Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


INTRODUCERE IN PROBLEMATICA FAMILIEI

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
RUDENIA SI AFINITATEA
PROCEDURA REORGANIZARII JUDICIARE SI A FALIMENTULUI
Metode ale muncii informative
Caracterele statului roman
Forme de cooperare internationala in materie penala
TEORIA GENERALA A DREPTULUI
Drept penal special 2 – test grila
Instigarea
CONTRACTUL DE IMPRUMUT DE FOLOSINTA (COMODATUL)
CAIET DE PRACTICA - DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA


INTRODUCERE IN PROBLEMATICA FAMILIEI

Sectiunea 1




Precizari preliminare

1. Familia. Drept si sociologie

Forma de convietuire umana ancestrala, familia nu a putut ramane in afara sferei de reglementare a dreptului. La nivelul cel mai general, acte internationale au statuat ca „familia este elementul natural si fundamental al societatii” (art. 16 pct. 3 din Declaratia universala a drepturilor omului, adoptata de Adunarea Generala a ONU la 10 decembrie 1948, si art. 23 alin. 1 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, ratificat de Romania prin Decretul nr. 214/1974).

S-a constatat insa ca, in fapt, in viata de zi cu zi, oamenii recurg rareori la dreptul familiei. Raporturile de familie se bazeaza mai mult pe morala, moravuri, traditii si religie. De aici afirmatia marelui profesor francez de drept si sociolog, Jean Carbonnier: „oamenii traiesc ca si cum dreptul familiei n-ar exista; non-dreptul este esenta relatiilor de familie, pe cand dreptul este un accident”.

Dar, atunci cand intervine, dreptul familiei s-a dovedit a fi un drept relativ rigid, inflexibil, foarte tehnic si care contrazice asteptarile firesti ale oamenilor. Este un paradox, o capcana a dreptului familiei care, in pofida aparentelor, nu este deloc „familiar”.

Relatiile de familie, astfel cum se stabilesc in fapt, formeaza obiectul de cercetare al sociologiei familiei, in timp ce relatiile de familie, astfel cum sunt reglementate prin norme juridice, formeaza, in principal, obiectul dreptului familiei.

Distinctia intre planul sociologic si cel juridic implica o distinctie corespunzatoare intre notiunea de familie in sens sociologic si notiunea de familie in sens juridic.

Atat din punct de vedere sociologic, cat si din punct de vedere juridic asistam la numeroase prefaceri, la o rasturnare si reasezare a valorilor traditionale ale familiei, nu fara dificultati explicabile prin traditia si conservatorismul care au dominat intotdeauna relatiile de familie.

Sectiunea 2

Notiunea de familie in sens sociologic

2. Definitia sociologica a familiei

In mod firesc, definitiile sociologice ale notiunii de familie s-au concentrat asupra relatiilor dintre membrii lor, precum si asupra resorturilor acestor relatii, remarcand evolutia acestora odata cu evolutia societatii, in ansamblul sau.

Studiile de sociologie a familiei au evidentiat schimbarile petrecute in structura si functiile familiei contemporane, in comparatie cu familia traditionala. Sunt, astfel, puse in evidenta tendintele actuale ale fenomenului familial, precum:

- o scadere generala si semnificativa a ratei nuptialitatii si a ratei natalitatii paralel cu o crestere a numarului persoanelor celibatare si a persoanelor care traiesc in concubinaj (uniuni libere), precum si a cuplurilor fara descendenti;

- cresterea numarului divorturilor si a copiilor nascuti in afara casatoriei;

- la acestea se adauga presiunea exercitata de cuplurile formate din persoane de acelasi sex (forme moderne de parteneriat sau asa-numitele “experimente neofamiliale”) si implicatiile tehnicilor de procreare asistata medical.

Concluziile acestor analize s-au reflectat in expresii precum “familia in deriva” sau “criza familiei”.

De aici si dificultatile intampinate in elaborarea unei definitii a familiei.

Traditional, familia, in sens sociologic, deci ca forma specifica de comunitate umana, desemneaza grupul de persoane unite prin casatorie, filiatie sau rudenie, ce se caracterizeaza prin comunitate de viata, sentimente si aspiratii. Aceasta este definitia clasica a familiei.

Recent, s-a incercat si o definitie sociologica a familiei care sa exprime mutatiile pe care aceasta le cunoaste in societatea contemporana. Astfel, familia a fost definita ca o forma de comunitate umana alcatuita din cel putin doi indivizi, uniti prin legaturi de casatorie si/sau paterne, realizand, mai mult sau mai putin, latura biologica si/sau cea psihosociala.

Aceasta definitie a fost propusa, avand in vedere faptul ca, in prezent, exista o diversitate de familii ce se pot rezuma doar la unul dintre cele doua aspecte mentionate. Astfel, familiile monoparentale sunt doar paterne, adica intemeiate pe legaturi de filiatie, si realizeaza doar latura psihosociala.

Notiunea sociologica de familie monoparentala este consacrata in art. 5 din O.U.G. nr. 105/2003 privind alocatia familiala complementara si alocatia de sustinere pentru familia monoparentala, potrivit caruia „beneficiaza de alocatie de sustinere familiile formate din persoana singura si copiii in varsta de pana la 18 ani aflati in intretinere si care locuiesc impreuna cu aceasta, denumite familii monoparentale.”) si art. 2 alin. 2 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, care prevede: „Este asimilata termenului familie si situatia persoanei necasatorite care locuieste impreuna cu copiii aflati in intretinerea sa.”

Definitiile sociologice ale familiei accentul pun pe ideea de comunitate umana, convietuire, de aceea atat casatoria, cat si filiatia – fireasca sau rezultand din adoptie – sunt privite ca situatii de fapt.

3. Tipuri de familii

Sociologia familiei utilizeaza o paleta terminologica variata pentru a acoperi diversitatea situatiilor concrete care intra in sfera de cuprindere a notiunii de familie.

In acest sens, sunt identificate urmatoarele tipuri de familii:

A) Familia nucleara – formata din parinti si copii lor necasatoriti, si familia extinsa, rezultata din reunirea mai multor familii nucleare. Familia nucleara este o structura intalnita, in prezent, in cea majoritatea comunitatilor umane moderne. Familia extinsa – mai frecventa in comunitatile traditionale – cuprinde rudele in linie directa si pe cele colaterale, trei sau mai multe generatii.

B) Familia de origine – in care persoana se naste si creste, alcatuita din parinti, frati si surori, numita si familie de orientare, si familia de procreare, conjugala – creata prin propria casatorie, formata din soti si copii; dupa cum se poate vedea, alcatuirea celor doua tipuri de familie este relativ identica, iar ceea ce le diferentiaza este perspectiva din care sunt definite: cea a persoanei care priveste catre trecut, catre originea sa, respectiv cea a persoanei care „abandonandu-si originea” isi construieste prezentul si viitorul, intemeindu-si propria familie, aducand pe lumii copii, intr-o noua familie de origine s.a.m.d.

C) Familia de rezidenta – formata din persoane care locuiesc impreuna si familii de interactiune – caracterizate prin schimburi reciproce de produse, vizite etc.

D) Familia normala – care indeplineste toate functiile familiei (functia biologica, functia psihosociala si educativa si functia economica) si familia dezorganizata, vulnerabila – in care una sau mai multe functii sunt deficitare.

E) Familii patriarhale, matriarhale si egalitare – clasificate astfel in functie de modul de exercitare a autoritatii. In sistemul patriarhal autoritatea este detinuta de barbatul de cel mai in varsta sau de sot. In sistemele matriarhale, autoritatea este exercitata de femeia cea mai in varsta sau de sotie. In prezent, este predominant sistemul egalitar, in care puterea si autoritatea familiale sunt repartizate in mod egal intre sot si sotie.

Dreptul valorifica aceste distinctii si clasificari sociologice pentru a asigura o reglementare cat mai adecvata si apropiata de realitatile sociale.

4. Functiile familiei

Sociologii si juristii nu au o viziune unitara asupra functiilor familiei. Astfel, in timp ce sociologii (nici ei nefiind cu totii de acord asupra numarului si clasificarii acestor functii) identifica functii precum cele biologice si sanitare, economica, de solidaritate, educativa sau socializatoare, juristii s-au concentrat indeobste asupra urmatoarelor trei functii:

A) Functia biologica sau de perpetuare a speciei. Dincolo de alte determinari apte sa duca la constituirea unei familii (cum sunt cele sociale, religioase, care tin de traditie, culturale si economice) atractia biologica dintre barbat si femeie si impulsul emotional, sentimentele, au fost primele „argumente” care i-au convins pe oameni sa intemeieze o familie. Desigur, la acestea trebuie adaugata nevoia instinctuala a omului de a lasa urmasi, redusa semnificativ de evolutia societatii, mai ales a celei contemporane, dar imposibil de inlaturat cu totul. Asa fiind, in ciuda evidentei scaderi a natalitatii, functia reproductiva, de perpetuare a speciei, chiar redusa fiind, ramane una din functiile familiei, recunoscuta ca atare, atat de sociologi, cat si de juristi.

Au existat si mai exista inca state care incearca sa adopte si sa impuna politici de stimulare a natalitatii sau, dimpotriva, de reducere a acesteia, concretizate in norme juridice menite sa influenteze manifestarea acestei functii. Cu toate acestea, intr-o societate democratica, familia trebuie sa decida in mod liber asupra problemelor legate de planificarea familiala, de contraceptie si intreruperea de sarcina, fara nici o ingerinta din partea statului.

B) Functia educativa sau psiho-sociala. Este evidenta aceasta functie a familiei in raport cu copiii, fiind consacrata ca atare la nivel constitutional si legal. Astfel, art. 48 din Constitutie („Familia”) prevede ca „familia se intemeiaza pe (…) dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor”. De asemenea, art. 101 alin. 2 C. fam. prevede ca parintii „sunt obligati sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui (…)”. Autoritatea tutelara are dreptul, potrivit art. 108 C. fam. sa verifice modul in care parintii isi indeplinesc aceste indatoriri, iar neindeplinirea lor poate fi sanctionata, in functie de gravitatea conduitei parintilor, cu decaderea din drepturile parintesti (art. 109 C. fam.), cu darea copilului in plasament sau supraveghere specializata, potrivit Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului sau chiar prin angajarea raspunderii civile, contraventionale sau, dupa caz, penale, a parintilor.

In afara acestei componente intrafamiliale, predominant orientata catre cresterea si modelarea personalitatii si a caracterului copilului, functia educativa a familiei a avut – si poate sa mai aiba inca si o componenta extrafamiliala, orientata spre exteriorul ei: in comunitatile restranse, si mai ales in cele traditionale, o familie unita, puternica, avand un prestigiu generat de reusita sociala a membrilor ei, priviti individual sau colectiv, a avut intotdeauna un rol educativ pregnant, influentand viata comunitatii si a membrilor sai. Este evident, insa, ca in marile colectivitati contemporane, mai ales in cele urbane, in care existente remarcabile se pierd in anonimat, aceasta componenta a functiei educative s-a diminuat substantial sau chiar a disparut complet.

C) Functia economica. Traditional, aceasta functie se manifesta in cadrul familiei traditionale, privita ca unitate economica, de productie (familia agricultorilor, a mestesugarilor etc.). Dar si familia moderna pastreaza caracteristica de „unitate economica”, cel putin din perspectiva consumului: fiecare familie are un buget propriu, pe care il gospodareste in vederea ducerii traiului in comun, a satisfacerii necesitatilor membrilor ei. Crearea si administrarea comunitatii de bunuri, reglementata de C. fam., are certe conotatii economice: sotii creeaza comunitatea de bunuri (art. 30 alin. 1 C. fam.), pot sa isi asume obligatii pentru implinirea nevoilor obisnuite ale casniciei (art. 32 lit. c) C. fam., administreaza si folosesc impreuna bunurile comune (art. 35 alin. 1 C. fam.).

Legislatia actuala consacra, insa, in terminus, posibilitatea manifestarii in circuitul comercial a functiei economice a familiei, in cel mai propriu sens al acestui termen.

Astfel, Legea nr. 300/2004 (care a abrogat Legea nr. 507/2002, care, la randul ei a abrogat Decretul –lege nr. 54/1990) prevede in art. 2 urmatoarele:

„(1) Asociatia familiala se poate infiinta la initiativa unei persoane fizice si se constituie din membrii de familie ai acesteia.

(2) Sunt considerati membrii unei familii, in sensul prezentei legi, sotul, sotia si copiii acestora care au implinit varsta de 16 ani, la data autorizarii asociatiei familiale, precum si rudele acestora pana la gradul al patrulea inclusiv.

(3) In cazul desfasurarii activitatii in contextul dreptului de stabilire, asociatia familiala se constituie din membrii de familie care au domiciliul sau resedinta in Romania.

(4) Asociatia familiala este reprezentata in relatiile cu tertii de persoana din initiativa careia s-a infiintat sau de persoana imputernicita de aceasta, in baza unei procuri autentificate.”

Asociatia familiala, in sensul acestei reglementari, este comerciant, fiind supusa inregistrarii in registrul comertului.

De asemenea, sotii pot constitui intre ei sau cu tertii, inclusiv alti membri ai familiei o societate comerciala. Insa, intr-un asemenea caz, subiect de drept este societatea comerciala, chiar daca ea are si o baza familiala.

Sectiunea 3

Notiunea de familie in sens juridic

5. Reglementarea relatiilor de familie

Examinarea notiunii juridice de familie, presupune raportarea la actele normative care reglementeaza relatiile de familie, pentru a desprinde ceea ce defineste familia in „ochii legiuitorului”.

Abundenta reglementarilor care privesc in mod direct sau indirect familia impune o selectie si o sistematizare a acestor acte normative, in functiile de liniile directoare ale reglementarii, pentru a circumscrie astfel sfera dreptului familiei in raport cu celelalte discipline juridice.

Raportarea la actele normative, presupune atat aplicarea dreptului intern, cat si a tratatelor internationale la care Romania este parte, a caror forta juridica este data de dispozitiile art. 20 din Constitutie, care afirma – in materia drepturilor fundamentale ale omului – preeminenta reglementarilor internationale.

Legea interna cadru care reglementeaza relatiile de familie este Codul familiei (Legea nr. 4/1953, intrata in vigoare la 1 februarie 2004).

Prin Proiectul Noului Cod civil (adoptat de Senat la 13.09.2004) se preconizeaza abrogarea Codului familiei si reintegrarea relatiilor de familie in cadrul unei parti distincte a codului: (Cartea a II-a - Familia).

Din perspectiva diversitatii reglementarii, se poate spune ca, lato senso, dreptul familiei este, la randul lui, ramificat. Astfel, se poate vorbi de un drept social al familiei, de un drept penal al familiei (care sanctioneaza violenta in familie sau incalcarea altor obligatii familiale), de un drept fiscal al familiei si de un drept civil al familiei.



Stricto senso, dreptul familiei este inteles ca un drept civil al familiei.

6. Notiunea juridica a familiei

Identificarea sensului juridic al notiunii de familie nu poate face abstractie de principala caracteristica a familiei, identificata de sociologi, si anume aceea de a fi un grup de persoane. Ceea ce particularizeaza acest grup de persoane in plan juridic sunt drepturile si obligatiile specifice ale membrilor sai, reglementate ca atare de diversele acte normative – generale sau speciale – cu incidenta asupra raporturilor de familie.

Drept urmare, si din punct de vedere juridic familia ramane un grup de persoane fizice, intre care exista drepturi si obligatii specifice, reglementate de legiuitor tocmai in considerarea naturii speciale a raporturilor dintre acestea (raporturi de casatorie, rudenie, afinitate sau alte raporturi, asimilate de lege cu cele de familie,

Cu alte cuvinte, in abordarea juridica accentul nu se mai pune pe comunitatea de viata, interese, aspiratii, care caracterizeaza o familie, ci pe drepturile si obligatiile a caror exercitare si, respectiv, executare asigura sau ar trebui sa asigure tocmai mentinerea existentei comune, implinirea intereselor si aspiratiilor membrilor familiei.

7. Subiectele de dreptul familiei

Pentru a determina continutul juridic al notiunii de familie, este necesar sa raspundem la intrebarea cine este subiect de drept in dreptul familiei: familia sau individul.

A) Regula: familia nu este un subiect colectiv de drept, distinct de membrii sai, adica o persoana juridica in sensul dreptului civil

Legiuitorul roman nu consacra existenta unui interes al familiei care s-ar putea impune membrilor sai si nici posibilitatea familiei de a stabili raporturi juridice cu alte subiecte de drept, ca subiect de drept distinct.

In alte legislatii, se poate remarca o tendinta de a aborda familia ca o „asociatiune familiala” . De exemplu, Codul civil francez prevede posibilitatea de a modifica regimul matrimonial daca „interesele familiei” o cer; Codul civil italian reglementeaza „patrimoniul familial” ca o masa de bunuri ce apartine familiei.

Avand insa in vedere functia economica a familiei, aceasta poate desfasura activitati economice si poate reprezenta baza constituirii unor asociatii familiale cu caracter economic sau a unor societati comerciale, dupa cum am aratat mai sus.

Cu toate acestea, familia nu este un subiect colectiv de drept civil, respectiv nu are personalitate juridica, chiar daca poate fi provocatoare ideea de a face o asemenea analogie.

B) Exceptia: familia - subiect de drept distinct in dreptul securitatii sociale.

Exista prevederi interne si internationale care afirma expres rolul familiei ca institutie sociala fundamentala a societatii, precum si protectia speciala de care beneficiaza din partea statului.

Potrivit art. 1 alin.1 din Codul familiei, “statul ocroteste casatoria si familia; el sprijina, prin masuri economice si sociale, dezvoltarea si consolidarea familiei”.

Tot astfel, Declaratia universala a drepturilor omului, adoptata si proclamata de Adunarea Generala a O.N.U., prin Rezolutia nr. 217A (III) din 10 decembrie 1948 (art.16), Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, adoptat de Adunarea Generala a O.N.U., prin Rezolutia 2.200 A (XXI) din 16 decembrie 1966 (art. 23) si Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale (art. 10), ratificate de Romania prin Decretul nr. 212/1974, Carta sociala europeana revizuita, adoptata la Strasbourg, la 3 mai 1996, ratificata de Romania prin Legea nr. 74/1999 (art. 16) proclama ca familia este “elementul fundamental al societatii” sau “celula fundamentala” a societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului.

Potrivit acestor acte internationale, statele sunt obligate sa promoveze protectia economica, juridica si sociala a familiei, indeosebi prin reglementari de natura sociala sau fiscala, (cum sunt cele care reglementeaza constructia de locuinte pentru tinerele familii, ajutorul acordat tinerelor familii, parintilor, etc.) sau prin oricare alte masuri corespunzatoare.

Dincolo insa de problematica mult mai complexa privind masura si modul in care statul isi indeplineste angajamentele astfel asumate privind ocrotirea familiei si respectarea vietii de familie, din punct de vedere juridic aceste texte suscita o intrebare: daca statul are obligatia de a lua masuri pentru ocrotirea familiei, se poate vorbi de un drept corelativ al familiei in raporturile cu statul? Este familia – ca entitate distincta de membrii sai - un subiect de drept?

Chiar daca familia nu indeplineste conditiile de existenta ale unui subiect colectiv de drept, distinct de membrii sai, consideram ca, in domeniul dreptului securitatii sociale, anumite reglementari concrete pot consacra uneori calitatea familiei de a fi subiect distinct de drept.

Se poate exemplifica, in acest sens, cu dispozitiile O.U.G. nr. 105/2003 privind alocatia familiala complementara si alocatia de sustinere pentru familiile monoparentale si ale art. 6 din Legea nr. 119/1997 privind alocatia suplimentara pentru familiile cu copii. Astfel, titular al dreptului la alocatia familiala complementara, este familia. Alocatia se acorda, la cererea reprezentantului familiei. Indeplinirea conditiilor pentru acordarea alocatiei suplimentare se dovedeste prin livretul de familie (reglementat de art. 6 din Legea nr. 119/1997, care reflecta componenta copiilor, filiatia copiilor si situatia lor juridica fata de reprezentantii legali iar titular al livretului de familie este familia.

Tot astfel, potrivit art. 9 alin. 5 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile ulterioare, titularul ajutorului social este persoana care a facut cererea, iar beneficiarul ajutorului social este familia.

Prin urmare, se poate constata ca, in cazurile prevazute de lege, in raporturile cu autoritatile publice si in special in materia masurilor de protectie si asistenta economica si sociala, familia poate fi considerata un subiect de drept.

C) Persoana fizica – subiect de drept al familiei

Atat reglementarile interne (art. 48 din Constitutie, art. 1 C. fam.), cat si cele internationale (art. 16 din Declaratia universala a drepturilor omului, art. 23 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, art. 12 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994; brevitatis causa, referirile la aceasta conventie vor fi facute prin utilizarea prescurtarii C.E.D.O.) consacra dreptul fundamental al persoanei la viata de familie si la ocrotirea acesteia.

Prin urmare, subiect de drept in raporturile juridice de familie este intotdeauna persoana fizica, individul care are calitatea de membru al familiei, indiferent de sensul sociologic sau juridic al acestei notiuni.

In triada individ - familie - stat se considera ca, din punct de vedere istoric, la origini nu a existat nici statul, nici individul, privit singular. In societatile traditionale, nu exista decat grupul intemeiat pe legatura dintre barbat si femeie si pe legatura de sange. Individul era total integrat acestui grup, fara posibilitatea de a-l modifica, ci doar de a-l perpetua, interesul de grup prevaland asupra celui individual. De aceea, statutul individului se stabilea prin apartenenta la un anumit grup familial si prin rolul pe care il avea in acest grup. In acest sens, s-a spus ca familia constituie un fel de „societate arhaica”.

De aceea, notiunea de personalitate juridica – creatie juridica tarzie – apare ca incompatibila cu familia, ca si grup „originar”, primar de persoane.

8. Temeiul relatiilor de familie

In principiu, calitatea de membru al familiei se dobandeste in temeiul unor acte sau fapte juridice (de stare civila) care dau nastere raporturilor de familie.

Raporturile de familie sunt raporturi intuitu personae.

Principalele acte juridice – izvoare ale raporturilor juridice de familie – sunt casatoria, recunoasterea de filiatie si adoptia.

Principalul fapt juridic din care izvorasc raporturi juridice de familie este rudenia (care include filiatia).

Art. 12 din C.E.D.O. prevede ca, „incepand cu varsta stabilita de lege, barbatul si femeia au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie conform legislatiei nationale ce reglementeaza exercitarea acestui drept.”

In realitate, acest text consacra nu un singur drept, ci doua, respectiv dreptul la casatorie si dreptul de a intemeia o familie; chiar daca cele doua drepturi sunt strans legate, totusi nu sunt conditionate unul de celalalt.

Astfel, este posibil ca „familia” sa fie intemeiata pe baza unor legaturi de fapt, in lipsa incheierii unei casatorii, dar aducand pe lume copii in cadrul acestei convietuiri in fapt. De asemenea, intemeierea unei familii se poate realiza si prin adoptarea unui copil de catre o persoana necasatorita. Prin urmare, dreptul de a intemeia o familie nu este conditionat de dreptul la casatorie, ci – mai curand – de dreptul de a avea copii, deci de a procrea, precum si de dreptul de a adopta copii.

Reciproca este insa valabila: intrucat prin casatorie se intemeiaza intotdeauna o familie, chiar daca sotii nu procreeaza sau nu adopta un copil, rezulta ca dreptul la casatorie este conditionat de dreptul de a intemeia o familie (sau dreptul la casatorie implica intotdeauna dreptul de a intemeia o familie).

9. Notiunea de familie potrivit Codului familiei

Notiunea de familie este polivalenta, intinderea raporturilor de familie fiind dependenta de materia reglementata si de natura intereselor ocrotite prin norma juridica.

Sensul notiunii de familie se determina, de regula, potrivit Codului familiei, care constituie principalul izvor de drept in materia relatiilor de familie.

Codul familiei nu contine o definitie a familiei, dar, din ansamblul reglementarii, rezulta ca familia reprezinta grupul de persoane intre care exista drepturi si obligatii care se nasc din casatorie, rudenie, adoptie, precum si din alte raporturi asimilate de lege, sub anumite aspecte, raporturilor de familie.

Accentul cade, asadar, pe drepturile si obligatiile corelative ale persoanelor ca subiecte ale raporturilor juridice de familie.

Prin urmare, ori de cate ori legiuitorul utilizeaza notiunea de familie, fara a o defini, intelesul acesteia va fi cel stabilit potrivit dreptului comun, adica potrivit Codului familiei.

In diferite materii, legiuitorul a prevazut expres un sens special al notiunii de familie. In masura in care exista definitii speciale ale familiei in diferite acte normative, aceste texte se vor aplica potrivit principiului specialia generalibus derogant.

De exemplu:

- art. 17 din Legea locuintei nr. 114/1996, republicata, prevede ca din familie fac parte sotii, copii lor minori si majori, precum si parintii sotilor care locuiesc si gospodaresc impreuna. Este vorba, deci, de familia extinsa, din punct de vedere sociologic;

- Codul civil reglementeaza, in materia succesiunilor, categoria larga a mostenitorilor legali, care ii cuprinde pe descendenti, ascendenti, rudele in linie colaterala pana la gradul al patrulea inclusiv si sotul supravietuitor (art. 659, art. 669-676 C. civ.; art. 1-5 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor);

- art. 149 C. pen. prevede ca prin membru al familiei se intelege sotul sau ruda apropiata, daca aceasta din urma locuieste si gospodareste impreuna cu faptuitorul;

- art. 3 si 4 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, prevad ca prin membru al familiei se intelege sotul si ruda apropiata, astfel cum este definita de art. 149 C. pen.; de asemenea, de efectele acestei legi beneficiaza si persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, dovedite pe baza anchetei sociale;

- Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului foloseste in art.4 o paleta larga de sensuri ale notiunii, precum:familie (parintii si copiii acestora); familie extinsa (parintii, copilul si rudele acestuia pana la gradul IV inclusiv), familie substitutiva (persoanele, altele decat cele care apartin familiei extinse, care, in conditiile legii, asigura cresterea si ingrijirea copilului).

Sectiunea 4

Notiunea de familie in sens sociologic

si notiunea de familie in sensul codului familiei

Comparatie

Comparand cele doua notiuni, rezulta ca, de regula, acestea coincid, insa pot exista situatii in care nu se suprapun.

A) Astfel, pot exista relatii de familie in sens sociologic, fara a fi reglementate de dreptul familiei.

Este cazul concubinajului (uniunea libera), despre care se mai afirma uneori ca „este in afara legii”. Aceasta nu inseamna insa ca legea il interzice ori ca aceia care aleg aceasta forma de convietuire pot fi sanctionati, dupa cum nu inseamna nici ca legea se dezintereseaza in mod absolut de aceasta situatie. „In afara legii” este doar o expresie care sugereaza ca raporturile juridice dintre concubini nu sunt supuse reglementarilor din Codul familiei, care – in prezent - reglementeaza numai familia bazata pe casatorie.

Intr-adevar, potrivit art. 3. C. fam., „numai casatoria incheiata in fata ofiterului de stare civila da nastere drepturilor si obligatiilor de soti prevazute de prezentul cod”.

Insa, daca legea se dezintereseaza in ceea ce priveste raporturile personale dintre concubini, in schimb, raporturile patrimoniale dintre ei sunt supuse dreptului civil, ca drept comun. De asemenea, in masura in care din raporturile de concubinaj rezulta copii, filiatia precum si raporturile dintre parinti si copiii din afara casatoriei sunt supuse reglementarilor din Codul familiei (de exemplu, art. 60 alin. 3, 63 si 64) .

Tendinta pe plan european este de a asimila raporturilor de familie si unele forme de parteneriat nereglementate de dreptul nostru – uniuni libere intre persoane de sex diferit, supuse inregistrarii, dar si forme de parteneriat intre persoane de acelasi sex (unele legislatie merg pana la aplicarea regulilor casatoriei, alte legislatii sunt mai rezervate si au creat norme speciale distincte de cele care reglementeaza casatoria, dar dupa modelul casatoriei. Toate acestea au la baza principiul egalitatii sau al nediscriminarii in functie de sex si de optiunile sexuale).



Recomandarea Comitetului de Ministri al Consiliului Europei nr. 3/1988 a invitat statele membre sa acorde atentie raporturilor patrimoniale dintre persoanele care convietuiesc in cadrul uniunilor libere, astfel incat sa se asigure valabilitatea conventiilor pe care le incheie intre ele, pentru a reglementa raporturile lor patrimoniale, precum si testamentului pe care unul il face in favoarea celuilalt, in sensul ca acestea nu trebuie considerate ca fiind contrare ordinii publice.

Este semnificativ, din aceasta perspectiva, sa mentionam art. 515-1 din Codul civil francez, care prevede: „Un pact civil de solidaritate este un contract incheiat de doua persoane fizice majore, de sex diferit sau de acelasi sex, pentru a-si organiza viata lor in comun”

B) Invers, pot exista situatii in care nu exista relatii de familie, in sens sociologic, desi acestea – din anumite ratiuni – sunt reglementate de Codul familiei ca raporturi „asimilate” celor de familie, precum raporturile dintre fostii soti privind obligatia de intretinere (art. 41 alin. 2-5) sau cele privind impartirea bunurilor comune dupa desfacerea casatoriei (art. 36 C. fam.).

Sectiunea 5

Motiunea de viata de familie

11. Reglementare

Art. 26 din Constitutie prevede: „Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata (alin. 1). Persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica si bunele moravuri (alin. 2)”.

De asemenea, art. 8 din C.E.D.O. are urmatorul continut: „Orice persoana are dreptul sa i se respecte viata sa privata si de familie, domiciliul si corespondenta (pct. 1). Nu este admis amestecul nici unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protejarea sanatatii sau a moralei sau pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora (pct. 2)”.

Intelesul notiunii de viata de familie, potrivit art. 26 din Constitutie, urmeaza, asadar, sa fie determinat, potrivit art. 20 alin. 1 din aceeasi Lege fundamentala, in corelatie cu art. 8 din C.E.D.O., astfel cum acesta este interpretat in lumina jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.

12. Continutul notiunii

Pornind de la dispozitiile din C.E.D.O., se poate vorbi de aparitia unei notiuni extinse, „autonome si supranationale” a vietii de familie.

In esenta, se remarca o evolutie a practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului in ceea ce priveste notiunea de viata de familie. Astfel, daca initial prin familie se aveau in vedere relatiile dintre soti, precum si relatiile intre acestia si copii lor minori, treptat notiunea de ”viata de familie” s-a extins si asupra relatiilor de familie de facto si care nu se bazeaza pe casatorie. Aceasta a permis asezarea pe pozitii de egalitate a familiei traditionale (“legitime”), intemeiata pe casatorie si a familiei “naturale”, alcatuita din parinti necasatoriti si copii.

Pentru a determina daca intre doua persoane exista o viata de familie de facto, Curtea a aratat ca se poate tine seama de o serie de elemente, cum ar fi imprejurarea de a se sti daca membrii cuplului traiesc impreuna si de cat timp, daca au copii impreuna, prin nastere sau prin adoptie, ca dovada a angajamentului lor unul fata de celalalt (hotararea din 22 aprilie 1997 in cauza X,Y,Z contra Regatul Unit) sau s-a decis ca desi, ca regula generala, coabitarea constituie o conditie a vietii de familie, in mod exceptional si alti factori pot, de asemenea, demonstra ca o relatie are suficienta constanta pentru a crea legaturi de familie de facto (hotararea din 27 octombrie 1994 in cauza Kroon s.a. contra Olandei).

Relatiile dintre parinti si copii intra, de asemenea, in continutul notiunii de viata de familie: legaturile personale dintre parinte si copilul sau, chiar daca relatia dintre parinti s-a rupt, reprezinta un element esential al vietii de familie (hotararea din 13 iulie 2000 in cauza Elsholz contra Germaniei). Ceea ce intereseaza este existenta in fapt a unei vieti de familie, deoarece simpla legatura biologica, fara alte elemente care sa indice existenta unor raporturi personale stranse intre un parinte si copilul sau, nu este suficienta pentru a intra sub protectia art. 8 din Conventie.

De asemenea, relatiile rude apropiate, precum cele intre bunici si nepoti pot avea un rol considerabil, ca si – in anumite circumstante, data fiind apropierea realizata in timp – cele dintre unchi si nepotul si constituie o viata de familie in sensul art. 8 al Conventiei.

Or, jurisprudenta CEDO, creata in aplicarea art. 8 al Conventiei, pune in lumina obligatia statelor de a respecta „viata de familie”, intr-o conceptie larga asupra relatiilor de familie. Nici elementul legal, nici elementul biologic nu sunt suficiente pentru a beneficia de protectia conventiei, fara elementul liant, care este cel social. Se creeaza astfel o pretioasa punte intre familia in sens juridic si familia in sens social.

Sectiunea 6

Obiectul dreptului familiei. particularitati

evolutia reglementarii

13. Obiectul de reglementare

Obiectul de reglementare a dreptului familiei il formeaza raporturile de familie, adica raporturile privind casatoria (incheierea, desfacerea, desfiintarea si efectele casatoriei); rudenia si adoptia, precum si raporturile asimilate, sub anumite aspecte, cu raporturile de familie (de exemplu, in materia obligatiei legale de intretinere sunt asimilate cu raporturile de familie: unele raporturi dintre un sot si copii celuilalt sot – art. 87 C. fam.; unele raporturi intre fostii soti – art. 41 alin. 2-5 C. fam.; unele raporturi dintre mostenitorii unei persoane care a fost obligata la intretinerea unui minor sau care i-a dat intretinerea fara a avea obligatia legala si minorul indreptatit la intretinere – art. 96 C. fam.). Reglementarea la nivel national a raporturilor de familie trebuie sa se realizeze in concordanta cu reglementarile internationale, care consacra dreptul fundamental al persoanei la viata de familie.

In legatura cu raporturile juridice de familie, mai trebuie facute urmatoarele precizari:

A) Raporturile de familie au in continutul lor atat drepturi si obligatii nepatrimoniale (considerate, indeobste ca fiind precumpanitoare si specifice dreptului familiei), cat si drepturi si obligatii patrimoniale.

B) Dreptul familiei nu reglementeaza toate raporturile de familie. De exemplu, raporturile succesorale dintre membrii familiei sunt reglementate de dreptul civil. Aspectele privind protectia sociala sunt reglementate de dreptul securitatii sociale; in egala masura se poate vorbi de un drept penal al familiei, de un drept fiscal al familiei etc.

14. Dreptul familiei ca ramura de drept. Particularitati

Problema daca dreptul familiei este o ramura distincta a dreptului sau doar o parte a dreptului civil este controversata.

Din punctul de vedere al tehnicii legislative, anterior Codului familiei, intrat in vigoare in 1954, relatiile de familie erau reglementate de Codul civil, in Cartea I („Despre persoane”).

Dupa cum am mai aratat, Proiectul Noului Cod civil propune reglementarea familiei ca o institutie de drept civil, cuprinsa in Codul civil, ceea ce alimenteaza ideea ca, de fapt, dreptul familiei nu este o ramura distincta de drept, ci doar una dintre marile institutii ale dreptului civil.

Aceasta controversa are insa mai putina insemnatate practica deoarece, independent de tehnica legislativa adoptata, trebuie sa se tina seama de urmatoarele idei:

A) Dreptul civil reprezinta dreptul comun, solul din care creste dreptul familiei. Legislatia familiei este construita pe baza conceptelor dreptului civil, fara de care nu poate exista. Dreptul familiei este deci un drept civil al familiei.

B) Relatiile de familie prezinta anumite particularitati, spre deosebire de relatiile civile lato sensu, care se formeaza intre persoane fizice si persoane juridice. In mod corespunzator dreptul familiei prezinta anumite elemente de originalitate (in ceea ce priveste atat reglementarea, cat si aplicarea ei), care ii confera o anumita autonomie in cadrul dreptului civil. Astfel:

a) In ceea ce priveste ansamblul normativ, in dreptul familiei exista multe reglementari specifice, derogatorii de la dreptul comun, precum si un corp de principii specifice care guverneaza institutiile dreptului familiei. Pe de o parte, asistam deseori la o modelare a notiunilor si principiilor clasice ale dreptului civil, atunci cand trebuie sa le aplicam raporturilor de familie, deoarece fundamentul dreptului familiei este in primul rand si predominant sociologic, iar dreptul nu se poate sustrage complet de sub influenta moralei traditionale si a religiei. Pe de alta parte, recent, progresul in domeniul medicinii (operatiile de schimbare de sex, procreatia asistata medical, expertizele genetice si aplicarea rezultatelor lor in cazuri concrete) produc schimbari importante in domeniul dreptului persoanelor si al familiei, in special in materia filiatiei.

b) In ceea ce priveste aplicarea, se constata faptul ca, in unele cazuri legiuitorul nu prescrie concret o anumita conduita, ci lasa la aprecierea judecatorului solutia care va depinde de o anumita situatie de fapt, concentrata in expresii cu caracter generic, cum ar fi „motive temeinice” (de exemplu, art. 36 alin. 2, 38 alin. 1, 40 alin. 2, 42 alin. 2 C. fam.), sau „interesul minorilor” (art. 38 alin. 4 C. fam.) sau „interesul copilului” (art. 42 alin. 1 C. fam.) ori „interesul superior al copilului” (art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului). O asemenea solutie este impusa de faptul ca, uneori, aplicarea unei normei de drept rigide, care reglementeaza strict o anumita conduita, se poate lovi de dificultati insurmontabile, de natura sociala. Alteori interventia judecatorului este practic ineficienta, deoarece solutionarea anumitor conflicte nu se poate face printr-o decizie in justitie. Obligatiile intre soti sau intre parinti si copii avand caracter nepatrimonial nu pot fi executate silit.

15. Tendintele de evolutie a reglementarii

In ultimii ani s-au remarcat noi tendinte in evolutia legislatiei, astfel incat dreptul familiei sa devina mai flexibil, iar vointa individuala sa joace un rol mai mare in evolutia raporturilor de familie.

Pot fi identificate, astfel, trei directii de evolutie a dreptului familiei:

A) „Liberalizarea” divortului, in sensul stabilirii unor conditii mai facile de desfacere a casatoriei, cu accent pe acordul sotilor (aceasta tendinta s-a materializat prin modificarile aduse Codului familiei prin Legea nr. 59/1993)

B) „Privatizarea” familiei, prin tendinta de crestere a uniunilor libere si refuzul de „legalizare” a relatiilor de familie, percepute ca fiind relatii pur private, care nu presupun interventia statutului. De aici si reversul etatist, prin instituirea unui minimum de formalitati de inregistrare a concubinajului, precum si recunoasterea unor efecte juridice concubinajului ca uniune libera intre un barbat si o femeie.

Sub acest aspect, insa, legiuitorul roman manifesta inca un conservatorism pronuntat. Este dificil de apreciat in prezent daca, in Romania, familia manifesta trasaturile familiei traditionale sau ale familiei contemporane. Exista neindoielnic inca puternice elemente ale familiei traditionale, dar credem ca se poate vorbi si de patrunderea unor elemente de „modernism”.

Pe de o parte, nici Proiectul Noului Cod civil nu contine reglementari privind raporturile dintre persoanele care traiesc in uniuni libere.

Pe de alta parte, se remarca, insa, in planul protectiei sociale, o tendinta de asimilare a acestor uniuni cu „familia” intemeiata potrivit legii. Sunt de mentionat, in acest sens, prevederile art. 2 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, potrivit carora:

- termenul familie desemneaza sotul si sotia sau sotul, sotia si copiii lor necasatoriti, care locuiesc si gospodaresc impreuna.

- este asimilata termenului familie si situatia persoanei necasatorite care locuieste impreuna cu copiii aflati in intretinerea sa.

- se asimileaza termenului familie barbatul si femeia necasatoriti, cu copiii lor si ai fiecaruia dintre ei, care locuiesc si gospodaresc impreuna.

De asemenea, in sensul Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, se bucura de protectia legii penale si persoanele care au stabili relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, dovedite pe baza anchetei sociale.

C) „Pluralismul juridic”, prin modelarea institutiilor, astfel incat sa permita partilor sa exercite o optiune intr-un anumit domeniu: de exemplu, posibilitatea viitorilor soti de a-si alege regimul matrimonial, de a se intelege la divort cu privire la modalitatile de exercitare a drepturilor parintesti.

Aceste directii de evolutie se regasesc, in general - cu exceptia reglementarii uniunii libere –, in Proiectul Noului Cod Civil.



16. Jurisdictia familiala

Sub influenta reglementarilor din statele europene, se remarca doua tendinte de reglementare, atat in ceea ce priveste organizarea judiciara, cat si in ceea ce priveste procedurile de solutionare a litigiilor de dreptul familiei:

A) Pe de o parte se tinde la constituirea unor instante specializate. Data fiind particularitatea litigiilor de dreptul familiei, in cadrul carora disputele sunt adesea puternic impregnate de pasiuni, sentimente si resentimente, iar judecatorul trebuie sa tina seama de o serie de factori extra-juridici, de natura sociala si psihologica, prin Legea privind organizarea judiciara nr. 304 /2004, republicata, s-a prevazut infiintarea tribunalelor specializate pentru minori si familie care vor avea o competenta dubla: in materie civila - pentru cauzele privind raporturile de familie, dar si cele privind protectia copilului prin anumite mijloace de drept civil (tutela , curatela, etc.), iar in materie penala vor judeca infractiunile savarsite de minori sau asupra minorilor care sunt date prin lege in competenta judecatoriei si a tribunalului.

B) Pe de alta parte, in ceea ce priveste solutionarea litigiilor de familie, se constata o orientare spre rezolvarea pe cale amiabila a conflictelor dintre parti, prin introducerea unor institutii noi, precum concilierea sau medierea.

In acest sens, Recomandarea Comitetului de Ministri al Consiliului Europei nr. 1/1998 subliniaza necesitatea ca statele membre sa recurga la solutionarea conflictelor de familie prin mediere, ca modalitate cea mai adecvata de a rezolva acest tip de conflict, de natura sa asigure si respectarea intereselor copiilor.

In Romania, Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator consacra cateva texte speciale medierii in materia conflictelor de familie.

Astfel, potrivit art. 64, pot fi rezolvate prin mediere neintelegerile dintre soti privind continuarea casatoriei, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la intretinerea copiilor, precum si orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii. Intelegerea sotilor cu privire la desfacerea casatoriei si la rezolvarea aspectelor accesorii divortului se depune de catre parti la instanta competenta sa pronunte divortul.

De asemenea, conform art. 65, mediatorul va veghea ca rezultatul medierii sa nu contravina interesului superior al copilului, va incuraja parintii sa se concentreze in primul rand asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilitatii parintesti, separatia in fapt sau divortul sa nu impieteze asupra cresterii si dezvoltarii acestuia.

Totodata, inainte de incheierea contractului de mediere sau, dupa caz, pe parcursul procedurii, mediatorul va depune toate diligentele pentru a verifica daca intre parti exista o relatie abuziva ori violenta, iar efectele unei astfel de situatii sunt de natura sa influenteze medierea si va decide daca, in asemenea circumstante, solutionarea prin mediere este potrivita. Daca, in cursul medierii, mediatorul ia cunostinta de existenta unor fapte ce pun in pericol cresterea sau dezvoltarea normala a copilului ori prejudiciaza grav interesul superior al acestuia, este obligat sa sesizeze autoritatea competenta. (art. 66).

Sectiunea 7

Principiile dreptului familiei

17. Consideratii generale

In ceea ce priveste principiile dreptului familiei, actioneaza – pe de o parte – principiul egalitatii (egalitatea dintre barbat si femeie – art. 16 din Constitutie, dintre soti – art. 48 alin.1 din Constitutie si art. 1 alin. 4 C. fam., dintre copilul din afara casatoriei si copilul din casatorie – art. 48 alin. 3 din Constitutie si art. 63 C. fam.), iar – pe de alta parte – vom constata ca raporturile dintre parinti si copii nu pot intra in acest tipar - sunt raporturi de “autoritate (putere) parinteasca” specifice dreptului familiei, guvernate de principiul interesului superior al copilului (art. 1 alin. 5 C. fam. si art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului), care prevaleaza in raport cu interesele celorlalte parti. Sub aspectul statutului juridic al copilului si al principiilor care il guverneaza, o veritabila reforma conceptuala a realizat-o Conventia ONU din 1989 cu privire la drepturile copilului, ratificata de Romania prin Legea nr. 18/1991. De altfel, este de remarcat ca, in general, principiile dreptului familiei se regasesc atat in acte internationale, cat si in reglementari interne, fie ele de forta constitutionala sau legala.

Analiza succinta a principiilor dreptului familiei impune ordonarea lor intr-o anumita succesiune, determinata de faptul ca unele din ele functioneaza in general, dar si in cadrul casatoriei si al familiei (principiul egalitatii sexelor), altele sunt specifice numai casatoriei (principiul monogamiei, principiul liberului consimtamant la casatorie, principiul ocrotirii casatoriei), in timp ce altele – in sfarsit – sunt specifice familiei, indiferent ca aceasta are sau nu la baza casatoria (principiile ocrotirii intereselor mamei si copilului si principiul solidaritatii familiale)

18. Principiul egalitatii sexelor

Egalitatea dintre barbat si femeie nu este specifica doar institutiei casatoriei, avand o aplicabilitate care excede ariei dreptului familiei; acest principiu se regaseste in art. 7 al Declaratiei universale a drepturilor omului, art. 26 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, art. 3 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, art. 14 din C.E.D.O. si in art. 16 din Constitutie. Principiul a dobandit o aplicare detaliata in Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati in diverse domenii (accesul la munca, la cultura, la procesul de luare a deciziilor etc.). In dreptul familiei, insa, principiul are modalitati de aplicare specifice, consacrate ca atare in art. 23 alin. 4 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, precum si in Constitutie (care prevede, in art. 48 alin. 1, egalitatea sotilor in casatorie) si in Codul familiei (art. 1 alin. 4: sotii sunt egali in casatorie in relatiile dintre ei, dar si in raporturile cu copiii; art. 25: barbatul si femeia au drepturi egale in casatorie; art. 97 alin. 1: ambii parinti au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori).

19. Principiul monogamiei

Fundamentat fie pe sentimentul dragostei, despre care se afirma ca este exclusivist si – drept urmare – o casatorie intemeiata religioase ale societatii romanesti, principiul monogamiei este consacrat expres in art. 5 C. fam.: „Este oprit sa se casatoreasca barbatul care este casatorit sau femeia care este casatorita.” Sanctiunile care intervin in cazul incalcarii acestui principiu sunt de natura civila (nulitatea casatoriei incheiate in dispretul sau – art. 19 C. fam.) si penala (art. 303 C. pen. incrimineaza bigamia).

Monogamia este opusul poligamiei, care – la randul ei – cunoaste doua forme: poliandria (casatoria unei femei cu mai multi barbati), cunoscuta in organizarile sociale de tip primitiv, si poligamia (casatoria unui barbat cu mai multe femei), care poate fi intalnita si in unele societati evoluate, bazate pe valori morale si religioase care permit acest tip de casatorie (exemplul sistemelor de drept islamic este cel mai cunoscut).

In ceea ce priveste dreptul romanesc, art. 5 C. fam. consacra principiul monogamiei seriale, deoarece fiecare dintre viitorii soti poate sa fie, la momentul incheierii casatoriei, celibatar, vaduv sau divortat. Ceea ce interzice si sanctioneaza legea romana actuala este, asadar, angajarea unei persoane in mai multe casatorii, in acelasi timp, iar nu incheierea succesiva a mai multor casatorii.

20. Principiul liberului consimtamant la casatorie

Toate actele internationale din domeniul drepturilor omului consacra acest principiu: art. 16 pct. 2 din Declaratia universala a drepturilor omului; art. 23 alin. 3 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice; art. 10 pct. 1 teza a II-a din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale. El se regaseste si in legislatia interna, atat la nivel constitutional (art. 48 alin. 1 din Legea fundamentala), cat si la nivel legal (art. 1 alin. 3 C. fam.). Trebuie subliniat ca in Codul familiei se gasesc o serie de norme, referitoare la procedura incheierii casatoriei (art. 11-17), menite sa asigure – prin fixarea unor reguli procedurale stricte – garantiile necesare respectarii acestui principiu. Libertatea consimtamantului la casatorie presupune ca manifestarea de vointa a viitorilor soti in sensul intemeierii unei familii este conditia necesara si suficienta la incheierea casatoriei. Atitudinea subiectiva a altor persoane (parinti sau alte rude), in sensul aprobarii sau dezaprobarii casatoriei, mai poate avea doar unele semnificatii morale (eventual in colectivitatile traditionale), neavand insa nici un fel de relevanta juridica.

21. Principiul ocrotirii casatoriei si familiei

Principiul este prevazut atat in acte internationale (art. 16 pct. 3 din Declaratia universala a drepturilor omului, art. 23 alin. 1 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice), cat si in acte normative interne (art. 26 alin. 2 din Constitutie, art. 1 alin. 1 C. fam.) si are doua componente: ocrotirea casatoriei si ocrotirea familiei.

A) Preocuparea legiuitorului pentru ocrotirea casatoriei rezulta din reglementarea riguroasa a conditiilor de incheiere, de desfacere si de desfiintare a ei, reglementare care, potrivit Constitutiei (art. 48 alin. 2), este de domeniul legii (aceste conditii se regasesc detaliate in Codul familiei – art. 4-18, art. 19-24, art. 37- 44), precum si din faptul ca disolutia casatoriei altfel decat prin moartea unuia dintre soti (divortul, nulitatea) are caracter judiciar, fiind – asadar – supusa controlului instantelor judecatoresti.

B) A doua componenta a acestui principiu – ocrotirea familiei – se realizeaza prin reglementarea relatiilor dintre soti, a drepturilor si indatoririlor lor reciproce, pe calea sprijinului pe care statul il acorda, prin masuri economice si sociale, dezvoltarii si consolidarii familiei (art. 1 alin. 1 teza a II-a C. fam.), dar si prin normele care vizeaza ocrotirea copiilor si a drepturilor lor, fie ele cuprinse in Codul familiei sau in legi speciale, cum sunt Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului sau Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei.

Este neindoielnic ca reglementarile nationale, astfel cum au fost ele adoptate, au in vedere – in principal – familia constituita prin casatorie (art. 3 C. fam.). Cu toate acestea, dupa cum am mai aratat, in ultimii ani au fost adoptate acte normative care au instituit masuri de ocrotire a familiilor de fapt, a cuplurilor de concubini, astfel cum este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat (art. 2) sau Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie (art. 4).

22. Principiul ocrotirii intereselor mamei

Principiul se regaseste in art. 10 pct. 2 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, in art. 1 alin. 2 C. fam. („Statul apara interesele mamei si copilului.”), dar si in unele acte normative interne speciale, cum este O.U.G. nr. 96/2003 privind protectia maternitatii la locurile de munca (aprobata prin Legea nr. 25/2004).

Indeobste, lucrarile de dreptul familiei analizeaza – nu in mod incorect – principiul ocrotirii intereselor mamei si copilului. Am socotit insa ca astazi e mai potrivit sa divizam acest principiu in doua componente: principiul ocrotirii intereselor mamei (care e mai mult un principiu de drept social) si principiul independent al ocrotirii intereselor copilului, separat de alte principii ale dreptului familiei, data fiind dezvoltarea conceptiei privind necesitatea ocrotirii copilului si amploarea pe care aceasta a cunoscut-o in dezbaterile publice cu tematica sociala, educationala sau chiar economica, cu consecinte directe asupra activitatii legiuitorului. Astfel, au fost adoptate, ca acte normative speciale, separate de Codul familiei, Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, Legea nr. 274/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea Oficiului Roman pentru Adoptii.

23. Principiul ocrotirii interesului superior al copilului

Importanta protejarii intereselor copilului a determinat nu numai includerea acestui principiu in unele acte internationale cu caracter general (art. 24 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, art. 10 pct. 3 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale), ci si incheierea unei conventii globale cu acest obiect, si anume Conventia ONU din 1989 cu privire la drepturile copilului, ratificata de Romania prin Legea nr. 18/1990. Principiul ocrotirii intereselor copilului a fost consacrat si de art. 48 alin. 3 si art. 49 din Constitutie, el existand si anterior Legii fundamentale in art. 1 alin. 2 C. fam.

Este semnificativ faptul ca art. 2 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 dispune ca prevederile sale si orice alte reglementari adoptate in domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului, precum si orice act juridic emis sau incheiat in acest domeniu se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

In acest context, se pune si problema daca, distinct de principiul ocrotirii interesului superior al copilului, trebuie mentionat principiul exercitarii drepturilor si indeplinirii indatoririlor parintesti in interesul copiilor, tratat – in general – ca atare de catre autorii de dreptul familiei si a carui existenta separata pare sa reiasa din art. 1 alin. 5 si art. 97 alin. 2 C. fam. Intrucat ambele aceste texte subordoneaza conduita parinteasca interesului copilului, se poate afirma, fara teama de a gresi, ca ele nu sunt altceva decat aplicatii speciale, in domeniul reglementarii drepturilor si obligatiilor parintesti, ale principiului ocrotirii interesului copilului. In sensul acestei abordari poate fi invocat si art. 2 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, care prevede: „Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv in legatura cu drepturile si obligatiile ce revin parintilor copilului (…).”

24. Principiul solidaritatii familiale

Prevazut de art. 2 C. fam. , acest principiu a fost de obicei analizat ca principiul sprijinului moral si material reciproc intre membrii familiei. Este neindoielnic ca, in absenta unor relatii bazate pe sprijin moral si material reciproc, familia nu ar exista ca atare decat in mod formal, ca un grup de persoane legate intre ele biologic, dar animate doar de porniri si sentimente egoiste, centrifugale, contrare ratiunii de a fi a familiei insasi. Or sprijinul moral si material reciproc, pe care membrii familiei si-l acorda in mod natural, de cele mai multe ori in mod generos si dezinteresat, nu este altceva decat expresia solidaritatii familiale.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 977
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site