Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


Izvoarele extradarii

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




Izvoarele extradarii

Sursele sau izvoarele extradarii reprezinta formele de exprimare ale normelor juridice ce reglementeaza extradarea, procedele prin care a fost legitimata aceasta institutie, haina juridica pe care aceste norme o imbraca1.





Consecventa politicii sale de mentinere si dezvoltare a relatiilor de cooperare internationala, inclusiv in domeniul cooperarii judiciare in materie penala, Romania a incheiat numeroase conventii privind extradarea ce au statut de izvor in materia extradarii.

Astfel, extradarea are ca surse de reglementare conventiile internationale (bilaterale si multilaterale), declaratiile de reciprocitate si dreptul intern. Fiind un act de colaborare interstatala, este firesc ca sursa principala de reglementare a extradarii sa se gaseasca in primul rand in conventii sau declaratii de reciprocitate.

Dispozitii privind extradarea se gasesc insa si in dreptul intern, fie in coduri penale si de procedura penala, fie in legi speciale in care se reglementeaza conditiile si procedura extradarii. Ceea ce este specific izvoarelor formale ale dreptului penal este faptul ca acestea nu pot avea decat forma legii, a actului normativ in care se exprima in mod obisnuit vointa organului legiuitor al statului.

Izvoarele extradarii sunt precizate expres in Constitutia Romaniei si Codul penal. Astfel, Constitutia precizeaza in art. 19 alin. 2 ca: „Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetatenii romani pot fi extradati in baza conventiilor internationale la care Romania este parte, in conditiile legii si pe baza de reciprocitate”.

Codul penal prevede in art. 9 urmatoarele: „Extradarea se acorda sau poate fi solicitata pe baza de conventie internationala, pe baza de reciprocitate si, in lipsa acestora, in temeiul legii.”

In aceste conditii, izvoarele extradarii se pot clasifica astfel:

1. dupa sursa lor:

a) interne (Legea 302/2004)

b) externe (Tratatele si conventiile internationale)

2. dupa importanta:

a) principale (conventiile internationale)

b) secundare (legile interne)

3. dupa obiectul lor:

a) destinate numai reglementarii extradarii (Conventia europeana de extradare)

b) cu destinatie multipla (Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului international)

Analiza izvoarelor extradarii

1. Conventiile internationale - izvor principal al extradarii

Definitie. Conventiile internationale si/sau tratatele reprezinta acorduri internationale incheiate in scris intre state in vederea cooperarii sau colaborarii in amunite domenii de interes reciproc. Acestea sunt guvernate de dreptul international si sunt consemnate intr-un instrument unic, sau in doua sau mai multe instrumente anexe, oricare ar fi denumirea lor particulara. Ele se pot prezenta sub mai multe denumiri: tratat, conventie, protocol, pact, carta, statut, memorandum. Important este ca aceste acte internationale incheiate intre state sa produca anumite efecte de drept.   

Caracterizare. Conventia de la Viena din 24.05.1969 cu privire la dreptul tratatelor, precizeaza ca doua trasaturi sunt impuse actelor internationale pentru a fi tratate: sa fie incheiate intre state si sa fie in forma scrisa. Tratatele sau conventiile internationale sunt guvernate de principiul pacta sunt servanda, fiind legea partilor si trebuie sa fie executate de acestea cu buna-credinta. Conventiile internationale incheiate in domeniul prevenirii si combaterii criminalitatii constituie izvoare ale dreptului penal international.



Tratatele si conventiile prin care un stat se angajeaza sa reprime anumite fapte periculoase pentru intreaga umanitate – asa-numitele delicta juris gentium – constituie in mod indirect izvoare ale dreptului penal in sensul ca, pe baza si in executarea obligatiilor internationale asumate prin ele, statul adopta norme proprii ale dreptului penal in vederea reprimarii anumitor fapte1.

Spre deosebire de acestea, tratatele si conventiile internationale privitoare la cooperarea judiciara internationala in materie penala constituie izvoare directe de drept penal privind conditiile in care poate fi acordata sau ceruta o astfel de cooperare.2

Ca forma principala de cooperare judiciara internationala in materie penala, extradarea are ca sursa principala de reglementare conventia internationala, indiferent de terminologia folosita sau de limba in care se exprima textul autentic.

La sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX, in cadrul relatiilor dintre state, au inceput sa apara foarte multe tratate si conventii privind prevenirea si combaterea fenomenului infractional transfrontalier. Mai mult decat atat, aceasta problema a reprezentat obiectul a numeroase conferinte si congrese internationale. Dintre acestea putem exemplifica: Proiectul Institutului de drept international de la Oxford din 1880, Conventia de drept penal international de la Montevideo din 1889, Congresul de politie judiciara internationala de la Monaco din 1914, Conferinta panamericana de la Havana din 1928.

In aceste conditii, extradarea se poate acorda in baza existentei unei conventii intre statele implicate. Daca, intre aceste state nu exista incheiate tratate sau conventii de extradare, nu inseamna ca extradarea nu se poate acorda, astfel incat nu trebuie sa atribuim extradarii un caracter exclusiv conventional. In locul tratatului vor functiona declaratiile de reciprocitate.

Conventiile referitoare la extradare pot veni uneori in concurs cu dispozitiile unor legi interne si se pune astfel, problema influentei pe care o pot avea legile interne intervenite posterior incheierii acestora, atunci cand contin dispozitii contrare respectivelor tratate.

Modificarile intervenite in legislatia interna a statului solicitat nu influenteaza propriu-zis asupra dispozitiilor din convetie, ci creeaza un obstacol la admiterea cererii de extradare.

Prin conventiile incheiate intre ele, statele pot stabili alte reguli si conditii de aplicare a legii penale in cazul infractiunilor savarsite de straini in strainatate, diferite de cele prevazute in legile lor nationale. Pentru ca reglementarile speciale cuprinse in tratate sau conventii internationale sa poate fi aplicate, ele trebuie sa aiba prioritate in raport cu dispozitiile din dreptul intern, altfel ar conduce la aparitia unor efecte nedorite in planul relatiilor dintre state si al cooperarii lor in lupta impotriva criminalitatii.

In scopul evidentierii preeminentei dreptului international, legiuitorul a stabilit urmatoarele reguli cu caracter de principiu, cuprinse in Constitutie    (art. 11 si 20) si in Codul penal (art. 7 si 9).

Astfel, in art. 11, alin. 1 din Constitutia Romaniei, se face precizarea ca: „statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte”, prin tratate intelegandu-se si conventiile internationale si respectiv protocoalele aditionale la acestea, la care a aderat sau pe care le-a ratificat potrivit dreptului international public si uzantelor internationale in domeniu.

Mai mult decat atat, legea fundamentala statueaza in alin. 2 din acelasi articol ca tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, actele normative internationale respective devenind astfel izvoare ale dreptului intern. Prin Legea nr. 429/23.10.2003 de revizuire a Constitutiei Romaniei s-a introdus insa conditia ca respectivele tratate sa nu contina dispozitii contrare legii fundamentale a statului roman.

Ca o completare a art. 11 din Constitutie, privind preeminenta dreptului international, prin prevederile art. 20 din legea fundamentala se stabileste ca: „Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celalate tratate la care Romania este parte.



Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este prte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legeile interne contin dispozitii mai favorabile

Extradarea este in acelasi timp si o institutie a dreptului penal cu incidenta directa asupra drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, dat fiind caracterul ei represiv, de limitare a libertatii de deplasare a persoanei potrivit vointei sale ori chiar de privare totala de libertate in situatia arestarii preventive in scopul extradarii.

In art. 7 din Codul penal, se stipuleaza ca: „Dispozitiile cuprinse in art. 5 si 6 (referitoare la aplicarea legii penale romane in raport cu principiul realitatii si universalitatii) se aplica daca ne se dispune altfel printr-o conventie internationala”. In aceeasi ordine de ideei, art. 9 din Codul penal, stabileste regula conform careia conventiile internationale au prioritate in raport cu dreptul intern in ceea ce priveste extradarea: „Extradarea se acorda sau poate fi solicitata pe baza de conventie internationala, pe baza de reciprocitate si, in lipsa acestora, in temeiul legii.”

Conventiile internationale, ca izvoare principale ale extradarii, se pot clasifica in:

1. dupa numarul statelor semnatare:

a) bilaterale (numai doua state semnatare),

b) multilaterale (mai mult de doua state semnatare),

2. dupa obiectul lor principal de reglemetare

a) conventii care au ca obiect de reglementare numai extradarea (fiind surse principale)

b) conventii care numai sporadic se refera la extradare (fiind surse secundare).

Romania are pana in prezent stabilite relatii conventionale privind extradarea cu 61 de state, dintre care 46 sunt state parti la Conventia europeana de extradare, iar cu celelalte 15 state, Romania are incheiate conventii bilaterale de extradare, pe care le voi prezenta in continuare1.



Nicolae Lupulescu – „Extradarea”, Editura Luceafarul, Bucuresti, 2004, pg. 94;

Nicolae Lupulescu – „Extradarea”, Editura Luceafarul, Bucuresti, 2004, pg. 95;

Costica Bulai – „Manual de drept penal. Partea generala.”, Editura ALL, Bucuresti, 1997, pg 70;

Ilie Pascu – „Drept penal. Partea generala”, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007, pg. 77;







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1162
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site