Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AdministratieDrept


LEGALITATEA ACTELOR ADMINISTRTIVE

Drept



+ Font mai mare | - Font mai mic



LEGALITATEA ACTELOR ADMINISTRTIVE

Actele administrative trebuie sa aiba intotdeauna o baza legala



Actele administrative reprezinta o modalitate juridica de organizare a executarii si de executare a legii. Intre actul administrativ si lege exista un raport de subordonare, actul administrativ trebuie sa aiba o baza legala, conditie esentiala pentru valabilitatea acestor acte.

Legea nu poate si nici nu trebuie sa prestabileasca totdeauna toate cazurile si toate modalitatile in care trebuie sa intervina organele administratiei publice cu acte administrative. Punand in executare legea care reglementeaza cele mai importante relatii sociale, organele administratiei publice pot emite acte administrative cu caracter individual si acte administrative cu caracter normativ, trebuie sa se intemeieze pe dispozitiile legii. Actele administrative cu caracter normativ stabilesc conditiile si modalitatile de organizare a executarii legii prin actele administrative individuale.

Legea nu are posibilitatea, totdeauna, sa prestabileasca, in detaliu, toate conditiile si modalitatile de interventie a organelor administratiei publice prin acte administrative.

Organele administratiei publice trebuie sa dispuna de o anumita initiativa si sa aiba posibilitatea de a aprecia situatiile in care vor emite actele administrative, sa aprecieze, deci, oportunitatea acestor acte.

Vom distinge situatii in care legea prestabileste conditiile necesare pentru emiterea actelor administrative legand competenta organelor administratiei publice de aceste prevederi. Aceasta competenta este denumita competenta legata la emiterea actelor administrative. Organelor administratiei publice li se confera, de catre lege, posibilitatea mai larga sau mai restransa, de a aprecia conditiile in care vor emite actele administrative. Suntem in fata unei competente cu drept de apreciere.

Majoritatea actelor administrative sunt emise de organele administratiei publice folosindu-se dreptul lor de a aprecia oportunitatea acestor acte. Sunt intalnite si cazurile in care legea stabileste o serie de conditii, dar lasa, si posibilitatea de apreciere pentru organele administratiei publice in vederea emiterii actelor administrative.

Principiul legitimitatii actelor administrative insemneaza ca actele pe care le fac organele administratiei publice trebuie sa se sprijine pe lege. In actiunile lor pozitive organele administratiei publice trebuie sa aiba un temei legal.

Acest principiu mai presupune interdictia organelor administratiei publice de a se abtine sa actioneze atunci cand interesul general o cere.

In aceste situatii administratia este obligata de a actiona. Abtinerea administratiei de la actiune este in contradictie cu principiul legalitatii. Daca administratia nu emite actele administrative necesare, acest lucru antreneaza responsabilitatea organelor administratiei publice si a functionarilor acestora.

Organele administratiei publice au obligatia de a actiona, la cererea si sesizarea cetatenilor, pentru realizarea drepturilor acestora. Abtinerea sau refuzul nejustificat de a satisface aceste pretentii juridice sunt acte administrative, constituind manifestari unilaterale de vointa juridica din partea administratiei publice.

Mobilul si motivul administrativ

In aprecierea legalitatii actelor administrative, un rol important il au mobilul si motivul acestor acte.

Mobilul actului administrativ este ceea ce determina organul administratiei publice sa uzeze de competenta sa in emiterea actului. Mobilul reprezinta ratiunea competentei conferite organului administratiei prin lege in vederea emiterii actului.

Motivul actului administrativ este ceea ce constituie justificarea continutului sau. Motivul actului administrativ este cauza acestui act, a dispozitiei pe care o cuprinde actul respectiv.

Ilegalitatea motivului actului determina si ilegalitatea actului administrativ. Ilegalitatea motivului unui act administrativ poate interveni atunci cand se deturneaza competenta unui organ al administratiei publice in emiterea actului administrativ in vederea satisfacerii unui interes particular. Actul administrativ trebuie emis intotdeauna in vederea realizarii interesului general. Motivul poate sa fie de fapt si de drept. Motivul de fapt consta in acele conditii care sunt necesare pentru ca organul administratiei publice sa poata emite actul.

Motivul de drept al actului administrativ consta din textele de lege pe care se bazeaza organele administratiei publice in emiterea actelor administrative.

Legalitatea actului administrativ este afectata atunci cand exista o eroare de fapt precum si atunci cand exista o eroare de drept

Eroarea de fapt este atunci cand faptele retinute de organul administratiei ca fiind motivul actului se dovedesc a fi eronate. Eroarea de drept este atunci cand organul administratiei publice, care emite actul administrativ, nu se bazeaza pe un text de lege sau cand, bazandu-se pe un anumit text de lege interpreteaza gresit acest text. In acest caz, motivul actului este ilegal si acest lucru afecteaza legalitatea actului administrativ.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 792
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved