| CATEGORII DOCUMENTE |
Izvoarele obligatiilor
A. Contractul
1. Generalitati in ce priveste contractul ca izvor de obligatii. 2. Clasificarea contractelor. 3. incheierea contractelor. 4. Efectele contractului (Puterea obligatorie a contractului): a) interpretarea contractului; b) obligativitatea contractului in raporturile dintre partile contractante; c) obligativitatea contractului in raporturile cu persoanele care nu au calitatea de parti contractante (principiul relativitatii efectelor contractului, exceptiile de la principiul relativitatii efectelor contractului, exceptia de la principiul opozabilitatii fata de terti a contractului - simulatia); d) efectele specifice ale contractelor sinalagmatice (exceptia de neexecutare, rezolutiunea si riscul contractului).
Obligatiile civile au doua mari izvoare: actele juridice si faptele juridice. Actele juridice, la randul lor, se impart in contracte si acte unilaterale, iar faptele juridice sunt fapte licite (gestiunea intereselor altei persoane, plata lucrului nedatorat si imbogatirea fara justa cauza), si fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu (delicte civile).
1. Generalitati in ce priveste contractul ca izvor de obligatii.
Art. 942 Cod civil defineste contractul ca fiind "acordul intre doua sau mai multe persoane, pentru a constitui sau a stinge intre dansii raporturi juridice".
Ceea ce este hotarator in aceasta definitie este acordul de vointa, bi- sau multilateral, care da nastere, modifica ori stinge drepturi si obligatii. Din definitie rezulta ca acesta este un act juridic, si anume un act juridic de formatie bilaterala (plurilaterala, multilaterala).
In legislatia noastra, termenul de contract este echivalent, sinonim, cu acela de conventie.
In principiu, incheierea oricarui contract este libera; in acest sens se vorbeste de principiul libertatii de vointa in materia contractelor. Acest principiu trebuie sa fie inteles in sensul sau exact: nu este vorba de o libertate in general - in sensul unui desavarsit liber arbitru -, ci de libertatea pe care o conditioneaza si o determina viata sociala, pe de o parte, si dispozitiile cuprinse in normele legale, pe de alta parte.
Astfel, potrivit art. 5 Cod civil, "nu se poate deroga, prin conventii sau dispozitii particulare, la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri".
Dispozitiile legale care intereseaza ordinea publica sunt, in totalitatea lor, norme imperative, de la care nu se poate deroga prin contract, sub sanctiunea nulitatii absolute.
2. Clasificarea contractelor.
In literatura juridica au concretizate mai multe criterii de clasificare a contractelor printre care: modul de formare (conditiile de validitate cat priveste forma); continutul contractelor; scopul urmarit de parti; efectele produse; modul (durata) executarii; nominalizarea in legislatia civila; corelatia existenta intre contracte s.a.
Clasificarea contractelor dupa modul de formare: contracte consensuale, contracte solemne si contracte reale.
Clasificarea contractelor dupa continutul lor: contracte sinalagmatice (bilaterale) si contracte unilaterale.
Clasificarea contractelor dupa scopul urmarit de parti: contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit. Subclasificarea contractelor cu titlu oneros: contracte comutative si contracte aleatorii. Subclasificarea contractelor cu titlu gratuit: contracte dezinteresate si liberalitati.
Clasificarea contractelor dupa efectele produse: A. O prima grupa este aceea care cuprinde: contractele constitutive sau translative de drepturi reale si contractele generatoare de drepturi de creanta (de raporturi de obligatii); B. O a doua grupa cuprinde: contractele constitutive sau translative de drepturi si contractele declarative de drepturi.
Clasificarea contractelor dupa modul (durata) de executare: contracte cu executare imediata si contracte cu executare succesiva.
Clasificarea contractelor dupa cum sunt sau nu nominalizate in legislatia civila: contracte numite si contracte nenumite.
Clasificarea contractelor dupa unele corelatii existente intre ele: contracte principale si contracte accesorii.
Clasificarea contractelor dupa modul in care se exprima vointa partilor contractante: contracte negociate, contracte de adeziune si contracte obligatorii.
3. Incheierea contractelor.
Prin incheierea contractului se intelege realizarea acordului de vointa al partilor. Acest acord se realizeaza prin intalnirea, pe deplin concordanta sub toate aspectele, a unei oferte de a contract, cu acceptarea acelei oferte.
Oferta de a contracta si acceptarea ei reprezinta cele doua laturi ale vointei de a contracta, laturi care, initial, apar separate, dar care, prin intalnirea lor, ajung a se reuni in ceea ce numim acord de vointa.
Propunerea de a contracta facuta de o catre o persoana poarta denumirea de oferta sau policitatiune.
Oferta poate fi facuta in scris, verbal sau chiar in mod tacit. Oferta poate fi adresata unei persoane determinata, dar, la fel de bine, ea poate fi adresata unor persoane nedeterminate - o oferta adresata publicului; de exemplu, expunerea marfurilor in vitrine, standuri, etc. cu indicarea pretului lor de vanzare.
Oferta poate fi facuta cu termen sau fara termen, in sensul ca se precizeaza sau nu termenul in care trebuie sa se realizeze acceptarea ei de catre destinatar. Fiind o latura a consimtamantului, oferta trebuie sa intruneasca conditiile generale ale acestuia.
a) Oferta trebuie sa fie o manifestare de vointa reala, serioasa, constienta, neviciata si cu intentia de a angaja din punct de vedere juridic. O oferta facuta iocandi causa sau din simpla curtoazie, fara intentia de angajament juridic, nu poate sa duca la formarea unui contract.
b) Oferta trebuie sa fie ferma, exprimand o propunere neindoielnica pentru un angajament juridic, care, prin acceptare, sa poata realiza incheierea contractului. Nu este ferma, de exemplu, oferta de vanzare a unui lucru, prin care ofertantul si-ar rezerva dreptul de a modifica pretul propus.
c) Oferta trebuie sa fie neechivoca. Simpla expunere a unei marfi in vitrina, fara indicarea pretului, nu poate fi considerata, neaparat, ca fiind o oferta de vanzare, de indata ce expunerea ar fi putut sa fie facuta ca model sau in alte scopuri.
d) Oferta trebuie sa fie precisa si completa, cuprinzand toate elementele ce pot fi luate in considerate pentru incheierea contractului; caracterul complet si precis face posibil ca simpla acceptare sa realizeze perfectarea contractului.
Oferta nu trebuie sa fie confundata cu antecontractul (promisiunea de a contracta). Oferta este un act juridic de formatie unilaterala, pe cand antecontractul este un contract, adica un act juridic de formatie bilaterala.
Raspunderea pentru revocarea ofertei. In Codul comercial (art. 37) este inscrisa regula in conformitate cu care, pana in momentul incheierii contractului oferta si acceptarea sunt revocabile.
Atata timp cat oferta nu a ajuns la destinatar, ofertantul o poate revoca in mod liber si fara a avea de suportat vreo consecinta. Este necesar ca revocarea sa ajunga la destinatar cel mai tarziu odata cu oferta.
Daca oferta a ajuns la destinatar, urmeaza a se distinge dupa cum oferta este cu termen - in sensul ca s-a stabilit un termen pentru acceptare - ori fara termen.
In primul caz, se considera ca ofertantul este dator sa o mentina pana la expirarea termenului; de indata ce termenul a expirat oferta devine caduca. Ofertantul poate primi ca buna si o acceptare ajunsa peste termen, cu conditia sa incunostinteze de indata pe acceptant despre aceasta (art. 35 alin. 2 Cod comercial).
Daca oferta este fara termen, se admite ca ofertantul este obligat sa o mentina un timp rezonabil, apreciat in functie de circumstantele de fapt, pentru a da posibilitate destinatarului sa delibereze si sa se pronunte asupra ei.
Daca, inainte de acceptarea ofertei, ofertantul devine incapabil ori decedeaza, oferta devine caduca si deci acceptarea ei, chiar in termen, devine fara efect.
Retragerea ofertei, inainte de expirarea termenului, atrage raspunderea ofertantului pentru toate prejudiciile produce ca urmare a revocarii intempestive. Astfel dispun prevederile art. 37 Cod comercial, unde, dupa ce in partea I se arata ca oferta poate fi revocata pana la incheierea contractului, in partea a II-a se precizeaza: "cu toate acestea, desi revocarea impiedica ca contractul sa devina perfect, daca ea insa ajunge la cunostinta celeilalte parti dupa ce acesta intreprinse executarea lui, atunci cel ce revoca contractul raspunde de daune interese".
O asemenea situatie este aceea in care in conditiile unei oferte cu termene foarte scurte de executare a contractului, in buna-credinta, destinatarul ofertei se considera indreptatit ca odata cu expedierea acceptarii sa treaca la executarea viitorului contract.
Explicatia raspunderii pentru retragerea ofertei o putem intemeia fie pe principiile raspunderii delictuale, fie pe ideea raspunderii pentru abuzul de drept.
Acceptarea ofertei este cea de-a doua latura a consimtamantului si constituie un raspuns in care se manifesta acordul cu oferta primita.
Pe langa conditiile generale de fond privind consimtamantul, acceptarea trebuie sa intruneasca si alte cerinte:
a) sa concorde cu oferta, in sensul ca trebuie sa fie conforma acesteia. In caz contrariu, daca acceptarea depaseste, conditioneaza ori limiteaza cuprinsul ofertei, se considera ca oferta a fost refuzata, iar acceptarea are valoarea unei contraoferte;
b) sa fie neindoielnica;
c) daca oferta a fost adresata unei anumite persoane, numai aceasta persoana o poate accepta; daca este vorba de o oferta adresata publicului, acceptarea poate proveni de la oricine doreste sa incheie contractul;
d) acceptarea trebuie sa intervina inainte ca oferta sa fi devenit caduca ori sa fi fost revocata.
Momentul si locul incheierii contractului. Momentul incheierii contractului este acela in care acceptarea intalneste oferta. Exista urmatoarele trei ipoteze:
a) Incheierea contractului intre prezenti. Nici o problema deosebita nu se pune in ipoteza in care ofertantul si acceptantul, ambii fiind de fata, cad de acord asupra incheierii contractului. Momentul incheierii este marcat de realizarea acestui acord.
b) Incheierea contractului prin telefon. Determinarea momentului incheierii contractului prin telefon se face asemanator cu incheierea contractului intre prezenti. Regulile incheierii contractului intre prezenti se aplica prin analogie, contractul fiind considerat perfectat daca ofertantul si acceptantul au cazut de acord asupra incheierii sale.
c) Incheierea contractului prin corespondenta (intre absenti). Distantarea in timp a ofertei si a acceptarii - determinata de imprejurarea ca ofertantul si acceptantul nu se afla de fata la momentul in care primul propune oferta iar cel de-al doilea o accepta - ridica dificultati in privinta determinarii momentului incheierii contractului.
Mai multe sisteme si teorii au fost propuse: a) sistemul emisiunii (al declaratiunii). Se considera ca acordul de vointa al partilor s-a format de indata ce destinatarul ofertei si-a manifestat acordul cu oferta primita, chiar daca nu a comunicat acceptarea sa ofertantului. Critica: nu se poate stabili cu siguranta momentul incheierii contractului si nu ofera nici o certitudine, intrucat, inainte de a fi expediat acceptarea catre ofertant, acceptantul poate, oricand reveni asupra ei.
b) sistemul expedierii acceptarii. Se considera drept moment al incheierii contractului momentul in momentul in care acceptantul a expediat raspunsul sau afirmativ, prin scrisoare sau telegrama, chiar daca aceasta nu a ajuns la cunostinta ofertantului.
Critici: este posibil ca, pana la ajungerea la destinatie a corespondentei, expeditorul sa o retraga si prezinta dezavantajul ca ofertantul nu ia cunostinta de incheierea contractului decat mai tarziu.
c) sistemul receptiei acceptarii de catre ofertant (sistemul primirii acceptarii). Se considera ca incheierea contractului a avut loc in momentul in care raspunsul acceptantului a ajuns la ofertant, indiferent de faptul ca ofertantul a luat sau nu cunostinta de cuprinsul lui.
Critica: se considera ca incheierea contractului a avut loc, desi ofertantul nu cunoaste ca a avut loc acceptarea.
d) sistemul informarii. Se considera ca momentul incheierii contractului este acela in care ofertantul a luat efectiv cunostinta de acceptare. Legislatia noastra a adoptat acest sistem se sprijina pe prevederile art. 35 Cod comercial, in conformitate cu care contractul se considera incheiat "daca acceptarea a ajuns la cunostinta proprietarului in termenul hotarat de dansul sau in termenul necesar schimbului propunerii si al acceptarii dupa natura contractului".
Critica: exista posibilitatea unui arbitrar din partea ofertantului, care, spre a evita incheierea contractului, refuza sa deschida corespondenta primita de la acceptant, precum si incertitudinea ce exista cu privire la momentul in care ofertantul a luat, efectiv, cunostinta de acceptare.
Sistemul este corectat prin instituirea unei prezumtii relativa ca la momentul primirii corespondentei, ofertantul a luat cunostinta de acceptare.
In conformitate cu prevederea art. 38 Cod comercial, "in contractele unilaterale propunerea este obligatorie deindata ce ajunge la cunostinta partii catre este facuta".
Determinarea momentului incheierii contractului prezinta interes din mai multe puncte de vedere, si anume:
a) in raport cu acest moment se apreciaza posibilitatea de revocare, precum si caducitatea ofertei;
b) viciile vointei si, in general, cauzele de nulitate sau anulabilitate trebuie sa existe la momentul incheierii contractelor;
c) momentul incheierii contractului determina legea aplicabila acelui contract. Problema intereseaza indeosebi in cazul conflictului de legi in timp;
d) efectele contractului se produc, de regula, incepand din momentul incheierii acestuia.
e) momentul incheierii contractului intereseaza si calculul termenelor de prescriptie (art. 7 alin. 2 si art. 9 din Decretul nr. 167/1958);
f) in cazul ofertei adresate unor persoane nedeterminate, momentul incheierii contractului determinat de prima acceptare primita face ca acceptarile ulterioare sa ramana fara efect;
g) momentul incheierii contractului determina si locul incheierii acestuia.
Locul incheierii contractului. Cand contractul se incheie intre parti prezente, locul este acela in care se gasesc partile.
In cazul contractului incheiat la telefon socotim ca locul incheierii contractului va fi acela unde se afla ofertantul.
Daca contractul se incheie prin corespondenta, locul incheierii contractului este localitatea in care se afla ofertantul si unde i-a fost adresata corespondenta.
Locul incheierii contractului poate prezenta interes pentru determinarea instantei competente, din punct de vedere teritorial, sa solutioneze eventualele litigii nascute in legatura cu contractul.
4. Efectele contractului (Puterea obligatorie a contractului).
Efectul imediat al oricarui contract este acela de a da nastere unor drepturi si obligatii. In acest sens se vorbeste de puterea obligatorie a contractului.
a) Interpretarea contractului. Interpretarea contractului este operatia prin care se determina intelesul exact a clauzelor contractului, prin cercetarea manifestarii de vointa a partilor in stransa corelatie cu vointa lor interna.
Interpretarea contractului nu se confunda cu proba acestuia. Se trece la interpretare, dupa ce, in prealabil, contractul a fost probat prin mijloacele prevazute de lege.
Interpretarea contractului apare, adeseori, in stransa legatura cu operatia de calificare juridica a contractului. Desi, teoretic, operatia de interpretare a contractului poate fi separata de operatia de calificare juridica a acestuia, in practica, data fiind stransa legatura dintre ele, cele doua operatii ajung adesea sa se confunde. Calificarea juridica a contractului apare ca un prim rezultat al interpretarii.
Operatia nu se opreste insa aici, deoarece incadrarea juridica a contractului intr-o anumita categorie - calificarea - atrage dupa sine efectele juridice proprii acelei categorii; cuprinsul acestor efecte poate constitui, si el, obiect de interpretare. Asadar, interpretarea continua, intemeindu-se, de aceasta data, pe calificarea juridica data contractului.
Aceasta suita de operatii, interpretare - calificare juridica - interpretare, face ca operatiile insesi sa se confunde adesea intre ele.
Regulile de interpretare stabilite, cu caracter supletiv, de Codul civil sunt urmatoarele:
actul juridic se interpreteaza dupa vointa interna (reala), iar nu dupa sensul literal al cuvintelor intrebuintate - 977;
actul juridic produce, pe langa toate efectele in vederea carora a fost incheiat, si acele efecte pe care legea, echitatea, sau obiceiul dau obligatiei dupa natura acesteia-970 alin.2;
clauzele obisnuite intr-un act juridic se subinteleg, chiar daca nu sunt mentionate expres in cuprinsul acestuia - 981;
clauzele unui act juridic trebuie supuse unei interpretari sistematice, deci se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecaruia intelesul ce rezulta din intregul act - 982;
daca o clauza este susceptibila de a primi doua intelesuri, ea se interpreteaza in sensul in care poate produce efecte, iar nu in sensul in care ar produce vreun efect - 978;
clauzele indoielnice se interpreteaza in sensul in care rezulta din natura actului juridic;
in cazul in care raman indoieli, dispozitiile respective "se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul" - 980;
clauzele indoielnice se interpreteaza in favoarea celui care s-a obligat-983-in dubio pro reo;
oricat de generali ar termenii intrebuintati, efectele actului juridic trebuie sa fie numai acelea care pot fi presupuse ca partile le-au voit - 984;
cand s-a folosit un exemplu pentru aplicarea intelesului unor clauze, intinderea efectelor actului juridic nu trebuie redusa la efectele din exemplu dat - 985;
b) Obligativitatea contractului in raporturile dintre partile contractante
Reguli: ► contractul este obligatoriu intre parti. Potrivit art. 969 Cod civil: "conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante"
Concluzii: - obligativitatea contractului legal incheiat de la care partile nu se pot sustrage;
- obligativitatea priveste in primul rand partile contractante, ceea ce este cunoscut sub principiul relativitatii contractului.
►trebuie sa existe o simetrie intre modul de incheiere a contractului si modul de modificare, desfacere ori desfiintare a acestuia;
Potrivit art. 969 alin. 2 Cod civil: "Conventiile se pot revoca, prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege".
Concluzie: numai prin consimtamantul partilor se poate modifica sau desfiinta contractul.
Exceptii: - trebuie sa fie prevazute in mod expres de lege sau in contract.
Cauze autorizate de lege:
a) denuntarea unilaterala. Cazuri: in contractul de inchiriere fara termen - art. 1436 alin. 2 Cod civil; in contractul de mandat, mandantul poate revoca mandatul; in contractul de depozit.
b) forta majora, fiind o imprejurare exterioara vointei partilor. Poate determina fie o suspendare a efectelor contractului, fie desfiintarea acestuia atunci cand are efect distructiv.
c) decesul debitorului in cazul contractului intuitu personae.
d) prelungirea sau prorogarea legala a unui contract (exemplu: in cazul contractului de inchiriere a locuintelor, s-au adoptat legi prin care s-a prelungit termenul de inchiriere).
c) obligativitatea contractului in raport cu persoanele care nu au calitatea de parti contractante.
1) Principiul relativitatii efectelor contractelor. Potrivit art. 973 Cod civil: "Conventiile n-au efect decat intre partile contractante", adica drepturile si obligatiile privesc numai partile contractante.
2) Opozabilitatea fata de terti a contractului. Tertii sunt obligati sa respecte situatii juridice create de catre contract.
Opozabilitatea se poate manifesta in urmatoarele forme:
- invocarea de catre parte a contractului ca titlu de dobandire ori ca just titlu;
- invocarea de catre terti a contractului impotriva partii.
Partile contractante sunt partile care au incheiat, direct sau prin reprezentare, contractul.
Terti sunt persoane straine de contract, care nu au participat, nici direct si nici prin reprezentare, la incheierea contractului.
Categorii intermediare de persoane sunt acele persoane care, desi nu au participat la incheierea contractului, nici personal si nici prin reprezentare, dar date fiind anumite raporturi in care se afla cu partile contractante, suporta efectele contractului.
Acestia sunt succesori ai partilor ( nu intelegem prin succesori, mostenitorii acestora).
Intra in aceasta categorie: - succesorii universali si cu titlu universal;
succesorii universali cu titlu particular;
creditorii chirografari.
Astfel, succesorii universali primesc intreg patrimoniul unei persoane.
Succesorii universali cu titlu universal primesc o parte din patrimoniu, ei isi insusesc efectele contractelor pe care le-au incheiat partile, cu exceptia celor intuitu personae si a efectelor declarate de parti, ca fiind intransmisibile catre succesori.
Succesorii cu titlu particular au un drept, un bun determinat. Acestia nu vor fi tinuti de obligatii si nu le vor profita drepturile pe care cel care le-a transmis un anumit drept, le-a dobandit prin contractele incheiate cu alte persoane, fara nici o legatura cu dreptul transmis catre succesor. Succesorii cu titlu particular ii profita drepturile care sunt in stransa conexiune cu dreptul dobandit. Exemplu: drepturile accesorii - garantiile.
Obligatiile asumate de catre transmitator nu trec asupra succesorului, chiar daca au legatura cu dreptul transmis (exemplu: o persoana incheie un antecontract de vanzare-cumparare, dar transfera dreptul de proprietate altei persoane, decat beneficiarul din antecontract).
Observatii la regula obligativitatii contractului in raport cu persoanele care nu au calitatea de parti contractante:
1) in cazul contractelor in care s-au adus modificari drepturile transmise - exemplu: dreptul de proprietate care este micsorat;
2) drepturile reale constituite asupra bunului transmis - trebuiesc respectate;
3) obligatiile propter rem - care sunt legate de posesia bunului;
4) obligatiile scriptae in rem - adica acele obligatii care trebuie respectate si de catre dobanditor in ciuda faptului ca el nu a participat la incheierea contractului (exemplu: opozabilitatea inchirierii contractate de catre vanzator fata de cumparatorul imobilului).
Conditii: - anterioritatea stabilita prin data certa, adica actul juridic sa fie anterior transmisiunii (art. 1441 Cod civil);
- indeplinirea cerintelor de opozabilitate.
Creditorii chirografari. In principiu, actele debitorului sunt opozabile creditorilor chirografari. Dar, in anumite conditii, avand in vedere situatia acestor creditori, ei pot sa inlature aceasta opozabilitate, prin introducerea unei actiuni in simulatie sau prin actiunea pauliana (revocatorie).
EXCEPTIILE DE LA PRINCIPIUL RELATIVITATII CONTRACTULUI
Contractul in folosul unei terte persoane - sau stipulatia pentru altul - este conventia incheiata intre o parte numita stipulant si o alta parte numita promitent, prin care acesta din urma se angajeaza sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva in folosul unei terte persoane, straina de contract, denumita tert beneficiar.
Contractul in folosul unei terte persoane nu are o reglementare generala in legislatia noastra, insa, are aplicatii in diferite materii: donatia cu sarcini, contractul de transport, asigurarile facultative.
Sunt doua conditii de validitate a contractului, pe langa cele generale prevazute de art. 942 si urm. Cod civil:
- sa existe vointa certa, neindoielnica de a stipula in folosul unei terte persoane;
- tertul beneficiar sa fie determinat sau cel putin determinabil;
Raporturile ce se nasc in cazul contractului in folosul unei terte persoane:
1 - raporturile dintre stipulant si promitent. Din contractul incheiat se pot naste drepturi in favoarea stipulantului. Acestea nu intereseaza in mod deosebit contractul in folosul unei terte persoane.
Ceea ce este important este ca un astfel de contract da nastere de drepturi direct si nemijlocit in persoana tertului beneficiar. In caz de neexecutare de catre promitent a obligatiei fata de tertul beneficiar, stipulantul il poate actiona, dupa caz: fie pentru indeplinirea obligatiei, fie pentru desfiintarea contractului.
Exista posibilitatea prevederii unor clauze penale care sa fie executate in folosul stipulantului.
2 - raporturile dintre promitent si tertul beneficiar. Tertul beneficiar dobandeste direct si nemijlocit dreptul creat in folosul sau, indiferent de orice acceptare din partea sa.
Tertul beneficiar poate cere executarea prestatiei, insa, nu va putea cere rezolutiunea contractului, intrucat caracterul sinalagmatic se manifesta numai intre stipulant si promitent.
Fiind chemat in judecata, promitentul poate invoca fata de tertul beneficiar toate exceptiile pe care le-ar fi putut opune stipulantului.
In cazul in care tertul beneficiar renunta la dreptul constituit in favoarea lui, potrivit contractului, acesta va profita stipulantului, promitentului sau altui tert beneficiar.
3 - raporturile dintre stipulant si tertul beneficiar. Intre aceste persoane, contractul in folosul unei terte persoane nu creeaza prin el insusi raporturi specifice.
Prin intermediul stipulatiei pentru altul, intre aceste parti se pot rezolva alte raporturi, de exemplu: se pot efectua liberalitati, se pot executa alte obligatii.
2) Exceptie de la principiul relativitatii contractului - invocarea contractului de catre un tert in cadrul unei actiuni directe.
Se recunoaste de catre lege dreptul unei persoane straina de contract de a actiona direct impotriva unei parti, invocand contractul fata de care terta persoana ramane straina.
Exemplu: - art. 1488 Cod civil - din materia antreprizei, unde muncitorii angajati pentru efectuarea unei lucrari pot reclama plata direct de la beneficiarul lucrarii, pana la concurenta sumei cu care acesta este dator fata de antreprenor.
- art. 1542 Cod civil - in materia contractului de mandat, potrivit caruia mandantul poate sa intenteze direct actiunea contra submandatarului.
3) Exceptie de la opozabilitatea fata de terti a contractului. Simulatia
Prin exceptie de la opozabilitatea fata de terti se intelege ca o terta persoana este indreptatita sa nu tina seama de situatiile juridice, care au fost create prin anumite contracte.
Prin simulatie se intelege procedeul prin care aceleasi parti incheie doua contracte, unul aparent denumit contract simulat, prin care se creeaza o anumita aparenta juridica ce nu corespunde realitatii si altul secret, denumit contrainscris, care corespunde vointei reale a partilor si prin care acesta se anihileaza in tot sau in parte aparenta juridica creata prin actul public simulat.
Pentru a existenta simulatiei, actul secret trebuie incheiat concomitent sau eventual inainte de incheierea contractului aparent.
Formele simulatiei:
1 - contractul aparent este fictiv - adica nu exista in realitate. De exemplu, un debitor pentru a scoate de sub urmarire un bun, incheie o vanzare aparenta. In realitate, vanzarea nu are loc.
2- contractul deghizat - adica sunt ascunse anumite elemente ale acestuia. Deghizarea poate fi: totala - atunci cand se ascunde adevarata natura juridica a actului. De exemplu, in realitate se incheie o donatie pe care o deghizeaza sub forma vanzarii-cumpararii; partiala - cand se ascund anumite elemente mai putin semnificative. De exemplu, pretul vanzarii este 100 milioane lei, iar in act se trece suma de 30 milioane lei.
Efectele simulatiei: ► inopozabilitatea. In cazul simulatiei, fata de terta persoana nu poate fi opusa situatia juridica ce este creata prin contractul secret.
Simulatia poate fi inlaturata pe calea actiunii in declararea simulatiei. Astfel:
intre partile simulatiei si succesorii universali ai acestora. Potrivit art. 1175 Cod civil, "actul secret care modifica un act public nu poate avea putere decat intre partile contractante si succesorii universali ai acestora".
- fata de terti produce efecte contractul public, desi nu corespunde realitatii. Teza a doua a art. 1175 Cod civil arata ca "un asemenea act nu poate avea nici un efect in contra altor persoane". Tertii care au cunoscut existenta contractului secret la momentul nasterii interesului lor, legat de acel contract vor suporta efectele acestuia. Tertii pot invoca impotriva partilor contractul secret.
- in caz de conflict intre terti. au castig de cauza tertii care cu buna-credinta se sprijina pe actul aparent.
Tertii in materia simulatiei sunt, potrivit art. 1175 Cod civil: succesorii cu titlu particular, creditorii chirografari. Succesorii universali si cei cu titlu universali ai partilor, ale caror interese s-au urmarit a fi fraudate prin simulatie, devin terti.
In cazul tertilor fata de simulatie, ei pot face dovada actului secret prin orice mijloc de proba.
Partile din contract, pentru a proba simulatia, trebuie sa respecte regula din 1191 Cod civil.
Efectul admiterii actiunii in simulatie consta in inlaturarea efectelor contractului aparent, dandu-se eficienta contractul secret, cu conditia ca acesta sa fie valid.
4) Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice.
In cazul contractelor sinalagmatice, datorita reciprocitatii si interdependentei obligatiilor, se intalnesc urmatoarele efecte specifice:
a) exceptia de neexecutare a contractului;
b) rezolutiunea contractului;
c) riscul contractului.
a) Exceptia de neexecutare a contractului. Definitie. Constituie un mijloc de aparare aflat la dispozitia uneia dintre partile contractului sinalagmatic, in cazul in care i se pretinde executarea obligatiei ce-i incumba, fara ca partea sa-si execute propriile obligatii.
Temeiul juridic il reprezinta reciprocitatea si interdependenta obligatiei care reclama in acelasi timp simultaneitatea executarii lor.
De exemplu, potrivit art. 1322 Cod civil este cazul in care vanzatorul refuza darea unui bun pana la plata acestuia; potrivit art. 1364 Cod civil cumparatorul poate refuza plata pretului atunci cand se promoveaza o actiune ipotecara.
Conditii de invocare a exceptiei sunt urmatoarele:
►obligatiile reciproce trebuie sa aiba temeiul in acelasi contract;
►din partea celuilalt contractant sa existe o neexecutare, chiar partiala, dar suficient de importanta;
►neexecutarea sa nu se datoreze faptei celei ce invoca exceptia;
►una din obligatiile reciproce sa fie afectata de un termen suspensiv.
Lipsa de simultaneitate a obligatiei poate proveni din conventia partilor, din natura obligatiei ori dintr-o prevedere a legii.
Invocarea exceptiei are loc direct intre parti fara a fi necesar sa se pronunte instanta de judecata si nu este necesar ca debitorul, cel fata de care se invoca exceptia sa fi fost pus in intarziere.
Prin invocarea exceptiei se obtine o suspendare a executarii propriilor obligatii, pana la momentul in care cealalta parte isi va indeplini obligatiile ce-i revin.
b) Rezolutiunea este o sanctiune a neexecutarii culpabile a contractului sinalagmatic, constand in desfiintarea retroactiva a acestuia si repunerea partilor in situatia avuta anterior incheierii contractului.
Prin efectele sale rezolutiunea se aseamana cu nulitatea, insa se deosebeste prin cauzele sale.
Temeiul juridic rezida in reciprocitatea obligatiilor, desi in aparenta, potrivit art. 1020 Cod civil, rezolutiunea ar opera de drept ca rezultat a unei conditii ce ar afecta contractul sinalagmatic, insa, in realitate, rezolutiunea are caracter judiciar.
Potrivit art. 1021 Cod civil, contractul nu este desfiintat de drept ci, partea care a executat sau care se declara gata sa execute contractul trebuie sa promoveze actiune in justitie.
Instanta de judecata are drept de apreciere in a hotari desfiintarea contractului sau executarea acestuia, putand acorda un termen de gratie partii chemate in judecata.
Conditiile de exercitare a actiunii in rezolutiune:
► una din parti sa nu-si fi executat obligatiile ce-i revin, chiar in parte;
► neexecutarea sa fie imputabila partii care nu si-a indeplinit obligatia;
► debitorul obligatiei neexecutate sa fi fost pus in intarziere, in conditiile prevazute de lege.
Punerea in intarziere se poate face fie prin somatie extrajudiciara, inmanata prin executorul judecatoresc - art. 1079 Cod civil, fie prin cererea de chemare in judecata.
Rezolutiunea conventionala inseamna desfiintarea unui contract in temeiul vointei partilor acesteia, in conformitate cu prevederile din contract, in care se dispune desfiintarea in caz de neexecutare.
Prevederea contractuala se numeste pact comisoriu.
Gradele pactelor comisorii:
Pactul comisoriu de gradul I. In continutul contractului este inclusa mentiunea potrivit caruia in caz de neexecutare, acesta se desfiinteaza.
In literatura juridica s-a considerat ca un astfel de pact, inseamna doar o repetare a dispozitiilor art. 1020 Cod civil si ca nu produce efecte prin el insusi, ci este necesara promovarea actiunii in rezolutiune.
Prin exceptie, un astfel de pact ar produce efecte prin el insusi, in cazul contractelor in care, in mod normal, nu s-ar putea dispune rezolutiunea; de exemplu, in contractul de renta viagera nu se poate cere rezolutiunea pentru neplata rentei.
Pactul comisoriu de gradul II. Este clauza in care se prevede ca in situatia in care o parte nu-si va executa obligatiile, cealalta parte este in drept sa considere contractul ca desfiintat.
Desfiintarea are loc prin declaratia unilaterala a creditorului in privinta caruia nu s-ar executa obligatia.
In prezenta unei asemenea pact, instanta sesizata poate doar sa constate indeplinite conditiile rezolutiunii.
Pactul comisoriu de gradul III. Este acela in care se prevede ca un contract se considera rezolvit de plin drept.
Si in acest caz, instanta nu poate pronunta rezolutiunea, ci doar sa o constate.
In literatura juridica s-a aratat ca pentru a opera un asemenea pact, debitorul trebuie sa fie pus in intarziere.
Pactul comisoriu de gradul IV. Este acela potrivit caruia contractul se considera desfiintat de drept fara a mai fi necesara punerea in intarziere si fara orice alta formalitate prealabila.
Instanta de judecata constata intrunirea conditiilor si dispune rezolutiunea contractului.
Prevederea unor pacte comisorii nu inseamna renuntarea creditorului de a cere executarea obligatiilor. Daca se da sau nu eficienta pactului comisoriu, creditorul este acela care poate hotari.
Efectele rezolutiunii.
In primul rand, desfiinteaza retroactiv contractul, inlaturand efectele ce le-a produs.
In al doilea rand, conduce la repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului, in sensul restituirii prestatiilor efectuate in temeiul contractului desfiintat. Mai inseamna si desfiintarea drepturilor subdobanditorului. Exceptiile de la aceasta regula au fost analizate la materia proprietatii rezolubile.
Se pot acorda daune-interese sau despagubiri, pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neexecutare.
In cazul contractului cu executare succesiva (unde se gasesc prestatii ireversibile), desfiintarea contractului are loc numai pentru viitor, intervenind rezilierea.
c) Riscul contractului. Prin problema riscului contractului se intelege stabilirea partii care va suporta consecintele neexecutarii contractului sinalagmatic, ca urmare a imposibilitatii fortuite.
Regula suportarii riscului este aceea ca el se va localiza de la debitorul obligatiei imposibil de executat (nu va putea pretinde celeilalte parti sa-si execute obligatia corelativa, dar nici cealalta parte nu poate pretinde despagubiri pentru neexecutare de la debitorul obligatiei imposibil de executat).
Aceasta regula nu este cuprinsa intr-o dispozitie generala a legii, existand aplicatii ale sale in unele materii. De exemplu:
- art. 1423 Cod civil - in materia inchirierii;
- art. 1481 Cod civil - in materia contractului de antrepriza.
In cazul in care obligatia a devenit numai partial imposibil de executat, sunt doua solutii, intre reducerea corespunzatoare a prestatiei celeilalte parti sau desfiintarea in intregime a contractului, daca partea ce ar fi executata nu asigura satisfacerea scopului pentru care contractul a fost incheiat.
Regula suportarii riscurilor in cazul contractelor translative de proprietate.
Riscul este suportat de catre partea care avea calitatea de proprietar al lucrului la momentul pieirii fortuite a acestuia.
Avand in vedere prevederile art. 971 Cod civil, potrivit carora in contractele ce au ca obiect transferul proprietatii sau al unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin simplul consimtamant al partilor, partea care suporta riscul este dobanditorul.
Precizari:
- ea se aplica numai bunurilor certe, individual determinate;
- transmitatorul nu trebuie sa fi fost pus in intarziere. Daca a fost pus in intarziere, va suporta el riscul, cu exceptia cazului in care face dovada ca lucrul ar fi pierit si la dobanditor.
Daca transferul proprietatii este afectat de termen, riscul va fi al transmitatorului.
In cazul contractelor translative de proprietate sub conditie, riscul este suportat de catre proprietarul sub conditie rezolutorie din momentul pieirii bunului.
Aceasta regula este o exceptie de la efectul retroactiv al conditiei.
In cazul pieirii partiale a bunului pendente conditione, la momentul indeplinirii conditiei, proprietarul sub conditie suspensiva este tinut sa preia bunul in starea in care se afla, ceea ce inseamna ca acesta suporta riscul pieirii partiale a lucrului in cazul transferului dreptului de proprietate afectat de conditie.
B. Actul juridic unilateral ca izvor de obligatii
1. Aspecte generale privind actul juridic unilateral. 2. Cazuri de acte juridice unilaterale apreciate in literatura juridica drept izvoare de obligatii.
1. Aspecte generale privind actul juridic unilateral.
Includerea actului juridic de formatie unilaterala in randul izvoarelor obligatiilor este controversata. Chiar daca, in mod exceptional, se admite actul unilateral ca izvor de obligatii, inca este contestata lista exemplarelor care s-ar incadra in aceasta categorie.
Actul unilateral ca izvor de obligatii consta in simpla si unica vointa de a se angaja din punct de vedere juridic, manifestata de catre o persoana, care da nastere unei obligatii a acesteia, fara a fi necesara o acceptare din partea creditorului
Se considera ca de indata ce vointa unilaterala generatoare de obligatii a fost manifestata, ea devine irevocabila, nemaiputand deci sa fie retractata de catre autor.
2. Cazuri de acte juridice unilaterale apreciate in literatura juridica drept izvoare de obligatii.
In literatura juridica sunt prezentate urmatoarele operatiuni juridice ca fiind acte unilaterale ce dau nastere la raporturi obligationale: promisiunea publica de recompensa, promisiunea publica de premiere a unei lucrari, in caz de reusita la un concurs, oferta de purga a imobilului ipotecat, oferta de a contracta, titlurile de valoare, gestiunea intereselor altuia, contractul in folosul altuia.
C. Faptul juridic licit ca izvor de obligatii
1. Gestiunea intereselor altei persoane. 2. Plata lucrului nedatorat. 3. Imbogatirea fara justa cauza.
Definitie. Faptele juridice licite sunt actiuni omenesti fara intentia de a da nastere la raporturi juridice de obligatii, care totusi produc asemenea efecte in puterea legii, fara ca prin asemenea efecte sa se incalce normele de drept in vigoare.
Reglementare. In Codul civil, in art. 986-997 sub denumirea de cvasicontracte sunt reglementate doua asemenea izvoare de obligatii: gestiunea de afaceri (art. 987-991) si plata nedatorata (art. 992-997).
Practica si literatura au adaugat un al treilea fapt juridic licit - imbogatirea fara justa cauza.
1. Gestiunea intereselor altei persoane (gestiunea de afaceri)
Definitie. Gestiunea de afaceri este faptul juridic licit care consta in aceea ca o persoana numita gerant, fara a fi primit o imputernicire, incheie din proprie initiativa, aceste juridice sau savarseste actele materiale necesare sau utile, iar in favoarea sau interesul altei persoane, numita gerat.
Conditiile gestiunii de afaceri:
a) sa existe o gerare a intereselor altuia.
Acte juridice: plata unei datorii, actul pentru efectuarea unor reparatii, chemarea unui medic, inscriptia unei ipoteci, incheierea unui contract de asigurare.
In principiu, actele nu pot depasi sfera actelor de conservare si administrare. Se pot incheia acte de dispozitie asimilate actelor de administrare, de exemplu, in cazul marfurilor perisabile.
Fapte materiale: descarcarea unor marfuri, stingerea unui incendiu, repararea unei conducte, asistenta medicala in caz de accident , salvarea unui animal.
b) actele si faptele gerantului sa fie utile geratului. Trebuie sa aiba caracter patrimonial si sa fie evitat pierderea unei valori patrimoniale ori sa fi sporit valoarea unui bun.
Utilitatea gestiunii se apreciaza la momentul realizarii sale.
c) actele de gestiune sa fie savarsite din initiativa gerantului, in absenta unui mandat si fara stirea geratului.
Daca exista opozitia geratului, continuarea interventiei gerantului in afacerile patrimoniale ale geratului echivaleaza cu o imixtiune ilegala.
d) actele si faptele de gestiune sa fie facute cu intentia de a gera interesele altuia.
Nu este necesar ca actele si faptele sa fie facute in mod exclusiv in favoarea geratului.
Trebuie sa existe intentia de a-l obliga pe gerat la restituirea cheltuielilor facute.
e) gerantul sa aiba capacitatea de a contracta, avand in vedere ca este pus in situatia incheierii unor acte juridice, pe de-o parte, si prin faptele materiale savarsite si-ar putea agrava starea patrimoniala. Nu intereseaza capacitatea geratului.
Efectele gestiunii de afaceri.
A. Raporturile dintre gerant si gerat -gestiunea intereselor altei persoane, desi faptul juridic este consecinta activitatii unei singure persoane (gerantul) genereaza obligatii reciproce.
1. Obligatiile gerantului:
a) obligatia de a se ingriji de afacerile altuia cu diligenta unui bun proprietar - art. 989 Cod civil.
Exceptie: art. 990 Cod civil - raspunde numai pentru dol daca fara interventia sa, afacerea geratului s-ar fi putut compromite;
b) obligatia de a duce la bun sfarsit afacerea inceputa sau de a o continua pana cand geratul va fi in masura si va avea mijloacele necesare sa se ocupe personal de interesele sale - art. 987 Cod civil.
Art. 998 Cod civil - in cazul decesului geratului - continuarea gestiunii pana cand mostenitorii geratului vor putea lua directiunea afacerii.
c) obligatia de a da socoteala geratului si a-i preda tot ceea ce a primit in temeiul gestiunii.
2. Obligatiile geratului: de a da gerantului toate cheltuielile necesare si utile pe care le-a facut in timpul gestiunii - art. 991 Cod civil.
Nu este obligat sa-l remunereze pe gerant pentru serviciile facute, cu exceptia cazului in care au fost efectuate in virtutea profesiunii.
B. Raporturile dintre gerat si terti. Daca gestiunea a fost ratificata sau este utila, geratul este indatorat sa execute toate obligatiile contractate de gerant, in numele geratului ori in nume propriu, in interesul gestiunii, in masura in care nu au fost inca executate.
C. Raporturile dintre gerant si terti:
a) daca le-a adus la cunostinta ca actioneaza numai in contul geratului si gestiunea a fost ratificata sau este utila, nu are nici o obligatie.
b) daca s-a angajat personal, nu are nici o obligatie in mod direct si nemijlocit de toate obligatiile asumate.
2. Plata nedatorata.
Plata consta in executarea in natura a unei obligatii care are ca obiect o prestatie pozitiva. Orice plata presupune existenta unei datorii (art. 1092 Cod civil), iar ceea ce s-a platit fara a fi datorat trebuie restituit.
Definitie. Plata nedatorata este faptul juridic licit care consta in executarea de catre o persoana, din eroare, a unei prestatii la care nu era obligata si fara intentia de a plati pentru altul.
Creditorul este cel care a platit din eroare - solvens - art. 993 Cod civil.
Debitorul - accipiens - art. 992 Cod civil - primeste plata din eroare sau cu stiinta.
Conditiile platii nedatorate:
a) existenta unei plati - remiterea unei sume de bani sau a unui bun.
In literatura se sustine ca nu poate avea ca obiect prestatii de a face. Consideram gresita aceasta solutie. Restrangerea platii nedatorate numai la cazurile in care prestatia are ca obiect sume de bani ori bunuri are ca efect extinderea artificiala a domeniului de aplicare a imbogatirii fara justa cauza.
Trebuie sa existe intentia solventului de a stinge o datorie.
b) datoria a carei stingere s-a urmarit prin plata sa nu existe. Nu intereseaza daca datoria nu a existat niciodata sau a existat, dar fusese stinsa prin plata sau prin alt mod de stingere a obligatiilor.
Inexistenta obligatiei poate fi si relativa, cum este in situatia in care debitorul plateste din eroare unei alte persoane decat creditorul sau, ori in situatia in care creditorul primeste plata de la o alta persoana decat debitorul.
c) plata sa fie facuta din eroare.
Conditia erorii nu este ceruta in urmatoarele cazuri:
- plata unei obligatii sub conditie suspensiva, daca acea conditie nu s-a realizat;
- plata unei obligatii care ulterior a fost rezolvita;
- plata facuta in executarea unei obligatii nule;
- plata unei datorii facuta a doua oara de catre un debitor care dupa ce a executat prestatia datorata pierde chitante doveditoare si este amenintat cu urmarirea de catre fostul sau creditor. Dupa gasirea chitantei ce dovedeste prima plata efectuata, cea de-a doua plata figureaza ca o plata nedatorata.
Plata sub imperiul dolului sau sub imperiul violentei produce aceleasi efecte.
Efectele platii nedatorate.
Diferentiere in functie de obiectul platii si de buna sau reaua-credinta a accipiensului.
A. Bunuri fungibile - restituirea sumei de bani ori a bunurilor de gen primite, in aceeasi cantitate si de aceeasi calitate.
- accipiensul de rea-credinta va plati dobanzi la suma primita din ziua platii ori daune-interese pentru lipsa de folosinta a lucrurilor fungibile;
B. Bunuri certe - exista obligatia de restituire in natura.
a) accipiensul de buna-credinta:
- daca a instrainat bunul cu titlu oneros, va restitui pretul pe care l-a primit (art. 996 alin. 2 Cod civil);
- daca bunul a pierit ori a fost deteriorat din cauza de forta majora ori caz fortuit, este liberat de datorie (art. 995 alin. 2 Cod civil);
b) accipiensul de rea-credinta:
- daca a instrainat bunul - plateste valoarea bunului din momentul introducerii actiunii;
- daca bunul a pierit in mod fortuit, va plati valoarea din momentul introducerii actiunii, cu exceptia cazului in care va face dovada ca ar fi pierit si daca se afla la solvens (art. 995 Cod civil);
- va restitui fructele culese si va plati valoarea celor neculese din ziua platii (art. 994 Cod civil).
Obligatia solventului - de a plati accipiensului, indiferent daca acesta a fost de buna ori de rea-credinta, valoarea cheltuielilor necesare si utile facute in legatura cu bunul.
Cazuri in care nu se restituie plata primita nedatorat:
- art. 993 alin. 2 Cod civil - cand creditorul, de buna-credinta, desfiinteaza titlul creantei sale. Solvensul are actiune impotriva adevaratului debitor;
- plata facuta unui incapabil de a primi plata - datorita incapacitatii accipiensului, actul platii este lovit de nulitate si, in principiu, nu are obligatia de restituire. In conformitate cu principiul ocrotirii incapabilului, actiunea se admite numai in masura in care plata a profitat incapabilului (atunci cand se dovedeste ca bunurile ori banii primiti au servit pentru dobandirea unor bunuri sau servicii, pentru achitarea unor datorii, precum si atunci cand se gasesc in posesia incapabilului);
- literatura juridica - actul nul pentru cauza imorala grava. Practica judiciara a facut discutii pe marginea actelor de instrainare incheiate in scopul stabilirii, mentinerii ori reluarii relatiilor de concubinaj, considerand ca desi un astfel de act este lovit de nulitate absoluta, nu s-ar pune problema restituirii prestatiilor efectuate in temeiul actului nul, pentru ca ar avea ca temei propria turpitudine a reclamantului.
In Codul civil exista numeroase aplicatii ale acestui principiu: art. 484 in materia dobandirii fructelor, art. 493, art. 494 din materia accesiunii imobiliare artificiale, art. 1618 - in materia contractului de depozit; 1691 - in materie de gaj.
Definitie. Imbogatirea fara justa cauza este faptul juridic licit prin care are loc marirea patrimoniului unei persoane prin micsorarea corelativa a patrimoniului altei persoane, fara ca pentru acest efect sa existe o cauza justa sau un temei juridic.
Creditor este cel al carui patrimoniu s-a diminuat.
Debitor este cel al carui patrimoniu s-a marit; are obligatia de a restitui valoarea cu care s-a imbogatit.
A. Conditii materiale:
a) sa existe o imbogatire a paratului: dobandirea unui bun, imbunatatirea unui lucru, folosirea de un bun, prestarea unor numai ori servicii, evitarea unor cheltuieli;
b) sa existe o diminuare a patrimoniului reclamantului: iesirea unor valori din patrimoniu, prestarea unor activitati sau servicii care nu au fost remunerate, efectuarea unor cheltuieli in favoarea imbogatitului;
c) marirea patrimoniului paratului si diminuarea patrimoniului reclamantului sa aiba o cauza unica.
B. Conditii juridice:
a) imbogatirea si saracirea corespunzatoare sa fie lipsite de o cauza justa, adica de un temei juridic care sa le justifice;
b) imbogatitul sa fie de buna-credinta;
c) reclamantul sa nu aiba la dispozitie o alta actiune in justitie pentru realizarea dreptului sau de creanta impotriva paratului. - Caracterul subsidiar al actiunii - poate fi folosita aceasta actiune numai atunci cand se retine ca exista o marire a patrimoniului paratului ce nu are temei juridic si ca trebuie sa se produca restituirea prestatiei, dar nu este reglementat un al mijloc procesual la dispozitia reclamantului. Actiunea in restituirea imbogatirii fara justa cauza nu vine sa inlocuiasca nici actiuni inadmisibile si nici actiuni al caror exercitiu a fost pierdut de catre reclamant ca urmare a intervenirii prescriptiei ori a decaderii.
Efectele imbogatirii fara justa cauza.
Obligatia de restituire in natura, fie in echivalent.
a) imbogatitul restituie numai valoarea imbogatirii sale; nu va restitui fructele sau dobanzile legale;
b) reclamantul are dreptul de a i se restitui doar valoarea cu care s-a diminuat patrimoniul sau.
Momentul la care se determina valoarea imbogatirii respectiv a saracirii, este acela al cererii de chemare in judecata.
D. Fapta ilicita cauzatoare de prejudicii (Raspunderea civila delictuala)
1. Aspecte generale: a) notiune, terminologie si reglementare juridica; b) functiile raspunderii civile delictuale; c) comparatie intre raspunderea civila delictuala si alte feluri de raspundere.
2. Raspunderea pentru fapta proprie: a) conditiile generale ale raspunderii; b) proba elementelor raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie; c) aspecte specifice privind raspunderea civila pentru fapta proprie a persoanei juridice.
3. Raspunderea pentru fapta altei persoane: a) raspunderea parintilor pentru fapta copiilor minori; b) raspunderea institutorilor pentru faptele elevilor si a mestesugarilor pentru faptele ucenicilor; c) raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor.
4. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale, edificii si de lucruri: a) raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale; b) raspunderea pentru ruina edificiului; c) raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri in general.
1. Aspecte generale.
a) notiune, terminologie si reglementare juridica. In putine articole (art. 998-1003), in texte cu grad mare de generalitate, Codul civil sintetizeaza un principiu care corespunde atat unor cerinte de etica si echitate sociala, cat si unor cerinte ale securitatii juridice: principiul raspunderii civile pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii.
Potrivit art. 998 Cod civil, "orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara. In completare, prin art. 999 se precizeaza ca "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa".
In afara de raspunderea pentru fapta proprie (Art. 998-999), prin articolele 1000-1002 Cod civil se instituie raspunderea unor categorii de persoane pentru ilicita savarsita de o alta persoana (art. 1000), raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucrurile ori animalele aflate in paza juridica a unor persoane (art. 1000 alin. 1 si art. 1001), precum si raspunderea proprietarului pentru prejudiciile produse prin ruina unor constructii care ii apartin (art. 1002).
Prin art. 1003 Cod civil este concretizat caracterul solidar al raspunderii persoanelor carora le este imputabila cauzarea prejudiciului.
Fapta ilicita cauzatoare de prejudicii declanseaza o raspundere civila delictuala al carei continut il constituie obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat.
Corelatii. Raspunderea pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii este o parte componenta a raspunderii sociale ce revine fiecarei persoane pentru faptele sale. Constituie una din formele raspunderii juridice. Raspunderea juridica cunoaste mai multe forme: raspunderea civila, raspunderea penala, raspunderea disciplinara, raspunderea administrativa, precum si diferite alte modalitati in care raspunderea juridica se poate manifesta potrivit specificului diferitelor ramuri ale dreptului.
Raspunderea civila se concretizeaza, de regula, intr-o obligatie de despagubire, de reparare a unui prejudiciu cauzat prin fapta ilicita. La randul sau, raspunderea civila poate fi delictuala sau contractuala.
Uneori, raspunderea civila poate sa apara singura. Alteori, ea se poate cumula, poate fi dublata cu alte forme de raspundere juridica, de exemplu, cu raspunderea penala ori cu raspunderea administrativa sau disciplinara etc. In contextul acestui cumul de raspunderi, fiecare raspundere pastreaza caracterul de sine statator si va actiona in formele sale specifice.
b) Functiile raspunderii civile delictuale. Functia educativ-preventiva. Constiinta ca fapta ilicita cauzatoare de prejudicii nu ramane nesanctionata, ci atrage, dupa sine obligatia de dezdaunare, este de natura a indeplini o functie educativa si deci o functie sociala de prevenire a producerii unor asemenea fapte.
Functia reparatorie. Intrucat raspunderea civila delictuala se concretizeaza intr-o obligatie de dezdaunare, care se stabileste in sarcina autorului prejudiciului, indeplineste o functie reparatorie. Constituie un mijloc de aparare a drepturilor subiective.
c) Comparatie intre raspunderea civila delictuala si alte feluri de raspundere juridica.
Raspunderea civila delictuala si raspunderea penala Atat raspunderea civila delictuala cat si raspunderea penala intra in actiune ca urmare a comiterii unei fapte ilicite, care aduce atingere unor valori sociale ocrotite de lege.
In indepartata istorie a institutiei raspunderii juridice, cele doua feluri de raspundere - civila si penala - se confundau. Cu timpul, deosebirea dintre ele a devenit din ce in ce mai neta, ea fiind in prezent unanim acceptata in toate sistemele de drept.
In ceea ce priveste raspunderea civila delictuala, aceasta actioneaza ori de cate ori, printr-o fapta ilicita a unei persoane, se cauzeaza un prejudiciu unei alte persoane.
Raspunderea penala nu exclude raspunderea civila, dupa cum nici raspunderea civila nu o exclude pe cea penala; cele doua raspunderi pot actiona concomitent, se pot, cu alte cuvinte, cumula.
Deosebiri existente intre raspunderea civila si cea penala: temeiul, rolul vinovatiei autorului, capacitatea persoanelor chemate sa raspunda pentru faptele lor ilicite, modul de stabilire a raspunderii, competenta instantelor, modul de sesizare, procedura de judecata, reglementarea prescriptiei.
Raspunderea civila delictuala si raspunderea civila contractuala. Elementele care le conditioneaza sunt aceleasi: existenta unei fapte ilicite, prin care se incalca o anumita obligatie, aducandu-se, prin aceasta, o atingere unui drept subiectiv; savarsirea cu vinovatie a acestei fapte, ca element subiectiv al raspunderii; existenta unui prejudiciu patrimonial; un raport de cauzalitate intre fapta si prejudiciu; capacitatea juridica a celui chemat sa raspunda.
O prima deosebire dintre cele doua raspunderi o constituie faptul ca, pe cand in cazul raspunderii delictuale, obligatia incalcata este o obligatie legala, cu caracter general, care revine tuturor - obligatia de a nu vatama drepturile altuia prin fapte ilicite -, in cazul raspunderii contractuale, obligatia incalcata este o obligatie concreta, stabilita prin contractul preexistent, incheiat intre cele doua subiecte ale raspunderii - cel pagubit si cel care si-a incalcat obligatiile contractuale.
Pentru a se angaja raspunderea contractuala se cere sa preexiste un contract, si anume un contract valabil incheiat.
Un grup de deosebiri intre raspunderea civila delictuala si cea contractuala se refera la unele conditii ale raspunderii, referitoare la capacitatea celui responsabil, la punerea in intarziere si la conventiile de neraspundere.
Cat priveste capacitatea ceruta in materie contractuala, aceasta este capacitatea deplina de exercitiu. Referitor la capacitate, in materia raspunderii delictuale nu se stabileste prin lege o varsta anume; raspunde delictual, are deci capacitate delictuala, oricine a actionat cu discernamant, indiferent de varsta.
In cazul raspunderii delictuale, cel ce a savarsit fapta ilicita cauzatoare de prejudicii este de drept in intarziere fara a fi necesara efectuarea vreunei formalitati speciale in acest scop.
Pentru a angaja raspunderea contractuala este necesar ca acela ce nu si-a executat obligatia contractuala sa fi fost pus in intarziere, in formele prevazute de lege; punerea in intarziere nu opereaza de drept.
In cazul raspunderii delictuale, conventiile de neraspundere incheiate anterior savarsirii faptei ilicite sunt, in principiu, nule.
In cazul raspunderii civile contractuale, cu anumite limite, clauzele de neraspundere sunt, in principiu, admisibile.
Intinderea reparatiei este mai mare la raspunderea delictuala decat la raspunderea contractuala, intrucat in materia raspunderii civile delictuale aceasta este integrala, cel ce a savarsit fapta ilicita fiind tinut pentru toate pagubele cauzate, atat pentru cele previzibile, cat si pentru cele neprevizibile.
O alta deosebire dintre cele doua raspunderi o aflam in caracterul solidar al raspunderii delictuale, in caz de coautorat la savarsirea faptei ilicite, si in caracterul, in principiu divizibil, al obligatiei de plata a daunelor, in cazul raspunderii civile contractuale.
In ceea ce priveste dovada culpei sunt retinute, de asemenea, unele deosebiri intre cele doua responsabilitati.
In materia raspunderii civile delictuale, ca principiu, culpa autorului prejudiciului trebuie sa fie dovedita de catre cel pagubit. Exista insa si unele cazuri in care culpa este prezumata.
In materia raspunderii civile contractuale, creditorul trebuie sa dovedeasca numai existenta contractului si faptul ca obligatia nu a fost executata. Pe baza acestor dovezi, culpa debitorului este prezumata.
Creditorul pagubit nu are dreptul de a opta intre actiunea contractuala si actiunea delictuala; este tinut de contract.
Prin exceptie, se admite
dreptul de optiune al creditorului, daca neexecutarea contractului este in
acelasi timp si infractiune. In situatia in care neexecutarea contractului este
infractiune, iar persoana vatamata este o unitate mentionata la art.
Critica. Felul raspunderii nu se poate schimba dupa calea
procedurala aleasa ori impusa. Art.
2. Raspunderea pentru fapta proprie.
Raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie este instituita prin art. 998 si 999 Cod civil.
Astfel, potrivit art. 998 - asa-zisul delict -, "orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara"; iar conform art. 999, "omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si pe acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa".
Conditiile generale ale raspunderii. Din prevederile legale mentionate rezulta ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale se cer intrunite cumulativ cateva conditii, si anume:
1) existenta unui prejudiciu;
2) existenta unei fapte ilicite. Desi in art. 998 si 999 Cod civil se vorbeste de o fapta ("orice fapta"; prejudiciul cauzat "prin fapta sa"), atat practica judiciara, cat si literatura juridica sunt unanime in a considera ca numai o fapta ilicita poate sa atraga dupa sine raspunderea civila delictuala;
3) existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. Art. 998 precizeaza ca fapta omului care "cauzeaza altuia prejudiciu", obliga la repararea acestuia;
4) existenta vinovatiei (vinei) celui ce a cauzat prejudiciul, constand in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.
Prejudiciul (paguba, dauna) reprezinta consecinta negativa patrimoniala si nepatrimoniala a incalcarii drepturilor subiective si intereselor legitime ale unei persoane.
Clasificarea prejudiciilor
a) patrimoniale si nepatrimoniale;
b) cauzate direct persoanei umane si cauzate direct bunurilor sale;
c) previzibile si imprevizibile;
d) instantanee si succesive.
Prejudiciul trebuie sa fie urmarea incalcarii unui drept subiectiv sau a unui interes legitim (rezultat al unei situatii de fapt si nu corespunde unui drept subiectiv).
Conditii pentru protejarea unui interes: situatia de fapt sa fi avut caracter de stabilitate; sa fie vorba de vatamarea unui interes licit si moral.
Conditiile prejudiciului patrimonial. Pentru ca prejudiciul sa fie susceptibil de reparare se cer a fi intrunite unele conditii, si anume: sa fie cert si sa nu fi fost reparat inca.
1. Caracterul cert al prejudiciului presupune ca acesta este sigur, atat in privinta existentei, cat si in privinta posibilitatii de evaluare.
Este intotdeauna cert prejudiciul actual, deci prejudiciul deja produs la data cand se pretinde repararea lui.
Este, de asemenea, cert prejudiciul viitor , care, desi nu s-a produs inca, este sigur ca se va produce in viitor, el fiind astfel, susceptibil de evaluare.
Prejudiciile viitoare si eventuale obliga la reparare numai dupa ce s-au produs ori este sigur ca se vor produce.
2. Conditia ca prejudiciul sa nu fi fost reparat inca. Reperarea prejudiciului in cadrul raspunderii delictuale are drept scop sa inlature integral efectele faptei ilicite, iar nu sa constituie o sursa de dobandire a unor venituri suplimentare, in plus fata de paguba suferita.
De regula, cel care trebuie sa acopere prejudiciile cauzate este cel care a savarsit fapta ilicita.
Exista insa situatii in care altcineva decat autorul prejudiciului a platit despagubiri ori a facut anumite prestatii, prin care s-a acoperit, in total sau in parte, prejudiciul.
Raspunderea civila este inlaturata daca victima a obtinut deja repararea prejudiciului de la autor sau de la persoana obligata a raspunde pentru acesta.
Situatia platilor facute de terte persoane
a) plata facuta cu intentia de a repara, total sau partial - victima poate cere reparatia de la autorul faptei ilicite numai pentru eventuala diferenta de prejudiciu care a ramas neacoperit;
b) plata facuta cu intentia de a o gratifica sau de a-i veni in ajutor victimei - isi pastreaza dreptul de a obtine despagubiri de la autorul faptei ilicite;
c) plata facuta de un tert obligat sa plateasca pe un alt temei decat raspunderea civila delictuala:
- autorul prejudiciului estre asigurat de raspundere civila - are dreptul la eventuala diferenta de despagubire;
- victima este beneficiara unei asigurari de persoane - masura de prevedere si de economisire - are drept la despagubiri de la autor;
- victima este beneficiara unei asigurari de bunuri are dreptul la eventuala diferenta de prejudiciu neacoperita; asiguratorul are drept de regres impotriva autorului pentru sumele platite;
- victima beneficiaza de pensie de invaliditate ori de urmas - poate pretinde eventuala diferenta dintre pensie si valoarea integrala a pagubei.
Repararea prejudiciului. In cazul in care sunt intrunite conditiile pentru a se putea obtine repararea prejudiciului, se pot stabili masurile pentru repararea efectiva a acestuia.
Principiul general este acela al repararii integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicita. Aceasta inseamna ca autorul prejudiciului este obligat sa acopere numai prejudiciul efectiv (damnum emerges), dar si beneficiul nerealizat de victima (lucrum cessans) ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. In acest mod se urmareste a se asigura restabilirea situatiei anterioare a victimei prejudiciului.
In stabilirea intinderii despagubirilor nu se ia in considerare nici starea materiala a autorului prejudiciului, nici starea materiala a victimei.
Gravitatea vinovatiei nu constituie, in principiu, un criteriu pentru stabilirea cuantumului despagubirilor: autorul prejudiciului raspunde integral, chiar si pentru culpa cea mai usoara. Gravitatea culpei poate fi luata in considerare in stabilirea despagubirilor, in situatia in care in producerea prejudiciului suferit de victima se retin, atat culpa autorului cat si culpa proprie a victimei insesi.
In principiu repararea prejudiciilor trebuie sa se faca in natura. In cazul in care repararea in natura nu este posibila, repararea se face prin echivalent sub forma acordarii de despagubiri (daune)care trebuie stabilite in raport cu prejudiciul efectiv suferit de cel pagubit.
Repararea prin echivalent se poate asigura fie prin acordarea unei sume globale, fie prin stabilirea unor prestatii periodice succesive, cu caracter viager sau temporar.
In cazul in care, dupa acordarea despagubirilor prin hotarare judecatoreasca, se face dovada unor noi prejudicii, avand drept cauza aceeasi fapta ilicita, se pot obtine despagubiri suplimentare, fara a se putea invoca autoritatea de lucru judecat a hotararii anterior pronuntate.
Stabilirea despagubirilor, in cazul repararii prin echivalent a prejudiciilor:
a) momentul in functie de care se preciza echivalentul pagubelor materiale - data cererii de chemare in judecata;
b) in caz de vatamare a sanatatii:
- vatamarea sanatatii nu a avut consecinte de durata: se iau in considerare cheltuielile facute pentru restabilirea sanatatii si, eventual diferenta dintre retributie si sumele primite pe durata concediului medical pana la insanatosire ori retributia de care a fost lipsit pe aceasta perioada;
- pierderea ori reducerea capacitatii de munca: victima este indreptatita sa primeasca, de regula sub forma unor prestatii periodice, diferenta dintre pensia sau ajutorul social primit de la asigurarile sociale si veniturile lunare de care a fost lipsita ca urmare a vatamarii suferite.
c) in cazul in care prin fapta ilicita s-a cauzat moartea unei persoane:
- plata cheltuielilor medicale si a cheltuielilor de inmormantare;
- plata diferentei dintre pensia de urmas si valoarea intretinerii pe care cel decedat o acorda persoanelor pe care le avea in intretinere.
Problema repararii prejudiciului extrapatrimonial prin acordare de despagubiri banesti. In conformitate cu dispozitiile art. 54-55 din Decretul nr. 31/1954 privind repararea prin mijloace nepatrimoniale:
- dreptul victimei de a cere instantei sa dispuna incetarea savarsirii in continuare a faptei care se aduce atingere drepturilor sale nepatrimoniale;
- obligarea autorului faptei savarsite fara drept sa aduca la indeplinirea orice masuri socotite necesare de catre instanta pentru a se ajunge la restabilirea dreptului incalcat;
- obligarea autorului faptei ilicite, daca nu indeplineste, in termenul stabilit de instanta, masurile destinate sa restabileasca dreptul incalcat, la plata unei amenzi, in folosul statului, pe fiecare zi de intarziere, socotita de la expirarea termenului.
I. Etapa admiterii repararii banesti - de la 1065 pana in decembrie 1952 - Decizia de Indrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. VII.
Prejudiciul poate fi: patrimonial sau extrapatrimonial.
Daune morale : atingeri aduse onoarei; denuntarea calomnioasa; defaimarea prin presa; defaimarea prin actele vexatorii; suferinta cauzata de moartea unei persoane; dureri cauzate de atingerile aduse integritatii corporale; ruperea nejustificata a logodnei; seductia dolosiva.
II. Etapa neadmiterii in practica judecatoreasca a repararii banesti - 1952-1989 - Decizia de Indrumare a Plenului Tribunalului nr. VII/1952 - literatura a propus completarea sistemului de aparare a drepturilor nepatrimoniale si prin acordarea de reparatii banesti pentru daune morale.
III. Etapa reorientarii practicii judiciare in sensul admiterii tezei traditionale a repararii daunelor morale prin despagubiri banesti.
Prevederi legale:
art. 11 din Legea nr. 29/1990- Legea contenciosului administrativ;
art. 9 din Legea nr. 11/1991-Legea concurentei;
art. 2 alin. 5 din Legea nr. 48/1992 - Legea audiovizualului;
art. 139 din Legea nr. 8/1996 - Legea drepturilor de autor.
Sumele de bani platite nu au rolul unei reparatii propriu-zise, al unor despagubiri, ci al unor suferinte fizice ori psihice ale victimelor.
Problema intinderii - nu trebuie sa se transforme in amenzi excesive pentru autorii daunelor si nici in venituri nejustificate pentru victime.
2).Fapta ilicita este actiunea sau inactiunea prin care, incalcandu-se normele dreptului obiectiv sau regulilor de convietuire sociala, se aduce atingere drepturilor subiective sau intenselor legitime ale unei persoane.
Trasaturi: 1) are caracter obiectiv si consta intr-o conduita ori manifestare umana exteriorizata printr-o actiune sau inactiune;
2) fapta este mijlocul prin care se obiectiveaza un element psihic; este expresia unei atitudini psihice;
3) este contrara ordinei sociale: contrara legii in sensul larg al cuvantului; contrara regulilor de convietuire sociala sau bunelor moravuri.
Cauzele care inlatura caracterul ilicit al faptei cauzatoare de prejudicii:
legitima aparare;
starea de necesitate;
indeplinirea unei indatoriri legale sau a ordinului dat de o autoritate competenta;
exercitarea normala a unui drept subiectiv - problema abuzului de drept;
consimtamantul victimei.
3) Raportul de cauzalitate. Prejudiciul cauzat altuia trebuie sa fie consecinta faptei ilicite.
Teorii elaborate pentru stabilirea raportului de cauzalitate:
A. Sistemul echivalentei conditiilor sau conditii sine qua non. Potrivit acestui sistem, in ipoteza in care nu se poate stabili cu precizie cauza prejudiciului, se atribuie valoare cauzala egala tuturor faptelor si evenimentelor care au precedat acel prejudiciu.
Critica: se includ fapte foarte indepartate, cu rol neglijabil, oarecare, cu efect numai cu prilejul producerii pagubei.
B. Sistemul cauzei proxime. Din intreaga sfera a elementelor si faptelor care au precedat producerea efectului pagubitor, retine drept cauza, ultima fapta, cea care este imediat anterioara efectului; se considera ca, in lipsa acesteia, nici celelalte conditii antecedente nu ar fi devenit eficiente sub aspect cauzal, ca deci ultima cauza - causa proxima - inglobeaza in sine eficienta tuturor cauzelor anterioare. Critica: se inlatura caracterul cauzal al unor fapte anterioare care au rol decisiv.
C. Sistemul cauzei adecvate (al cauzei tipice). In determinarea raportului de cauzalitate ar urma sa fie retinute numai acele antecedente ale efectului care intrunesc calitatea de conditie sine qua non, care ii sunt adecvate, in intelesul ca sunt tipice, adica in mod obisnuit sunt susceptibil de a produce efectul respectiv.
D. Sistemul indivizibilitatii cauzei si conditiilor. Conditiile sunt imprejurari care, fara a produce efectul pagubitor, favorizeaza producerea acestuia, inlesnind nasterea procesului cauzal, grabind si favorizand dezvoltarea lui sau garantandu-i ori asigurandu-i rezultatele negative.
4) Vinovatia (culpa, greseala). Vinovatia reprezinta atitudinea psihica pe care autorul a avut-o la momentul savarsirii faptei ilicite sau, mai exact, la momentul imediat anterior savarsirii acesteia, fata de fapta si urmarile acesteia.
Ca prim factor al atitudinii psihice apare, asadar factorul intelectiv de constiinta, fiind reprezentarea semnificatiei sociale a faptei si prevederea ori posibilitatea de prevedere a urmarilor acesteia.
In procesul de formare a atitudinii psihice subiective, factorul intectiv este urmat de factorul volitiv, de vointa, concretizat in actul psihic de deliberare si decizie cu privire la comportamentul ce urmeaza a fi adoptat.
Formele vinovatiei. O definire precisa a diferitelor forme ale vinovatiei, cu aplicare si in materia raspunderii civile, gasim in art. 19 Cod penal, care prevede ca vinovatia comporta doua forme: intentia si culpa.
La randul sau, intentia este de doua feluri (art. 19 pct. 1 Cod penal): a) intentia directa, cand autorul faptei prevede rezultatul faptei si urmareste producerea lui prin savarsirea acelei fapte; b) intentia indirecta, cand autorul prevede rezultatul faptei si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui.
Culpa este de doua feluri (art. 19 pct. 2 Cod penal): a) imprudenta (usurinta), cand autorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind, fara temei, ca el nu se va produce; neglijenta, cand autorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.
Raspunderea delictuala opereaza, in principiu, pentru cea mai usoara culpa, iar indiferent de gravitatea vinovatiei, obligatia de reparare a prejudiciului cauzat este integrala.
In cazul vinovatiei comune a autorului si victimei prejudiciului, gradul de vinovatie ale celor doi se ia drept criteriu pentru stabilirea intinderii despagubirilor datorate de autor.
In cazul mai multor coautori ai prejudiciului, desi fata de victima acestia raspund impreuna, solidar, intre ei suportarea prejudiciului se stabileste proportional cu gravitatea vinovatiei fiecaruia.
Pentru a putea fi considerata raspunzatoare de propria sa fapta se cere ca persoana sa aiba discernamantul faptelor sale, sa aiba, cum se mai spune, capacitate delictuala.
Conform art. 25 alin. 3 din Decretul nr. 32/1954, minorii care nu au implinit 14 ani raspund pentru faptele lor ilicite numai daca se dovedeste ca au lucrat cu discernamant;
Persoanele lipsite de discernamant care nu erau puse sub interdictie, dar au implinit varsta de 14 ani, sunt prezumate ca au capacitate delictuala.
Imprejurari care inlatura vinovatia: a) fapta victimei insesi; b) fapta unui tert, pentru care autorul nu este tinut sa raspunde; c) cazul fortuit, stricto sensu; d) cazul de forta majora.
Raspunderea civila delictuala a persoanei juridice pentru fapta proprie
In conformitate cu dispozitiile art. 35 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954: Faptele licite si ilicite savarsite de organele sale obliga insasi persoana juridica, daca au fost savarsite cu prilejul indeplinirii functiilor lor.
Interpretarea extensiva: abuzul de functie, devierea de la functie sau a constituit prilejul savarsirii faptei.
Daca persoana juridica despagubeste victima, are actiune de regres impotriva persoanei fizice care a savarsit fapta ilicita.
Art. 35 alin. ultim din Decretul nr. 31/1954 - Faptele ilicite atrag si raspunderea personala a celui care le-a savarsit, atat fata de persoana juridica, cat si fata de cel de-al treilea.
3). Raspunderea pentru fapta altei persoane.
a) Raspunderea parintilor pentru fapta copiilor minori. Reglementare. In art. 1000 alin. 2 Cod civil se prevede ca "tatal si mama, dupa moartea barbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dansii"; in alin. final se prevede, totodata, ca "tatal si mamasunt aparati de responsabilitatea aratata mai sus, daca probeaza ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil".
Persoanele raspunzatoare: Parintii firesti, indiferent ca filiatia copilului este din casatorie sau din afara casatoriei; parintii adoptivi, indiferent ca adoptiunea este cu efecte depline sau efecte restranse.
Nu raspund: institutiile de ocrotire, tutorii, curatorii, rudele minorului ori persoanele carora le-au fost incredintati minorii.
Fundamentul raspunderii indirecte a parintilor.
I. Prezumtie legala relativa de culpa instituita in sarcina parintilor. Codul civil stabileste un sistem de prezumtii referitoare la raspunderea parintilor, menite sa usureze situatia victimei sub aspect probatoriu.
In realitate, dupa ce victima prejudiciului face dovada, care indiscutabil ca ii incumba in mod direct, privind existenta prejudiciului, a faptei ilicite a minorului si legatura de cauzalitate dintre aceasta fapta si prejudiciu, o tripla prezumtie se declanseaza, in virtutea prevederilor art. 1000 alin. 2 Cod civil in privinta parintilor si anume:
- prezumtia ca in exercitarea indatoririlor ce le reveneau fata de copilul minor au existat abateri;
- prezumtia de cauzalitate intre neindeplinirea indatoririlor ce le reveneau si comiterea de catre minor a faptei ilicite, cauzatoare de prejudicii;
- prezumtia vinei (culpei) parintilor, de obicei in forma neglijentei, in indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor pe care le aveau.
Problema discutabila Determinarea sferei faptelor pentru care parintii sunt prezumati in culpa:
a) opinia clasica - neindeplinirea obligatiei de supraveghere sau supravegherea necorespunzatoare a copilului minor;
b) neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiei de supraveghere, cat si lipsa de educatie sau educatia necorespunzatoare data copilului minor;
c) neindeplinirea ori indeplinirea necorespunzatoare a obligatiei de supraveghere, precum si a obligatiei de crestere a copilului minor.
Obligatia de crestere, care este prevazuta de art. 101 alin. 2 Codul familiei, este mai cuprinzatoare decat aceea de educare.
II. Ideea de garantie, simpla sau combinata cu culpa prezumata.
Conditiile raspunderii parintilor:
Conditii generale: prejudiciul, fapta ilicita a minorului si raportul de cauzalitate dintre fapta minorului si prejudiciului suferit;
Conditii speciale: minoritatea si comunitatea de locuinta a copilului cu parintii.
Locuinta minorului coincide de cele mai multe ori cu domiciliul sau legal.
Domiciliul legal - art. 14 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 - la parintii sai, iar daca parintii nu au o locuinta comuna, la acela dintre parinti la care el locuieste statornic. In acelasi sens si dispozitiile art. 100 alin. 1 din Codul familiei.
Art. 14 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 - domiciliul copilului incredintat de instanta judecatoreasca unei a treia persoane ramane la parintii sai.
Intereseaza locuinta pe care legea o stabileste pentru minor, adica cea pe care trebuie sa o aiba si nu aceea pe care o are in fapt.
Situatii in care locuinta de fapt a minorului se afla in alta parte decat la parintii sai:
A. Copilul are locuinta legala la parintii sai, dar, temporar, se afla in alta parte cu consimtamantul sau stirea parintilor, de exemplu in vizita la rude, internat in spital. Parintii raspund datorita carentelor in educatia acestora.
B. Copilul nu locuieste in fapt cu parintii sai, impotriva vointei acestora. De exemplu, in cazul in care minorul este fugit de la locuinta, parintii raspund pentru fapta ilicita a acestuia; in cazul in care parintii sunt arestati, de regula, se considera ca acestia nu raspund, apreciindu-se ca fapta pentru care au fost arestati determina incetarea comunitatii de locuinta.
C. In cazul in care minorul fugit dintr-o scoala ori centru de reeducare, au fost date solutii contradictorii. Recent s-a concluzionat ca acestia vor raspunde pentru fapta ilicita a minorului intrucat se datoreaza carentelor in educatie.
D. Minorul care are o alta locuinta in scopul desavarsirii invataturii, pregatirii profesionale ori determinata de faptul incadrarii lui in munca, s-a considerat ca nu se suspenda nici nu inceteaza drepturile si indatoririle parintesti, deci, in consecinta raspund.
E. Minorul este incredintat unuia dintre parinti, datorita faptului ca acestia sunt divortati sau despartiti in fapt, or acesta este nascut din afara casatoriei, solutia traditionala este ca raspunde parintele caruia i-a fost incredintat copilul prin hotarare sau prin conventia partilor; mai poate raspunde parintele care locuia in fapt de un timp apreciabil; raspunde si parintele la care nu locuieste copilul minor indiferent daca i-a fost incredintat sau nu, pe motiv ca ambii parinti trebuie sa contribuie la crestere si educarea copiilor lor minori.
Efectele raspunderii. Daca toate conditiile prevazute de art. 1000 alin. 2 sunt indeplinite, parintii sunt tinuti sa raspunda integral fata de victima prejudiciului cauzat de minor.
In ipoteza in care minorul era lipsit de discernamant, numai parintii vor raspunde. Daca minorul a avut discernamant la momentul savarsirii faptei ilicite, victima are latitudinea de a trage la raspundere fie pe minor - singur -, fie pe parinti - singuri -, fie deopotriva pe minor si pe parinti. Temeiurile raspunderii vor fi diferite: minorul va raspunde pentru fapta proprie, potrivit art. 998 sau 999 Cod civil, parintii vor raspunde pentru fapta altuia, potrivit art. 1000 alin. 2 Cod civil.
In masura in care parintii au platit integral despagubirile datorate pentru fapta savarsita de minorul cu discernamant, ei au posibilitatea ca, pe calea unei actiuni in regres indreptata impotriva acestuia, sa recupereze de la acesta ceea ce au platit pentru el.
Inlaturarea raspunderii parintilor: pentru lipsa unei conditii generale a raspunderii; inlaturarea prezumtiei de culpa - art. 1000 alin. 5 - daca probeaza ca nu au putut impiedica faptul prejudiciabil; cauza straina.
b) Raspunderea institutorilor pentru faptele elevilor si a mestesugarilor pentru faptele ucenicilor. Reglementare. In conformitate cu art. 1000 alin. 4 Cod civil "institutorii si artizanii (sunt responsabili) de prejudiciul cauzat de elevii si ucenicii lor, in timpul ce se gasesc sub a lor priveghere". Ei se pot apara de raspundere "daca probeaza ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil" (art. 1000 alin. 5 Cod civil).
Domeniul de aplicare a prevederilor legale.
Prin institutor, in terminologia Codului civil s-a inteles invatatorul de la clasele primare. Termenul a capatat un inteles mai cuprinzator, retinandu-se raspunderea nu numai a invatatorului, dar si a educatorului din invatamantul prescolar si aceea a profesorului din invatamantul gimnazial, liceal ori profesional, la care s-a adaugat, de asemenea, raspunderea pedagogilor din internatele de elevi si a celor care supravegheaza pe elevi in taberele si coloniile de vacanta.
Prin "artizan" in terminologia Codului civil se intelege mestesugarul care primeste spre pregatire ucenici si care au obligatia sa-i invete o arta sau o meserie.
Prin "elevi" se intelege persoanele care invata intr-o unitate prescolara ori o unitate de invatamant primar, gimnazial, liceal sau profesional.
Prin "ucenic" se intelege persoana care invata o meserie sub indrumarea si instructia unui meserias.
Fundamentarea raspunderii. Ca si alin. 2 al art. 1000, si alin. 4 stabileste o tripla prezumtie, dedusa din fapta ilicita cauzatoare de prejudicii comisa de catre un elev sau ucenic:
- prezumtia ca indatorirea de supraveghere nu a fost indeplinita in mod corespunzator;
- prezumtia de cauzalitate, dintre neindeplinirea acestei indatoriri si savarsirea de catre elev sau ucenic a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii;
- prezumtia vinei (culpei) profesorului ori mestesugarului, in indeplinirea necorespunzatoare a indatorii ce ii revenea.
Prezumtia de culpa este relativa, ei putand face dovada ca si-au indeplinit corect obligatia de supraveghere.
Conditiile raspunderii. Conditii generale: fapta ilicita a elevului sau ucenicului, prejudiciul cauzat si raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.
Nu este necesara culpa elevului sau a ucenicului; se raspunde chiar cand nu are discernamant ori prezinta discernamant diminuat, avand in vedere ca se impunea o supraveghere deosebita.
Conditii speciale: a) elevul sau ucenicul sa fie minor; b) fapta ilicita sa fi fost savarsita de elev sau ucenic in timpul cat se afla sau trebuia sa se afle sub supravegherea cadrului didactic sau meseriasului. Daca trebuia sa se afle sub supraveghere, dar de fapt nu era, aceasta trebuie sa se datoreze unor fapte omisive sau comisive ale cadrului didactic ori ale meseriasului; c) elevul sau ucenicul sa fi cauzat prejudiciul unei terte persoane.
Efectele raspunderii. Daca sunt intrunite conditiile generale si cele speciale ale raspunderii, profesorul sau mestesugarul este tinut raspunzator fata de victima pentru intregul prejudiciu.
Victima poate sa cheme la raspundere numai pe elev ori ucenic sau sa cheme, deopotriva, si pe elev ori ucenic si pe profesor ori mestesugar. Fata de victima, profesorul sau mestesugarul raspunde solidar cu elevul sau ucenicul.
In masura in care profesorul ori mestesugarul a platit despagubirea, el are o actiune de regres impotriva elevului ori ucenicului pentru a carui fapta personala a raspuns.
Corelatia raspunderii institutorilor sau artizanilor cu raspunderea parintilor.
Se pune aceasta problema in ipoteza in care copilul minor savarseste o fapta cauzatoare de prejudiciu in timpul in care se afla sau trebuia sa se afle sub supravegherea cadrului didactic ori a mestesugarului. Se discuta daca se va angaja in mod exclusiv raspunderea cadrului didactic ori a mestesugarului ori daca se poate angaja si raspunderea parintilor. De asemenea, se pune intrebarea daca institutorul ori artizanul dupa ce despagubeste victima, ar avea un drept de regres impotriva parintilor elevului sau ucenicului in raport cu fapta caruia i s-a angajat raspunderea.
A. Opinia potrivit careia cele doua raspunderi se exclud. Solutia a fost formulata in perioada in care la baza raspunderii parintilor era asezata teoria culpei in supraveghere; se considera ca aflarea copilului minor in supravegherea institutorului sau a artizanului inlatura definitiv culpa in supraveghere a parintelui. In unele cazuri, la momentul la care a fost formulata teoria potrivit careia parintii sunt prezumati in culpa nu numai in ce priveste supravegherea copilului, ci si in ce priveste educarea lui, s-a considerat ca trebuie recunoscut regresul cadrului didactic impotriva parintelui.
B. Opinia potrivit careia cele doua raspunderi pot fi angajate simultan si concomitent - fundamentul este al coexistentei culpei in supraveghere a cadrului didactic sau a mestesugarului cu culpa in educatie a parintilor. Fiind temeiuri diferite ale raspunderii, s-ar putea angaja simultan.
C. Opinia potrivit careia raspunderea parintilor este generala si subsidiara in raport cu raspunderea cadrelor didactice ori a meseriasilor. Se considera ca supravegherea exercitata de cadrul didactic ori de catre meserias absoarbe si eventualele carente educationale
c) Raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor. Reglementare. Articolul 1000 alin. 3 Cod civil cuprinde dispozitia potrivit careia comitentii raspund "de prejudiciul cauzat de prepusii lor in functiile ce li s-au incredintat". Se mai arata prin dispozitiile art. 393 alin. 1 Cod comercial ca: "Patronul raspunde de faptele prepusuluiin limitele insarcinarii ce i s-a dat".
Spre deosebire de parinti, institutori si mestesugari, comitentii nu sunt mentionati in cuprinsul alin. 5 al art. 1000 Cod civil intre cei care au posibilitatea sa se exonereze de raspundere dovedind ca "n-au putut impiedica faptul prejudiciabil".
In literatura si in practica se considera ca ceea ce este definitoriu pentru calitatile de comitent si prepus este existenta unui raport de subordonare care isi are temeiul in imprejurarea ca, pe baza acordului dintre ele, o persoana fizica sau juridica a incredintat unei persoane fizice o anumita insarcinare. Din aceasta incredintare decurge posibilitatea pentru prima persoana - denumita comitent - de a da instructiuni, de a directiona, indruma si controla activitatea celeilalte persoane - denumita prepus - aceasta din urma avand obligatia de a urma indrumarile si directivele primite.
Temeiurile de nastere a raportului de prepusenie pot fi foarte diverse. Cel mai adesea un astfel de temei il constituite contractul de munca, din care se nasc raporturi juridice carora le este specifica subordonarea, in procesul desfasurarii activitatii, a persoanei incadrate in munca fata de unitatea la care este incadrata.
Desi, in principiu, din contractul de mandat nu se naste un raport de prepusenie, in mod exceptional, un asemenea raport poate fi grefat pe un astfel de contract, in masura in care prin contract se stabileste o deplina subordonare a mandatarului fata de mandant. In mod asemanator, se pune problema in cazul contractului de antrepriza.
Un astfel de raport poate exista, intre parinte si copil, intre soti, intre scoala si elevul caruia i s-a dat o anumita insarcinare si in alte asemenea cazuri de asa-numiti prepusi ocazionali.
Conditiile raspunderii comitentului pentru fapta prepusului. Este necesar ca, in persoana prepusului, sa fie intrunite conditiile raspunderii pentru fapta proprie, prevazute de art. 998 si 999 Cod civil.
Conditii speciale: a) existenta raportului de prepusenie; b) prepusii sa fi savarsit fapta "in functiile ce li s-au incredintat".
Savarsirea faptei prejudiciabile de catre prepus in cadrul functiilor incredintate de comitent inseamna ca savarseste fapta in interesul comitentului, in limitele functiilor ce i-au fost incredintate si cu respectarea ordinelor si instructiilor date de comitent.
Nu poate fi pusa problema raspunderii comitentului pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii savarsita de prepusul sau daca fapta nu are nici o legatura cu exercitiul functiei incredintate (in timpul concediului de odihna ori in timp ce venea la serviciu ori in drum spre casa, inapoindu-se de la serviciu, ori in calitate de locatar, chiar daca prepusul locuia intr-un imobil pus la dispozitie de catre comitent).
S-a ajuns la extinderea raspunderii comitentului in cazurile in care prepusul, profitand ori abuzand de functie, actioneaza in propriul sau interes sau in cazurile in care, cu ocazia exercitarii functiei, dar fara legatura cu aceasta, uneori chiar fara nici o simpla aparenta de legatura cu functia, savarseste o fapta cauzatoare de prejudicii.
Critica: limitare la cazurile cand exista o corelatie necesara intre exercitiul functiei si comiterea faptei si aparenta ca lucreaza in interesul comitentului, victima fiind de buna-credinta.
Fundamentarea raspunderii. In practica judecatoreasca si in literatura de specialitate au fost exprimate diferite opinii cu privire la temeiurile raspunderii comitentului pentru fapta prepusului.
I. Teorii bazate pe ideea de culpa.
A. ideea unei culpe in alegerea prepusului - culpa in eligendo - ori pe ideea unei culpe in alegere unite cu o culpa in supraveghere - culpa in vigilando.
Critici: de cele mai multe ori comitentul nu este in culpa fiindca nu are posibilitatea de a supraveghea pe prepusii sai; contradictie intre faptul prezumarii comitentului in culpa in mod absolut si dreptul de regres impotriva prepusului; nu poate fi vorba de o prezumtie absoluta impotriva careia sa nu se faca dovada contrarie daca nu este prevazuta de art. 1202 Cod civil.
B. O alta fundamentare a fost axata pe ideea considerarii culpei prepusului ca fiind culpa comitentului.
Critici: raspunderea comitentului trebuie sa ramana o raspundere indirecta; nu se explica regresul comitentului.
C. O alta fundamentare a raspunderii a fost axata pe ideea reprezentarii. Prepusul actioneaza in cadrul functiei incredintate in calitate de reprezentant legal al comitentului.
Critici: reprezentarea este o institutie specifica actelor juridice si nu faptelor juridice; realizeaza un transfer al culpei.
II. Teorii potrivit carora raspunderea comitentului se fundamenteaza pe temeiuri obiective, fara culpa.
A. O alta fundamentare a raspunderii comitentului are drept premisa ideea de risc, in sensul ca raspunderea ar decurge din imprejurarea ca el este acela care trage foloasele activitatii desfasurate de prepus si deci trebuie sa suporte si consecintele nefavorabile ale aceste activitati - ubi emolumentum ibi onus.
Critica: nu se poate explica cerinta dovedirii culpei prepusului si dreptul de regres.
B. Fundamentarea pe ideea de garantie. Aceasta fundamentare explica raspunderea comitentului pentru fapta ilicita a prepusului pornind de la premisa ca prin art. 1000 alin. 3 Cod civil se instituie o garantie a comitentului fata de victima prejudiciului, garantie care este menita sa ofere victimei posibilitatea de a fi despagubita.
Efectele raspunderii comitentului. Victima are posibilitatea de a se adresa, la alegerea sa, pentru intreaga despagubire, fie comitentului singur, fie comitentului si prepusului deodata ori succesiv, fie numai prepusului, pe temeiuri diferite si cu fundamentari diferite - comitentul, ca raspunzator garant pentru fapta prepusului, pe temeiul art. 1000 alin. 3 Cod civil, iar prepusul ca raspunzator pentru fapta proprie, pe temeiul art. 998-999 Cod civil.
In cazul in care prejudiciul este provocat de faptele mai multor persoane care au calitatea de prepusi ai unor comitenti deferiti, comitentul raspunde numai pentru partea de prejudiciu de care se face vinovat prepusul sau.
Comitentul exercita regresul in temeiul art. 1108 alin. 3 Cod civil.
4). Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale, edificii si de lucruri.
a) Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri in general. Reglementare. Art. 1000 alin. 1 Cod civil: "suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligati a raspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastra".
Art. 1000 alin. 1 Cod civil se refera la lucruri neinsufletite, atat mobile, cat si imobile, fara distinctie daca acestea, prin natura lor, sunt sau nu potential periculoase, fara distinctie daca au sau nu un dinamism propriu, ori daca au produs prejudiciul fiind in miscare sau aflandu-se in stationare.
Nu intra sub incidenta art. 1000 alin. 1 acele bunuri pentru care, prin lege, este instituita o raspundere speciala, si anume: animalele (pentru care este prevazuta raspunderea speciala, prin art. 1001 Cod civil), edificiile (numai daca prejudiciul a fost urmarea lipsei de intretinere ori a unui viciu de constructie, potrivit art. 1002 Cod civil).
Prin paza juridica se intelege puterea de directie, control si supraveghere pe care o persoana o poate exercita in mod independent, asupra unui lucru sau animal.
Temeiul pazei juridice. Regula - un drept care confera autoritatea, adica puterea independenta de directie, control si supraveghere asupra lucrului.
Exceptia - atunci cand prin furt sau printr-o alta forma de uzurpare, bunul este scos din posesia titularului dreptului, iar paza juridica trece la uzurpator.
Prin paza materiala se intelege puterea de directie, control si supraveghere pe care o persoana o exercita asupra unui lucru, fiind sub autoritatea pazitorului juridic. Tragerea la raspundere a celui care are paza materiala, pentru prejudiciul cauzat de lucru, va fi si ea posibila, pe temeiul raspunderii pentru fapta proprie conform art. 998-999 Cod civil.
Persoane care au calitatea de pazitori juridici ai lucrurilor:
- proprietarul lucrului este prezumat, pana la proba contrarie, ca este paznicul juridic al acestuia. Inlaturarea prezumtiei are loc prin dovada ca a transmis paza juridica unei alte persoane ori ca i-a fost uzurpata.
- titularii unor dezmembraminte ale dreptului de proprietate - uzufruct, uz, abitatie,, superficie, servitute aparenta.
- posesorul;
- detentori precari precum locatarul, comodatarul, utilizatorul in contractul de leasing. Are loc o scindare a pazei juridice in paza structurii lucrului care ramane la proprietar ori posesor si paza juridica a utilizarii lucrului care trece la detentor.
Fundamentarea raspunderii.
A. Conceptia subiectiva a raspunderii intemeiaza raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri pe ideea unei prezumtii de vina a paznicului juridic.
a) prezumtia relativa de vina a celui ce exercita paza juridica. Se admite ca aceasta prezumtie ar putea fi inlaturata facandu-se dovada lipsei de culpa.
b) prezumtia absoluta de culpa, prezumtie pentru inlaturarea careia poate fi invocata numai forta majora, fapta victimei ori fapta unei terte persoane, pentru care paznicul juridic nu este tinut a raspunde.
c) teoria "culpei in paza juridica". Raspunderea paznicului ar avea drept fundament nu o culpa prezumata, ci o culpa dovedita.
B. Conceptia obiectiva a raspunderii:
a) fundamentarea pe ideea de risc, conforma careia, de indata ce o persoana creeaza riscul unui prejudiciu prin folosirea unui lucru, intrucat ea culege profitul lucrului, trebuie sa suporte si raspunderea pentru toate pagubele cauzate de acesta.
b) "prezumtia de raspundere".
c) ideea de garantie privind riscul de activitate.
Conditiile raspunderii. Pentru declansarea raspunderii prevazute de art. 1000 alin. 1 Cod civil, victima prejudiciului trebuie sa faca dovada prejudiciului precum si a raportului de cauzalitate dintre "fapta lucrului" si prejudiciu.
Cauzele de exonerare de raspundere. Pentru a se exonera de raspunderea care ii revine, paznicul juridic al lucrului trebuie sa faca dovada: a) fapta victimei insasi; b) faptei unei terte persoane, pentru care nu este tinut a raspunde; c) cazului de forta majora - simpla dovada a cazului fortuit nefiind suficienta.
Efectele raspunderii pentru lucruri. Victima prejudiciului este indreptatita sa obtina despagubiri de la cel ce are paza juridica a lucrului.
Poate sa urmareasca si direct pe cel care, avand paza materiala a lucrului, i-a cauzat paguba, temeiul actiunii sale fiind art. 998-999 Cod civil.
In masura in care paznicul juridic al lucrului a platit despagubirile, el va putea sa urmareasca, printr-o actiune in regres, pe paznicul material, cu conditia de a face dovada vinovatiei acestuia, conform art. 998-999 Cod civil.
b) Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale. Reglementare. Art. 1001 Cod civil prevede ca "proprietarul unui animal, sau acela care se serveste de dansul, in cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla in paza sa, sau a scapat".
Domeniul de aplicatie a raspunderii. Cat priveste animalele, textul se refera la animale care sunt apropiate intr-o forma oarecare si care pot fi efectiv supravegheate. In aceasta categorie intra, fara indoiala, animalele domestice, precum si animalele salbatice captive.
Sunt tinute a raspunde persoanele care la momentul producerii prejudiciului, aveau paza juridica a animalului.
Fundamentarea raspunderii. Elementul esential pentru fundamentarea acestei raspunderi il constituie paza juridica. Orientari ale literaturii de specialitate:
Pornindu-se de la acest element, au fost conturate doua orientari principale:
a) fundamentarea raspunderii pe ideea de risc - potrivit careia cel ce trage foloasele unei activitati trebuie sa suporte si consecintele pagubitoare ale activitatii respective;
b) fundamentarea pe ideea unei prezumtii de culpa in supraveghere, de vinovatie in exercitarea pazei juridice.
c) ideea de garantie din partea paznicului juridic al animalului, in sensul de garantie a comportamentului general, a defectelor de comportament ale animalului respectiv. explica raspunderea pentru in acele ipoteze in care animalul a scapat de sub supraveghere.
Conditiile raspunderii. Victima prejudiciului trebuie sa faca dovada ca prejudiciul a fost cauzat de catre animal si ca, la data cauzarii prejudiciului, animalul se afla in paza juridica a persoanei de la care se pretinde plata despagubirilor.
Cauze de exonerare de raspundere
a) faptei victimei insesi
b) faptei unei terte persoane pentru care cel are paza juridica a animalului nu este tinut a raspunde;
c) cazului de forta majora, nu insa si cazului fortuit.
Efectele raspunderii. Victima prejudiciului este indreptatita sa urmareasca pe cel care are paza juridica a animalului, pe temeiul art. 1001 Cod civil.
Nimic nu o impiedica sa urmareasca, direct, pe cel ce are paza materiala a animalului insa, de data aceasta, pe temeiul art. 998-999 Cod civil.
Daca cel ce are paza juridica a platit despagubirile, el are dreptul sa se regreseze, facand dovezile cerute de art. 998-999 Cod civil, impotriva celui caruia i-a incredintat paza materiala, din vina caruia animalul a fost pus in situatia de a cauza prejudiciul.
c) Raspunderea pentru ruina edificiului. Reglementare. Conform art. 1002 Cod civil, "proprietarul unui edificiu este responsabil de prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, cand ruina este ca urmarea lipsei de intretinere, sau a unui viciu de constructie".
Prin edificiu, in intelesul art. 1002 Cod civil, se intelege orice lucrare realizata de om, prin folosirea unor materiale care se incorporeaza solului devenind, in acest fel, prin asezarea sa durabila, un imobil prin natura sa. De exemplu: o casa, un gard incorporat solului, un baraj, un pod, dar si o constructie subterana - cum ar fi un canal, o pivnita.
Prin ruina edificiului, se intelege nu numai daramarea completa, dar si orice dezagregare a materialului din care este construit, care, prin cadere, provoaca un prejudiciu unei alte persoane.
Nu intra in aceasta notiune demolarea voluntara, ci numai dezagregarea ori daramarea involuntara; de asemenea, nu intra aici nici daramarea provocata de incendiu, proasta functionare a unui agregat, lipsa unui dispozitiv de protectie, etc.
Ruina trebuie sa fie urmarea lipsei de intretinere ori a unui viciu de constructie. Cu lipsa de intretinere este asimilata si vechimea edificiului. Daca alta a fost cauza daramarii si nu lipsa de intretinere ori viciul de constructie, nu se aplica prevederile art. 1002 Cod civil.
Art. 1002 Cod civil stabileste raspunderea pentru prejudiciul cauzat prin ruina in sarcina proprietarului edificiului. Nu intereseaza, asadar, cine este locatarul edificiului respectiv, cine are paza juridica a acestuia, cine este constructorul ori arhitectul, ci intereseaza cine este proprietarul sau actual.
Aceasta raspundere este intemeiata pe calitatea de proprietar. In caz de coproprietate, pe cote-parti sau in devalmasie, raspunderea proprietarilor va fi solidara.
Cu dreptul de proprietate asupra edificiului urmeaza insa a fi asimilat dreptul de superficie.
Fundamentarea raspunderii. 1) prezumtia de culpa: atunci cand ruina s-a datorat lipsei de intretinere a edificiului, culpa consta in faptul ca proprietarul nu a supravegheat starea acestuia si nu a luat masurile necesare de intretinere; atunci cand ruina s-a datorat viciilor de constructie, neimputabile deci proprietarului, ne-am afla in fata unei raspunderi a proprietarului pentru fapta altuia.
2) raspundere obiectiva a proprietarului ori o raspundere intemeiata pe ideea unei obligatii legale de garantie, independenta de orice vina din partea proprietarului.
Conditiile raspunderii. Pentru aplicarea raspunderii prevazute de art. 1002 Cod civil este necesar ca victima prejudiciului sa faca dovada existentei prejudiciului a raportul de cauzalitate dintre ruina edificiului si prejudiciu, precum si a faptului ca ruina a fost cauzata de lipsa de intretinere ori de un viciu de constructie.
Proprietarului nu poate sa inlature aceasta raspundere prin simpla dovada a faptului ca a luat toate masurile pentru asigurarea intretinerii edificiului ori pentru prevenirea oricaror vicii ale constructiei.
Cauze de exonerare de raspundere: a) fapta victimei insesi; b) fapta unui tert pentru care proprietarul nu este tinut a raspunde; c) cazul de forta majora, nu insa si cazul fortuit.
Efectele raspunderii. Daca toate conditiile raspunderii sunt intrunite, proprietarul edificiului va fi obligat sa plateasca despagubirile pentru acoperirea prejudiciului cauzat.
Proprietarul, la randul sau, va avea drept de regres, pentru recuperarea daunelor platite, dupa caz:
a) impotriva vanzatorului de la care a cumparat constructia, pe temeiul contractului de vanzare-cumparare, in cadrul obligatiei de garantie ce revine vanzatorului pentru viciile ascunse ale lucrului vandut;
b) impotriva locatarului constructiei, pe temeiul contractului de locatiune, daca ruina edificiului s-a datorat faptului ca locatarul nu si-a indeplinit obligatiile pe care reveneau privind efectuarea reparatiilor locative;
c) impotriva constructorilor ori proiectantului, pe temeiul contractului de antrepriza ori de proiectare, pentru viciile ascunse ale edificiului, care au construit cauza ruinei.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1326
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
