Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


Definitia si continutul statului

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




Definitia si continutul statului

A. Definitia statului

Statul este un fenomen social si principala institutie politica a societatii. Intelesul actual al cuvantului “stat” este de origine moderna. Cel care s-a preocupat intens de analiza statului, de fundamentarea unei adevarate teorii a statului a fost Nicolo Machiavelli, considerat parintele stiintei moderne .



Dar acceptiunile cuvantului “Stat” sunt diversificate in functie de autori si de perioada istorica la care ne raportam. Astfel autorul francez Ph.Ardant sustine ca statul este “forma normala de organizare a societatii politice” , iar Leon Duguit in “Traite de droit consitutionnel” (tom 1, Paris, 1921, pag.395) sustine ca statul desemneaza fie guvernantii sau puterea politica, fie societatea insasi in care exista aceasta diferentiere intre guvernanti si guvernati si in care regasim o astfel de putere politica. Pentru aceasta definitie a statului, autorului i s-a reprosat faptul ca reduce intreaga problematica a exercitarii puterii de stat la aceasta diferentiere, care poate aparea artificiala, „intre guvernanti si guvernati”.

Imanuel Kant considera ca statul legitim (statul de drept) este cel care are scopul de a apara drepturile inalienabile ale omului si in care politica este subordonata moralei.

Alti autori considera ca Statul este “puterea centrala raportata la colectivitatile locale, regiuni, departamente, orase” sau, ca statul desemneaza o “societate civila organizatorica” spre exemplu – statul roman, statul german, statul polonez, statul spaniol etc.

Definirea exacta a notiunii este greu de realizat datorita multitudinii punctelor de vedere, a regimurilor politice ori a pozitiilor sociale in care se gaseste autorul definitiei. Spre pilda, pana la caderea regimurilor marxiste (socialiste sau comuniste), doctrina sub influenta ideologiei marxiste a elaborat o serie de definitii asupra statului pe care il considera ca fiind “un element de suprastructura”, “un organ de dominatie a unei clase de catre altele” sau “o masina de dominatie” etc.

Toate aceste definitii s-au dovedit false, ele avand doar rolul sa justifice intr-un mod sau altul regimurile de dominatie, nedemocratice, de falsa reprezentare a “maselor populare” care suprimasera aproape in totalitate drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, intr-un cuvant, sa evidentieze “superioritatea statului socialist” .

Doctrina moderna asupra Statului, fundamentata initial de catre Machiavelli pleaca de la “tezele” contractului social, a drepturilor sociale ale omului si a separatiei puterilor in stat. Definitia statului trebuie sa cuprinda fara indoiala referiri la demnitatea si libertatea umana. Statul nu este o suprastructura, nu se afla deasupra societatii, el este societatea insasi. Rezulta ca definirea statului trebuie facuta dupa alte elemente decat cele de suprastructura si anume populatie, teritoriu, suveranitate. Deci, statul nu exista in general, nu este un “dat” de undeva, el este ceva concret, el exista numai raportandu-ne la cele trei elemente definitorii si concomitente. Putem vorbi de doua acceptiuni ale statului, una generica si una specifica, adica un sens larg si un sens restrans.

In sens larg: Statul este organizarea politica a societatii, deci a unei populatii in limitele unui teritoriu istoric, recunoscut de comunitatea internationala, in care puterea si libertatea se infrunta si coexista pentru asigurarea prosperitatii fiecaruia si a Binelui Comun, pentru innobilarea fiintei umane prin valorile perene ale culturii si civilizatiei .

In sens restrans Statul este ansamblul autoritatilor si institutiilor publice publice care asigura guvernarea, adica aparatul prin care se realizeaza directionarea societatii .

B. Elementele determinante ale statului

Statul exista, se individualizeaza, se manifesta si impune in raport cu anumite elemente. Fara existenta acestora nu se poate vorbi de Stat in intelesul deplin si modern al cuvantului. Aparitia Statelor este influentata de anumite conditii economice, istorice, politice etc., ce ne conduce la concluzia ca exista o diversitate de state. Dar, in aceasta diversitate, se individualizeaza fiecare stat in parte, care se caracterizeaza prin elementele sale esentiale, definitorii si obligatorii, unanim recunoscute si anume: un element personal; un element material si un element formal-institutional .

a) Elementul personal. Este reprezentat de populatie, denumita generic colectivitate umana, sociala, cea asupra si pentru care actioneaza Statul. Intre populatia determinata generic si fiecare membru al acesteia si Statul ca institutie exista de la inceput o stransa legatura juridica (cetatenie), morala si religioasa. Intre membrii colectivitatii umane organizata statal, in timp, s-au statornicit multiple legaturi de rudenie, de comunitate economica, culturala, afectiva, spirituala. Aceasta populatie formeaza poporul sau natiunea.

Cuvantul popor, ce are diferite intelesuri, indica multimea componentilor statului, intrucat incheaga o legatura politica . Daca pe langa legatura politica ori, chiar fara ea, exista alte legaturi naturale de convietuire, avem o natiune . Ca atare nu trebuie confundata natiunea cu poporul, nici cu statul. Natiunea reprezinta o unitate sociala care se intemeiaza pe o serie de legaturi naturale. O analiza a acestor legaturi evidentiaza de cele mai multe ori originea etnica, si – dupa etimologia cuvantului: “natio quia nata”, apoi cultura, traditia istorica, datinile, limba, religia. Amestecurile de etnii in cadrul colectivitatii nationale au fost determinate de diferite cauze: cuceriri militare, migratii, comert, adoptii etc. Spre exemplu, natiunea italiana, din cauza numeroaselor imigrari si dominari se prezinta multietnica cum este si cazul natiunii romane, engleze etc. “Nu exista o semintie pura nici macar acolo unde uniunea sociala este foarte veche si cimentata chiar de legatura politica” – sustine pe buna dreptate Giorgio del Vecchio.



Conceptul de natiune se intemeiaza si pe doua elemente: unul psihologic, de unitate profunda si innascuta de gandire si sentimente care alcatuieste constiinta nationala si implica credinta intr-un destin comun si al doilea, limba. “Identitatea vorbirii e proba unei seculare vieti comune trecute si arata o potrivire si o apropiere intre individ si individ, ea usureaza raporturile sociale si permite comunicarea continua de traditii care se perpetueaza ca temei al culturii. Daca retinem cele doua elemente: constiinta nationala, ca element psihologic si limba, ca exteriorizare a sa, avem conceptul de natiune .

Populatia, indiferent ca se constituie ca natiune sau numai ca popor se raporteaza la un anumit teritoriu pe care este asezata, fata de care are anumite drepturi si obligatii morale, juridice sau interese, etc.

Statul mondial” nu exista si nu poate exista ci exista numai state concrete, nationale sau unionale precum statul francez, german, italian, roman etc., care actioneaza, se impune in plan international si care se raporteaza continuu la poporul ori natiunea care formeaza elementul “populatia statului”.

De asemenea, populatia - elementul personal al statului este detinatoarea propriei forte a puterii pe care si-o exercita prin intermediul statului. Populatia este stabilita pe teritoriul statului, nu se deplaseaza decat ocazional pentru realizarea propriilor nevoi sociale, ea fiind permanent “legata” prin domiciliu.

b) Teritoriul. Este un al doilea element constitutiv si indispensabil al statului. Prin teritoriu intelegem “o suprafata de pamant buna de locuit in raport permanent cu populatia” (G.del Vecchio). Teritoriul delimiteaza in spatiu puterea statului, intinderea in spatiu a competentelor sale.

Teritoriul poate fi definit ca acea portiune de pamant si ape, delimitat prin hotarele naturale sau conventionale, pe care locuieste in mod permanent poporul sau natiunea si asupra caruia se exercita puterea de stat. El se mai numeste si teritoriu statal sau national ori de jurisdictie absoluta.

Din punct de vedere juridic, teritoriul statal se caracterizeaza prin doua elemente: independenta si egalitatea teritoriului.

Ø     Independenta teritoriului

Statul are asupra teritoriului sau un drept pur public, de putere de autarhie (independenta) necesara. Daca teritoriul ar avea doua puteri exercitate asupra lui, acest “dualism” ar distruge continutul notiunii de suveranitate ceea ce nu poate fi retinut ca posibil. S-ar ajunge la situatia ca una din cele doua puteri sa fie “mai puternica” si s-ar impune, ceea ce inevitabil al distruge dualismul. Independenta teritoriului statului scoate in evidenta limita in spatiu fata de care puterea suverana se manifesta in raport cu populatia si cu alte state. Statul avand independenta de decizie asupra teritoriului national, nu poate renunta la acest teritoriu nici total, nici partial, nici definitiv, nici temporar, ceea ce inseamna ca teritoriul national este inalienabil (necedabil). Pentru ca statul se manifesta, concret prin intermediul unor persoane investite in functii de demnitate publica, aceste persoane detinatoare ale exercitiului puterii nu pot incheia, in nici o imprejurare, acte juridice valabile de cedare sau renuntare. Un astfel de act este considerat, potrivit dreptului public international, “nul si neavenit”.

Ø     Egalitatea teritoriului

Aceasta trasatura asigura aplicarea si respectarea, pe intreg teritoriul national a normelor juridice, a drepturilor si libertatilor cetatenesti, fara discriminari de ordin etnic, religios, politic, cultural, avere, sex sau de alta natura.

Statul este unul pentru toti cetatenii sai. Crearea in ultimii ani, pe teritoriul Romaniei a asa-numitelor “zone defavorizate” pentru care se acorda facilitati de ordin economic, fiscal, social nu inseamna ruperea echilibrului “egalitatii teritoriului” ci mai degraba consolidarea acestui caracter al statului fiindca presupune ca acele zone sunt ramase in urma in multe privinte si trebuie recuperat acest neajuns pentru ca drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale sunt nediscriminatorii.

Importanta teritoriului in configuratia statului este una de fond. Astfel triburile nomade care se opresc pentru un timp pe un teritoriu nu inseamna ca se constituie in stat, fiind lipsite de locuinte, de domiciliu, de stabilitate pe teritoriu. Acestea au anumite reguli fixate pentru membrii colectivitatii, dar teritoriul pe care se aseaza la un moment dat nu le apartine, este mereu altul.




Statul are asupra teritoriului statal o putere asemanatoare aceleia ce o exercita asupra populatiei, adica o autoritate de ordine publica. Dreptul statului asupra teritoriului reprezinta manifestarea suveranitatii acestuia. Spre exemplu si proprietarii funciari, ai unor terenuri, sunt supusi legilor statului care reglementeaza limitele dreptului de proprietate, posibilitatea de a fi expropriati in anumite conditii pentru cauze de utilitate publica dar, cu o “justa si prealabila despagubire”. Si statul poate fi proprietarul unei parti din teritoriul sau national ce se constituie in drept de proprietate publica sau de proprietate privata, sub forma domeniului public ori ai domeniului privat. Intre dreptul de proprietate si suveranitate nu trebuie pus semnul egalitatii, suveranitatea fiind mai puternica si diferita. Spre exemplu, anumite bunuri proprietate publica formeaza prin natura ori destinatia lor domeniul public care este in afara comertului, este inalienabil asa cum este cazul strazilor, plajelor, fluviilor si raurilor, a forturilor militare potrivit distinctiilor legale .

c) Suveranitatea (puterea publica). Reprezinta element intregitor al continutului statului, care da forma si caracter propriu statului, alaturi de celelalte doua – populatia si teritoriul.

Toti indivizii unui stat sunt legati intre ei printr-o serie de drepturi si obligatii corelative, determinate de o putere suprema, unitara, care este tocmai subiectul ordinii juridice . Statul este cel care ordona comportamentul indivizilor, extinde sau limiteaza libertatile acestora si tot el este cel care constrange, obliga si sanctioneaza pe toti aceia care i se impotrivesc.

Un stat nu poate fi suveran daca este dependent de un alt stat, daca nu poate lua orice masura pe care o considera utila interesului general al poporului pe care-l reprezinta. Au existat si mai exista state vasale, state sub suzeranitate sau sub protectorat, toate acestea reprezentand forme imperfecte de stat, care nu au deplina putere de decizie in orice domeniu al vietii societatii asupra careia actioneaza .

Suveranitatea poate fi privita pe doua planuri: un plan extern si un altul intern.

Pe plan extern, aceasta presupune o totala lipsa de dependenta fata de un alt stat in ceea ce priveste luarea oricarei decizii referitoare la viata societatii pe care o reprezinta, sau in ceea ce priveste manifestarea in relatiile internationale: incheierea de tratate bilaterale sau multilaterale, aderarea la organizatii internationale, regionale, etc.

In plan intern, suveranitatea naste puterea de comanda asupra populatiei statului, ca putere exclusiva si nelimitata. Toate persoanele aflate pe teritoriul de jurisdictie al statului, indiferent ca au calitatea de cetateni ai statului, straini ori apatrizi sau se gasesc numai in tranzit pe teritoriul statului trebuie sa se supuna legilor statului. Este, ceea ce Giorgio del Vecchio denumea „datoria juridica generala de subordonare fata de stat” .

Aceasta suveranitate, ce da forma si fond puterii publice, nu vine din afara, ci dinauntrul statului, al colectivitatii care accepta initial organizarea statala a societatii, deci care accepta ca puterea de decizie a fiecarui individ si a colectivitatii in ansamblul sau sa fie incredintate Statului. Mai mult, in organizarea aceste permanente interne a suveranitatii, statul nu are nevoie de recunoastere. In fond, el are un caracter deosebit, din moment ce exista si se manifesta, el are „recunoasterea in sine insusi” nu atarna de nicio putere deoarece el insusi e puterea suprema.

Recunoasterea formala a statelor noi de catre alte state preexistente este o uzanta a dreptului public international si a dreptului diplomatic. Ea are un caracter politic. Natiunile se afirma, ele exista; tot astfel si statele.

Exercitarea puterii suverane exclusive trebuie facuta insa cu respectarea a doua comandamente:

Ø     toate deciziile pe care le ia un stat in cadrul societatii sale trebuie sa fie in concordanta cu nevoile si interesele colectivitatii, sa respecte drepturile si libertatile cetatenilor, recunoscute si consacrate prin normele internationale, inclusiv prin Carta ONU;

Ø     al doilea comandament priveste respectarea normelor de drept international, pe timp de pace si pe timp de razboi, pornind si de la faptul ca natiunile, statele se afla in raporturi de coexistenta, ele nu pot exista izolat una fata de alta, lucru pe deplin dovedit de situatia contemporana.

Puterea de stat sau puterea publica are un caracter politic, se aplica asupra intregului spectru de cerinte ale societatii, iar pentru realizarea ei este nevoie de existenta unor agenti specializati, precum si de forme institutionalizate de manifestare. Puterea de stat este suverana, este unitara si exclusiva. Ea emana de la popor, apartine acestuia, statul nefiind decat un reprezentant al poporului, forma de manifestare a puterii poporului. Nu exista nici o contradictie intre faptul ca puterea apartine poporului care o incredinteaza statului, iar acesta, la randu-i, in exercitarea puterii publice ia anumite masuri de constrangere tocmai asupra unor membri ai colectivitatii. Problema se poate rezolva prin considerarea si valorificarea interesului colectivitatii, interes care este mai presus decat interesul fiecarui individ in parte.





Ovidiu Trasnea, Filosofia Politica, Editura Politica, Bucuresti, 1986.

Ph.Ardant, Instutitions Politiques et Droit Constitutional, Paris, 1990, pag.16.

Ion Corbeanu, Teoria generala a dreptului, Editura Lumina Lex, 2008, p. 30.

Antonie Iorgovan, Drept constitutional si Institutii politice. Teoria generala, Ed.Galeriile J.L.Calderon, Bucuresti, 1996, pag.141.

Idem.

Ibidem, pag.141.

Giorgio del Vecchio, Lectii de filosofie juridica, pag.275.

Idem.

G.del Vecchio, op.cit.. pag.275.

Anca Radulescu, I.Corbeanu, Elemente de teoria generala a statului si dreptului, Tipografia A.S.E., Bucuresti, 1996, pag.10.

Vezi in acest sens art.41 si 135 din Constitutia Romaniei si Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 448 din 24.11.1998.

G.del Vecchio, op.cit., pag.277.

Un bun exemplu este Palestina care are parlament, guvern, Presedinte, reprezentare la O.N.U., dar nu este recunoscuta ca stat suveran pe arena internationala, fiind legata in anumite privinte de Statul Israel.

G. del Vecchio, Lectii de filozofie juridica, Editura Europa Nova, dupa editia a II-a a textului italian, p. 278.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1380
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site