Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


Infractiunea si sanctiunile de drept penal

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
REGIMUL JURIDIC AL CONTRAVENTIILOR
PERSONALUL DIN ADMINISTRATIA PUBLICA
TERMENELE PROCEDURALE
Principiul legalitatii
CAILE DE ATAC IMPOTRIVA HOTARARILOR JUDECATORESTI
PRINCIPIILE DREPTULUI PENAL
PROBELE JUDICIARE
Persoana juridica de drept administrativ
Notiunea de cooperare internationala
INTREBARI SI RASPUNSURI DREPTUL EUROPEAN



Infractiunea si sanctiunile de drept penal

Infractiunea

Acceptiuni privind definitia infractiunii





Este o fapta concreta savarsita in realitatea obiectiva, o fapta care se inscrie in timpul abstract prevazut in partea speciala a codului penal.

Fapta prevazuta de legea penala, interzisa de legea penala.

Definitia generala

Potrivit art. 17 C.p: „infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala”.

Aceasta definitie pune in vedere aspectele infractiunii: material, pentru ca reprezinta o manifestare exterioara a individului; uman, pentru ca reprezinta o activitate omeneasca; social – se indreapta impotriva relatiei sociale; moral-politic, reprezinta atitudinea morala si politica a faptuitorului fata de valorile sociale; juridic, reprezentand o inculcare a unei norme juridice penale.

Din definitia art. 17 reies trasaturile esentiale ale infractiunii:

o fapta care prezinta pericol social

fapta savarsita cu vinovatie

fapta prevazuta de lege

Fapta prezinta pericol social

Pericol social prezinta orice activitate contrara normelor in vigoare caci impiedica normala desfasurare a relatiei sociale.

Fapta care prezinta pericolul social al unei infractiuni este fapta prin care se pericliteaza ori se vatama valorile sociale aratate in art. 1 C.p si pt sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.

Pericolul social al infractiunii este apreciat de legiuitor in functie de valoarea sociala careia i se aduce atingere, de imprejurarile in care se savarsesc faptele, de persoana infractorului, etc.

Pericolul social este cunoscut sub 2 forme: generic sau abstract si concret.

Pericolul social generic sau abstract (insulta, omor, viol) este apreciat de legiuitor in momentul inscrierii faptei periculoase in legea penala ca infractiune.

Aprecierea pericolului social generic are loc pe baza unor date obiective si subiective ca: insemnatatea valorii sociale ce trebuie ocrotita; gravitatea vatamarii ce i se poate aduce valorii sociale, frecventa faptelor ce se pot savarsi, persoana faptuitorului, imprejurarile in care se pot savarsi astfel de fapte. Rezultatul evaluarii → prevederea pedepsei.

Pericolul social concret este pericolul ce-l prezinta o fapta concreta savarsita de o persoana si este apreciat de instanta judecatoreasca cu prilejul judecarii faptei.

Aprecierea pericolului social concret are loc in functie de anumite criterii: vatamarea adusa sau care ar putea fi adusa valorii sociale, conditiile comiterii faptei, circumstantele acesteia, personalitatea faptuitorului.

Fapta savarsita cu vinovatie

Vinovatia reflecta aspectul subiectiv al infractiunii si cuprinde atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta savarsita si de urmarile acesteia.

Vinovatia presupune o atitudine constienta in sensul ca faptuitorul are reprezentarea actiunilor sau inactiunilor sale, al rezultatului acestora si savarseste cu vointa aceste actiuni sau inactiuni.

Vinovatia nu poate exista la savarsirea unei fapte daca faptuitorul nu a voit acea fapta (fiind constrans) ori nu a putut avea reprezentarea rezultatului din cauze neimputabile lui.

FORMELE VINOVATIEI

Principale

intentia

culpa

Mixte

praeterintentia

Intentia

Este o forma principala de vinovatie definita in art. 19 pct. 1 C.p si reprezinta atitudinea psihica a faptuitorului rezultand din prevederea rezultatului faptei sale si urmarirea acelui rezultat prin savarsirea faptei ori numai acceptarea acelui rezultat.

Intentia exista sub doua modalitati: directa si indirecta.

Intentia directa (art. 19 pct. 1) se caracterizeaza prin prevederea rezultatului faptei si urmarirea acelui rezultat prin savarsirea faptei.

Intentia directa se deduce din observarea imprejurarilor in care se savarseste fapta, urmarile rezultatului.

Intentia indirecta (art. 19 pct. 1 lit. b C.p) se caracterizeaza prin prevederea rezultatului de catre faptuitor, rezultat care nu mai este urmarit ci acceptata eventualitatea producerii lui.

Intentia indirecta se intalneste la savarsirea unei fapte ce poate produce cel putin 2 rezultate: unul urmarit, prin savarsirea faptei si unui acceptat.

Rezultatul urmarit poate sa fie licit sau ilicit.

Rezultatul acceptat este intotdeauna ilicit

Pe langa modalitatile normative ale intentiei se mai face deosebire intre:

intentia simpla si intentia calificata

intentia spontana si intentia premeditata

intentia unica si intentia complexa

intentia initiala si intentia supravenila

acestea sunt avute in vedre la individualizarea judiciara a pedepsei, fiindca evidentiaza grade deosebite de vinovatie cu rasfrangere asupra periculozitatii infractorului.

Culpa

Culpa (art 19 pct 2 C.p) consta in atitudinea psihica a faptuitorului care prevede rezultatul faptei sale, nu-l accepta, socotind fara temei ca acesta nu se va produce, ori nu prevede rezultatul faptei sale desi putea li trebuia sa-l prevada.

Culpa are doua modalitati: cu prevedere si simpla sau fara prevedere ori neglijenta.

Culpa cu prevedere, faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu-l urmareste, nu-l accepta si considera fara temei ca acesta nu se va produce.

In cazul culpei cu prevedere si in cazul intentiei indirecte si directe, se prevede rezultatul, dar nu se accepta.

Pozitia psihica fata de rezultat diferentiaza culpa cu prevedere de intentie. La intentia directa, este urmarit rezultatul, la cea indirecta este acceptat, in cazul culpei cu prevedere nu este acceptat, infractorul sperand in mod usuratic ca acesta nu se va produce. In cazul intentiei indirecte, infractorul nu face nimic pentru preintampinarea rezultatului, are o atitudine indiferenta.

In cazul culpei cu prevedere, rezultatul prevazut nu este acceptat, infractorul spera sa-l preintampine bazandu-se pe elemente obiective ce tin de imprejurarile in care are loc activitatea    (vizibilitate buna, frane bune) si elemente subiective ( calitati de bun conducator auto, experienta de conducere).

Fapta este comisa din culpa cu previziune fiindca faptuitorul a apreciat gresit, superficial, posibilitatile de preintampinare a rezultatului.

Culpa simplafaptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.

Culpa simpla este singura forma a vinovatiei in care faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, iar pentru a fi vinovat de producerea rezultatului s-a prevazut obligatia de a prevedea acest rezultat si posibilitatea prevederii acestuia.

Criteriul subiectiv care se propune in doctrina penala, in stabilirea obligatiei de prevedere este cel al imprejurarilor in care se savarseste fapta, pentru a se observa daca orice om normal si atent din categoria faptuitorului (pregatire, experienta de viata) avea in momentul savarsirii faptei posibilitatea sa prevada rezultatul.

Daca rezultatul nu era previzibil, adica faptuitorul nu trebuia sa-l prevada fapta nu mai e considerata savarsita cu vinovatie ci in caz fortuit.

Alte modalitati ale culpei:

nebagare de seama

nedibacie

nesocotinta

nepricepere

Intentia depasita (praeterintentia)

Este o forma mixta de vinovatie, ce cuprinde intentia si culpa reunite.

Intentia depasita de realizeaza prin savarsirea unei fapte cu intentie si producerea unui rezultat mai grav decat cel urmarit ori acceptat de faptuitor prin savarsirea faptei, rezultat ce se imputa acestuia sub forma culpei, deoarece nu l-a prevazut, desi trebuia si putea sa-l petreaca.

In cazul praterintentiei, faptuitorul actioneaza cu intentie directa pentru producerea (obtinerea) unui anumit rezultat, iar rezultatul mai grav se produce din culpa.

Prevederea in lege ca trasatura esentiala a infractiunii

Prin prevederea in legea penala a faptei periculoase ce se savarseste cu vinovatie se realizeaza diferentierea infractiunii de celelalte forme de ilicit juridic.

Pentru existenta oricarei infractiuni sunt necesare cele 3 trasaturi esentiale intrunite cumulativ.

Lipsa oricareia din aceste 3 trasaturi esentiale conduce la inlaturarea caracterului penal al faptei.

Continutul infractiunii

Prin continutul infractiunii prevazuta in norma de incriminare se determina cadrul, tiparul legal in care se vor inscrie faptele concrete savarsite in realitatea sociala.

Continutul infractiunii poate imbraca doua aspecte:

a)            continutul legal - cel descris prin norma de incriminare si cuprinde conditii obiective si subiective in care o fapta devine infractiune

b)            continutul concret – cel al unei fapte determinate, savarsite in realitatea obiectiva de catre o persoana si care se inscrie prin elementele sale in tiparul abstract prevazut in norma de incriminare

Continut: juridic si constitutiv.

  1. continutul juridic al infractiunii se identifica cu continutul constitutiv atunci cand in norma de incriminare nu sunt trecute decat conditiile cu privire la actul de conduita interzis.
  2. continutul constitutiv, fiind dat intotdeauna in norma de incriminare, nu poate lipsi din continutul juridic al infractiunii.

Continutul generic al infractiunii cuprinde un ansamblu de conditii obiective si subiective comune continuturilor infractiunilor.

A.STRUCTURA CONTINUTULUI INFRACTIUNII

Elementele in structura continutului

In continutul infractiunii, sunt prevazute conditii cu privire la anumite elemente ce privesc fapta, faptuitorul, valoarea sociala incalcata, imprejurarile de timp si de loc in care se savarseste fapta.

Intr-o alta opinie se sustine ca in continutul infractiunii sunt cuprinse conditii atat cu privire la valoarea sociala careia i se aduce atingere, cat si cu privire la subiectul care savarseste fapta si care se reflecta in conditiile cerute pentru existenta diferitelor infractiuni.

Conditiile prevazute in continutul diferitelor infractiuni se pot clasifica dupa mai multe criterii.

Un criteriu ar fi acela al elementului la care se refera si se deosebesc:

+ conditii cu privire la fapta

+ conditii cu privire la faptuitor

+ conditii cu privire la obiectul infractiunii

+ conditii cu privire la locul si timpul savarsirii infractiunii

Conditiile preexistente se situeaza in timp, anterior actelor de executare a faptei si se pot referi atat la obiectul infractiunii, la subiectii infractiunii, ori la starea pe care trebuie sa se grefeze fapta.

Conditiile concomitente sunt cele in care se savarseste fapta si pot privi locul si timpul comiterii actului de conduita.

Conditiile subsecvente sunt situate in timp dupa comiterea actului incriminat si pot privi producerea unei anumite urmari.

Conditiile esentiale sau constitutive realizeaza continutul infractiunii, iar neindeplinirea lor conduce la nerealizarea infractiunii.

Conditiile circumstantiale sau accidentale intra in continutul calificat (agravat) ori atenuat al infractiunii. Nerealizarea acestei conditii conduce la nerealizarea continutului agravat ori atenuat al infractiunii, realizandu-se insa continutul infractiunii tipice sau de baza.

B.FACTORII INFRACTIUNII

OBIECTUL infractiunii reprezinta valoarea sociala si relatiile sociale create in jurul acestei valori, care sunt periclitate ori vatamate prin fapta infractionala.

Obiectul juridic general este format din totalitatea relatiilor sociale ocrotite prin normele dreptului penal.

Obiectul juridic generic (de grup) este format din grupul de valori sociale de aceeasi natura ocrotite prin normele penale.

Aceasta categorie de obiect sta la baza sistematizarii infractiunilor in partea speciala a codului penal.

Dupa grupul relatiilor sociale ocrotite si carora li se aduce atingere prin infractiune, in partea speciala a codului penal, infractiunile se impart pe titluri, capitole, sectiuni si se disting spre exemplu:

infractiuni contra sigurantei statului

infractiuni contra persoanei

infractiuni contra patrimoniului

infractiuni contra infaptuirii justitiei



Obiectul juridic specific este valoarea sociala concreta careia i se aduce atingere prin infractiune.

Obiect direct nemijlocit (material). Nu toate infractiunile au obiect material, ci doar acelea la care valoarea sociala este exprimata intr-o entitate materiala.

Infractiunile care au un obiect material sunt infractiuni de rezultat, iar cele care nu au astfel de obiect material sunt infractiuni de pericol, de punere in primejdie.

Obiectul juridic complex este specific infractiunilor complexe si este format dintr-un obiect juridic principal (relatie sociala principala careia i se aduce atingere) si dintr-un obiect juridic adiacent, secundar (relatie sociala secundara careia i se aduce atingere).

Obiectul infractiunii este un factor preexistent, necesar oricarei infractiuni. Inexistenta acestuia conduce la inexistenta infractiunii.

C.SUBIECTII INFRACTIUNII

Sunt persoanele implicate in savarsirea unei infractiuni fie prin savarsirea infractiunii, fie prin suportarea consecintelor acesteia.

Subiecte de drept penal = persoane implicate in raportul de drept penal, fie ca destinatari ai obligatiei de conformare, fie ca beneficiari ai ocrotirii juridice penale.

In functie de modul in care sunt implicati in savarsirea infractiunii:

+ subiecti activi

+ subiecti pasivi

Subiectul activ al infractiunii este persoana fizica ce a savarsit fapta direct si nemijlocit, in calitate de autor ori a participat la savarsirea infractiunii, in calitate de instigator ori complice.

Conditiile generale de existenta ale subiectului activ:

varsta

responsabilitatea

libertatea de vointa si actiune

Varsta

Pana la varsta de 14 se prezuma absolut ca minorul nu are discernamant. Minoritatea faptuitorului (sub 14 ani) constituie cauza care inlatura caracterul penal al faptei.

Minorul intre 14 si 16 ani va raspunde penal numai daca se dovedeste ca in savarsirea faptei concrete a avut discernamint.

Minorul care a implinit 16 ani este prezumat ca are capacitatea penala.

Si aceasta prezumtie este relativa putand fi combatuta prin proba contrarie.

Responsabilitatea

Aceasat reprezinta aptitudinea persoanei de a-si dea seama de faptele sale si de a-si putea determina si dirija in mod constient vointa in raport cu aceste fapte.

Aceasta se apreciaza prin prisma a doi factori:

unul intelectiv ce presupune capacitatea persoanei de a intelege semnificatiile actiunilor sau inactiunilor ei

altul volitiv ce presupune capacitatea persoanei de a fi stapana pe actiunile sau inactiunile sale, pe care le dirijeaza in mod constient.

Libertatea de vointa si actiune

Aceasta presupune ca subiectul activ a decis in mod liber asupra savarsirii faptei si a avut libertatea de hotarare si de actiune potrivit propriei sale vointe.

Conditiile speciale privind subiectul activ al infractiunii se refera la anumite calitati:

cetatean pentru infractiunea de tradare

strain pentru infractiunea de spionaj

functionar pentru infractiunea de abuz in serviciu

Subiectul pasiv al infractiunii este persoana fizica sau juridica titulara a valorii sociale ocrotite si care este vatamata ori periclitata prin infractiune.

Conditii generale:

+ pentru a fi subiect pasiv al infractiunii, persoana fizica sau juridica trebuie sa fie titulara valorii sociale ocrotite penal.

Conditii speciale:

+ pentru infractiunea de ultraj este necesar ca subiectul pasiv sa fie un functionar

+ pentru infractiunea de pruncucidere este necesar ca subiectul pasiv sa fie noul nascut al mamei ucigase.

D. LOCUL SI TIMPUL SAVARSIRII INFRACTIUNII

Acestea sunt elemente preexistente infractiunii.

Locul de savarsire a fapteiconditie esentiala → nerealizarea conditiei privind savarsirea faptei intr-un anumit loc conduce la inexistenta respectivei infractiuni, din lipsa uneia dintre elementele ei constitutive.

De locul de savarsirea a fapteielement circumstantial nu depinde existenta infractiunii ci doar realizarea variantei calificate a acesteia (ex: infractiunea de furt).

Nerealizarea conditiei de loc ale savarsirii infractiunii nu conduce la inexistenta infractiunii, fapta ramane infractiune in varianta simpla daca nu se realizeaza varianta calificata.

Timpul in care se savarseste fapta – conditie esentiala

Ex: coborarea pavilionului are drept conditie esentiala realizarea ei in timpul luptei (344 C.p).

Daca coborarea pavilionului nu are loc in timpul luptei, aceasta nu are relevanta penala.

Timpul in care se savarseste fapta – element circumstantial

Astfel infractiunea de furt devine calificata cand este savarsita „in timpul noptii”, cand e savarsita „ in timpul unei calamitati”.

Acest timp poate sa constituie doar o conditie cu rol de element circumstantial, de realizarea caruia nu depinde existenta infractiunii ci doar a variantei calificate a acesteia.

Continutul constitutiv al infractiunii

Totalitatea conditiilor prevazute in norma de incriminare cu privire la actul de conduita interzis, pe care le indeplineste faptuitorul ori devin relevante prin savarsirea actiunilor sau inactiunile de catre acesta.

LATURA OBIECTIVA

Totalitatea conditiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul de conduita prin existenta infractiunii

Structura laturii obiective:

*      Element material

*      Urmarea imediata

*      Legatura de cauzalitate intre elementul si urmarea imediata

Acestor elemente li se adauga si anumite conditii, cerinte esentiale cu privire la elementul material.

A.Elementul material desemneaza actul de conduita interzis prin norma de incriminare.

a) actiunea sub care se poate prezenta elementul material desemneaza o atitudine a faptuitorului prin care face ceva, ce legea penala ordona sa nu se faca.

Actiunea se poate realiza prin acte materiale de lovire, distrugere, ucidere.

c)      inactiunea desemneaza atitudinea faptuitorului care nu face ceea ce legea penala ordona sa se faca.

d)      cerintele esentiale privesc elementul material si realizarea lor trebuie observata odata cu savarsirea acesteia.

Acestea se pot referi la:

locul savarsirii faptei in public pentru infractiunea de calomnie

timpul savarsirii faptei: uciderea copilului nou-nascut imediat dupa nastere

modul si mijloacele de savarsire a infractiuni: deschiderea fara drept a unei corespondente adresate altuia.

B.Urmarea imediata poate consta fie intr-o schimbare a obiectului ori a pozitiei acestuia sau intr-o stanjenire a normalei desfasurari a relatiei sociale nascute in legatura si datorita valorii sociale ocrotite.

C.Legatura de cauzalitate este liantul intre elementul material (cauza) si urmarea imediata (efectul) cerut de lege pentru existenta infractiunii.

Teorii privitoare la legatura de cauzalitate

TEORIA MONISTA. Curentul de idei ce sustine aceasta teza considera ca urmarea imediata are o singura cauza si de aceea in situatia unei pluralitati de contributii umane, acestea trebuie considerate ca simple conditii fara semnificatie penala.

TEORIA PLURALISTA. Curentul de idei ce sustine aceasta teza considera ca producerea rezultatului se poate datora unui concurs de cauze.

TEORIA ECHIVALENTEI CONDITIILOR (teoria conditiei sine qua non). Potrivit acestei teorii sunt considerate cauze ale rezultatului produs, toate conditiile care l-au precedat si fara de care rezultatul nu s-ar fi produs.

TEORIA CONDITIEI NECESARE propune sa fie considerata drept cauza a rezultatului orice conditie necesara pentru producerea rezultatului tinandu-se seama de contributia concreta adusa la fiecare conditie.

LATURA SUBIECTIVA

Totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la atitudinea constiintei si vointei infractorului fata de fapta si urmarile acesteia, pentru caracterizarea faptei ca infractiune

Structura laturii subiective

element subiectiv (vinovatie)

cerinte esentiale (mobil, scop)

Vinovatia reprezinta atitudinea psihica a persoanei care a savarsit o fapta, fata de aceasta si urmarile acesteia, atitudine exprimata in vinovatia ceruta de lege pentru existenta acelei infractiuni.

Reguli de determinare a formei de vinovatie:

a.       privitoare la infractiuni comisive

b.      privitoare la infractiuni omisive

In primul caz, fapta constand intr-o actiune savarsita din culpa este infractiune numai daca se prevede expres in continutul juridic al infractiunii.

In al doilea caz fapta constand in inactiune constituie infractiune fie ca se savarseste cu intentie fie din culpa, afara de cazul cand legiuitorul restrange sanctionarea, ci numai cand se savarseste din intentie.

Mobilul desemneaza acel sentiment ce a condus la nasterea in mintea faptuitorului a ideii unei anumite fapte.

Scopul presupune reprezentarea clara a rezultatului faptei, de catre faptuitor.

Formele infractiunii

Actiunea infractionala se desfasoara in 2 perioade:

PERIOADA INTERNA (psihica)

Este tarmuita de 2 momente:

momentul initial, al incoltirii ideii de a savarsi o infractiune

momentul final → luarea hotararii de a savarsi infractiunea

Intre cele 2 momente se situeaza deliberarea sau lupta motivelor.

Perioada deliberarii cuprinde 3 momente:

  1. nasterea ideii de a savarsi o infractiune
  2. momentul deliberarii, in care persoana cantareste motive pro si contra ideii de a savarsi infractiunea
  3. luarea hotararii de a savarsi o infractiune

Luarea hotararii de a comite o infractiune nu este incriminabila, deoarece nu este o manifestare a individului in sfera relatiilor sociale. Gandul criminal nu reprezinta un pericol cata vreme nu s-a concretizat intr-o fapta.

Faza interna precede faza externa chiar si in situatiile in care timpul de la luarea hotararii pana la executarea infractiunii este foarte scurt.



PERIOADA EXTERNA

Fazele perioadei externe:

faza actelor de pregatire

faza actelor de executare

faza urmarilor

A.faza de pregatire

In cadrul acesteia, faptuitorul se pregateste pentru savarsirea infractiunii (pregatire materiala sau morala).

Acum se procura informatii, date, se culeg si se adapteaza mijloacele ce vor fi folosite.

Nu se trece la executarea hotararii. In doctrina s-a pus problema daca actele preparatorii trebuie pedepsite sau nu. Exista 2 teze:

Neincriminarea actelor preparatorii

Adeptii acestei teze sustin ca actele preparatorii reprezinta doar simple conditii.

Aceste acte sunt in marea lor majoritate echivoce.

Incriminarea actelor preparatorii

Actele preparatorii pot fi si univoce. Sunt asimilate tentativei si pedepsite ca atare ca tentativa la unele infractiuni.

Actele preparatorii sunt incriminate ca acte de participatie penala sub forma complicitatii, cand sunt savarsite de alta persoana decat autorul.

ex: Un vecin ii cere celuilalt calul si caruta pentru a se duce sa fure lemne. Vecinul il ajuta sa savarseasca infractiunea oferindu-i mijlocul de transport.

B.faza de executare

Se trece la executarea hotararii infractionale.

Este posibil ca activitatea de executare sa se intrerupa ori sa fie dusa pana la capat, dar rezultatul cerut de lege pentru intregirea laturii obiective a infractiunii sa nu se produca.

Cand rezultatul prevazut de lege se realizeaza, se trece in ultima etapa.

C.faza urmarilor

Se caracterizeaza prin producerea urmarilor socialmente periculoase prevazute in latura obiectiva a infractiunii. Aceasta faza este conditionata de executarea in intregime a actiunii pe de-o parte si producerea urmarilor pe de alta parte.

Formele infractiunii dupa fazele de desfasurare a activitatii infractionale:

  1. forma tentativei
  2. forma faptului consumat
  3. forma faptului epuizat

TENTATIVA

Tentativa este forma de infractiune care se situeaza in faza de executare a infractiunii intre inceputul executarii actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective si producerea rezultatului socialmente periculos.

Conditiile tentativei:

v     sa existe hotararea de a savarsi o infractiune

v     punerea in executare a intentiei de a executa fapta

v     executarea sa fie intrerupta ori sa nu se produca rezultatul

Pentru a desparti actul preparator de actul de executare, in doctrina penala, s-au formulat mai multe teorii:

teorii subiective

teorii obiective

teorii formale

Teoriile subiective propun drept criteriu de distinctie atitudinea actului de executare de a pune in relief hotar’rea in vederea careia s-a realizat respectiva activitate.

In cadrul acestei teorii se considera ca o anumita activitate este de executare daca prin ea insasi, singura ori corelata cu alte imprejurari scoate in evidenta, da in vileag hotararea infractionala in vederea careia a fost realizata.

S-a reprosat acestor teorii ca extind sfera actelor de executare si acolo unde acestea sunt doar de pregatire.

ex: O persoana a luat amprentele de la o casa de bani. Punand in evidenta intentia de a fura, poate fi considerata activitate de executare ori in realitate ramane doar o activitate de pregatire.

Conform teoriilor obiective, criteriul de distinctie intre actele de pregatire si cele de executare este cel al pozitiei acestora in procesul dinamic ce duce la savarsirea faptei.

Potrivit teoriei cauzalitatii incerte, se considera acte de executare acelea care au primit o orientare precisa in cadrul activitatii infractionale, adica acele acte care sunt indreptate impotriva obiectului infractiunii.

Cand actele comise de faptuitor, pentru a realiza elementul material al laturii obiective au nevoie de alte acte ulterioare, atunci acele acte sunt de pregatire.

Acte de pregatire potrivit acestei teorii sunt: procurarea unui cutit, a unor chei, etc.

Teoriile formale au in vedere identitatea intre actul comis si actiunea interzisa prin legea penala si care reprezinta elementul material al laturii obiective.

Potrivit aceste teorii, procurarea unui cutit, a unui sac sunt activitati de pregatire fiindca acestea nu se inscriu in cadrul actiunii interzise.

Teoriilor formale li s-a reprosat ca restrang sfera de executare.

S-a propus sa se porneasca de la teoriile formale si daca nu sunt indestulatoare sa se apeleze la celelalte teorii.

ex: O persoana e surprinsa cu un sac, langa un cotet cu gaini. Avocatul apararii invoca teoriile formale deoarece nu a inceput executarea actului. Procurorul invoca teoriile subiective sau obiective. Fapta este o tentativa la infractiunea de furt.

Felurile tentativei

Dupa gradul de realizare a actiunii:

  1. tentativa intrerupta (imperfecta)
  2. tentativa terminata (perfecta)

Dupa cauzele care determina neproducerea rezultatului:

  1. tentativa proprie
  2. tentativa improprie

Tentativa intrerupta

Se caracterizeaza prin punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care se intrerupe si rezultatul nu se produce.

Ex. un hot patrunde intr-o locuinta. Cand vrea sa fure este surprins de un martor.

Cauza care determina neproducerea rezultatului se situeaza in timp, dupa inceputul executarii.

Tentativa intrerupta poate fi:

a.       proprie → deoarece mijloacele de executare pe care le foloseste faptuitorul se presupun ca sunt suficiente sa conduca la rezultatul periculos, urmarit.

b.      improprie → mijloacele sunt insuficiente pentru producerea rezultatului

Tentativa terminata

Consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi o infractiune, executare care a fost dusa pana la capat, iar rezultatul nu se produce.

Cauza care determina neproducerea rezultatului se situeaza intre momentul de inceput si de sfarsit al tentativei.

Ex. se trage cu arma in directia victimei; Aceasat se fereste si nu este ucisa.

Cauza care determina neproducerea rezultatului poate fi anterioara inceputului executarii.

Ex. infractorul nu este un bun tintas. Cauza neproducerii rezultatului poate fi situata dupa executare.

Ex. dupa ce victima a fost impuscata este dusa la spital si salvata.

Tentativa proprie

Mijloacele folosite sunt apte pentru a produce rezultatul.

Tentativa improprie

Mijloacele folosite nu sunt suficiente, apte pentru a produce rezultatul.

Ex. intre 2 frati, x si z exista o rivalitate. Z, lucrand pe santier, a improvizat o bomba pe care a pus-o sub unul din peretii casei unde locuia x cu familia sa. Casa nu s-a prabusit, iar victimele nu au murit.

Tentativa relativ improprie

Insuficienta, defectuozitatea mijloacelor, ca si lipsa obiectului infractiunii de la locul stiut de faptuitor conduc la neproducerea rezultatului si sunt caracteristice tentativei relativ improprii.

Mijloc insuficient – otrava pusa in mancarea victimei nu este suficienta

Mijloc defectuos – o arma de foc defecta.

Tentativa absolut improprie (absurda)

Se caracterizeaza prin punerea in executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care este dusa pana la capat, dar rezultatul nu se produce datorita modului gresit de concepere al infractiunii.

Tentativa absurda nu atrage raspunderea penala.

Ex. intre 2 femei, m si n, exista o rivalitate pentru un barbat. N ii pune in ceai barbatului mercurul de la un termometru. M a vazut mercurul si a reclamat-o pe n la politie. N nu a fost condamnata deoarece se savarsise o tentativa absurda; mercurul in stare lichida nu este toxic.

Dupa '90 s-a ajuns la concluzia ca este o tentativa relativ improprie deoarece mijlocul folosit a fost defectuos.

Infractiunea putativa. fapta savarsita are caracter penal numai in mintea faptuitorului, lipsindu-i acest caracter in realitate.

Ex. insusirea unui bun gasit fara ca infractorul sa cunoasca imprejurarea ca bunul era abandonat.

Tentativa nu este posibila la:

infractiunile savarsite din culpa

infractiunile praeterintentionate

infractiunile de inactiune

infractiunile savarsite cu executare prompta: insulta, calomnia

Tratamentul penal al tentativei

Tentativa este o forma atipica de infractiune. Tentativa este periculoasa si este incriminata in legislatia penala.

Prin continutul tentativei se intelege totalitatea conditiilor cerute de lege pentru ca o fapta sa constituie tentativa.

Tentativa se pedepseste numai cand legea prevede expres acest lucru.

Sanctionarea tentativei

Exista 2 teorii privind sanctionarea tentativei.

Legiuitorul penal roman a adoptat teoria parificarii pedepsei, in raport cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea consumata.

Art. 21 alin 2 Cp → pedeapsa pentru tentativa la o infractiune este cuprinsa intre jumatatea minimului special si jumatatea maximului special prevazut de lege pentru infractiunea consumata, fara ca minimul sa fie mai mic decat minimul general.

Daca pedeapsa pentru infractiunea consumata este detentiunea pe viata, pedeapsa pentru tentativa va fi inchisoarea de la 10 la 25 de ani.

In cazul in care pentru infractiunea consumata sunt prevazute pedepse alternative, instanta trebuie mai intai sa se fixeze asupra uneia dintre pedepse si apoi sa aplice pedeapsa pentru tentativa.

Desistarea si impiedicarea producerii rezultatului

Desistarea = renuntarea de buna voie din partea faptuitorului la continuarea actiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infractiunii.

Conditiile desistarii:

sa existe un inceput de executare a faptei

executarea faptei sa fie intrerupta

intreruperea sa fie expresia vointei libere a faptuitorului

Impiedicarea producerii rezultatului = zadarnicirea din partea faptuitorului, de buna voie, a aparitiei rezultatului faptei sale care a fost realizata in intregime.



Conditiile impiedicarii producerii rezultatului:

*      faptuitorul sa fi exceptat in intregime actiunea ce reprezinta elementul material al laturii obiective a infractiunii

*      faptuitorul, dupa executarea faptei, sa impiedice producerea rezultatului

*      impiedicarea producerii rezultatului sa fie facuta de faptuitor din proprie initiativa

*      impiedicarea producerii rezultatului sa aiba loc mai ininate de descoperirea faptei.

INFRACTIUNEA CONSUMATA

Forma tipica sau perfecta a infractiunii in raport cu fazele desfasurarii activitatii infractionale.

Infractiunea consumata atrage intotdeauna raspunderea penala.

Exista unele infractiuni care dupa momentul consumarii cunosc urmari noi fie datorita amplificarii rezultatului initial, fie datorita activitatii infractionale care continua. In astfel de cazuri se distinge un moment al epuizarii, al producerii ultimului rezultat care e diferit de momentul consumarii infractiunii.

Este infractiunea al carui rezultat se produce odata cu executarea in intregime a elementului material al laturii obiective. Infractiunea consumata inglobeaza si tentativa acelei infractiuni.

INFRACTIUNEA FAPT EPUIZAT

Specific acestei infractiuni este prelungirea in timp a infractiunii dupa momentul consumarii.

Forma atipica de infractiune, mai grava decat cea tipica deoarece acumularile cantitative conduc la salturi calitative pentru infractiunile fapt epuizat antrenand si o raspundere penala mai grea pentru aceasta forma de infractiune

E posibila la infractiunile continue, continuate, progresive si la infractiunile de obicei.

Unitatea de infractiune

Desemneaza activitatea infractionala formata dintr-o singura actiune ori inactiune ce decurge din natura faptei sau din vointa legiuitorului, savarsita de o persoana in care se identifica continutul unei singure infractiuni.

Unitatea de infractiune are 2 forme:

unitatea naturala

unitatea legala

UNITATEA NATURALA

Este determinata de unitatea actiunii sau inactiunii, de unicitatea rezultatului ca si de unicitatea formei de vinovatie cu care este savarsita infractiunea.

Unitatea naturala de infractiuni este cunoscuta sub trei forme:

  1. infractiunea simpla
  2. infractiunea continua
  3. infractiunea deviata

INFRACTIUNEA SIMPLA

Printr-o singura actiune sau inactiune, cu o singura forma de vinovatie se realizeaza un singur rezultat, se aduce atingere unei singure valori sociale si se va aplica o singura pedeapsa.

Ex1: uciderea unui persoane cu un singur foc de arma.

Infractiunea simpla nu este afectata daca uciderea se face cu mai multe focuri de arma.

Ex2: un individ ucide 3 persoane cu un foc de arma. Persoanele se aflau una in spatele celeilalte. S-a savarsit o singura infractiune.

Ex3: un tanar cumpara o masina si pleaca cu prietenii la munte, in masina erau 5 persoane. Au un accident de masina. 2 persoane isi pierd viata, 2 sufera vatamari corporale.

s-au realizat 3 infractiuni:

- ucidere din culpa (daca sunt mai multe victime maximul pedepsei sporeste cu 3 ani)

- 2 infractiuni de vatamare corporala din culpa.

Concluzii:

in cazul infractiunilor contra persoanelor altele decat cele contra vietii, pluralitatea persoanelor vatamate printr-o singura actiune sau inactiune determina o pluralitate de infractiuni

in cazul infractiunilor contra vietii, pluralitatea persoanelor vatamate nu determina o pluralitate de infractiuni (este o infractiune complexa).

Infractiunile contra patrimoniului

Ex4: o persoana fura incaltamintea mai multor persoane, savarsindu-se o singura infractiune.

In cazul infractiunilor complexe, precum talharia si pirateria, pluralitatea de persoane asupra carora se exercita violente sau amenintari va determina realizarea unei pluralitati de infractiuni.

INFRACTIUNEA CONTINUA

Se caracterizeaza prin prelungirea in chip natural a actiunii sau inactiunii, ce constituie elementul material al laturii obiective, dupa consumare, pana la interventia unei forte contrare.

Purtarea, retinerea, detinerea, conducerea sunt activitati care se prelungesc in timp.

Infractiunea continua are 2 modalitati:

a.       infractiune continua permanenta

b.      infractiune continua succesiva

Infractiunile continue permanente sunt acele infractiuni continue care dureaza in timp si care nu sunt susceptibile de intrerupere prin natura ei.

Ex.: sechestrarea de persoane. Daca persoana este eliberata inceteaza infractiunea continua.

In cazul infractiunilor continue succesive, intreruperea tine de natura faptei.

Ex.: portul ilegal de uniforma; conducerea ilegala a unui autoturism pe drumurile publice.

INFRACTIUNEA DEVIATA

Desemneaza infractiunea savarsita prin devierea actiunii de la obiectul sau persoana impotriva careia era indreptata, datorita greselii faptuitorului, la alt obiect sau persoana sau prin indreptarea actiunii, din eroarea faptuitorului, asupra altei persoane ori altui obiect.

Ex.: la o nunta, intre membrii orchestrei a avut loc o cearta ce a generat in bataie. Tinta a fost unchiul unei persoane ce era membru al orchestrei. Nepotul tinteste capul unui rival, dar il nimereste pe unchi, care decedeaza.

Pluralitate de infractiuni:

nepotul este acuzat de tentativa de omor asupra rivalului

nepotul e acuzat si de ucidere din culpa.

Doctrina. In aceasta ipoteza s-a produs o singura infractiune, a vrut sa ucida, a ucis. Tentativa se absoarbe la fapta consumata.

Infractiunea deviata are 2 modalitati:

a.         aberratio ictus – greseala faptuitorului in exercitarea actiunii

ex. faptuitorul urmareste sa loveasca o persoana, dar manevrand gresit corpul contondent, lovitura este aplicata altei persoane.

b.        error in persona – eroarea faptuitorului cu privire la persoana.

UNITATEA LEGALA

INFRACTIUNEA CONTINUATA (art. 41 alin. 2 Cp)

Exista infractiune continuata cand aceeasi persoana savarseste la intervale de timp diferite, mai multe actiuni sau inactiuni prin care se realizeaza continutul aceleiasi infractiuni pe baza aceleiasi hotarari infractionale.

Ex. furtul unui colier de perle, perla cu perla. Sustragerile repetate sunt considerate ca fiind savarsite continue.

Conditii de existenta

unitatea de subiect activ

pluralitatea actelor de executare (cel putin 2). Actele de executare trebuie savarsite la intervale de timp, nici prea scurte, nici prea lungi.

Unitatea de rezolutie. Actele de executare sunt unite intre ele prin rezolutia infractiunii, prin unitatea de continut a infractiunilor savarsite.

Unitatea de calificare juridica. Actele de executare de acelasi fel trebuie sa prezinte fiecare in parte continutul aceleasi infractiuni

Infractiunea continuata nu este posibila la toate infractiunile:

Infractiunile savarsite din culpa

Infractiunile al caror obiect nu este susceptibil de divizare (infractiunile de omor)

Tratamentul penal

Infractiunea continuata este o cauza de agravare facultativa a pedepsei pentru acea infractiune.

Aplicarea pedepsei se va face intr-o singura etapa, dintr-o data. Pedeapsa se aplica intre minimul special si maximul la care s-ar putea ajunge si depasirea maximului special cu pana la 5 ani. Cand pedeapsa este amenda, aceasta se aplica spre maximul special, iar daca acesta e neindestulator se poate adauga un spor pana la jumatate din acel maxim al amenzii.

Recalcularea pedepsei pentru infractiunea continuata

Pedeapsa se recalculeaza in functie de intreaga activitate infractionala, instanta putand aplica o pedeapsa mai aspra, ori sa se mentina pedeapsa aplicata anterior, in nici un caz nu se va aplica o pedeapsa mai mica decat cea stabilita anterior.

Infractiunea continuata nu este posibila la:

Infractiunile din culpa

Infractiunile al caror obiect nu este susceptibil de divizare

Infractiunile care presupun repetarea activitatea pentru a realiza continutul (infractiunile de obicei)

INFRACTIUNEA COMPLEXA

Infractiunea ce cuprinde in continutul sau ca element constitutiv sau ca o circumstanta agravanta o actiune sau inactiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala.

Formele infractiunii complexe:

  1. forma tip

se caracterizeaza prin aceea ca in continutul ei intra ca elemente o actiune sau inactiune ce reprezinta continutul unei alte infractiuni.

Ex: talharia (furt + amenintare; furt + lovire si alte violente)

  1. varianta agravanta

Cuprinde in continutul sau, ca pe un element circumstantial agravant o actiune sau inactiune ce reprezinta continutul unei alte infractiuni

Ex. talharia care a avut ca urmare vatamarea integritatii corporale ori moartea persoanei, pirateria.

Structura infractiunii complexe

Cuprinde in continutul sau elemente infractionale reunite sau absorbite.

In elementul material sunt reunite actiuni ce constituie elementul material al infractiunii absorbite.

Obiectul infractiunii este complex.

Forma de vinovatie pt infractiunea complexa tip este intentia, deoarece faptuitorul prevede rezultatul actiunii sale si urmareste ori accepta rezultatul acestora.

Pedeapsa pentru infractiunea complexa.

Sanctiunea aplicata este cea prevazuta de lege. Infractiunea complexa nu reprezinta o cauza de agravare a raspunderii penale.

Pentru infractiunea complexa legiuitorul a prevazut posibilitatea recalcularii pedepsei pentru actiunile descoperite ulterior.

Hotararea anterioara se desfiinteaza si se recalculeaza pedeapsa. Nu se poate aplica o pedeapsa mai mica decat cea anterioara.

Complexitatea naturala reprezinta absorbirea in chip natural de catre infractiunile mai grave a infractiunilor mai usoare (infractiunea de omor consumat absoarbe lovirea, vatamarea corporala).

INFRACTIUNEA PROGRESIVA

Infractiunea care, dupa atingerea momentului consumativ corespunzator unei anumite infractiuni, fara interventia faptuitorului, isi amplifica progresiv rezultatul ori se produc urmari noi corespunzator unor infractiuni mai grave.

INFRACTIUNEA DE OBICEI

Se comite prin mai multe acte de executare prin care se pune in evidenta obisnuinta faptuitorului.

Ex: cersetoria.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1079
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site