa”.

Raspunderea civila delictuala intervine in masura in care sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unei fapte ilicite, existenta unui prejudiciu, legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia autorului faptei ilicite.

I. Fapta ilicita. Cauze care inlatura caracterul illicit al unei fapte

Fapta ilicita este cea care cauzeaza un prejudiciu victimei. Desi art.998 C. civ. vorbeste despre orice fapta a omului, legiuitorul are in vedere numai fapta ilicita care poate consta ontr-o actiune sau inactiune a omului care contravine unui drept subiectiv al unei persoane, ocrotit de lege sau chiar incalca un interes legitim al acestuia.

Fapta ilicita poate fi comisiva (actiune) sau omisiva (inactiune).

Exista insa si cauze care inlatura caracterul illicit al faptei si anume:

legitima aparare; starea de necesitate; indeplinirea unei activitati impuse sau premise de lege, ordinal superiorului, exercitarea unui drept subiectiv si consimtamantul victimei.

Legitima aparare (art.44 C. pen.) produce efecte atat in planul raspunderii penale, cat si civile.

Pentru a exista aparare trebuie sa existe atac material, direct, imediat si injust indreptat impotriva unei persoane sau a drepturilor ei, ori a unui interes obstesc; atacul sa puna in pericol grav viata, integritatea corporala, drepturile celui atacat, ori interesul public; iar apararea celui care comite fapta sa fie proportionala cu atacul.

Depasirea legitimei aparari nu este o cauza exoneratoare de raspundere , ci numai o circumstanta atenuanta,provocare, cu exceptia cazului cand s-a produs ca urmare a temerii sau tulburarii autorului faptei.

Starea de necesitate poate fi invocata daca fapta este savarsita pentru a salva de la un pericol iminent viata, integritatea corporala sau sanatatea ori un bun al sau, al altuia sau un interes public, pericol care nu se putea inlatura altfel.

Indeplinirea unei activitati impuse ori premise de lege sau la ordinul superiorului constituie cauze care inlatura caracterul illicit al faptei.

In cazul ordinului superiorului se pune conditia ca acest ordin sa nu fie vadit ilegal sau abuziv si modul de executare sa nu fi fost illicit.

Avand de solutionat un proces privind fapta pagubitoare savarsita de un soldat in timpul stagiului militar, instanta suprema a decis ca “Ordinul superiorului exclude caracterul ilicit al faptei pagubitoare, in masura in care cel ce a savarsit-o s-a conformat acelui ordin, care a fost dat de o autoritate legitima competenta, in temeiul si in conditiile legii”(Trib. Sup.,S.civ., dec. nr.2162 din 22 decembrie 1976).

Consimtamantul victimei (volenti non fit injuria).

Obligatia de reparare a prejudiciului dispare atunci cand victima a consimtit la savarsirea faptei care a condus la producerea lui.

In materie patrimoniala se cere ca consimtamantul sa nu fie viciat.

In materie nepatrimoniala se apreciaza de la caz la caz (ex.; consimtamantul pentru efectuarea unei operatii) Nu este exonerator de raspundere consimtamantul victimei la propria ei moarte.

II. Prejudiciul este consecinta faptei ilicite.

Raspunderea civila are in esenta o functie reparatorie. Prejudiciul este masura reparatiunii, indiferent de gradul culpei. Gradul culpei are revelanta numai in cazul existentei unui coautor in comiterea faptei pentru impartirea raspunderii, in cadrul actiunii de regres, pentru ca fata de victima, “cand delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt tinute solidar la despagubire(art.1003 C. civ.).

Prejudiciul produs prin fapta ilicita poate fi material (patrimonial) sau moral. In ambele situatii, prejudiciul trebuie reparat integral, adica atat paguba efectiv produsa (damnum emergens), cat si castigul nerealizat (lucrum cessans).

Faptuitorul raspunde pentru orice forma a vinovatiei, inclusiv pentru culpa cea mai usoara (deci atat pentru doi cat si pentru culpa sub forma imprudentei sau neglijentei).

Repararea prejudiciului se face, de regula, in natura, si numai daca nu este posibil se va face prin echivalent (prin despagubire).

Prejudiciul material (patrimonial) trebuie sa fie direct si sigur, si nu doar eventual.

La raspunderea delictuala nu se face distinctie intre prejudiciul previzibil si cel imprevizibil; daca el e direct si sigur, autorul va raspunde. O paguba viitoare (care nu este inca realizata) poate fi certa in masura in care se poate prevedea cu certitudine producerea ei.

Intre prejudiciul viitor si sigur si prejudiciul eventual care nu exista, se afla situatia intermediara a pierderii unei sanse. Teoretic pierderea unei sanse poate fi considerata un prejudiciu eventual, deci nu o paguba sigura(certa) .Practica a considerat ca prejudiciul poate fi reparat daca sansa a existat in mod real(daca era probabil ca ea sa se fi realizat).

A doua conditie este ca prejudiciul sa nu fi fost reparat inca.

Exista situatii cand victima prejudiciului primeste o indemnizatie de la alte persoane (ex. de la Asigurarile Sociale sau de la o Societate de Asigurare). In aceste cazuri prejudiciul este considerat reparat daca indemnizatia de asigurare a acoperit integral paguba materiala. Daca asigurarea contractuala priveste viata sau integritatea corporala, ea se cumuleaza cu despagubirile la care este obligat autorul faptei ilicite.

In schimb despagubirile acordate in cadrul raspunderii civile delictuale au un caracter susidiar fata de despagubirile acordate potrivit legislatiei privind asigurarile sociale.

Prejudiciul trebuie dovedit, sarcina probei apartine victimei si probatiunea se face prin orice mijloc de dovada.

In cazul prejudiciului material, reparatia integrala este egala cu valoarea de inlocuire a bunului distrus. La asigurarea de bunuri, indemnitatea de asigurare nu tine seama decat de valoarea actuala a bunului, dupa aplicarea unui coeficient de degradare. Deci in cazul in care a fost incasata asigurarea, reparatia la care va fi obligat autorul faptei ilicite va fi egala cu diferenta intre indemnizatia de asigurare si valoarea de inlocuire a bunului distrus.

Prejudiciul corporal rezulta din atingerea adusa persoanei fizice prin savarsirea unei fapte ilicite (ingrijiri medicale, incapacitate de munca, cheltuieli de inmormantare, plus o prestatie periodica cu titlu de pensie pentru acele persoane aflate in intretinerea victimei.



Prejudiciul moral se produce in cazul atingerii unor drepturi personale nepatrimoniale (ex. Dreptul la nume, la onoare, integritate morala etc.).

Problema cea mai delicata a prejudiciului moral este cea a determinarii indemnizatii pecuniare care sa acopere prejudiciul fara a se ajunge la o imbogatire fara justa cauza a victimei. Despagubirea pecuniara se stabileste de instanta judecatoreasca, in functie de particularitatile fiecarui caz.

III. Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu

Victima va obtine repararea daca dovedeste legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. Faptuitorul poate insa sa dovedeasca inexistenta raportului de cauzalitate sau existenta unei cauze straine, neimputabile lui, care a condus la producerea prejudiciului.

Raportul de cauzalitate trebuie sa fie direct, sigur si necesar, ca un raport dintre cauza si efect.

IV. Vinovatia faptuitorului

Este unica conditie de ordin subiectiv care angajeaza raspunderea delictuala a faptuitorului. Ea reprezinta atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta si de urmarile ei.

In dreptul civil se raspunde si pentru cea mai usoara forma de vinovatie (culpa). Vinovatia imbraca toate formele-intentia, directa sau indirecta (dol), si culpa sub forma neglijentei sau imprudentei.

Autorul faptei raspunde pentru prejudiciul cauzat numai daca are capacitate delictuala, deci are reprezentarea consecintelor faptei sale, adica are discernamant.

La minori se introduce o prezumtie legala de existenta a discernamantului incepand cu varsta de 14 ani. Prezumtia este relativa si permite proba contrara a autorului faptei ilicite. Sub 14 ani exista o prezumtie legala a lipsei de discernamant. La fel este vorba despre o prezumtie relativa si victima trebuie sa dovedeasca ca minorul a actionat cu discernamant.

Persoanele puse sub interdictie sunt considerate ca lipsite de discernamant.

V. Proba elementelor raspunderii civile.

Sarcina probei revine reclamantului, deci victimei, care va trebui sa dovedeasca existenta faptei, autorul, prejudiciul, legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si vinovatia autorului.

Elementele raspunderii civile delictuale pot fi dovedite cu orice mijloace de proba. Dificultatile in dovada intervin in cazul vinovatiei care, fiind de natura subiectiva, este mai greu de probat.

RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA PENTRU FAPTA PROPRIE A

PERSOANELOR JURIDICE

Persoana juricica poate raspunde contractual sau delictual.

Rspunderea civila delictuala poate fi raspundere pentru fapta proprie(art. 998-999 C.civ.), o raspundere pentru fapta altuia (de regula in calitate de comitent pentru fapta prepusului (art. 1000 al 3 C. civ.), ori o raspundere pentru prejudiciile cauzate de lucruri(art. 1000 al. 1 C.civ.), pentru ruina edificiului al carei proprietar este (art.1002 C.civ.) sau pentru animalele care ii apartin (art. 1001 C.civ.).

Art. 35 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice prevede ca “Persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale […]

Faptele ilicite savarsite de organele sale obliga insasi persoana juridica, daca au fost indeplinite cu prilejul exercitarii functiei lor.

Faptele ilicite atrag si raspunderea personala a celui ce le-a savarsit, atat fata de persoana juridica, cat si fata de cel de-al treilea”.

Deci, raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie a persoanei juridice va fi angajata ori de cate ori organele acesteia, cu prilejul exercitarii functiei ce le revine, vor fi savarsit o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii,

Fata de activitatea unor persoane juridice (societati, regii autonome etc.),trebuie examinate si dispozitiile Legii nr. 15/1990 privind organizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale; Legii 31/199o privind societatile comerciale; Legi 36/1991 privind societatile agricole, ca si actele de constituire (statute, contracte etc.).

Din dispozitiile mentionate mai sus rezulta ca:

1. Daca fapta nu a fost savarsita de catre organele persoane juridice i de catre un reprezentant al acesteia, cu prilejul exercitarii artributiilor ce i-au fost incredintate, raspunderea civila a persoanei juridice va fi angajata ca o raspundere pentru fapta altuia.

2. Daca fapta ilicita a fost savarsita de organele persoanei juridice cu prilejul exercitarii functiei lor, deci in conexiune functia respectiva, chiar daca au fost depasite limitele legale ale functiei, cu conditia ca faptele sa fi fost indreptatite spre indeplinirea unor scopuri sau interese proprii ale persoanei juridice este angajata raspunderea persoanei juridice pentru fapta proprie.Daca insa a fost savarsit un abuz de functie, va fi angajata exclusiv raspunderea persoanei fizice care a savarsit fapta, chiar daca ea avea calitatea de organ al persoanei juridice.

3. Principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice(art. 34, Decretul 31/1954) este un principiu care stabileste limitele de valabilitate ale actelor juridice, ale persoanei juridice; incalcarea lui nu poate fi invocata drept cauza de exonerare de raspundere; deci fapta ilicita poate sa se situeze, uneori, dincolo de limitele capacitatii de folosinta specializate a persoanei juridice.

4. Victima prejudiciului va trebui sa faca proba elementelor raspunderii- pentru ca fapta organului este fapta persoanei juridice, deci este vorba de toate conditiile raspunderii pentru fapta proprie.

Raspunderea proprie a persoanelor fizice care intra in componenta organelor persoanei juridice.

Raspunderea persoanelor juridice pentru fapta ilicita a organelor sale constituie o masura de protectie pentru victima prejudiciului, care are posibilitatea de a obtine despagubiri de la persoana juridica.

Dar persoanele fizice care intra in componenta organelor persoanei juridice nu sunt scutite de raspundere; ele raspund propriu, personal, atat fata de persoana juridica cat si fata de victima prejudiciului(art. 35 al. ultim, Decretul 31/ 1954).

Aceasta inseamna, pe de o parte, ca victima prejudiciului poate, la alegere, sa cheme in judecata pentru despagubiri fie persoana juridica, singura, fie persoana juridica in solidar cu persoanele fizice care, actionand ca organe ale persoanei juridice, au savarsit fapta ilicita, fie numai aceste persoane fizice. Pe de alta parte, persoana juridica, platind despagubiri, are dreptul sa se intoarca, in regres, impotriva persoanelor fizice din componenta organelor de conducere care au savarsit fapta ilicita, Aceasta posibilitate este in realitate o obligatie pentru persoana juridica.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1997
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site